Gazeta Transilvaniei, septembrie 1913 (Anul 76, nr. 190-213)
1913-09-19 / nr. 204
nr. 204 Brasov, Joi in 19 Septemvrie (2 Octomvrie) 1913. LXXVI. ABOMENANTUL: Pe an sub . . . 24 Cor. Pa o mm. data 12 „ Pe trei Soni. . . 8 ,, Pantru România şi străinătate : Pe un an. . . . 40 'ei. Pa o jam. de an 20 TELEFON N. 336, POLIT NATIONAL-4» REDACŢIA Sl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 80 INSERATELE «a primesc la adaimitraţie. Preţul după tarif şi învoială. manuscrisele nu se trmpoiette. Vizita ministrului de instrucţiune la Arhiereii noştri. Trăind sub vraja puterii romantismului şi, poate călăuziţi şi de dorinţa de a cunoaşte din intuiţiune împrejurările de vieţuire şi păsul milioanelor de supuşi, cari prin grele contribuţiuni de bani şi de sânge susţin dinastiile, le măresc fericirea şi le înalţă gloria, domnitorii încoronaţi porneau în vehicul la drum. Travestiţi şi incognito intrau în casele ţăranilor şi acolo, stând cu ei de vorbă, se informau cu deamănuntul despre tot ce privea cortdiţiunile lor de existenţă. înalţii vizitatori căutau însă mai ales să afle, întrucât executau poruncile mai înalte ceata de slujbaşi dela cel mai mare până la cel mai mic între aceşti puţini adevăraţi domnitori ai popoarelor, istoria ne prezintă pe Enric al IV, regele Franţei, a cărui inimă era atât de mult contopită cu a supuşilor săi, încât nobilul rege se îngriji ca Dumineca şi în zile de sărbătoare găina grasă să nu lipsească de pe masa ţăranului eău francez. In ciuda rigurosului ceremonial de curte şi al exclusivistului aer de suveranitate, ce nu-l întâlnim la nici o curte domnitoare din Europa, împăratulfilosof Iosif II a păşit pe urmele domnitorilor umanişti. Figura sa legendară este şi va rămâne b vie veacuri dearândul în memoria acelora cari îndureraţi privesc la erabiema celor doi vulturi. Dar şi principele Alexandru Cuza, vestitorul desrobirei şi pregătitorul unităţii liberului regat român, în scurta sa domnie n’a dat cele mai eclatante dovezi cât de mult îşi iubeşte poporul? De la clăcaşul legat de glie până sus la marele vornic nimeni nu i-a scăpat din vedere. Acest drum al romantizmului, ca să nu-i zicem, al interesării domnitorilor sau cârmuitorilor de soartea mulţimei supuse, începem — deşi nu pretutindenea — a se curma tot mai mult. Rigidul realizm ca convenţiunile diplomatice şi formele sale de stat a pus — mai vârtos la noi — între domnitor şi deosebitele popoare un părete despărţitor: ministerul responsabil maghiar. Romantizmul, puţin cât va fi mai rămas, a dispărut şi inima înaltului Cap încoronat nu se mai apropie de noi ca în trecut, deşi spiritul democraţiei chiar şi în statele cele mai absolutistice se pregăteşte a-şi serba triumful. Pe drumul bătut odinioară de unii domnitori populari vedem pornind de astădată pe unul dintre sfetnicii Maiestăţii Sale. Este ministrul de instrucţie şi culte, cu care capii bisericelor noastre, în urma naturei afacerilor lor, sunt puşi în continuă legătură mai mult decât cu oricare altul. Scopul venireî ministrului Dr. Iankovich Bela în părţile noastre nu este nici vr’o dare de seamă înaintea alegătorilor săi, cum a fost acea a fostului său coleg panamist Lukács, nici desvălirea vr’unui monument pentru eternizarea tendinţelor culturale ale rasei domnitoare, nici inaugurarea vr’unui înalt institut de învăţământ. Oricât de tainică s’ar părea ţînta călătoriei sale, o rază de lumină revarsă asupra ei cercetările făcute acum sunt câteva zile în aceste părţi de ceilalţi doi colegi ai săi: ministrul de interne Sándor Jănos şi cel de industrie şi comerţ. Ţipetele ieşite ca din guri de şerpi ale presei maghiare şi gentrgilor ruinaţi aduseră la faţa locului pe aceşti doi salvatori ai maghiarimei ardelene ca să studieze şi combineze mijloacele prin aplicarea cărora s’ar putea aduce mai curând la sapă de lemn poporul nostru şi a mântui astfel Transilvania de pericolul valah. Acţiunea de sondare întreprinsă de ministrul de instrucţie, putem afirma cu certitudine, întregeşte