Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1916 (Anul 79, nr. 1-23)

1916-01-01 / nr. 1

Pagina I trai traor lapte crâncene. Imediat după amiazi duşmanul a început să inundeze cu foc de artilerie poziţiile noastre, .«­iafkr trei ore m­ai târziu a trecut la primul atac de infanterie. De cinci ori una după alta, iar­­ seara la orele zece duşmanul a în­cercat şi a şeasea oară, dar totdea­una în zadar, de a sparge cu co­loanele sale adânci de atac liniile noastre. Vitejii apărători, sprijiniţi de artileria noastră care a lucrat cu un efect grozav, au respins toate ata­curile. Retragerea duşmanului a fost în parte mai mult o fugă neregulată. Pierderile lui sunt mari, înaintea unui sector de batalion zăceau 800 Ruşi morţi. Regimentul de infante­rie Nr. 43 din Moravia nordică şi regimentele de honvezi Nr. 30 şi 307 s-au distins­­ mai mult. Alt­e una în nord-est nu s-au dat decât cioc­niri în unele locuri. La graniţele italiene. Situaţia e neschimbată. In sec­tore delà Riva, Flitsch, Tolmein precum şi la capul de pod delà Görz activitatea de artilerie a fost în u­­nele locuri mai viie. înaintea părţii sudice a capului de pod delà Tol­­mein a fost respinsă o încercare de atac a duşmanului. In regiunea Görz aviatorii noştri au aruncat bombe asupra poziţiei italiene. Câmpul de operaţii din Balcani. Ofenziva noastră contra Mun­tenegrenilor progresează favorabil. O coloană a noastră a ocupat în luptă înălţimile la vest şi la nord­­vest de la Budua, iar altă coloană a ocupat muntele Babjdk de 1566 metri înalt, la sud-vest dela Ce­­tinje. Trupele ces. şi reg. cari în­­naintează peste Lovcen au respins pe duşman peste Njegusi. înălţi­mile cari se ridică dincolo de gra­niţă, la est dela Orahovac, încă sunt în posesiunea noastră* Forţele trimisa contra Orahoovac-uS® *D­upă lupte de 70 de ore, au stă­pânire la înălţimile stânciâr^^ş­­le la sud-est şi nord-est de la lo­calitate. După comunicatul de eri, numărul tunurilor capturate la gra­niţa sud-vestică a Muntenegrului, s-a ridicat la 42. In colţul nord-estic al Mun­tenegrului, au fost luate cu asalt înălţimile la sud de Berane. Detaşamente austro-ungare împreună cu Albanezii au alungat resturile legăturilor trupelor sârbeşti din Dugain, la vest de la Ipek. General de divizie Hofer, loc­ţiitorul şefului de stat major. Pe frontul anglo-franco­­ruso-german. Berlin, 12 Ianuarie — Buletinul o­­ficial al marelui cartier general german e pentru ziua de azi următorul : Pe câmpul de operaţii de la vest". La nord-est de la Le Mesnil, In Champagne. Francezii au atacat pe o lăţime de vre­o 1000 metri poziţia noastră, dar atacul lor a eşuat şi duşmanul în urma focului nostru cu efect a căutat să ajungă In grabă înapoi In tranşeele sale. O repetare a atacului a fost împie­decată prin focul nostru de ar­tilerie. La sud dela Lille ori dimi­neaţă tabăra de muniţiuni aşezată în casemata unui parc de pioneri a sărit In aer. Stradele învecinate au suferit mult. Lucrările de sal­vare au avut ca rezultat dini­eri seara desgroparea a 70 cetăţeni morţi şi 40 greu răniţi. Locuitorii oraşului cred că nenorocirea e a se atribui unui atentat englez. Drapelele­­Crucei Roşii, cari pentru un timp oarecare au fost delăturate din apropierea gării