Gazeta Transilvaniei, iunie 1910 (Anul 73, nr. 119-140)

1910-06-10 / nr. 125

r REDACŢ­I­UNEA, Tipografia şi Administra­­ţiunea .........* BRAŞOV, Piaţa­ mare 30. Scrisori nefrancate nu se pi­imesc. — Manuscripte nu se retrimit — INSERATE: se primesc la Administra­­ţiune Braşov şi la birou­rile următoare: Viena la M. Dukes Nachf., Heinrich Schalek, Rudolf Mosse. — In Buda­pesta la Eckstein Bénult, Iuliua Leo­pold, Blockner I. PREŢUL INSERATELOR : Un şir petit 20 bani pen­tru o publicare. Publicări mai dese după: tarifa şi învoiala. Reclame pe pag. a 3-a 1 şir 20 bani. Nr. 125. 0 Sk., TI­p „GAZETA“ apare ZILNIC. Abonamente pentru Austro-Ungar. - -" ~ - pe un an . - ~ 24 cor. pe 6 luni 12 cor. pe trei luni 6 cor .N-rii de Duminecă : patru cor pe an. Pentru România si străinătate: Pe un an 40 franci, pe șase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. N-rii de Dumineca 8 fr­ an. Se poate prenumăra la toate oficiile poștale precum și la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov: La Administ­aţia „GAZETEI“, pe 1 an 20 C. Pe 6 luni 10 C. pe trei luni 5 C. Cu dusul acasa : Pe un an 24 Cor. Pe 6 luni 12’ Cor. Pe trei luni 6 Cor. Un exem­plar 10 bani. — Atât abonamantele cât şi inserţiunile se plătesc nainte. Telefon: Nr. 22S. 10 (23) Iunie. 1910. Convocarea comitetului naţional. Prin prezenta invit pe Dn, mem­brii ai comitetului central electoral şi candidaţii de deputaţi ai partidului naţional român la şedinţa plenară pe ziua de 24 Iunie a. c. înainte de amiazi la 10 oare, în localul redacţiei „Lupta“ în Budapesta, cu urmă­toarea ordine de zi: 1. Deschiderea şedinţei. 2. Consultare asupra situaţiei politice şi în legătură cu asta despre decurgerea alegerilor dietale. 3. Prezentarea datelor despre abuzurile de putere, silnicie şi corupţie la alegerile dietale. 4. Eventuale propuneri. Băseşti 18. Iunie, 1910. George Pop de Băseşti preşedintele part. naţional român. Perverzitate. Intre evenimentele politicei es­­terne este de remarcat atentatul, ce s-a făcut din partea Rusiei asupra constituţiei Finlandei. Zdele aceste ciuma rusească a primit un proiect de lege, prin care să face iluzorie constituţia de pănă acum a Finlan­dei. Aceasta va avea de urmare con­tinuarea în măsură mai mare a rusi­­ficărei poporului finlandez, operă în­cepută de câteva decenii şi care este ţinuta finală a şovinismului rusesc. E trist şi dureros acest atentat barbar şi e de condemnat, întocmai ca şi atentatul hoţului de codru, care răpeşte cu forţa bunurile materiale ale călătorilor. Hoţul e urmărit, e prins de jus­tiţie şi făcut astfel inofensiv pentru societate şi împedecat a-şi continua meseria sa ticăloasă. N-ar fi oare la loc, ca să esiste şi pentru popoarele sau pentru guvernele hrăpăreţe un tribunal, un arbitriu, care să le împe­­dece în nizuinţele lor nevrednice de-a sugruma viaţa naţională a popoarelor mai mici şi a le estirpa naţionali­­ceşte ? Un astfel de arbitriu ar fi de lipsă tocmai acum, când să susţine încă legenda, că la congresul din Berlin de la 1878, unii din potentaţi — înţelege Germania şi Rusia — şi-ar fi dat parola de-a nimici popoa­rele mici din imperiile lor, legendă justificată în Germania prin oprima­rea Polonilor, în Rusia între altele prin silinţele de rusificare a Filande­­zilor. Am amintit însă acest lucru nu­mai în treacăt, căci scopul nostru este a scoate din nou la iveală, în legătură cu cazul nenorocitei Filande, perverzitatea şovinismului de la noi. Representanta celui mai cras șo­vinism „Budap. Hirl.“ să ocupă, în unul de la 18. 1. c. în un­ prim arti­­col cu atentatul contra Finlandei, să­vârşit de ciuma rusească. Dupâ­ ce în­fierează faptul „Bud. Hi­l.