Gazeta Transilvaniei, iunie 1911 (Anul 74, nr. 118-141)

1911-06-01 / nr. 118

! Ce­ e „comitetul“ zilelor noastre? Corporaţie platonică cum este comitetul el poate să desidereze, să ia hotărâri asupra cărora să se mai hotărască, dar cum işi poate închipui vre­unul din bunii noştrii „bărbaţi marcanţi« că hotărârea lor ar putea să ne influinţeze ? (Tribuna Nr. 255-1910) »Cari sunt lozincele, cari »sunt faptele (comitetului) »de ordin cultural, biseri­­­cesc, economic? (Unde îi »găsim urmele în parla­­»mentarismul sinodal mo­mit a deslega problemele »execuţional de importante ,ate vieţii noastre biseri­­­ceşti şi şcolare etc? »Unde îi găsim îndrumă­­­rile în variatele şi marile­­probleme ale luptei noas­­­tre culturale şi economice.« Oct. Goga în Tribuna Nr. 115—1911. Dacă lupta grea a vieţii nu mi-ar slei toate energiile, dacă aşi dispune şi eu numai de-o săptămână de viaţă tihnită spre a mă putea îndeletnici numai cu afacerile noastre politice, ce uşor mi-ar fi să dovedesc punct de punct, şir de şir netemeinicia argu­mentelor şi acuzelor grămădite în cei şeapte articoli publicaţi în „Tribuna“ sub titlul „ce e „Tribuna“ zilelor noastre“. Nu mă pot însă stăpâni să nu ana­­lisez barem una din multele şi variile chestiuni şi întrebări de mare însem­nătate, abordate şi resolvite în mod apodictic de d-l O. Goga în articolii menţionaţi. Calmul şi obiectivitatea despre cari am dat dovezi în scrierile mele de până acum, cred că mă absolvă de sub acasa că voiu vorbi „pro do­mo“, atunci când mă voi insui să arăt pe scurt că, „ce­ e „comitetul“ zilelor noastre“. E lucru în­deobşte cunoscut, că în stadiul patriarhal al desvoltării unui popor nu numai că nu aflăm toate acele manifestări ale vieţii lui co­lective, pe cari le aflăm la popoarele civilisate, dar nu dăm nici de o di­ferenţiarea organelor şi instituţiunilor cari se îngrijesc de aceste manifes­tări. Cu cât e un popor mai civilizat, cu atât mai perfectă e diferenţiarea diferiţilor romi de activitate publică, şi principiul împărţirii muncii triumfă pe toată linia. Adevărul acesta sociologic îl ob­servăm şi la poporul român. Nu e tocmai mult de atunci de când organisaţia bisericească, bună rea cum a fost în trecut, a fost sin­gura organisaţie a vieţii noastre pu­blice. Las că despre o organisaţie şi viaţă economică în trecut nici vorbă nu poate să fie. Dar atât e cert, că mult-puţinele manifestări culturale şi chiar politice le săvârşesc aceleaşi or­gane şi instituţiuni, cari se îndeletni­cesc şi cu conducerea vieţii biseri­ceşti. Dar în curând se ivesc semnele unei diferenţieri. Primul teren, care îşi pretinde organism separat şi independent de hierarhia bisericească, e terenul literar­­cultural. Ce­ e „Asociaţiunea“, dacă nu or­ganizaţia poporului român pe teren literar-cultural. Şi e interesant, că la leagănul acestui nou fel de manifestare a ener­giilor etnice ale poporului român aflăm pe conducătorii naturali ai poporului pe terenul vieţii bisericeşti-şcolare. „Asociaţiunea“ s-a înfiinţat în parte la stăruinţa archiereilor români şi multă vreme au fost arhiereii în fruntea acestei instituţiuni. Chiar şi aci — şi e bine aşa — se simte influenţa mare a tagmei cle­ricale asupra vieţii noastre culturale. Mai târziu s-a diferenţiat terenul economic. Am putea zice că de o orga­nizare economică generală şi unitară încă nici nu poate fi vorba. Ea ur­mează a fi obiectul de preocupaţiune şi de înfăptuire a generaţiei de azi şi a celei ce o să vie. Un început este în „Solidarita­tea“, care a organisat baremi creditul român. Cât mai e de aici şi până să vedem organisate economiceşte toate satele noastre prin o reţea de coope­rative şi în fruntea lor cu o centrală puternică ? Este semnificativ şi aici, că ra­mul care s-a diferenţiat mai curând, adecă cel cultural, a luat asupra-şi în mare parte sarcina organizării eco­nomice a satelor. Ori nu