Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1914 (Anul 77, nr. 242-264)

1914-11-25 / nr. 259

Nr. 259. reglBNIU V Braşov^ luni-Marţi 25 Noemvrie (8 Decemvrie n.) 1914 Anul LX­XVII. R­E­DA­CŢ­I­A Şl ADMINISTRAŢIA Str.Prundului t® ABONAMENTUL ui tu . . .24 Cor. Pe o jam. de an 12 „ Pe trei luai. . . 6 „ Pentru România ţi atrftlnuiattt: Pe un aa . . 40 iei r'o o jam. de sa 80 INSERATELE ae primeio la adudul*' t,raţie. Preşul după tarif ‘ ' ' fi lnToiaUu »SDCTOH 226. ZIA­R POLITIC NAŢIONAL. Msanscri/iele nu te în­­aapoia*4. Din camera italiană. Discursul prim-ministrului Salandra. Vot de încredere guvernu­lui. Comemorarea regelui Carol. Manifestaţiuni pentru România. Dăm azi în întregime importan­tul expozeu al prim-ministrului Sa­landra, ţinut Vineri la deschiderea parlamentului italian, care împreună cu discursul cancelarului imperiului german stau în primul plan al pre­ocupării întregei presse mondiale. Iată acest important discurs : împrejurările politice impun noului cabinet un program de muncă imediată şi intensă, căci el este menit să câr­muiască ţara şi să o îndrumeze cătră destinele sale viitoare într’o clipă cât se poate de critică a istoriei sale. In vreme ce întărit prin repetate mărturii de încrederea d-voastră, gu­vernul se pregătea pentru reforme utile, a izbucnit, fără nici o participare ori Înţelegere din parte-ne, deodată şi foarte repede conflictul, pe care în mod nefolositor ne-am încercat a-l împiedeca pentru salvgardarea păcii şi civilizaţi­­unii. Guvernul a trebuit să ia in cer­cetare dacă clauzele tratatelor ne im­puneau a lua parte. Dar studiai cel mai scrupulos al literei şi spiritului acorda­­rilor existente, cunoaşterea originelor şi finalităţilor evidente ale conflictului ne-a" condus la convingerea reala şi sigură■ că noi nu eram obligaţi a lua parte la el Fiind astfel degajaţi de orice consi­­deraţiune, judecata senină şi liberă, aceea ce cerea salvgardarea intereselo­r italiene, ne-a sfătuit de a declara fără întârziere neutralitatea noastră. Această rezoluţiune a provocat dezbateri pasio­nate şi moduri de a judeca deosebite, dar în cele din urmă în Italia şi în a­­fară a prevalat convingerea solidă şi generală, că noi am fost în dreptul nostru şi că am judecat bine şi corect ceea ce convenea mai bine intereselor naţiunii. Insă o neutralitate proclamată li­ber şi observată cu realitate nu este de ajuns spre a ne garanta de urmările imensei răsturnări ce devine din zi în zi mai mare şi al cărei sfârşit nu este nimănui dat a-l prevedea. Pe uscaturile şi­ mările continentului vechiu, a cărui configuraţiune politică este poate pe cale de a se preface, Italia are interese vitale de salvgardat, aspiraţi­uni juste de afirmat şi de susţinut, situaţiunea de mare putere de păstrat neatinsă dar nici micşorată în mod relativ prin mărirea posibilă a altor state. Prin ur­mare neutralitatea noastră va trebui să fie nu inertă şi moale, ci activă şi veghetoare, nu neputincioasă ci puternic armată şi gata pentru orice eventualitate. (Aplauze foarte vii şi prelungite ; în­treaga Cameră face o prelungită şi căl­duroasă ovaţiune). Pretutindeni grija supremă a gu­vernului a fost şi este încă pregătirea completă a armatei şi marinei. (Aplauze). Experienţa ce ne vine din istorie şi chiar mai mult din împrejurările de faţă trebue să ne înveţe, că dacă im­periul dreptului încetează, forţa rămâne garanţia unică pentru salvarea unui popor, forţa omenească organizată şi prevăzută cu toate instrumentele tech­­nice noui