Gazeta Transilvaniei, octombrie 1915 (Anul 78, nr. 211-235)
1915-10-02 / nr. 212
Nr. 212 Braşov, Tineri 215) Octomvrie 1915 ___________Anul LXXVIB. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cor.; pe lf2 an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor., pentru România şi streinătate pe un an 40 lei; pe lf2 an 20 lei. ZIAR POLITIC NAŢIONAL Apare seara, în fiecare zi de lucru. Redacţia şi administraţia. Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Manuscrisele nu se Înapoiază. TELEFON Nr. 226. Jubileul preparandiei din Blaj. — Un semisecol de muncă rodnică. — Şcoala normală din Blaj împlineşte mâne în 15 Octomvrie n. a. c. 50 de ani de la deschiderea ei, sub ocârmuirea arhiereului-filantrop Al. Sterca-Şuluţ de Cărpeniş. In vremuri de aprigă încercare pentru neam, biserică şi patrie se încheie jumătatea primă de veac al acestei şcoale modeste, din care a ieşit o serie întreagă de dascăli harnici şi devotaţi chemării lor. Cu toate nevoile fără număr, cu toate lipsele fatal legate de şcoala românească, preparandia din Blaj şi-a croit drum sigur şi, fără să facă zgomot mult în jurul său, a ocrotit 60 de ani elevi din toate colţurile locuite de români, din Ardeal şi ţara Ungureascâ. Şcoala aceasta dela început se pune în slujba vechei tradiţii de educaţie creştinească şi românească din celelalte şcoli surori existente în orăşelul de la îmbinarea Târnavelor. Trecutul instrucţiunii naţionale a Românilor de sub Coroana stului Ştefan este sbuciumat: lipsa de şcoale şi puteri didactice, lipsa de manuale potrivite şi bune şi mai cu seamă sărăcia noastră tradiţională sunt zodiile, sub cari se năştea şcoala Românului. La aceste mizerii să se mai adauge apoi alte multe neajunsuri motivate şi nemotivate, venite asupra şcolei, din afară. Iar mucenicia dascălului român, apostolatul lui fără odihnă, leafa mizerabilă pentru o muncă istovitoare de sănătate, câteodată batjocura ce trebuia să îndure şi alte multe, multe... nesfârşite ,necazuri îndârjite, de care a avut şi are parte pân’azi dascălul român, alcătuiesc îndreptăţirea desăvârşită la recunoştinţa tuturora, pentru că din aceste necazuri şi pe urma acestui apostolat vechiu ni s-a înfiripat şi desvoltat conştiinţa culturală şi naţională şi ni s a întărit dragostea de limbă şi lege, şi alipirea neclintită faţă de Tron şi patrie. Bărbaţi cu carte ai Românilor trebuiau să gustedin amărăciunile, cari nu erau cruţate Românilor, ce aveau obrăznicia de a şti carte.“ (Dr. T. Botiş — Dr. Sădean, Cei dintâiu ani din trecutul şi vieaţa preparandiei gr. or. române din Arad, 1912, p. 119.) Cu toate acestea, în ciuda greutăţilor de tot felul, la începutul veacului trecut numărul şcolilor româneşti creşte, iar problema educaţiei începe a se agita în cercuri tot mai largi, cu sorţi de isbândă. Dar timpurile grele şi viforoase de la 48 se apropiau, iar vrăşmăşiile din »răutăţi« au făcut să sufere orice instrucţie, din pricina haosului general ce stăpânia în ţara întreagă. Dacă socotim însă, că după anii 1848—49 »Românii începură aşi ridica în toate părţile şcoale nouă, iară pe cele vechi începură a le organiza conform cerinţelor vremii“,1) înţelegem pentru ce Metropolitul Şuluţ, curând după ce şi a luat scaunul arhieresc, încearcă cei dintâi paşi pe lângă guvern, pentru o preparandie în Blaj, »lângă catedrala arhierească«. Lipsa de învăţători era mare, oamenii începuseră a pricepe rostul vremilor şi angajau pentru procopseala copiilor lor tot felul de „indivizi — foşti subofiţeri, notari, diurnişti — neapţi şi nepregătiţi pentru cariera aceasta.