Gazeta Transilvaniei, decembrie 1915 (Anul 78, nr. 260-286)

1915-12-04 / nr. 263

Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cor.; pe­­ 1/2 an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor.; pentru România şi străinnătate pe un an 40 lei; pe 1/2 an 20 lei. ZIAR POLITIC­ NAŢIONAL. Apare seara, în fiecare zi de lucru. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Manuscrisele nu se înapoiază. TELEFON Nr. 226. Demokritos ar vorbi.. . (—) Puneţi rugul şi ardeţi tâ­­mfite, un preot, păgân care să se chieme Demokritos să-şi îndrepte privirea făţarnică la pământ şi să glăsuiască: — Omenimea a fost totdeauna ipocrită şi şi-a fabricat teorii pentru a-şi scuza prostia. Fiul unui dulgher, văzând că patru mii de ani a su­­ferit omenimea, a vrut să­ o mân­tuiască cu jertfa vieţii sale. Şi un făcător de pace, cu brâul de piele, l-a osândit la moarte şi trei nopţi a zăcut pironit pe cruce. Hristos şi Pilat. — După Hristos, în urmele cadavrului sfânt s-au găsit alţii, care au­­vrut să scape omenimea de propria sa povară. Pe Husz l-au pus pe rug, pe Savonarola l-au ars de viu, pa Şervet l-au aruncat pe roată,... Xi­­menes... — După umanişti au venit ia­­cobinii. Şi dânşii prin gura lui Marat, Robespierre, Desmoulins, spuneau că vor egalitate, frăţietate şi libertate. Şi craniul regesc a căzut în tărâţă. Maria Antoineta a fost pieptănată cu pieptăn de fier şi burghezele i-au scuipat în faţă, iar drăgălaşul Dauphin, a zăcut o viaţă întreagă în puşcărie. — După umanişti — a sosit era solilocilor. Iată-i pe tribună pe filosofii desnădejdei; Kant, Scho­penhauer, Marx... Şi unul dispre­­ţueşte pe tiran, al doilea dispre­­ţueşte viaţa, al treilea suprapreţuieşte capitalul. Şi Stephenson pune miş­care în abur, face să fugă roţile, şi Fulton strătaie virgina apă — şi după motorul minţei porneşte sbâr­­năind telegrama şi sunetul se prinde în ham. Edison, Edison... Făcător de bine şi rele, căci ne-ai ucis de­părtarea, întunerecul şi liniştea, ca să le putem înţelege altfel... — După teoreticiani, veniţi deci voi, „solidarizatorii“ omenimei. Tu Malthus, tu Smith, tu Fourier, tu Krapotkin, tu Elisée Redus, cu toţii aveţi o soluţie pentru a linişti revolta, a egaliza străduinţele vieţii, a nivela jertfa... Cu toţii doriţi să luptaţi pentru om, cum a murit fiul dulgherului... Demokritos va trebui aci să se oprească şi să pufnească în râs: — Prin urmare, umanism şi spirit de jertfă? Şi voi, oameni, vă spuneţi că sânteţi eroii secolului XX-lea? Purtaţi jobea, mâncaţi cu furdhuiţa prăjitura, învăţaţi să facă termene lacheul, lăsaţi să vă mani­­culeze unghiile — şi dragii mei, voi sânteţi bestii şi vă sălbătăceşte sângele şi aveţi ghiare! Şi aţi în­văţat să dansaţi şi să conversaţi franţuzeşte, jucaţi poker şi beţi şam­­panie, femeei voastre îi spuneţi: my­ lady, abonaţi ziare şi vă pur­taţi în loje copiii? — şi în tranşee vă ucideţi cu răcnet, dacă vă ples­neşte sângele nevinovat în faţă ziceţi că sânteţi eroi, şi aduceţi acasă o monetă de aur în loc de­­un picior... Prin urmare, voi sân­teţi eroii secolului XX-lea. Şi voi aţi avut pe Bergson­ul, Curie, Met­­schnikofful, K­afft Ebingul vostru — voi aţi clădit orfelinate şi aţi discutat în parlament viitorul vă­duvelor, voi aţi trimes în dispreţ pe cer, ce-şi bătea joc de moralul vostru public şi voi aţi inventat mii şi mii de regule ale