Gazeta Transilvaniei, iunie 1916 (Anul 79, nr. 116-138)

1916-06-10 / nr. 123

Nr. 128 Braşov, Vineri 10 (23) Iunie 1916. Arini LXXIX. Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cor.; pe V, an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor., pentru România şi străinitate pe un an 40 lei; pe V, an 20 lei ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Apare seara, în fiecare zi de lucru. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. inseratele se primesc la administraţie. Preţul dup­ă tarif şi Involati Manuscrisele nu se înapoiază. TELEFON Nr. 226. Progres ori regres? Sunt două mentalităţi în o­­menimea de astăzi, cari dau un viu contrast, o antiteză. Unii cred că răsboiul va avea efecte bune asupra desvoltării civilizaţiei, va îmbunătăţi vieaţa omenească, se vor tăia chiar făgaşe mai adânci pentru sporirea umanităţii. Alţii susţin teza contrară. Cu cât se prelungeşte răs­boiul, cu atât cei buni sunt sacri­ficaţi pe fronturi, moravurile­­se înselbătăcesc, nimbul ideal al vieţii se şterge. Cari vor fi având dreptate, optimiştii sau pesimiştii? Intr’adevăr, întrebarea aceasta, de mergem spre progres ori spre regres este foarte deficilă şi lipsesc deocamdată criteriile si­gure cari te-ar ajuta să tragi o judecatâ-sinteză, să dai o definiţie sigură, sprijinită pe o samă de împrejurări lămurite. Argumente pot avea şi optimiştii şi pesimiştii, se pot înarma bine şi unii şi alţii. Şi atunci, ca să ieşim din acest circulus vitiosus ne vedem nece­sitaţi să ne smulgem din milieul zilelor de acum şi să căutăm în raza trecutului dacă peste tot avem o îndrumare, găsim vre-o concepţiune luminoasă, ce ne-ar da sprijinul să deslegăm ches­tiunea. In trecutul Ardealului sunt ani de aceia ce pot fi consideraţi începuturi de epoce nouă, când elementul românesc s’a jertfit alergând sub steagurile împără­teşti, numărul jertfelor fiind poate egalat cu cele de astăzi, păstrând proporţia numerică. Se ştie după explorări mai recente că de pildă originalitatea sistemului ostăşesc al lui Ion Huniade constă în militarizarea Românilor; pe ei s’a rezimat în toate campaniile sale contra Turcilor. Pilda cea mai în­depărtată. Nu lipsesc nici altele recente. Din răsboaiele aceste neamul nostru n’a ieşit înfrânt cu desăvârşire, ci totdeauna a mai găsit în sine condiţiile de recu­legere, de reîmputernicire. Istoria trecutului nostru este o istorie nu de regres ci de pro­gres succesiv, căci cu fiecare e­­pocă ne-am ales cu câte un pas mai departe în evoluţiune, graţie ideilor timpului de liberă desvol­tare a vieţii naţionale. Idei liberale uneori au tronat la curtea însăş a unui împărat ca Iosif al doilea, care însă nu făcea distincţiuni de naţionalitate, ci voia să existe o singură limbă în imperiul austro­­ungar, cea germană, idee ce pu­nea stăvili însăş dorinţei sale de democratizare a vieţii politice, căci democratismul nu-i posibil decât prin instrumentul viu al limbei naţionale a veacurilor. Incontestabil, că la începutul răsboiului ne găsiam într’un as­cendent politic faţă de trecut, prin­cipiile politicei româneşti fiind larg împărtăşite massei populare. Gradat cu desvoltarea conştiinţei naţionale poporul românesc în întregitatea claselor sale sociale îşi înţelegea situaţia politică, şi însufleţit de adevărul convingeri­lor credea într’un viitor mai bun, credinţă mântuitoare, susţinătoare a moralului public ! Când deci în întreagă presa ţărilor beligerante se discută cu aprindere asupra întrebării dacă va aduce progres ori regres răs­boiul, noi evident, nu credem că va fi mai rău decât ca în trecut. Din răsboiul îngrozitor de astăzi vor trage învăţături folositoare, căci sunt foarte scump plătite: guver­nanţi şi supuşi, popoare mari şi mici, umanitatea va creşte, spiri­tul de concilianţă, dreptate şi e­­chitate va răspândi duhul său bi­nefăcător în conştiinţe, şi viaţa neamurilor se va îndrepta pe sin­gurele căi cari duc la o convie­ţuire paşnică, la un concert de neamuri ce se înţeleg şi se res­pectă. Conflictul mexicano-avisman. „Frankfurter Zeitung" anunţă din New- York : Zilnic sosesc ştiri de violări de graniţă din parte mexicană. Preşedintele Carranza nu mai poate reprima anarhia din Mexico. Toţi americanii se refugiază din ţară. Ofiţerii americani sunt de părere că pentru pacificarea Mexi­cului e necesară o armată de un jumătate milion de oameni, şi că operaţiunea aceasta ar dura trei ani. Ca mâne plec de-aici... Ca mâne plec de-aici. Cu ultimii Ardealului voinici, Ca mâne plec şi eu, Pe drumul cel mai lung şi greu, Ce mi-l deschide viaţa blestemată... Mă duc şi eu Şi poate nu m’oiu mai întoarce­­niciodată... Plec mut cu ai Ardealului voinici, Mă duc spre ţara, In care curge sângele fierbinte, Pe munţii trişti Şi peste şesuri albe de-oseminte... Mă duc cu mâni, Cu slugi şi cu stăpâni. . . Mă duc pe-un drum cu-aceia ce -mi-s dragi, Cu ’nduioşate turme de iobagi, Care vorbesc o limbă ce-i şi-a mea... Mă duc cu ei, Mă duc la lupta grea, Şi poate nu m’oiu mai întoarce [niciodată... a. Cotruş. 12 peţitori ai episcopiei transilvane vacante delà 1796—3838. — Co­mu­nicare istorică — de Dr. loan Lupaş. VI. Moartea vicarului loan Popovici, întâmplată la 1805, îndeamnă pe mitro­politul Ştefan Stratimirovici să insiste din nou pe lângă curtea din Viena pen­tru întregirea scaunului episcopesc va­cant. In rugarea sa trimisă din Carloviţ la 28 iunie 1805 spune cu mâhnire, că în 5 rânduri (1796, 1798, 1802 şi 1803) a intervenit zadarnic în această cauză şi nu înţelege, cum poate fi lăsat fără episcop un popor atât de numeros ca poporul român din Ardeal pentru nişte motive atât de şubrede ca restanţele ta­xelor sidoxiale, cari—după cât a’aflat— s’au şi incassat destul de bine, încât fondul sidoxial ar fi crescut până la suma de 15,0­0 fl. La această rugare primi Stratimirovici iarăş un răspuns negativ. Din cauza unor împrejurări spe­ciale nici acum nu se poate restaura episcopatul vacant din Transilvania — se zicea în rezoluţia din 18 iulie 1805. Iar pentru instituirea altui vicar îmn locul­­ decedatului Ioan Popovici cancelaria de curte îndrumă guvernul ardelean, să ia dispoziţiile, pe cari le va afla de­ausă. Postul de vicar îl ceru­ pentru sine şi protopopul Sibiiului, Ilie Popovici, moti­vând, că de la 1792 poartă şi funcţia de asesor consistorial fără leafă, a înlocuit în mai multe rânduri pe vicar şi, dacă ar fi înaintat la această treaptă, ’din sa­larul de 400 fl. ar împărţi jumătate în­tre ceilalţi asesori, cari’ de asemenea îndeplinesc slujba aceasta gratuit, pe când el are casă şi parohie în Sibiiu. Dar cancelaria de curte îi răspunde, că prin decretul aulic din 6 Iunie 1805 nr. 1517 a fost numit vicar protopopul Hu­­nedorii, Nicolae Huţovici, 15) despre care guvernatorul ardelean Gheorghe Banffy raportează, că