Gazeta Transilvaniei, martie 1914 (Anul 77, nr. 48-72)

1914-03-01 / nr. 48

Pagina 2, şi arătat punctul de vedere al naţio-­­ nalităţilor. Discursul lui Bethlen. Contele Bethlen, unul din oligarhii ramoliţi ai Ardealului şi-a început vor­birea atrăgând atenţia primului mi­nistru asupra declaraţiilor făcute de Colonean Tisza în chestia naţionalită­ţilor. Acesta spusese că faţă de cei ce vor să distrugă caracterul naţional al statului, guvernul trebue să pocedeze cu toată severitatea. Cu alt prilej a spus că de câte ori se văd sciziuni şi neînţelegeri în partid, naţionalităţile încearcă întotdeauna să profite. Eşuarea tratativelor e cea mai reuşită soluţie. Faptul că primul mi­nistru a intrat în tratative cu o gru­pare de cetăţeni, nu se împacă cu su­veranitatea statului ungar. Atrage atenţia primului ministru asupra teoriei ce iese în evidenţă cu atitudinea inte­lectualilor din România şi a celor din Ungaria, anume că monarhia va fi incapabilă de acţiune câtă vreme exis­tenţa naţionalităţilor din punct de vedere politic nu va fi recunoscută. In dosul acestei teorii se ascunde gândul de­ a încorpora Ardealul la România. Oratorul arată apoi mai multe exemple a raporturilor, dintre statul ungar şi român. In trecut dacă Ro­mânii aveau nevoe de ceva, se adresau Vienei, iar acum se adresează la Bu­cureşti, căci de acolo li­ se dau sfa­turile. întregul pact ar fi fost un cadou făcut românilor în paguba ungurilor. Atitudinea comitetului român e firească, de­oarece primeşte tot ce cere fără a fi obligat să dea ceva în schimb. Pri­mul ministru nu a cerut părerea ungu­rilor ardeleni asupra acestei chestiuni ; la schimb a favorizat partidul revolu­ţionar al românilor care a desfăşurat până în ultimul moment o activitate condamnabilă. Aderenţii ideei de uniune nu se aşteptau la aceasta ci sperau că unirea Ardealului are să întărească ele­mentul unguresc din Ungaria. Şi ni­meni nu şi-ar fi putut închipui că primul ministru ar putea începe tra­tative cu românii fără a cere părerea ungurilor ardeleni, a căror existenţă e în joc. Contra acestui fapt protestez cu toată energia. Oratorul arată apoi că activitatea românilor din Ardeal a urmărit înfrân­gerea supremaţiei ungureşti, iar pentru a’şi ajunge scopul nu s’au sfiit chiar să trădeze dinastia. Focul contra ungu­­rimei e alimentat din Viena cu con­cursul României şi a actualei conste­­laţiuni europene. Vorbeşte apoi despre marea adunare, ţinută la 48 pe Câm­pul libertăţii când cererile românilor au fost cuprinse in 16 puncte. Dintre acestea neamul unguresc împlinise 12 chiar de mai înainte de­oarece ele erau şi ale lui, 4 însă nu pot fi îm­plinite, de­oarece acestea sânt specific naţionaliste, ca de pildă autonomia Ardealului. Programul partidului român naţional a fost dictat de o importanţă şi puternică acţiune istorică, de forţă şi energie şi nu va putea fi desfiin­ţată decât cu ajutorul acestora. Ten­dinţele naţionaliştilor au de multă vreme nuanţa iredentistă. Tratativele cu românii au fost o mare greşală de­oarece prin aceasta primul ministru a luat impresia că nu e vorba de con­troverse grave şi de neînţelegeri şi că ar avea dreptate cei ce calomniază Ungaria. Acest procedeu se va răz­buna prin atitudinea românilor faţă de ungurii ardeleni. E necesar să orga­nizăm ţara din acest punct de vedere, dar aceasta nu se poate decât înce­tând