Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1911 (Anul 74, nr. 239-262)

1911-11-01 / nr. 239

to. 233. Ani LXXIV. Braşov, Lani-larţi nn 1 (14) Noémide 1911. Apare în fiecare zi de lucru. Abonam ntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe ‘/a An 12 cor., pe / an 6 cor. Pentru România fl străinătate pe an 40 franci, pe */a an 20 franci., pe '/a an 10 franci. Număr de Duminecă 8 franci pe an. Redacţia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe */­ 10 cor., pe V* *n * cor. Un număr 10 bani. In­serate : un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif­ul Învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Aprecieri. Adunările poporale, aranjate de comitetul naţional şi de fruntaşii po­porului din diferite locuri, sunt o vie dovadă despre energia poporului nos­tru. Dar ele ne arată mai departe, că spiritul de disciplină şi de solida­ritate prinde tot mai tari rădăcini la poporul român. S’a dat ordinul dela comitet de a­ se aranja adunări popo­rale şi ordinul s’a executat pe în­treaga linie. Adunările s’au ţinut lanţ, cu conlucrarea membrilor comi­tetului. Dar înafară de aceasta disci­plina s’a manifestat şi în sânul adu­nărilor, aderând fie­care adunare la o moţiune de cuprins identic şi votând încredere conducătorilor, membrilor comitetului naţional. Dacă prin aranjarea în toate păr­ţile a adunărilor poporale iese în re­lief unitatea noastră pe terenul poli­tic naţional, hotărârile unanime şi identice ale adunărilor ne dau dovadă de solidaritatea noastră şi de disci­plina de partid, care sunt cerinţele cele mai cardinale în luptele politice ale unui popor oprimat. Adunările, prin vorbirile instruc­tive şi însufleţite, au luminat mas­sele poporului asupra nizuinţelor noas­tre, asupra drepturilor ce ne compet şi asupra ţărului final, la care tindem, de-a ne vedea asigurată pe plaiurile acestei patrii poliglote naţionalitatea noastră romanică, latină, cu toate părţile ei constitutive, cum şi libera desvoltare a poporului nostru pe toate terenele vieţii publice. Prin adunările poporale s’a întă­rit şi mai mult în masele româneşti conştienţa drepturilor noastre şi s’a consolidat disciplina şi solidaritatea intre noi, convingându-se şi cel din urmă ţăran, că numai fiind una, în credinţe, în aspiraţii, ca şi în luptă, vom număra şi noi şi ne vom im­pune în faţa duşmanilor. Aceste sunt unele din marile fo­loase ale adunărilor poporale mai re­cente. Pe calea consolidării noastre, ele înseamnă un pas înainte! „Seara“ de azi din Bucureşti, în un articolaş cu titlul: „Campania de întruniri a Românilor din Unga­ria“, face următoarele aprecieri asu­pra resultatului acestei campanii. Cele mai frumoase rezultate se a­­rată pe urmele unerei campanii de în­truniri populare, pe care de luni de zile o întreprinde partidul naţional al fraţilor noştri din Ungaria. S-au organizat, pân’ acuma, vre­o două­zeci de Întruniri, în Arad, Orăştie, Timişoara, Braşov, Seini (Sătmar), Cicio­­sânmărtin, Murăş-Ludoş, Şimleu, etc. La fiecare întrunire au luat parte câte trei patru mii de oameni, mai cu seamă ţără­nime. Membrii comitetului central şi frun­taşii locali ai partidului se pun pretutin­­denea în capul oştilor de alegători con­ştienţi. Cea mai perfectă înţelegere se observă, ori şi unde, între conducători şi conduşi. După aceste strălucite întruniri, nu se d­ai poate îndoi nimenea de puterea partidului naţional român şi de energia conducătorilor tăi, expuşi din nou, în vremea din urmă, atacurilor nedrepte şi nechibzuite din partea prea puţinilor di­zidenţi adunaţi în jurul «Tribunei» de la Arad. Rezultatele campaniei de Întruniri sunt importante şi îmbucurătoare în toate privinţele. Partidul naţional, luat între cele două focuri — al guvernului şi al dizidenţilor de la «Tribuna» — s-a închegat şi mai mult, urmându-şi calea neclintit­ăn credinţa faţă de conducători şi program. Tendinţele nenorocite de­ a provoca dezbinări în sânul partidului ,s-au frânt de zidul solidarităţii naţionale. Ilu­­ziunea contelui Tisza, că poporul român n-ar ţine la conducătorii lui politici şi la programul partidului, s-a spulberat odată pentru totdeauna. Remarcabil este şi faptul, că oratorii întrunirilor au discutat problemele poli­ticei româneşti