Gazeta Transilvaniei, decembrie 1910 (Anul 73, nr. 264-287)

1910-12-01 / nr. 264

fcfc REDACŢIUNEA, Tipografia şi Ădmlaietra­­­ţiunea .... BRAŞOV, Piaţa-mare SO. Bsrtrasl­aofk­noftto n­i• prtBOH. — MsnossripU u so rctrimift — INSERATE: M primesc la Administra­ţi­­ine Braşov şi la birou­rile următoare: VIuna U M. Dokee Naohf., Hotarlok Babaiak, Rudolf Bfosao. — In Bala­­peste 1* Ecke tain Bernit, Iulims ?■*•­­pold, Blockner I. R PREȚUL INSERATELOR. ^ Un sir petit 20 bani pen­­ton o publicare. Publicări mai dese dupe toruil și învoieli. ' ^ ne pe pag. a 9-a 1 tir 20 bani. ANUL LXXIII, Telefon: Nr. 226. Nr. 9M Brașov, Mercuri, 1 (14) Decemvrie „fiAZETA- apare ZILNIC. Abonament* primn Auitro-Unger. 1 pe un an: ; 24 cor. pe 6 luni 12 cor. pe trei luni 6 cor. —M-rli de Dumineci : patru cor. pe an. Pentru Bonnăiila ii străinătate: un ar. 10 franc!, ps şase lan! 80 franc!, ps trei Inal id íí«ücí. N-rli da Dumineca 8 fr. an. poate prenumăra la tost« oficiii« poştale precum și la d-nii colectori« Abonam­Entul pentru Braşov.‘ L. Adminlltrsti» „GAZETEI“, pe 1 an 20 C. Pe 6 Iuni 10 0. pe trei luni 5 0. On dosul ooaaâ . Po on an 84 Cor. Pe 6 Inai 18 Cor. Pe trei Ioni 6 Cor. Un exem­plar 10 ban!. — At£t abonasna&feAla efit si insertinnne se plitcac »**■%*. 1910. Iredentismul român. In delegaţiuni P. S. Sa Episcopii Hossu a accentuat în discursul său­ că Românii au fost totdeauna fideli patriei şi tronului, şi că nici în cele două revoluţii mai nouă, în cea a lui Horia şi în cea dela 1848 nu s-au putut descoperi tendenţe centrifugale, legături cu streinătatea şi în special cu ţările române, cu un cuvânt nici atunci, nici în timpurile noastre nu s-a putut constata aşa numitul ire­dentism român. P. S. S. Hossu a esprimat prin aceste un adevăr, dovedit atât pen­tru timpurile noastre, cât şi pentru trecut. Dar şovinismului maghiar nu-i convine fixarea adevărului. Şovinismul a inventat într-adins „iredentismul ro­mân”, ca să îmbete cu apă rece ma­rele public şi să-i abată atenţiunea de la isprăvile urmaşilor nemeşilor scă­pătaţi şi a feudalilor stăpânitori pe­ste nefericita Ungarie încet cu încetul lumea se deş­teaptă, începe a vedea cu ochii lim­pezi şi născocirile perverse ale aris­tocratismului şovinist să demască şi se dovedesc de minciuni tendenţioase. De aceea vedem, că leaderii şo­vinismului încearcă totul, falsifică ade­vărul istoric, prezintă în culori false stările din timpul nostru, numai ca să mai poată salva câte ceva din min­ciunile trecutului. Aşa şi cu „iredentismul român“. Un publicist, Barna Endre s-a năcăjit pe P. S. S. Hossu pentru ade­vărul rostit în delegaţiuni şi se în­cearcă în cel mai şovinist şi aristo­cratic ziar, în „Bud. Hi­l.“ să arete, că iredentismul şi în general tenden­­ţele de gravitate spre România esistă de fapt la poporul românesc. D-l Barna începe cu o minciună, intervertind trecutul istoric. Zice, că pe timpul lui Horia şi la 48 n-a esis­­tat România şi prin urmare nici n-au putut fi Românii iredentişti, nu se poate constata pe acele vremi do­rinţa Românilor de aici de-a se ală­tura la România. Apoi d-l Barna trebuie să ştie, că aristocraţia maghiară şi despre Horia a răspândit ştirea, încă în de­cursul revoluţiei, că are legături cu streinătatea, anume cu Rusia şi Mun­tenia. De aceea corniţele Jancovich­, comisarul împărătesc, a avut instruc­ţie specială de la Iosif II, să cerce­teze în direcţia aceasta, dar n-a aflat, că ar fi esistat vre-o legătură cu streinătatea. Va să zică Horia, care era atât de agil, ar fi putut cel puţin să în­cerce a primi ajutor din afară, d.