situaţia c care a împărţit în două poporul maghiar, întreabă pe primul ministru dacă naţionalităţile i-au dat garanţii că ura contra ungurilor va înceta în toate in­­stituţiunile înfiinţate de partidul naţio­nal şi cari au de scop separarea cul­turală a românilor, căreia ii va urma şi separarea politică. Oratorul încheie spunând că este mare nevoe de munca de decenii pentru a înlătura primejdia chestiunei naţionalităţilor dar pentru aceasta e lipsă de două condiţii: întâia de guvernare cinstită, degajată de politica de partid, iar a doua condiţie e să nu se facă nici un pas în direcţia de­ a strica intereselor maghiarimii în par­tea estică a ţării. Tisza este contra acestor condiţii De aceea el nu ia la cunoştinţă răs­punsul lui Tisza. Discursul lui Iuriga. Iuriga arată marea importanţă a chestiunii de naţionalitate. De la re­­zolvirea ei corectă depinde soarta ţă­rii şi a monarhiei întregi, vorbirea contelui Bethlen e în contrarietate cu dreptul de egalitate pentru naţionali­tăţi, deoarece nu asigură drepturi ega­le naţionalităţilor române, maghiare, slovace etc. — Prezidentul Szász Károly face atent pe orator, că în Ungaria nu e­­xistă decât naţiune maghiară, iar nu naţionalitate maghiară. — Iuriga continuă. După discursul contelui Ştefan Bethlen, nu ne-ar rămâne alta de făcut decât să ascuţim săbiile şi să umplem armele. Mi-ar fi părut mai bine dacă contele Bethlen ar fi adoptat atitudi­nea calmă a deputatului Richter. Vina cea mare este că cuvântul «naţionalitate» a fost greşit interpretat şi explicat. Oratorul arată apoi deosebirea între »naţiune» şi »naţionalitate» şi ilustrează cu exemple istorice, că ma­rii bărbaţi de stat maghiari din tre­cut, ca Széchenyi şi Kossuth au numit naţionalităţile, naţiuni, şi nu odată au zis despre unguri că sunt o naţionali­tate, aşa că acestea două denumiri au aceeaşi însemnătate, acelaşi sens. Azi — continuă oratorul — am ajuns acolo, că avem un partid naţio­nal român cu program bine definit. Naţiunea se bazează pe limbă. Na­ţiunea şi statul sunt două concepte deosebite. O naţiune poate avea mai multe state şi un stat poate avea mai multe naţiuni. Vieţii unei naţiuni aparţine limba naţiunii. Dacă nu se neagă dreptul de existenţă a unui popor, trebue să se recunoască şi limba lui. La noi este altcum. Cât de departe stau şoviniştii de dreptul na­tural, să vede de acolo, că sunt contra validitării limbei materne până şi în instrucţia religiunii. Acesta e un punct de vedere retrograd, este o chestie su­­perată. Chiar şi popoare mari, cum sunt Englezii şi­­Germanii au abzis de-a desnaţionaliza pe alte popoare. Vorbind despre slovaci, Juriga spune că ei au fost propagatorii de cultură şi că au aceleaşi interese cu ungurii, adecă menţinerea patriei co­mune. Ungaria va putea fi distrusă, dar slovacii vor trăi chiar cu riscul să se contopească între cehi sau poloni. Naţionalităţile sunt iobagi, cari trebuesc liberaţi. Primul pas în direc­ţiunea aceasta l-a făcut contele Tisza, pe care îl roagă să-şi continue opera cu aceeaşi energie, ca până acum. Oratorul roagă apoi partidele po­litice să aibă o altă atitudine faţă de români şi să nu provoace mai mult na­ţional­tăţile cari sunt decise a lupta până la extrem. Lozinca tuturor să fie: »Leben und leben lassen«. Şedinţa de ori. In şedinţa de eri s’a continuat discuţia asupra chestiunii române. Au vorbit