Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1910 (Anul 73, nr. 1-23)

1910-01-15 / nr. 10

Pagina 2. »Dacă voi fi silit, voi ab­solva camera. In programul meu, miezul e reforma elec­torală. Drept de vot vor căpăta toți acei la cari e lucru cuminte să 11-1 dai. Un suf­aj absolut egal deocamdată n-ar fi la loc. Interesele economice în rândul întâi ! Banca comună satisface interesele noastre. Voi căuta să înviu vechile partide, şi să grupez în jurul meu toate elementele cari pănă acum au fost date în lături (?? Red.) Votul universal nu se poate octrpa. Francisc Kossuth a zis: In Ungaria un sistem Héderváry nu poate câştiga majoritate. Situaţia e tristă. Certele na­ţionaliste din Ungaria vor găsi echou şi la noi. lusb­ : Ne vor da majoritate alegerile, ori nu ne vor da, noi luptăm mai departe. Alături cu kossuthiştii, până se poate. La »Fondul jubilar al Gazetei« a contribuit d-l Emilian Drăgan, în­văţător din Nyárádtő, 1 col. (una coroană). Fondul cultural. O idee măreaţă, o idee de mân­tuire, care îşi aşteaptă întruparea este ideia sinodului arhidiecezan, fondul cultu­ral. In jurul acestei chestiuni importante în timpul din urmă s-a scris mult şi se va mai scrie, căci preocupă viu publicul nostru. Comisiunea şcolastică a conzistorului din Blaj a făcut un apel, ca ideia trup să se facă. îmi aduc aminte că înainte de sinod unii, fiind vorbă de susţinerea şcoalelor după noua lege şcolară, erau de părerea, ca să abzicem de toate şcoalele, căci nu mai plăteşte să le susţinem cu aşa mari jertfe. Pe urmă părinţii sinodului au aflat, cu cale ca să le susţinem cu orice jertfe şi au aflat şi modul cum le-am putea susţinea. „ Realizarea fondului cultural ni se impune deci ca o necesitate, aşa încât de s-ar cere orice jertfe, nu ne putem retrage.­­ Pentru susţinerea acestei afirmaţii,­ nu aflu de lipsă a aduce argumente în meritul chestiunei, ajunge o mică poveste întâmplată, care e mai elocventă decât multe argumente. In comuna Ş. pe Târnava, după ce de 10 ani s-au făcut toate sforţările pentru a face şcoală corespunzătoare, pe urmă şcoala ruinându-se, a fost închisă. Unii mai slabi de înger, ca şi când ar scăpa de un­­ bătrân, au simţit o uşurare. Dar cei mai­­ cu inimă, cari vedeau că copiii nu pot creşte ca viţeii în ciurdă, — ziceau adesa: »Nu ni-e hasnei de loc că mai trăim D-le,­­ de când am pierdut şcoala ; azi mâne vom­­ pierde şi biserica, şi pe urmă şi legea, nu­­ mai avem nici o voie de lumea asta. Co­piii ne umblă pe drumuri, s-or face nişte perne-vară, vor rămânea să crească ca şi lemnele în pădure, cetri încă aşteaptă să fie curăţite, dacă voim să crească, n-or mai şti nici Tatăl nostru.... Be ne-am da cămaşa din spate fără de şcoală nu pu­tem rămânea... Văzând această scânteie, şi aducând şcoala în legătură cu fondul cultural, din care au văzut şi cei mai slabi de inger, că cei chemaţi se interesează de soartea lor, cu mare însufleţire au decis pe primăvară edificarea şcoalei din puterile proprii, fără fraţii gr. or. cari din lipsă de conducător, de 10 ani s-au alăturat la şcoala de stat.­­Nu ne vine sa credem! Dacă n au avut conducători buni în cei chemaţi să-i conducă, din vina cui nu au găsit tovarăşi buni, în fraţii de aceiaşi lege rom­ ească, deşi-i zice, spre deosebire, unită !