Gazeta Transilvaniei, iunie 1912 (Anul 75, nr. 119-143)
1912-06-10 / nr. 127
Apare în fiecare zi de lucru. \\ Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe i/2 an 12 cor., pe [| Vi an 6 cor. Pentru România şi streinătate pe an 40 franci, pe i/2 an 20 = [ franci, pe y4 an 10 franci. jj = REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. ■—”————“—— Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an 20 coroane, pe y, an 10 coroane, pe y4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Două fenomene. ii. Am arătat eri, că tinerimea maghiară universitară se va cobori în popor şi îl va lumina asupra situaţiei politice actuale. Cercul de idei şi de lucrare, în care se învârt aceşti tineri — ca şi matadorii politici unguri — este strimt şi îngust, ei vor face propagandă de politică militantă în favorul partidelor opoziţionale. De aceea am zis eri, că nu ne impoartă mult rezultatul, dar am remarcat pornirea tinerimii, care în orice caz poartă timbrul democratismului şi înseamnă un pas hotărât de apropiere între clasa cultă şi elementele ţărăneşti. Aceasta apropiere trebue să o cultivăm şi noi tot mai mult şi în acest punct rolul principal îi revine tinerimii noastre. Şi sub tinerime înţelegem tinerii cu cultură superioară, eşiţi din liceu şi înscrişi la studii înalte la universităţi, academii, facultăţi teologice etc. cum şi elevii de la preparandii, cari se pregătesc pentru cariera învăţătorească. Şi mai înţelegem sub tinerime şi pe acei bărbaţi tineri, cari au intrat deja în prada vieţii, ca advocaţi, preoţi, învăţători etc. cari vin mai des în contact cu poporul de la sate, petrec chiar în mijlocul lui, îi cunosc păsurile şi ideile şi astfel mai uşor pot să răspândească cunoştinţe folositoare în masele dornice de lumină. Aceasta tinerime trebue să facă apostolatul greu, dar frumos al deşteptării poporului. Această tinerime trebuie să aducă jertfe, să dea pept cu toate greutăţile, ce-i vor sta în cale, ca să poată arăta rezultate favorabile pe terenul naţional-cultural. Şi să luăm aminte, că e timpul suprem. Deşteptarea, educarea şi îndreptarea pe căile drepte şi bune a poporului de la sate, nu se mai poate amâna. Credem, că despre aceasta e convins fiecare inteligent român, care să interesează cât de puţin de mersul trebilor noastre publice. întrebarea principală însă este: Cum şi în ce chip să se facă aceasta propagandă, ca ea să aibă rezultate favorabile pe întreagă linia ? Răspunsul nu poate fi, decât că propaganda trebuie să se facă după un nou plan bine chibzuit, uniform, şi cu tărie şi energie neistovită, ani de-a rândul. Cu un cuvânt ne trebue şi aici un fel de organizaţie. In privinţa rolului şi acţiunii tinerimii s’a discutat şi s’a scris mai mult, dar ispravă pănă acum s’a făcut puţină. Cel puţin nu sistematică, ci mai mult incidentală. Dar aceasta, deşi e de considerat, nu ne poate satisface. Trebue să ne adâncim mai mult în meritul chestiunii, să o generalizăm. Intre articolii, ce s’au scris în aceasta chestiune, remarcăm articolul publicat zilele trecute în „Gazeta", cu titlul „Răspuns la o scrisoare“, de Dr. V. Moldovan. Dânsul crede, că tinerimea să facă propagandă mai mult culturală şi să se abţie de la politica militantă, ceea ce este destul de corect. Dar cu toate aceste credem, că acest cerc ar trebui ocazional lărgit şi pe terenul politic întru atâta, întru cât ţăranul nostru să cunoască situaţia actuală politică, partidele din ţară, între cari