şi perfecţionate ale apărării. (Aplauze). Italia neavând scopul de a asupri prin violenţă, trebue cu toate acestea să se organizeze şi să se întă­rească cât mai mult posibil spre a nu fi nici înainte nici în urmă asuprită. (Aplauze). D. Salandra, continuând expune măsurile cu caracter economic ce au fost luate spre a face faţă contra lovi­­turei războiului şi constată cu satisfac­­ţiune, că condiţiunile economice în Ita­lia s’au ameliorat treptat, munca şi creditul sunt pe cale a relua funcţio­narea lor normală, încrederea publică renaşte, astăzi solidaritatea tuturor ita­­lienilor trebue să se afirme in mod solemn prin vorbe şi acţiuni. (Bravo, aplauze prelungite). Primul şi cel mai înalt exemplu de solidaritate naţională va fi dat de sigur în viitoarele desba­­teri de către supremele adunări repre­zentative. Ora actuală cere un guvern tare şi sigur. Dacă avem forţa şi sigu­ranţa de la dv., vom putea susţine greaua sarcină a răspunderilor noastre, vom putea urma munca intensă şi ne­curmată, căreia consacrăm toată energia noastră în apărarea eficace a intereselor prezente ale patriei şi în grija vigilentă a destinelor viitoare ale Italiei de Nord. (Aplauze călduroase şi prelungite. în­treaga Cameră este în picioare şi face lungi ovaţiuni strigând de repeţite ori: Trăiască Italia !)* La Senat ministrul de externe Sonnino comemorând pe regele Carol a spus următoarele : Nu este cu putinţă a să rezuma în câteva cuvinte opera desfăşurată de răposatul suveran în decursul unei domnii lungi şi prospere. Mă mărginesc deci a aroimit că regele Carol, printr’o politică inspirată de concepţiunea exactă a intereselor reale ale ţării, a dus la un înalt grad de desvoltare prosperitatea unui stat, pe care luptele seculare îl reduseseră în nişte condiţii ini triste şi care în momentul decesiv al existenţei l-a încredinţat destinele sale. Toată lumea civilizată s’a asociat la gravul doliu al poporului român şi cu deose­bire Italia, care este legată cu România prin legaturi şi tradiţiuni comune şi printr’o amiciţie cordială. (Vii aprobări.) Preşedintele Senatului Alan­redi, luând cuvântul a spus următoarele : Simţămintele Senatului faţă de memoria regelui Carol sunt egale cu acelea exprimate de ministrul de ex­terne în numele guvernului. Marele regret pentru defunctul suveran, vir­tuos şi savant este meritat, admira­­ţiunea pentru viaţa sa este dreaptă. El a avut tronul printr’un plebiscit, el depuse jurământul de a apăra legile şi drepturile României şi fu credincios jurământului său. Fiind soldat viteaz, om politic îndrăzneţ, a liberat statul său de vasalitatea otomană şi i-a asi­gurat independenţa, a ridicat princi­patul la rangul de regat, a făurit co­roana sa din oţelul tunurilor turceşti luate la Plevna. El a dat românilor civilizaţiune, progres şi prosperitatea păcii. Condoleanţele Senatului italian au fost deja adresate Senatului român. Am împărtăşit cu devotament doliul Augustei femei, care a fost inspira­toarea binelui şi frumosului pentru suveranul defunct. Şi astăzi încă luăm parte la doliul naţiunii pe care Italia o iubeşte pentru sângele ei latin şi pentru afinităţile politice. (Aprobări). Urăm, ca fericitele destine ale Ro­mâniei să continue sub sceptrul noului suveran imitator al celui defunct (Foarte vii aprobări). La Cameră ministrul de ex­terne dl Sonnino a adus dease­­menea omagii memoriei regelui Carol rostind între vii aprobări un discurs analog cu cel din Senat. A luat a­­poi cuvântul preşedintele camerei Marcora spunând