Bon­ ton­­ului şi tot ce-aţi gândit, ce-aţi,visat, ce aţi vrut, ce-aţi jertfit de mii de ani, voi risipiţi într’un moment?... Da, căci din tigru nu poţi face oaie blândă şi corbul nu va avea glas de ciocârlie! Şi Swift v-a spus că omul lui Platon nu este o bestie cu două picioare, ci o bestie cu mii de bestii într’ânsa... Cultură? Ei, da. Zimbetul Morei L’sa? Progres? Un tun de 42 cm? Umanitate? Ga­zele asfîxiatoare, focul fluent, gra­natul şi glontele dum-dum! Bonton? Pa, ucide-1! Iubirea de-aproapelui tău? Da. Fă-i orfani copiii şi fă-i văduvă soţia, căci negreşit astfel vei fi erou! Demokritos va trebui să tacă puţin, căci de rîsetul cel mult i s-ar răguşi glasul. Apoi va putea începe iarâş: — Şi mi-e milă de tine, măi omule, căci tu mori la fel în Cal­cutta şi la fel te naşti în Paris ! Contele dacă are boala Bright, ori prinţesa de Gotha care-şi scuipă plămânii pe aleele sinuoase ale Nor­­mandiei simte aceeaş durere, ca min­dineta, care bea veronul, căci cuira­­sierul a părăsit-o.... Şi mi-e milă de tine, măi omule, căci în zadar fraţii tăi sânt negri peste mări, ace­­laş vis le soseşte pe gene, ca şi ţie. Şi în zadar spui că tu eşti eu­ropean, şi dânsul este australian, ori chiar sirian, de unde vine şi­­ unde se duce nu va putea şti, căci­­ în zadar ai învăţat buchile la Hei­­j­delberg, de 2X2—4, dar numai până ce soseşte momentul din ur­mă, căci atunci siguranţa minţei îţi spune 2X215..... Şi în zadar tu, european educat, manierat şi afe­meiat, spui că eşti superior persa­nului, ori chinezului, căci unul are coif un loc de joben pe cap şi altul ochi ca migdala şi-şi macină în mori rugăciunea, dragul meu euro­pean, când te înşală nevasta, ori te loveşte propriul copil simţi aceiaşi durere, pe care-o simte păgânul, căruia îi sboară porumbelul iubit şi îi moara, ca o crisantemă, fata. Şi bucuria? Dar numai tu europeanule te poţi bucura câştigând un milion la loterie, ori înşelând pe cutare burgrav cu un alt milion? Dar caf­­frul, maladitul, samoyeduî, eschimo­sul, nu să bucură cu aceiaş bucu­rie, de propriile sale bucurii, care au acelaş fond profund de entu­­siasm sufletesc, deşi li să dă altă formă? Demokritos ar trebui să-şi scu­ture capul şi să ameninţe cu de­getul : — Vezi, vezi, lozincile, teoriile, profesorii, moraliştii, coriferii intelec­tuali, te-au prostit şi de astă-dată omule, ca să-ţi uiţi povaţa lui Rous­seau: retour au furêt­ înapoi în codrul înapoi dragul meu în codru, căci deşi porni jopen şi dansezi va vota cu nevasta altuia, bestie te numeşti. Dar să nu crezi că faci parte din fiarele regeşti. Tu hotărât ai crede, că firea ta trufaşe, mân­dră şi curajoasă te asemue leului ori tigrului. Nu, dragul meu, nu me­riţi distincţia asta. Căci leul nu ucide pe leu — doar numai sobo­lul este singurul animal, care este gata să-şi ucidă neamurile pen­tru o jumarcâ otrăvită. Da, aşa înţeleg şi eu. Tu eşti o bestie, dar bestie laşe şi iubitoare de întune­­rec.... Tu, omule, ce-ai căuta tu codru, între flori, cerbi şi râuri? Da, în codru — doar sub pământ, în taină, între neamurile tale: so­bolii.............. Şi Demokritos ar pune pe rug trupul omenirei, stârvul putred, cu cap diform şi cu stomahul umflat de lenea maţelor — l-ar stropi cu răşină ca să nu miroase, şi ar da foc rugului. Şi ce-ar rămânea ce­nuşe, din leşul ars, vântul ar du-­­ ce-o în noianul vremei, iar în