“2) Normele vechi din Blaj, Năsăud etc. apoi cele 2 preparandii româneşti din Sibiu şi Arad, nuputeau prevedea cu învăţători şcoalele româneşti de dincoace, deoparte instrucţia din norme nu mai corespundea vremilor, era prea puţină şi fărămetodă, de alta parte la Sibiiu şi Arad se formau învăţători numai pentru o parte a Românilor din patrie. Guvernul de pe atunci încă nu era străin da gândul de a încuviinţa ridicarea unei preparandii gr. cat., cunoscută fiind lipsa de învăţători pentru Românii uniţi. Preparandia contemplată de guvern s-a şi deschis la Năsăud în 2 ianuarie 1859, iar nu la Blaj, cum ar fi vrut Metropolitul. Lipsa unei preparandi o simţea foarte bine Metropolitul Şuluţ şi ceialalţi demnitari bisericeşti şi mireni uniţi. Astfel cetim în „protocolul conferinţei deputaţilor români de religiunea greco catolică, aflători la dietă in Sibiun, ţinută aici în loc ’) Şetropa-Drăgan. Ist. şcoal. năsăud. p. 119.) Ibn. — adecă In Sibiu, sub. — în 27 Iunie a. c. (1864) „că în această conferenţă s’a hotărât alcătuirea unei comisiuni“ pentru a prelucra un proect despre obiectele sus numite — adecă organizarea bisericilor şi a şcoalelor, precum şi asupra regulării fondurilor, fundaţiunilor şi a institutelor de învăţământ şi mai cu deosebire despre ridicarea unui Institut Central de Pedagogie.“ Proiectul trebuia prezentat unui „sinod diecezan mestecat, adecă constătător din preoţi şi mireni, din acel motiv şi raţiune că toate sus amintitele obiecte a le rezolva cu succes dorit spre mulţumirea poporului credincios numai un sinod diecezan le poate, de a cărei sferă de activitate se ţin.11 Sinodul mixt, contemplat de conferenţa din Sibiiu, nu ştiu că s’a ţinut ori nu. —Nu ştiu însă că în Corcisiunea scolastică arhidiecezană, înfiinţată la 1864, chestiunea unei pedagogii în Blaj formează obiectul desbaterilor. In sfârşit, după multe tămăndări, mult dorita preparandie de lângă catedrala din Blaj, cu solemnitatea cuvenită, în prezenţa Metropolitului, a canonicilor şi a unui public numeros, s’a inaugurat la 15 Octomvrie 1865. La neamurile cu tradiţiune culturală veche şi de mult stabilită, institutele pedagogice sunt socotite ca factorul cel mai important pentru cultura masselor, pentru luminarea şi creşterea generaţiilor. Progresele realizate în diferitele domenii ale vieţii ţărăneşti, este opera preotului şi a învăţătorului, urmează fireşte, că progresul şi înaintarea economică, culturală şi morală atârnă dela dascăl şi preot, adecă dela educaţia lor culturală şi morală, dela sufletul şi caracterul lor. A forma oameni harnici şi cinstiţi, caractere tari şi curate este rostul, ţinta preparandiei. Preparandia noastră, cu toate neajunsurile ei dintr’un început s’a pus în slujba acestei ţinte. Dacă în pădurea verde şi sănătoasă a corpului didactic primar român din patrie se află şi uscături, credem că nu pedagogiile sunt vinovate. Din trecutul Preparandiei. Şi acum câteva amănunte din trecutul pedagogiei din Bis) . Preparandia inaugurată la 15 Oct. n. 1865 n’a avut locaşul propriu pân’ sub Mitropolitul Vaneaa. Acest mare Arhiereu a ridicat edificiul de azi, la 1886. Pedagogii, până la data aata ascultau cursurile In norme, gimnazii, curtea metropolitană, cum puteau. La început preparandia a avut numai două cursuri (1865-1880), apoi trei (1880-1906) iar de la 1906 s-a ridicat la patru. Azi Institutul dispune de patru sale de propunere, mari