Gazeta Transilvaniei, august 1916 (Anul 79, nr. 165-180)
1916-08-01 / nr. 165
Pagina 2 aduceţi Înşi Vă supremul omagiu şi prin prezenţa Voastră să arătaţi recunoştinţa ţărei şi a oştirei. Ca semn al acestei recunoştinţe A-ţi binevoit să hotărâţi ridicarea unui monument pe mormântul celor jertfiţi şi A-ţi dispus ca statul să vie în ajutorul familiilor celor căzuţi. . Fie ca familiile cari îi plâng să găsească o mângăere în aceste omagii şi în aceste simţiminte. Ele pot purta cu mândrie numele pe cari le cinstim, numele celor cari s’au jertfit pentru ţară şi pentru datorie. * Cuvântarea mişcătoare a primului ministru a stârnit plânsul. In câteva rânduri primul ministru în cuvântarea sa şi-a întrerupt fraza, mişcat şi el de durerosul spectacol ce i se înfăţişa. M. M. L. L. Regele şi Regina cu ochii muiaţi în lacrimi, s-au îndreptat apoi spre nemângăiatele fiinţe rămase pe urma nefericitelor victime, îmbrăţişându-i şi căutând să-i îmbărbăteze. Durerile erau prea multe şi jalea generală.* Familia regală a dăruit pentru alinarea suferinţelor celor rămaşi 100.000 lei, iar principele moştenitor Carol 20.000 lei. M.M. UI. Regele şi Regina şi A. S. Prinţul Carol au fost conduşi apoi până la trăsura regală. * S’a făcut după aceea un scurt serviciu religios lagroapă. In faţa cimitirului au fost înmormântaţi în trei gropi alăturate, rămăşiţele pământeşti ale colonelului Albu, locot-colonel Vişoianu şi căpit. Savopol. In mijlocul cimitirului în patru gropi comune, au fost înmormântate celelalte victime, soldaţi şi lucrători. In momentul înmormântărei, trupele au dat onorurile, şi o baterie de artilerie a dat ultimul salut cu câteva salve de tun. Comunicatul truiei, Buletinul oficial pe ziua de 13 August Infarcil monarhiei. Frontul arhiducelui Carol. La sud dela Worochta trupele noastre şi-au apărat poziţiile lor în faţa unor noui atacuri violente ,iar duşmanul a suferit un eşec deplin. Imediat la vest dela Stanislau am respins două divizii ruseşti în lupte îmerşunate cari au durat şi ziua şi noaptea. La nord de la Nistru din partea noastră au stat în luptă numai trupe de o forţă mai inferioară. Frontul mareşalului Hindenburg. La vest şi la nord-vest de la Zalesce armata generalului Böhm Ermolli a respins din nou atacuri ruseşti în masse. In regiunea Brody un aviator al nostru a împuşcat un avion sistem „Albatros" al duşmanuluiui, care fiind incendiat, a căzut la pământ. In Volhinia şi pe Stochod lupta a mai modestă a celor de la sat, majoritatea covârşitoare a populaţiei româneşti. Proza lui Agârbiceanu este astăzi matură. Detractorii acestui fin stilist îl acuză cu supremul argument, că în subiectul scris de Agîrbiceanu lipseşte esenţa principală a prozei : fantasia. Acuza ar fi îndreptăţită, dacă lipsa acestea n’ar suplini în întregime superiorul simţ de artă şi puterea evocativă a lui Agîrbiceanu, calităţile cele mai frumoase ale artei adevărate. Simplistul de odinioară, d-l Agîrbiceanu rămâne şi de astădată consecvent trecutului său literar. Din colecţia de nuvele ce e dă acum, aleg o singură bucată, o splendidă manifestaţie literară a talentului matur al lui Agîrbiceanu. In „O întâlnire“ face procesul unui psihic al vieţii de preot: descrierea plastică şi reală a vieţii părintelui Andreiu, pe care nu-l mai recunoaşte Leonora de odinioară.... Nuvela aceasta, un giuvaer al literaturei simple, este o analiză perfectă a însăş frumuseţei trecătoare, este o duioasă apologie a iubirei, pe care în formă trainică------------nu o poate susţine decât tinereţa şi frumuseţa. D-l Agârbiceanu spune parcă în nuvela aceasta: iată ce-i iubirea ! Ea durează până ce popa Andreiu este tînăr şi sentimental şi ras cu perdaf şi până ce Leonora (Leonora tuturor şi a lui Heine, şi a mea şi a Ta cetitorule...) se poate desfăta în privirea curată a ochilor juvenili. îndată ce deasupra idealismului