Gazeta Transilvaniei, iunie 1912 (Anul 75, nr. 119-143)

1912-06-10 / nr. 127

Apare în fiecare zi de lucru. \\ Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe i/2 an 12 cor., pe [| Vi an 6 cor. Pentru România şi streinătate pe an 40 franci, pe i/2 an 20 = [ franci, pe y4 an 10 franci. jj = REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. ■—”————“—— Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an 20 coroane, pe y, an 10 coroane, pe y4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Două fenomene. ii. Am arătat eri, că tinerimea maghiară universitară se va cobori în popor şi îl va lumina asupra situaţiei politice actuale. Cercul de idei şi de lucrare, în care se învârt aceşti tineri — ca şi mata­dorii politici unguri — este strimt şi îngust, ei vor face propagandă de politică militantă în favorul par­tidelor opoziţionale. De aceea am zis eri, că nu ne impoartă mult rezultatul, dar am remarcat por­nirea tinerimii, care în orice caz poartă timbrul democratismului şi înseamnă un pas hotărât de apro­piere între clasa cultă şi elemen­tele ţărăneşti. Aceasta apropiere trebue să o cultivăm şi noi tot mai mult şi în acest punct rolul principal îi re­vine tinerimii noastre. Şi sub ti­nerime înţelegem tinerii cu cultură superioară, eşiţi din liceu şi înscrişi la studii înalte la universităţi, aca­demii, facultăţi teologice etc. cum şi elevii de la preparandii, cari se pregătesc pentru cariera învăţăto­­rească. Şi mai înţelegem sub tine­rime şi pe acei bărbaţi tineri, cari au intrat deja în prada vieţii, ca advocaţi, preoţi, învăţători etc. cari vin mai des în contact cu poporul de la sate, petrec chiar în mijlocul lui, îi cunosc păsurile şi ideile şi astfel mai uşor pot să răspân­dească cunoştinţe folositoare în ma­sele dornice de lumină. Aceasta tinerime trebue să facă apostolatul greu, dar frumos al deş­teptării poporului. Această tinerime trebuie să aducă jertfe, să dea pept cu toate greutăţile, ce-i vor sta în cale, ca să poată arăta rezultate favorabile pe terenul naţional-cul­­tural. Şi să luăm aminte, că e tim­pul suprem. Deşteptarea, educarea şi îndreptarea pe căile drepte şi bune a poporului de la sate, nu se mai poate amâna. Credem, că despre aceasta e convins fiecare inteligent român, care să interesează cât de puţin de mersul trebilor noastre publice. întrebarea principală însă este: Cum şi în ce chip să se facă a­­ceasta propagandă, ca ea să aibă rezultate favor­abile pe întreagă linia ? Răspunsul nu poate fi, decât că propaganda trebuie să se facă după un nou plan bine chibzuit, uniform, şi cu tărie şi energie ne­istovită, ani de-a rândul. Cu un cuvânt ne trebue şi aici un fel de organizaţie. In privinţa rolului şi acţiunii tinerimii s’a discutat şi s’a scris mai mult, dar ispravă pănă acum s’a făcut puţină. Cel puţin nu sistematică, ci mai mult incidentală. Dar aceasta, deşi e de considerat, nu ne poate satisface. Trebue să ne adâncim mai mult în meritul chestiunii, să o generalizăm. Intre articolii, ce s’au scris în aceasta chestiune, remarcăm arti­colul publicat zilele trecute în „Ga­zeta", cu titlul „Răspuns la o scri­soare“, de Dr. V. Moldovan. Dânsul crede, că tinerimea să facă propagandă mai mult cultu­rală şi să se abţie de la politica militantă, ceea ce este destul de corect. Dar cu toate aceste credem, că acest cerc ar trebui ocazional lărgit şi pe terenul politic întru atâta, întru cât ţăranul nostru să cunoască situaţia actuală politică, partidele din ţară, între cari partidul