Gazeta Transilvaniei, iunie 1916 (Anul 79, nr. 116-138)
1916-06-12 / nr. 125
Anul LXXIX Nr. 125 Braşov, Duminecă 12 (25) Iunie 1916. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cor.; pe 12 an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor., pentru România şi streinătate pe un an 40 lei; pe an 20 lei. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Apare seara, în fiecare ? de lucru. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inseratil sa primesc la administraţia. Praţul după tarif şi învoială Manitou tacla nu sa înapoiază. TELEFON Nr. 226. Speranţe şi desiluzii. Abea au trecut câteva săptămâni de când toată lumea vorbea despre pace, îndată după aplanarea conflictului germano-american începură să prindă aripi tot mai multe ştiri, că ingerul păcii ar fi gata să coboare iar în lume, ne mai având groază de fumegătoareletruvii ale răsboiului. Cancelarul Germaniei, ministrul de externe al Angliei, presidentul Americei făcură unele declaraţiuni favorabile apropierii păcii, şi din acele se hrăni cu lăcomie pressa mondială câteva săptămâni. Credem că numai în lunile de la începutul războiului vor mai fi avut ziarele aşa enorm tiraj ca în restimpul cât apărură în coloanele lor veşti despre posibilitatea păcii. După aproape doi ani de războiu, pacea, ideia păcii, ajunse să frământe într’o măsură neasemănat mai mare massele, decât cutare biruinţă sau înfrângere pe uriaşele fronturi de luptă. Se vorbea, se discuta ,cu bucurie de posibilitatea păcii, nu numai în cuprinsul puterilor centrale, — biruitoare pănă azi în măsurarea puterii militare — ci şi în statele inţelegerii, ca o dovadă că pacea e dorită şi aşteptată pretutindenea. Şi nici n’ar fi cu putinţă să fie altfel. Din firea lui, prin educaţia şi ţintele ce urmăreşte în vieaţă omul nu se poate împăca cu misiunea de-a distruge, de-a împărţi nenorociri şi dureri, de-a semăna moartea între semenii săi. El trebue să fie în lume un semănător nobil al ideilor şi sentimentelor înalte, adevărat omeneşti, el trebue să fie grădinarul priceput care să altoiască asperităţile vieţii, să indulcească vieaţa. Oricât să fie de răpitoare unele momente, vin altele în cari omenimea îşi dă seama de adevăratul ei rost. Astfel născură speranţele în posibilitatea păcii. Nu atât din declaraţiile bărbaţilor de stat, cât mai mult din dorinţa generală a omenirei. Căci unele din acele declaraţii purtau şi simburele continuării războiului. Zdrobirea militarizmului prusiac, pus ca ţintă a războiului de bărbaţii de stat ai Angliei, pomenirea acestei „ţinte" chiar şi în declaraţiile lor asupra posibilităţii păcii, lăsa să se vadă negru în viitor. Şi... desilusiile au şi urmat repede. După ce se încurcară atât de mult veştile despre cutare vorbire a presidentului Americii, încât nu mai ştiai ce-a spus într’adevăr: crede sau ba c’a sosit momentul intrevenirii sale în favorul păcii, a venit cancelarul german şi a spus limpede în parlamentul din Berlin, dorinţele noastre de pace sunt zeflemisate, noi vom lupta deci mai departe, orice discuţie asupra păcii de-aici încolo n’ar putea decât să ne strice. A venit de curând în parlamentul nostru Contele Tisza şi a făcut aceiaşi declarare. A venit în consiliul federal elveţian senatorul Hoffmann şi răspunzând unei interpelaţii, a spus: nu-i acum momentul ca să intervenim în favorul păcii, fiind chiar acum clipa celor mai mari sforţări militare pe toate fronturile. Şi într’adevăr în locul Îngerului păcii atât de mult aşteptat, calcă tot mai greu, tot mai stăpân pe bietul pământ, păgânul Marte. Desigur nu din dorinţa de-a se extermina împrumutat isbugnesc acum flăcări uriaşe pe fronturi, ci tot pentru a apropia ceasul păcii. S’a văzut că în situaţia de azi de pe câmpiile de luptă nu-i