Gazeta Transilvaniei, iunie 1914 (Anul 77, nr. 119-141)
1914-06-10 / nr. 125
Nr- 125. Braşov Luni-MarţiSlO (23) Iunie 1914 Anul LXXVII. »/Bl ABONAMENTUL Pe an an . . .24 Cor. Pe o jam. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru Romnnia şi strAln&tste: Pe an an ... 40 lai. Pe o jam. de an 20 „ ÎIILBrOK N\ 226 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA TArgul Inului Nr. 30 INSERATELE se primesc la administraţie. Preţul după tarii şi Învoială. «MBrtKÎJS Manuscrisele nu se imnapoiasă. Pentru lupi şi pentru maimuţe. Ee Brutus. Capitala ţării ar trebuisă fie pulsul vieţii economice şi culturale, superlativul manifestaţiunilor de puteri, cari clocotesc în organismul statului — şi în realitate Budapesta nu e altceva decât o proastă imitaţie a oraşului mondial, o înşelăciune optică, o splendoare false, sau esprimându-ne mai banal un fel de „muster ohne wert“. Străinul rătăcind prin acest oraş ciudat, după ce i s’a arătat parlamentul pompos, mândra cetate regească, palatele numai de eri zidite, cafenelele fără număr şi în ele o mulţime imensă, turbulentă şi excitantă sorbind plăcerile trecătoare cu irezistibilă pasiune, — împins de o naivitate ori curtoazie convenţională exclamă mirat: — Ce ţară fericită! Aici se prădează atât amar de bani pentru edificii publice, aici se chefuieşte fără seamăn, aici sub ochii noştri se înalţă şi înfloreşte Capitala. Bine a zis cine a zis, că extra Hungariam non est vita.... Şi dacă să găseşte vr’un „trădător de patrie“, care să-l desluşească puţin, să-i comunice zimbind între patru ochi, că tot zgomotul acesta e o apucătură de reclamă, că lumea, care a năvălit Capitala de câţiva ani încoace să află într’o stare culturală mult mai inferioară, ca spre pildă populaţia oricărui oraş german de provincie, că lumea veche a Capitalei posedea o cultură germană, care astăzi e pocită şi jidoviţă transformată într’o pseudo-cultură maghiară, că în sfârşit tot barometrul vieţii economice-culturale ne ameninţă catastrofal, atunci să grijeşti ca acel străin să nu ajungă cumva în grădina zoologică din Capitală. Nu de fiare trebue să-l fereşti, acelea sunt bine izolate, dar mai ales sunt bine îngrijite, mă mir, că nu se bolnăvesc de traiul bun şi de bunătăţile cari li se dau. Străinul nu-i va mai crede amicului, „trădătorului“, şi va esclama din nou: — Bine omule, tu zici, că la voi e criză, ba criză îngrozitoare, dar ian priveşte grădina asta zoologică, aranjamentele ei hipermoderne. Uite, din cărticica asta reiese, că statul a cheltuit aproape 6 milioane pentru restaurarea ei şi tot atâta sumă figurează în bugetul anual pentru susţinerea grădinei. Ei bine, unde se cheltuieşte atât amar de bani pentru lupi şi pentru maimuţe, pentru o grădină zoologică, care n’aduce nici un venit ci care prezintă o considerabilă erogaţiune anuală, acolo oamenii, cetăţenii statului cum pot duce vr’o lipsă culturală-economică?! Jocul e pierdut, în zădar i-ai mai spune acestui străin că 150.000 de muncitori hoinăresc fără lucru prin mahalele Capitalei, cărora li se dă un ajutor anual de 1 cor., şi 60 fileri mai mult din batjocură decât din umanism şi că în urma acestei împrejurări crimele se înmulţesc, că mulţi emigrează ori să prăpădesc... în zădarii spui, că în Hungaria.