planul celorlalţi doi colegi ai săi. Şi in acest plan joacă un rol deosebit episcopul romano-catolic din Alba-Iulia, contele Mailáth, având acesta misiunea specială, ca factor principal la înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare de Hajdudorogh, de a ajuta şi înlesni organizarea şi extinderea acestei episcopii asupra ţinuturilor ardelene. Să nu crează cineva, că ministrul de instrucţie prin vizitele sale ce Ie va face mâine şi poimâne Archiereilor noştri, ar fi condus de dorinţa de a căuta oarecari puncte de înţelegere cu supremii factori ai bisericilor şi şcoalelor noastre pentru a pune la cale mult buciumatul pact româno-uaghiar. El a interzis întrunirea învăţătorilor noştri la Cluj, dar şi-a notat foarte bine deciziunile luate în congresul secuiesc de la Élőpatak. El vrea ca prin proiectul de lege ce-l va supune parlamentului încă în sesiunea aceasta, să statifice institutele noastre pedagogice. Doar’ planul se află în ministerial de instrucţie şi e lucrat deja din 1902, când fostul ministru de culte Wlassics, făcuse o asemenea călătorie prin părţile noastre şi se oprise şi pe la Sibiuu. Şi planuri de aceste ne oferă şi jidovitul „Pesti H.“ care în Niul său de la 11 Sept. zice: „Calificarea de învăţător în Ungaria este o problemă de stat; pornind din acest principiu toate institutele pedagogice de învăţători şi învăţătoare pentru şcoalele elementare şi civile trebuesc „statificate.“ Că vizitele ministeriale apărţile noastre n’au nimic din romantismul vechiu, din contră, că ele urmăresc faţă de noi planurile cele mai infernale, ne-a dovedit-o şi Hieronymi, care, la 6 săptămâni, după reîntoarcerea dela noi, a desfiinţat prin ordinul său draconic partidul nostru naţional. Din constatările de pănă aci cunoscând rostul venirei sfetnicilor Msj. Sale prin părţile noastre, despre dl ministru de instrucţie Dr. Iankovich Bela încă putem crede că nu se va prezenta la arhiereii noştri cu ramura de măslin. Prin promisiuni, ori perspective de avantaje bogate materiale, onoruri şi distincţiuni trecătoare pe seama arhiereilor şi a celor ce vor sta aproape de neagra ispită, ministrul va cerea să câştige consensul conducătorilor bisericilor noastre naţionale pentru planurile sale. Satana se va apropia de ei ispitându-i cu feluritele sale momeli, le va îmbia vremelnicele bunuri pământeşti. Şi în moment,când vor uiunde mâna, cu care decenii de a rândul au adus sfânta jertfă la altarul Domnului, cu care au împărţit binecuvântarea unui popor martir, pe care au pus-o pe capetele celor ce i-au trimis în fruntea turmei credincioase să le vestească adevărul — şi să întoarcă crucea împotriva acestei turme —în acel moment iadul întreg se va deschide sub picioarele lor. Blăstămul unui popor tradat îi va urmări aici şi în cealaltă lume. Dar aceasta nu se poate ! Capii bisericilor noastre vor considera această vizită drept momentul cel mai potrivit pentru a spune înaltului sfetnic al Majestăţii Sale : Fi bine venit ! A sosit momentul suprem ca să stăruieşti pe lângă colegii Exc. Tale ca încercările de a ne desfiinţa naţionaliceste să încetez?, şi între fii mei sufleteşti să aduci pacea lăsându-i sa se roage lui Dumnezeu şi să se cultiveze în limba lor. Şi cel mai mic lucru, o mică promisiune, ce mi-ai cere o împotriva intereselor neamului meu, nici cu preţul vieţii nu ţi-o fac. Mai bucuros mă supun crucificării. Acesta mi-e cuvântul din urmă !... După o astfel de vizia, Ministrul de instrucţie se va convinge că poporul nostru martir are Arhierei, — Arhierei mari, cari prin cuvinte şi fapte se apropie de Christos şi că orice încercări de a desfiinţa acast popor — sunt zadarnice. Ag. „încercare de monografie asupra Cetăţii Syistsral-uluii4. de G. Popa-Lîsseanu, Bucureşti, Septemvrie 1913. Tocmai în momentul când sufletul nostru se călea prin reacţiunea provocată de protocolul dela Petersburg şi de grandomania vecinilor dela Sud, şi-a făcut apariţia lucrarea d-lui profesor Popa asupra cetăţii Silistra, care devenise