­I ? — Redacţia »Gazetei«.) Iată pentru ce susţin că fondul cul­tural ni se impune ca o necesitate a îm­prejurărilor vitrege în cari trăim, iată pen­tru ce greşesc şi aceia cari susţin ca să lăsăm şcolile. Pentru aceia apelul comisiunei şco­­lastice pentru cea mai ardentă din lipsu­rile noastre, şcoala poporală, in împreju­rările de acum trebue să afle răsunet în generositatea publicului românesc. Şi sperăm că stipendiaţii îşi vor face­­ datoria, asemenea şi institutele de bani. »Unirea« scrie într-un articol: »In situaţia favorabil schimbată a preoţimei noastre nu ne îndoim, că şi de data acea­sta, preoţimea va merge cu crucea in frunte«. Da, va merge, căci »Păstorul cel bun sufletul său şi-l pune pentru oi«. Dar încă pentru mieluşei ! In urma legei celei nouă scolastice s-a îmbunătăţit şi starea materială a în­­văţătorimei egal cu a preoţimei, indiferent dacă îşi capătă întregirea de la stat sau susţinătorul de şcoală; deci nu ne îndoim că învăţătorii toţi până într-unul vor urma preoţimei. Şi învăţătorii toţi, cu atât mai vâr­tos vor trebui să se facă membrii la fond, căci împrejurările materiale s-au îmbună­tăţit, deşi viitorul lor este foarte proble­matic, dacă luăm în considerare multele cercetări disciplinare ce se fac de pe acum , pentru lipsa de progres în limba maghiară. Pierderea şcoalelor din lipsa de mijloace ar fi o mare catastrofă naţională. Totul atârnă de la dărnicia publicului. Dacă suntem sentinelele gintei latine, aşezate în orientul depărtat, sentinele pu­­rurea-n veghiere şi gata de luptă să fim. Din România. Eri s-a distribuit la se­nat proiectul de lege pentru instituirea unei comisiuni istorice. E același proiect care a fost respins în trecuta sesiune şi care anul acesta a întâmpinat serioase di­ficultăţi în secţiunile senatului care, se ştie, nu l-au admis decât după multe interven­­ţiuni din partea guvernului. Tot ori a fost distribuit la senat şi proiectul pentru mo­dificarea legei organice a Curţei de cas­­saţie, prin care se tinde la desfiinţarea contenciosului administrativ. D-l gener­a­l Crăiniceanu, ministrul de războiu, a depus proiectul pentru modifi­carea soldelor din armată Prin acest pro­iect se măresc soldele ofiţerilor. * Aplanarea conflictului d­in Sf. Sinod. Eri s-a tratat la Senat, între episcopul de Roman şi banca prelaţilor, aplanarea con­flictului bisericesc, în sensul ca Sinodul şi d-l Haret să-şi ia angajamentul în şedinţa de mâne a sinodului, cu privire la modi­ficarea legei sinodale, fără a fixa însă vre­un termin pentru aceasta. Episcopul de Roman va primi această soluţiune şi mâne îşi va relua locul în sinod. Episcopul Nifon al Dunărei de jos, într-o convorbire avută azi la sinod cu episcopul Gherasim, i-a spus că prin acea­stă soluţie nu vor fi nici învingători, nici învinşi şi că episcopul de Roman reluân­­du-şi locul în sinod, în aceste condiţiuni , nu va apare de loc micşorat, ci dimpotrivă într-o lumină foarte frumoasă. Episcopul de Roman a declarat astăzi că în şedinţa de azi va apare la Sinod, cânii îl pleznesc cu aripele, iar el se hră­neşte din ce a rămas din saţiul ce­lorlalte pasări. Pe puiul beteag a pus ochii. Ar vrea să şi-l facă prietin. Dar aşa, neştiut de nimeni, puiul de bibilică o să se prăpă­dească. Cu ce-o să trăiască când nimeni nu-i poartă de grije şi el îşi umple guşa mai mult cu pietricele. De-un cârd de vreme Isădia dă târ­coale pe la ştachetul caselor celor mari ale boierului. Ii râmă pe inimă, că n’are putere s’ajute pe puiul cel năpăstuit şi-i e frică să treacă mai des uliţa ca să n-o simtă băieţii. Zi de zi i­ se face foame mai mare şi i­ se svârle inima: să nu-l gă­sească odată întins, mort, până ce să nu-i fi venit ajutorul din parte-i. Când s-a crezut nevăzută de nimeni, într-o zi, a şi întins-o la drum şi s-a fu­rişat în curte. Băieţii mirosiseră şi pân­deau din clopotniţa bisericii; când