Gazeta Transilvaniei, mai 1913 (Anul 76, nr. 94-118)

1913-05-01 / nr. 94

Nr. 94. Anul LXXVI. Braşov, Miercuri în 1 (14) Mai 1913 ABONAMENTUL: Pe un an . . . 24 Cor. Peo jum. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru România şi străinătate. Pe un an ... 40 lei. Pe o jum. de an 20 „ TELEFON Nr. 226, ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 30. INSERATELE se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială. Manuscrisele nu se i■napoiază. Mărgăritărelul lui Brânzoiu, de Alexandru Bogdan. (Sfârşitul). El îi luă mâna într-a sa şi ceti şoptind şi foarte rar: „Dulcele meu mărgăritărel". Amândoi tresăriră, parc’ar fi fulgerat pe-aproape. Ea-i strânse mâna şi repetă cu vocea aproape stinsă: — „Te rog foarte mult, cum ne am înţeles, până la sfârşit". Pe feţele amândurora se vedeau muşchii contractându-se în mişcări aproape ritmice. El încerca să-şi stăpânească mânia, ca lacrimile, cari i se opriră ascunse In pleoape. El continuă: „Deşi m ai oprit, eu trebuie, să-Ţi scriu, ca să-mi mântuiesc sufletul, caremi arde învălmăşit de gânduri şi patimi. Cum zboară gândurile mele de aur spre tine şi se întorc fericite ori nefericite, să-mi aprinză şi mai mult inima. Ca un munte de aur apasă pe inima mea frica şi grija de liniştea sufletului Tău. Sufletul Tău este întreg şi tare, întreg, căci n ai iubit încă pe nimeni, — mi-ai spus o doar Tu, — şi întărit de dor şi amaruri. Al meu însă zace în ruine. Atâţia meşteri falşi au voit să clădiască în el opere monumentala. Fiecare credea că va zidi pe-a sa pentru vecie. Fiecare visă batjocurii pe ale celorlalţi slăbind temeliile şi înleznind putrezirea. »Şi acum venişi Tu«. O lacrimă scăpă de supt pleoapa Marianni şi se rostogoli repede până-n colţul gurii. Bărbatul tuşi odată răguşit, dar ceti mai departe.Şi-acum veni şi Tu«. — „Da*, zise în gândul său Mariana. „Şi deşi ai fost timidă şi ţi-era frică de viitor şi nu aduseseşi cu tine nici o altă unealtă decât iubirea Ta abia deşteptată, cu o uşoară lovitură ai prăbuşit totul. Şi dărâmături şi ruine apasă acum sufletul meu şi-l îneacă. Aşa cum zac Memphis şi Theoba şi Roma cea veche in ruine, stau şi eu pustiit, descoperind prin moartea mea viaţa şi puterea de odinioară. Ochiul tău negru a adus moartea şi a omorît totul. Simţesc însă, cum se rişcă ruinele şi cum se amestecă şi se plămădeşte noul meu suflet. Ce vei clădi tu în el? Să nu ridici o zidire mare pe temelii slabe şi false, pe cari lu te aşezi. Mai bine samănă în el numai o singură floare: un nu mă uita ori un fir de mărgăritărel. Ori poate mai bine o floare a soarelui cu sâmburii ei mulţi şi negri. Ea se va întoarce într-una spre Tine, şi pretutindenea în lume Te va căuta, pe Tine, sămânătoarea fericirii mele. Tu-i vei culege sâmburii, unul câte unul, până când îi vor cădea frunzele şi floarea se va veşteji şi va muri şi cu ea lumea şi. .. Tu! Aşa să fie iubirea mea, pe care Tu o vei creşte! Vei îndrăzni să’ncepi o operă atât de mare? Ori fugi, fiindcă te temi de viitor ? Şi sufletul meu va trebui să moară tocmai acum de cea mai tragică moarte ? Tocmai când a găsit o mântuitoare cu inima curată ? Dar Tu stăpâneşti şi viitoruL Căci eu te iubesc, nu ca să-mi întemeiz fericirea mea, ci ca să Ţi-o asigur pe-a Ta. Eu sânt numai