Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1915 (Anul 78, nr. 1-23)
1915-01-01 / nr. 1
t (Sânc) cad frunzele... Zilele dornice dusu-s’au — Frunze uscate — Razele soarelui stânsu-s’au, Vântu-a pustiu bate. Arborii-’şi scutură frunzele — Galbene vieţi istovite — Pânzele ceriului negres Ca sufletul unei vieţi chinuite. Par’că să văietă vântul In sunete răci, fioroase, Cad picăturile Din adâncimile negurei groase. Viaţa trecutu-s’a Cu razele-i calde de soare... De pretutindenea Moartea răsare... tyatinlin idzăganu. Nr. 1 Braşov, Joi 1 (14 Ianuarie n.) 1915, ABONAMENTUL P* en . . . 24 0«k Po o tra*B. de 12 B Pe trai Ioni. . . 6 „ Pentru Românul» st Bîrffilnâlat®: Pt oi n . . . 40 tai P® o fam. de an 20 „ SELIPQÎI S. 220, ZIAR POLITIC NAŢIONAL '/y* */../ a 6 Anul LXXVIII. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 ÎNSURATELE *• primase la adminlatraţi®. Preţul dupâ tarii şi Învoială. Manuscrisele nu se înnapoiasi. Bilanţul unui an. Azistăm la o înmormântare în toată forma. In bubuitul formidabil al tunurilor, pe sub negura de fum şi pe drum de cenuşe cioclii poartă spre odihna de veci un an care se va scrie în istoria omenimii cu litere mari de foc, cu linii mari de sânge, de cari se vor cutremura veacuri dearândul generaţiile cari ne vor urma. De când e lumea lume şi omul oman ca acesta nu s’a mai pomenit. Atâta sânge omenesc n’a mai curs, atâta potop de flăcări nu s’a mai încins, atâtea vaete şi gemete î ’au mai străbătut văzduhul. .. .Un Bilanţ! Dar cine să facă freest bilanţ? Unde sunt cărturarii cari să însemneze ce s’a petrecut în cursul acestui an? Unde sunt? Birourile lor sunt înmormântate în colb şi unghiurile caselor lor sunt pline de pânze de păianjeni. Totul e pustiu. Doar vr’un bătrân sau vre-o maică îndoliată dacă mai rupe tăcerea de mormânt a caselor părăsite cu un sughiţ înăbuşit. Ei, toţi cei dragi, toţi cei cuminţi, cei mai buni şi mai voinici s’au dus. Sunt departe, înoată prin nagura groasă de fum, spintecă pârtiile dogoritoare de flăcări pe sub I*, uruitul răspânditor de noarte al turnurilor, stau de pază acolo undeva de pe peatra rece a piscurilor ţif prin şanţuri In apă până ’n glezne ^ în tovărăşia unor vietăţi scârboase, f" de pază! Cică apără dreptatea, dreptatea ş:... adevărul şi viitorul şi fericirea... şi renaşterea. Câţi oameni AUcăzut pentru dreptate şi câte milioane s au jertfit pentru adevăr! Şi totuş nu-i destul. Trebue sâ se jertfească și astăzi. Milioane se clatină, se sbuciumă, se agită ca un lan de grâu strălucitor, ca aurul bătut de furia unei furtuni pornită din infinit și care se întinde fără răgaz până iară în infinit. Va învinge oare cel puțin de astădată dreptatea? Va triumfa adevărul ? Cine crede şi cine nu crede ? Dar cine îndrăsneşte să fie necredincios în aceste ceasuri ale judecăţii de apoi? ...Veniţi voi toţi cei drepţi... Din depărtări, din culmile albastre ale cerului se desprinde glasul de■ argint al trâmbiţei vestitoare de înviere. Ecoul ei se întinde peste tot pământul. Toţi cei setoşi de înviere, vor învia, toţi cei cari au aşteptat venirea dreptăţii, o vor vedea. Ea se ridică de printre movilele de morţi, se înalţă atot strălucitoare şi ia sub aripile sale ocrotitoare pe toţi cei goi, pe toţi cei flămânzi, pe toţi cei cari au suferit, pe toţi ostaşii, cari s’au luptat pentru ea. Fortes fortuna iuvat. Pe cei tari îi ajută norocul. El va fi de partea lor. Cine va putea suferi mai mult, acela va avea mângâierea şi fericirea de pe urmă. Dreptatea