Gazeta Transilvaniei, iunie 1914 (Anul 77, nr. 119-141)

1914-06-10 / nr. 125

Nr- 125. Braşov Luni-MarţiSlO (23) Iunie 1914 Anul LXXVII. »/Bl ABONAMENTUL Pe an an . . .24 Cor. Pe o jam. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru Romnnia şi strAln&tste: Pe an an ... 40 lai. Pe o jam. de an 20 „ ÎIILBrOK N\ 226 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA TArgul Inului Nr. 30 INSERATELE se primesc la adminis­traţie. Preţul după tarii şi Învoială. «MBrtKÎJS Manuscrisele nu se im­­napoiasă. Pentru lupi şi pentru maimuţe. Ee Brutus. Capitala ţării ar trebui­­să fie pulsul vieţii economice şi culturale, superlativul manifestaţiunilor de pu­teri, cari clocotesc în organismul statului — şi în realitate Budapesta nu e altceva decât o proastă imitaţie a oraşului mondial, o înşelăciune op­tică, o splendoare false, sau espri­­mându-ne mai banal un fel de „muster ohne wert“. Străinul rătă­cind prin acest oraş ciudat, după­ ce i s’a arătat parlamentul pompos, mândra cetate regească, palatele nu­mai de eri zidite, cafenelele fără nu­măr şi în ele o mulţime imensă, turbulentă şi excitantă sorbind plăce­rile trecătoare cu irezistibilă pasiune, — împins de o naivitate ori curtoa­zie convenţională exclamă mirat: — Ce ţară fericită! Aici se pră­­dează atât amar de bani pentru edificii publice, aici se chefuieşte fără seamăn, aici sub ochii noştri se înalţă şi înfloreşte Capitala. Bine a zis cine a zis, că extra Hungariam non est vita.... Şi dacă să găseşte vr’un „tră­dător de patrie“, care să-l deslu­şească puţin, să-i comunice zimbind între patru ochi, că tot zgomotul acesta e o apucătură de reclamă, că lumea, care a năvălit Capitala de câţiva ani încoace să află într’o stare culturală mult mai inferioară, ca spre pildă populaţia oricărui oraş german de provincie, că lumea veche a Capitalei posedea o cultură ger­mană, care astăzi e pocită şi jidoviţă transformată într’o pseudo-cultură maghiară, că în sfârşit tot barome­trul vieţii economice-culturale ne a­­meninţă catastrofal, atunci să grijeşti ca acel străin să nu ajungă cumva în grădina zoologică din Capitală. Nu de fiare trebue să-l fereşti, acelea sunt bine izolate, dar mai ales sunt bine îngrijite, mă mir, că nu se bol­năvesc de traiul bun şi de bunătă­ţile cari li se dau. Străinul nu-i va mai crede amicului, „trădătorului“, şi va esclama din nou: — Bine omule, tu zici, că la voi e criză, ba criză îngrozitoare, dar ian priveşte grădina asta zoologică, aranjamentele ei hipermoderne. Uite, din cărticica asta reiese, că statul a cheltuit aproape 6 milioane pentru restaurarea ei şi tot atâta sumă figu­rează în bugetul anual pentru susţi­nerea grădinei. Ei bine, unde se cheltuieşte atât amar de bani pentru lupi şi pentru maimuţe, pentru o grădină zoologică, care n’aduce nici un venit ci care prezintă o conside­rabilă erogaţiune anuală, acolo oa­menii, cetăţenii statului cum pot duce vr’o lipsă culturală-economică?! Jocul e pierdut, în zădar i-ai mai spune acestui străin că 150.000 de muncitori hoinăresc fără lucru prin mahalele Capitalei, cărora li se dă un ajutor anual de 1 cor., şi 60 fileri mai mult din batjocură decât din umanism şi că în urma acestei împrejurări crimele se înmulţesc, că mulţi emigrează ori să prăpădesc... în zădar­ii spui, că în Hunga­ria.