şi luminoase; 1 muzeu pentru fizică şi naturale; 1 şcoală de aplicaţie, cancelarie pentru director şi profesori. Pentru instrucţia în desemn şi gimnastică are sate comune cu gimnaziul. La 1899 s-a întrodus curs privat pentru pregătirea învăţătoarelor. Cursul a fost în curând sistat la ordin mai înalt. Instrucţia la început se făcea în margini înguste. Se propuneau: religia şi moralita, metodica şi didactica, fizica poporală, istoria patriei, matematică, geografie, 1. română, catehetica şi istoria naturală, cant, tipic şi caligrafie. Cu vremea, programul se lărgeşte iar cele două cursuri pedagogice, pentru cari lecţiile să făceau în comun (bieniu) se desfac. încă înainte de 1880 s’au început exerciţiile practice, se introduce literatura română, limbile maghiară şi germană, constituţia, economia, desemnul şi gimnastică ; la 1880 se introduce muzica vocală şi instrumentală. Azi instrucţia se face conform planului de studiu ministerial din 1911. La început orele pentru amăadouă cursurile erau la săptămână 40,azi pentru cele 4 clase numărul orelor da prelegere pe săptănână este 162. Cel dintâiu director a fost Ioan F. Negruţici, canonic mitropolitan şi preşedintele comisiunii şcolastice arhidiecezane; acestuia i-a urmat loan Antonelli, canonic, director gimnazial, după care a fost prin fruntea preparandiei protopopul Blajului, Alimpia Blajan. De la 1887—1909 preparandia a fost condusă de Georgia Muntean (f 1915). In faza ultimă, adevărata fază de modernizare a Institutului, dela 1909, de când s’a pus în prosă noul plan de învăţământ, conducerea o are d-l loan F. Negruţ. Profesorii preparandiali din 1865 au fost: actualul canonic Gavrilă Pop diriginte; loan Balint profesor normal şi ajutător la pedagogie; Vasile Crişcnn şi studentul din cl. VIII Dănilă Mânăstireanu, pentru caligrafie. Peste tot principiul era: 1 profesor diriginte pentru preparandie iar celelalte materii de învăţământ să fia predate de profesori de la celelalte şcoli din Blaj. Cei dintâi profesori: G. Pop, I. Bálint, apoi de la 1867, Ştefan Pop, un om harnic şi de inimă, Petru Solomon şi G. Muntean şi-au făcut studiile, cei doi dintâiu în Viena, iar ceilalţi la pedagogiul din Praga. Mai târziu, fiindcă legea permitea, profesorii Institutului se cualificau în Blaj, la comisiunea arhidiecezană. Azi îacă nu se mai aplică profesori, decât numai cari au cualificaţie pentru gimnazii ori special pentru pedagogii, câştigată la universitate. Azi corpul didactic de la Institutul pedagogic gr. cat. din Blaj îl formează: Ioan F. Negruţiu (director), Aron Pepiu, Iacob Mureşan, Nicolae Pop, Valer Suciu, Ştefan Pop, Petru Ungurean,"iuliu Maior, Dr. Ioan Coltor (prof. de teol), Flaviu C. Donaşi», (prof. gimn), Ioan Fodor (prof. gimn), Ioan Băgălan (prof. gimn), Dr. Vasile Hâncu (medic). Conducerea şcoalei de aplicaţie e încredinţată prof. Petru Ungurean. In anul înfiinţării, institutul are 79 elevi. Numărul preparanzitor a variat, într’o vreme a scăzut binişor; intre 1870—1885 au fost mai puţini ascultători. In anii din urmă numărul lor creşte într’una. Pregătirea anterioară la început era foarte variată, lângă elevul cu fii di. primare (normale) şedea studentul absolvent de cl VII. gimnazială. Deşi era stabilită o normă oarecare, ce trebuia observată la primirea elevilor în preparandie, până târziu de tot diferenţa pregătirilor anterioare a şcolarilor dela pedagogie era isbitoare. Azi, condiţiunile de primire sunt definitiv stabilite, şi dela ele au se face