va fi a acelora, cari au luptat mai mult şi timp mai îndelungat pentru ea. Cruce neagră, cruce mare fioroasă făurită din gurile oţelelor fulgerătoare vom pune la căpătâiul mormântului ce-l săpăm astăzi şi în care aşezăm cu mâinie tremurătoare anul ce trece vijeliosul 1914. Grozavă va fi pomenirea lui şi gura care-l va pronunţa se va umplea de cea mai cutremurată înfiorare. In mijlocul vijeliei se ridică noui semne, din cari flăcările cari se încrucişează dealungul văzduhului în ţictacuri înfiorătoare încheagă un nou an: anul 1915. Îl privim cu ghiaţă —X1~ dar nu fără speranţă. O boare lini adie peste această ghiaţă şi pe buzele tuturora sboara nu .«sor zâmbet uşurare. . ' ' Semnul mare al unei întrebări care e pustiul caselor părăsite şi sărăcăcioase, de pe câmpiile înroşite de sânge şi albite cu oase şi de pe piscurile înzăpezite. Liniile lui albe aşternute pe o întindere neagră îndoliată aprind sufletele. Un strigăt abia îl putem înăbuşi: Va învinge dreptatea! Ş’această biruinţă va răsplăti pe toţi cei cari au suferit pentru ea şi cari s’au jertfit cu atâta dispreţ de moarte pentru înălţarea ei. An nou! An noul Ecoul lui se pierde azi în dangătul trist al clopotului. Dar un presimţ ne spune că la capătul acestui ecou răsună clopotul învierii. Ce sunet dulce şi câtă mângâiere aşterne el peste sufletele noastre cernite. An nou fericit! In aceste clipe nu-l putem pronunţa fără ca să nu simţim amarul unei ironii reci. Dar acordurile lui din urmă sunt vestitoarea dreptăţii ş’a adevărului, care s’apropie. Iar asta e destul. 1169 I Scrisoare din tabără.. — 2 Ian. n. 1915. Dela prietinul nostru P. C. D. preot militar pe câmpul de luptă din nord primim următoarea scrisoare cenzurată: E greu să scrii, când n’ai liniştea recerută, dar şi mai greu, când... nu eşti fiul răsfăţat al muzei. Nu odată m’am pus să scriu. Par’că-i făcătură. Scriind cel mult două cuvinte, mă pomenesc, că fac caricaturi. Tipuri de jidani. Atâţia am văzut în Galiţia, de nici somn nu mai am. li văd şi’n vis. Adevărate «furii« Cu vremea.. așa cred nefiind apt de altceva, voi ajunge pictorul acestui tip. Nobilă îndeletnicire! Vezi, că am drept? Tot de ei mă împiedec. Altădată fac caricaturi, pictez cât se poate de... prost acest tip lacom, iar’acum? Satul arde și baba... Ii pomenesc pe ei, în loc să vă scriu ceva — capdoperă de bunăseamă că nu — impresii de pe aici. Impresii ar fi din belşug, numai cât ni s’au cam tocit simţurile. Nu mai vedem lucrurile ca la început. Toate se par aşa de fireşti, că-ţi vine să crez’, că numai astfel poate fi şi altcumva n’ar avea rost. Că... vin gloanţe de tun ori de puşcă şi... că unele nimeresc, e natural. De aceea sunt trimise. Noi le zicem »adrese«. Le-au poreclit aşa flăcăii. Celor de tun le zicem »adrese nerecomandate«. Când veniau la început şi le auziam atât de turbat vâjăind, ne trânteam la pământ şi... fără răsuflet, ne subţiam până în grosimea unei hârtii de ţigaretă. Acum?... Nu se clatină unul. Şi dacă vin am adresa, toţi o caută cu privirea şi-o urmăresc cu degetul. Se aude şi se vede explozia... Ca din mici vulcani se împroaşă pământul în formă de sul puternic. Sunt şi zile liniştite. Bunăoară acum. Suntem despărţiţi de duşman prin râul Cz. De 8 zile suntem aici. Se puşcă puţin şi deoparte şi de alta. Se preumblă flăcăii pe dinapoia şanţurilor, ca la ei acasă. Indată ce unul însă trece înaintea şanţului, e expus să fie ciuruit. Ori din prilegiul Anului nou nemţesc, duşmanul ne-a felicitat prin