de la Boissons, ori au fost din nou arborate, să când am început bombardăm gara. La est şî sud-est. La Tenenfeld (la sud-vest delà Illuxt) a eşuat înaintea poziţiei noastre un atac rusesc bogat în pierderi. La nord dela Kossiuch­­notvk­a o trupă a noastră a respins avant-posturile ruseşti în poziţia lor principală. Câmpul de operaţiuni din Balcani. Nimic nou. Evenimentele pe mare. In 11 Ianuar d. a. o escadră a hydroplanelor noastre a aruncat cu un efect distrugător bombe asupra fabricei de muniţii şi de sulfur, asupra gării şi a unei ba­terii de apărare din Rimini. Cu tot focul violent al mai multor tunuri de apărare, toate hydro­­planele noastre s-au reîntors nea­variate. N­U­ vorbi de opt sau nouă şi surâse când văzu că nu sunt mulţumită de atâţia copii. A treia seară de Crăciun fu foarte neliniştită, din cauza împrejurărilor ce făcu astfel că aproape mă pregătii să părăsesc ţara; lumânările arsese a­­proape de tot şi copilul fu apucat­ de spasmuri din cauza fricei ce i-o pro­dusese o gânganie ce cânta prosteşte pe leagăn. Deşi speram să petrec în seara aceea, atât de frumos, totuşi nu am reuşit, căci cop­iul se făcuse aşa de mare şi devenise aşa de interesant şi singura noastră bucurie era o viaţă tristă şi întunecoasă. Aşa au fost soarta. Singură seară patra fu splendidă* Ba fu In anul 1873 când pentru prima oară îmi revăzui patria unde îmi ară­­tai copila-mi drăguţă şi despre care toţi vorbeau că e frumoasă ca o zână. Mereu mă întreba: »Asta e Regina, toarnă?* Nu pot povesti multe despre ea: abia trecură 30 de ani, e încă prea de­vreme a vă spune ceva. Redădu» şoaptele dulci ale copiliţei, In precu­vântarea „Rapsozii Dâmboviţei*, para eşeau ca nişte fragmente de versuri­­ din guriţa ei, iar eu adesea ziceam : « Singura mea poezie frumoasă, e co­­piliţa mea!« Numai să-şi facă cineva o idee de o adevărată seară de Crăciun, petrecută cu oaspeţi mulţi, băeţi, fete dia orfeli­nate şi copii găsiţi care jucau jocuri, »froebeliane«. Intre toţi aceştia, mica zână par’că avea aripi in acea seară, ca şi cum nici n’ar fi atins pardoseala. I s’a dăruit un cărucior, iar ceilalţi co­pii o trăgeau in el prin coridor. Fu o adevărată călătorie a unei zâne. Acea seară îmi lumina întreaga mea viaţă, căci ea fu cea din urma! De atunci totul deveni pentru mine intu­­nerec, Intunerec, Intunerec ! Ne era foarte greu Ia început căci Crăciunul şi celelalte sărbători vin totdeauna cu 12 zile mai târziu decât In Occident; de aceea, nici­odată, nu ne-am­ gândit că vom sărbători In a­­celaş timp cu iubiţii noştri, ci numai atunci când celelalte seri de Crăciun erau aproape uitate. Iată că sosi şi prima seară întunecată a sărbătorilor de Crăciun ale anului 1874. Ne hotă* râsem să le serbăm cât mai simplu, •ftci voiam să ne gândim şi Îs germa* nii cei bravi, căci pe acolo nu sosi lucă Crăciunul. Voiam să-l serbăm cât mai liniştit. LSaal pe Rege la treburile lui iar eu mă aşesai In faţa biuroului meu şi scrisei neîntrerupt cinci poezii, din care,parte apăruta ,Regina mea*: «Pen­tru o ochiadă frumoasă», »Nu-ţi fie frică să vorbeşti da copiii*, 10 noapte de Crăciun*, a Ingerilor de Crăciun*, «Imi pare că lumea ar fi a mea!