Gazeta Transilvaniei, octombrie 1909 (Anul 72, nr. 211-235)

1909-10-24 / nr. 230

SU!) ACŢIUNEA» Afiiiiiistraţiun ii Vitom la Braşov, piaţa mare nr. 30, TELEFON Nr. 826. norueorl netranoate nu «c primesc. KBi.xi^ri.pte nu oo retrimit, ‘inserate cr p­rttr­eao la Administraţione îSrsticv şi la următoarei* de ANUNŢURI: îr» Vivni, ia M. Dukes STaphf., iu­!- Augenield & Emeric Leit­ii« W Heinrich Schalek. A. o­­»©Life Nftehf., Anton Orpelik* ar. cvfCaaesto la A. V Golber­­tfor. rS&stein Bernat, Iuliu Le­opu­ld M­­I Erzaébet-körut Preţul Insorţiunilor: o serie ga­mond pe o coloană K bani pentru o publicare. Publicări Kiwi ia*® după tarifă și kivo. Îeră — RECLAME p® pagina 8-a o »*rie 20 bani. GAZETA «INI­ ANUL LXXIL Telefon: Nr. 226. tSAZETA apare în flecara A itoameme psatra Aastro-Dagaiis Po un an 21 cot., r.» /saeis Ilin 12 oor., pe trei Ioni 0 oor. K­ rll de Cumineci ^ oor. pac». Mini Mânia ii tirăiiiug. Pe un an. dO h­anoi, pe taae lunî 20 tr., pe trei lun! 10 tr. M-rlI de Dumineca 8 tr. pa an. Se prenumera la toate ofti­ciile poştale din Intru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul jbntru bimot: Administraţiunea. Piaţa toate târgul Inului Nr. 30. Stagiu 1. Pe un an 20 cor. pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 oor. Cu dusul acasă . Pe un an 20 cor., pe şase luni 12 oor., pe trei luni 8 oor. — Un exem­plar 10 bani. — At&t abona­mentele. oflt şi însorţiunile sunt a se plăti Inain­te. Mr. 230. Eraşov, Sâmbătă 24 Octomvne 6 Noemvrie). 1909. Dela Gamera advocaţilor. Cluj.*) Nr. 84/909 proc. Copie. Tribunalul din Târgul­ Mureşului etc. a osândit pe d-l Dr. Cassiu Maniu, advo­cat în Cluj... la 1 an închisoare şi 1000 cor. amendă, pentru că agitase naţionali­tatea română, contra naţionalităţii ma­ghiare etc. In virtutea acestei sentinţe undic a­­cuză în contra d-lui advocat Dr. C. Maniu pentru delict disciplinar, pe temeiul regu­lamentului Camerei, p. 68 linea a. şi b. Dr. Cassiu Maniu, luând diploma de advocat a făcut jurământ că va rămânea pururea credincios Ungariei şi constituţiei. Datorinţa aceasta întărită cu jurământ, şi-a călcat-o, săvârşind delictul agitaţiei pre­văzut în codul penal § 172. Fapta lui con­­stitue delict disciplinar punibil pe baza etc... D-l Cassiu Maniu este membrul cor­poraţiei advocaţilor maghi­ai, şi astfel un funcţionar al justiţiei maghiare. Ofensează cinstea şi autoritatea corpului advocaţilor maghiar şi se face nevrednic de cinstea ce se cuvine advocaţilor maghiari, acel advo­­ cat maghiari, care agită la ură poporaţia­, de limbă română a ţării în contra naţio­nalităţii maghiare. Fapta lui deci este tot­odată un delict disciplinar. Mă adresez cu stimă cătră on. ca­meră advocaţială, să binevoiască a pune în curgere procedura disciplinară în con­tra d-lui advocat Dr. Cassiu Maniu, şi a-l soma pe el să dea esplicările sale. Cluj, 1.1 Aug. 1909. procuror regesc : I­r. Viski László m. p. „Esplicarea“ d-lui Dr. C. Maniu. Onorat for disciplinar advo­­caţial! La provocarea D-V. de sub Nr. 1984 1 909, îmi înaintez justificarea în următoarele : Dacă ar fi adevăr, ceia ce d-l procuror al camerei susţine în actul de acuzare, că cineva a devenit necre­dincios constituţionel şi a comis faptă *) Publicăm aceste preţioase documente re­voltătoare, ferindu-ne de ori­ce comentar. D-nul O. Maniu a mai fost odată osândit la perderea ofi­ciului pe timp de 4 luni.