face Aso­ciaţiunea o intensivă propagandă economică, poate chiar în detrimentul propagandei pur literare? Când va sosi plinirea vremii şi se va fi diferenţiat şi ramul economic de c­er­ cultural. Asociaţiunea asemenea se va restringe la problemele pur literare şi culturale, precum acum 50 de ani organizaţia bisericească a lă­sat zbor liber tinerei organizaţii cul­turale literare, mărginindu-se a cul­tiva numai chestiunile curat biseri­ceşti şi cele şcolare, strâns legate de acestea în urma referinţelor istorice şi politice din patrie. Diferenţiarea ramului politic se poate data de la adunarea cea mare de pe Câmpul libertăţii. E drept, că nu s-a înfiinţat a­­tunci un partid politic în înţelesul de azi al cuvântului. Dar adunarea a­­ceasta tot a avut drept urmare o oarecare organizaţie politică. Să ne gândim numai la comitetul naţional sau executiv, care a funcţionat în Sibiiu sub întreaga durată a anilor de vrajbă. Se observă însă o pronunţată influenţă a organizaţiei bisericeşti, care până la 1848 a fost în acelaş timp şi purtătoarea de grije a aface­rilor politice. Pasul al doilea şi cel mai deci­siv într­u deplina emancipare şi dif­ferenţiare a vieţii politice s-a făcut la 1881, când s-a înfiinţat partidul naţional român, unitar pentru toţi românii din regatul Ungar. După cele premerse e uşor a răspunde la întrebarea, că ce e par­tidul naţional român. Precum organizaţiile bisericeşti nu sunt altceva decât însuşi popo­rul român în manifestările de natură bisericească ale vieţii lui colective şi precum „ Asociaţiunea“ d. e. nu e altceva decât însuşi poporul român organisat culturaliceşte, tot astfel partidul naţional român nu e altceva decât însuşi poporul român organi­sat politiceşte. Din aceste consideraţii teoretice ori­ce român cinstit şi obiectiv nu poate trage alte concluziuni, decât cele ce urmează: 1. Fiind partidul naţional ro­mân însuşi poporul român organi­zat politiceşte,­e lucru criminal se admiţi, că poporul român ar putea fi salvat politiceşte şi în potriva partidului naţional. Aceasta ar fi justificarea procedurii tuturor trans­fugilor politici, cari au susţinut şi susţin mereu acelaşi lucru. A se ceti vorbirile lui Tisza şi Mangra. 2. Fiind partidul naţional român organisaţia politică a poporului ro­mân, e sau rea voinţă, sau nepri­cepere politică de-a pretinde de la Apare în fiecare zi de lucru.­­ R e d­ac ţ i­a: Abonam ntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe V2 an 12 cor.,­­ Tipografia şi Administraţia: pe 1/4 an 6 cor. Pentru România şi streinătate pe an 40 franci, pe V2 1 BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30, an 20 franci., pe 1/4 an 10 franci. Număr de Duminecă 8 franci pe an. 11 Telefon:­­Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe V2 an 1° cor » P® 7« *An 5 cor. Un număr 10 bani. In­serate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială.—Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. * FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Cel mai vechiu scris original românesc. — Un răvaş de informaţie din 1621. — Neacşul Lupa din Câmpulung. — Textul complet al răva­şului. — Protopărintele gazetarilor români. In articolul meu »începuturile limbei noastre literare« am arătat, că scrisul ro­mânesc se începe încă în partea I. a se­colului al XV-lea şi că cele dintâiu încer­cări de a scrie româneşte avem să le mulţămim unui preot român probabil din Maramurăş, care călăuzit de învăţătura hussită, a tradus părţi însemnate din Sf. Scriptură în limba românească. Cum aceste începuturi de limbă ro­mânească scrisă au fost numai şi numai traduceri din o limbă străină, anume din limba slavă, — nu poate să fie indiferent pentru noi, să cunoaştem şi cel dintâiu scris românesc original, un scris care să nu fie traducere din altă limbă, ci să fie compus şi redactat direct în româneşte. Scrisul acesta este