Gazeta Transilvaniei, decembrie 1913 (Anul 76, nr. 263-284)
1913-12-04 / nr. 265
Camera. In şedinţa de orr a camerei a fost la ordinea zilei proiectul legii de presă. La începutul şedinţei Tisza anunţă că terminul opreliştei provizore pentru emigrarea celor obligaţi la serviciul militar a esperat şi nu se va mai prolonga. Prezintă un proiect în chestia aceasta, care se predă comisiei administrative. După aceasta s’a continuat discuţia asupra proiectului. Au vorbit mai mulţi deputaţi din opoziţie. Györffy Gyula a criticat tendenţele guvernului, cari culminează în a aservi autorităţilor presa. Dep. Tüdős a apreciat proiectul din punct de vedere politic, etc. Pentru şedinţa de azi, la propunerea lui Teleki, s-a pus la ordinea zilei proiectul despre căile ferate bosniace şi despre reorganizarea curţii de compturi. Astfel se întrerupe discuţia asupra proiectului legii de presă. Situaţia Românilor din Ungaria. Un articol al dep. Dr. Al. Vaida publicat în ziarul „Die Zeit“. Numărul ultim al ziarului vienez „Die Zeit“ publică un remarcabil articol informativ al deputatului Dr. Al. Vaida-Voevod asupra situaţiunei Românilor din Ardeal şi Ungaria. Articolul insistă cu deosebire asupra situaţiei şcolare, bisericeşti şi administrative a Românilor, care, graţie sistemului de maghiarizare, a produs roadele cele mai nenorocite pentru ţară, lăţind întunerecul şi producând în straturile largi ale poporului amărăciune şi nemulţumire. Vorbind despre introducerea forţată a limbei maghiare în şcoalele primare române d-l Vaida constată, că consecinţa acestui sistem nenorocit este, că bieţii copii nu pot învăţa nici ungureşte nici româneşte. Aceasta o recunosc şi inspectorii şcolari mai răsăriţi. Copii trebue să înveţe papagaliceşte cuvinte pe care nu le înţeleg şi aşa se întâmplă că nu învaţă nici limba ungurească, nici limba maternă. Aceasta a îndemnat pe şvabii din Bănat să pornească o mare mişcare nu din motive naţionale, ci mai mult economice. Şvabii se convinseseră că din cauza metodei după care se face învăţământul tinerele generaţii primesc o cultură insuficientă pentru progresul economic. Pentru a dovedi efectele nouei legi şcolare d-l Vaida citează următorul exemplu : Conform nouei legi electorale au drept de vot cei care au absolvit 6 clase primare şi au treizeci de ani. Anul acesta 250 de şcoli ale unei dieceze rom. nu au avut nici un elev de clasa a şasea din cauză că rezultatele de până aci au fost nesatisfăcătoare. Copii neglijează nu numai limba, ci toate celelalte obiecte, fapt care are urmări foarte triste. De la 1848 încoace nici un popor nu a fost atât de dornic de carte ca Românii; acum însă şcoala a ajuns deadreptul odioasă. Afară de aceasta e esclus ca un copil din aceste şcoale săteşti să poată fi primit într’o şcoală medie. Maghiarizarea însă nu progresează, din contră pe această cale se contribue la trezirea conştiinţei naţionale. Cei mai vajnici luptători pentru entuziasmul sfânt îşi jertfa banală a tinerimii, au eşit de sub redacţiunea colegului de muncă naţională Petru Frăţilă tipograf şi »Revista noastră», foaie beietristică-culturală şi economică. Dar numai trei numeri am putut emite din tipar şi aceia cu gr’eul lumii, sprijinul publicului inteligent din loc şi jur fiind peste măsură de minimal. De aceea am trebuit s’o sistăm! Acuma aveţi o vedere clară în starea ierurilor dela noi. Daca n’aşi fi putut