cu putinţă încheerea păcii. Situaţia militară a puterilor centrale a părut prea strălucită în ţările înţelegerii, şi bărbaţii conducători ai acestora se temeau să nu li se impună toate condiţiile păcii de cătră noi. Ei cearcă deci să ajungă într’o situaţie mai favorabilă pentru vremea când se va aşeza undeva masa verde a celor mai estinse consfătuiri de pace cari au fost vreodată în lume. Viitorul apropiat sau depărtat — cine ar mai putea spune ! — va arăta dacă speranţele lor nu sunt zadarnice. Chiar şi în cazul că s-ar reocupa toate teritoriile pierdute — la ceea ce desigur nici ei nu mai visează — în ce situaţie mai favorabilă ar ajunge ? S’ar ajunge numai la starea din nainte de răsboiu... Desigur desiluzii sunt în urma neadeveririi zvonurilor de pace, dar desiluziile aceste se vor împrăştia repede. Se vor împrăştia pentru că fiecare om va simţi prea adânc nemulţumirea împotriva acelora ce au zădărnicit gândul păcii, decât ca să nu fie preocupat acum de alte sentimente. In toate ţările de-aici încolo se va dori biruinţa cu mult mai adânc decât pân’acum, pentrucă tot mai mult îşi ridică capul o altă convingere, contrară celei de pân’acum, anume că numai o biruinţă decisivă, zdrobitoare va putea aduce pacea. într’adevăr în anul din urmă de răsboiu se înstăpânise convingereacă biruinţă decisivă nu se poate câştiga pe lângă uriaşele forţe ce-s acum în luptă, că răsboiul va deveni staţionar, încremenindu-i graniţele în felul tranşeelor, că alţi factori vor decide pacea. Convingerea aceasta poate se înrădăcinase între oameni în urma faptului că, după marea retragere rusească, fronturile rămaseră aproape un an neschimbate. Convingerea aceasta era şi mai adânc omenească, după ce mărturisim odată că nu tunul ci mintea şi inima trebue să reguleze neînţelegerile dintre ţări şi popoare. Desigur lumea întreagă ar fi rămas mai satisfăcută dacă în felul ce-i mărturisea aceasta convingere s’ar fi încheiat pacea. Zvonurile unei astfel de păci însă nu s’au adeverit. Astăzi începem să credem așa cum s’a crezut de când e omenimea: cel mai tare va rămânea de-asupra. Nu se va face pace, — cum nu s’a făcut nici odată pân’acum de când avem istorie, — decât când cel mai tare va îngenunchia pe cel mai slab. Dar dacă cel mai tare s’ar întâmpla să fie cel nedrept ? Desigur omenimea prin nimic n’a meritat să mai ajungă şi acum la aceasta „luptă pe cuţite". Şi cea mai adâncă desiluzie isvoreşte chiar de-aici: că n’a fost posibil să-şi spună cuvântul mintea şi inima omului, ci s’a dat din nou dreptul cuţitului. Desigur nu noi, nu puterile centrale, vom purta vina acestei lupte până la extrem cum o designează ofensivele pornite de curând. Aplicarea noastră de a încheia o pace dictată de minte și inimă, fără noui vărsări de sânge a fost destul de clar manifestată. Răspunderea vor avea-o cei ce spun, cu ministrul de răsboiu al Rusiei : începem din nou răsboiul! Sn acroniu. Pe stepă creşte oarbă noaptea grea, Iar eu în svârcoliri ingrozitoare Mă sting încet... Trecut-a crunta luptă ca’ntr’un vis... Şi-acum cu pântecele larg-deschis Eu mor încet... Regret după regret Răsar din zarea vremii şi dispar Şi inima mea bate tot mai rar... Zac între morţi... Dar par’că au fugit şi ei Să nu audă-atâta plâns şi jalbe.... Lin pipăiu întunericul cu mâna Şi ochii-mi fug departe, Spre-oraşele fantastice şi albe Ce ard în zări... Zac între morţi, Dar par’c’au dispărut şi ei... Şi peste ochii-mi grei, Noaptea creşte ’ntruna, tot maigrea... Piciorul stâng mi-a dispărutca’n vis Şi-n pântecele-mi larg-deschis, Par’c’a crescut un uriaş abis... Văd încă ’ngrozitorul val-vârtej... Prin norii grei de fum, Par’că revăd acum Armate de cerchezi şi de tatari Şi roşii baionete ’nfipte ’n mii [de piepturi Şi sânge cald