* De atunci urmară una după alta serile întunecoase ale Crăciunului. Pen­tru cine le-am face mai lucitoare ? Ea plecase, și alt copil nu mai venise ! Ea nu voi să ne trimită pe altul In loc, de teamă că ne-am consolat Ah! Ea ne-ar fi putut trimite chiar și o duzină, căci pierderea ei rămâne pentru veşni­cie o durere sfâşietoare, şi niciodată nu s’ar putea vindeca rana, veşnic sânge* rândăi Cum ar putea fi altfel, când ci­neva a avut numai un singur copil şi altul nu mai vine? Şi de aceea acuma vin una după alta serile întunecoase de Crăciun. Nici­odată nu le-am scris scumpilor noştri că nu mai serbăm Crăciunul, pentru a nu le mâhni inimele pe când ei serbează pomul de Crăciun; da, da, şi noi nici chiar nu ne mai gândim a ne face iluzii de acea zi ca şi cum ar fi ştearsă din calendar! Era nimerit că aici nu se serba Crăciunul ci Anul Nou ca In Franţa, iar darurile le impărţeau tot atunci, întunecoasă, întunecoasă. Întune­coasă seară de Crăciun. Nici­odată nu mai putui asista la împărţirea darurilor in vre-o şcoală sau instituţiune, iar oamenii mă com­pătimeau şi nu-mi pretindeau ceva peste puterea omenească. Iar din cauza inimei rele, rămăsei multă vreme nemişcată, cu dureri de picioare şi spate. Intr’adevăr sfinăta­­tea-mi era aşa de zdruncinată din cauza grozavelor dureri, din care cauză nu mai avui alţi copii. Da, totdeauna spe­ram, speram Încă, dar anii treceau şi fiecare rază de speranţă era o nouă desamăgire, de care nici­odată nu am voit să mai vorbim, căci asta era sufe­rinţa şi rana. S’a scris at&t de mult de viaţa reciprocă In cel mai înalt grad, internă pare a fi cu totul altul Stima reciprocă In cel mai înalt grad interzice ca In aceiaşi viaţă laborioasă să vorbească de motivul ce paralizează toate forţele. Primul pom de Crăciun pe care-l revăzui fu atunci când mă găseam în Segenhaus, bolnavă, neştiută, bârfită, părăsită şi dispreţuită şi când cu sca­unul pe rotile mă apropie­ de orgă pentru a-mi relua locul şi a cânta în timpul împărţire! darurilor, ca şi mai înainte. Cum Îmi era când lumânările străluceau, desigur asta nu e nevoie s’o mai dezcriul Din nou era iubirea care făcea să-mi vie zâmbete pe b­uze şi care-mi închidea durerea arzătoare la adâncul inimei. Când mă întorsei aici după trei ani, furăm invitaţi de alte persoane la o serbare de Crăciun, căci In lipsa mea, ne veni o mamă tipătă şi născu doi copii. Când le zări micuţele l­­r cap de bălaie sub pom, atunci mă rugai În­cet: „Scumpe Doamnei Nu mă lăsa! Nu mai poţi Ahl nu mal pot! Aceasta­­ Îmi întrece puterile mele c­ a a: Zita tr*wbil‘vani*i. îl . Cătră cetitorii noştri. Invitare la abonament. Peste câteva zile ziarul nos­tru întră în al 79-lea an de exis­tenţă, învingând cu fruntea ridicată toate greutăţile, „Gazeta Tran­silvaniei“ şi-a împlinit neîntrerupt chemarea, ţinând sus steagul as­­piraţii fiilor noastre naţionale în­dreptăţite. V Arinl acesta deosebire fiind , al doilea an de­ răsboiu, a fost sost încercare ca cel precedent, dar cu toate greu­tăţile ivite, ne-a­m continuat acti­­vitatea, acomodându-ne împreju­rărilor date şi prea bine cunoscute, deşi erau momente, când apariţia acestui ziar era serios ameninţată. Constatând aceste fapte în ajunul noului an, ne adresăm cu toată încrederea către marele pu­blic românesc, ca luând în