elucida îndeajuns jur stările despărţământului, este a se atribui faptului, că eu studiind tot la unguri, (nu ca D-l secretar Goga, tot la Românii din Blaj), incă nu am ajuns la un concept în scriere aşa perfectă, ca D-Sa. Naturalminte, veţi şti Onorat Comitet Central, ce poate privi din acest raport publicitatea şi ce vă sună numai D-Voastră, celor din centru. De altcum, sunt parat şi pentru o dispută în ziare! Primiţi asigurarea stimei şi respectului sincer: Hârtoape, în Aug. 1913. Dante Sama de Glood, contabil-practicant la „Trandafirul“, fost cassar adhoc, al despărţământului. 6 A %II A TKARSXLVAH11L Sfe. 265 —161.8. cauza naţională românească ies din şcolile ungureşti. învăţătura istoriei româneşti nu se permite ci cel mult o istorie pentru bajocorirea românilor. Aceasta însă nu împedeca pe şcolari să cetească istoria neamului românesc, dar de cumva e prins asupra faptului, e dat afară. La Viena, Lipsea şi Paris sunt catedre de limba şi literatura românească, ocupate de profesori celebri. La Cluj catedra e ocupată de un fost comisar de poliţie, la Budapesta de an teolog, care nu a excelat prin nici o scriere. Amândoi au obţinut catedrele drept recompensă pentru serviciile de agenţi electorali ce le-au făcut guvernului unguresc. Aceasta este cauza pentru care majoritatea intelectualilor români părăsesc Ungaria. Mandatul din IStchiş Csaba. Prin abzicerea lui Kristoffy devenind vacant mandatul de deputat din Bichiş-Ciaba, partidul ţărănesc a oferit mandatul lui Haypál Benő, preot reformat in Budapesta care a primit ofertul. Partidul muncii şi opoziţia asemenea vor avea candidaţi. IBoicot înBialgaria. Din Sofia se anunţă, că în Bulgaria s’a proclamat boicotul contra României şi Greciei. Mişcarea de boicot ia întindere tot mai mare. In Şiştov s’a ţinut un meeting în care s’a proclamat boicotarea mărfurilor române şi greceşti şi adunarea a cerut de la guvernul bulgar se ia taxă de cel puţin 300 franci de la fiecare vapor român şi grec, cari sosesc în porturile bulgare dunărene. Asemenea hotărâri s’au luat şi în adunările poporale din Vidin, Rusciuc şi Nicopoli Aceasta e mulţumită bulgară, faţă de România, care a eluptat independenţa Bulgariei şi faţă de Grecia, care i-a fost aliată în războiul contra Turcilor. Adunarea generală a Lgei Culturale. Din Bucureşti ni se scrie: Liga Culturală şi-a ţinut laalaltaeri adunarea generală anuală, făcânduse expunerea situaţiunii celei mai importante secţiuni a Ligei, a secţiunei Bucureşti şi a activităţii desfăşurate de această secţie în cursul anului expirat. La această adunare a luat parte un mare număr de membrii și d-l. N. Iorga. Din raportul cetit, rezultă că fondul cultural se cifrează la 40 000 lei. S’a arătat apoi, că in primăvară se va începe clădirea marei case a ,Ligoia și că una din podoabele acestei clădiri vor fi numeroasele tablouri — parte date, parte promise — de cei mai de seamă pictori ai României. D-l Iorga a ţinut o vorbire, în care a arătat lipsa ce se simte ca opinia publică să fie orientata asupra marilor chestiuni de la ordinea zilei şi a făcut următoarele propuneri: 1) Să se stabilească un hotar între activitatea comitetului central al Ligei şi aceea a secţiunei Bucureşti, întrucât azi se cam identifică o activitate cu cealaltă. 2) Să se organizeze în fiecare Sâmbătă seara conferinţe populare într’un local anual unde membrii Ligei să poată veni spre a se consfătui fără a mai fi convocaţi. 