curgând din mii [de rane, Prin codrii milenari... * * * Un glas de om în noapte, undeva, S’aude ’n răstimpuri horcăind Şi ’n plânsul lui s’adună-atâta jind... Un glas de om în noapte, undeva, S’aude ’ncet... E-un glas ce par’că, L’am auzit de-atâtea ori... E glas de prietini ori de frate?.. E oare vr’unul dintre-ai mei, Ori poate vr-un necunoscut A cărui limbă n’o ’nţeleg... La răstimpuri îl aud gemând Şi ’n creerul meu bolnav, niciun gând Nu îşi mai află loc, Decât durerea lui, Care-i durerea ’ntregului pământ.. O, prietin vechiu ori trist ,necunoscut, Un singur gând A mai rămas în creeru-mi de rând, Un dor de-a mă târî prin noaptea [oarbă, De-a te căta prin întuneric, Prin şanţuri, prin noroi, Printre cadavre calde de eroi, De-a te găsi, o prieten vechiu [ori duşman, Şi de-a-ţi întinde mâna mea de lut Şi de-a te face să înceţi a plânge, Ca zorile de mâne Să ne găsească morţi lângăolaltă In purpuriul soarelui de sânge... A Cotruş. Refugiaţii bucovineni pe pământul României. Ziarul „Az Est“ publică următoarea telegramă prin Bucureşti : Refugiaţii bucovineni sosesc în masă pe pământul românesc. Din povestirile lor resulta că evacuarea Cernăuţului şi a sudului Bucovinei s-a făcut în ordine. Refugiaţii au avut timp să aducă cu sine chiar şi cele mai valoroase lucruri. Refugiaţii s-au întâlnit în parte în Suceava. , De aici au trecut în localitatea românească Burdujeni. Faţă de refugiaţi guvernul român a dovedit cea mai mare prevenire. A ordonat autorităţilor să-i ajute cu fapta şi cu sfatul. Refugiaţii călătoresc prin România până la staţiunea de graniţă ungară Ghimeş. Guvernul român a hotărât, să pună la dispoziţia refugiaţilor trenuri speciale. Şi până acuma le-a pus la dispoziţie 313 vagoane de persoane. Afară de aceasta s-au format pe teritorul românesc comitete de ajutorare, ca să ajutoreze şi înzestreze cu toate cele de lipsă pe nenorociţii refugiaţi bucovineni. Intr’o altă telegramă din Cluj, în care se relatează despre sosirea acolo a impiegaţilor căilor ferate bucovinene, se spune între altele : Aceştia au părăsit cap ultimii Cernăuţul, de unde au sosit peste Iţcani şi Palanca la Cluj. De Luni au fost neîntrerupt pe drum. De la Iţcani până la Palanca au călătorit pe teritor român. Unul dintre refugiaţi a spus, că locuitorii români au primit pe refugiaţi in mod prevenitor. O mare mulţime a aşteptat la prima staţie trenul nostru — povestea refugiatul — aducându-ne în tren de-ale mâncării, vin şi cigarete în cantitate mare. Fiecare refugiat a primit şi o sticlă cu lapte. Cigarete au primit chiar şi femeile. Aceasta s-a repetat şi la celelalte staţii din România, încât şi acum avem la noi din mâncările primite. Avonuri despre o contra-decisivă italiană. Din Lugano se comunică: Regele Victor Emanuel a plecat Luni seara în cartierul general. Din acest fapt se deduce, că în curând va începe contra-ofensiva de mult anunţată pe frontul Isonzo şi în ţinutul Tonale. Se mai svuneşte că Italia se pregăteşte cu aliaţii ei la nişte operaţii comune în stil mai mare pe mare. Francezii nemulţumiţi ca ariaţii lor englezi, Marcel Cochin scrie în „Humanité Englezii dispun de o armată imensă, bine echipată, de tunuri for Statalii small dupâ: L. Biro. „Când mă întorsesem, de pe câmpul de război — istorisea profesorul Silvestru din Praga — „mă cuprindeau furii de mânie în vederea vieţii neruşinate şi zgomotoase a capitalelor. Mai cu seamă luxul esuberant al damelor, mă scotea din sărite. Când vedeam alunecând uşor pe străzi păpuşi de astea împopoţonate, cu figuri dulci, nepăsătoare, a căror preocupaţiune nu era desigur alta, decât stofa, ce se potriveşte mai bine la culoarea pală a feţei şi croiul, ce redă mai bine liniile corpului — mie, care niciodată n’am fost prietin al sexului