Gazeta Transilvaniei, octombrie 1915 (Anul 78, nr. 211-235)

1915-10-24 / nr. 230

Abonamentul: pentru Austro-Ung­aria pe un an 24 cor.; pe V­ an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor., pentru România şi streinătate pe un an 40 lei; pe Va an 20 lei* ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Apare seara, in fiecare zi de lucru. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Manuscrisele nu se înapoiază. TELEFON Nr. 226. Câteva ştiri nouă privitoare la Gheorghe Bariţ. De Ştefan Meteş. Urmare. Bariţ cu adevărat a fost un far de lumină la care alergau Românii de pe ambele coborâşuri ale bătrânilor Carpaţi, după sfaturi şi îndemnuri, mai bine de o jumătate de veac. Nici unul dintre Românii ardeleni nu s’a bucurat de o aşa mare încredere şi autoritate la fraţii lor din România ca Gheorghe Bariţ. Fruntaşii vieţii politice şi culturale din România îi cereau necontenit sfatul şi-l chemau în serviciul statului român. Din scrisorile ce urmează se vede aceasta. De curând răposatul om politic şi bărbat cu o înaltă cultură Dimitrie A. Sturd­­za chemă la 1859 pe Bariţ ca Inspector general al Şcoalelor din Moldova. înainte de a ne ocupa de scrisoarea lui Sturdza, cred că e necesar să arăt cel puţin în linii generale învăţământul din Moldova, pentru ca să se vadă de ce învăţămân­tul acesta avea nevoe de un conducător cu însuşirile alese ale lui Bariţ, care ar fi dus cu sine în Moldova nu numai ex­perienţa şi cultura lui largă şi multila­terală, ci şi virtuţile mari ale ţinutului său: „moralitate neprihănită, simt pentru interesul public, sentiment religios, ten­dinţă cătră obiectivitatea dreaptă cu toţii.“ învăţământul secundar din Moldova datoreşte nespus de mult Ardelenilor. Din cele dintâi decenii ale veacului al XIX-lea, îi întâlnim ca profesori la şco­lile din Moldova.Unul dintre cei mai de seamă promotori ai acestui învăţământ a fost Ioan Maiorescu, căruia i-a urmat un om cu aceiaş cultură solidă şi simţ al demnităţii — August Treboniu Laurian. Grigorie Vodă Ghica îi dă la 1851 sarcina de inspector general al şcolilor din Moldova lui Laurian. Un învăţat pro­fesor, Petru Răşcanu, care a răposat nu de mult şi care a învăţat şi crescut în spiritul şcolii lui Laurian, pe care l-a cunoscut,­­ iată cu ce cuvinte alese vorbeşte despre el: „N’a avut şcoala românească un al doilea inspector , ca Laurian. Cunoştea perfect limbile clasice şi multe moderne, eră versat în istorie şi filozofie, cunoş­tea adânc matematicele şi ştiinţele fi­­zico-chimice. Laurian face în cursul su­perior lecţiuni admirabile asupra tuturor acestor materii: eră tipul perfect al ins­pectoratului general. De o putere de muncă uimitoare, el inspecta foarte des pe profesori, prezida toate examenele şi concursurile; întreţinea o corespondenţă zilnică cu Ministeriul, prezidă consiliul şcolar, inspecta şcoalele din Capitală şi de prin judeţe; şi în acelaş timp alcă­tuia manuale­ de şcoală, pe cari le co­rectă singur şi impunea tuturor o acti­vitate neadormită,­­prin zelul şi ener­gia sa.*­­) Laurian aduce profesori din Ar­deal pe Bărnuţ, „care ilustră şcoalele din capitala Moldovei prin un renume al că­rui răsunet străbătea departe peste con­­finiile acestui Institut, (Universitatea din Iaşi) până unde se lăţeşte cuvântarea română.