cresc întâiele fire de barbă, Leonora nu mai recunoaşte pe Andreiu şi-l lasă să fumeze singur şi desperat în vagonul părăsit. Este şi ironie de artist în această ducată, căci până ce eroului nuvelei îi rămâne rolul ridicolului, femeea învinge şi de astădată, căci ei vremea nu-i fură nici iluzii, nici farmec, ci o lasă neatinsă, împodobită cu toate comorile fericirei. Este nouă ca fond şi foarte plastică nuvela „Slujba româneasca", în care autorul ţine să arate înalta concepţie etică a clerului român, pe care chiar în vremea din urmă unii l-au acuzat cu un oportunism ruşinos. In povestea lui Hans Surdu şi a soţiei lui, Trenchen este descrisă însăşi lupta de ordin moral între biserica noastră şi cea a Saşilor şi d-l Agârbiceanu reuşeşte să ne convingă, că postulatul culfural şi uman al preotului român stă deasupra oricărei şovăeli. Nu mai puţin interesante şi frumoase sunt şi celelalte bucăţi ale volumului: Săptămâna patimilor, Potirul (analiza vieţii unui preot leneş) Drum rodnic. Un om slab şi înstrăinare, crâmpee din viaţa preotului român. Şi cum crâmpeele aceste sunt rupte din viaţa unui strat social, care neîndoios are cel mai mare rol în conducerea intelectuală a neamului românesc, putem susţinea cu drept cuvânt că nuvelele lui Agârbiceanu sunt scrise din viaţa noastră naţională, nuvelele aceste sunt manifestaţiile spiritului românesc, ele sunt comorile unei literaturi tinere şi viguroase, care se impune întregei lumi civilizate prin fondul ei serios, cinstit şi poetic. E. I. slăbit. S-a constatat neîndoios, că în atacurile mari din urmă şi cari au eşuat total ale duşmanului contra frontului de la Stochod, au fost întrebuinţate toate detaşamentele gardei ruseşti şi acestea au suferit pierderi şi mai grele decât toate celelalte corpuri de armată ale duşmanului. Isa graniţele Malien®. Italienii au atacat cu forţe puternice noul nostru front dintre mare şi Monte San Gabriele. In sectorul la est de la valea Vallone trupele noastre au respins mai multe atacuri. Lupte extrem de violente s-au dat din nou pe înălţimile la est de la Görz, unde 7 asalturi puternice ale duşmanului au eşuat pe lângă cele mai grele pierderi. De la inceputul atacului italian au rămas în mânile noastre 5000 prisonieri, între cari 100 ofiţeri, tâmpul de operaţiuni din Balcani. Afară de activitatea obicinuită pe Votusa inferioară, nu s-au petrecut evenimente mai însemnate. Generalul de divizie Hofer, locţiitorul şefului de stat major. Evenimente pe mare. In noaptea spre 13 August halele de baloane de la Campoalto, la Veneţia, au fost total distruse de cătră o escadră a noastră de hydroplane. In o hală a esplodat un balon şi a ars cu o flacără de 500 metri în înălţime. O altă hală a fost total distrusă de foc, fără să fi obvenit vreo esplozie Tot atunci o altă escadră de hydroplane a aruncat cu succes foarte bun bombe asupra staţiei de aviaţie de la Gorgo, asupra stabilimentelor dela Grado, asupra bateriilor dela gura Isonzului şi a atelierelor Adria. Mai multe bombe au nimerit în plin staţia de aviaţie şi poziţiile bateriilor şi s-au constatat 6 incendii. O a treia escadră a nimerit de mai multe ori în plin bateriile de la gura Isonzului şi obiectele militare de la Piers şi San Canciano. Cu tot focul violent de apărare al tuturor atacurilor, hydroplanele noastre s-au reîntors toate neatinse. Comandantul flotei. Soldaţi!!! Cumpătaţi „Cartea Soldatului II“, cea mai potrivită carte de cetire în zilele aceste. Se poate comanda la Tipografia A. Mureşianui Bramses & Comp. in I Braşov (Brassó), pentru 40 fileri -1- 5 filed porto. Zece bucăţi, trimise recomandat, din „Cartea Soldatului IP costă numai 4 coroane. GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 165—1916. Intelectualii noştri şi scumpetea traiului. I Din „Revista Economică“ reproducem acest interesant artfol, a cărui