o unealtă în mâna Atotputernicului. Dacă vrea El să fii Tu fericită mă va trimite şi mă va dărui Ţie, până când îi va fi sete mare de neferiri. Atunci abia va sfarma El fericirea noastră. Ce greu e să fii un om fără voinţă ori să trăeşti cu o voinţă încătuşată. Şi totuş Te iubesc mai mult pentru Tine. Şi-aş fi nefericit de fericirea mea, dacă ea nu Ţ-a adus Ţie fericirea... Acum aud cântec de pasări şi ciripitul lor dulce, tot felul de ciripit. Şi de marea cubului din adâncurile pâdurii. Numai ciripitul vocii Tale ca argintul nu voi auzi vreme-ndelungată. De aceea se stinge inima mea în natura plină de-o nouă viaţă, iar pentru aceasta Tu nu poţi plânge, şi eu n-am dreptul să plâng". 23 April. Lionel.* Privirile celor doi cetitori se-ntâlniră, amândouă aprinse, amândouă neliniştite, amândouă viclene. Nici unul nu zise nimic. Apoi ea mai întâi îşi descleştă mâna dintr’ a lui, se ridică şi se aşeză pe un alt scaun. — „Acum Te înţeleg. Scrie foarte frumos. Cu o scrisoare ca asta ar cădea jertfă şi o copilă de 15 ani ca şi o bătrână de 70. Dar pe tine, care eşti o femeie în toate minţile! Tu să te laşi răpită de poezia unui sărăntoc?" — „Nu-mi scrie mie« — »Cum nu-ţi scrie ţie ? Scrisoarea nu e adresată ţie?« — »Niciodată nu mi-a vorbit aşa«. — »Pentru ca acum să-ţi scrie, ce nu ţi-a putut spune«. Ea-şi opri ochii deschizându-i marimari asupra buchetului de mărgăritărele de pe masă, ca şi când ar fi voit să Ie ceară ajutor, la clipa următoare ei luciră ca ochii de pisică. Ea reluă conversaţia : — »Dacă ar avea el Intradevăr aceste sentimente faţă de mine, fii sigur, că te-aş lăsa şi l-aş lua pe el«. — »Poate ca să muriţi amândoi de foame«, o întrerupse el repede şi rânji satisfăcut de lovitura dată Tăcură. El se preumblă de câteva ori în jurul mesii fără să se uite la nevastă-sa, care sta în scaun și nu-și lua privirea de la buchetul de mărgăritărele. In sfârșit se opri înaintea ei și-i zise într-un mod hotărît : — »De-azi înainte nu va mai călca în casa mea. Cred, că pentru evitarea oricărui scandal aprobi şi tu hotărîrea aceasta«. Femeia îşi opinti încă odată gândirea, — din nou ţâşniră din ochii ei licăririle ochilor de pisică, — şi zise : — »Dh, Tomi dragă, chiar el îmi povesti, că de câteva luni este-ndrăgostit de Lucia«. — »Actriţa ?« — »Da«. — »Curios să fi îndrăgostit, de o Lucie şi să scrii scrisori de dragoste doamnei Mariana Brânzoiu. Zi-i atunci poet şi scrintit. Şi zi-i scrintit şi aceluia, care-ar crede aşa ceva. A, nu! Dar îţi mulţumesc pentru şiretlicul, cu care vreai să mă linişteşti. îmi dovedeşti astfel că mă iubeşti şi că ţii la cinstea casei tale. Rămâne aşa, cum am Svârcoliri. Dacă vom privi mai de aproape viaţa politică a stăpânitorilor noştri, nicăiri nu vom găsi o tendenţă mai serioasă de progres real sau de consolidare internă a ţării, d.e prin rezolvirea marilor probleme sociale sau a chestiunii de naţionalitate, cari toate sunt atât de arzătoare. Ce se face pe aceste terene, să face de ochii lumii, să iau măsuri pe jumătate, cari şi aşa nu se ţin, încercări şi promisiuni, cari nu se împlinesc. In o chestie principală, în reforma electorală, guvernanţii au votat o lege, care nu înseamnă progres. Mica lărgire ce s-a făcut e numai aparentă, căci prin mai multe