Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1909 (Anul 72, nr. 236-258)
1909-11-01 / nr. 236
Libertatea de pressă şi guvernul, nu o scrisoare trimisă de un ziarist de aci (probabil maghiar) unui ziar de dincolo, găsim aceste preţioase mărturisiri : »Cu această ocazie vă mai aduc la cunoştinţă că încercarea de a se înfiinţa la Bucureşti o agenţie ungurească de informaţie pentru ziare, n’a reuşit. Există la Budapesta un advocat kossuthist numit dr. Gonda. Acestuia i-a făcut Kossuth, adecă Szterenyi o sinecură, înfiinţând un birou al pressei pe lângă ministerul de comerţ pe care l’a pus sub conducerea lui. Având la minister tot ce-i trebuia, d-rul Gonda şi-a înfiinţat şi o agenţie particulară anume »Magyar Tudósító". Acum câteva luni, acest »Magyar Tudósító« şi-a făcut o filială la Viena cu numele de »Ungarische Korrespondenz« (traducerea lui Mag. Tud.) şi care dă gratis tuturor ziarelor şi tuturor corespondenţilor ziarelor străine ştiri telefonice primite din Pesta. Cum dr. Gonda nu e aşa de mare patriot încât să cheltuiască el din pungă banii pentru redacţie şi pentru telefon, se înţelege cine plăteşte. Acest dr. Gonda a cercat să facă şi la Bucureşti o filială. Un emisar al lui a fost chiar în Bucureşti să sondeze terenul; poate că v’o fi vizitat şi pe d-voastră. Se pare că terenul nu i-a părut destul de solid, căci a renunţat la planul său, cu regret însă, căci dacă făcea ceva, d-l Szterenyi n’ar fi fost nerecunoscător. Poate că văzând, că nu poate păcăli întreaga pressă bucureşteană, să se fi mulţumit a se înţelege numai cu un ziar«. — Cunoaştem şi noi aceste încercări ale agenţilor guvernului. Anul trecut au mai încercat, însă abia s’au găsit câţiva ardeleni, căci alţii nu ştiau ungureşte în tot Bucureştii. Şi aceştia, văzând ce scopuri urmăreşte guvernul — şi-au dat demisia ! Trebue să »apreciem« însă şi intenţiile bune. Politica guvernului faţă de libertatea de pressă a intrat în o nouă fază: cea a conciliantei. Nu mai face represiuni, nu osândeşte. E mai conciliant, Mitne! Anarhistul. (*) Incontestabil, prostia omenească vrea să rămână vecinică şi indestructibilă, — în contra ei luptând zadarnic înşişi Zeu ! Orice pornire nouă şi cuminte, care încearcă să zmulgă specia zisă „homo sapiens“ din robia întunerecului ce-o reţine în mizerie şi neştiinţă, se izbeşte neputincioasă de stânca cumplită a orbitei, ce răsare din inima pământului şi creşte până ’n albăstrimea ceriului. Aţi putea socoti câte fiinţe alese şi-au chieltuit întreaga lor vlaţă suind zadarnic urcuşul sisific, — ca într’o zi, istoviţi de toate puterile, să se prăbuşească alunecând în abizul, de unde nu mai este întoarcere? Ori nu vă pare un cânt de tragedie şi mărturisirea celebrului Lombroso, care-şi încheie viaţa, tânguindu-se astfel: — Viitorul mi s-arată nelămurit şi sinistru. Văd cu oroare cum pornirea atavică îl atrage pe om în afunzimile originale ale brutalităţii sale înnăscute. „Cei buni“ nu dispun de forţa dobotocească şi lipsa de scrupul a răilor. Lupta lor e inegală. Tinerimea noastră italiană n’are nici un ideal. Văd numai suflete lacome, cari vor să parvie în mijlocul strigătelor de bâlci. A face parale şi a petrece, asta e în definitiv ţinta lor. Singura pasiune ce-i stăpâneşte e vanitatea. Graţie atrofierei spiritelor se ridică iarăşi în planul prim clericalismul, care părea cu desăvârşire învins de generaţia bravului „risorgimento“. Snobismul parveniţilor îmbogăţiţi favorizează reacţiunea politică şi socială.“ Nu numai la noi, ci în toată lumea se petrece acest fenomen al decadenţei. In Rusia, după trista înfrângere a revoluţiei se ridică un codru de furci purtătoare de cadavre omeneşti. In Spania, cea mai neagră reacţiune învinge în sfârşit sforţările progresiste ale spiritelor moderne. Drept mângăere ne-ar sluji încâtva descoperirile ştiinţifice şi invenţiunile technice, însă duhul vremii e aşa de scund, aşa de laş, încât nu e în stare să valorizeze rezultatele cercetărilor, aplicându-le în viaţa spirituală. Nicăiri filozofia nu urmează experienţa, nicăiri ea nu ştie trage concluziile logice din faptele stabilite.