3) Să se tipărească un calendar prin care să se popularizeze principiile Ligei Culturale. 4) Să se tipărească în limba franceză un răspuns ungurilor în chestia parohiilor româneşti dela Hajdudorog, şi acest răspuns să fie trimis tuturor acelora cari trebuie să cunoască această chestiune. 5) Liga să se intereseze de nevoile românilor transilvăneni, cari vin in ţară şi se angajează ca servitori. După ce întreaga serie de propuneri, formulate de dl. Iorga, a fost admisă de membrii prezenţi, dl. Iorga a rugat să se consemneze în procesul verbal al şedinţei că declară încă odată — să ştie toată lumea,— următoarele: »Mi s’autribuite, pe nedrept în chestiunea evreiască, vederi şi simţăminte pe cari nu le-am exprimat niciodată. Declar că n'am cerut împământenirea evreilor nici în massă şi nici pe categorii. Sunt om care-mi dau seama de ce spun A fi spus ori^una și azi, alta însemnează una din două: ori că judecata mea nu mă mai ajută. — ceea ce nu e cazul — ori că banii altora sunt elementul, care-mi determină felul de a vedea — ceea ce ar fi o necuviință» In urmă procedându-se la alegerea unui membru în comitet, în locul vacant, a fost ales dr. G Ranetti. In chestia evreiască. O anchetă a »Uniunii evreilor pământeni« în lumea politică românească. Bucureşti, 1 Dec. 1913. D. H. St. Streitman, fostul primredactor al oficiosului »La Politique« şi membru In comitetul »Asociaţiei genenerale a presei din România« a făcut în chestia evreiască o anchetă printre fruntaşii vieţii publice de aici. Ar fi de prisos să mai amintim că majoritatea persoanelor chestionate sunt cunoscute publicului românesc şi evreesc de aici ca simpatice ori foarte simpatice evreilor, cum ar fi, ca să luăm un singur exemplu, — d. Al. Ciurcu, preşedintele »Asociaţiei generale a presei din România«.. In chipul acesta, cu oarecare bunăvoinţă putea să fie chestionat chiar şi rabinul din Buhuş. Oricum el n’ar fi fost mai... generos decât unii români cari s’au grăbit să răspundă d-lui Streitman. Răspunsurile în număr de vre-o 20 au fost publicate de »înfrăţirea« organul »Uniunii evreilor pământeni«, ale cărei legături cu »Alianţa Israelită«, cu lojile şi cu toate societăţile evreieşti din lumea întreagă, au fost pe deplin dovedite de d. G. Bogdan Duică, secretarul general al Ligei culturale Răspunsurile cele mai.. preţioase au fost reproduse în pripă de acele cotidiane bucureştene cari fac legătura între »Alianţa israellă« (cu »Infrăţirea ei) pe de o parte şi publicul românesc, lipsit de presa lui pe de alta. Se cade să le relevăm pe toate din această primă serie, întrucât ele vin de la persoane cu rol hotărâtor în viaţa publică a României, ba între alţii chiar din partea a doi miniştrii. Chestionarul cuprinde două întrebări: una privitoare la mobilizaţi şi voluntari, iar alta la restul, care a putut să se strecoare până acum peste graniţă. D. C. C. Arion, ministru al domeniilor şi agriculturii, se grăbeşte mai întâi să se pronunţe împotriva părerii d-lui Disescu publicată în »Adevărul«, — după care, naturalizarea se poate face cu duiumul fără o prealabilă schimbare a art. 7 din constituţie. După ce isprăveşte cu d. Disescu, colegul său din minister, d. Arion, se declară pentru introducerea »pe poarta cea mare, cu francheţă şi cu sinceritate« a tuturor celor cari au fost mobilizaţi »ri s’au mobilizat, iar împreună cu ei a tuturor familiilor lor. Şi d. ministru făcând o socoteală, urcă al maximum 100000 numărul evreilor cari trebuie să capeta cetăţenia. Să-mi permită d. C. C. Arion, să-i amintesc că în locuinţa sale s’a ţinut în vederea problemelor interne cari pretind deslegare, cea dintâiconsfătuire a fruntaşilor conservatori. Atunci, un singur glas s’a rostit pentru expropriere în folosul ţăranului român , pentru lărgirea dreptului de vot pe seama aceluiaşi ţăran — dar nu era glasul d-sale ! 