“ Cu Bărnuţ au venit şi I. Papiu, Petru Suciu, Ştefan Micle, şi Ioan Pop­a­ petru Râşcanu, Istoricul învăţămân­tului secundar, Iaşi 1908, pp. LVI-VII. „model de profesori şi om prin ştiinţa, exactitatea şi delicateţa sa.“ ?) Nu peste mult la 1855 Laurian îşi părăsi funcţiunea sa de Inspector şi se aşeză în Ţara Românească în Bucureşti. Cu Cuza Vodă însă instrucţiunea ia un nou avânt. Prin sate şi oraşe se înfiinţează mai multe şcoli primare cari toate împărtăşiau lumina în limba naţi­onală. Şcolile particulare însă nu prea dădeau importanţă limbii româneşti, ba în unele nici nu se propunea. Văzând aceasta noul Ministru al Instrucţiei publice, D-l Sturdza la 12 Aprilie 1859 dă un circular. Avându-se în pri­vire că pe la unele aşezăminte de învă­ţătură privată predarea limbii româneşti se găseşte în mare neîngrijire, că pe la unele nu este obligatorie pentru elevi, şi că pe la altele nu se găseşte de loc cuprinsă între obiectele de învăţătură. Ministrul face obligatoriu cursul de limbă română sub pedeapsă, la din contră închiderea şcoalei. 2 3) Directorii şcoalelor particulare stră­ine se răsvrătesc în contra acestei or­­dinaţiuni. 1 V. Ureche publică atunci un arti­col energic: „Răsvrătirea directorilor“, cerând stimă pentru limba românească, prin care trebue să se crească toţi fii neamului virtuoşi şi vrednici cetăţeni ai viitorului4 *). Fiind astfel situaţia învăţământului în Moldova, D. Sturdza. Ministrul Ins­trucţiei publice, un gând fericit a avut atunci când s’a gândit să cheme în lo­cul lui Laurian de Inspector pe Gheorghe Bariţ din Ardeal, care ar fi fost un foarte harnic şi înţelept conducător al acestor instituţiuni­ „ruginite“ cum le numeşte Sion în scrisoarea citată. Sturdza cunoştea de mai înainte pe Bariţ pe a cărui „Gazetă o avea a­­bonată “ încă ca student în München, cum se vede din o scrisoare a lui Alex. Savul din Iaşi cătră Bariţ din 3/15 Fe­bruarie 1850*: „Cocoana Katinca Sturdza de la Miclăuşeni te roagă să trimiţi 2 exemplare din Gazetă unul ei şi celă­lalt fiului său Demeter de Sturdza stu­dent la München în Bayern, Ludwig­­gasse no 26 über­­ Stiege“6) Bariţ fusese în Martie 1859 prin Moldova — care acum făcea parte din România nouă — în Iaşi avuse o con­vorbire cu Ministrul Sturdza, care-l in­vită în postul de Inspector general al şcoalelor din Moldova. Bariţ cu ocaziu­­nea convorbirii a primit oferta lui Stur­dza care apoi şi face demersurile nece­sare la Consiliul Miniştrilor şi la Vodă pentru numirea lui. Bariţ reîntorcându-se din Moldova la Braşov şi-a dat mai bine seama des­pre sarcina grea la care se învoise şi amintindu-şi multele atacuri nedrepte şi intrigi în contra ardelenilor, profesori de­votaţi în România unită, se hotărâ şi scrise lui Sturdza că nu primeşte pos­tul de Inspector „acea funcţiune atâta de grea şi împresurată de intrige“ căci 2) Ibid. 3) V. A. Ureche, Istoria şcoalelor III (1800—186­4) Bucureşti 1894 p. 170. 4) In Steaua Dunării Iaşi IV 1859) no. 26 August cf. Gh. Răscanu, Istoricul învăţă­mântului particular în România București 1906 pp. 126—182. ‘) Bibi. Ac. Rom. m­. 