mai mulţi corifei şovinişti. Pri­mul a fost Sághy Gyula, care a declarat dela început, că acceptă întru toate pă­rerile lui Apponyi. (No, ke tare minu­nat ! — Red.) Pacea nu se poate face, decât executând legea şcolară a lui Apponyi. Dispoziţiile lui Tisza sunt în detrimentul culturei naţionale. Atacă apoi vehement pe Tisza pentru folo­sirea terminului »îngeraş«, despre care am scris eri. Zice că Tisza a vătămat emblemele statului şi ar trebui alungat din postul său. Sághy revine la Un­gurii din România, la ultraiştii români cari vor trada Ungaria în cazul unei conflagraţii europene. Şi alte imbecili­tăţi de felul acesta. A mai vorbit de p. Berzeviczy, care a aprobat politica lui Tisza, îndeosebi politica culturală a lui. Apoi şi-au ri­dicat cuvântul Désy Zoltán şi Vertan Endre opoziţionali şi Mán Lajos (şi nu Mangra cum au descifrat greşit depeşea la oficiul telegrafic) din partidul muncii. Désy a combătut pe Tisza şi a dat expresiune convingerii, că chestiunea de naţionalitate nu se poate rezolvi decât pe calea sufragiului universal. Discuţiile continuă, partidul muncii, n’a făcut acest pas­­ din interese personale. El a avut în­­ vedere interesul neamului şi bisericei­­ sale. Regretăm, că o astfel de scuză de renegatism a apărut zilele trecute în «Telegraful Român». Acum îşi publică aceeaş scuză în ziarul «Világ», afirmând, că el e jertfa răuvoitorilor să. Încearcă a dovedi ne­vinovăţia sa, cu nişte aserţiuni dubii şi fără valoare. Dar în afară de aceste Mangra se foloseşte şi de o perfidie. Zice, că prin Intrarea lui în partidul muncii a indicat singurul program po­litic posibil, care va fi chemat a des­chide o cale rodnică pentru Românii din Ungaria. Aşa înţelegem. Scuze în jos, la poporul românesc şi în sinuaţie în sus, la guvern, că el a deschis calea pentru Români spre a-şi face intrarea în par­tidul muncii. Asta e meseria tuturor renegaţilor, cari cred că pot amăgi o­­pinia publică. Prea s’a înfundat Mangra în noroiu, ca să mai poată eşi cu faţa curată, şi »Tiefsee-Hornschwämme» se ocupă cu coelenteratele adunate de această expediţie. Zece ani lucrează la radiola­­riile Challengerului. Opul acesta — ca multe altele de el, — e epocal. In 1877 erau cunoscute numai 810 specii; în 1887 Haeckel descrie 3508 specii, grupate în 85 familii! Singur opul a­­cesta de 2750 fete cu 140 planșe, cu sistemul său grandios ar fi ajuns să-l ridice pe Haeckel la rangul unui zoo­log de prima forţă. Un om, care nici când nu se mul­ţumea de-a se adânci în un singur problem special, obicinuit de-a trage şi ultimile consecinţe din scrutările sale, Haekel ajunge la concluziuni teo­retice de cea mai mare valoare. Cât de mare e scrutătorul meduzelor şi-a radiolariilor, el e întrecut de făuritorul teorii asupra gastreei, a legii biogene­­tice, de autorul filogeniei şi a antro­­pogeniei, — toate teorii, menite să amplifice şi să dea baze sigure teoriei evoluţioniste a lui Darwin. In 1859 apare «Originea speciilor» de Darwin, în care se stabileşte teoria descendenţei. Organizmele de azi nu sunt forme stabile, create odată pentru totdeauna, ci forme evoluate din altele mai simple. Toate organizmele au fa­cultatea de a varia şi de-a eredită a­­ceste variaţiuni; în lupta pentru exis­tenţă cauzată de supraproducţiune, a­­cele forme au şansele mai mari de în­vingere, cari, variând, se acomodează mai