frumos, îmi venea să fac în gura mare scandal pe stradă. Locale, unde se găsiau multe dame la un loc, le ocoleam, căci îmi făceau rău“. . . Şi într’adevăr e imposibil, ca în cineva, care a văzut cu proprii ochi suferinţele fără de margini ale întregei generaţiuni bărbăteşti în iadul umed şi lutos al tranşeelor, să nu se redeştepte sentimentele, de cari povestea profesorul. Şi eu la rândul meu abia îmi puteam reţinea dispreţul şi mânia, când reîntors de pe câmp, mi-au bătut la ochi damele tinere, luxoase, pline de veselie şi de viaţă, ca neşte parfumaţi fluturaşi de vară. In generalizarea mea mergeam aşa de departe, încât îmi despreţuiam chiar şi propria mea fică, căci nu-i puteam erta, că e tânără, veselă şi elegantă, şi mă preocupa serios tema pusă de profesorul din Praga: n’ar fi oare mai bine ca în interesul rasei albe să se retrimeată iarăşi în robie femeia — aşa după cum trăeşte azi la rasa galbenă ? Cele văzute pe câmpul de război, soartea omenirii şi idei de felul acesta mă aduseseră într’un neplăcut surmenaj intelectual, ce-mi răpise somnul nopţii. Dar câteva mărunte întâmplări, făcându-mă să plâng de durere, mi-au arătat teribila nedreptate a ideilor mele şi ale profesorului. Intr’o astfel de noapte de insomnie sună cineva la locuinţa mea, ce se afla în vecinătatea unui pension de fete al călugăriţelor franceze „Notre Dame“. O călugăriţă palidă ca şi cascheta ei din cap, cu glas întrerupt de spaimă, mă roagă să vizitez o elevă subit îmbolnăvită din institut. Intre călugăriţele agitate zăcea în pat în stare inconştientă — cu ochii mari deschişi, fixaţi în infinit — o tânără fată de 17 ani, baronesa Inmidabile şi de bogate muliţiuni. Ora a sosit, să-şi arate acum această armată forţa. Ea va fi în stare — sperăm — să schimbe mersul răsboiului, accelerând sfârşitul lui aşteptat cu nerăbdare. Grecia va plini criză- Noul cabinet Zaimis — Grecia s’a supus ultimaatului entertei. Telegramele de azi sosite din Atena confirmă, că guvernul elin sa supus — nolens-volens — ultimatului recent al ententei. Iată aceste telegrame: Atena, 23 Iunie. Noul cabinet format de Zaimis va depune după ameazi jurământul. Prim-ministrul Zaimis a preluat şi resortul externelor. Ambasadorii ententei la Atena au recomandat guvernelor lor să sisteze blocada. Viena, 23 iunie. Conform ştirilor sosite la ambasada elină de aici, noul cabinet s’a format obţinând aprobarea regelui. Lista noului cabinet este astfel compusă : Prim-ministru şi ministru de externe: Zaimis. Ministru de comerciu şi de interne Negris. Ministru de răsboiu şi de marină: general Callaris. Ministru de agricultură : Calligas. Ministru de instrucţie : Lidoreikis. Ministru de finanţe: Rhallys. Ministru de justiţie: Monferato. Roma 23 Iunie. * Agenţia Stefan i“ comunică din Atena: Prim-ministrul Zaimis s-a dus la ambasada franceză, unde erau întruniţi ambasadorii Franţei, Rusiei, Angliei şi Italiei comunicându-le că guvernul acceptă toate cererile lor. In urma acestei declaraţii flota aliată a primit ordin să părăsească Pireul. Noul cabinet va disolva camera, va publica alegeri noui şi va executa demobilizarea şi alte postulate. * In cercurile vieneze — după informaţiile lui „Pester Lloyd“ — se dă expresiune speranţei, că personagiile conducătoare din Grecia vor putea continua şi sub actualele împrejurări critice politica neutralităţii. Puterile centrale pot aştepta viitoarea desfăşurare a lucrurilor în linişte, fiindcă chiar şi în urma unui eventual succes al pressiunei ententei n-au să se teme de nimic în urma situaţiunei lor militare incomparabil mai favorabilă. Cu greu va considera lumea esecutarea cererilor ententei drept o dovadă, că i-ar merge bine. Ce câştiguri va obţine ententa din aceste demersuri, nu se poate ve