următoarele: Sunt sigur că sunt interpretul fidel al tuturor deputaţilor spunând, că no­bilele cuvinte ale domnului Sonnino, în amintirea şi spre onoarea Regelui Ca­rol, restrâng simţămintele de regret ale acestei Adunări şi ale poporului italian pentru perderea băr­bătului emi­nent, care guvernând ţara sa de adop­ţiune, cu ochiul vigilent, cu dragoste aprinsă şi cu mâna tare, a recondus la o viaţă naţională pe scoborâtorii fraţilor noştri, pe cari marele Traian i-a aşezat ca paznici ai latinităţi la extremele gra­niţe ale vastului lui imperiu. Fie ca gla­sul părerei de râu şi de reconfortare să ajungă la Regina exemplară care a fost demnă soţie a Suveranului defunct şi noului Rege chemat în momente di­ficile să asigure soarta poporului român, iar acestui popor îi trimitem urarea noas­tră, care este expresiunea comunităţii de simpatie şi de rasă pentru o viaţă din ce în ce mai prosperă şi fericită, şi pen­­tru cea mai bună fericire a lui. Dl Marcora închee, rugând pe dl Sonnino să comunice Guvernului şi Par­lamentului român aceste manifestaţiuni foarte vii. (Aprobări). + Horaţiu Deac. La marginea pădurei de brad a Jankowului, mai jos de desişul codru­lui, sub o movilă singuratică şi proas­pătă, îşi doarme somnul de veci, o nouă jertfă a năpraznicului războiu, tânărul profesor Horaţiu Deac, suflet bun şi visător, profesor iubit de elevi şi pic­tor mult promiţător. S’a stins în vârsta frumoasă şi fragedă de 25 primăveri, lovit în piept de un glonţ duşman, abia la prologul carierei sale. S’a stins ca şi când nu ar fi fost şi numai solitara movilă, pe care iubiţii lui tovarăşi de arme au cioplit şi pus o cruce de lemn, va mai povesti trecătorilor din acele ţări şi locuri streine, sfârşitul tragic, dar înăl­ţător eroic al acestui copil al artei. Pare că soartea s’a îngrijit însă că şi ultimul său locaş să aibă poezia plăzmuirilor, cari l’au frământat în scurta sa vieaţă. Închizând rămăşiţele sale sub o movilă înprej­muită de-o frumoasă pădure de cetini, prin care soarele trezeşte cele mai varii şi fer­mecătoare culori, atât de iubite de el. Iar vântul să-şi împreune gemetele sale duioase cu murmurul pârâiaşului ce se strecoară cu argintate şi crista­line unde la poalele singuraticului mor­mânt. Erou a fost în vieaţă şi tot cu sânge eroic şi-a sfârşit primăvăraticele sale zile. A căzut în ziua de 21 octomvrie la un asalt năvalnic pe înălţimile Jan­kowului în direcţia Stary-Somborului, şi a avut o moarte eroică, sublimă. Un glonţ duşman, nemilos l-a lovit în piept, trimis de o mână,care nu ştia că curmă vieaţa scumpă a unui visător idealist, îndrăgit de arta sa, îndrăgit de gama culorilor, de splendorile şi frumuseţile nature), de mirajurile şi e­­fectele de Îmbinările luminei şi umbrei, al cărui penel ar fi creat pânze şi o­­pere de artă preţioase, ar fi dezgropat comori şi cu tătul­ frumos al plăzmui­rilor minţii sale iscoditoare ar fi împo­dobit arta aşa de săracă a neamului nostru. S’au închis pe veci ochii săi visă­tori, cari nu vor mai sonda nemărgi­nirea, nu se vor mai înflăcăra de-o cu­loare, de-un miraj, nu vor mai scruta depărtările albastre ale zării. Mintea lui nu va mai plăsmui visuri, mâna sa meşteră nu va purta penelul cu care dădea vieaţă atâtor lucrări frumoase. Mă întreb adeseori, ce a căutat acest copil visător, care n’ar fi călcat o floare sau insectă, pe câmpiile sânge­roase aie morţei? L’a dus chemarea patriei, avântul furtunos al armatei, datorinţa, jurământul. Şi desigur, pe când stetea în viforul deslănţuit al