perfect împrejurărilor sub cari trăiesc. Ereditându-se variaţiunile cele mai favorabile prin selecţiunea naturală, se nasc specii nouă, înzestrate cu a­­ceste calităţi favorabile. Cari nu se pot acomoda, trebuiesc să piară. La orga­nizmele cultivate de om se înlocuieşte selectiunea naturală prin selectiunea ar­tificială. La formarea speciilor mai joacă un rol important şi selectiunea sexuală. Astfel de exemplu : animalul mai tare, mai inteligent, care are culoarea mai asemănătoare solului, pe care trăeşte, după toată probabilitatea are mai mari şanse pentru susţinerea vieţii sale şi pentru înmulţire. Din urmaşii săi iarăşi cei cari îi seamănă, cari deci au ereditat calităţile sale, au acelaş favor. Afar de aceea, — înter caeteris paribus, — acel bărbătuş câştigă fe­mela, care va învinge pe ceialalţi ri­vali. Aceasta e selecţiunea naturală şi sexuală. — Selecţiunea artificială o face omul. Cultivând grâne, omul alege a­­cele forme, cari au boabe mai mari, cari îi dau deci mai multă făină. Ră­mânând încontinuu tot boabele mai mari şi încrucişând generaţiile urmă­toare întreolaltă, cu timpul se nasc specii nouă de grâne, cu caractere di­ferite de-ale ierburilor sălbatice. Haeckel citeşte în 1861 cartea «englezului nebun». Din acest moment este cel mai înfocat aderent al darwiniz­­mului. Prin lucrările sale aprofundează problema şi aduce o sumedenie de ar­gumente pentru ea; porneşte o luptă viguroasă pentru recunoaşterea ei; graţie acestor opinteli, cercurile ştien­­ţifice germane sunt cele dintâi cari se declară pentru Darwin. încă în «Generelle Morphologie» caută să sistemizeze lumea organiz­­melor întreagă după teoriile lui Darwin Prin anatomia comparată, prin ontoge­­neză (desvoltarea embrionară a indivi­dului) și filogeneză (desvoltarea istorică a speciilor, familiilor, claselor și ti­purilor), documentează transformizmul. Mai departe stabileşte principiul bioge­­netic, enunţând, că desvoltarea indivi­dului e o recapitulare prescurtată a desvoltării întregii specii. Chiar în apul acesta aflăm expri­mate toate ideile, pe cam­ apoi în «Na­türliche Schöpfungsgeschichte», «Phy­­logenie» şi multe altele avea să le prelucreze mai pe larg. «Opul acesta, — scrie W. Bölsche — este pentru meto­dica ştiinţelor naturale o peatră de hotar, prin care se poate caracteriza şi aprecia întreaga muncă spirituală din a doua jumătate a veacului trecut». Iar Rich. Hertwig se exprimă : «Puţine lucrări au contribuit atâta la ridicarea nivelului zoologiei». Iar dacă azi u­­nele amănunte din argumentarea lui Darwin şi Harkel au fost înlocuite prin altele, mai bune, lucrul se asplică chiar prin legea evoluţiunii : toate se desvoartâ, nimic nu stă pe loc. Dacă,­­ după cum erau conduşi amândoi, — multe din ipotezele lor, în lipsa unei cunoaşteri mai amănunţite, erau numai provizorii, totuş ideea fundamentală a rămas şi va rămânea, şi meritul lor de-a o fi conceput, rămâne etern. — Sfârşitul In n­ rul viitor, — GAZETA TRANSILVANIEI. Renegatul. In un moment ne­fericit Tisza a adresat în cameră lui Mangra nişte cuvinte de «laudă». Aşa se tratează ori­ce transfug din partea acelora în tabăra cărora a trecut. în­curajat de aceasta, Mangra îşi ridică iarăş capul. Vine să arete prin ziare, că el nu e renegat, că el intrând în Externe. Alianţa greco-sârbo­­muntenegreană. Ziarele sârbeşti şi greceşti susţin, că între