— * * * Adevăruri crude, cari arată cât de adâncă e rădăcina ereziei şi cât de tardiv e progresul. Căci iată, namila distrugerii ce înghiţea odinioară tot ce se chiema civilizaţie şi propăşire — monstrul, ce părea adormit pentru vecii vecilor, se mişcă iarăşi, se redeşteaptă urlând după noua sa pradă omenească, cerând pe cel din urmă erou al găndirei, pe reformatorul ce dorea să săvârşească o prefacere înspre bine. Era clar, durere, o iluzie deşartă, când ne închipuiam că seria martirilor desrobirei cugetărei s’ar fi sfârşit, căci uite, chiar în zilele lăudate ale libertăţii, egalităţii şi frăţiei, îndrăzneala oricărei înnoiri se plăteşte cu aceeaşi viaţă, cu care se plătea în vremile de urgie. Esenţa e neschimbată, e fixă; numai forma variază : Socrat, corumpătoriul tinerimei sale e silit să golească paharul otrăvit; Cristos, profetul mincinos dinNazaret se ispăşeşte pe cruce între tâlhari; ereticul Giordano Bruno e ars de viu pe rug şi numai eri — o, ce ruşine, ce degradare ! — „anarhistul“ Ferrer fu împuşcat ca un câne. Această barbarie vrednică de epoca inchiziţiei ne dovedeşte că şi ’n acest veac poreclit al luminei, şi-n această republică a cugetării pretinse/ slobode,... domnescu trufie pe tronul său intr’aurit mlădiţa glorioasă, coborâtoarea ultimă a dinastiei eterne ce se pierde cu originea î n noaptea vremurilor uitate , este A. S. R. fiica cea mai modernă a M. S. Prostia Universală. îrc * * In poetica Spanie a gloriei apuse, ţara frumoasă pe care-o poartă azi cătră peire îngustimea papistăşismului răscopt, natura zămisleşte-un om, care-avea s-aducă lumină în bezna adâncă, ce stăpânea poporul. Cu creerul limpede al autodidactului, cu mintea necopleşită de buruiana netrebnică a tuturor sofisteriilor, a metafizicei ori misticismului, — acest om vede lămurit, că pricina atâtor mizerii omeneşti, a întregei decadenţe a „animalului zis raţional" este tocmai lipsa unei educaţiuni raţionale. Cel ce vrea să facă deci un bine real omenirei, va trebui să scoată răul din rădăcină, schimbând întreg sistemul instrucţiei actuale, va încerca să desrobească din bună vreme sufletul copilului descleştându-1 din ghiara prejudiciilor, îi va arăta poziţiunea sa în mijlocul naturei, îndemnându-i a-şi întări voinţa prin o cultură sistematică a fizicului şi a-şi ageri inteligenţa prin studiul treptat al învăţăturilor, pe care le poate proba la fiecare pas raţiunea. Astfel, împletindu-i trupul şi sufletul într-o perfectă armonie — acea splendidă Kalokagatie greacă — omul îndrăzneţ să înceapă a făptui numai ceea ce este cu adevărat bine şi frumos. Deci propovădueşte „anarhistul“ spaniol, reformatorul împuşcat al instrucţiei moderne : a) „Educaţiunea dată copilului trebue să zacă pe o bază ştiinţifică şi raţională ; în consecinţă ea trebue depărtată de orice noţiune mistică şi supranaturală. b) Instrucţia nu este decât o parte a acestei educaţiuni. Educaţiunea trebue să cuprindă alăturea de formarea inteligenţei, desvoltarea caracterului şi cultura voinţei, pregătirea une fiinţe fizice şi morale bine echilibrate a cărei facultate să fie armonioasa FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Din carnetul unui trubadur modern. IV. in apropierea ei.. . Sunt fericit... Nu ştiu cât va ţinea, ctat ştiu atât, că inima-mi tresare— Şi stă să joace ’ntr-un picior şi ea Ca o ’ndrăsneaţă, ’ntărâtată mare. Voi, critici, n-apucaţi cu ironii Să-mi spuneţi maliţios, dându-mi târcoale, Că n-aţi văzut nici când aşa drăcii, Ca inima să prindă la picioare. Şi fiţi cuminţi, nici marea ’ntărâtată Să nu ’ndrăzniţi a mi-o încondeia, Căci să vă văd pe voi, odat’, măi tată, Când ochii-o s-aruncaţi smeriţi spre ea. Ce comparaţii buz’o să rostească, Când va surâde ea ca un ştrengar ?! Ştrengar vă zic? Mai mult, dumnezeiască, Ca un profet, ca Venus, ca un far ! Am îndrăznit să scriu la bazaconii, Dar cine e cuminte ’n preajma ei? E ca şi când ai lua locul Dodonii Şi-ai proroci în mâni c-un retevei. Te-alegi cu fraze-urâte şi frumoase Şi mistic le rosteşti de pe triped Şi-orice prostii limbut gura ţi-ar coase Tu le aprobi cu rezolutul »cred«. De-aceea, voi, ce criticaţi adese Orice distih, rostit pentru-o femeie, Ca siă pricepeţi fraze ne ’nţelese Vă rog, vorbiţi cu mândra-mi Dulcinee. Pajul Cherubin. OMUL LXXII Telefon: Nr. 226. frAZETA apare în flecara ti Abonamente pentru Anstre-amart P© un an 24 cor., n* Iu* ÎS cor., pe trei luni Scot K-rul de Duminecă 4 cor. ?s s». Pentru România ţi atrătarist.. Pe un an 40 franci, pe şaao luni 20 tr., pe troi iun! 10 tr M-rll de Dumineca 8 fr. pe an. Se pronumeră la toate oft oiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori-Abonamentul pentru Braşov, Administraţiunaa, Piaţa max* târgul Inului Sfc. 30. enigm I. Pe un an ‘20 cor.