în 30 iulie 1805 a fost şi introdus în oficiul de vicar propunând totodată, să i se dea şi acestuia salarul, pe care l-a avut Ioan Popovici pentru merite similare, adecă 400 fl. anual. °) Dar până s’a aranjat chestiunea vicariatului vacant, s’a mai ivit un soli­citator al cârjei vlădiceşti ardelene. Era o figură cu totul necunoscută pen­tru Ardeleni. Se numia Timoteiu Moloch arhiepiscop de Sardis şi în repeţitele sale petiţii spunea, că de 13 luni se află în Viena, unde fiind traiul foarte scump şi-a cheltuit averea întreagă mai IS) nr. 1578/1805 cane. aul. trans. ,6) nr. 1896/1805 cane. aul trans. făcând şi datorii ; de altă parte zicea că are toate însuşirile de lipsă pentru demnitatea episcopească şi în ultimul răsboiu cu Turcii ar fi făcut Majestăţii Sale servicii însemnate jertfind o parte din averea sa şi ajungând aproape de primejduirea vieţii. Cancelaria îi răs­punde în 18 iulie 1805, ca şi la o ce­rere anterioară, că chestiunea întregirii episcopiei transilvane aşteaptă încă ela­boratul comisiunii eclesiastice ardelene. Până se va înainta acest elaborat să fie cu răbdare. Este cunoscută încetineala, cu care lucrează aproape toate comisiunile şi în ziua de azi. Dar la începutul seco­lului al XIX-lea se cerea cu adevărat cea mai creştinească îndelungă răbdare, până isprăviau comisiunile (deputaţiu­­nile sistematice) exmise din partea die­telor ardelene câte o lucrare de interes obştesc. Cu deceniile se amânau con­sfătuirile şi decisiuni­le. Mai era şi apa­ratul administrativ atât de greoiu : ela­boratul oricărei comisiuni trebuia stu­diat întâi de guvern, apoi cu observă­rile acestuia se înainta cancelariei de curte din Viena, care după ce ii studia din nou per longun et latum, îl tran­spunea consiliului de stat, de unde se cereau în multe cazuri iarăş întregiri şi informaţiuni, pe cari numai guvernul le putea da Astfel se poate uşor înţelege, cum o cauză atât de însemnată ca în­tregirea unei episcopii a fost amânată timp aşa îndelungat. Fireşte, că au con­tribuit la aceasta şi anume tendenţe con­­fesionale­ politice,’ cari au reuşit să ţină biserica noastră într’o stare de umilire şi nesiguranţă nu numai în timpul se­­disvacanţei, ci şi mai târziu până în zi­lele liberatorului Şaguna. Dela un timp se pare, că şi înde­lungă răbdarea cercurilor din Viena în această afacere, era pe sfârşite. Deşi bunul Francisc II. ceruse, dupâ cum ara văzut — încă dela începutul anului 1806 informaţiuni urgente cu privire la între­girea episcopiei, numai în 25 Maiu 1809 a urmat decretul aulic nr. 1301, privitor la alegerea unui episcop din sinul pre­oţimi ardelene, care să fie om activ şi potrivit, cunoscător al limbilor naţionale, în deosebi al celei româneşti, precum şi al legilor, constituţiilor şi datinilor celorlalte popoare locuitoare, în Ardeal, să se bucure în măsură mai mare de iubirea şi încrederea clerului şi popo­rului român, să fie cunoscut ca om des­toinic, cinstit, cu judecată dreaptă, cu credinţă şi râvnă cătră principe şi către ţară. a) Acest episcop va primi ca leafă 4000 fl anual din fondul sidoxial. lB) „Sua Majestsis Sacratbsima itera'D procibus Oieri Gra ci ritus non Unitcum in Transilvania eidem Altefatae demissa porrecti* clementer deferre benigneque «dmittere dig­­nata est, ui fundo sydoxmli jam nunc in debi- Ofensiva rusă. — Voci de pressă. — Ziarul berlinu-f . Naţionatecitung“ scrie intre