ste­rile luminei, Cel­ ce a desfăcut mă­rile, a ridicat munţii şi-a pus miş­care în aripile fluturilor, ar spune înduioşat fiului său: — Ecca Homo! Şi hohotele diavolului s’ar auzi până în Cmu. Emil Isac. Cei opt Cranptani. N’am văzut în viaţa mea un om mai vesel şi mai pornit spre glume ca acest de treabă rege. Nu se ţinea de cât de posne şi ghiduşii. Oricine ştia să spună o istorie caraghioasă şi bine spusă, era sigur de dragostea regelui. De aceia şi cei şeapte miniştrii erau toţi vestiţi prin talentul lor de farsori. Erau toţi croiţi după calapodul regal: graşi, voinici, cu aplicare spre ghiduşii. Nici­odată n’am putut pricepe lămurit dacă posnele îngraşă pe oameni, ori dacă în grăsimea lor este ceva care predispune la năzbâtii; dar sigur este că un ghiduş slab se poate numi rara avis în terris. In cât priveşte fineţele, sau umbrele spiritului, cum le zicea el în­suşi, regele nu le prea ţinea în seamă. Avea o admiraţie specială pentru glumele largi şi le mistuia ori­cât de lungi ar fi fost. Delicatesele îl plictiseau. In li­teratură i-ar fi plăcut mai mult Rabe­lais, de­cât Voltaire. Ghiduşiile In ac­ţiune aveau la el mai multă trecere de­cât glumele in vorbe. La epoca când se petrece această povestire, bufonii de meserie nu eşiseră Încă din modă la curţile regeşti. Multe din puterile mari europene îşi mai păstrau încă pe nebunii lor, nişte ne­norociţi, unşi pe faţă, cu chivere cu Clopoţei şi cari trebuiau să fie întot­deauna gata la glume şi ghiduşii în schimbul fărâmăturilor ce cădeau de la masa regelui. Regele nostru, fireşte, avea şi el nebunul lui. Adevărul e că avea mare nevoie de nebun­a cuiva pentru a precumpăni greutatea înţelep­­ciunei clnor şoapte deştepţi cari îi slujeau de miniştri — ca să nu mai vorbim de înţelepciunea lui însuşi. Totuşii, nebunul lui, ghiduşul său de meserie, nu era numai nebun. Me­ritul acestuia era întreit, prin faptul că mai era şi şchiop şi pitic. Pe vremea ceia, piticii erau tot aşa da căutaţi la curţi ca şi nebunii; mufii monarchi n’ar fi fost în stare să ’şi petreacă timpul (şi timpul e un fit mai lung la curte — ca nicăirii fără un ghiduş care să-i facă să râză şi fără un pitic de care să râză. Dar, după cum am mai spus o, toţi aceşti ghiduşi, la 99 de caşuri din o sută, sunt graşi, rotunzi şi grei — astfel că era pentru regele nostru o mare mândrie da a avea în Hop-Frog — aceasta era numele nebu­nului — o întreită comoară într’o sin­gură persoană. Numele de Hop-Frog nu era, bine­înţeles, acela care ,i-l dăduse naşul la botez, ci miniştrii, în bună înţelegere i-au ales acest nume, din cauza nepu­tinţei lui de a umbla ca ceilaţî oameni ’). Intr’adevăr, Hop Frog nu putea să 1). In englezeşte, Hop înseamnă a sări şi Frog broască. facă un pas de cât cu sărituri de broască, lui cu care îl amuza pe rege — nevoie mare fi Dar, deşi Hop-Frog, din causa pi­cioarelor lui sucite ,nu putea umbla de­cât cu foarte mare greutate, natura însă ca pentru a­l răsplăti, îi înzestrase braţele cu muşchi de o putere uimi­toare. Aceasta îl făcea să se poată că­ţăra de arbori sau fringhii, cu o uşu­rinţă şi îndemânare de necrezut. Când se suia pe vre-un arbore, se­măna mai mult a veveriţă ori a mai­muţă de­cât a broască. Nu ştiu anume din ce ţară era Hop-Frog. Era cu siguranţă din vre-un ţinut depărtat şi barbar, de care nimeni n’a auzit vorbindu-se — la o mare