au vă­zut-o intrând, au prins să-şi descarce bu­zunarele şi-o ploaie de pietrii o urmări în curtea străină, unde se strecurase tiptil şi încremenise cu ochii la puiul de bibi­lică ce-şi lăsase aripile în jos şi lungise ciocul, gata să moară. Dulăii curţii se deşteptară şi se nă­pustiră, hămăind, s-o sfâşie, gurile slugi­lor o ocărau şi ghionturi o înbrânceau din curte. »Afară orbeaţa“. Dar s-a deschis un geam şi-un glas domnitor striga la câni şi la slugi, — pu­nea tăcere... Potăile se opreau şi mârăiau doară, bătând din cozi, slugile tăceau din gură. Isădia se făcea ca gălbinarea şi a­­pi- I ciorul ei beteag par­că îngenunchia, şoldul îi eşia afară de sub coaste, sdirenţele de pe trup par­că se desprindeau s-o des­poaie. Ochiul cel sănătos licăria ca o boabă de mătanie, cel bolnav se scula ca împuns c-o undrea şi chipu-i prindea ca din faţa ştearsă a gologanului de aramă. — Ce câţi tu, fată?« Isădia roteşte o privire de rugă, se ’ncovoaie, lasă ochii în pământ. Glasul boe­­rului n-o dojeneşte, Şi dă inimă. — »Nu eşti tu Isădia lui Sîmion a­­produl? întâia oară aude dintr-o gură străină rostindu-se numele mai dulce şi se miră c-o ştie boierul. De unde-o ştie pe ea, râ­sul uliţei ! Domnul cel mare iese în curte şi vine domol spre dânsa. Dulăii i­ se târăsc ca nişte robi la pi­cioare, prind să se gudure şi pe lângă străina cea desbrăcată. Isădia îşi simte un imbold mare, o putere, şi cutează : — »E biliea..« iar ochiul ei ţinteşte pasărea »puiul cel de colo.. « —­­Ce-ai cu el ?* — »De mi-l-ai da mie!...« — „Uite la ce i-a rămas ei inima, săraca. Daţi-i pasărea, hotăreşte stăpânul. Dar când slugile aduc puiul cel olog şi-l pun, mortăciune, în râunile Isădiei, simte şi boierul ce-a împins-o pe fată. Sub flenderiţa ferfeniţită inima ei bate repede de tot şi mâna­­ slabă alintă bibilica. Şi nici nu ştia că trebuia să zică ceva când stăpânul casei i-a pus şi un ban frumos in palmi Ii vine să zboare de fericire şi iese pe poartă ca dusă pe sus. Băieţii cei răi s-au coborât şi se uită ca blonzi, fără să ’nţeleagă. Apoi toţi o uită pe Isădia; numai ea nu uită pe boierul care i-a încălzit viaţa. Iar bibilica se intrasă, ciuguleşte din palma ei şi creşte. Cătră toamnă dete boleşniţa printre copii. Pe Istdia a lovit-o dintâi: mai slabă, mai şubredă, mai rău trăită. Se stingea văzând cu odri, se usca şi o mistuiau frigurile. Intr-o zi s a milostivit să vină şi doctorul oraşului, că-i dăduse în genunche aprodul. — »Bine, dar se prăpădește de ne­­mâncare... Trebuie hrănită. O ciorbă de pasăre, ceva uşor". De unde să se găsească pasări în curtea aprodului?... îşi frângea mâinie și nu știa ce să facă. Mai la urmă, fata lui să trăiască. A tăiat bibiloiul. Isădia ostenea să se ridice între perne când a venit Simion cu strachina de fier­tură şi i-a întins lingura. Ea întindea bu­­zele-i arse. A prins-o groaza când a văzut că ghiceşte: — »Bibilica, adu-mi bibilica mea....« Aprodului i-s a tăiat mâna şi a sim­ţit cum îi cade, cu lingura, în strachină. Perdeaua desnădăjduirei i-a împânzit ve­derile și-n ochi îi juca focul durerii. Prin ce-a trecut inima fetii atunci! Se silia să-şi frângă inima și să zâm­bească : — »Mai târziu... nu mi-e foame a­­cuma... aş vrea să dorm...« GA­ZETA TRNSI L V A N I E I. Nr. 10.