*) felix 12,431 de comune politice au 1774 de medici comunali numiţi de stat şi că pe fiecare medic ajung cam 10 sate. Că 136 de oraşe au 362 de medici la oraş, ne mai amintind, că mulţi dintre medicii comunali locuiesc în oraş. Că starea sanitară a ţărănimii e revoltătoare din cauza nepăsării păcătoase a guvernului... Înghită ţăranii baccilii iar lupii şi maimuţele scalde se în bielşug, aceste fiare au doar întâiătate în ţara asta. în zădar îi mai spui străinului că în Ungaria sunt 2153 şcoli de stat, şi că tot la 5 sate se vine câte-o şcoală elenentară , că sunt numai 1686 azile de copii. în zădar îi spui, că numărul emigranţilor a atins într’un singur an numărul de 65.640, şi că în urma acestui fapt starea dreptului privat şi a proprietăţii private suferă o zguduire groaznică. în zădar... toate în zădar, străinul nu-ţi va crede, străinul nu-şi poate închipui un stat cult unde figurează astfel de numeri în statistica statului, străinul nu poate pricepe răbdarea de miel, a cetăţenilor, cari suferă cârmuitori, a căror deviză nu e „salus rei publicae.“ Aici legea supremă e să dai votul candidatului guvernamentali *) Datele statistice sunt luate după ultima conscriere dela sfârşitul anului 1901. In ţinuturile locuite de nemaghiari situaţia a devenit aproape fatală. Ei sunt gata să acţioneze orice literă, care nu s’a scris pe placul lor fără să observe, că nu intelectualii agită, nici ţăranii, nici ziariştii, ci foamea agită, casa vândută la licitaţie , cifre înspăimântător ridică valuri de nemulţumire. Noi am vrea să fim fericiţi, să jucăm mereu hora, să chiuim împreună cu domnii de la varmeghie, ş’am vrea ca ţăranii noştri să mănânce nu în fiecare Duminecă ci cel puţin în fiecare lună odată carne, dar nu pot domnule Tisza, n’au de unde, ei nu pot să-şi deschidă gura, că li s’a uscat de foamea ce au îndurat-o şi o îndură mereu. Nu noi agităm domnule Tisza ... ci D-Voastră, car zvârliţi bani pentru casteluri, pentru grădini de plăceri, pentru lupi şi pentru maimuţe. Retragerea lui Szögyény ît Marich. Monitorul ofîcial al ministerului comun de externe anunţă oficios retragerea contelui Szögyény- Marich de la postul de ambasador al Austro-Ungariei, cum am publicat şi noi. Contele Szögyény a reprezentat monarhia noastră 22 de ani la Berlin şi retragerea lui se motivează cu cauze sanitare. In cercurile politice din Berlin însă se vorbeşte, că motivul adevărat ar fi diferenţe politice. Moştenitorul nostru de tron nu ar fi mulţumit cu puţina energie a lui Szögyény-Marich, ce a desvoltat-o întru consolidarea alianţei dintre Germania ţşi All Illo-Ungar ia slabiitul.',»» O u»uifestat răceala Germaniei faţă de Austro-Ungaria în chestia tratatului de la Bucureşti şi preste tot în criza Balcanică. Noul ambasador este prinţul Gottfried Hohenlohe-Schilingsfirst, anunţat oficios. Prinţul e de 56 de ani şi a avut rol neînsemnat în diplomaţie. Acesta însă a prinţul Hohenlohe, care a transmis în timpul crize! Balcanica scrisoarea autografă a M. Sale, Ţarului rusesc la Petersburg. Sârbii şi moştenitorul de tron. Am anunţat că moştenitorul de tron, Franz Ferdinand va vizita în vara aceasta ţările anexate, Bosnia şi Herţegovina. Timpul vizitei se apropie. Moştenitorul va vizita şi capitala Herţegovinei Mostar, unde se fac mari pregătiri pentru primirea înaltului oaspe. Spre acest scop şeful administraţiei a convocat la o consfătuire pe fruntaşii oraşului, fără deosebire de consfesiune, ca să stabilească modalităţile primirii. S’au prezentat la consfătuire mohamedanii şi catolicii, dar Sârbii au absentat. Acest