­­ N. Red. dehonestătoare prin aceea, că a aţâ­ţat o naţionalitate contra celeilalte, atunci nu numai în Ungaria poliglotă de la înfiinţarea sa, ci în toate statele culturale a întregei lumi civilizate, nu ar fi nimeni cetăţean credincios, nu ar fi nimeni individ onorabil, nu ar exista prin urmare nici un advo­cat cinstit şi ce este mai de căpete­nie lucru, nu ar putea fi nimeni om de omenie, dacă se ocupă cu politica. Eu nu aparţin categoriei de oa­meni cari mai întâiu trebue edu­caţi la simţul de onoare şi cari nu­mai după primirea unei calificaţii, că sunt oameni de cinste, să se poată simţi îndreptăţiţi a-şi exprima liber cugetul ! Privească în jur de sine d-l pro­curor în Europa şi studieze stările interne a statelor mai mari, înaintate şi mai culte, pentru ca astfel să ştie aprecia just luptele naţionale şi frecă­rile ce urmează în urma lor. Dacă va face astfel îl va frapa faptul, că din întrecerea naţionalităţilor se naşte o luptă, ce învoalvă în sine întreaga scală a patimilor. Dar pentru aceea nu urmează aceea ce cugetă d-l pro­curor că acele patimi în sine ar fi dehonestătoare. Nu le-a găsit deho­nestătoare nici pressa franceză, nici cea engleză, nici cea germană, nici cea rusească. Pentru ce ar fi escep­­ţiune numai cu opinia publică din Un­garia ? ! Libertatea gândirei şi a opiniei este un drept cardinal. Cine atacă dreptul gândirei, atentează chiar la­­ viaţă ! In ăst mod condenzat şi po­trivit caracterizează savantul diplo­mat Dupont-Vente în opul său „In­dividul şi Statul“ pe toţi aceia, cari nu respectează dreptul imprescriptibil al scriitorilor şi gânditorilor. Cunoa­ştem datina tiranica ce nu se îngro­zeşte a înjosi la cea mai de jos treaptă pe cetăţean prin aceea că îl cumpără peana. Aceşti vânzători de peana se lapădă de cele mai cardinale trei însuşiri: de suflet, de caracter, de dreptul la onoare. Precum a spus-o Byron asta în în mortalele versuri prin care-1 înfie­rează pe apostatul Southey trecut din partidul wright la cel tory: The vulgarest tool that tirany could Avant With just enough of talent, and no more, To lengthen fetters luj anatherfised And offer poison long already mixed. Adecă : Scriitorul, care-şi vinde peana este instrumentul cel mai or­dinar de care se poate folosi tirania, ca altul să prelungească lanţurile de ea puse, şi ca prin altul să dea ve­ninul preparat deja de mult (Don Juan. Dedication, 12 str.) Cu omagiu trebue să se închine ori­cine concep­ţiei acestui genial om despre onora­bilitate, cinste şi despre ce e sublim. Şi eu mă mărturisesc de un a­­dept al lui Byron, şi chiar în urma ăstui fapt mi-a fost şi-mi va fi pururea datorinţa a lupta în contra năroadei tiranii şoviniste ori unde şi în ori şi ce formă s-ar prezenta ea. Cu atât mai vârtos în patria mea, a cărei soartă este o continuă gâlceavă chiar fiindcă e locuită de mai multe naţio­nalităţi, dintre cari una a smuls la sine frânele întregei puteri publice. Voiu lupta ca să aibă capăt odată astă gâlceavă, prin aceea că unde şi când numai se poate vo­iu zbiciui ca­uzele ei. Până atunci trebue să menţin ăst punct al meu de vedere, ce l-au adus cu sine împrejurările de- a căzute politice ale noastre, până când conştiinţa mea îşi va redobândi liniş­tea sa, până când voiu vedea însumi egalitatea