“ zice, că Ruşii, ca să-şi legitimeze aceasta mai nouă procedură mârşavă, au iscodit un pretext plauzibil, pe care il găsim ac­ceptat şi de ziarele fruntaşe din Ger­mania. Aşa contele Pfeil scrie în „Tägl. Rundschau“, că Filandezii sunt duşmani declaraţi ai imperiului rusesc (în stil şovinist, trădători de patrie). Aceasta,zice Pfeil, a ieşit la iveală când cu războiul ruso-japonez, Japonia voia să-şi trimită flota întreagă în Europa, asupra Rusiei, dacă mai dura războiul, şi în aceasta operaţie flota japoneză s-ar fi răzimat pe Finlanda. Dovadă, că pe acel timp, sub pretexte comerciale, s-au aşezat mulţi japonezi în Finlanda. Apoi la, aniversarea luptei de la Cruzima s-a cântat în toată Finlanda imnul japo­nez etc. Dar— zice ,,Budapesti Hirlap“ — toate aceste sunt numai scuze za­darnice. Adevăratul motiv este: nizuinţa de-a ucide conscienţa naţională a Finlandezilor, a-i instreina de eul lor naţional, a-i rusifica . . . Filandezii s-au apărat contra volniciei, n-au provo­cat nici­odată Rusia, dar s-au împotri­vit rusificării şi s-au forţat a-şi apăra instituţiile naţionale. De aci furia Ru­şilor . . . Asta e trista, dar adevărata po­veste a opresiunii Finlandezilor prin Ruşi. Subscriem şi aprobăm toate cele zise în chestia aceasta de „Bud. Hi­l.“ şi date aci în extras, căci drepte şi adevărate sunt. Dar apoi întrebăm pe „Bud. Hirl.“ că oare nu ştie, că îna­­afară de Rusia mai este o ţară în­­ Europa, unde lucrurile au un mers a­­nalog pe cărările şoviniste şi că a­­ceasta ţară să chiamă Ungaria. ? Nu ştie „Bud. Hirl.“ că şi la noi ca în Rusia rusificarea Finlandezilor, s-a pornit de câteva decenii curentul de magharizare, ai cărui stâlpi sau propovăduitori au fost pe vremuri un Grünwald Béla, un Beksich, iar astăzi­­ un Apponyi ş. a. ? Nu ştie „Bud. Hi­l.“ că noi nu am provocat nici când pe poporul maghiar şi nu voim să-l provocăm, dar ne apărăm limba şi instituţiile noastre culturale şi din pricina aceas­ta şovinismul înfuriat zice că gravi­tăm spre România, cum zic Ruşii pe nedreptul despre Finlandezi, că au gra­vitat spre Japonia ? Şi că suntem nu­­miţi duşmanii patriei, trădători de ţară ? Nu ştie „Bud. Hirl.“ că şovinis­mul e periculos şi stricăcios patriei comune, învrăjbind poporul maghiar cu celelalte popoare, cu toate că noi am dorit şi dorim să trăim în pace şi armonie cu el, spre binele şi pros­­perarea patriei ? Noi suntem siguri, că toate a­­ceste le ştie prea bine „Bud. Hirl.“ FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Primul aviator român. D-l inginer Vlaicu a zburat. Bucureşti, 5 Iunie 1910. Vlaicu a zburat! — Iată două cu­vinte cari vor umple de sigur muite inimi româneşti de o adevărată satisfacţie şi mândrie naţională. În primul rând, cei mai satisfăcuţi vor fi fără îndoială d-nii Ionel Brătianu, preşedintele consiliului de miniştri, gene­ral Crăiniceanu, ministrul de război­, V. G. Morţun, ministrul lucrărilor publice, şi Spiru Haret, ministrul instrucţiunei, cari au pus cu inimă larga la dispoziţia mo­destului inginer Aurel Vlaicu toate mij­loacele necesare pentru înfăptuirea cu un ceas mai curând a invenţiei sale, menită, cum se vede, a revărsa şi asupra geniului românesc o mică parte din pro­gresele pe care le fac zilnic sforţările ome­neşti în tendinţa lor curagioasă de cuce­rire şi stăpânire a aerului. Mândri şi încântaţi vor mai fi — şi cu drept cuvânt — d-nii Alex. Cottescu, directorul general al C. F. R., şi colonelul D. Iliescu, şeful statului major de pe lângă inspectoratul general al armatei, aceşti doi distinşi oameni technici ai noştri, pe baza raportului cărora guvernul s’a simţit în­demnat să sprijinească realizarea primului aeroplan românesc, şi cam­ mai zilele tre­cute, după examenul minuţios la care au supus aparatul la arsenalul armatei, unde s’a construit, n’au ezitat de a declara plini de convingere . Că aeroplanul Vlaicu va sbura cu certitudine ! Adânc emoţionate şi satisfăcute vor mai fi desigur toate acele spirite entuziaste şi încrezătoare în puterea de concepţie românească, cari au îndemnat tot timpul pe tînărul inginer Vlaicu să nu se descu­rajeze şi să treacă nepăsător peste toate greutăţile şi şicanele ce-i puneau în cale nişte suflete mici şi incapabile de ult a­­vânt mai înalt şi mai nobil. In sfârşit mândră va fi întreaga su­flare românească la auzul îmbucurătoarei ştiri că şi un Român a putut concepe, construi şi realiza un aparat, cu care să poată pluti în mediul aerului, atât de ne­cunoscut, capriţios şi avid de vieţi omeneşti. De neîncrezători, de răutăcioşi şi de intriganţi nu e vremea să ne ocupăm acum. Să plutim deci şi noi în sfere mai înalte, mai curate. Inginerul Vlaicu a început, cum se­­ ştie, construcţia aparatului său de sburat­­ la arsenalul armatei în luna Noembrie a­­ anului trecut şi l-a terminat abia de câte­va zile, după sosirea motorului Gnom