­e­ ajutor bănesc, dar n-a făcut-o. La 1848 acest lucru a fost atât de clar, încât a fost de prisos să se introducă nici baremi cercetare în privinţa aceasta. Sed nune venimus... D-l Barna susţine, că Românii de acum fac iredentism, sau cum se esprimă dânsul, se folosesc de mij­loace, cari servesc iredentismul. Iată aceste mijloace, după d-nul Barna: Românii se organizează separat, pe terenul economic, sub deviza de unitate. Românii se grupează separat pe teren social, grupare, care se izolează de societatea maghiară şi e condusă de mâni nevăzute. Superiorităţile bisericeşti române dau instrucţii de organizare biseri­cească şi culturală, cari samănă gro­zav cu cele din România, iniţiate de ministrul Spiru Haret şi cari nu co­respund spiritului raporturilor din patrie. Românii formează o reţea de în­soţiri separate, alcătuită după mode­lul din România, în care nu pot fi membrii streini (înţelege Unguri) şi organizarea lor e independentă chiar şi de „Országos Központi Hitelszö­vetkezet«. Fruntaşii români de aici caută în mod demonstrativ legături cu Ro­mânia, primesc a fi membrii ai societăţilor literare, ştienţifice şi po­litice din România şi umblă după de­coraţii române. Acestea şi multe alte apariţii de felul acesta, zice Barna, deşi una câte una au puţină putere dovedi­toare, în totalitatea lor ne arată, că aici să face o organizaţie lentă, care desigur nu are de scop crearea sta­tului unitar naţional maghiar, ci contrarul şi care în definitiv stă în slujba iredentismului român! Dacă din aceste expuneri ale d-lui Barna n’ar­e şi la iveală perfi­dia, ar trebui să râdem de încâlceala de minte a dânsului. Mijloacele înşirate de d-l Barna, fără a avea nici o legătură cu Ro­­m­â­nia, şi fără coloratura falsă şi tendenţioasă, ce le-o dă dânsul, există, dar ele nu dovedesc esis­­tenţa iredentismului român, ci do­vedesc cu totul altceva, dovedesc că acest neam, neamul românesc de pe plaiurile Ardealului şi Ungariei, cons­­olit de sine, se foloseşte şi se va folosi de toate mijloacele legale, spre a-şi păstra neatinsă şi integră na­ţionalitatea sa romanică. Atât şi nimic mai mult. Ştim noi bine, ce scop urmă­reşte şovinismul, maghiarizarea to­tală a noastră şi a celorlalte naţio­nalităţi. Intâiu să fie maghiarizată inteligenţa, apoi pe încetul poporul. Pentru ce nu mărturisesc şovi­­niştii aceasta tendenţă pe faţă, căci noi şi aşa o ştim? Leaderii şovinis­mului, cum este d. e. şi d-nul Barna Endre, pentru­ ce nu vin să declare cavalereşte şi franc. Da, voim să vă maghiarizăm! Căci atunci şi noi le-am spune tot aşa de franc, că nu ne lăsăm să fim maghiarizaţi, ci vom resista din toate puterile şi ne vom folosi de toate mijloacele permise în legi, ca să rămânem ceea ce au fost moşi­­strămoşii noştri, popor distinct, cu limba şi fiinţa sa etnică de stirpe ro­mană, lucrând şi jertfind astfel tot atât de mult pentru binele şi pros­­perarea patriei, cât jertfeşte şi popo­rul maghiar. »FOILETONUL GAZ. TARNS.« Cantilenă. Iubirea noastră — ca un salt De pasăre rănită, Cu cât s avântă mai înalt, Cu-atât mai istovită. Iubirea noastră — ca un val Ce-n larguri se încinge, Cu cât s-apropie de mal Cu-atât mai mult sa stinge, li­ugă. ...La moarte, nu mă vinde, o Doamne, nimicirii, Ființa mea topind-o în negura peirii, — Ci, ruga ascultându-mi, prefă-mă într-o stâncă Să simt vuind sub mine prăpastia adâncă... Preschimbă-mă ’n zefirul pribeag, gonit de fluturi, In crinul care duce iubitului săruturi, — Dă-mi zborul şi-ntruparea unei privighetori Ce piruie ’n poiene vestirile de zori, — Pretă-mă ’n stropul proaspăt, dintr-un isvor curat, 7 Ca să aştept la umbră drumeţul însetat, In norul care trece colindător în vânt Purtând la sânu-i taina rodirii pe pământ, in vail?' ce s-avântă măreţ şi cântător Setos de înălţarea vremelnicului nor, Ca-n urmă să pogoare din bolta de cristal Din nou să vieţuiască clipita unui val... Cor. Moldovanu. Munţii Apuseni. Sunt urme istorice, că numele Ţop, folosit şi azi era încă din veacul al XI, în întrebuinţare. Ţinutul dintre Murăş şi mun­tele Biharea se numea »terra Tzopus« (ţeara Ţopilor) şi locuitorii acestui ţinut numai pe încetul şi în mică măsură s-au putut aservi ca iobagi, după ce încetase voivodatul român în acest ţinut. Până la sfârşitul domnirei principilor independenţi ai Transilvaniei, ţinutul Zlat­­nei şi al Câmpenilor formau un bun al Coroanei şi locuitorii erau supuşi principe­lui, care pentru servicii la vânători şi pu­ţine prestaţiuni în naturale, pe cari în toată toamna erau datori a le duce la curtea principelui în Alba-Iulia, îi lăsau în folosinţa neţărmurită a averilor. Afară