fapt e un ecou al politicei antisârbeşti inaugurată de contele Berchtold. Din Corpurile legiutoarei voremne. In şedinţa de Sâmbătă a Camerei s’a constituit biroul. A fost ales preşedinte d-l N. Ferechide, vicepresidenţi d-nii Titu Frumuşeanu, Ion A. Niţescu, Al. Iliescu şi I. Th. Fiorescu. In Senat s’a continuat Sâmbătă discuţia asupra validării unor mandate contestate. România şi Tripla alianţă. «Vossische Zeitung» ocupându-sede relaţiile dintre România şi tripla alianţă ajunge la următoarea concluzie: Dacă politica guvernelor e condusă nu de sentimente, ci de interese, atunci putem spera că înstrăinarea între Viena şi Bucureşti va dispare cu Încetul şi relaţiile României cu tripla alianţă vor deveni atât de cordiale ca în trecut, înţelegerea durată, de la sfârşitul trist al fraternităţei de arme, plină de glorie din anul 1877, până la ultima criză balcanică, a ajutat mult strălucita dezvoltare economică şi politică a României. România să fie tare şi pe mare ! Vizita Ţarului Rusiei la Constanţa a dat prilej la multe interpretări atât în pressa streină cât şi în cea română şi va mai forma şi în viitor obiectul discuţiunilor publice. In ziarul «Minerva» d-1 G. Murgoci ţine să sublinieze că prin vizita Ţarului s’a afirmat României pentru totdeauna puterea şi dreptul ei la Marea Neagră şi în toate părţile unde duce drumul pe apă. Această vizită să fie deci pentru România punctul de plecare al unui plan şi afirmarea unui gând: «Să fim tari pe mare ca şi pe uscat! Ce e român să se pătrunză de acest cuvânt şi să lucreze la consecinţă la Basarabia... Zile trecute a avut loc la Chişineu Inaugurarea monumentului Ţarului Alexandru I. Din acest prilej Ţarul, care a asistat la această inaugurare, răspunzând cuvântărei de bună venire a mareşalului nobilimei din Basarabia, a ţinut să sublinieze, că Basarabia a arătat într’un mod efectiv, că e legată cu Rusia prin legături din inimă şi că e inspirată de sentimente ruseşti. „Neue Freie Presse* scrie din acest prilej următoarele: «Discursul Ţarului a urmat după îmbrăţişerile şi după schimbul cuvintelor de dragoste în Constanţa şi cu toate acestea nimeni din Bucureşti nu vedea aceste cuvinte o ofenză, deşi toţi îşi reamintesc cu câtă fidrăsneală a fost răpită României Basarabia şi ce greu apasă jugul pe frăţiilor de acelaşi sânge. Fantazările despre cedarea acestui pământ şi despre acordarea diferitelor privilegii Românilor din Rusia au încetat cu totul şi Ţarul accentuiază in vorbirea sa, ca şi când ar voi să-şi bată joc de aceste faime, că Basarabia e legată de Rusia prin legături de inimă şi e inspirată de sentimente ruseşti».» Cu toate că „N. Fr. Presse“ urmăreşte cu acest comentar un scop anumit, nu putem nega că discursul Ţarului de la Chişineu, rostit a doua zi după întrevederea de la Constanţa, pare a fi un răspuns la speranţele cari au încolţit în timpul din urmă în sufletul multor optimişti. Re-ale Croaţiei. Din Zagreb sa anunţat că in şedinţa aerane, Marţi a camerei croate e pus la ordinea zilei proiectul de budget al Croaţiei-Slavoniei. Opoziţia croată îşi precizează, în o întrunire de azi, atitudinea faţă de proiect. — Mâne, în 23 i. c. va fi primită în audienţă la M. Sa în Schönbrunn, prezidenţia camerei croate. Ea va prezenta M. Sale răspunsul camerei croate la mesaj. Plecarea contelui Károlyi. Contele Károlyi Mihály aplecat Sâmbătă la America. A plecat cu trenul la Paris, fiind