altele. Pierderile ruse din Volhinia sunt foarte grele. Mai ales dureroase sunt pierderile în ofiţeri superiori. Numai în sectorul generalului Leşiţki au căzut patru generali, iar trei au fost greu răniţi între care două comandanţi de corp de armată. In total au căzut 14 generali sau au fost greu răniţi, precum şi 17 ofiţeri de grad mai mic. In Petrograd do­mneşte temerea, că ofensiva ar trebui întreruptă fără succesul dorit, de­oarece muniţiile în urma risipei nemai­auzite, n’ar putea f­i de ajuns. In toate părţile imperiului ştirile exagerate de victorie au deş­teptat un entuziasm enorm, din care cauză discreţiunea reacţionară câştigă un sprijin important. Revista „Heer und Politik“ seriei După calculul raportorilor neutri, pierderile ruseşti au atins cel puţin 100.000 de morţi. După mărturisirea soldaţilor, primele trei sau patru rân­duri au fost complet nimicite; din altele au rămas numai resturi. Uzarea rezervelor a atins o cifră ne­mai­po­menită, mai ales au fost mari pier­derile în ofiţeri, deoarece aceştia mer­geau în fruntea trupelor, în contra obiceiului de până acum. Se poate admite că din cele 800.000 de la în­ceput, cel puţin un sfert a devenit in­capabil de luptă. Punerea în joc de mase, fără scrupul pentru pierderi, la început a procurat câteva succese, dar luptele din Carpaţi, unde Ruşii au urmărit acelaş sistem, au dovedit că prin astfel de metode nu se poate obţine succesul. Coresp­ndentul ziarului „Altonbl­det“ din Kopenhaga anunţă : In Cristiania sosesc telegrame din Londra afirmând, că în ciuda marelui interes pentru ofensiva rusească, toţi sunt de acord, că nu există motive pentru speranţe exagerate. „Züricher Nachrichten“ anunţă din Am­sterdam : Cu toate ştirile victoriilor ruseşti, în Londra domneşte o dispoziţie de spirit pesimistă. Nici un critic militar nu vrea să creadă, că teritoriile câşti­gate în ultimele lupte vor putea fi menţinute. Ba chiar colonelul optimist Repingten declară că este de aşteptat o schimbare prin contra-atacuri, cu a­­jutorul întăririlor germane, şi a pregă­tit opinia publică pentru posibilitatea retragerei. Colaboratorul mi­­tar al ziarului ,Sven­­ska Dagbladet11 scrie despre ofenzivă rusă. A trecut momentul de surprindere. După ce tunurile ruseşti au scuipat pentru ofenzivă toată muniţia adunată, iar massele de infanterie şi-au risipit forţele în asalturi neîntrerupte, toate mişcările s-au oprit ca nişte valuri po­tolite, dar pare prea de timpuriu să se întreprindă operaţiuni în stilul lui Hin­­denburg şi al lui Mackensen. * „Rotterdamsche Contant“ constată că ofensiva ruseasă poate avea o în­râurire asupra sfârşitului răsboiului nu­mai în două cazuri. Mai întâi dacă o­­fensiva se va întinde asupra tuturor fronturilor, şi al doilea, dacă înaintă­rile s’ar continua cu repeziciune. Prima supoziţie nu este verosimilă, de­oarece Ruşii au pripit ofenzivă din motive po­litice, întrucât, priveşte a doua supozi­ţie, rezultă din ştirile din Petrograd, că înaintarea a încetat de pe acum. * Clemenceau scrie în ziarul său că opinia publică nu poate da crezare ne­condiţionată comunicatelor oficiale ru­seşti. De altă parte Hervé scrie despre ofensiva rusă că „dezamăgirile de până acum ne-au făcut prevăzători". Ne te­mem de a ne bucura şi de astă dată prea de­vreme de victoriile ruse, cu atât mai mult cu cât trebue să ne în­trebăm dacă Ruşii vor avea destule muniţii