în legătură cu marile preocupări culturale, economice, sociale, arătând astfel, că nimenea dintre condu­cători nu nesocoteşte aspiraţiunile sufle­teşti ale neamului. Vrednic de reţinut mai este şi mo­mentul că, pretutindenea, la întruniri, ele­mentele conducătoare se recrutează din­tre preoţi şi advocaţi, clasele cele mai independente în viaţa politică a fraţilor noştri. Aceia, cari pretindeau prin ziarul «Tribuna», că advocaţii români de dincolo «vând caprele ţăranilor», iar preoţimea ar fi «burtă-verzime», au fost dezminţiţi ast­fel de însăşi realitatea. In sfârşit, massele ţărăneşti au do­vedit, prin oratorii lor şi prin cele mai potrivite întreruperi, că sunt bine lămu­rite asupra chestiunilor şi oamenilor politici şi că partidul naţional român, în toate straturile sale, este o forţă po­litică matură, de care trebue să se ţină seamă. Aprecierile aceste au fost veri­ficate şi la adunarea din Şimleul­ Sil­­vaniei, ţinută săptămâna trecută. Aceeaş frecvenţă mare de popor, în frunte cu inteligenţa de la ţară, ca şi la celelalte adunări, acelaş cald entuziasm în şirurile poporului pen­tru fruntaşi şi pentru adevărurile rostite şi primirea moţiunii identice a celorlalte adunări, cu adaosul, că adunarea protestează contra veleită­ţilor, cari vor să spargă solidaritatea partidului nostru naţional, iată ca­­racteristicele acestei adunări. In cele ce urmează dăm un scurt raport despre decursul ei. Adunarea din Şimleu. Adunarea de Miercuri din Şimleu a decurs cu mult entuziasm şi a avut un succes desăvârşit. O mare mulţime s-a adunat din toate părţile Sălagiului, ţărani şi fruntaşi, în deosebi preoţi şi advocaţi cari au făcut vin­ovaţii membrilor din co­mitet şi deputaţilor prezenţi: George Pop de Băseşti, Dr. Lucaoiu, Dr. Vaida Voevod şi Dr. Şt. C. Pop de la Arad, cum şi pe altor fruntaşi din loc şi din împrejurime. Adunarea a fost deschisă şi condusă de d-nul Dr. Gheorghe Pop de la Zălau şi au vorbit pe rând d-nii G. Pop de Bă­­seşti, Dr. V. Lucaciu, Dr. Alexandru Vaida- Voevod, Dr. Ştefan C. Pop şi Dr. Al. Aciu, iar d-nul Dr. V. Dejeu a cetit mo­ţiunea, ce s-a primit în text identic cu a celorlalte adunări. Vorbitorii au fost viu aplaudaţi şi adunarea a decurs în mijlocul unui cald entuziasm. După adunare a fost banchet şi s-a dat concertul artistului Rădulescu. Aşa s-a terminat ziua adunării de Miercuri, atât de memorabilă pentru Ro­mânii sălăgeni. In următoarele dăm azi un extras vorbirile rostite. Gheorghe Bop de Băsesc. Oratorul, In cuvinte bine simţite, sa­lută pe cei prezenţi la adunare, apoi ex­plică pe înţelesul poporului rostul şi în­semnătatea acestor adunări poporale, pre­cum şi punctele principale ale programului partidului naţional, publicat în numărul 47 al «Pop. Rom.» din anul 1909, — şi anume egala îndreptăţire a naţionalităţi­lor, dreptul limbei româneşti, autonomia bisericei şi a şcoalei, sufragiul universal, egal, direct, secret şi cu votare în comune şi darea progresivă. D-nul George Pop de Băseşti a vorbit cu mult succes despre ab­solutism şi constituţionalismul nostru, care — spune oratorul —­e fals, căci el nici când nu se respectă, îndeamnă poporul să nu descurajeze în lupta grea pentru drepturi şi să nu asculte de profeţii min­cinoşi, iar la alegeri să-şi dea votul pen­tru acei bărbaţi români, cari îi cunosc durerile şi năcazurile şi despre cari vor fi convinşi, că ajungând în parlament vor lupta pentru binele şi înflorirea neamului românesc. FOILETONUL «GAZ. TRANS.» Femeia în literatura română. Când mi-am pus în gând să fac un mic studiu asupra scriitoarelor din litera­tura noastră, am crezut că numărul lor nu va trece de zace. Şi astfel am crezut că nu va fi o lucrare atât de grea. Cerce­tând însă tot ce s-a scris, fia în reviste şi ziare, fie în broşuri de la 1820 încoace , am întâlnit atâtea scriitoare, că părându-mi o muncă nu tocmai uşoară, mă decisesem să renunţ. Iată însă, că dorinţa de a scoate la iveală unele nume, cari stau înmormân­tate în paginile prăfuite ale scoarţelor din veacul al XIX-lea, şi de a le face cunos­cute generaţiunii de astăzi, chiar feminine, m-a făcut să-mi încordez forţele şi să ter­min o lucrare — ce e dreptul concepută cam de mult. Că conţine multe lacune, asta o spun eu mai dinainte. Am