petrecut la gară de câţiva aderenţi. De la Paris merge la Cherbourg, unde se urcă în 28 i. c. pe vaporul »Waterland« cu care călătoresc însoţitorii săi, şase la număr, cu valoare mai mică în viaţa politică ungurească. Intre ei sunt trei Jidani. Buza BBBBBBBHflBniHHUnBBgBHBflBHBBi Momente de la Constanţa. (Fine). — Cum, regele merge singur fără nici o escortă? — întrebă Ţarul pe un comisar poliţienesc după ce regele Carol se despărţi de el pentru a lua dispoziţiile în vederea banchetului de seară. — Singur Maiestate, răspunse comisarul, ba regele nostru merge şi ia moşi tot singur. Ţarul făcu un gest de vădită mixare. Dacă ar fi putut fi şi el tot atât de liber ca regele Carol, cât de fericit s’ar fi simţit. Melancolia care i se aşternuse pe faţă i-ar fi dispărut, s’ar fi simţit, şi el om ar fi putut să dea curs liber voinţei sale şi dorinţelor cari îi frământă şi lui inima ca oricărui muritor. Două aeroplane, cari intârziaseră In spaţiul Întunecat al mării vâjiau alergând grăbite prin văzduh. Ţarul le privia. Erau două biplane cari Împreună cu alte patru monoplane defilaseră şi ele deodată cu trupele. Un sunet de trâmbiţe anunţă sosirea regelui. Acesta venea îmbrăcat In uniformă de colonel rus. In curând un alt semnal de trâmbiţe anunţă întoarcerea regelui. Venea întovărăşit de Ţar. Ambii suverani mergeau Intr’un automobil deschis printre cordoanele de jandarmi. Automobilul înainta comod. Pe figura Țarului se desena evident o schimbare. Nu mai părea atât de timid ca înainte de ameazi. Libertatea în care trăise în cursul zilei îi dăduse parcă incredere. Era aproape nepăsător. Știindu se in societatea unui rege atât de iubit de supușii săi care merge singur şi la moşi, viziunea bombelor îi dispăru ; în ţara asta liberă era şi el liber, obţinu şi el anumite atribuţii de cetăţean, conta şi el la respectul oamenilor, aşa cum e firesc ca omul să respecteze pe om. Fire blândă, sentimentală chiar, acest dar în care nici chiar în cursul defilării trupelor române nu se vedea nimic marţial, care-şi aranja mustăţile în vremea aceea de atâta încordare soldăţească, care-şi mângăia mereu calul cu o blândeţe de om de la ţară, acest nenorocit rob al unui autocratism moştenit şi impus, al unei puteri cultivate în mod sistematic de adevăraţii autocraţi cari ii încunjură, în această zi a avut acest om care in intimitatea sufletului său aproba pe Tolstoi desigur pentru întâia oară sentimetul libertăţii. Şi acest fapt îl va fi făcut nespus de mulţămit. Se vedea această mulţămire pe când mergea cu regele Carol spre palatul regal... Oraşul era de-o splendoare cum n’am mai văzut. înota întreg în lumină. Lumini electrice, mii de leacuri de cele mai variate colori dau străzii pe care înainta automobilul cu cei doi suverani o înfăţişare feerică. Reflectoarele de pe vapoare aruncau trâmba de lumină asupra oraşului. Era atâta bielşug de frumseţe, de feerie, de legendă în oraşul lui Ovid... Un uriaş arc de triumf se Înălţa măreţ în faţa pieţei Ovid. Pe acest arc printre sutelede becuri electrice cari luminau ca tot atâtea candele feerice se desena salutul: «Bine-ai venit! Dumnezeu să păzească pe Ţar» — scris în ruseşte. Un tunet da urate esît din mii de piepturi străbătu văzduhul când cei doi suverani trecură prin poarta de triumf. Statuia lui Ovid însuş părea că se cutremură. Faţa duiosului alcătuitor al tristiilor părea că se umpluse de viaţă. Ochiul lui purta