din Paris. In ziua de 1 Iunie aparatul a fost scos din Arsenal şi dus cu trenul în han­garul de la cotroceni, unde a doua zi ,di­mineaţa a şi fost montat. In chiar după amiaza acestei zile, inginerul Vlaicu a şi început primele ex­perienţe, cari s-au mărginit la câteva ma­nevre pe teren pentru observaţia motoru­lui şi a modului cum se compoartă cârmele şi aparatul în general. Prima impresie a fost bună şi încu­rajatoare. . . In ziua de 3 iunie,fiind timp ploios, experienţele n’au putut continua. Eri, 4 iunie inginerul Vlaicu a reluat şirul întrerupt al experienţelor — şi de astă dată cu un succes vădit şi hotărâtor. La aceste experienţe a asistat de la început şi principele Carol a cărui prezen­ţă şi interes a contribuit foarte mult ca aviatorul nostru să prinză mai mult curaj şi să se hotărască a încerca ridicarea în aer prin manevra cârmei de înălţare. Intr’adevăr, după două manevre pe teren, făcute prin întrebuinţarea unei părţi, din puterea motorului şi anume 12 cai putere, inginerul Vlaicu s’a decis în cele din urmă să facă un pas mai îndrăzneţ să caute a se depărta de pământ. Prima încercare a fost promiţătoare. Deşi aparatul nu uza de­cât 12 cai putere cu o învârtire a helicelor de 300 rotaţiuni­­ pe minut, totuşi la un mic semn al câr­mei, începuse a-şi ridica roatele dinainte cu manifestă tendinţă de urcare. A doua încercare, făcută cu 18 cai putere şi cu 400 rotaţiuni pe minut, a fost mai norocoasă sau mai bine zis a deslegat definitiv problema stabilităţei aparatului. După 40 metri depărtare de la locul de plecare, aparatul devenise aeroplan, el plutea în aer la înălţime de un metru şi dacă aviatorul, după 20 metrii de zbor, n’ar fi dat drumul cârmei,în jos, el ar fi continuat de sigur să sboare înainte. Proba ridicărei dela pământ fiind e­­videntă, principele Carol s’a grăbit să fe­licite călduros pe inginerul Vlaicu, care era vădit mişcat sub impresia puternică a constatărei că aeroplanul său, la care a muncit cu atâta foc şi inimă, este în stare să plutească în aer cu o perfectă stabili­tate, şi soţii ei, dar pe când la alte po­poare osândesc şi înfierează actele şi pornirile şoviniste, aici le cultivă cu patimă, făcând un rău nespus de mare patriei. Iată, în aceasta zace perverzita­tea şovinismului ! Camera. Camera ungară ţine cea din ţări şedinţă mâne, joi, în 23. I. c. la care va prezida un prezident după etate. Sâmbătă, în 25 deputaţii şi membrii casei magnaţilor vor merge corporativ în caste­lul din Buda, unde M. Sa va deschide sesiunea camerei prin mesagiu regal. În­dată după acest act, camera ţine o şedinţă în care se ceteşte din nou mesagiul regal şi se anunţă şedinţa următoare pe Luni, în 27. I. c. In această şedinţă îşi prezintă deputaţii mandatele, apoi în J. Iulie c. se ţine şedinţa de constituire a camerei. Pirateria dela Pireu săvârşită asupra vaporului »Împăratul Traian« a produs — precum era de prevăzut — o agitaţie justă în toate păturile societăţii româneşti. Du­mineca trecută s’au ţinut în mai multe centre ale României meetinguri impozante, protestându-se în contra actelor bandi­teşti ale Grecilor şi învitându-se guvernul să ceară guvernului elin cea mai completă satisfacţie. De altă parte numeroase colonii greceşti din România, presimţind urmările actelor piratereşti ale palicarilor din Pireu, s’au grăbit să notifice guvernului român că condamnă și ei vandalismeie consânge­­gilor lor. Din isvor oficial se comunică, că dl Al. Djuvara, ministrul afacerilor străine, a fost la Sinaia, unde a remis E. S. Marchi­zului Beccaria de încisa ministrul Italiei acredidat pe lingă M. S. Regele Carol, o notă oficială, în care după expunerea fap­telor, guvernul român precizează satisfac­ţia pe care o aşteaptă de la guvernul gre­cesc. După cum se ştie, Italia a binevoit să se însărcineze cu reprezentarea intere­selor române în Grecia şi prin urmare or­ce satisfacţie cerută de România Greciei, trebue mai întâi să fie adresată prin gu­vernul regal italian. Această cale, implică în mod natural o­ mică întârziere în tran­şarea diferendului. Guvernul ţinând soco­teală de aceste greutăţi, va aştepta până în 8 zile satis­facţiunea, ce i se datoreşte şi dacă în aceste zile satisfacţia aşteptată nu i se va da, guvernul îşi rezerva dreptul de

Next