abatere. Elevii preparandiali, dela 1897, se bucură de internat, care cuprinde azi 60 elevi, prevăzuţi cu hrană, cortei, lumină, încălzit etc. pentru col. 300. Elevii cu purtare bună şi note de trecere, beneficiază de ţipăt, iar din fundaţiunea »Vancea«, anual 4 elevi distinşi se împărtăşesc de stipendii ( 120 col.). * * * Din elevii acestui institut a ieşit o serie de învăţători harnici, deştepţi şi destoinici, cu râvnă pentru carieră şi însufleţire pentru deşteptarea neamului, in slujba căruia stau. Iar din generaţia mai tineră a învăţătorilor români gr. cat. un număr mare s’a remarcat şi s’a impus pe teren ziaristic şi literar. Revistele pedagogice româneşti din patrie numără între colaboratori învăţători zeloşi şi dibaci, ieşiţi din pedagogia blăjană, iar „munca lor se cinsteşte tot mai mult, pentru că isvoreşte dia convingerea împlinirii datorinţelor«. * — Iarăş: Falimentul ştiinţei. — de Gavril Todica-Revin asupra Falimentului ştiinţei in legătură cu observaţiile, ce mi-te face d-1 preot loan Dandea, în Nr. 97, 98 al »Telegrafului Român». Permis este fiecăruia să-şi aibă convingerile sale. Nu voiu contesta acest drept nimănuia. Totuş trag la îndoială, dacă d-1 Dandea e sincer convins când afirmă că in cadrul unor »Convorbiri ştiinţifice« nu poţi discuta decât »resultatele cele mai sigure ale ştiinţei; orice controversă, orice adevăr nedovedit trebue eliminat din aceste convorbiri«. Convingerea mea e diferită sub acest raport, precum şi în alte puncte auaţinute de D sa. Părerea mea e că în convorbiri poţi discuta şi chestii controversate. Tocmai prin discuţia lor se lămuresc ideile, ce lărgeşte orizonul vederilor, se răspândesc cunoştinţele. Se pun teme şi probleme. Se încearcă dezlegări. Din controverse răsare adevărul, precum achinteea electrică scapără din poliioteronimi. Ei bine, cu toate obiecţiile ce le face dl Dandea, afirmaţiile mele din »Falimentul ştiinţei« rămân nestinse. » Iată de ce. Dl Dandea s’a prins la dilema teologie — ştiinţă. Dacă teologia e ştiinţă, atunci prin falimentul ştiinţei ar trebui să se înţeleagă şi falimentul teologiei. E logic. Dar în privinţa aceasta eu mi-am esprimat oarecare reservă îndreptăţită. Etimologiceşte, teologia însemnează ştiinţa despre D-zeu, adecă despre causa primordială a universului, despre causa cauzelor. Evident, că dacă în părerile şi cunoştinţele noastre suntem stăpâniţi, numai de un dram de modestie, vom mărturisi sincer că despre causa causarum, despre Dzeu nu putem şti decât cel mult că e INTELIGENŢĂ INFINITĂ la spaţiu şi timp. Toate celelalte însuşiri, ce li se atribuise, sunt antropopafisări şi antropomorfisări, conforme gradului de pricepere a osmanilor. Sunt chestii de credinţă, iar nu de ştiinţă. Cunoştinţele noastre despre Dzeu, teologia noastră, se reduce deci la foarte puţin, fiindcă obiectul, causa primordială a universului, e de astfel de natură, încât nu putem şti multe despre el. Ni se impune deci următoarea înlănţuie logică: teologia = ştiinţa despre Dzau = ştiinţa despre ceea ce nu putem şti =* satentia de nesoibiti. Iată motivul pentru care am scris: I[ »Teologul jura că teologia e ştiinţă, pretenţie cam riscată şi absurdă în sine.