100.000, d-le ministru? ! D. C. Disescu, ministru al Instrucţiunii publice... — să mai stăruim?... Excelenţa sa repetă cele declarate acum câteva luni »Adevărului« minus exproprierea şi reforma electorală, asupra cărora se vede că nu I mai intervievează nimenea... In chestia evreiască însă d. ministru al Instrucţiei publice ţine totuşi să facă un pas mai departe. întrebat asupra grosului, care n’a putut să se sacrifice pentru ţară, răspunde: »Deslegarea situaţiei lor civile şi politice se apropie odată cu apropierea însăşi a revizuirei Constituţiei. Dărâmarea zidurilor chinezeşti?... D. General Averescu, şeful marelui stat major al armatei, declară mai întâi: »Nu cred că este sau poate fi vre-o legătură între acţiunea armatei noastre in Bulgaria şi chestiunea evreiască. Nu cred, cu alte cuvinte, că drepturile politice pot să fie o consecinţă a obligaţiunilor militare«. Adaogă apoi că chestia evreiască trebuie să capete, mai curând sau mai târziu, o soluţie definitivă — şi o lasă în seama oamenlor de stat... D. N. Iorga răspunde textual următoarele: »Avem să ne ocupăm de fraţii noştri nedreptăţiţi, ţăranii. Aceasta va dura zeci de ani. In acest timp evrei din Moldova vor putea învăţa româneşte. Şi pe urmă fii noştri vor lua o hotărâre potrivită cu interesele mai presus de orice altă consideraţie, ale unui stat pur şi exclusiv naţional. Iar dacă până atunci vom fi împotrivaţi împotriva demnităţii statului român, ne vom apăra, dela moţiune la naţiune«. Răspunsul d-lui Iorga — destul de energic de altfel — să mărgineşte însă să ia deocamdată chestia evreiască dela ordinea zilei şi s’o lase în seama generaţiei imediat următoare, care, după, ce se va fi dat ţăranului pământ şi drept de vot, şi după ce evreii din Moldova vor mai fi învăţat puţin româneşte, va fi chemată să avizeze, îmi permit să cred că acea generaţie nu va putea »lua o hotărâre potrivită cu interesele, mai presus de orice altă consideraţie, ale unui stat pur şi exclusiv naţional«, atunci când evreii din Moldova vor fi învăţate puţin româneşte«. D. Iorga —pe cât îi cunoaştem părerile în chestia evreiască — ar fi fost să mai adaoge câte ceva.. D. Emanoil Antonescu, un sincer democrat, al cărui gest la întrunirea de la d. C. C. Arion l-am relevat altă dată în coloanele „Gazetei Transilvaniei“ — aşa făcuse nota discordantă la consfătuirea conservatoare — d. Antonescu răspunde textual următoarele: — Cine a plecat la luptă pentru ţară, este al ţarei. Aşa este drept, aşa este frumos, aşa este util chiar pentru ţară. »Văd cum se aproprie momentul cel mare. Trebue strânse dar rândurile, trup lângă trup, suflet lângă suflet în aşteptarea lui. Iată de ce cred că toate, absolut toate straturile ţărei româneşti trebue din vreme luate în simţimântul comuniunei naţionale şi cetăţeneşti. Pericolul pe care-l văd unii, pericol de ordin politic şi pe care eu nu mi-l ascund, se poate uşor