partidul naţional român, scopul nostru, înclinările democratice etc. Toate aceste se pot preda poporului, fără ca cineva să poată zice, că prin ele să face agitaţie politică. In cât pentru punerea la cale a acestei propagande, d-nul Dr. Moldovan a de părere, ca aceasta să o facă tinerii ei de sine, din îndemn propriu, de la individ la individ. Tinerii să se înţeleagă între ei, şi fiecare unde ajunge în vacanţe, să şi facă datorinţa de răspănditor al luminii. D-nul Dr. Moldovan o exprimă aceasta în chipul următor: «Fiecare tinăr, dacă vrea să fie folositor neamului, poate aduna în Dumineci şi serbători cât mai mulţi ţărani in jurul său, fie în şcoală, fie subt un arbore umbros, fie în şura părinţilor şi să le dea o lectură bine aleasă şi respirat predată». Aceasta ar fi totul, adecă lăsat fiecare tinăr la îndemnul propriu să-şi facă datorinţa. Noi nu aflăm suficient numai atâta din două motive. Intâîu că între tinerimea noastă — ca şi la alte popoare — sunt un număr însemnat de aceia, cari sau din comoditate sau din alte motive, nici nu se gândesc la o acţiune mai superioară, mai nobilă, cum este răspăndirea cunoştinţelor folositoare în massele poporului. Şi al doilea motiv, că tinerii ar fi prea izolaţi şi fără orientare suficientă în ce direcţie să lucreze pentru popor, ca să aibă rezultate mulţumitoare. Acestea ar delătura prin o organizaţie oarecare, prin o legătură mai strinsă între toţi tinerii şi fruntaşii noştri. Cei comozi sau nepăsători ar fi împintenaţi la lucru şi cu toţii ar fi orientaţi asupra muncii intelectuale, ce au să presteze. Dar să nu fim rău înţeleşi. Noi nu contemplăm în aceasta chestiune o organizaţie greoaie, cu prezidenţi, comitete, secretari, apeluri şi comisii etc., ci o organizaţie, cum am zice, expeditivă, care fără multe formalităţi să sprijinească şi să susţie aceasta pornire, dând îndemnuri şi puncte de orientare. In privinţa aceasta vedem, că şi organizaţia studenţilor maghiari tinde a înfiinţa şi susţinea o legătură mai intensă între centru şi tinerii răzlăţiţi la ţară. In mişcarea tinerimii, ce am remarcat-o, vedem, că „Comitetul studenţesc regnicolar“ solicită pe toţi ascultătorii şcoalelor superioare să-şi comunice la comitetul executiv adresele, unde stau preste vară, adresele colegilor şi comunele şi cercurile sau însoţirile, în sînul cărora pot desvolta acţiune. Iată, de o asemenea organizaţie analogă avem şi noi lipsă. Cei chemaţi, în locul prim comitetul naţional şi cluburile comitatente, să ia lucrul în mână şi să sistemizeze acţiunea tinerimii, căci una este sigur. Cât timp nu se va organiza aceasta mişcare, nu vom avea rezultate mulţumitoare. Lucrarea lăudabilă, ce o fac ici-colea unii tineri zeloși, se pierde, ca picurii de apă în valurile mării. — Hm. — E un om în superb ca duce cătră soare. Eroilor li e scris pe el să piară. E un drum superb ce duce cătră soare. Dar nu e pentru suflete de ciară! E drumul celor tari, ce au pe lume o aspră și divină datorie... Sub steagul ei pornesc războiul mare Să schimbe a lumii slabă temelie. Dar cad mereu, căci lupta cere jertfe, Cad azi, cad mâni, e tot mai mic şireag.Ei... In drumul de triumf i-ajunge Moartea Şi fulgerat din mâni ie cade steagul! Vieaţă lut nu-i drumul meu acesta, Iu van el azi tot sufletul mi-1 cere... Când mă vrăjeşte flamura victorii Matragan tină setea de cădere!!... A. Qotrus. — După Tolstoi. — Intr’o ţară îndepărtată, trăia odată un împărat, care cu cât îmbătrânea cu atât simţea