Serbia, Grecia şi Muntenegru s-a încheiat o alianţă cu privire la ou­­­dinea viitoare a celor 3 ţări. Alianţa stabileşte că, în timp de trei ani Serbia este obligată a organiza o armată de 550 mii oameni, Grecia afară de flotă o armată de 389 mii oameni, iar Muntenegru una de 60 mii oameni. In caz de război, cele trei armate vor opera împreună, iar faţă de Alba­nia vor avea o atitudine egala. Bugetul războiului în Franţa. In raportul deputatului Benazet despre bugetul războiului, prezentat ca­merei, se spune că sporirea armatei germane a determinat votul legei ser­viciului de trei ani, care a ridicat cifra oamenilor sub armă pe timp de pace la 748.000. Această lege nu e propriu zis un răspuns la înarmările din ce în mai desvoltate, ci o simplă măsură de salvgardare în contra pericolelor de la graniţa de est. Raportorul zice că dacă se ţine socoteală de cele 400 milioane de cheltueli suplimentare ale Franţei pen­tru 1913, şi dacă se scad din bugetele germane cheltuielile neproductive, se constată că excedentul cheltuielilor ex­traordinare din Germania comparate cu cheltuelile extraordinare ale Fran­ţei în cei zece ani din urmă poate fi evaluat la 1.200 de milioane. Raportorul a încheiat spunând : Trebue să avem un plan de ansamblu şi să-l urmăm fără şovăire spre a menţine pacea şi a rămâne stăpânii destinului nostru. Rezultatul alegerilor din Bulgaria. Ziarele din Belgrad publică urmă­torul comunicat oficial: Preşedintele consiliului d. Rados­­lavov a fost primit în audienţă de Rege spre a-i raporta despre rezultatele alegerilor parlamentare. Cercurile gu­vernamentale privesc aceste rezultate ca foarte mulţumitoare şi de o mare însemnătate. Concentraţia liberală a obţinut majoritate şi poate să guver­neze singură fără nici o combinaţie cu celelalte grupuri parlamentare. Sobrania va fi convocată pe la ju­mătatea lui Martie într’o sesiune ex­traordinară care se va ocupa cu veri­ficarea mandatelor, expedierea bugetului şi ratificarea împrumutului, apoi So­brania se va închide spre a se redes­chide din nou în ziua de 28 Septemvrie, conform cu prescripţiunile constituţiei. Trebue relevat că alegerile în noile teritorii, cu tot mecanismul com­plex al representaţiei proporţionale, e cea mai bună probă că o admnistraţie bine organizată există actualmente în aceste teritorii. * Preşedintele consiliului a adresat organelor superioare ale administraţiei circulara următoare: Consider ca o datorie plăcuta de a vă înştiinţa că în alegerile care au avut loc în ziua de 8 Martie într-o ordine şi o libertate desă­vârşită, pentru constituirea a 17-a a adunărei naţionale, cabinetul a obţinut o majoritate suficientă spre a putea guverna ţara în pace şi linişte. Nr.48^4914. O­rganizaţiimni scanomice — Pine. — Recunoaştem bucuros că şcoala comercială din Braşov a scos până acum bani contabili pentru bănci şi di­ferite industrii mari, cari au ajuns une­ori la frumoase situaţiuni mate­riale şi sociale până şi directori la Banca Naţională. Dar dacă de altă parte ne întrebăm câţi comersanţi mari şi mici a scos şcoala de cormerciu româ­nească, fie în Transilvania, fie în Ro­mânia etc.? Aproape de loc. Ea are ca bază pentru punerea în aplicare a cu­noştinţelor dobândite în şcoală fiinţa unei firme sau întreprinderi comerciale cu afaceri de la 100.000 coroane în sus, şi nouă tocmai aceste ne lipsesc cu