*) felix 12,4­31 de comune po­litice au 1774 de medici comunali nu­miţi de stat şi că pe fiecare medic ajung cam 10 sate. Că 136 de oraşe au 362 de medici la oraş, ne mai amintind, că mulţi dintre medicii comunali locuiesc în oraş. Că starea sanitară a ţărănimii e revoltătoare din cauza nepăsării păcătoase a gu­vernului... Înghită ţăranii baccilii iar­­ lupii şi maimuţele scalde­ se în biel­­şug, aceste fiare au doar întâiătate în ţara asta. în zădar îi mai spui străinului că în Ungaria sunt 2153 şcoli de stat, şi că tot la 5 sate se vine câte-o şcoală elenentară­ , că sunt numai 1686 azile de copii. în zădar îi spui, că numărul e­­migranţilor a atins într’un singur an numărul de 65.640, şi că în urma acestui fapt starea dreptului privat şi a proprietăţii private suferă o zgu­duire groaznică. în zădar... toate în zădar, stră­inul nu-ţi va crede, străinul nu-şi poate închipui un stat cult unde fi­gurează astfel de numeri în statis­tica statului, străinul nu poate pri­cepe răbdarea de miel, a cetăţenilor, cari suferă cârmuitori, a căror deviză nu e „salus rei publicae.“ Aici legea supremă e să dai votul candidatului guvernamentali *) Datele statistice sunt luate după ul­tima conscriere dela sfârşitul anului 1901. In ţinuturile locuite de nemaghiari situaţia a de­venit aproape fatală. Ei sunt gata să acţioneze orice literă, care nu s’a scris pe placul lor fără să observe, că nu intelectualii agită, nici ţăranii, nici ziariştii, ci foa­mea agită, casa vândută la licitaţie , cifre înspăimântător ridică valuri de nemulţumire. Noi am vrea să fim fericiţi, să jucăm mereu hora, să chiuim împreună cu domnii de la varmeghie, ş’am vrea ca ţăranii noştri să mănânce nu în fiecare Duminecă ci cel puţin în fie­care lună odată carne, dar nu pot dom­nule Tisza, n’au de unde, ei nu pot să-şi deschidă gura, că li s’a uscat de foamea ce au îndurat-o şi o în­dură mereu. Nu noi agităm domnule Tisza ... ci D-Voastră, car­ zvârliţi bani pentru casteluri, pentru gră­dini de plăceri, pentru lupi şi pen­tru maimuţe. Retragerea lui Szögyény­ ît Marich. Monitorul ofîcial al minis­terului comun de externe anunţă oficios retragerea contelui Szögyény- Marich de la postul de ambasador al Austro-Ungariei, cum am publicat şi noi. Contele Szögyény a reprezentat monarhia noastră 22­ de ani la Berlin şi retragerea lui se motivează cu cauze sanitare. In cercurile politice din Berlin însă se vorbeşte, că motivul adevărat ar fi diferenţe politice. Moş­tenitorul nostru de tron nu ar fi mulţumit cu puţina energie a lui Szögyény-Marich­, ce a desvoltat-o întru consolidarea alianţei dintre Germania ţşi All Illo-Ungar ia slabiitul­­.',»» O u»ui­festat răceala Germaniei faţă de Aus­­tro-Ungaria în chestia tratatului de la Bucureşti şi preste tot în criza Bal­canică. Noul ambasador este prinţul Gott­fried Hohenlohe-Schilingsfirst, anun­ţat oficios. Prinţul e de 56­ de ani şi a avut rol neînsemnat în diplomaţie. Acesta însă a prinţul Hohenlohe, care a trans­mis în timpul crize! Balcanica scri­soarea autografă a M. Sale, Ţarului rusesc la Petersburg. Sârbii şi moştenitor­ul de tron. Am anunţat că moştenitorul de tron, Franz Ferdinand va vizita în vara aceasta ţările anexate, Bosnia şi Herţegovina. Timpul vizitei se apropie. Moştenitorul va vizita şi capitala Her­­ţegovinei Mostar, unde se fac mari pregă­tiri pentru primirea înaltului oaspe. Spre acest scop şeful administraţiei a con­vocat la o consfătuire pe fruntaşii ora­şului, fără deosebire de consfesiune, ca să stabilească modalităţile primirii. S’au prezentat la consfătuire moha­­medanii şi catolicii, dar Sârbii au absentat. Acest