Gazeta Transilvaniei, iunie 1910 (Anul 73, nr. 119-140)
1910-06-10 / nr. 125
r REDACŢIUNEA, Tipografia şi Administraţiunea .........* BRAŞOV, Piaţa mare 30. Scrisori nefrancate nu se piimesc. — Manuscripte nu se retrimit — INSERATE: se primesc la Administraţiune Braşov şi la birourile următoare: Viena la M. Dukes Nachf., Heinrich Schalek, Rudolf Mosse. — In Budapesta la Eckstein Bénult, Iuliua Leopold, Blockner I. PREŢUL INSERATELOR : Un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după: tarifa şi învoiala. Reclame pe pag. a 3-a 1 şir 20 bani. Nr. 125. 0 Sk., TIp „GAZETA“ apare ZILNIC. Abonamente pentru Austro-Ungar. - -" ~ - pe un an . - ~ 24 cor. pe 6 luni 12 cor. pe trei luni 6 cor .N-rii de Duminecă : patru cor pe an. Pentru România si străinătate: Pe un an 40 franci, pe șase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. N-rii de Dumineca 8 fr an. Se poate prenumăra la toate oficiile poștale precum și la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov: La Administaţia „GAZETEI“, pe 1 an 20 C. Pe 6 luni 10 C. pe trei luni 5 C. Cu dusul acasa : Pe un an 24 Cor. Pe 6 luni 12’ Cor. Pe trei luni 6 Cor. Un exemplar 10 bani. — Atât abonamantele cât şi inserţiunile se plătesc nainte. Telefon: Nr. 22S. 10 (23) Iunie. 1910. Convocarea comitetului naţional. Prin prezenta invit pe Dn, membrii ai comitetului central electoral şi candidaţii de deputaţi ai partidului naţional român la şedinţa plenară pe ziua de 24 Iunie a. c. înainte de amiazi la 10 oare, în localul redacţiei „Lupta“ în Budapesta, cu următoarea ordine de zi: 1. Deschiderea şedinţei. 2. Consultare asupra situaţiei politice şi în legătură cu asta despre decurgerea alegerilor dietale. 3. Prezentarea datelor despre abuzurile de putere, silnicie şi corupţie la alegerile dietale. 4. Eventuale propuneri. Băseşti 18. Iunie, 1910. George Pop de Băseşti preşedintele part. naţional român. Perverzitate. Intre evenimentele politicei esterne este de remarcat atentatul, ce s-a făcut din partea Rusiei asupra constituţiei Finlandei. Zdele aceste ciuma rusească a primit un proiect de lege, prin care să face iluzorie constituţia de pănă acum a Finlandei. Aceasta va avea de urmare continuarea în măsură mai mare a rusificărei poporului finlandez, operă începută de câteva decenii şi care este ţinuta finală a şovinismului rusesc. E trist şi dureros acest atentat barbar şi e de condemnat, întocmai ca şi atentatul hoţului de codru, care răpeşte cu forţa bunurile materiale ale călătorilor. Hoţul e urmărit, e prins de justiţie şi făcut astfel inofensiv pentru societate şi împedecat a-şi continua meseria sa ticăloasă. N-ar fi oare la loc, ca să esiste şi pentru popoarele sau pentru guvernele hrăpăreţe un tribunal, un arbitriu, care să le împedece în nizuinţele lor nevrednice de-a sugruma viaţa naţională a popoarelor mai mici şi a le estirpa naţionaliceşte ? Un astfel de arbitriu ar fi de lipsă tocmai acum, când să susţine încă legenda, că la congresul din Berlin de la 1878, unii din potentaţi — înţelege Germania şi Rusia — şi-ar fi dat parola de-a nimici popoarele mici din imperiile lor, legendă justificată în Germania prin oprimarea Polonilor, în Rusia între altele prin silinţele de rusificare a Filandezilor. Am amintit însă acest lucru numai în treacăt, căci scopul nostru este a scoate din nou la iveală, în legătură cu cazul nenorocitei Filande, perverzitatea şovinismului de la noi. Representanta celui mai cras șovinism „Budap. Hirl.“ să ocupă, în unul de la 18. 1. c. în un prim articol cu atentatul contra Finlandei, săvârşit de ciuma rusească. Dupâ ce înfierează faptul „Bud. Hil.