cu vre-o 80 de ani mai nou ca traducerile hussite din sfla scriptură, dar cu 40 de ani mai vechiu ca activitatea tipografică a lui Cores). El este din anul 1521 şi este o epis­tolă scrisă de un Român din Muntenia cătră judeţul cetăţii Braşovului*). Scriito­rul se chema Neacşul Lupu şi era negu­stor în Câmpulung. »El făcea negoţ« — zice d-l N. Iorga — »mai ales cu peşti, dar aducea şi mărfuri turceşti: cingători, damascuri, mătasă, bogasii, stafide şi vin­dea pe lângă aceasta chepenege pentru ţărani«. In urma relaţiunilor sale comerciale intrat în prietenie cu căpeteniile Saşilor din Braşov, Neacşul ţinea să servească prietinilor săi Saşi cu informaţiuni despre mişcările din Orient, cari interesau foarte de aproape pe Saşii braşoveni, mari ne­gustori şi ei. Un astfel de răvaş de informaţie este scrisoarea Neacşului Lupu, în care trimite cele mai nouă ştiri la Braşov, despre miş­cările oştirilor turceşti dela ţărmul Dunării. Scrisoarea este adresată lui Hanăs Regner, judeţul cetăţii Braşovului. Iată textul acestui răvaş bătrân : »Ipac (= aşijderea) dau ştire Dom­­­nie Tale la lucrul Turcilor, cum amu­i auzit eu că împăratul au eşit den So­­­fia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în »sus pre Dunăre. Ipac să ştii Domniia »Ta că au venit un om dela Nicopoe, »de mie me-au spus că au văzut cu »ochii loi (sic) că au trecut ceale cora­­»bii ce ştii şi Domnia Ta pre Dunăre *) Vezi: Nic. Iorga, Braşovul şi Românii, Bucureşti 1905, pag. 281 şi urm. »în sus. Ipac să ştii că bagă den tote »oraşele câte 50 de omin(i), să fie în, »ajutor în corăbii. Ipac să ştii cumu »se-au prinsu neşte meşter(i) dela Ta­­»uigrad cum voru treace aceale corăbii »la locul cela strimtul ce ştii şi Domniia »Ta. Ipac spui Domnie Tale de lucrul­­lu Mahametbeg, cum am auzit de bo­­­iari ce săntu megiiaş şi de genere­miu »Negre cumu i-au dat Inpăratul slobo­­»zie lu Mahamet-beg cum pre io (­unde) »i va fi voia pren Ţeara-Rumăneasca, »iară elu să treacă. Ipac, să ştii Dom­­­niia Ta că are frică mare şi Băsărabii »de acel lotru de Mahamet-beg, mai vâr* »tos de Domniele Voastre. Ipac spui »Domnie Tale, ca mai marele miu, de »ce-amu înţeles şi eu, eu spui Domnie »Tale ; iară Domniia Ta eşti înţelepţu. »Şi aceaste cuvinte să ţii Domniia Ta la »tine, să nu ştie amin(i) mulţi. Şi Dom­­»niele Vostre să vă păziţi cum ştiţi mai »bine. I bg. te veslut (­ şi Dumnezeu »să te bucure)«. Neacşul Lupu! Unul dintre puţinii negustori după timpuri, a căror nume s-a păstrat până azi. El are un loc de cinste în cartea neamului, ca unul care a scris întâia scrisoare românească, cunoscută până azi, şi care pare a fi avut primul bi­rou de corespondenţă şi informaţiune la Români. Şi în privinţa aceasta trebue să-l cinstim cu toţii, ca pe protopărintele ga­zetarilor Români. Zic să-l cinstim,­­ căci ştirile şi in­formaţiile date de el erau de bună samă mai exacte şi mai adevărate decât cele ale multor pseudogazetari români de azi. LRom.U) V. Gilu, înaintarea şi­ răspândirea ştiinţelor în România­­ Una din cele mai de seamă înjghe­bări datorite iniţiativei private din Româ­nia este «Asociaţiunea română pentru în­­naintarea şi răspândirea ştiinţelor», aso­­ciaţiune eşită din dorinţa unor oameni de bine de a se ocupa de diferite ramuri ale ştiinţelor, de aplicaţiunile lor. S’au împlinit anul acesta zece ani de când această asociaţiune adună la­o­­laltă, un congres, pe toţi aceia cari se in­teresează de progresele şi răspândirea şti­inţelor în România. Această aniversare, comitetul asociaţiunei doreşte s’o sărbăto­rească printr’un congres impunător. După hotărârea ultimului congres ţinut anul tre­cut la Focşani, această sărbătorire se va face anul acesta la Târgovişte în zilele de 23, 24 şi 25 Septembrie. In vederea acestui congres, asociaiţi­­unea a lansat un apel către toţi aceia, cari se interesează de progresul ştiinţelor în

Next