fapt e un ecou al poli­ticei antisârbeşti inaugurată de contele Berchtold. Din Corpurile legiutoarei voremne. In şedinţa de Sâmbătă a Camerei s’a constituit biroul. A fost ales preşedinte d-l N. Ferechide, vice­­presidenţi d-nii Titu Frumuşeanu, Ion A. Niţescu, Al. Iliescu şi I. Th. Fior­escu. In Senat s’a continuat Sâmbătă discuţia asupra validării unor mandate contestate. România şi Tripla alianţă. «Vossische Zeitung» ocupându-se­­de relaţiile dintre România şi tripla a­­lianţă ajunge la următoarea con­cluzie: Dacă politica guvernelor e con­dusă nu de sentimente, ci de interese, atunci putem spera că înstrăinarea în­tre Viena şi Bucureşti va dispare cu Încetul şi relaţiile României cu tripla alianţă vor deveni atât de cordiale ca în trecut, înţelegerea durată, de la sfârşitul trist al fraternităţei de arme, plină de glorie din anul 1877, până la ultima criză balcanică, a ajutat mult strălucita dezvoltare economică şi poli­tică a României. România să fie tare şi pe mare ! Vizita Ţarului Rusiei la Cons­tanţa a dat prilej la multe interpre­tări atât în pressa streină cât şi în cea română şi va mai forma şi în vii­tor obiectul discuţiunilor publice. In ziarul «Minerva» d-1 G. Murgoci ţine să sublinieze că prin vizita Ţaru­lui s’a afirmat României pentru­ totdea­­una puterea şi dreptul ei la Marea Neagră şi în toate părţile unde duce drumul pe apă. Această vizită să fie deci pentru România punctul de ple­care al unui plan şi afirmarea unui gând: «Să fim tari pe mare ca şi pe uscat! Ce e român să se pătrunză de acest cuvânt şi să lucreze la conse­cinţă la Basarabia... Zi­le trecute a avut loc la Chişineu Inaugurarea monumentului Ţarului Alexandru I. Din acest prilej Ţarul, care a asistat la această inaugurare, răspunzând cu­­vântărei de bună venire a mareşalului nobilimei din Basarabia, a ţinut să sublinieze, că Basarabia a arătat într’un mod efectiv, că e legată cu Rusia prin legături din inimă şi că e inspirată de sentimente ruseşti. „Neue Freie Presse* scrie din a­­cest prilej următoarele: «Discursul Ţarului a urmat după îmbrăţişerile şi după schimbul cuvinte­lor de dragoste în Constanţa şi cu toate acestea nimeni din Bucureşti nu vede­­a aceste cuvinte o ofenză, deşi toţi îşi reamintesc cu câtă fi­drăsneală a fost răpită României Basarabia şi ce greu apasă jugul pe frăţiilor de acelaşi sânge. Fantazările despre cedarea aces­tui pământ şi despre acordarea diferi­telor privilegii Românilor din Rusia au încetat cu totul şi Ţarul accentuiază in vorbirea sa, ca şi când ar voi să-şi bată joc de aceste faime, că Basarabia e legată de Rusia prin legături de i­­nimă şi e inspirată de sentimente ru­seşti».» Cu toate că „N. Fr. Presse“ urmăreşte cu acest comentar un scop anumit, nu putem nega că discursul Ţarului de la Chişineu, ros­tit a doua zi după întrevederea de la Constanţa, pare a fi un răspuns la speranţele cari au încolţit în timpul din urmă în sufletul multor opti­mişti. Re-ale Croaţiei. Din Zagreb sa anunţat că in şedinţa ae­rane, Marţi a camerei croate e pus la ordi­nea zilei proiectul de budget al Croa­­ţiei-Slavoniei. Opoziţia croată îşi preci­zează, în o întrunire de azi, atitudinea faţă de proiect. — Mâne, în 23 i. c. va fi primită în audienţă la M. Sa în Schönbrunn, prezidenţia camerei croate. Ea va pre­zenta M. Sale răspunsul camerei croate la mesaj. Plecarea contelui Károlyi. Contele Károlyi Mihály a­­plecat Sâm­bătă la America. A plecat cu trenul la Paris, fiind