“ zice, că Ruşii, ca să-şi legitimeze aceasta mai nouă procedură mârşavă, au iscodit un pretext plauzibil, pe care il găsim acceptat şi de ziarele fruntaşe din Germania. Aşa contele Pfeil scrie în „Tägl. Rundschau“, că Filandezii sunt duşmani declaraţi ai imperiului rusesc (în stil şovinist, trădători de patrie). Aceasta,zice Pfeil, a ieşit la iveală când cu războiul ruso-japonez, Japonia voia să-şi trimită flota întreagă în Europa, asupra Rusiei, dacă mai dura războiul, şi în aceasta operaţie flota japoneză s-ar fi răzimat pe Finlanda. Dovadă, că pe acel timp, sub pretexte comerciale, s-au aşezat mulţi japonezi în Finlanda. Apoi la, aniversarea luptei de la Cruzima s-a cântat în toată Finlanda imnul japonez etc. Dar— zice ,,Budapesti Hirlap“ — toate aceste sunt numai scuze zadarnice. Adevăratul motiv este: nizuinţa de-a ucide conscienţa naţională a Finlandezilor, a-i instreina de eul lor naţional, a-i rusifica . . . Filandezii s-au apărat contra volniciei, n-au provocat niciodată Rusia, dar s-au împotrivit rusificării şi s-au forţat a-şi apăra instituţiile naţionale. De aci furia Ruşilor . . . Asta e trista, dar adevărata poveste a opresiunii Finlandezilor prin Ruşi. Subscriem şi aprobăm toate cele zise în chestia aceasta de „Bud. Hil.“ şi date aci în extras, căci drepte şi adevărate sunt. Dar apoi întrebăm pe „Bud. Hirl.“ că oare nu ştie, că înaafară de Rusia mai este o ţară în Europa, unde lucrurile au un mers analog pe cărările şoviniste şi că aceasta ţară să chiamă Ungaria. ? Nu ştie „Bud. Hirl.“ că şi la noi ca în Rusia rusificarea Finlandezilor, s-a pornit de câteva decenii curentul de magharizare, ai cărui stâlpi sau propovăduitori au fost pe vremuri un Grünwald Béla, un Beksich, iar astăzi un Apponyi ş. a. ? Nu ştie „Bud. Hil.“ că noi nu am provocat nici când pe poporul maghiar şi nu voim să-l provocăm, dar ne apărăm limba şi instituţiile noastre culturale şi din pricina aceasta şovinismul înfuriat zice că gravităm spre România, cum zic Ruşii pe nedreptul despre Finlandezi, că au gravitat spre Japonia ? Şi că suntem numiţi duşmanii patriei, trădători de ţară ? Nu ştie „Bud. Hirl.“ că şovinismul e periculos şi stricăcios patriei comune, învrăjbind poporul maghiar cu celelalte popoare, cu toate că noi am dorit şi dorim să trăim în pace şi armonie cu el, spre binele şi prosperarea patriei ? Noi suntem siguri, că toate aceste le ştie prea bine „Bud. Hirl.“ FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Primul aviator român. D-l inginer Vlaicu a zburat. Bucureşti, 5 Iunie 1910. Vlaicu a zburat! — Iată două cuvinte cari vor umple de sigur muite inimi româneşti de o adevărată satisfacţie şi mândrie naţională. În primul rând, cei mai satisfăcuţi vor fi fără îndoială d-nii Ionel Brătianu, preşedintele consiliului de miniştri, general Crăiniceanu, ministrul de război, V. G. Morţun, ministrul lucrărilor publice, şi Spiru Haret, ministrul instrucţiunei, cari au pus cu inimă larga la dispoziţia modestului inginer Aurel Vlaicu toate mijloacele necesare pentru înfăptuirea cu un ceas mai curând a invenţiei sale, menită, cum se vede, a revărsa şi asupra geniului românesc o mică parte din progresele pe care le fac zilnic sforţările omeneşti în tendinţa lor curagioasă de cucerire şi stăpânire a aerului. Mândri şi încântaţi vor mai fi — şi cu drept cuvânt — d-nii Alex. Cottescu, directorul general al C. F. R., şi colonelul D. Iliescu, şeful statului major de pe lângă inspectoratul general al armatei, aceşti doi distinşi oameni technici ai noştri, pe baza raportului cărora guvernul s’a simţit îndemnat să sprijinească realizarea primului aeroplan românesc, şi cam mai zilele trecute, după examenul minuţios la care au supus aparatul la arsenalul armatei, unde s’a construit, n’au ezitat de a declara plini de convingere . Că aeroplanul Vlaicu va sbura cu certitudine ! Adânc emoţionate şi satisfăcute vor mai fi desigur toate acele spirite entuziaste şi încrezătoare în puterea de concepţie românească, cari au îndemnat tot timpul pe tînărul inginer Vlaicu să nu se descurajeze şi să treacă nepăsător peste toate greutăţile şi şicanele ce-i puneau în cale nişte suflete mici şi incapabile de ult avânt mai înalt şi mai nobil. In sfârşit mândră va fi întreaga suflare românească la auzul îmbucurătoarei ştiri că şi un Român a putut concepe, construi şi realiza un aparat, cu care să poată pluti în mediul aerului, atât de necunoscut, capriţios şi avid de vieţi omeneşti. De neîncrezători, de răutăcioşi şi de intriganţi nu e vremea să ne ocupăm acum. Să plutim deci şi noi în sfere mai înalte, mai curate. Inginerul Vlaicu a început, cum se ştie, construcţia aparatului său de sburat la arsenalul armatei în luna Noembrie a anului trecut şi l-a terminat abia de câteva zile, după sosirea motorului Gnom din