naţional român, scopul nostru, în­clinările democratice etc. Toate a­­ceste se pot preda poporului, fără ca cineva să poată zice, că prin ele să face agitaţie politică. In cât pentru punerea la cale a acestei propagande, d-nul Dr. Moldovan a de părere, ca aceasta să o facă tinerii ei de sine, din îndemn propriu, de la individ la individ. Tinerii să se înţeleagă în­tre ei, şi fiecare unde ajunge în vacanţe, să şi facă datorinţa de răspănditor al luminii. D-nul Dr. Moldovan o exprimă aceasta în chipul următor: «Fiecare tinăr, dacă vrea să fie folositor neamului, poate aduna în Du­mineci şi serbători cât mai mulţi ţă­rani in jurul său, fie în şcoală, fie subt un arbore umbros, fie în şura pă­rinţilor şi să le dea o lectură bine a­­leasă şi respirat predată». Aceasta ar fi totul, adecă lă­sat fiecare tinăr la îndemnul pro­priu să-şi facă datorinţa. Noi nu aflăm suficient numai atâta din două motive. Intâîu că între tine­rimea noastă — ca şi la alte po­poare — sunt un număr însem­nat de aceia, cari sau din como­ditate sau din alte motive, nici nu se gândesc la o acţiune mai su­perioară, mai nobilă, cum este răspăndirea cunoştinţelor folosi­toare în massele poporului. Şi al doilea motiv, că tinerii ar fi prea izolaţi şi fără orientare suficientă în ce direcţie să lucreze pentru popor, ca să aibă rezultate mul­ţumitoare. Aceste­a ar delătura prin o organizaţie oarecare, prin o legă­tură mai strinsă între toţi tinerii şi fruntaşii noştri. Cei comozi sau nepăsători ar fi împintenaţi la lu­cru şi cu toţii ar fi orientaţi a­­supra muncii intelectuale, ce au să presteze. Dar să nu fim rău înţeleşi. Noi nu contemplăm în aceasta chestiune o organizaţie greoaie, cu prezidenţi, comitete, secretari, a­­peluri şi comisii etc., ci o organi­zaţie, cum am zice, expeditivă, care fără multe formalităţi să spri­­jinească şi să susţie aceasta por­nire, dând îndemnuri şi puncte de orientare. In privinţa aceasta vedem, că şi organizaţia studenţilor maghiari tinde a înfiinţa şi susţinea o legă­tură mai intensă între centru şi tinerii răzlăţiţi la ţară. In mişcarea tinerimii, ce am remarcat-o, vedem, că „Comitetul studenţesc regnicolar“ solicită pe toţi ascultătorii şcoalelor superi­oare să-şi comunice la comitetul executiv adresele, unde stau preste vară, adresele colegilor şi comu­nele şi cercurile sau însoţirile, în sînul cărora pot desvolta acţiune. Iată, de o asemenea organiza­ţie analogă avem şi noi lipsă. Cei chemaţi, în locul prim comitetul naţional şi cluburile comitatente, să ia lucrul în mână şi să siste­­mizeze acţiunea tinerimii, căci una este sigur. Cât timp nu se va or­ganiza aceasta mişcare, nu vom avea rezultate mulţumitoare. Lu­crarea lăudabilă, ce o fac ici-colea unii tineri zeloși, se pierde, ca pi­­curii de apă în valurile mării. — Hm. — E un om în superb ca duce cătră soare. Eroilor li e scris pe el să piară. E­ un drum superb ce duce cătră soare. Dar nu e pentru suflete de ciară! E drumul celor tari, ce au pe lume o aspră și divină datorie... Sub steagul ei pornesc războiul mare Să schimbe a lumii slabă temelie. Dar cad mereu, căci lupta cere jertfe, Cad azi, cad mâni, e tot mai mic şireag.Ei... In drumul de triumf i-ajunge Moartea Şi fulgerat din mâni ie cade steagul! Vieaţă lut nu-i drumul meu acesta, Iu van el azi tot sufletul mi-1 cere... Când mă vrăjeşte flamura victorii M­atraga­­n tină setea de cădere!!... A. Qotrus. — După Tolstoi. — Intr’o ţară îndepărtată, trăia odată un împărat, care cu cât îmbătrânea cu atât