Gazeta Transilvaniei, iunie 1911 (Anul 74, nr. 118-141)

1911-06-10 / nr. 126

Nr. 126. Anul LXXIV. (Număr poporal 24) Brașov, Vineri în 10 (23) Iunie 1911. GAZETA Apare în fiecare zi de lucru. Abonam­ntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe */2 an 12 cor., pe an 6 cor. Pentru România și streinatate pe an 40 franci, pe */1 an 20 franci., pe */­ 10 franci. Număr de Duminecă 8 franci pe an. Redacţia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. 20^Cor B„raT CU aCaS‘ P° a" 24 cor" Fără dus ac­ă pe an 20 cor. pe /2 an 10 cor., pe­­/, an 6 cor. Un număr 10 bani. In­serate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială.­Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 b"* De la adunarea din Lugoj. — Vorbirea d-lui V. Goldiş. — încă In unu! poporul din săptămâna trecută am dat ştire, că adunarea popo­rală, ţ­inută săptămâna trecută joi în Lu­goj, a avut o reuşită strălucită. După cum s’a scris mai în urmă, la Lugoj s’au adunat 4—5 mii ţărani ro­mâni şi inteligenţă, din toate părţ­le Bă­natului, din preste 250 de sate. Deja a­­ceasta mulţime arată, că poporul nostru începe — spre binele lui — a se interesa tot mai mult de soartea sa, ca neam. Dar nici n’au mers de giaba Românii la Lugoj, căci s’au ales cu frumoase îndru­mări din cele auzite. Zece bărbaţi fruntaşi de-ai noştri şi-au ridicat cuvântul şi au ţinut vorbiri frumoase şi pline de învăţă­turi pe terenul politic. S’a desluşit şi ară­tat starea politică de la noi, s’a protestat contra diferitelor volnicii, s’au dat îndru­mări pentru lupta naţională, pentru ţinere la olaită etc. şi s’a vorbit şi cerut intro­ducerea votului obştesc. Adunarea a fost deschisă de d­l Gr. G. Dobrin, adv., care a făcut o icoană limpede a situaţiei, au vorbit apoi în şir ceialalţi, anume d-nii Gheorghe Pop de Buseşli, Gr. T. Mihali, Dr. E. Lucaciu, Dr. I. Suciu, V. Goldiş, Gr. St. C. Pop şi Gr. Val. Branisce, cari toţi s’au ocupat cu stările noastre din puncte de vedere deosăbite, iar despre votul obsesc au vorbit d-nii Dr. Aurel Vlad şi Gr. Venus Bredicanu. in cele cte urmează dăm frumoasa vorbire a d-lui Vasile Goldiş. Iată ce a cuvântat dânsul: Onor, adunare! Manifestaţiunea aceasta neaştep­tată, de dragoste, cu care am fost întâmpinat aci, ştiu foarte bine, că n nu se adresează persoanei mele (tră­iască Goldiş!), ci se adresează acelui înalt şi sfânt principiu, în al cărui serviciu mi-am pus puterile mele, (Trăiască) e adresată înaltului princi­piu al solidarităţei naţionale. (Tră­iască !) Or cât am fi noi, onorată adu­nare, singuraticii, de înţelepţi, or cât am fi noi, singuraticii de viteji, unul singur niciodată n’are să birue cu puterea mare a statului, care ne este duşmană. (Aplauze prelungite), dar, onor, adunare, or cât am fi noi de neînsemnaţi, fiecare pentru sine, ori­cât am fi noi mai mijlociţi, mai slabi, dacă toţi vom ţine ca fierul laolaltă, trebue să învingem. (Aşa e !) In unire numai rezidă puterea naţiunilor. (Aşa e !). Strămoşii noştri deja ne-au lăsat învăţătură cuvintele acele de aur: „Concordia res parvae crescunt, dis­cordia maximae dilabuntur!