Paris. In ziua de 1 Iunie aparatul a fost scos din Arsenal şi dus cu trenul în hangarul de la cotroceni, unde a doua zi ,dimineaţa a şi fost montat. In chiar după amiaza acestei zile, inginerul Vlaicu a şi început primele experienţe, cari s-au mărginit la câteva manevre pe teren pentru observaţia motorului şi a modului cum se compoartă cârmele şi aparatul în general. Prima impresie a fost bună şi încurajatoare. . . In ziua de 3 iunie,fiind timp ploios, experienţele n’au putut continua. Eri, 4 iunie inginerul Vlaicu a reluat şirul întrerupt al experienţelor — şi de astă dată cu un succes vădit şi hotărâtor. La aceste experienţe a asistat de la început şi principele Carol a cărui prezenţă şi interes a contribuit foarte mult ca aviatorul nostru să prinză mai mult curaj şi să se hotărască a încerca ridicarea în aer prin manevra cârmei de înălţare. Intr’adevăr, după două manevre pe teren, făcute prin întrebuinţarea unei părţi, din puterea motorului şi anume 12 cai putere, inginerul Vlaicu s’a decis în cele din urmă să facă un pas mai îndrăzneţ să caute a se depărta de pământ. Prima încercare a fost promiţătoare. Deşi aparatul nu uza decât 12 cai putere cu o învârtire a helicelor de 300 rotaţiuni pe minut, totuşi la un mic semn al cârmei, începuse a-şi ridica roatele dinainte cu manifestă tendinţă de urcare. A doua încercare, făcută cu 18 cai putere şi cu 400 rotaţiuni pe minut, a fost mai norocoasă sau mai bine zis a deslegat definitiv problema stabilităţei aparatului. După 40 metri depărtare de la locul de plecare, aparatul devenise aeroplan, el plutea în aer la înălţime de un metru şi dacă aviatorul, după 20 metrii de zbor, n’ar fi dat drumul cârmei,în jos, el ar fi continuat de sigur să sboare înainte. Proba ridicărei dela pământ fiind evidentă, principele Carol s’a grăbit să felicite călduros pe inginerul Vlaicu, care era vădit mişcat sub impresia puternică a constatărei că aeroplanul său, la care a muncit cu atâta foc şi inimă, este în stare să plutească în aer cu o perfectă stabilitate, şi soţii ei, dar pe când la alte popoare osândesc şi înfierează actele şi pornirile şoviniste, aici le cultivă cu patimă, făcând un rău nespus de mare patriei. Iată, în aceasta zace perverzitatea şovinismului ! Camera. Camera ungară ţine cea din ţări şedinţă mâne, joi, în 23. I. c. la care va prezida un prezident după etate. Sâmbătă, în 25 deputaţii şi membrii casei magnaţilor vor merge corporativ în castelul din Buda, unde M. Sa va deschide sesiunea camerei prin mesagiu regal. Îndată după acest act, camera ţine o şedinţă în care se ceteşte din nou mesagiul regal şi se anunţă şedinţa următoare pe Luni, în 27. I. c. In această şedinţă îşi prezintă deputaţii mandatele, apoi în J. Iulie c. se ţine şedinţa de constituire a camerei. Pirateria dela Pireu săvârşită asupra vaporului »Împăratul Traian« a produs — precum era de prevăzut — o agitaţie justă în toate păturile societăţii româneşti. Dumineca trecută s’au ţinut în mai multe centre ale României meetinguri impozante, protestându-se în contra actelor banditeşti ale Grecilor şi învitându-se guvernul să ceară guvernului elin cea mai completă satisfacţie. De altă parte numeroase colonii greceşti din România, presimţind urmările actelor piratereşti ale palicarilor din Pireu, s’au grăbit să notifice guvernului român că condamnă și ei vandalismeie consângegilor lor. Din isvor oficial se comunică, că dl Al. Djuvara, ministrul afacerilor străine, a fost la Sinaia, unde a remis E. S. Marchizului Beccaria de încisa ministrul Italiei acredidat pe lingă M. S. Regele Carol, o notă oficială, în care după expunerea faptelor, guvernul român precizează satisfacţia pe care o aşteaptă de la guvernul grecesc. După cum se ştie, Italia a binevoit să se însărcineze cu reprezentarea intereselor române în Grecia şi prin urmare orce satisfacţie cerută de România Greciei, trebue mai întâi să fie adresată prin guvernul regal italian. Această cale, implică în mod natural o mică întârziere în tranşarea diferendului. Guvernul ţinând socoteală de aceste greutăţi, va aştepta până în 8 zile satisfacţiunea, ce i se datoreşte şi dacă în aceste zile satisfacţia aşteptată nu i se va da, guvernul îşi rezerva dreptul de