actualitate este din zi în zi tot mai învederată. Chestiunea scumpetei preocupă astăzi în modul cel mai intensiv pe toată lumea, atât de la noi, cât şi din străinătate, atât în statele beligerante, cât şi în cele neutrale. Şi nu fără motiv. Preţurile alimentelor şi ale celor mai necesare pentru traiu au ajuns, aproape pretutindenea, limite, pe cari cu greu şi le-ar fi putut închipui chiar şi cea mai largă fantasie. Grâul, porumbul şi făina, aceste producte, menite să ne deie „pânea cea de toate zilele sau astăzi preţuri duple, faţă de cum aveau înainte de răsboiu. Tot asemenea laptele, ouăle şi legumele de tot soiul. Carnea şi unsoarea se plătesc îndoit şi întreit, iar unele articole de băcănie şi-au urcat preţurile cu 2.300 procente. îmbrăcămintea şi încălţămintea este de două şi trei ori mai scumpă ca mai nainte, iar încălzitul încă nu rămâne cu mult sub aceste limite. Intre astfel de împrejurări nu e mirare, dacă, cum am zis mai sus, toată lumea, particularii, instituţiuni, corporaţiuni şi state, se preocupă de chestia scumpetei, mai cu seamă, că faţă de cheltuelile enorme, ce le reclamă astăzi traiul de toate zilele, veniturile în cea mai mare parte a lor şi pentru o bună parte a societăţii, nu s-au urcat faţă de trecut cu aproape nimic. Abstracţie făcând de la poporul agricol, pentru care scumpetea a devenit un adevărat isvor de câştig şi abstracţie făcând de la literanţii armatelor, sunt foarte puţini acei favorizaţi ai soartei, ale căror venite şi câştiguri în aceste vremuri grele, să fi putut ţine pas progresiv, cu modul, în care s-a urcat scumpetea traiului. La noi la Români, chestiunea scumpetei până acum s’a tractat puţin în publicitate, deşi ea este o povară foarte grea pentru o însemnată parte a poporului nostru şi în prima linie pentru clasele Intelectuale, care trăiesc din funcţiuni cu retribuţiuni fixe, sau din profesiuni cu câştiguri limitate. La noi intelectualii sunt aceia, cari sufer mai mult din cauza scumpetei, de care vorbim. E timpul suprem deci, ca cei chemaţi, să se ocupe în mod serios şi la noi de această chestiune, să caute să o resolveze în mod corespunzător, fireşte conform puterilor de care dispunem şi împrejurărilor specifice ale modestiei şi nepretenzivei noastre vieţi româneşti. Faţă de scumpetea insuportabilă a zilelor noastre, în primul rând la noi la Români trebuie să se impună cruţarea cea mai extremă şi cumpătarea cea mai desăvârşită. Fiecare trebuie să-şi reducă trebuinţele traiului la strictul necesar, abandonând orice cheltueli, cari astăzi nu sunt de absolută trebuinţă pentru existenţă. In deosebi se impune să ne reţinem dela orice distracţii şi plăceri, chiar şi dela cele mai nevinovate din trecut, pentru că astăzi satisfacerea acestora pretinde astfel de cheltuieli, încât nu mai pot fi trecute cu vederea. Cafenelele de prin oraşele noastre mai mari şi restaurantele de prin cele mai mici, aceste localităţi, în care mulţi din intelectualii noştri obicinuesc a petrece o bună parte a zilei, reclamă jertfe, pe care e păcat a le aduce azi, când abea putem răsbi cu cheltuelile pentru alimentaţiune. Tot asemenea şi celelalte cheltuieli ce cad în aceasta, sau altă categorie similară. In împrejurările de astăzi suntem siguri, nimenea nu va putea face obiect de critică serioasă faptul, că îmbrăcămintea noastră nu mai poate fi ca în trecut şi că hainele vechi înlocuiesc cât mai mult pe cele nouă. Dar oricât de mare ar fi cruţarea şi cumpătarea cene-am impune-o, treime să recunoaştem, că fără o oarecare urcare a veniturilor, intelectualilor noştri le este aproape imposibil să facă faţă cheltuelilor enorme pe cari le reclamă chiar şi cel mai simplu traiu, chiar şi cea mai simplă îmbrăcăminte. Aceasta o simţim cu toţii şi de sigur, că multe dintre instituţiunile noastre, care au în serviciul lor intelectuali români, vor fi făcut