dispoziţii ale legii, cum sunt de modul de alcătuire al listelor electorale, împărţirea cercurilor, votarea publică etc. liberalitatea legii se zădărniceşte şi la pradă prin noua lege nu vom avea nici un câştig faţă de legea veche. Să luăm o altă chestie, tot atât de Însemnată, chestia de naţionalitate. Fără rezolvirea ei justă şi echitabilă Ungaria nu se va putea consolida niciodată in internul ei, ca să corespunda unui stat conform referinţelor moderne. Şi ce fac conducătorii statului, pentru rezolvirea acestei chestiuni atât de importante ? Au o atitudine frivolă, oscilantă, adumbrită întotdeauna de un şovinism descreerat. Legea de naţionalitate, creiată la începutul erei constituţionale şi cuprinzătoare de cele mai minimale concesii în favorul naţionalităţilor, putea să formeze o bază oarecare pentru rezolvirea chestiunii naţionaliste, dacă se complecta ulterior şi se întregea ca dispoziţii corespunzătoare unui stat poliglot. In locul acestei direcţii logice şi sănătoase legea nu s-a executat şi s-a desconsiderat de însuşi păzitorii legilor, de guverne. In paroxismul şovinist, noi naţionalităţile am fost declarate de existente numai temporar, până ce ne vom maghiariza In timp scurt. Iar trecând timpul şi văzând şoviniştii, că naţionalităţile tot există, s-a pus pe tapet rezolvirea acestei chestiuni, în special a chestiunii române. Stadiul ultim al acestui procedeu este încercarea de împăcare între Maghiari şi Români pusă a cale de Tisza. Dar cu câtă lipsă de seriozitate se tratează aceasta împăcare, o ştim din declaraţiile făcute de dl Dr. T. Mihali. Guvernul nu face decât promi nuni in termini generali, fără a împlini nimic. In acelaş timp însă ne dă lovituri după lovituri, având intenţia a ne slăbi şi a ne reduce forţele de rezistenţă. Am citat din viaţa publică mai nouă a Ungariei aceste două mari probleme şi constatăm adevărul, că conducătorii Ungariei nu voiesc a te rezolvi conform principiilor moderne de echitate. Oscilează, se svârcolesc, ca să nu li se clătine stăpânirea oligarhică retrogradă şi ceea ce sub pesiunea referinţelor moderne sunt siliţi a da cu o mână, o iau cu cealaltă. Aşa au făcut cu noua lege electorală, aşa fac cu chestia română, sau cum li se zice acum, cu împăcarea maghiaro-română. Sunt svârcoliri toate aceste, svârcoliri ale potentaţilor, cari la nici un caz nu pot avea rezultate finale favorabile pentru patrie. Dacă privimapoi la viaţa politică internă a Maghiarilor de la cârmă, vom da de apariţii şi mai triste. Cei de la guvern, ca şi opoziţia se svârcolesc pentru a se menţinea la putere sau a pune mâna pe ea. Aceasta este lozinca principală a luptelor, şi cele mai noui momente ale vieţii politice maghiare verifică acest adevăr. Să relevăm numai două din momentele zilelor noastre. Unul este faimosul proces Lukács-Désy. Originea procesului deja ne arată iizuinţa celor de la putere de a se menţinea în poziţia lor, cu orice preţ, folosind- se char şi de mijloace neiertate, de a înstrăina milioane din banii ţării pentru a-şi acvira aderenţi, deputaţi cari să aproabe şi să le voteze tot ce propun ei. Acesta este substratul acuzelor lui Désy. Şi matadorii de la putere temându-se, că cele susţinute de Desy se vor dovedi şi în consecinţă se va sdnvica poziţia partidului