pentru continuarea ofensivei şi dacă Germanii nu vor lega pe frontul de nord un prea mare număr de Ruşi. * Ziarele turceşti în general scriu că ofensiva Ruşilor nu a avut pe de­parte efectul aşteptat de antantă. „Tanin“ scrie: Evenimentele celor două săptămâni din urmă ne întăresc în convingerea că Ruşii nu vor reuşi. Noi putem privi cu încredere în viitor deoarece am trecut peste viforul ce a­­meninţa de la răsărit. „Tasviv-i-Efiia” spune că exten­siunea teritoriilor ocupate de austro­­germ­ani face imposibilă recucerirea lor din partea Ruşilor. Uriză­m sabia str! englez. „Times* anunţă: Tratativele refe­ritoare la aplanarea conflictelor din Irlanda, au provocat disensiuni în sînul cabinetului. O parte a gu­vernului este împotriva propunerilor lui Lloyd George. Este probabil, că unii dintre miniștri vor demi­siona. Grecia protestează împotriva blocadei. Din Haga se comunică­: „Daily Mail" află din Atena că gu­­vernul grec are de gând să trimeată un protest energic Parlamentelor din lume, împotriva blocărei din partea En­­tentei, în contra căreia se va împotrivi cu toate mijloacele. Demobilizarea con­tinuă dar numai pe hârtie, căci lipsesc mijloacele de transportare acasă a mo­bilizaţilor. Tricolorul. De: Emil Isac. ...Astăzi s-au dus mulţi soldaţi în răsboi. Sânt toţi din apropierea Clujului. Faţa lor de aramă, ochii lor albaştri, înalţi ca brazii munţilor — pe figura lor cântă viaţa şi in braţele lor să umflă muşchii vânjoşi. Să duc la război. Niciodată poate n-o să se în­toarcă, n-o să fie fericiţi — îi aş­teaptă moartea cu îmbrăţişarea din urmă. Şi să duc veseli. Din privirea lor nu citeşti spaimă, în paşii lor nu să duce frica. Râd şi cântă şi să duc supt drapelul lor. Roşu-galben­­albastru. Roşu ca sângele. Galben ca duşmanul. Albastru ca azurul. Trei simboluri ţesute într’o pânză sfântă pentru noi, Românii. Tricolorul. Tricolorul nostru fru­mos, minunatul nostru tricolor. Să duce drapelul românesc, fâlfăe ca o flamură a biruinţei pe străzile Clujului. Şi pălăriile sbor de pe capete. Ungurii salută tricolorul. „Trăiască Românii"— să aude din toate părţile, aplausul mulţimei aclamează simbolul „daco­român". Acum nu sperie, nu instigă sfântul tricolor, căci duce la război sutele, miile de vieţi româneşti. Drapelul... Fanfara sună: hora Ardealului. In fruntea regimentului să duce un colonel şi pe şapcă poartă pan­glică românească şi supt drapelul ro­mânesc se duce popa român cu crucea. Tricolorul... Tricolorul se duce la luptă. Tricolorul vă va însufleţi ca să nu uitaţi că duceţi la moarte tineraţa voastră, credinţa, iubirea şi inima voastră, mii şi mii de românaşi. In Cluj, pe străzile ungureşti să duce drapelul românesc. Şi soldaţii cântă româneşte. Şi să aude de pretutindeni: „Trăiască românii." Trăiască Românii, dar poate nu mult vor trăi... Războiul este logodnica suferinţei şi este nunta de sânge­ a celui din urmă amor... Războiul este râu fierbinte, în care să îneacă toţi cei ce vor să-l străbată cu zimbet... Drapelul românesc. El duce la război Acum drapelul nostru este o pavăză a Habsburgilor, este o podoabă a monarhiei, care a­­lături de celelalte drapele ale popoa­relor stă teafăr şi preţuit... Şi în bursa culturală a Europei noi nu mai suntem „Valahi", ci suntem ...popor viteaz, care ne-am făcut datoria pentru împărat, patrie şi neam. Drapelul românesc se înalţe strălucit şi biruitor, căci

Next