avut prea puţine isvoare de informaţii şi, în genul acesta, nu ştiu să se fi făcut până acum vre­un studiu. Cine are de adăugat ceva, îmi va face un mare serviciu să-mi comunice căci­ va fi poate nevoe de o reti­­părire a acestui studiu, odată. A­­i crezut mai nimerit să dau în ordina cronologică numele fiecărei scrii­toare, dând şi informaţiunile ce le-am pu­tut culege; de aceea am căutat să fac şi ceva citate din fiecare gen de scriere. Afară de scriitoarele relevate, mai sunt încă multe cari au scris, poezii mai ales, dar sunt foarte slabe, atât ca fond, cât şi ca formă. Pe altele le-am citat numai în treacăt. * încă din veacul al 18-lea, apar câ­­te­va traduceri din greceşte, franţuzeşte şi nemţeşte, făcute de cătră »jupâtnesele« din elita boerească, mai ales din imboldul celor doi scriitori de atunci, G. Asache în Moldova şi Haliade Rădulescu în Munte­nia, cari aveau sub îngrijirea lor câte o revistă. Primul, »Albina Românească« şi al doilea, »Curierul Românesc«. Cunoaş­tem, de exemplu, traducerea din Lambert »Despre educaţie«, făcută de Domniţa Ralu, fiica lui Vodă Caragea, care orga­niză în Bucureşti o societate pentru tea­tru. Găsim în 1819 o traducere din Ges­­ner »Erastul«, făcută de Zoiţa Grigoriu , iar ceva mai târziu d-şoara Ermiona Asaky, mai apoi dna Quinet, traduce »Is­toria Sfântă« şi alte istorisiri morale. Câ­teva traduceri din Goldsmith găsim sem­nate în »Albina Românească« de Catinca Asaky, prima soţie a scriitorului. O d-şoară Christamoschy, publică în broşură tradu­cerea »Adelaide!« lui Aug. Thiery (1840). Tot în broşură apare „Clopotarul de la Sf. Pavel« a lui Bouchardy, traducere făcută de Maria Burada. Până în 1844, nu găsim decât tradu­ceri, unele mai bune, altele mai puţin bune, după cum ştiuse fie­care să-şi acu­muleze cunoştinţele limbei din care tra­ducea şi în care făcea traducerea. In »Foaia pentru minte, inimă şi literatură« a lui Bariţ din Braşov, din 1844, găsim prima poezie originală »Câinele Orbului« de Elena Serrurie, destul de slabă ca fond. Mai însemnate sunt poeziile — două la număr — publicate în »Zimbru« din Iaşi, în 1856, de Catinca Chinezu, precum şi câteva reflexiuni în proză, de un colorit destul de viu. Citez din prima poezie »Urzici pentru unele femei«. O femeie desperată (sic!) încă din pruncia sa Se cunoaşte, că voieşte, toată lumea a’nşela ; Ea doreşte şi tot cere jucării neîncetat, Nu mai este mulţumită, sufletu-i neîmpăcat; Şi guriţa sa nu tace, nici măcar într’un minut Ea voeşte şi tot spune făr’ finit făr’ început; Dacă ’ncepe a cunoaşte ale lumii năluciri, Vai de-acei ce sunt în casă, câte grele suferiri. Insă mai amar de acela, ce cu ea se va ’n30ţi Până la moarte-i întunerec, soarele nu-i va luci. 01 sărmane amărâte, năcăjitule bărbat Nu ştii cu ce lanţuri grele, cruda soartă te-a ---------------- [legat etc.*) *) Asupra acestei scriitoare am scris ceva în Epoca din 1907, Septemvrie : „O scriitoare ne­cunoscută“. Câteva poezii, nu tocmai reuşite, precum şi diverse articole de morală şi patriotism apărută în »Steaua Dunării«, gazeta lui Kogălniceanu din Iaşi, iscălite Sofia Coce. In 1878, soţia marelui muzicant şi colaborator al lui Alexandri, Fiechtenma­­her, Maria Fl. scoate revista »Femeia Ro­mână«, care durează de la 1 Ian. 1878 până la 12 April, 1881 şi la care colaborează poeţii mai de seamă de pe atunci, Poli­­hroniade, Scorţeanu, Creţeanu, I. Roşea, Bacalbaşa, Dăscălescu etc. Directoara re­vistei publică câteva articole de fond, cu conţinut instructiv, de oare­care valoare. O mai vedem publicând poezii mai târziu în »Amicul Familiei« din Gherla. In timpul acesta, ziarele din Franţa şi Italia publicară în coloanele lor diverse articole în proză şi poezii, semnate Dora d’Istria, şi cari au stârnit oare­care admi­raţie în lumea cetitorilor. Prea puţini ştiau cine e această scriitoare. Târziu de tot publicistul italian Ceahetti a scos un studiu asupra ei, »Di alcune opere della principessa Dora d’Istria«. Născută în Bu­cureşti, anul 1828, dânsa era fiica lui Mi­­halache Ghica şi a Catincăi, născută Faca. Tânăra principesă Elena, învăţă întâiu în casă cu Învăţatul grec Papadopulos, foarte renumit pe atunci, apoi continuă studiile la Viena, Dresda şi Berlin. In 1849 se re­

Next