în vremurile din urmă pentru noi un simbol. Cartea e astfel de actualitate şi corespundea unei necesităţi simţite. Cu multă sârguinţă şi pricepere autorul urmăreşte istoricul cetăţii, din cele mai vechi vremuri şi până în zilele noastre inzistând unchip deosebit asupra epocei lui Mircea cel Bătrân, stăpânitorul acestei puternice chei de dominaţiune a Dunărei de jos. Cartea istorică cuprinde aproape întreaga lucrare (9 capitole), rezervându-se un singur capitol pentru biserică. In apendice se aduc documentele cu privire la istoricul şi la importanţa politică şi strategică a cetăţii. Interesant pentru publicul mare e fără îndoială capitolul, care tratează stăpânirea românească, în care se dau în chip conştiincios toate părerile învăţaţilor, cari s-au ocupat cu chestiunea aceasta, între cari nu trebue uitată hipoteza că Silistra a ajuns în marile Româniior prin Byzantini şi că Turcii au cucerit-o dela Români şi nu dela Bulgari. In acest caz istoriceşte Cerates ni se cuvenea nouă, după sfărâmarea dominaţiunei turceşti la gurile Dunării. Autorul sugerează ideia aceasta şi afirmă că : »Redobândirea Silistrei face parte din înfăptuirea idealurilor noastre naţionale«. Partea aceasta din idealul nostru a fost realizată câteva săptămâni după apariţia cărţii acesteia prin puterea armatei, care a tăiat cu sabia nodul, care n-a putut fi deslegat prin diplomaţie. In momentul când a scris cartea desigur că învăţatul coleg n-a bănuit că deslegarea va fi atât de urgentă şi atât de favorabilă. Aceasta ne face să sperăm că şi partea cea mare din idealul nostru va avea, — cine ştie ? — o deslegare mult mai apropiată de cum ar crede acei, cari conduc iţele diplomaţiei. Fiind scrisă în o limbă frumoasă şi clară şi pe înţelesul mulţimii, cartea dlui Popa constitue o lectură plăcută şi utilă pentru toţi aceia, cari vor să aibă o ideie despre trecutul părţilor dunărene ale Ţării noastre şi contribue în chip firesc la întărirea conştiinţei naţionale şi la încrederea la puterile noastre pentru realizarea idealurilor noastre din viitor. I. Ursu, profesor universitar. Prietenie..., ce sferă largă de înţelesuri cuprinzi tu şi ce sentimente străine de numele tău acoperi tu adeseori... Căci se numesc prieteni, simpli cunoscuţi, aproape necunoscuţi, ca sa afecteze simţăminte pe cari nu le au şi nu ie pot avea, dar au nevoie de serviciile celuialalt. Se numesc prieteni, dar mai ales »amici«, aceia pe cari întâmplarea i-a adus la un loc şi cari se bârfesc îndată ce »amicul« nu mai e de faţă. Şi ce înţeles de ironie i-a dat Caragiale acestui cuvânt: amic ! In secolul luminii, în secolul înaintării, când toţi pare că suntem stăpâniţi de-o grabă înfrigurată, nu ne mai gândim, pare că n’avem vreme să ne mai gândim, la o prietenie adevărată, sinceră şi desinteresată. Şi a avea un prieten adevărat, nu e lucru mici In veacul nostru, prietenii adevăraţi sunt exemplare rare şi numai cine îi are îi ştie preţul. De-o prietenie ideală, abia poate fi vorba; pentru asta se cere mai multă morală decât ne-a rămas în secolul nostru. Intre femei există mai multe o prietenie impusa de convenţionalism şi modă, iar pe bărbaţi îi stăpâneşte interesul. Intre două persoane de sex deosebit, o prietenie fără interese e şi mai greu de aflat. In »prietenul« apropiat vezi mai curând un concurent la cutare slujbă ce speri s’o ocupi, un rival ce-ţi stă mereu în drum ca să ţi zădărnicească planurile şi »mai bine un duşman făţiş, decât un prieten perfid«. O alta vorbă înţeleaptă ne spune că »un prieten adevărat preţuieşte mai mult, decât argintul şi aurul«. Şi cu drept cuvânt. Spiritul de jertfă intre orice împrejurări, sfaturi şi îndemnuri înţelepte, se găsesc la un prieten întotdeauna, fară a le pretinde şi fără a se aştepta răsplată. Să fii gata a jertfi totul pentru un prieten bun şi adevărat, în cazuri de lipsă, întocmai cum pentru tine însuţi ai face-o, neţinând seamă că prietenul e o altă, o a doua persoană, ci contopind-o şi confundând-o cu eul propriu. Să nu-ţi