deja şi până acuma ceva pentru ajutorarea lor, urcându-ie într’o formă sau alta retribuţiunile. Avem cunoştinţă exactă, că la unele instituţiuni s-au acordat deja adause de 10—15 procente pentru funcţionari şi peste tot pentru cei aplicaţi în serviciul lor. Dar, că li s’au dat la unii, nu e suficient. Trebue pornită o mişcare generală, care să facă cu putinţă suportarea scumpetei pentru toţi intelectualii noştri, aşa după cum vedem, că se face aceasta astăzi pretutindenea la noi şi în streinătate. Tocmai în zilele acestea avem prilej să vedem, cum statul de ex. face însemnate îmbunătăţiri pentru funcţionarii publici. In sensul proiectului de lege relativ la ajutorul pentru răsboi, al funcţionarilor publici, proiect care se discută de prezent în dieta ţării, se vor acorda însemnate adausuri de scumpete. Funcţionarii mai mici, acei cu salar de mai puţin de 3.800’ecor, vor primi un adaus de 35 procente a salarului lor, minimum însă 600 cor. anual. Cei cu salar mai mare de 3,800.— cor. însă mai mic, ca 7,200 cor., vor primi un adaus de 30 procente, iar cei cu salare de 7,200.— cor. şi mai mult vor primi 25 procente. Servitorii şi împiegaţii inferiori, deasemenea vor primi 35 procente, minimum însă 300 coroane. Iată în chipul acesta intenţionează statul să vină în ajutorul funcţionarilor publici în împrejurările grele ale zilelor noastre. Dar pe lângă aceste adause, se intenţionează ca tuturor funcţionarilor să li se deie în decursul lunilor August ori Septemvrie avansuri corespunzătoare de aprovizionare, cu scop de a-şi putea procura la timp potrivit rezervele alimentare pentru iarnă. Ne dăm bine seama, că ceea ce poate face statul, nu o vor putea face instituţiunile noastre româneşti, a căror mijloace sunt destul de limitate. Cu toate acestea, de făcut va trebui să se facă şi la noi oarecari adause temporale de scumpete pentru toţi cei aplicaţi în serviciul instituţiunilor noastre româneşti. Noi nu ne vom prea lua după sistemul întrebuinţat la ajutorarea funcţionarilor de stat. La noi ajutoarele vor trebui să se tracteze individual şi nu după sume fixe. La noi va trebui înainte de toate să se facă deosebirea între funcţionarii căsătoriţi şi familişti şi între cei neînsuraţi, fără familie, deosebire, care la stat, deşi s’a recunoscut de bună, din diferite motive, nu s’a putut aplica. Trebuinţele celor căsătoriţi şi familişti sunt cu mult mai mari, ca ale celorlalţi. Prin aceasta nu voim să zicem, că traiul pentru cei neînsuraţi nu ar fi mai greu ca mai inainte de răsboiu. Tot ce voim să scoatem la iveală este faptul, că un funcţionar neînsurat de ex. îşi poate impune cu mult mai mult cumpăt în cheltuielile sale decât un familist, la care cheltuielile neapărat de lipsă sunt cu mult mai multe şi cu mult mai mari. Tocmai de aceea părerea noastră este, ca instituţiunile noastre, la toată întâmplarea să ţină seamă de această diferenţiare şi în prima linie să vină în ajutorul celor cu familie. Nu voim şi nici nu putem să facem propuneri concrete cu privire la modalităţile, după cum instituţiunile noastre sunt chemate să vină în ajutorul celor ce stau în serviciul lor în aceste vremuri grele. Suntem siguri, că fiecare dintre ele va afla calea cea mai potrivită pentru a-şi îndeplini datorinţa în această privinţă. Tot ce ţinem să mai spunem este, că pentru a se satisface cerinţelor juste şi greutăţilor mari din zilele noastre, va trebui să se treacă peste multe din consideraţiunile, cari puteau fi cu drept cuvânt invocate în trecut. Astfel, instituţiunile noastre de credit, căci la acestea ne gândim în prima linie, pentru a veni în ajutorul funcţionarilor lor, nu vor trebui să se înspăimânte, nici chiar de o eventuală reducere a profitului. Tot asemenea instituţiunile cu budgete fixe, încă nu va fi consult să se ţină strict de limitele bugetare. O depăşire a sumelor