dreaptă considerare jertfele aduse şi greu­tăţile ce ni­ s-au pus şi ni­ se vor mai pune în cale, să ne acorde şi pe viitor tot sprijinul posibil,­­ îndeosebi apelăm la vechii noştri abonaţi, ca să ne onoreze şi pe viitor cu încrederea lor, re­­noindu-şi abonanentul, iar pe cei cari ne-au rămasi datori, rugân­­du-i să-şi achite restanţele. Unirea partidelor polone austriace. Din Viena se Anunţă: Membrii partidului social-de­mocrat polon au ţinut alalt ieri o consfătuire în Cracovia cu prenidiul clubului polon, cu care prilej de­putatul Qabynszki a făcut o dare de samă despre situaţia politică. După o discuţie mai lungă s’a luat hotărârea, ca socialdemocraţii po­loni să intre în clubul polon par­lamentar austriac. Dare de samă despre sumele incurse la societatea „Cru­­cea Roşie», pentru Crăciunul răniţilor. Din partea presidenţiei societăţii «Crucea Roşie» din Braşov primim spre publicare următoarele: In scopul de a se procura daruri de Crăciun pe seama soldaţilor răniţi şi bolnavi îngrijiţi In spitalele din Bra­şov, au Incurs, pănă la consfătuirea din 19 Dec. 1915, următoarele suma la pre­sidenta societăţii: dela contesa Sofia Mikes 805 cor.­ tot dela contesa Mikes, după consfătuire, încă 533 cor. şi 6 fii. Emran Scherg jun. 350 cor. data d-na Frideric Fischar 87 cor., d-na Harteiaa Tschudl 40 cor., d-na Carl Plessiinger 130’70 cor*­ d-­na Maria B. Baiulescu 200 cor., văd. Julia Hiemesch 50 cor., d-na Dr. Francisc Kofirr 115 cor., văd. Frid* Schneil 91 cor., Josefina Dr. La­­ssel 394.40 cor., Ana Dr. Schneil 170 cor., d«)la d-na Dr. Zîkarlau 243 cor., d-na Josef Mătyâi 113 cor., Matilda Millier 41*50 cor., Edit Pap 10 cor.,Ma­tilda Herfurth 160 cor., «Rem­. fem. ev. Feldioara» 25 cor., d-na Luciana Jaczko din Zărnești 107 cor. — in to­tal 3680 cor. și 66 fi­eri. Din suma aceasta s-au dat com­i­­siunilor de dame designate pentru spi­tale, in consfătuirea din 18 Dec., precum şi după aceea, următoarele sume: I. spitalul de trupă 315,70 cor., II. Casar­ea neagră 629,70 cor., IIi. Şcoala ci­vilă de fetiţe 204 07 cor., IV. a. Ca­­sarnia de artilerie a­ 237 cor., IV. b. Şcoala de la Bartolomeu 173 cor. IV. c. Casarma de artilerie b.­ 284*57 cor., IV. b. Casarma de husari 281 cor., V. Şcoala de meserii 682*48 cor., Spitalele Crucei Roşii şi cele de boale epidemice 470*63 cor. S-au împăr­ţit apoi, câte o coroană. In ziua de 23 Dec. In şcoala dela Bartolomeu 100 cor. In 24 Dac. în casarmele ,de artilerie, husari, boale epidemice şi ale Crucei Roşii 300 cor., în 29 Dec. în şcoala ci­vilă de fetiţe 201 cor., la Crăciunul ro­mânesc din suma colectată de Reuniu­nea femeilor române s-au dat la sco­pul Împărţirii de daruri de Crăciun 100 cor., ieşitor tot­.l® 3v85­ 15 cor. Pentru acoperirea spsselor totale societatea. Crucea Roşie a mai contri­buit aşadarâ Inca cu 304.49 cor. Tuturor acelora cari prin daruri în bani sau In naturalii au făcut posi­bilă Împărtăşirea cu daruri a vitejilor luptători, cari as află sub Îngrijirea noastră, precum şi membrelor comisiu­­nilor de dame, cari cu zel fără păre­­che şi-au oferit sprijinul lor, le expri­mă şi pe această oaie cea mai sinceră mulţămită. Presidenţia societăţii „Crucea Roşie” din Braşov. Pentru sărmanii soldaţi români, cărora li s’au amputat picioare sau mâni şi cari şi-au per­dut lumina ochilor". Transport din n-rul trecut 12272 c. 51 f. D-l Dum. Stinghe măce­­celar Braşov ...... 