de­părtare de curtea regelui nostru. Hop- Frog şi o fată tânără, mai puţin pitică de­cât dânsul — dar foarte frumoasă şi o excelentă dansatoare — fuseseră răpiţi deja căminile lor şi trimişi dar regelui din partea unuia din generalii săi biruitori; la asemenea împrejurări, nu e de mirare că o strânsă prietenie se legă între aceşti doi nenorociţi captivi. Hop- Frog, care, cu toate ghiduşiile sale, era totuşi nepopular, nu putea să-i fie de mare ajutor Tripetei; ea însă, din causa drăgălăşeniei şi frumuseţei, era de toţi admirată şi alintată; avea deci muită trecere de care se folosea la orice prilej pentru a veni în ajutorul iubitului ei Hop-Frog. Intr’o zi, nu ’mi mai aduc aminte cu ce prilej so teme, regele hotăra, să dea un bal mascat. De câte ori trebuia să aibă loc la curte un asemenea bal sau oricare altă serbare, talentele lui Hop-Frog și aie Tripetei erau puse la contribuție. Harp-Freg mai cu seamă era atât de dibaci în a născoci tot felul de îm­podobiri și de deghinări pentru balurile mascate, că nimic nu se putea face fără ajutorul lui. Sosise seara hotărâtă pentru bal. O sală splendidă fusese decorată sub ochii Tripetei cu toată măestria posi­bilă pentru a face serbarea cât mai strălucitoare. Toată curtea avea frigu­rile aşteptărei. Fiecare îşi avea costumul şi rolul său, unii şi le pregătiră cu o săptămână, ba ch­ar cu o luna mai înainte — toţi erau pregătişi — singur regele şi mi­niştrii săi, nu ştiau încă ce hotărâre să ia. Pentru ce oare? Nu ştiu — nu­mai de n’ar fi fost şi aceasta o glumă. Fără îndoială 18 veneau greu ideile, din causa grăsime­­lor. Ori cum o fi fost însă, timpul fugea şi ca ultimă scăpare chemară pe Tripetta şi pe Hop-Frog. Când cei doi pitici se înfăţişară regelui, ei îl găsiră sorbind regeşte vi­nul împreună cu cei şapte m nîștri ai săi; cu toate acestea monarcul părea foarte indispus. El știa că Hop-Frog are groază de vin, căci vinul 11 făcea­­ pe bufon furios, ceia c© nu-i tocmai I plăcut. Dar regelui îi plăceau glumele și încarcă să-l silească să bea sau — după vorba regelui — să fie vesel. — Apropie-te, Hop-Frog, ii zise el când ghiduşul şi cu prietena lui intrară în odaie , Apropie-t­e şi goleşte cupa a­­ceasta în sănătatea prietenilor tăi din depărtare (aici, Hop-Frog oftăi şi ajută­­ne cu imaginaţia ta. Avem nevoe de­ tipuri, de caractere, dragul meu, de ceva nou şi extraordinar ! Banalitatea mă omoară ! Haide, bea ! Vinul îţi va aprinde imaginaţia! Hop-Frog se silea, ca da obiceiu, să răspundă cu o glumi la vorbaie re­gelui dar sforţarea fu prea mare. Era tocmai ziua naşterei sărmanului ghiduş şi ia porunca de a bea în sănătatea prie­tenilor săi obs­eji i se umplură ochii cu lacrămi. (Câteva picături amare că­zură în paharul ce i-1 întinse tiranul. Ah, ah, mugi regele, în timp ce piticul sorbea vinul cu desgust — vezi ce-i în stare să facă un pahar cu vin bun ! îţi strălucesc de acum ochii ! Bietul băiat! Ochii lui mari scân­­teiau neobicinuit, căci vinul avea o pu­tere prea mare asupra creierului său slab. El puse nervos cupa pe masă şi se uită la toţi cu o privire fixă, de ne­bun. Toţi păreau încântaţi de gluma regală. (Va urma.) Fomiică japoneză contra Englezilor. Din Rotterdam se t­te­­grafează următoarele ziarului „B. Z. am Mittag«: Baronul Kato, fost minis­tru de externe japonez, despre care se ştie că e filo-englez, într-o adunare