« Prin aceasta toate obiecţiile ulterioare, de natură teologică, cele mai Înşivă dl Dandea, cad de sine. Ca disciplinele teologice nu m’au atins. Evident că metoda lor poate o ştiinţifică, precum ştiinţifică poate fi metoda unui tratat despre versificaţie, despre dreptul ereditar, despre ignoranţă, şi despre orice problemă. Dar să urmăresc mai de aproape locul teologiei între ştiinţe Îndreptând totodată şi înclinarea d-lui Dandea de a crede ci biologia se grupează intre ştiinţele exacte, încă Descartes (1596—1650) a arătat că cercetările noastre tinzând în definitiv la cunoaşterea adevărurilor, putem clasifica cunoştinţele omeneşti după rezultatul, la care ajungem în fiecare din ele. Astfel filosoful francez, Auguste Comte (1798—1857) clasifică ştiinţele, după cum aceste ne duc la adevăruri absolute, de cari nu ne putem îndoi, ori la adevăruri numai relative. a) Conform acestui criteriu, avem mai întâiu ştiinţele exacte, adecă matematicile şi ştiinţele fisico-chimxe■ In grupa aceasta deosebim: matematiciie pure, astronomia, fisica, chimia, mineralogia, şi numeroasele ramificaţii, teoretice şi practice, ale fiecăreia. b) In a două grupă principală via ştiinţele biologice : fisiologia, geologia botanica, zoologia, antropologia, bacteriologia, cu numeroasele ramificaţii, teoretice şi practice (medicină, igiena, geografia etc.) c) In grupa a treia urmează ştiinţele sociale, cari au baza cea mai puţin sigură şi cari îa perte covârşitoare sunt convenţionale. Astfel jurisprudenţă şi teologia. Dovadă existenţa mai multor doctrine teologica şi mai mutor doctrine de jurisprudenţă. Deosebim teologia catolică, teologia ortodoxă, teologia protestantă, teeologia mohamedană, teologia budhistă etc. De asemenea jurisprudenţă romană, jurisprudenţă franceză, jurisprudenţă engleză, jurisprudenţa germană, jurisprudenţă americană etc. Excepţie, fac în câtva ştiinţele economice şi sociologia, cam legând necesităţile şi fenomenele vieţii sociaie da legile biologice, ba de multe ori servindu-se de date statistice şi de calcul, tind a lua o desvoltare importantă şi a înregistra la activul lor cunoştinţe exacte, de valoare universală. x) Să ne aducem aminte de calculul probabilităţii In chestiile ds asigurare, de metoda pătratelor minime, de principiul relativităţii, de mecanica raţională aplicată la fenomenele sociale, asupra chestiei din urmă vezi Mecanica socială a lui Sp. C. Ilaret. Ioni susţin şi acuma, în întregime afirmarea că »dintre toate lucrurile ş instituţiile omeneşti cea mai imperfectă este organizaţia societăţii.« Prin aceasta nu am zis şi nu zic, că organizaţia societăţii omeneşti nu a progresat de pe vremea lui taica Adam. înţeleg pur şi simplu că progresul acesta nici pe departe nu a ţinut pas cu progresul ştiinţelor. Dovadă posibilitatea răsboaelor. Dovadă educaţia modernă, care admite orgoliul naţional, ura deaproapelui şi, în parte, intoleranţa religioasă. In definitiv, conclusia mea este, că nu putem vorbi de falimentul ştiinţei, ci exclusiv de falimentul acelora, cari o aplică greşit. Iar vina falimentului acestora trebue să o căutăm şi în educaţia modernă. Programa serbărilor. Implinindu-se Vineri în 15 Octomvrie st. n. 50 ani de la deschiderea Institutului pedagogic din Blaj, Corpul profesoral de la acest Institut a hotărât în şedinţa sa de la 12 Sept. ca acest jubileu să se serbeze Duminecă în 17 Oct. n. după următorul Program: I. Celebrarea sf. liturghii In Catedrală şi predică ocazională, ţinută de Dr. loan Coltor, profesor. După sf. liturghie părăstaş pentru profesorii şi binefăcătorii repausaţi ai acestui Institut, întâmplări, de Margareta Meșter. II Patru guri flămânde o întâmpină pe Safta în prag. — Mamă nui foame... — Mamă ne-ai adus ceva?... Ce ai în cârpă, mamă ?... Al patrulea, pântecos și pufăit !