“, adică prin bună înţelegere cresc lucrurile cele mici şi se fac mari, dar înţele­gerea cea rea, aceea doboară chiar şi lucrurile cele mai mari. (Aşa e!) Am voit numai, onor, adunare, ca să declin de la mine personal onoarea deosebită, ce mi-aţi făcut-o, arătându-vă că sunt conştiu de aceea, că această onoare este a principiului, pe care-l reprezint. (Trăiască Goldiş! Trăiască „Românul“ !). Vreau să trec acum la obiectul acela, pentru care freci ilacomnat di­o­n în div.nl »am­bitorilor de astăzi, adică să vă vor­besc despre situaţiunea generală a politicei din ţara noastră. Am aşadar însărcinarea, onor. adunare, ca să spun şi eu câteva cuvinte referitor la situaţiunea politică, în care ne aflăm noi şi în care se află în ge­nere ţara noastră, cu drept cuvânt pot spune, cea nefericită. (Aşa e!) Să ne dăm seama deci de situ­aţiunea, în care ne aflăm noi, popo­rul românesc, de la venirea la guvern a contelui Khuen Héderváry. (Jos cu el!). Este oare situaţiunea aceasta mai bună, decât cea de mai ’nainte? (Nu e ! Protestări prelungite). Din aclamaţiunile d-voastră văd, că convingerea mea în direcţiunea­­ aceasta, este perfect aceeaşi cu a­­ întregului popor românesc. (Aşa e!)­­ Situaţiunea noastră sub guvernul ac­tual, nu numai că nu e mai bună, ci cu drept cuvânt putem afirma, că e mai rea decât înainte. (Aplauze pre­lungite). Onor, adunare, ce s’a schimbat cu venirea guvernului Khuen Héder­váry ? Nimic! S'a abzis oare de prin­cipiul acela al aşanumitei idei de stat naţional maghiar? Nu. Din con­tră, tocmai zilele acestea ni­ s’a dat să auzim din partea unui membru al guvernului, care deşi nu e ministru, e totuşi secretar de stat la ministe­rul cultelor şi instrucţiunei publice, din gura d-lui Balogh Jenő , am au­zit spunându-se cuvinte, cari vor ră­mânea mult timp memorabile. Răs­punzând deputatului slovac Iuriga, secretarul de stat a zis, că în ţara aceasta cultura naţională numai un­gurească poate şi trebue să fie. (Mint! Jos cu ei!). Apoi noi, onor. adunare, trebue, în baza acestei declaraţiuni păcătoase (Impertinente !), trebue să nu fi Tor" ‘á'é'h­oman­i, tuturor mine­ştiilor din Budapesta, să ne audă, că din contră nouă numai cultură româ­nească ne trebue. (Aşa e! Ovaţiuni entuziaste). Onor. adunare, dacă nefericirea noastră ne-a adus acolo, ca să fim siliţi să ne petrecem partea mai mare a vieţei noastre sub jugul unei limbi străine, să se ştie, că niciodată nu vom abzice de nădejdea ca să a­­j­ungem să putem trăi în ţara noa­stră numai în limba noastră româ­nească. (Aplauze înflăcărate. Trăiască! Sufletul ni-l dăm pentru ea!) In lumea întreagă, onor. adunare, drepturile unui popor se măsoară după drepturile ce le are limba ace­lui popor. (Aşa e). Dacă 3 milioane şi jumătate de Români sunt puşi în situaţiunea aceea, ca la casa satului, a comitatului, la judecătorie să nu-şi poată vedea de treabă decât numai în limbă străină, să se ştie, că acel popor zace în sclăvie amară. (A­şa e !) Atunci numai va fi poporul românesc liber, când el în ţara lui, numai de limba lui se va putea servi. (A­şa este!) Onor. adunare, guvernul Khuen- Héderváry (Jos cu el!) e cu mult mai primejdios pentru noi, decât toate guvernele de mai înainte, fiindcă e cu mult mai cuminte decât acelea. (Aprobări). Acestui guvern i-a succes să facă un lucru, ce nu s-a întâmplat de sute de ani în mijlocul poporului nostru (S-auzim! Stt!) Acestui guvern i-a succes, ca să producă cea mai scâr­boasă tradare din câte s-au întâm­plat vreodată în mijlocul poporului nostru. (Se aud fluerături), i-a succes ca să îndemne pe unul, care 30 de ani a spus poporului românesc cu­ «■»Îm 4- jx J — I — — 4 w I w • .» ^ ţărei să spună. *•»-«% 1“» Q Lf«il n Aimn a I român nu reprezintă interesele na­­ţiunei române, că partidul naţional român e numai o ficţiune. (Ruşine, ruşine ! Jos cu ei! Stt! Să auzim !) Onor, adunare, tot acestui gu­vern i-a succes prin uneltiri infame, ne mai­pomenite, ca să sdrobească la alegeri pe cei mai bravi fii ai nea­mului nostru. (Așa e.) Apoi încă un mare succes al gu­vernului e, că i-a succes, ca în șiru­rile Românilor să producă oameni, cari să zică, după pierderile de la ale­geri, că pricina înfrângerilor noastre la alegeri nu este guvernul, ci e co- E01LETÜNÜL «GAZ. TRANS.«. Săcelele. Repriviri şi constatări. (Fine.) Să studiem de pildă sistemul de în­­nu­ri a lui Raiffeisen şi ne vom convinge c it de bine se potriveşte acest sistem şi intru Secelenii noştri. Desnădejdea să nu­­ cuprindă, ci în faţa primejdiei­ comune , ne strângem puterile, să dăm bărbăteşte cpt cu ea, să fim statornici în purtarea iotei şi vom birui de­sigur. Raiffeisen, a­­tst cuminte economist şi mare prieten­­ ţăranilor, a avut să întâmpine multe­reutăţi până când în sfârşit i-a reuşit sa înfiinţeze în satul Weyerbusch (cercul oblonz) în Germania prima însoţire eco­­omică. Dar însoţirea odată întemeiată a îceput să aducă roadele cele mai bine avântate. La început această însoţire a fst o simplă brutărie, dar mai târziu a îceput a-şi estinde activitatea­ şi asupra­ltor romi economici cumpărând pentru membrii săi sămânţe, cartofi şi altele. Ast­ei ideea lui Raiffeisen a început a prinde ădăcini şi sistemul lui s’a lăţit nu peste nuic peste întreagă împărăţia nemţească, ia a trecut şi hotarele acestei împărăţii trăbatând şi în alte ţări şi veni până la noi. In satele noastre străbate fără pie­­--i sistemul de însoţiri a lui Raiffeisen şi c” nu se pot în­deajuns bucura de roadele binecuvântate, ce le aduc aceste însoţiri. Să ne gândim deci şi noi Secelenii la o astfel de tovărăşie economică. Meni­rea acestei tovărăşii, căreia îi putem zice şi cooperativă ar fi să perfecţioneze, să încurajeze şi să valoreze în mod convena­bil industria de casă a Săcelenilor. E doar vestită dimia lucrată de Secelence şi nu mai puţin vestită e iscusinţa Mocancei, cu care ştie să ţeasă covoare şi velinţe ca şi ţoluri trainice. Închegată odată o astfel de însoţire, ea ar putea să aibă cea mai binecuvântată influenţă asupra desvoltării şi întăririi economice­ a Secelenilor. Strânşi toţi aceştia într’o societate mare, această forţă unitară ar putea salva pieirea sin­guraticilor ş’ar asigura şi mai departe Să­celele pentru locuitorii Români. Iată cum îmi închipui eu pe scurt această însoţire sau tovărăşie economică. Ea va fi o adunare organizată, con­form tuturor însoţirilor Raiffeisen. Membrii ei vor fi fără deosebire bogaţi şi săraci toţi Secelenii dornici de a munci pentru întărirea ei. Mocanii cu dare de mână se vor desbrăca de ori­ce dispreţ, ce-l au faţă de săraci, din graiul lor de toate zi­lele va dispare pentru