20 —­­D-l Vincenţîu Nemeş preot Sânmărtinul-s&rat . . 1 — La­olaită 12293 c. 51 f. Hr. I-lilC 0i9©irîii şl esfbiî. — Povestire.*) — (dedicată d-ţoarei Getta Chernbach de la teatrul naţional din Bucureşti.) In faptul dimineţii ciocârlia în­cepu să cânte. Cântarea ei tremura în azonul luminos şi vieţuitoarele urm­­­au fermecate melodiile vrăjite. Ciocârlia lăuda pe Dumnezeu în cântarea ei şi sfântă era înduioşarea passiei maeatre, şi razele de soare legau cunună pe cio­cul ciocârliei. Pe-un arbore, asculta ironic corbul cântarea ciocârliei şi-şi spunea : — Cântă, cântă nebuno, dar să nu crezi c­ă oamenii preţuiesc cântarea ta. Puţin îi interesează pe ei trilurile tale şi te-ar goni cu pietre fecioarele, dacă le-ai cânta In derisul lor. Şi bătrânul corb Îşi scarpănă o­­chiul, căci îl irita un picur de sânge. — O, — croncănea vesel corbul— niciodată n-am fost atât de sătul ca acum. De altădată trebuia să sbor zile şi nopţi, până ce găseam vre­o bucă­ţică de carne — şi acum, maţele îmi plesnesc da mistuirea bună. Ciocârlia sfârşi cântecul şi sbură pe arbore. Corbul o apostrofă zicând : — Ei, cântăreaţă neobosită, tu nu vreai să înţelegi, că împărăţia ta s’a sfârşit? Nu şti că oamenii nu mai iu­besc glasul tău, căci eu te cânt zile şi nopţi întregi? Ciocârlia răspunse tremurând : — Adevărat că oamenii se ucid şi nu-i mai înduioşează plânsul meu, dar numai războinicii nu pot suferi glasul meu... — Răsboinicii ? — Se înnepa de râs corbul. — Dar ceilalţi oameni as­­cultă evlavioşi cântarea ta? Te ’nşeli, cântăreaţă regină, glasul tău nu mai are preţ. întristată ciocârlia își scutură a­­ripile, pa cari nu se mai uscau lacră­­mile văduvelor. De-odat’ din depărtare, corbul, observă venind pe drum un soldat. Ve­nea din luptă și ham­eie-i erau sfâșiate — mondirul li era pătat da sânge și în ochi 11 ardea focul durerat. Corbul zise agitat : — Vreai să ne prindem că oa­menii nu te mai iubesc ? Vreai să te convingi, că glasul meu Jtl interesează mai mult decât al tău ? Cântă-i soldatului întâi,tu, şi lasă-UiA lu uiiuâ a&*l caut cu tii -rei -osebirea Intre glasul nostru ? Și corbul râdea Îndestulat, căci soldatul venea din luptă crâncenă. A­­propiindu-se soldatul de arbore, cio­cârlia începu să cânta. Niciodată poate n-a cântat atât de frumos, căci d­a ea cânta durerea primăverei, duioşia fio­rilor şi doina suferinţei. Soldatul se opri supt arbore şi asculta fericit cântarea, care-i picura mâagăere la suflet — ochii i­ se um­pleau de lacrămi și-și ridică evlavios privirea în ceriu : — Ciocârlie, pasăre măiastră, Ciocârlie, dragă ciocârlie ? îngână In extaz soldatul. Ciocâr­lia conteni cu cântarea. Soldatul o rugă blând : — Mal cântă, mal cântă, cântă din mine spaima și durerea ! Ireale spuse corbul: —­ Las’ acum să-l cânt eu ! Să vezi cum o să se bucure de glasul meu. Și corbul Începu să croncănească.... Ciocârlia Își sbârli aripile de teamă și se uita la soldat. Soldatul apucă o piatră și aruncă In ramurile arborelui : *) Din volumul de presă, : „In urma lui Mart»* de Emil Isaa­ce-o să apară la Bu­curești.

Next