—1910 STIRI. — 14 Ianuarie v. Dărnlda — săseaseft. Un ziar săsesc primeşte din Sereuş, de lângă Si­ghişoara, corespondenţa de mai la vale . »Intr’una din comunele noastre să­seşti, anul nou s’a ivit în chipul unei în­tâmplări, ce negreşit este vrednică să o facem cunoscută tuturora. Reprezentanţa evangelică a comunei Sereuş (Zendersch) a hotărît într’un glas, să zidească o şcoală nouă, cu locuinţe pentru trei învăţători şi o sală mare. In preliminar s'au luat 80.000 cor. cheltuială! Suma e mare, dar nu pen­tru alta, ci numai pentrucă locuinţa unui în­văţător, a celui mai vrednic, va fi zidită separat, iar odăile de învăţământ vor fi întocmite după cele mai noi postulate ale higienei şi pedagogiei. Prin hotărârea luată, această comună a dat dovadă că puterile ei şi îndrăsneala sa sunt tot ca mai nainte, că nu se lasă oprită, în nizuinţele ei, de pildele rele văzute la alţii, şi că nu se dă îndărăt nici când în faţa unor greutăţi ce altor comune le par neînvinse. In câteva zeci de ani comuna noastră a făcut jertfe după jertfe. Şi-a zidit o biserică, cu 100.000 cor. A cumpărat, acuma-s vre-o 16 ani, o­mo­Ministrul austriac pentru culte şi instruc-­­ţiune a anunţat pe dep. baron Alexandru Hormuzachi, că M. S. împăratul prin pre- înalta hotărâre din 9 ianuarie a. c. a în­cuviinţat­ ca din mijloacele fondului reli­­gionar bucovinean să se deie 8000 cor. pentru instalarea şi 5000 cor. pentru sus­ţinerea capelei române din Viena. ?? In »Revista Preoţilor« nr. 2, gă­sim între ştirile zilei şi la poşta redacţiei: Sărăcie..... mare trebue că este la confratele nostru P. B. preot în Giula ger­mană. l-am trimis şi S. Sale unul prim al Revistei noastre să-l vază şi dacă-i place, să aboneze revista. Şi S. Sa cetind poate inseratul de pe pag. ultimă, al unei »so­cietăţi de ajutor reciproc«, a crezut că »Revista« va fi vreun prospect de asigu­rare şi o... trimite înapoi la adresa nu­mitei societăţi în Timişoara strada Hu­nyadi Nr. 4 (adresa luată din inseratul societăţii) cu observarea că nu are lipsă de ajutor reciproc. O Doamne, oare de ce ajutor va fi având lipsă atare preot, care tânjeşte în atâta sărăcie....? IP. R. De­ocamdată haid să-i zicem modestie. De altădată însă vă vom spune că pentru ce nu iscălesc preoţii colabora­tori articolii publicaţi. Cu încetul vom a­­junge noi şi la atâta curaj şi indepen­­dinţă, şi e mare, cu 120.000 cor.,­­ şi moşia e plă­tită. In cei din urmă 3 ani, şi-a adunat un fond de 30.000 cor., pentru zidirea de şcoală, iar restul de 57.000 cor. o să-l adune din aruncuri pe popor. Fiecare mare gospodar va da an de an 15 cor. timp de 15 ani, şi fiecare gospodar mai mic câte 7 tor. Aceasta mare povară oamenii au luat-o de bunăvoie asupra lor, fără de a se împotrivi unul singur, însufleţiţi cu toţii pentru binefacerile şcoalei, de unde se răspândeşte lumină pentru întreaga co­mună. Şi câte năcazuri n-au dat peste co­muna noastră în timpul din urmă! Filo­xera ne-a pustiit viile, cu 10 ani înainte, dar astăzi dealurile toate-s sădite cu viţe noi, de-un soiu mult mai bun decât cel vechi. Putem zice cu mândrie, că sereu­­şenii au purtat, în timp de pace, un cum­plit dar glorios răsboiu, împotriva grijilor şi nevoilor de cari nu este ferită viaţa omenească. Stăruinţa lor i-a ajutat însă la isbândă. Şcoala cea nouă o să fie cununa, ce se pune pe fruntea învingătorului. Să dea Dumnezeu, ca biserica şi şcoala cea nouă să le fie o puternică cetate, unde să găsească adăpost împotriva tuturor vifo­relor din viitor !« Ce să zicem din partea noastră? Biserica română gr.-or. din Viena , Institutul pentru infirmii intelectuali, din Boroşineu, primeşte copii de la 7—18 ani, din orice parte a ţării, dacă se vor da petiţii adresate ministrului de culte şi înaintate prin direcţiunea institutului. Locale. Pentru a feri pe trecători de accidente, poliţia a dat ordin ca zăpada şi

Next