mai mere mâhnire în suflet. — In vieaţa mea — zicea dânsul — am gustat şi am văzut tot ce este îngăduit omului să guste şi să vază. Ceva însă în toată vieaţa mea n’am văzut, pe Dumnezeu. Vreau să-l văd ! Şi dădă poruncă mare boierilor, sfetnicilor şi preoţilor săi: — Dacă nu-mi veţi arăta pe Dumnezeu, o să vă pun pe toţi la închisoare şi am să vă pedepsesc straşnic ! Şi le dădu un soroc de trei zile. In curtea împărătească se stinse veselia. Curtenii umblau de ici-colo cu capetele plecate aşteptându-şi groaznicul sfârşit. In ziua sorocului hotărât, toţi boierii, sfetnicii şi preoţii fură chemaţi înaintea împăratului. Şi boierii, sfetnicii şi preoţii păstrau tăcere adâncă, iar împăratul tocmai se pregătea să rostească osânda înfricoşătoare. In clipa aceasta însă un copil de păstor păşi in faţa împăratului şi-i zise: — Dă-mn voe, Măria Ta, să-ţi împlinesc eu dorinţa! — Bine — răspunse împăratul. Dar baga de seamă, că ţi-e capul in joc.... Şi copilul de păstor luă de mână pe împărat şi-l duse într’o piaţă şi-i arătă soarele strălucitor şi-i grăi: — Priveşte în sus ! împăratul vru să ridice capul ca să arunce o privire spre soare, dar razele orbitoare îi pricinuiră durere în ochi şi-l siliră să plece capul şi să închidă ochii. — Ce-ţi trăzneşte prin minte, băete — zise dânsul cătră păstor — nu cumva vrei să orbesc? Şi atunci cuplul de păstor zise : — Vezi, stăpâne? Şi soarele e numai o mică rază a mărirei lui Dumnezeu, un colţişor neînsemnat al împărăţiei lui Dumnezeu. Cum ceri tu atunci să vezi pe însuş Dumnezeu cu ochii tăi slăbiţi şi înlăcrimaţi ? Caută deci de-a vedea pe Dumnezeu cu ochii sufletului tău !... Aceasta plăcu împăratului, care grăi astfel cătră copilul de păstor: — Văd că ai o minte luminată şi un suflet înălţat. Mai răspunde deci la următoarea întrebare: »Ce a fost înainte de a fi Dumnezeu ?« Păstorul stătu pe gânduri o clipă apoi vorbi: — Stăpâne, nu te supăra, dar te rog să numeri ... împăratul începu să numere. — Una, două, trei... — Nu, nu, — îl întrerupse păstorul — nu numeri bine. începe înainte de unu. — Cum asta? Nu ştii că înainte de unu nu este nimic? — înţeleaptă vorbă ai rostit, stăpâne; nici înaintea lui Dumnezeu n’a fost nimic. Aceasta plăcu şi mai mult împăratului, care grăi iar cătră păstor: — Am să-ţi fac un dar împărătesc dacă o să-mi mai răspunzi la o întrebare: »Ce face Dumnezeu ?« Iar păstorul răspunse: — Bine, o să răspund şi la întrebarea aceasta, dar împlineşte-mi întâi o rugăciune. Schimbă cu mine hainele tale. Şi împăratul îşi scoase hainele împărăteşti şi le dădu pastorului, iar el însuşi se îmbrăcă cu hainele păstorului. Şi păstorul se urcă pe tron, luă sceptrul în mână şi, arătând spre Împăratul îmbrăcat ca păstor, care stătea la picioarele tronului, glăsui astfel: — Iată ce face Dumnezeu: pe unii îi ridică pe tron, iar pe alţii îi goneşte de pe tron ... Şi se îmbrăcă iarăşi cu hainele lui de păstor. împăratul rămasa multă vreme pe gânduri, apoi zise, înseninat: — Da, acuma văd pe Dumnezeul (»Flacăra«). 