de drept asigurată şi a­­dusă la viaţă în constituţia patriei mele. Am dreptul la asta, fiind o fi­inţa dăruită cu conştiinţa vie ! Eu nu fac servicii poliţiale în călcâiul conştiinţelor, şi cred că ca­mera advocaţială are cu totului altă chemare. Eu am convincţiuni, cari îmi sunt sfinte şi chiar pentru asta simt chemarea de a le propaga. îna­inte de ce aşi fi scris articolul pen­tru care am fost condamnat (O scri­soare cătră Björnson !) mi-am ales temeiul moral, eu de la acela nu mă voiu abate, pentru că-l văd de co­rect, de just şi din punct de vedere general omenesc, nu numai din cel românesc Şi acum întreb, ce vrea d-l procuror, căci însuşi vede şi tre­bue să recunoască că am dreptate?! Necredinţa cătră constituţie ce in­­voalvă vătămare de drept, nu se poate comite prin publicaţii ziaristice prove­nite din animozităţile luptelor naţionale. Pe scurt se poate câştiga con­vicţiune despre adevărul aserţiunei mele din motivele §-lui 172 a codului penal, cari motive le-a fost desfăşurat însuş principalul codificător al legei noastre penale, Csemegi K. şi carele răzimat pe părerea marelui savant Mitternmayer a declarat că toate caşurile prevăzute în § 172 sunt a se considera singur din punct de vedere politic poliţial, fiindcă eie in sine nu conţin vătămarea vreunui drept. Este ştiut însă că constituţia este o instituţie de drept, pe carea numai prin o faptă ce vatămă dreptul o putem ataca. Aşadară publicaţia mea ipso-jure se ţine de altă categorie, iar nu de categoria faptelor vătămă­toare pentru constituţie a necredinţei. Alte criterii se cer la o atare acuză o procuratură ! Alte criterii se cuprind întrun alt capitol al codului penal. Aici foarte se potriveşte proverbul regelui Coloman că: de strigis quae non sunt nulla mentio fiat. Chiar o aşa aventurioasă rătă­cire a fantaziei sombre este şi acea argumentare că eu am vătămat onoa­rea şi auctoritatea corpului advocaţial maghiar, când ca advocat maghiar am aţitat pe Români contra Un­gurilor. Căci dacă vom distinge mai bine decât actul de acuză îndată vom putea observa, că d-l procuror vrea FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Războiul din 1330 între Carol Robert regele Ungariei şi Basarab Voivodul Ţării Româneşti. — Urmare. — După cum vedem, noi avem aici o descriere redactată in stilul şi cu patima unui călugăr misionar. Probabil, că această »Plângere« des­pre distrugerea frumoasei armate a rege­lui Carol Robert, a fost redactată de unul din călugării minoriţi, car­e însoţise trupele regelui Carol Robert în Ţara românească. Afară de textul cronicei de­­mai sus, noi mai avem cu privire la răsboiul din 1330, mai m­ulte diplome, emanate dela regele Carol Robert şi dela fiul său Ludo­vic, in cari se face adeseori o amintire jalnică despre această nefericită expedi­tion­e. Din aceste acte oficiale, vom repro­duce aici părţile ce prezintă un interes istoric mai special. In una din aceste diplome, dată lui Niculae, fiul lui Urban din comitatul Za­­bolţ, în a. 1332, regele Carol Robert se exprimă astfel: : »Prin această carte a noastră voim ! »să ajungă la cunoştinţa tuturor, că mer­­j »gând noi în anul Domnului 1330 cu o­­ »parte din oştirea noastră, ca să vizităm : »ţara noastră muntenească şi după ce am »percurs-o în pace, iată, că la ieşirea noa­­­stră de acolo, n­ecredinciosul Basarab »Munteanul înşelându-ne cu o pace fictivă »a atacat duşmăneşte o parte mică din »trupele noastre într-un loc oare­care pă­­­duros, pe care-l închisese cu intărituri »puternice de arbori şi în care luptă a »căzut vicecancelarul curţii noastre, ma­­­gistrul Andreiu, prepositul episcopiei dela »Alba, de fericită memorie, unde deodată »cu viaţa sa a fost pierdut şi sigiliul no­­­stru«.