flacăra renaştere, stilul lui rece pe care-l ţine strâns în mâna dreaptă părea că se agită, poetul avea să scrie cel mai splendid imn dedicat mândrului răsad a). Romei astăzi stăpânitor glorios al acestei colonii romane. Din lacrimile lui de odinioară iată s’au plămădit atâtea mărgăritare, atâta lumina, atâta strălucire. Ce răsplată sfântă se da cruntelor lui suferințe cari l’au înmormântat îa aceste locuri. Palatul regal e ceva mai în sus de centrul orașului, aproape de gară. Ia sara aceea părea un izvor de nesecată lumină. Aveai impresia că eşti pe alt tărâm în tovărăşia unui fat frumos care ajunsese în faţa palatului de cris- tal în care dormia visătoare mândra fiică de împărat. Lămpi mari electrice învăluiau într’o lumină orbitoare întreg palatul. Sute de becuri electrice roşii, galbene, albastre, apoi roşii, vinete, albe aşezate într’o ordine armonică străluciau în arbuştii şi’n straturile de fiori şi iarbă verde din curtea palatului ca tot atâţia licurici. Acordurile imnului regal român pătrundeau adânc cutremurând inimile şi străbăteau văzduhul ducând până departe faima stralucirei româneşti. Vorbise regele Carol. Cuvintele lui răsunaseră încrezute, grave, convingătoare. Toastul bătrânului rege făcu o impresie de nedescris asupra Ţarului. Acest om care intrase şi el în rândul lumii obicinuite, care începuse să trăiască şi el ca tot omul, care scăpase din obezile sclaviei dădu frâu liber cuvântului său. îşi mărturisi mulţămirea ce o simţi, vorbi aşa cum nu vorbise niciodată, vorbi şi el odată liber aşa cum îl îndemna inima. Era o uriaşe deosebire între ce vorbia şi simţea acest om şi între felul obicinuit de a vorbi un autocrat. Aici era însă în România, era om liber, se simţea îndemnat să vorbească liber, aici era şi el ,omul sentimental, omul visător. In acele clipe va fi înţeles şi el câtă deosebire e între Rusia şi România şi poate în intimitatea sufletului său condamna o apropiere a României de Rusia şi se cutremura de o infendare a României la marele imperiu moscovit. Lumina tainică care ardea în ochii lui în acele clipe părea că spune: Rămâneţi totdeauna Români, apăraţi această Românie, iubiţi-o ca pe ochii voştri din cap ca să fiţi totdeauna liberi, căci nu-i nimic mai frumos, mai înălţător şi mai sfânt ca libertatea.... Când Ţarula pronunţat cuvintele : «opera de pace înfăptuită de Maiestatea Voastră va câştiga recunoştinţa popoarelor, mărind totodată prestigiul ţării Voastre. Mă simt fericit că am avut prilejul să aduc omagiile mele influenţei binefăcătoare pe care România a exercitat-o acum în urmă prin politica ei Înţeleaptă» — un fior străbătu întreagă azistenţa, un fior care simboliza un adevăr, din care se desprindea o Îndreptăţită încredere şi mândrie. Faţa regelui radia de mulţămire şi încredere. Marele căpitan obţinea astfel cea mai competentă satisfacţie, iar acţiunea din vara trecută a României era încununată cu laurii recunoştinţii de Ţarul atotputernic. Toate calomniile răspândite la adresa României pe urma campaniei întreprinse în anul 1913 erau spulberate şi regatul român se ridica astfel ca un far luminos al păcii, al speranţelor, al mântuirii. Terminând Ţarul, muzica intonă imnul rusesc. Apoi buna dispoziţie luă în toată plinătatea locul solemnităţei oficiale. Nu mai era nimic din rigoarea obicinuită la astfel de ocazii. Regele discuta vesel cu Ţarevna, Ţarul se Întreţinea cu Carmen Sylva. In vorba lui, Ia