petrecut la gară de câţiva aderenţi. De la Paris merge la Cher­bourg, unde se urcă în 28 i. c. pe va­porul »Waterland« cu care călătoresc însoţitorii săi, şase la număr, cu va­loare mai mică în viaţa politică ungu­rească. Intre ei sunt trei Jidani. Buza BBBBBBBHflBniHHUnBBgBHBflBHBBi Momente de la Constanţa. (Fine). — Cum, regele merge singur fără nici o escortă? — întrebă Ţarul pe un co­misar poliţienesc după ce regele Carol se despărţi de el pentru a lua dis­poziţiile în vederea banchetului de seară. — Singur Maiestate, răspunse co­misarul, ba regele nostru merge şi ia moşi tot singur. Ţarul făcu un gest de vădită mi­xare. Dacă ar fi putut fi şi el tot atât de liber ca regele Carol, cât de fericit s’ar fi simţit. Melancolia care i­ se aşternuse pe faţă i-ar fi dispărut, s’ar fi simţit, şi el om ar fi putut să dea curs liber voinţei sale şi dorinţelor cari îi fră­mântă şi lui inima ca oricărui mu­ritor. Două aeroplane, cari intârziaseră In spaţiul Întunecat al mării vâjiau aler­gând grăbite prin văzduh. Ţarul le privia. Erau două biplane cari Împreună cu alte patru monoplane defilaseră şi ele deodată cu trupele. Un sunet de trâmbiţe anunţă so­sirea regelui. Acesta venea îmbrăcat In uniformă de colonel rus. In curând un alt semnal de trâm­biţe anunţă întoarcerea regelui. Venea întovărăşit de Ţar. Ambii suverani mergeau Intr’un automobil deschis printre cordoanele de jandarmi. Automobilul înainta comod. Pe figura Țarului se desena evident o schimbare. Nu mai părea atât de timid ca înainte de ameazi. Libertatea în care trăise în cursul zilei îi dăduse parcă incredere. Era aproape nepăsător. Știin­­du se in societatea unui rege atât de iubit de supușii săi care merge singur şi la moşi, viziunea bombelor îi dis­păru ; în ţara asta liberă era şi el li­ber, obţinu şi el anumite atribuţii de cetăţean, conta şi el la respectul oa­menilor, aşa cum e firesc ca omul să respecteze pe om. Fire blândă, senti­mentală chiar, acest dar în care nici chiar în cursul defilării trupelor ro­mâne nu se vedea nimic marţial, ca­­re-şi aranja mustăţile în vremea aceea de atâta încordare soldăţească, care-şi mângăia mereu calul cu o blândeţe de om de la ţară, acest nenorocit rob al unui autocratism moştenit şi impus, al unei puteri cultivate în mod sistematic de adevăraţii autocraţi cari ii încunjură, în această zi a avut acest om care in intimitatea sufletului său aproba pe Tolstoi desigur pentru întâia oară senti­­metul libertăţii. Şi acest fapt îl va fi făcut nespus de mulţămit. Se vedea această mulţă­­mire pe când mergea cu regele Carol spre palatul regal... Oraşul era de-o splendoare cum n’am mai văzut. înota întreg în lu­mină. Lumini electrice, mii de leacuri de cele mai variate colori dau străzii pe care înainta automobilul cu cei doi suverani o înfăţişare feerică. Reflectoarele de pe vapoare aruncau trâmba de lu­­mină asupra oraşului. Era atâta bielşug de frumseţe, de feerie, de legendă în oraşul lui Ovid... Un uriaş arc de triumf se Înălţa măreţ în faţa pieţei Ovid. Pe acest arc printre sutele­­de becuri electrice cari luminau ca tot atâtea candele feerice se desena salutul: «Bine-ai venit! Dumnezeu să pă­zească pe Ţar» — scris în ruseşte. Un tunet da urate esît din mii de piepturi străbătu văzduhul când cei doi suverani trecură prin poarta de triumf. Statuia lui Ovid însuş părea că se cutremură. Faţa duiosului alcătuitor al tristiilor părea că se umpluse de viaţă. Ochiul lui purta flacăra