nă­valnicei şi ucigaşei lupte, în faţa mor­­ţei, cu degetul pe trăgaciul puştii, visa poate efecte de lumină, lucrări viitoare, dorindu-se la şevaletă, năpădit de ima­gini şi visuri. Plecat în 12 August cu regimen­tul 63 din Bistriţa spre Galiţia, a stat ca o stâncă dârză şi semeaţă în mij­locul fraţilor săi de arme, înveselind­u-i cu glumele sale, oţelindu-i cu dispreţul său de moarte, cu tăria caracterului său. Dar moartea l-a răpit nu numai din mijlocul fraţilor săi, dar din braţele bunilor săi părinţi cari îl aveau numai pe ei, idealul şi fericirea vieţii lor, mân­gâierea şi scutul bătrânelei lor solitare. Biografia vieţii lui e următoarea: S’a născut în Sărcălaia la anul 1889 Ianuar 27 din părinţii preotul David Deac şi Ludovica Deac n. Pop locuitori în Pa­lesia, fiind unicul lor fiu. Şcoala elementară până în clasa IV gimnazială le-a absolvat în Gherla. Celelalte clase împreună cu bacalaureatul le-a luat în Blaj. Aici sub grija şi conducerea pro­fesorului Flaviu Domşia a primit cu­noştinţele elementare în desemn şi pic­tură, dovedind o adâncă pricepere, mult gust, având roale aptitud­ni pen­tru desemn şi pictură. La sfătui şi îndrumarea mai mul­tor pricepători, cari în micul Horaţiu vedeau un talent remarcabil, a încercat să se înscrie la academia de Belle-Arte din Budapesta. Ii s’a propus că va fi primit numai în acel caz dacă îşi va schimba numele Deac în Deák. Rănit pânâ in suflet de ruşinoasa propunere, tînarul idealist a piecat desgustat, şi s’a înscris la tură în Cluj, unde a şi depus un examen fundamental. Dar a­­ceastă carieră nu era pentru sufletul său idealist, a abzis şi a mai făcut o încercare la Belle-Arte. Ii s’au pus a­­ceieaşi stăvili, ba i’au îndemnat să meargă în România. S’a reîntors scârbit la Cluj, s’a înscris la filozofie, luând studiul, istoria, româna, şi latina şi de­­punând examenul de profesor la Pesta, a obţinut o catedră in Gherla. Ia anul 1913 şi-a făcut voluntaria­tul în Rovereto şi la Bistriţa. A fost trimis apoi la Cluj unde a voit să şi facă examenul de ofiţer. Dar înţelegând că s’ar fi esprimat căpitanul, că din principiu nu va lăsa să reuşască ro­mâni, ambiţia nu l’a lăsat să se supună şi să cadă. In 12 August a. c. a fost trimis cu regimentul său în Galiţia, unde a stat în foc conţinu până la 21 Octom­­bre când un glonţ duşman ia tăiat fi­rul vieţei sale scurte. * Moartea sa a trezit adânci re­grete în inimele tuturor cunoscuţilor şi prietinilor săi. Părinţii lui, şi-au pierdut unicul scop al vieţii, neamul nostru pe lângă un profesor, destoinic, conştient şi capabil, a mai pierdut un ucenic devotat al artelor, o putere creatoare, poate un viitor măiestru al colorilor, care ne-ar fi dezgropat co­mori nouă, ne-ar fi îmbogăţit cu ta­blouri preţioase. Nemângăiaţii săi părinţi posed 35 pânze, paysage nenumărate sunt răzleţite pe la prietini şi cunoscuţi prin Cluj, Bistriţa şi Gherla, căci era o fire altruistă şi darnică. In capela epis­­copească din Gherla a pictat 4 evan­­ghelişti, de dragul artei, neaşteptând pentru munca sa nici o remuneraţie. Ar fi o sfântă datorinţă a neamu­lui nostru, să adune toate lucrările sale, să se selecţioneze şi un pricepă­tor să studieze munca acestui tânăr artist, care ne-a părăsit aşa de grabnic, înainte de-aşi dezvolta talentul său. * In şedinţa de Sâmbătă a camerei, terminându-se desbaterea asupra decla­­raţiunilor făcute de prim-ministrul Sa­landra, s’a primit următoarea moţiune: »Camera, recunoscând că neu­tralitatea Italiei a fost decretată du­pă o chibzuire