ocoli, lărgirea bazei vieţei politice în ţara noastră, printr’o largă reformă electorală«. Cu alte cuvinte d. Emanoil Antonescu îşi dă perfect de bine seama — şi o mărturiseşte — că evreii, după ce ar primi dreptul de vot ar fi, în corpul electoral al României, un corp străin, cu aspiraţii străine — şi acest corp străin ar constitui un „pericol“ atunci când alegătorii români nu i-ar majora pe evrei, la oraşe... Remediul: o largă reformă electorală. Lasă că şi în cazul acesta e întrebarea dacă vor putea fi împiedecaţi câteva zeci de evrei să intre în parlament — cum se întâmplă în Ungaria unde Camera are vre-o 40 de deputaţi evrei — dar nu o oare mai consult ca acest »corp« care ţine să rămână străin, să rămână în afară de cetate?! El vrea drepturi, ca, în stat, să poată lupta mai cu succes împotriva românilor. Mănuşa e aruncată înaintea noastră şi noi nu avem s’o ridicăm. N’avem dreptul de a afirma nici măcar că am început cu tot dinadinsul răsboiul pe care acest popor cu totul străin de aspiraţiile noastre ni l-a declarat pe teren economic, politic şi cultural. R. Cioflec. Externe. Anexarea Cretei s-a săvârşit Duminecă în oraşul Caneea în prezenţa regelui Greciei, a ministrului Venizelos, a biroului camerei greceşti şi a reprezentanţilor Puterilor Mari. In sunetul salvelor de tunuri regele a arborat drapelul Greciei pe fortul Fiika din Caneea. Criza parlamentară bulgară continuă. Tratativele guvernului cu agrarienii merg foarte greu deoarece ei pun cereri cari nu pot fi acceptate de guvern. Intre altele agrarienii cer ca toţi colonelii şi generalii să fie scoşi din armată, cel mai mare grad să fie acela de locat, colonel. Să nu se încheie nici un împrumut, să se micşoreze lefurile tuturor funcţionarilor înalţi, să se schimbe art. 17 din Constituţie, să se declare oficial că Bulgaria vrea să dună o politică paşnică, să se stabilească la un an stagiul în armată. Guvernul a declarat că, dacă agrarienii persistă în cererile lor imposibile, va rupe tratativele. Sârbii concentrează, după ştiri din Sofia, trupe la frontiera Bulgariei în punctul Kiustendil. Din cauza aceasta populaţia bulgară e foarte alarmată şi se înarmează pentru orice eventualitate. Ziarele bulgare cer ca guvernul să ia măsurile necesare. Domnitorul Alianţei. In cercurile diplomatice berlineze se afirmă că principele de Wied va fi primit înainte de plecarea sa în Albania, în audienţă de împăraţii Wilhelm II şi Franz Iosef şi de regele Victor Emanuel. Cu acest prilej, prinţul de Wied va conferi şi cu bărbaţii de stat din Berlin, Viena şi Roma. —In Scutari au avut loc Duminecă mari demonstraţii de simpatie pentru principele de Wied şi contra ziarului »Daci« din Taraboş, care este împotriva candidaturei prinţului. Demonstraţia s’a îndreptat şi împotriva muntenegrenilor. In cercurile vieneze se afirmă că imediat după urcarea pe tron a principelui de Wied, Serbia va recunoaşte în mod oficial statul albanez şi va trimite un plenipotenţiar la Valona, unde se crede că va fi viitoarea Capitală a noului stat. Aiurări şoviniste. — Agenţi de emigrare pentru România. — In setea lor de senzaţii şi gâlceavă, ziarele ungureşti sunt ademenite de un timp încoace de o nouă »fata morgana«. Nu mai văd printre Românii din Ungaria decât agenţi ai guvernului român, cari caută să îndemne poporul la emigrare, ademenindu 1 cu colonizările din Cadrilater. La început aceste