1002 f. 123. Joc de apă. Sub calda sărutare a razelor, fântâna Gâlgăitor înaltă al apelor cortegiu, Iar nota care-o scoate un strop, este ca mâna, Artistului, pe-o harfă, când cearcă un arpegiu.. Ca să trăiască clipe sonore, triumfale Zbucnesc armonioase preludii, ce se’nşiră Sub necropola nopţii adânci şi senzuale, Ca perlele’n bazinuri de aur şi porfiră. Acum se joasă galeş imaginând cascade­le nestimate, prinse pe salbă de-o femee Să-şi potolească­ Orgoliul, şi stropului ce cade Sclipiri fulgerătoare de scarabei să-i deie. Şi’npărechindu-şi dansul, sub haina-i diafană Cu’nmlădieri superbe de languroase-amante, în ploaia de lumină ea pare-o curtezană Ce-aruncă în orgie un pumn de diamante...... Al apei joc fantastic şi’mprăştie splendoarea Bogată, în cuprinsul bazinului enorm, Când plânge’n parc pe ramuri, veghind, s privighitoarea, Dar inima visează pe apele ca dorm.­ ­ Broşu, Frunze, frunze vestejite... Frunze, frunze vestejite Ce alergaţi pe drum în voi, Când vă bate vântul, frunze, Cum ne-asămănăm cu voi!.. De la primii paşi ce-i facem Când pornim sfioşi în viaţă, Până’n clipele din urmă Când ne ’nvăluim în ceaţă, Noi la fel suntem în lume, Noi la fel suntem sub soare, Clătinaţi de-aceleaşi vânturi Grele şi ne’nduretoare... Până când odată ploaia, Infrăţindu-se cu vântul, Deslegându-ne de viaţă Facem una cu pământul, —zice el altădată înduioşat „decât fran­zele albe la Bucureşti şi Iaşi intrigate şi pizmuite, poate şi l­urate cu lacrămi, de o mie de ori mai bine mălaiu şi clapă în Ardeal mâncate în deplină o­­dihnă a sufletului şi a­­•cugetului.6) Ministeriul Moldovei din care fă­cea parte şi Sturdza, dimisionează în 27 Aprilie 18597) şi astfel „oricât de fericit aşi fi fost — zice Sturdza — ca Principa­tele române să vă poată avea conlucrătoriu la opul cel mai mare al regenerarii lor“ Bariţ cu voia şi fără voia lui e silit să rămână şi pe mai departe, „povaţa şi cârm­uitorul fraţilor noştri de dincolo de Carpaţi“.. /Sfârşitul în anul viitor). Pregătirile lEngleziics* pen* tu se apărarea Canalului Suez. Din Lugano se anunţă: Zilele trecute a sosit la Neapol vaporul Montebello care a adus mai mulţi pasageri din Egipt. Aceşti pasageri au spus unui colaborator al ziarului „Tribunal din Roma că Anglia face întinse pregătiri pentru apărarea canalului Suez, împo­triva unui eventual atac turco-german. Se pregătesc ca la o eventuală primej­­die să poată inunda cu apa canalului ţinuturi întinse pe țărmi, rămânând pe acele regiuni numai unele insule arti­ficiale fortificate. Aceste insule-forturi vor servi pentru adăpostul garnizoane­lor, cărora li­ se vor trimite ceia tre­buincioase cu ajutorul bărcilor. HoulA­lfauzlv& la Barda­­nele. Din Berlin se anunţă: »Vos­­sische Zeitung* aduce informaţia din izvor de încredere bulgar, că generalul Monro noul comandant suprem al tru­pelor de pe peninsula Gallipoli face mari pregătiri pentru o nouă ofenzivă îm­potriva Dardanetelor. Din Egipt au so­sit trupe puternice la Gallipoli. Turcii au luat toate măsurile de apărare. Generalul Hamilton d­in­­amintea consiliului marţial. Din Berna se anunţă: Ziarele londo­neze primesc ştirea, că generalul Ha­milton fost comandant suprem al tru­pelor ce operează la Dardanele, a fost rechemat la Londra pentru a se pre­zenta în faţa unui consiliu marţial ad­­hoc şi a răspunde acuzaţiilor de în­­precauţiune şi incapacitate in prepara­ţi­ile ofenzivei forţelor debarcate în gol­ful Suvla. Englezii au luat în aramlă oraşul Calais. »Berliner Tageblatt« scrie, că Englezii, fără considerare la timpul încheierii păcii, au luat în arândă dela Francezi oraşul Calais pentru trei ani. 6) N. Iorga, Istoria, literaturii în veacul al X­X Vile­ni III p. 227. 