* pe şase luni 10 cor., pe trei luni 6 cor. Cu dusul acasă . Pe un an ^ cor., pe şase luni 12 cor., pt trei luni 6 cor. — Un esem plar 10 bani. — Atât abonamentele, cât şi inserţianil* sunt a a© plăti înainte. REDACTIUNISA, 4fflMtratim w Tipmis Esresor. piața roar«1 îs.IB. TELEFON Nr. 223. Scrisori nerr anout« au 00 primesc. ,*i&n ttgcrjpte nu se Iflgerst© «e primesc la Adfi*.lfilîir*țlntîe Brașov și la urtoutrcareile' 3ÎPCURI do AMURTURJ , în VJorfc la M. Dakee Nach;., Ncdc. Ausrent'eid & Emeric Luster, Heinrich Schaloh. A. 0~ o«iik Naohf.. Anton Orpelik. îs Budapesta ia A. V Golberg&T. EketeinBemat, Iuliu Leopold (VII Erzsebet-körut Preţui Inserţiunilor: o serie (gaxinond pe o coloana U bani pe nt'jrn o publicare. Publicări kei dese după tarifă și invo.ta]&. — EEOLAMK pe pagina B«a o serie 20 bani. nr. 236. , Duminecă 1 (14) Noemvrie 1909. Ştiinţa oficială şi libera gândire. Dr. N. Leon, prof. univ. Ştiinţa oficială întotdeauna a fost un obstacol al liberei gândiri. Acest adevăr regretabil, a fost din nou confirmat cu ocazia deschiderii cursurilor la universitatea din Iaşi. Cinci profesori universitari au semnat o propunere pe care voiau s-o prezinte consiliului profesoral întrunit la 28 Sept. a. c. cerând suprimarea sfeştaniei bisericeşti care se face la deschiderea cursurilor universitare. Numărul profesorilor prezenţi la această şedinţă fiind prea mic, s-a amânat discuţia pentru o altă şedinţă. Sfeştania fiind o credinţă supranaturală a religiei, desigur că trebue esclusă din şcoli, cu atât mai vârtos din universitate. De acest adevăr sunt convinşi şi alţi profesori cari au refuzat să semneze propunerea, sub pretext că nu e prudent ca un protest contra religiei să iasă tocmai din universitate. Ori de câte ori s-a prezentat cineva cu idei înaintate, o contrazicere ctrerdinţele spiritului care domină, ori de câte ori un curent nou ştienţific, o teorie nouă apărea, reprezentanţii ştiinţei oficiale i se puneau în cale şi căutau s-o oprească în loc. Când Lamark, în 1809, formulase teoria descendenţei, susţinând ideea unei evoluţiuni naturale a speciilor organice, imediat Cuvier s-a ridicat contra acestei teorii combătând-o din răsputeri. Cu toată expunerea clară şi convingătoare, teoria lui Lamark a căzut faţă de autoritatea oficială pe care o exercita rivalul său Cuvier, iar fondatorul ei a fost lăsat să moară în mizerie. A trebuit să treacă un secol pentru ca Franţa recunoscând meritele marelui Lamark să-i ridice anul acesta o statue de bronz, iar teoria lui să fie profesată de majoritatea savanţilor. Când Giordano Bruno a arătat că pământul se mişcă, că universul este infinit şi că Dumnezeu însuşi este universul, idei cari astăzi sunt acceptate de toată lumea ştienţifică, el a fost ars de viu. Astăzi nu se mai ard hereticii ştiinţei — nu s-ar fi putut răspunde acum o lună — cu toate acestea, pentru ruşinea secolului în care trăim, Ferrer a fost executat în Spania pentru ideile sale înaintate. Eroizmul acestor martiri este cu mult mai brav decât acel al martirilor creştinizmului, căci pe când aceştia erau plini de speranţa unei recompense imediate şi eterne, cei dintâiu n-aveau alt scop decât de a-şi satisface conştiinţa şi de a servi cauza umanităţii. Cu toate că ştiinţa a progresat, totuşi nu a avut înrâurirea consecventă pe care trebuia s o aibă asupra concepţiei despre univers, despre originea omului, despre scopul vieţii. Această disproporţie este datorită curentului reacţionar întreţinut de către reprezentanţii ştiinţei oficiale; din cauza aceasta nici ideile mari, cari rup cu tradiţia nu ne vin de la reprezentanţii ştiinţei oficiale ci de la savanţii liberi. Teoria selecţiunii, bazată pe date paleontologice, anatomice şi embriologice, care explică originea speciilor noi prinlupta pentru