scornituri împodobiau numai coloanele ziarelor ungureşti, dar în vremea din urmă compatrioţii noştri — conştii, se vede, de răcnetul fără ecou al pressei ungureşti — caută să plaseze aceste plăsmuiri şi în pressa streină, iar dacă ne dăm bine seama de nenorocita stare în care se svorcoleşte neputincioasă massa poporului de jos din această ţară, nu trebue să ne prindă mirare de aiurările şi viziunile pressei ungureşti. Nu! Căci ucigătoarea mizerie, care a strâns în laţul desperărei atâtea şi atâtea milioane de cetăţeni, s’a înstăpânit şi s’a înrădăcinat atât de adânc în această ţară, încât cei ce nu vor să cadă în lupta cu foamea, sunt nevoiţi să treacă peste hotară. Şi-i natural, că această învălmăşală disperată, a oferit agenţilor de emigrare cel mai bun şi mai princiios teren de exploatare,în timpul când graniţele au fost deschise numai pe seama şebilavilor şi bătrânilor neputincioşi, cari nici acolo unde li s’ar fi dat ocazie, n-ar fi putut câştiga mai mult decât acasă. Au fost prinşi şi deţinuţi o mulţime de astfel de agenţi secreţi, cari se înmulţiseră—adevărat— în urma acestor stări nenorocite — dar nu ştim ca printre aceştia să fi fost găsit unul singur, pus la cale de guvernul român — cum aiurează presa ungurească — pentru a îndemna şi momi cetăţenii Ungariei la emigrare în România. A crede aşa ceva întrece marginile ridicolului. Căci ce nevoe ar avea România de această propagandă printre cetăţenii Ungariei, când ştiut este că foamea alungă peste graniţă zi de zi sute de cetăţeni ungari lihniţi după luciul flancului românesc, mulţămită căruia atâtea moşioare din Ungaria sunt mântuite de neîndurarea executorului? Ce nevoe, zic, ar avea România de această propagandă, când chiar autorităţile ungureşti, îngrozite de sinistrul tablou al mizeriei şi al desnădejdii, au fost nevoite să ceară guvernului şi să argiteze în atâtea rânduri ridicarea zăgazurilor din graniţă pentru a da drumul puhoiului de flămânzi, care începea a eşi din albia răbdării? Şi să nu se uie că în ceata cea fără de sfârşit a acestor nenorociţi nu se numără numai valahii urgisiţi, ci chiar şi alintaţii guvernelor ungureşti, ungurii şi săcuii, proptelele »ideii de stat naţional«, car nechemaţi şi nepoftiţi—necum momiţi ! — se îndeasă spre hotarele din sudestul monarhiei şi trec în România, căci drumul la România este singurul sfat şi singura moştenire totodată, pe care atâţia părinţi o lasă fiilor lor în această nenorocită ţară. Da! România este grânarul, fără de care o mare, foarte mare parte a cetăţenilor Ungariei ar fi nevoiţi să-şi vândă şi cămaşa de pe ei, pentru ca să poată plăti pe Caron, pentru a-i trece în »lumea uitării de peste Ocean«. Şi cu toate acestea, ziariştii unguri se cutremură de fantoma »agenţilor guvernului român ! Câtă rătăcire! Din splendoarea încadrată în cea mai înfiorătoare mizerie a metropolei ungureşti ei caută să născociască viziuni, cu cari vor să distragă pe cei ce se svârcolesc între zidurile de ghiaţă ale realităţii. Ei se desfătează în plăsmuirea de viziuni, pe când întreagă întindere a ţării e cutrierată de cel mai temut şi mai puternic agent de emigrare: mizeria, care cu o forţă de neînvins li împinge peste hotare pe toţi, cari se îngrozesc să moară de foame. Mizeria! Acesta monstru!, ale cărui ghiare neîndurate stăşie fără milă tot ce le vine în cale. Cei ce se îngrozesc atât de mult de proporţiile mari