muncii, încearcă totul de a face muşa na procesul, a tăia calea adevărului şi a zădărnici eşirea la iveală a acestuia. Intâiu îi s’a deriegat lui Désy posibilitatea dovedirii. Curtea de apel a dispus o nouă pertractare, care s’a fixat pe 27 I. c. Faţă de aceasta fază a procesului s’au început din nou uneltirile. Dintre martorii citaţi la pertractare cel mai cardinal este Elek Pál, fostul director al băncii maghiare şi societate comercială pe acţii, care are să facă cele mai însemnate depoziţii faţă de manoperele lui Lukács. Ei, acest martor cardinal deodată se bolnăveşte greu, încât trebue să plece grabnic în streinătate. Cere să fie ascultat acum. Ii se fixează ascultarea pe Sâmbătă. Insă fatal. In decurs de 24 oare boala se agravează în aşa măsură, încât e si it să plece imediat la Baden-Baden. Şi pleacă, promite însă că pe 27 va veni să fie ascultat. Dar dacă chiar pe 27 i. c. se va agrava iarăş boala? Şi se poate întâmpla să se bolnăvească şi alţi martori !.. Procesul acesta este şi va rămânea o voie dovadă, că cei de la putere fac totul spre a-şi salva reputaţia, fie cu ori şi ce mijloace. E vorba de a se menţinea la putere, la oalele cu carne. Al doilea moment este noua grupare a opoziţiei în un partid unitar. Acţiunea aceasta va avea succes. Până acum s-ai alăturat la mişcare vre o 90 de opoziţionali şi poate să se ajungă la numărul de o sută. Negreşit, că aceasta unire solidară va face greutăţi guvernului. Mamelucii din partidul muncii în primul moment s’au înfricat de noul partid, dar cu încetul s’au liniştit mângăindu - cu aceea, că cu cât vor fi mai strajchi în opoziţie cei grupaţi îa noul partid, cu atât partidul devine mai neacceptabil pentru guvernare, la Viena, se înţelege. Va să zică domnia partidului muncii nu e amninţata de noul partid, căci acela nu va fi guvernamentabil. Iată prin ce prismă să priveşte situaţia, singur prin prisma puterii... Cine, care partid să ajungă la putere? Pentru aceasta se fac svârcolirile guvernanţilor noştri, fie la guvern, fie în opoziţie. De binele şi consolidarea ţării puţin le pasă. Noua linie de frontieră a Dobrogei. „Die Zeit'1 află din Londra, că protocolul privitor la Silistra coiţine următoarele puncte: Silistra împreună cu un teritoriu de 3 km. în jurul oraşului va fi a României. Viitoarea frontieră româno-bulgară în Dobrogea va începe în localitatea Popina, care va reveni României. Pe cât se poate frontiera va urma liniile naturale. Frontiera va trece apoi peste înălţimile Dabuk spre Pohardia şi peste înălţimile Parales la punctul Akra de pe litoralul Mării Negre, care va rămâne Bulgariei. Acelaşi ziar primeşte din Paris următoarea telegramă: Amânarea conferinţei ambasadorilor din Londra nu s’a făcut numai pentru a cere instrucţiuni privitoare la chestiunea albaneză ci pentru ca puterile să aibă timpul suficient spre a discuta chestiunea albaneză. Ministrul României la Londra a atras zilele din urmă atenţia ambasadorilor asupra opiniei publice agitate din România spunând, că după sancţionarea rezervirei conflictului româno-bulgar, care va avea loc după semnarea păcii în Balcani, se pot aştepta evenimente grave. Puterile trebue să stabilească bune relaţii de vecinătate între statele balcanice. Având, însă, în vedere actualele