7) Gazeta Transilvaniei, 1859 no. 22 p. 88. (Bânico. Când te văz venind la noi Rândunea pribeagă, Uit necazuri şi nevoi, Griji care mă leagă, Şi mă duc cu gândul iar, iar colo la ţară, Unde te-am văzut întâi Soi de primăvară Şi de unde am plecat Din copilărie Să trăesc înstrăinat Fără bucurie. Craiova St. Ionescu Bălceşti. imn n­ «v—mira Destăinuiri făcute în parlamentul Angliei. Declaraţiile lui Asquit şi Carson în camera comunelor. Ia şedinţa din 3 Nov. a camerei comu­nelor ministrul Asquit, expunând situaţia actuală a războiului mondial, a făcut între al­tele următoarele constatări: Naţiunea engleză este astăzi tot atât de puternic hotărîtă ca oricând înainte de aceasta, să continue războiul­­find la c­aplarea rezultatului final. Ori­zontul, care in parte a fost de fapt încurat, s’a limpezit. Avem însă nevoie de o nemărginit de mare răbdare și curaj. .... Am avut motive până în ultimul moment să sperăm,că Grecia va îndeplini obligamentele sale contractuale faţă de Serbia. Venizelos a cerut în 24 Sept. dela Franţa şi Anglia 150,000 soldaţi şi în schimbul unui astfel de sprijn s’a stabilit, că Grecia va mobilize. In 2 Oct. Venizelos şi-a dat în­voirea ca trupe franceze şi engleze să debarce pe teritor grecesc şi, numai de dragul aparenţei, a protestat în contra debarcării. In 4 Oct. Venizelos a declarat, că Grecia susţine tratatul, pe care l a în­cheiat cu Serbia, dar regele a desapro­­bat această enunciaţie şi Venizelos a demisionat Noul guvern al Greciei n-a voit să renunţe la neutralitatea Greciei, în schimb a esprimat dorinţa să rămână în relaţii de prietenie c­u aliaţii. In astfel de împrejurări a trebuit să se lase în sarcina Serbiei să se a­­pere în contra atacului din front a pu­terilor centrale şi contra atacului din lăture al Bulgărilor. Antanta însă nu poate admite, ca Serbia să cadă pradă unei astfel de combinaţii necinstite şi respingătoare. Vizita lui Joffre a con­tribuit la un deplin acord al statului major francez şi englez în ce priveşte colaborarea împreună pe câmpul de luptă balcanic a trupelor cateniei. En­­tenta consideră independenţa Serbiei ca unul din cele mai importante puncte de vedere în actualul tă­blia. De încheiere Asquit a comunicat, că în urma dimisiunei lui Carson, a fost numit prim­-procuror de stat prim­­procurorul F. G. Smith. * După Asquit a luat cuvântul Car­­son care a supus unei aspre critice conducerea răsboiului din partea An­gliei. Carson a spus între altele, că Anglia cheltuieşte zilnic cinci milioane funţi sterling­ şi cu toate aceste enor­me cheltuieli, nu poate împiedica ex­­tinderea răsboiului, care va periclita în curând interesele de viaţă ale Angliei în Orient. Expediţia în Dardanela a scos la iveală greşeli fără pereche, in esecu­­tarea operaţiunilor. Grey a mai promis un public ajutor Serbiei, fără ca con­ducerea armatei să fi luat în scopul acesta măsuri serioase. I.­Heart Fake. In timp ce Europa întregă fierbe de sgomotul armelor şi omenirea zisă »civilizată« îşi concentrează toată ener­gia şi tot geniul pentru opera omorului, în Franţa, sub cerul totdeauna albastru al Provanţei atât de cercetată în tim­purile liniştite de turişti din toate ţă­rile şi da poeţii cai mai feluriţi, s’a stins încet acum ^câteva săptămâni in etate de 92 ani. /. — Henri Fahre. Umil şi modest, acest savant a făcut să se vorbească atât de puţin de el, în lunga lui viaţă, — însă operele lui vor rămânea şi societatea viitoare îl va aşeza între cei mai mari genii ai Franţei. I.