de aceste­­prestaţiuni alte îndatoriri nu aveau. In ţinutul acesta donaţiuni la alţi nobili nu se dau, ci tot pământul de cultivat, munţii cu păduri şi păşunat erau în libera folosinţă a locuitorilor munteni, cari du­ceau o viaţă jignită şi scutiţi de asupri­rile, cari legile Aprobate şi Compilate le încărcase asupra iobagilor dela ţeară. Aci mai jos se descrie, cum s-a răscumpărat copii, de acele prestaţiuni, cu cari erau îndatoraţi principelui independent al Ar­dealului, după venirea sub domnia casei de Habsburg. Cele comunicate sunt luate din o scrisoare veche. Răscumpărarea birului de miere, unt şi a peilor de jder. Şi după ce a venit Ardealul sub dom­­nirea austriacă copii au administrat era­­riului regesc în mânile »tricezimatorului« statului, care era în Câmpeni până pe la mijlocul veacului al 184ea data lor de miere, unt şi piei fără a fi îndatoraţi la alte dări cătră stat. Untul acesta cu mie­rea şi cu pieile cele de vulpe şi jder ne­­trebuind în natura principelui ţărei, prin Tricezimatură sau prin alte oficialate unde se trimetea, se vindeau pe bani cu un preţ mic, poate tocmai oficianţii după obiceiu le cumpărau şi acest preţ se trimetea la cassa cea mare publică sau cum se numea : Tesaurariat. Insă fiind chivernisitorii casselor până mai târziu tot cam din »hazafi«, fii patriei, cum se numea nobilimea, erariul împără­tesc, veniturile erarului se cam strecurau printre mânile lor şi erariul se păgubea. Aşa preţul untului, mierii şi al pieilor ce le dădeau muntenii, nu se ducea întreg în erariul împărătesc, că untul şi mierea um­blând cam prin multe mâni se lipea de degetele deregătorilor. Adecă se alegea din toate nimica sau cum, se zice, mere pere. Ca orarul împărătesc să nu se păgubească­, guvernul a venit la ideia,că dela munteni să nu se mai primească în natură unt, miere şi piei, ce aveau a le da după obi­ceiul de până aci, ci să se hotărască pen­tru toate acestea un preţ de răscumpă­rare. Muntenii apoi în tot anul să-şi răs­cumpere untul, mierea etc. cu preţul ho­tărât în bani gata. Acest preţ s-a’ numit »taxă« ca o dare ce-o dau oamenii liberi şi locurile aşa numite »taxatiste« (loca taxalia) principelui ţărei şi de aici îşi iau începutul taxele urbariale la Românii lo­cuitori în munţii Abrudului şi a Câmpe­nilor, cum mai jos vom vedea. De ar fi ştiut Românii munteni ce urmări jalnice va avea »taxa« aceasta pen­tru esistenţa libertăţii personale şi a pro­prietăţii lor reale, trebuiau să rămână pe lângă obiceiul cel vechiu, a da unt, miere şi pieile obicinuite erariului, iară nu taxa de bani. Insă aceasta muntenii cu atât mai bucuros au primit-o cu cât răscum­părarea şi taxa era atât de neînsemnată la început, încât după cum mi-au spus unii bătrâni cari au plătit taxa pe acelea tim­puri, pe satul Bistra, care dela 1814—1836 număra 700 fumuri (familii) cu 3000 su­flete, abia se venea 3 floreni, iar din ace­știa pe o familie, care era număroasă, ce la­tinește mai respicat se poate numi »tri­­bus«, abia se venea de plătit câte 1­6 cruceri. Taxa aceasta mică însă nu mult după aceea s-a schimbat şi îngreunat la ceea­ ce a dat bună ocasiune o întâmplare. (Va urma.)­­ Vacanţele de Crăciun ale came­­­ei. Guvernul voieşte a stabili vacanţele de Cră­ciun ale camerei pe timpul de la 22 Dec. c. pâ­nâ la 3 ianuarie, anul viitor. Dimisia guvernului austriac, in nu­­mărul precedent am fost anunţat dimisia iminentă a guvernului austriac, din cauza atitudinei clubului polonez. Din Viena se anunţă acum, că Duminecă la amiazi, Bienerth, ministrul president austriac, a fost primit în audienţă de către Maj. Sa, şi i-a prezentat dimisia întregului cabinet. Maj. Sa a şi primit dimisia, şi până la numirea noului guvern l-a încredinţat tot pe Bienerth cu girarea agendelor. Cauza abzicerii este, că deputaţii po­loni nu voiesc să sprijinească guvernul Bienerth, singur cu condiţia, ca acesta să esecute deodată proiectele de canalizare din 1901, a căror esecutare ar costa un miliard de coroane. Acest angajament guvernul nu l-a luat asupra sa şi fiindcă tratativele de împăcare dintre Cehi şi Ger­

Next