1. Rebreanu. Episcopia gr. cat. maghiară — fapt împlinit? „Budapesti Hirlap“ primeşte din Borna ştirea, că bula papală privitoare la înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare este terminată şi că publicarea ei precum şi înfiinţarea nouei episcopii este numai o chestie de administraţie. Nu ştim din ce sursă şi-a luat amintitul ziar ştirea, avem însă motive să ne temem, că de fapt intrigile şi intervenţiile guvernului ungar au putut să stoarcă Vaticanului această concesiune făcută şovinismului maghiar nesăţios. Rămâne să aşteptăm în linişte apariţia bulei papale, ca apoi să tragem consecinţele din această pălmuire şi încălcare mişelească a drepturilor şi tradiţiilor bisericei noastre gr. cat. române, în adunarea comitatului Târnavamică, ţinută zilele trecute, membrii români au dat o nouă dovadă de conştiinţă şi demnitate naţională. Fiind pusă la ordinea zilei propunerea, de a se vota încredere guvernului şi de-al felicita pe Tisza, s’au ridicat membrii români Simion Căluţiu şi Dr. R. Boita şi în cuvinte energice au redus la adevărata ei valoare propunerea de încredere şi felicitare. Sub împresiunea acestor vorbiri mulţi s’au ruşinat să voteze propunerea oficială şi au părăsit sala şedinţelor. Rezultatul votării a fost următorul: Dintre 190 membrii ai partidului muncii s’au prezentat numai 99 la adunăre, dintre cari au votat propunerea numai 66. Restul a părăsit sala. Contra propunerea, prezentată de membrii români, a fost următoarea: Considerând că în numele membrilor congregaţionali subscrişi — cari de altfel suntem şi membri ai partidului naţional român din comitul Târnavei mici — dr. Alexandru Morariu în propunerea sa prezentată şi motivată în congregaţiunea comitatensă din 30 Mai 1912, a exprimat deja cea mai deplină neîncredere împotriva guvernului Lukács şi împotriva spiritului şi sistemului său de guvernare — considerând că pentru schimbarea acestei atitudini, nu numai că nu s’a ivit de atunci nici o cauză, dar dimpotrivă, alegerea ilegală de prezident în urma abzicerii fostului prezident Ludovic Novay — excluderea deputaţilor, trimişi din voinţa alegătorilor în dieta ţării, din şedinţele camerei — înlăturarea lor cu forţa poliţienească şi împiedecarea lor cu armata în împlinirea datoriei lor de legislatori — votarea reformelor militare, şi a altor proiecte însemnate, cu toate că nu putem aproba procedura lui Iuliu Kovács împotriva contelui Ştefan Tisza — conţin în sine vătămarea şi călcarea celor mai elementare principii constituţionale şi în sfârşit, considerând că procedura contelui Ştefan Tisza nu numai că e ilegală, ci de a dreptul contrară paragrafilor referitori din legea criminală, noi subscrişii — membri ai partidului naţional român din comitat propunem ca: adunarea extraordinară a comitatului, luând de la ordinea zilei propunerea lui Pekri şi soţii, — atât faţă de guvern, cât şi faţă de contele Tisza, să-şi exprime cea mai deplină neîncredere şi să decidă, că nu ţine de lipsă trimiterea adresei de felicitare. Vopsirea trupului, tatuarea, simbolurile şi podoabele de pe trup, herve, unelte şi arme. Iată după Wilhelm Wundt explicarea ştiinţifică a restului şi a Istoriei cusăturilor întrebuinţate pe ii, fete, bundiţe*). Mai întâi împodobirea s-a făcut chiar pe trup sub formă de vopsire simplă sau cu figuri şi prin tatuaj, adică desemnuri prin scripelare sau înţepare pe piele. Wurdt arată, că sălbatecii şi chiar barbarii de astăzi se vopsesc cu alb şi cu roş pe obraz şi pe trup, întrebuinţează şi negrul, chiar când coloarea pielei le este de această coloare. Unii întrebuinţează şi galbenul. Când pleacă în război sau la zile de sărbătoare se vopsesc mai tare şi mai cu îngrijire. Amestecul şi împestriţătura de coloare Ie place foarte mult. Nu joacă rol numai plăcerea, estetica, dar şi motive sociale precum şi religioase. * I. * Völker Psychologie. III B. Die Kunst. II. Ed. Leipzig, 1908, pag. 126.