*) In altă diplomă emanată dela regele Carol Robert în acelaş an (1332), aflăm următoarele : »Am convocat prin edict regal oşti­­­rea noastră, am mobilizat-o şi am mers »în unele Confinii ale regatului nostru, pe »cari în prejudiciul nostru şi al sfintei co­­­roane le ţinea anexate la Ţara munte­­­nească, scismaticul Basarab, fiul lui Tho­­■i­comer. Atunci acel Basarab, Românul »nostru necredincios, condus de intenţiu­­»nile sale răutăcioase... nu s-a înfricoşat *) Densuşian i-Hvrnwzachi. Documente I. 623, 1332. »să pună în execuţiane faptele sale rele, »concepute în ascunsul minţei sale, şi lup­­»tându-se cu cutezanţă temerară s-a opus »maiestăţei noastre ca un răsvrătit şi tră­­­dător; aici au pierit cu moarte mai mulţi »nobili ai regatului nostru, şi aici a ar­imat o înfricoşată vărsare de sânge, în »care au căzut mulţi supuşi credincioşi ai »noştri; şi au ajuns în captivitate, au fost »chinuiţi şi ucişi mulţi fii ai naţiunei un­­­gureşti. Tot acolo, magistrul Laurenţiu »corniţele Zarandului, adăugând la virtu­­­ţile sale alte virtuţi nouă, s-a luptat cu »multă bravură ca un bărbat viteaz şi os­­­taş plin de euragiu... Mai mult încă, dân­­­sul neînspăimântându-se de primejdia »morţei, s-a predat—singur—ca prisoner,­­»numai ca să apere viaţa maiestăţii noa­stre«.') In altă diplomă dela 1335 regele Ca­rol Robert ne spune următoarele : »Pentru memoria celor viitori am »crezut de lipsă, să însemnăm în această »carte a noastră următoarele : că în tim­­»pul când ne aflam noi în Ţara munte­­»neasc­ă Basarab Românul şi fii săi, cari »deţineau cu necredinţă şi în paguba sfin­­­tei coroane regale Ţara noastră munte­­tnească, au eşit înaintea puternicei noa­1332. »stre oştiri, ce o aveam cu noi, şi au ata­­»cat-o duşmăneşte şi cu multă furie, în »două rânduri, în nişte locuri strâmte, »păduroase şi închise cu îngrădituri pu­­­ternice de arbori tăiaţi«.2) De asemenea ne spune regele Carol Robert în o diplomă a sa din 1336, că în timpul când a mers cu toată puterea oştii sale ca să viziteze Ţara românească, Tor­a voivodul Transilvaniei, a trimes pe Tato­­mir, prepozitul din Alba Transilvaniei, cu o misiune secretă n urma regelui, şi a­­cesta având puţini oameni pe lângă sine, a trecut sub diferite pretexte şi în împre­jurări intr-adevăr uimitoare, prin mijlocul adversarilor şi a sosit în grabă tocmai a­­tunci, când regele se afla cu toată oastea sa sub castrul Argeşului, iar când prepo­zitul Tatomir s-a întors înapoi, de abia a scăpat cu viaţă, şi în urmă a rămas orb de un ochiu, din cauza rănilor ce le pri­mise în luptele pe cari le avuse.3) In fine mai avem un document din anul 1351, de la regele Ludovic, fiul lui Carol Robert, care conţine următoarele : »In timpul când părintele nostru ple­­­case cu o mulţime puternică de oaste, i ’) Densusianu-Hormmaki. Documente. I 625, 2) IDensusianu-Hormmaki. Documente I. 633, 3) Densunanu-Bormuzaki, Documente I. 646 1335. 1346.

Next