­­ Henri Fahre, care şi-a petre­cut întreagă viaţa ln climatul aşa de dulce şi de bogat al Provanţei a văzut lumina zilei în 33 Dec. 1823 într’un sărac şi arid departament. In satul Saint-Leans. Părinţii lui erau dintre cei mai modeşti munteni. De mic Henri Fahre păştea prin munţi mită lor turmă de capre. înzestrat cu un spirit viu* de o inteligenţă precoce, el s’a remarcat din bună vreme şi graţie generosităţii unui suflet caritabil a ’intrat în Noem­­vrie 1834 în colegiul din Rodet. Atenţiunea lui extraordinară, dorui­ lui de-a afla şi-a înţelege în fiece zi lucruri noui l’au aşezat între cei mai buni elevi şi i se profeţea că va ajunge fata colegiului, când într’o zi binefă­cătoarea lui muri, şi astfel lipsit de spr­ein material el a fost silit să pără­sească studiile cărora s’a devotat cu o ardoare fără pereche. El nu s’a descurajat însă. A reuşit să între la şcoala normală din Vău­­cluse, unde a obţinut la vărsta de 18 ani diploma de profesor pentru şcoa­lele primare şi superioare. Aşa a func­­ţionat el ca profesor la diferite şcoale, dând cea mai strălucită educaţie dis­­cipolilor săi. In acelaş timp s’a făcut cunoscut publicului prin opere de mare valoare . La moartea directorului V. Oniţiu. Manifestaţii de doliu. Mai rar s-a manifestat un doliu atât de general şi profund ca la moar­tea regretatului director Oniţiu. Deşi se împlinesc două săptămâni de la moartea sa, care ne-a zguduit atât de cumplit, scrisorile de condolenţă continuă să sosească la adresa familiei şi a foruri­lor şcolare din toate părţile locuite de Români. Pentru astăzi lăsăm să urmeze următoarele condolenţe: Condolenţele Metropoliei de Alba Iulia. La adresa d-nei văd. Victoria Oni­ţiu n. Branisce a sosit următoarea scrisoare: Cu multă durere sufletească am primit ştirea despre trecerea la cele veş­nice a vrednicului director, dis­tinsului pedagog şi marelui bărbat, Virgil cândva Oniţiu, al Multonorat D-voastră soţ. Când ne închinăm înaintea ne­pătrunselor sfaturi ale proniei dum­­nezeeşti, primiţi, Vă rugăm sincerile noastre condolenţe împreunate cu ruga, ca Tatăl îndurărilor să Vă mângâie în nemărginita durere. Blaj, din şedinţa consistorială ţinută la 26 octombrie 1915. Victor Mihályi m. p. Mitropolitul Alb al-Iuliei. La adresa Eforiei şcoalelor centrale gr. or. române din Braşov a sosit ur­mătoarea scrisoare : Cuprinşi de sinceră durere din cauza morţii neaşteptate a vrednicu­lui director Virgil Oniţiu, care timp de 25 ani a fost profesor cu inimă şi conducător înţelept al şcoalelor­­ voastre, Vă rugăm ca să primiţi expesiunea acestei dureri. Bunul Dumnezeu să Vă mân­gâie, iar neuitatului director să-i fa­că loc în şirul aleşilor săi. Blaj, din şedinţa consistoriului arhiepiscop, ţinută la 26 Oct. 1915. Victor Mihályi m. p. Mitropolitul Albei Iuliei. Alte condolenţe. Primarul oraşului Braşov Dr. Schnell a adresat Eforiei şcoalelor o scri­soare românească de condolenţă, din care reţinem următoarele rânduri: Cu adâncă părere de rău am primit vestea despre decedarea mult meritatului director Virgil Oniţiu. In­stituţiile şcolare ale Onor. D-Voastră tot aşa ca şi cultura română în ge­neral au o mare perdere prin dece­darea sa. Primiţi, Vă rog, atât în numele meu cât şi în numele oraşului re­prezentat de mine exprimarea celui

Next