matură, are încrede­­re că guvernul, în conştiinţa grelei sale răspunderi va şti în modul cel mai potrivit şi ca mijloacele cele mai corespunzătoare să observe o conduită, care să corespundă intere­selor celor mai naţionale ale ţării«­ întrunirea parlamentului francez. Ştiri din Roma anunţă, că parlamentul Franţei se va întruni la Paris între 16 şi 21 Dec. v. a. c. Press» germană despre declaraţiile guvernului ita­lian. Ziarul »Nordeutsche AUg. Ze­i­tung»,­apreciind declaraţiile guvernului italian zice, că declaraţiile primului mi­nistru italian Salandra vor face in I­­talia şi în Europa mare impresiune ca fiind declamaţii însemnate care dau di­recţia politicei italiene. D-l Salandra a ţinut să constate că Italia a realizat până acum o neu­tralitate observată din­ propria ei ho­tărâre. Bărbatul de stat« italian doreşte ca această libertate de hotărâre , să mai fie păstrată până ’n cazul când menţinerea ulterioară a neutralităţei n’ar mai fi compatibilă cu interesele vitale ale regatului italian. Dacă s’ar ivi complicaţiuni europene sau dacă modificări în posesiunile^marilor puteri europene ar deveni probabile, Italia nu s’ar mai crede legată^ de politica ei de abţinere. Pentru amicii şi aliaţii Italiei, a­­ceastă menţinere hotărâtă a poziţiunei sale de mare putere n’are nimic sur­prinzător: s’a mai auzit din partea fostului ministru di San Giuliano ase­menea hotărâri ferme şi ne-am aştep­tat ca dela început urmaşul lui să con­tinue această politică energică. O majoritate în camera italiană e asigurată cabinetului Salandra în fa­voarea acestei politici. Aliaţii italiei ştiu că Italia nu se poate lăsa elimi­nată din hotărârile europene, pe câmpul de răsboiu. Conform comunicatelor oficiale te­legrafice, pe cari le-am primit ori şi azi dimineaţă de la biroul de presă al prim­­ministrului, situaţia pe câmpul de luptă se prezintă astfel: In sudul Monarhiei. Frontul principal în Sârbia se întinde până în spre vest şi sudvest de la Arangelovac. Aici se dau lupte foarte îndârjite şi pline de per­­deri din ambele părţi. Sârbii pri­mesc mereu noui şi noui întărituri. Trupele sârbeşti persistă cu încăpă­­ţinare în atacurile lor vehemente, cari se îndreaptă mai ales înspre vest. Sârbii refugiaţi din teritoriile cucerite încep a se reîntoarce la ve­trele lor. In Belgrad însă n au rămas decât vre-o 15.000 de locuitori. Cei­lalţi s’au refugiat. In nordul monarhiei. In Garpaţi s’au dat numai lupte parţiale. Ruşii, cari pătrunseseră în Beschizi au fost respinşi, deaseme­­nea în comitatele Zemplén şi Sáros duşmanul a fost respins până la hotar. Funcţionarii statului, cari se refugiaseră din Eperjes şi Bărtfa au fost comandaţi la oficiile lor. In Polonia rusească luptele de­­decurg favorabil pentru aliaţi. Trupele noastre şi cele germane au atacat pe Ruşii, cari înaintaseră în G­aliţia de vest. Au fost făcuţi prizoneri 2400 de Ruşi capturân­­du-se şi ceva muniţie. Pe frontul anglo-franco­­ruso-german. Germanii au evacuat loca­litatea Vermelles, care se află spre nord dela Bethune. Evacua­rea s’a făcut din punct de vedere strategic­ deoarece susţinerea ei ar fi costat jertfe zadarnice de sânge. Edificiile din numita localitate au fost aruncate în aier cu prilejul evacuării. Trupele germane s’au retras intr’o poziţie bineîntărită din apropierea localității Vermelles. Francezii n’au fost în stare să-i urmărească. Spre vest și sud-vest dela Alt­­kirch Francezii au încercat un atac în contra Germanilor dar fără succes. Au avut perderi mari. De­

Next