renaştere­, sti­lul lui rece pe care-l ţine strâns în mâna dreaptă părea că se agită, poetul avea să scrie cel mai splendid imn de­dicat mândrului răsad a). Romei astăzi stăpânitor glorios al acestei colo­nii romane. Din lacrimile lui de odi­nioară iată s’au plămădit atâtea măr­găritare, atâta lumina, atâta strălucire. Ce răsplată sfântă se da cruntelor lui suferințe cari l’au înmormântat îa a­­ceste locuri. Palatul regal e ceva mai în sus de centrul orașului, aproape de gară. Ia sara aceea părea un izvor de nese­cată lumină. Aveai impresia că eşti pe alt tărâm în tovărăşia unui fat frumos care ajunsese în faţa palatului de cris-­­ tal în care dormia visătoare mândra fiică de împărat. Lămpi mari electrice învăluiau într’o lumină orbitoare întreg palatul. Sute de becuri electrice roşii, galbene, albastre, apoi roşii, vinete, albe aşezate într’o ordine armonică strălu­­ciau în arbuştii şi’n straturile de fiori şi iarbă verde din curtea palatului ca tot atâţia licurici. Acordurile imnului regal român pătrundeau adânc cutremurând inimile şi străbăteau văzduhul ducând până de­parte faima stralucirei româneşti. Vor­bise regele Carol. Cuvintele lui răsunaseră încrezute, grave, convingătoare. Toastul bătrânului rege făcu o impresie de ne­­descris asupra Ţarului. Acest om care intrase şi el în rândul lumii obicinuite, care începuse să trăiască şi el ca tot omul, care scăpase din obezile sclaviei dădu frâu liber cuvântului său. îşi mărturisi mulţămirea ce o simţi, vorbi aşa cum nu vorbise niciodată, vorbi şi el odată liber aşa cum îl îndemna inima. Era o uriaşe deosebire între ce vorbia şi simţea acest om şi între felul obicinuit de a vorbi un autocrat. Aici era însă în România, era om liber, se simţea îndemnat să vorbească liber, aici era şi el ,omul sentimental, omul visător. In acele clipe va fi înţeles şi el câtă deosebire e între Rusia şi Româ­nia şi poate în intimitatea sufletului său condamna o apropiere a României de Rusia şi se cutremura de o infen­­dare a României la marele imperiu moscovit. Lumina tainică care ardea în ochii lui în acele clipe părea că spune: Rămâneţi totdeauna Români, a­­păraţi această Românie, iubiţi-o ca pe ochii voştri din cap ca să fiţi totdeauna liberi, căci nu-i nimic mai frumos, mai înălţător şi mai sfânt ca libertatea.... Când Ţarul­­a pronunţat cuvin­tele : «opera de pace înfăptuită de Ma­iestatea Voastră va câştiga recunoştinţa popoarelor, mărind totodată prestigiul ţării Voastre. Mă simt fericit că am a­­vut prilejul să aduc omagiile mele in­fluenţei binefăcătoare pe care Româ­nia a exercitat-o acum în urmă prin politica ei Înţeleaptă» — un fior stră­bătu întreagă azistenţa, un fior care simboliza un adevăr, din care se des­prindea o Îndreptăţită încredere şi mândrie. Faţa regelui radia de mulţămire şi încredere. Marele căpitan obţinea astfel cea mai competentă satisfacţie, iar ac­ţiunea din vara trecută a României era încununată cu laurii recunoştinţii de Ţarul atotputernic. Toate calomniile răspândite la a­­dresa României pe urma campaniei în­treprinse în anul 1913 erau spulberate şi regatul român se ridica astfel ca un far luminos al păcii, al speranţelor, al mântuirii. Terminând Ţarul, muzica intonă imnul rusesc. Apoi buna dispoziţie luă în toată plinătatea locul solemnităţei oficia­le. Nu mai era nimic din rigoarea obici­nuită la astfel de ocazii. Regele discu­ta vesel cu Ţarevna, Ţarul se Întreţi­nea cu Carmen Sylva. In vorba lui, Ia

Next