faci din fapta ta o falsă pentru care să ai dreptul a aştepta răsplată, ba chiar mai mult, un fel de recunoştinţă pentru binele săvârşit, nici de o datorinţă impusă oarecum de împrejurări, ci totul ce faci şi dai prietenului, să fie dat din inimă, din îndemn propriu, căci în faţa sfintei prietenii se topeşte vanitate şi orice grandomanie »ca ceara de faţa focului«. Nu interesul e baza unei prietenii, ci potrivirea sufletelor a două persoane, felul lor de a fi şi de a privi totul. Şi nu e corect a crede, că o prietenie se poate lega după dorinţă, după poruncă alegând din mulţime o persoană. Nu. Două suflete se caută mereu, până când pe nesimţite se găsesc, se apropie. Atunci urmează contopirea lor pe încetul, înfruntând orice stavilă, orice greutate, până la moarte. Ce poveste duioasă ne aminteşte prietenia ce exista între decedaţii mari bărbaţi Eugeniu Carada şi Ion O. Brăteanu. După moartea lui Carada s’a găsit între multele scrisori rămase în urma lui şi un portmoneu cu petale uscate de trandafir. II primise de la Brăteanu, când acesta era pe patul de moarte. Cu câtă sfinţenie va fi ţinut I. C. Brăteanu la acest simbol al visurilor lui din tinereţă! ... Iar când a simţit că sfârşitul îi e aprope şi-a chemat la pat pe prietenul drag şi i-a încredinţat lui acest talisman... Iar Carada i-a împlinit cu sfinţenie dorinţa din urmă.» Prietenie, ce sferă largă de înţelesuri cuprinzi tu .. . Dar cuvântul acesta e adeseori o mască ce acoperei sentimente cu mult mai delicate şi mai aprinse, decât prietenia care are în sine ceva din noţiunea potolirii. Şi mi se pare cu oarecare îndreptăţire, căci »prietenia e şi ea o formă a iubirii.« Mioriţa Cicoare. Atitudinea partidului naţional român. Ziarul „Keleti Értesítő“ anunţă că, înaintea deschiderei sesiunei parlamentare, partidul naţional român, sau mai bine zis comitetul executiv al partidului, va ţine o conferenţă la Arad ca să hotărască asupra atitudinei sale faţă de guvern. Hotărâre definitivă nu se va lua însă la Arad, ci la sediul partidului din Budapesta. „Jos Austria perfidă!“ Sub acest titlu de deputat Dr. Alexandru Vaida-Voevod publică un important articol informativ în marea revistă vieneză „ Oesterreichische Rundschau“, pe care la-am primit astăzi la redacţie. In unul de mâne vom începe cu publicarea in traducerea acestui judiţios articol, prin publicarea căruia inimosul nostru fruntaş a făcut un mare serviciu cauzei româneşti, desvălind în faţa străinătăţii, în legătură cu campania armatei române pe câmpiile Bulgariei, o serie de persecuţiuni şi şicane îndurate de Românii din Ungaria şi România de către stăpânirea maghiară. Suntem convinşi că articolul d-lui Dr. Vaida va face mare senzaţie în lumea politică şi diplomatică prin francheţa expunerilor faptelor şi a concluziunilor, la care ajunge distinsul nostru fruntaş, Cosică«! IaşI. 9a. In legătură cu desminţirea ştirilor despre retragerea şefului statului major Conrad, se anunţă din Viena, că Conrad şi-a întrerupt concediul şi s’a reîntors Luni la Viena, unde a conferit mai mult timp cu ministrul de război, Krobatin După prânz a fost primit în audienţă la M. Sa. Unui ziarist, care l-a întrebat despre retragerea sa, i-a răspuns pe scurt: — Ştirile despre retragerea mea nu sunt adevărate ! Coaliţia şi unioniştii din Croaţia. Zilele aceste se răspândise ştirea, că unii membrii ai coaliţiei croato-sârbe ar sprijini pe unionişti sau partidul de drept. Acum din Zagrab se desminte aceasta ştire, cu adaosul, că chiar şi elementele mai moderate ale coaliţiei resping orice încercări, ce s’au făcut pentru a-i îndupleca la o cooperare cu celelalte partide croate. Despre aceasta au cunoştinţă cercurile competente din Viena şi Bresia. Senmarca păcii turco-SmijSSîre. Din Constantinopol se anunţă, că tratatul turco-bulgar a fost semnat Luni seara la orele 6. Marele vizir a ţinut cu acest prilej o cuvântare, în care a felicitat pe delegaţi, cari au isbutit, în vreme atât de scurtă, să termine o mare operă de pace într’un