simţea mai mere mâhnire în suflet. — In vieaţa mea — zicea dânsul — am gustat şi am văzut tot ce este îngăduit omului să guste şi să vază. Ceva însă în toată vieaţa mea n’am văzut, pe Dumnezeu. Vreau să-l văd ! Şi dădă poruncă mare boierilor, sfetnicilor şi preoţilor săi: — Dacă nu-mi veţi arăta pe Dumnezeu, o să vă pun pe toţi la închisoare şi am să vă pedepsesc straşnic ! Şi le dădu un soroc de trei zile. In curtea împărătească se stinse veselia. Curtenii umblau de ici-colo cu capetele plecate aşteptându-şi groazni­cul sfârşit. In ziua sorocului hotărât, toţi boierii, sfetnicii şi preoţii fură chemaţi înaintea împăratului. Şi boierii, sfetni­cii şi preoţii păstrau tăcere adâncă, iar împăratul tocmai se pregătea să ros­tească osânda înfricoşătoare. In clipa aceasta însă un copil de păstor păşi in faţa împăratului şi-i zise: — Dă-mn­ voe, Măria Ta, să-ţi îm­plinesc eu dorinţa! — Bine — răspunse împăratul. Dar baga de seamă, că ţi-e capul in joc.... Şi copilul de păstor luă de mână pe împărat şi-l duse într’o piaţă şi-i arătă soarele strălucitor şi-i grăi: — Priveşte în sus ! împăratul vru să ridice capul ca să arunce o privire spre soare, dar ra­zele orbitoare îi pricinuiră durere în ochi şi-l siliră să plece capul şi să în­chidă ochii. —­ Ce-ţi trăzneşte prin minte, băete — zise dânsul cătră păstor — nu cumva vrei să orbesc? Şi atunci cuplul de păstor zise : — Vezi, stăpâne? Şi soarele e numai o mică rază a mărirei lui Dum­nezeu, un colţişor neînsemnat al împă­răţiei lui Dumnezeu. Cum ceri tu atunci să vezi pe însuş Dumnezeu cu ochii tăi slăbiţi şi înlăcrimaţi ? Caută deci de-a vedea pe Dumnezeu cu ochii sufle­tului tău !... Aceasta plăcu împăratului, care grăi astfel cătră copilul de păstor: — Văd că ai o minte luminată şi un suflet înălţat. Mai răspunde deci la următoarea întrebare: »Ce a fost înainte de a fi Dumnezeu ?« P­ăstorul stătu pe gânduri o clipă apoi vorbi: — Stăpâne, nu te supăra, dar te rog să numeri ... împăratul începu să numere. — Una, două, trei... — Nu, nu, — îl întrerupse păs­torul — nu numeri bine. începe înainte de unu. — Cum asta? Nu ştii că înainte de unu nu este nimic? — înţeleaptă vorbă ai rostit, stă­pâne; nici înaintea lui Dumnezeu n’a fost nimic. Aceasta plăcu şi mai mult împă­ratului, care grăi iar cătră păstor: — Am să-ţi fac un dar împără­tesc dacă o să-mi mai răspunzi la o întrebare: »Ce face Dumnezeu ?« Iar păstorul răspunse: — Bine, o să răspund şi la între­barea aceasta, dar împlineşte-mi întâi o rugăciune. Schimbă cu mine hainele tale. Şi împăratul îşi scoase hainele împărăteşti şi le dădu pastorului, iar el însuşi se îmbrăcă cu hainele păsto­rului. Şi păstorul se urcă pe tron, luă sceptrul în mână şi, arătând spre Îm­păratul îmbrăcat ca păstor, care stătea la picioarele tronului, glăsui astfel: — Iată ce face Dumnezeu: pe unii îi ridică pe tron, iar pe alţii îi goneşte de pe tron ... Şi se îmbrăcă iarăşi cu hainele lui de păstor. împăratul rămasa multă vreme pe gânduri, apoi zise, înseninat: — Da, acuma văd pe Dumnezeul (»Flacăra«). 