salve de tun. Granatele au explorat în apropiere... spre bucuria noastră in nişte bălţi. Cât mai râre cu feciorii de efectul exploziei ! Ne-au trimis ori toată ziua adrese de felicitare, şi... tunarii noştri... tăceau. Nu înţelegeam situaţia. Pentru ce nu le răspund ? Eticheta pretinde doar.... Astăzi abia, le-au trimis şi răspunsul. Eri? au măsurat bine distanţa şi azi le răspund îndesat. Speriaţi se împrăştie şi nourii de pe cer. Acum e linişte. Se spune, că îmbulziţi cu dragostea, şi-au mutat cuibul. Mai bine ne simţim seara. Şi cât de frumoase sunt acum serile pe aici liniştite şi calde ca’n luna Iul Mai. Ficiorii se adună în casele din apropierea liniei de foc. Povestesc, glumesc şi ţin probe... după obiceiul de acasă... Crăciunul nostru e în prag şi trebuie sâ colindăm. Cui?... nn valuri dese pornesc amintirile... Glumele şi voia bună încetează. Gândurile aleargă peste multele peripeţii., acasă. Ce vorbă dulce! Crăciunul... cât de frumos şi vesel era., odată! Odată! Se adunau flăcăii din sat şi colindând din casă ’n casă vestiau marea bucurie. Azi? E satul pustiu.. Colindele au amuţit. Numai clopotele vor anunţa vestea..., vor suna mai jalnic ca alte dăţi, dar sunetul lor jalnic va trece peste munţi şi văi, departe... la noi. Le vom auzi şi noi, ne vom descoperi capul... »Christos se naşte, măriţi-L!« Bisericuţa din deal plină de lumini, e aproape goală. Din când în când oftaturi adânci întrerup cântările duioase. Nici glasul bătrânului preot, nici al cântăreţilor nu mai răsună atât de plin şi dulce... In zorile zilei liniştiţi se întorc toţi la vetrele lor. In sufletul lor e ceva gol... Casa se pare pustie... Un şuerat puternic de vânt ne trezește din vis... In sobă se ’nvăluie fumul, iar luna alunecă repede printre valurile norilor negri. P. C. D. „Probă, de capacitate“. Un articol al d-lui Oscar Jászi. Ocupându-se în ziarul său „Vikig“ de complexul multilateral al urmelor bune sau rele, pe care războiul mondial actual le lasă In viaţa social-culturali «..., statelor, savantul profesor universitar din Budapesta d. Oscar Jászi inzistă asupra luminii, pe care acest războiu o aruncă asupra puterii de rezistenţă, asupra capacităţii diferitelor state şi a diferitelor popoare, cari formneiză aceste state. Bineînţeles ca specimen de disecare şi analiză d. Jászi îşi alege ţara proprie, Unsraria. După ce arată însuşirile bune şi defectele propriului său neam, pe ciri acest războiu Ie-a pus îrttr’o lumină mai vie, savantul maghiar se opreşte la examenul riguros de capacitate, pe care poporul român din Ungaria l-a dat Înaintea comisiei și mai riguroasă evenimentelor perindate. Dăm aci în traducere o parte din articolul extrem de interesant cu titlul de mai sus și anume partea referitoare la succesul strălucit, cu care nobilul popor român a dat această probă de rapacitate . ..»Şi într’adevăr o grea ispită şi o grea dilemă e aceea, înaintea căreia se află o parte dintre naţionalităţile noastre. Patriotismul obişnuit cu tiradele şoviniste nu e în stare să cumpănească şi defiluns însemnătatea acestei credinţe loiale şi nici jertfele aduse de această credinţă, ci se va mulţumi să treacă la ordinea zilei peste solidaritatea naţionalităţilor de la periferii cu aceeaş nepăsare, cu câtă turbare furioasă îşi vărsa odinioară asupra acestor naţionalităţi invenţiile de trădări de trio şi prorociție sala de Cassandră. Iar ungurimea, care lacră, care cugetă şi care în urma simpatiei sale faţă de lină şi faţă de aceleaşi nu- i «minţi spre libertatea,ţtJU» r'--j. străbată mai salma ! ţTMi,,r v ,,, t 'ti SComBeatele ale acestora, va şti să aprecieze greaua criză de conştiinţă, prin care a trebuit să treacă o parte din ţeară, precum şî jertfele pe ari aceşti concetăţeni de limbi străine le aduc pentru patria comună în aceste zile de grea încercare. Căci doar’ nu numai de vechi tradiţii istorice, ori de anumite predispoziţii de ordin estetic sau de diferite imbolduri de rasă e vorba atunci, când o parte din naţionalităţile noastre trebue sa şi ia o poziţie oarecare in lupta ce se dă pe viaţă şi pe moarte între naţiunile europene, ci mai sunt şi alte legături mult mai reale, ca: cele economice, de limbă şi de sânge, cari nu arareori Îşi împlântă rădăcini adânci în existenţa unor întregi familii. Iată faptul, care împrumută o seriozitate extremă chestiei româneşti şi celei sârbeşti. Faptul însuşi, ori posibilitatea unui conflict înarmat înseamnă pentru ei o măsurare definitivă între patria lor veche şi noua formaţiune de stat a conaţionalilor, conflict, care însemnează de multe ori nu numai dismembrarea vechei culturi strămoşeşti, ci el mai pune faţă ’n faţă şi fratele cu frate. Cu atât mai mare e deci valoarea acestei probe morale de capacitate, pe care naţionalităţile noastre o dau acum zi de zi în favorul statului ungar şi îţi face impresia unei sublime tragedii a sorţii avertismentul patetic alroroânîmei ardelene cătră fraţii săi de peste munţi când protestează solemn în contra unei politici de amestec străin şi declară, că şi românimea ardeleană îşi ţine de datorinţă, ca să apere Ungaria in contra oricărui duşman estem. Fireşte că azi in mijlocul acestui chaos de popoară, ce mişună, e tot atât de puţin cu putinţă ca să se caute modalităţile unor rezolviri definitive, ca şi a stabili responsabilităţi individuale, ori a proecta răsplătiri de merite. Pentru aceea însă societatea maghiară trebue să deie atenţiune cuvenită şi să-şi tot oorească bine la minte faptul, că pe lângă vitejia fără de părcelea şi spiritul de jertfă al propriului neam, mai sunt şi dovezile tari de credinţă şi solidaritate, pa cari le-au dat cu fapta naţionalităţile noastre în aceste zile vijelioase. Democraţia maghiară nu va uita niciodată împlinirea acestei mari datorinţe şi când — după războiul ea va pretinde drepturi politice şi sociale demne pe seama adevăraţilor susţinători ai statului, această democraţia va şti, că stâlpii pe cari e zidită noua bază a ţării nu se sprijinesc numai de umerii poporului unguresc, ci şi pa umerii celorlalte naţionalităţi, cari luând la sânger arsa comună Carta cu rault zei, credinţă şi spirit de jertfă, şi au binemeritat atât apărarea cât şi sprijinirea limbei şi a culturii lor proprii. ~r l dcovma! JPiijfffitqle săvârşite sub regimul rusesc C*it a doua invazie. Ştirile, pe cari ni le aduc refugiaţii din Bucovina şi pe cane publică ziarele despre regimul rusesc din Bucovina devin tot mai ameninţătoare şi ne umple cu mare amărăciune şi revoltă sufletească, cugetându ne la soartea acestei ţărişoare atât de scumpă nouă. Populaţiunea se refugiază îngrozită din faţa duşmanului, iar foametea şi actele de violenţă ale trupelor ruseşti fac cumplite ravagii în satele şi orăşelele odinioară atât de înfloritoare ale Bucovinei. Spicuim aici câteva întâmplări pe cari ni le relatează ziarele streine. Ziarelor vieneze li sa comunici din Bucureşti următoarele : Un personagiu român sosit aici din Suceava povesteşte, că nici acest istoric oraş