totdeauna cuvântul »calic«, pe care azi, durere, mulţi îl aruncă asupra bieţilor săraci, îşi vor aduce toţi aminte de­ acel Cristos, care era prietinul săracilor şi care nu fără multă amărăciune zicea, că mai uşor va întră funia corăbiei prin urechile acului, decât bogatul în îm­părăţia cerului şi nu vor uita nici acele cuvinte pline de adevăr:­­că tot cel ce vrea să vie după mine, să-şi împartă averile săracilor şi să-mi urmeze«. Nu se vor lăsa deci mocanii bogaţi din Săcele, ca să fie ademeniţi de urâta patimă a banului, ci vor întră cu toţii în această tovărăşie pen­­tru ca cu avutul lor, care de altcum nu va suferi nici o ştirbire, să dea ajutor de aproapelui lor. ’ Cei bogaţi adecă vor garanta cu avutul lor de afacerile tovă­răşiei şi tot cu garanţa lor se vor câştiga banii trebuincioşi pentru purtarea cu suc­ces a afacerilor. Însoţirea aceasta va­ avea deocamdată principala îndatorire, de a sprijini indus­tria de casă a Secelenilor. Va cumpăra din capitalul său materia — în deosebi lâna — trebuincioasă, pe care apoi o va da în felul care va conveni mai bine mem­brilor săi, iar apoi va cumpăra de la aceş­tia produsul — dimia sau alte articole — pe­rin preţ cuviincios şi va desface apoi singură prin oamenii săi mărfurile cum­părate căutându-şi pieţe de desfacere. Organizarea şi mai ales conducerea acestei însoţiri revine în primul rând preo­ţilor şi învăţătorilor din Săcele. Dânşii vor esplica credincioşilor ce e această în­soţire, cu ce favoruri e împreunată şi ce menire sfântă are ea pentru popor. Pătrunşi de înălţătorul spirit al jertfei, necruţând nici o trudă, cu sufletul plin de nădejde vor propaga fără încetare această idee şi vor căuta, ca în cea mai scurtă vreme s’o traducă în faptă. îmi dau seamă de greutăţile ce se vor avea, ştiu, că pas de pas se vor izbi de indolenţa şi nepăsarea celor mulţi. Cunosc perfect neîncrederea mocanului, îl ştiu cu cât dispreţ ascultă el orice lucru nou, îi aud de atâtea ori vorba batjocoritoare aruncată de peste umăr tu­turor celor ce îi dă învăţături, cari tind să le friseze noui orizonturi — dar toate astea nu mă vor îndemna o clipă de a justifica pe acei conducători, cari se vor opri în loc scuzându-se cu aceste defecte ale credincioşilor. O idee mare, salutară va trebui să învingă în toate împrejură­rile şi de va trebui d ea va sparge şi porţile iadului ca să-şi poată asigura bi­ruinţa. Istoria e mărturia atâtor fapte mari, ea justifică mai mult adevărul, că gloria să câştigă cu cunună de spini pe frunte. Dar apoi sufletul d-voastră iubiţi conducători se va cutremura de sfântul fior al mulţămirii, ce-o veţi avea pe urma faptelor d-voastră mântuitoare de oameni. Mi-ar plăcea să văd, cum răsare pe urma unirii şi a solidarităţii d-voastră cea mai productivă muncă, pe care am cunoscut-o vreodată. Aici e terenul, sub ochii d-voa­stră piere un popor, mântuiţi-l căci puteţi. Recunoştinţa lui va fi fără­ margini şi va forma cu d-voastră mai mult ca totdea­una un trup ş’un suflet. Mă închin ace­lora cari în taină sau pe faţă au lucrat ceva pentru mântuirea credincioşilor lor, dar mă voi închina mereu tuturor acelora, cari vor reda iarăş Săcelele sănătoşilor mocani de odinioară. Închegaţi cât mai degrabă această

Next