1. Rebreanu. Episcopia gr. cat. maghiară — fapt împlinit? „Budapesti Hirlap“ primeşte din Borna ştirea, că bula papală privitoare la înfiin­ţarea episcopiei gr. cat. maghiare este terminată şi că publicarea ei precum şi înfiinţarea nouei epis­copii este numai o chestie de ad­ministraţie. Nu ştim din ce sursă şi-a luat amintitul ziar ştirea, avem însă motive să ne temem, că de fapt intrigile şi intervenţiile gu­vernului ungar au putut să stoarcă Vaticanului această concesiune fă­cută şovinismului maghiar nesă­ţios. Rămâne să aşteptăm în li­nişte apariţia bulei papale, ca apoi să tragem consecinţele din această pălmuire şi încălcare mi­­şelească a drepturilor şi tradiţi­ilor bisericei noastre gr. cat. ro­mâne, în adunarea comitatului Târnava­mică, ţinută zilele trecute, membrii ro­mâni au dat o nouă dovadă de conş­tiinţă şi demnitate naţională. Fiind pusă la ordinea zilei propunerea, de­ a se vota încredere guvernului şi de-al felicita pe Tisza, s’au ridicat membrii români Simion Căluţiu şi Dr. R. Boita şi în cuvinte energice au redus la ade­vărata ei valoare propunerea de încre­dere şi felicitare. Sub împresiunea acestor vorbiri mulţi s’au ruşinat să voteze propune­rea oficială şi au părăsit sala şedinţe­lor. Rezultatul votării a fost următo­rul: Dintre 190 membrii ai partidului muncii s’au prezentat numai 99 la a­­dunăre, dintre cari au votat propune­rea numai 66. Restul a părăsit sala. Contra propunerea, prezentată de membrii români, a fost următoarea: Considerând că în numele membrilor congregaţionali sub­­scrişi — cari de altfel suntem şi membri ai partidului naţional ro­mân din comitul Târnavei mici — dr. Alexandru Morariu în propu­nerea sa prezentată şi motivată în congregaţiunea comitatensă din 30 Mai 1912, a exprimat deja cea mai deplină neîncredere împotriva guvernului Lukács şi împotriva spiritului şi sistemului său de gu­vernare — considerând că pentru schimbarea acestei atitudini, nu numai că nu s’a ivit de atunci nici o cauză, dar dimpotrivă, ale­gerea ilegală de prezident în ur­ma abzicerii fostului prezident Ludovic Novay — excluderea de­putaţilor, trimişi din voinţa alegă­torilor în dieta ţării, din şedinţele camerei — înlăturarea lor cu forţa poliţienească şi împiedecarea lor cu armata în împlinirea datoriei lor de legislatori — votarea refor­melor militare, şi a altor proiecte însemnate, cu toate că nu putem aproba procedura lui Iuliu Kovács împotriva contelui Ştefan Tisza — conţin în sine vătămarea şi căl­carea celor mai elementare prin­cipii constituţionale şi în sfârşit, considerând că procedura contelui Ştefan Tisza nu numai că e ile­gală, ci de a dreptul contrară pa­­ragrafilor referitori din legea cri­minală, noi subscrişii — membri ai partidului naţional român din comitat propunem ca: adunarea extraordinară a co­mitatului, luând de la ordinea zilei propunerea lui Pekri şi soţii, — atât faţă de guvern, cât şi faţă de contele Tisza, să-şi exprime cea mai deplină neîncredere şi să decidă, că nu ţine de lipsă trimi­terea adresei de felicitare. Vopsirea trupului, tatuarea, simbolurile şi podoabele de pe trup, herve, unelte şi arme. Iată după Wilhelm Wundt expli­carea ştiinţifică a restului şi a Istoriei cusăturilor întrebuinţate pe ii, fete, bundiţe*). Mai întâi împodobirea s-a făcut chiar pe trup sub formă de vopsire simplă sau cu figuri şi prin tatuaj, adică desemnuri prin scripelare sau în­ţepare pe piele. Wur­dt arată, că sălbatecii şi chiar barbarii de astăzi se vopsesc cu alb şi cu roş pe obraz şi pe trup, întrebuin­ţează şi negrul, chiar când coloarea pielei le este de această coloare. Unii întrebuinţează şi galbenul. Când pleacă în război sau la zile de sărbătoare se vopsesc mai tare şi mai cu îngrijire. Amestecul şi împes­­triţătura de coloare Ie place foarte mult. Nu joacă rol numai plăcerea, es­tetica, dar şi motive sociale precum şi religioase. * I. *­ Völker Psychologie. III B. Die Kunst. II. Ed. Leipzig, 1908, pag. 126.

Next