românesc n’a rămas cruţat de furia rusească. Trupele de ocupaţie ruseşti, cari au luat în stăpânire sub comanda colonelului conte Bakucin oraşul Suceava, jefuesc, incendiază şi ucid după voia inimii. Tocmai când populaţia Sucevei se pregătea sub supravegherea consilierului de tribunal Dr. Şesan, un bărbat distins român, să trimită daruri pentru soldaţii români bucovineni aflători pe câmpul de luptă, au sosit în oraş patrule de cazaci iar mai târziu trupe regulate ruseşti, cari au confiscat căruţele încărcate cu aceste daruri. Faptul acesta, povestit de un martor demn de toată încrederea, a produs în opinia publică bucureşteană o agitaţie enormă. Chiar şi ziarele rusofile din Bucureşti îşi exprimă indignarea, că autorităţile militare ruseşti nu pun capăt acestor abuzuri şi că permit, ca să se comită nepedepsit astfel de fapte în oraşele bucovinene locuite de Români. Din Bistriţa se telegrafiază ziarului „Az Estu. Ruşii au spoliat cu desăvârşire oraşul Cernăuţi la a doua invazie a lor şi după ce totul a fost jefuit, guvernorul Evreinow a aplicat sigile la locuinţele părăsite. De atunci nu se mai jefueşte, dar nici nu mai este nimic de luat. Guvernorul a ocurpat evreilor separat o despăgubre de 50.000 ruble, fiindcă aceştia au cutezat să sărbătorească trupele noastre, când au intrat în Cernăuţul eliberat. Neputând plăti evreii această sumă, guvernorul le a confiscat sinagoga. Fostul primar al oraşului sub regimul rusesc, Bocancea, care după reocuparea Cernăuţilor de cătră trupele noastre s’a refugiat în România, s’a reîntors acum reocupându-şi postul. Pe polonii şi germanii tratează acum îr* mod despotic. Alimentele s’au epuiat cu totul în Cernăuţi şi, ca oamenii să nu moară de foame, ii se împarte zilnic pâne la primărie. Primarul a oprit ieri, ca din această pâne să se distripuie şi evreilor şi astfel a început să bântuie în mod Îngrozitor printre aceştia tifosul. in Cermăuţi sa află încă umeroşi itfiHîM*.-- * ^ '-m?*v tfi ‘ Viikatyathikt* de stat, cariv *,nas fără param. Guvernorul le-a ajutat acestora astfel, că a dat secretarului metropolitan Neaciuc voie, ca să meargă la Vatra-Dornei şi să aducă salariile pe seama acestor funcţionari de la guvernul austriac. Nesciuc a şi plecat la Vatra-Dornei şi a primit dela contele Merao, preşedintele Bucovinei, 500.000 coroane, ca să le împartă intre funcţionarii lipsiţi şi între poporaţia mai săracă. * După alte ştiri venerabilul Mitropolit al Bucovinei 1. P. S. S. Vladimir de Bepta, s’a refugiat din Vatra-Dornei la Bistriţa, mai târziu apoi la Cluj, iar de-aici la Viens, unde s’au stablit aproape toţi membrii consistoriului bucovinean. Cu debarcare germanii în Anglia a grosibilit. Contra-amiralul danez Middelboe spune In ziarul »Naţional Tidende« că o debarcare germană în Anglia nu este imposibilă deoarece norocul, îndrăzneala şi ceaţa pot crea împrejurări imposibile de prevăzut. Pe mare aproape nimic nu e imposibil. Debarcarea nu e probabilă, deoarece riscul e prea mare. Pot însă să intervie împrejurări, cari să micşoreze acest risc. Era întunerec de-a binele. La douăzeci—treizeci paşi se zăreau în marginea părăului trei umbre misterioase cari şopoteau încet cuvinte frânta fără nici un înţeles: — »Sstt! Tăceţi ! — »... regimentul 43 ... — »... compania 9. — »La stânga pe drumul de ţară. O voce mai răguşită repeta mai des, aproape în fiecare moment: »Tăceţi, ssst, ţineţi-vă numai de mine«. Acesta conducea, iar cei doi din urmă se atrăgeau încet la drum. Târziu în noapte