de­săvârşire. Unui absolvent de comerciale cu maturitate îi este foarte cu greu ca să se pună la tarabă şi tejghea, să adune para cu para, peste aceste el a trecut deja de mult. Noi am cetit cu multă atenţiune şi simpatie chiar apelul »Solidarităţii« în privinţa colectei organizate pentru clădirea unui nou local de şcoala co­mercială dotat cu toate cele necesare reclamate de timpul modern. Pentru aceasta este numai just, ca în prima linie băncile, căci ei au să-i mulţumească contingentul lor de funcţionari mai bine pregătit, ele să contribue cu toatele esclusiv la noua clădire, dacă se simte aşa mare nevoie de ea. In ceea ce priveşte înzestrarea şcoalei cu laboratoriile şi colecţiunile contemplate, scopul şcoalei e departe de a servi comerciului practic, comer­­ciului mic esclusiv al nostru ea va servi şi mai puţin decât cea veche. Elevul care va fi ocupat cu analiza unei stofe ori materii 2—3—4 săptămâni în laborator, acela nu mai face de prăvă­lie. El poate fi specialist eventual diri­­gent în vre­o fabrică, casă mare de co­­merciu etc., dar de începător la sate şi târguri nu face. Pentru aceste erau poate mai bune vechile şcoale de ne­goţ ale companiştilor. Tot aşa şi şcoala reală nu şi-a ajuns scopul ei, de a dirigea pe tineri cătră carierele practice, meserii şi co­­mercii, ci ea este numai o şcoală pre­gătitoare pentru şcoala comercială su­perioară. Cum ar fi oare când clasele reale s’ar transforma în şcoală de co­­merciu inferioară cari să dea elemen­tele necesare pentru micul negoţ şi micile întreprinderi dela sate şi oraşe?! Acestora le ar deschide un orizont de afaceri mult mai mare, şi lor şi popo­rului. Pentru aceştia s’ar putea face colecţiuni a tot felul de mărfuri pro­duse ale soiului nostru, lanuri româ­neşti, produse ale industriei casnice, cereale, lemne, minerale etc. cu care vor avea ei a se deprinde. Saşii au des­fiinţat seminarele iar, guvernul ungu­resc desfiinţează acum Academiile da agricultură din Keszthely şi Caşovia cari nu-şi mai atingeau scopul lor. Ro­mânia a desfiinţat atâtea gimnazii reale etc. şi a înfiinţat şcoalele medii. De ca să mai continuăm şi noi pe o cale gre­şită, ori în direcţie ce nu s’a dovedit de salutară. Va scădea nivelul cultural prin aceia ? Câtuşi de puţin. Poate îl vom ajunge mai uşor pe altă cale for­­mându ne buni negustori. Braşovenii spun, că au preste 40 de ofiţeri în armată. Se poate, nu con­testăm. Dar la 1867 majoritatea gene­ralilor austriaci, erau de origine sud­­slavă şi totuşi alţii au tras foloasele dualismului, iar nu slavii de­­aud. Pa­truzeci de firme comerciale româneşti ar face mai mult decât 40 de ofiţeri. Fir­mele de comerciu ale ardelenilor din diverse oraşe şi târguri ale României au fost întemeiate de către băieţii de la sate absolvenţi de clasele primare ori cu şcoala sătească numai şi le-au dus la mare prosperare. Vechii noştri negus­tori de pe piaţa Braşovului au obţinut mulţi din­­ei dreptul de cetăţean de burgez ai Braşovului şi unii din ei aspirau chiar la ranguri aristocratice. Cine nu-şi aduce aminte despre rolul social ce a­­veau unii dintre fruntaşii comerciului braşovean cu toate că nu se bucurau cu toţii de drepturile civile şi politice ca saşii.P. Lipsa de negustori detailişti se vede şi din greutăţile, cu care luptă cele mai multe dintre consumuri şi cooperative, de multe din ele au tre­

Next