relaţii dintre Bulgaria şi România, buna vecinătate între ele e esclusă. In consecinţă cercurile conducătoare româneşti sunt de părere, că înainte de sancţionarea protocoului din Petersburg, reuniunea ambasadorilor trebue să revadă hotărârile luate aici, deoarece diplomaţi din Petersburg au discutat conflictul româno-bulgar dintr’un punct de vedere foarte subiectiv, in loc să trateze ca pe o parte constituantă a complexului problemelor balcanice. Relaţiile intre Sârbia şi Muntenegru şi Austro Ungaria Asupra relaţiilor dintre Sârbia şi Austro-Ungaria se pronunţă oficiosul sârbesc »Samuprava«. Ziarul publică un articol în care spune, că Serbia ţine foarte mult la prietenia monarhiei vecine cu care are interese să trăiască în relaţii de bună vecinătate cu toate că Austro- Ungaria are o ură neîmpăcată faţă de Serbia. Aceasta a dovedit-o şi prin intenţia de a infiinţa o Albanie autonomă împiedecând Serbia să iasă la Adriatica. In astfel de împrejurări ce putea face Serbia? Politica duşmănoasă a monarhiei austro-ungare a amărât populaţia întregei ţări. Afirmaţia, că Serbia e o satrapie a Rusiei şi o unealtă în mâna panslaviştilor, e neîntemeiată. Dacă Austro-Ungaria ar fi arătat Serbiei numai pe jumătate atâta bunăvoinţă câtă a arătat Rusia, relaţiile dintre cele două state vecine — odinioară prietene — ar fi fost azi normale. De altă parte noul primministru al Muntenegrului, generalul Vucotici a precizat atitudinea Muntenegrului faţă de Austro-Ungaria. Vucatici a declarat, că noul guvern va încerca să menţină buna înţelegere cu toate statele vecine, în consecinţă şi cu Austro-Ungaria. Toate divergenţele existente încă vor fi înlăturate cât se poate mai curând. El recunoaşte, că interesele ţării pretind să stea în relaţii mai favorabile cu monarhia. Situaţia internaţională. Statele balcanice au prezentat ori la Atena, Belgrad şi Sofia răspunsul lor puterilor mari, în care declară că acceptează Invitarea de-a înceta ostilităţile şi de-a trimite la Londra delegaţi pentru reluarea tratativelor de face. — Senatorul francez Leon Burgeois inaugurând ori al 8-lea congres naţional cel păcat a declarat că va vota serviciul militar de trei ani, fiindcă acesta se impune. Dezarmarea nu va fi cu putinţă decât atunci, când fiecare se va simţi sigur în drepturile sale. Noi, Francezii, trebue să fim paşnici dar şi tari. Senatorul Burgois a adus apoi omagii conferinţei din Londra, care în timpuri grele a fost aşazicând un tribunal al păcii internaţionale iar de încheiere a constatat cu bucurie, că solidaritatea intereselor europene a triumfat şi că pacea se va restabili cât mai curând. — Statele aliate sunt preocupate de împărţirea teritoriilor cucerite. Cercurile politice sârbeşti sunt conduse de prim prui, ca să se garanteze echilibrul teritorial în Balcani, intr’un memorand elaborat de aceste cercuri teritoriile cucerite s’ar împărţi astfel: Bulgaria ar căpăta 69,800 chilom, Grecia (inclusive insulele egeice) 38,118 chilom. iar Sârbia 32,500 chilom. pătraţi. — Telegrame din Carfu apun cd Durnimed au sosit aci cei doi pretendenţi la tronul albanez, principii Montpensier şi Ghika, ca să şi câştige aderenţi. Se aşteaptă deasemenea şi sosirea lui Ismail Kemalley şi a şefului albanez boljetinac. Începe licitarea !