de partid din Tokio a rostit o vorbire, în care cu o sinveritate necruţătoare a com­parat succesele puterilor centrale cu in­­cap­abilitate a antantei. S-a provocat apoi şi ia faptul, că Anglia nu sprijine de pe aliaţi corespunzător puterii ei şi că or­ganizaţia militară engleză e cea mai defectuoasă posibilă. Nu e­eschis,că An­glia încă în decursul acestui război îşi va acvira materialul de răsboi necesar, mualţie şi material în oameni, dar o armată atât de splendidă cum e armata germană, nu se poate scoate din pă­mânt. Rusia deja nu se mai poate scăpa şi nu mai poate îndrepta dezastrele în­durate. E posibil, cum spune guvernul rus, că va mai înarma iacă 10 milioane de oameni, dar aceştia nu vor fi capa­bili de luptă, căci de unde să ia Rusia atâtea milioane de arme, muniţie şi tu­­nuri? Cu totului tot altcum stă Ger­mania. Imperiul german a dovedit lumii, că întrece cu mult pe toţi duşmanii lui. Mişcări năşeşti în b­asa­­rabic». Din Cernăuţi li­ se comunică: Ruşii iau întinse măsuri militare în su­dul B­asrabiei. Porturile dunărene Reni Ismail, şi Ci­ta s’au închis pentru civili. Numai vasele cari au destinaţie militară pot să ascosteze. Zilnic se anunţă so­sirea a noui trupe. Multe trenuri aduc material tehnic. Ia taberele sudice ale Basarabiei soldaţii sunt instruiţi cu mare zor. Bulgarii vor trece pe te­­riior grec. Lui *Secole l­i­ se telegra­­fiiază din Salonic, că acolo se crede că Bulgarii nu vor trece terrorul grecesc la Monastir sau Demir-Kissar, ci gra­niţa pe linia Gevgheli-Doiran ca să fie în conţinu contact cu Englezii şi Fran­cezii. Raportul între Antantă şi Grecia s’a înbunătăţit într’atâta, încât statul major englez şi francez pot începe lu­crările de apărare a Salonicului. SITUAŢIA pe câmpul de rastod­ii« Azi dimineaţă am primit dela bi­rou! de presa al prim-mi­nistrului ur­mătoarele comunicate oficiale telegrafice: Budapesta 15 Decemvrie.—Din mareis cartier general al nostru se comunică oficial cu data da azi. In nordul monarhiei. Nu s’a petrecut nici un eve­niment mai însemnat. La graniţele italiene. Situaţia e neschimbată. Câmpul de operaţii din Balcani. Forţele austro-ungare ale arma­tei Kövess caii înaintează de cătră Plevlje au ocupat ori în toată es­­tensiunea lor poziţiile muntenegrine la sud de la Vranagora. Urmărind pe duşman, o coloană a pătruns la Glibaci până în valea Tara şi a distrus un batalion duşman. Alte trupe au ajuns până la Grab, la înălţimile ce sa află imediat la est de la Berane. Alături de detaşamen­tele noastre se află şi Musulmani şi Albanezi în luptă contra Muntene­­grinilor. Numărul prizonierilor făcuţi eri este de 840 soldaţi şi 150 obli­gaţi de a purta armele. General de divizia Höf­er, loc­ţiitorul şefului de stat major. Pe frontul anglo-franco­­ruso-german. Berlin, 15 Decemvre­­—Buletinul o­­ficial al marelui cartier general german e pentru ziua de azi următorul : Pe câmpul de operaţii de la vest. Nu s-a petrecut nimic de o însemnătate mai mare. Un vapor englez împotmolit în 12 Dec. lângă înălţimea de la Bapanne a fost bombardat cu succes vizibil de că­tre aviatorii noştri. Duşmanul care a pornit mai multe escadre aeriene la Bapaume, Peronne, spre Lota­­ringia şi Mühlheim (în Baden) a pierdut în luptă aeriană sau în fo­cul tunurilor noastre 4 avioane, în­tre cari și unul mare cu două mo­toare. La est și sud-est. Nimic nou.

Next