budgetare în scopul celor arătate până aici, va primi desigur aprobarea oricărui om înţelegător. In sfârşit să nu se uite, că greutăţile insuportabile din zilele noastre trebuiesc să fie într’o formă sau alta uşurate, dacă voim să prevenim din vreme alte năcazuri. Acestea am voit de astădată să spunem cu privire la chestiunea intelectualilor noştri, faţă de scumpetea ce ne stăpâneşte atât de mult. Lăsăm chestiunea la buna apreciere a singuraticelor noastre instituţiuni, dela care presupunem destulă pricepere şi bunăvoinţă, pentru a o rezolvi însele în mod corespunzător cu mijloacele de cari pot dispune şi cu modestele trebuinţe, la care ştiu să se rezigneze intelectualii noştri, întreaga cantitate de grâu de care are lipsă la economia şi la căsnicia sa. Aceia, care-şi acoper trebuinţele căsniciei şi ale economiei prin cumpărare imediată pe baza biletelor de cumpărare, n’au trebuinţă să facă nici o anunţare. Ca trebuinţă pentru căsnicie au să-şi pună în socoteală de fiecare cap pe zi, fie făină de grâu, de secară sau de orz sau orice mestecătură din aceste soiuri de făină — cei ce se ocupă cu procurarea originală cel mult 400 de grame; cei ce se ocupă cu muncă grea trupească cel mult 300 de grame, oricare alt individ cel mult 240 de grame. Trebuinţele de grâu pentu economie trebue bine motivate. Acel individ, care a primit bilet de cumpărare pentru toate trebuinţele căsniciei sale, dacă dânsul n’a putut realiza cumpărarea şi n’a restituit autorităţii biletul de cumpărare până la ziua din urmă a timpului de anunţare , nu poate fi luat în lista celor ce sunt a fi îngrijiţi de autoritate. Acel individ, care a primit bilet de cumpărare numai pentru o parte a trebuinţelor sale casnice, va fi primit în lista celor ce au a fi îngrijiţi de autorităţi, însă numai cu cantitatea ce le lipseşte. Pe baza anunţărilor se vor da bilete nouă de făină şi pâne pe anul 1916/17. Când se dau biletele cele nouă, cele vechi trebue restituite. Pentru acei indivizi, care-şi procură bilete pentru cumpărat, mai departe pentru aceia, cad petrec in oraşul nostru numai în treacăt — avizurile cele nouă se vor împărţi în localul orăşenesc pentru făină. Pentru acei locuitori ai oraşului, cari vor a-şi asigura toate trebuinţele din partea autorităţii , se primesc anunţările în chioşcul de pe promenadă unde li se estradau şi avizurile cele nouă. Anunţările se vor face în zilele de lucru dela 8—12 înainte şi delà 2—6 oare după prânz, iar Dumineca delà 8—12 înainte de prânz, în ordinea ce urmează şi în zilele aci arătate. Pentru locuitorii din Şchei, în zilele 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23 şi 24 August. Pentru locuitorii din Cetate: 25, 26, 27, 28, 29, 30 şi 31 August. Pentru locuitorii din Braşovu-vechiu 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 Septemvrie. Pentru locuitorii din Blumăna, pentru cei din ţinutul gării şi din afară de oraş: Stupini, Livadia Honterus, Noua, Dârste, Timişul de Jos şi de Sus şi Predeal: 8, 9, 10, 11, 12, 13,14 şi 15 Septemvrie. Tot omul care vrea să fie îngrijit de autoritate, să nu întrulase a face anunţarea la timp, arătându-şi trebuinţele. Acela, care trebuinţele sale de făină nu le-a anunţat la vreme, nu are drept a să pretindă a fi îngrijit de autoritate în timpul dela 16 August 1916 până la 15 August 1917. Avizurile pentru biletele de cumpărat făină şi pâne trebue bine păstrate şi ţinute curat. Pentru avizuri pierdute nu pot fi estradate avizuri nouă. Braşov, în 11 August 1916. Magistratul orăşenesc. Cel ce samână el însuşi bucate, are să anunţe şi lipsa de grâu neaco- I perită, dacă recolta_asa nu a acoperit ! TIPOGRAFIA A. MUREŞIANU BRANISCE & COMP BRAŞOV. ŞTIRI. — 14 August n. 1916. Făină şi pâne pentru oraşul Braşov. Prima publicaţiune referitoare la prevederea cu făină şi pâne din partea autorităţii, a poporaţiunei orăşeneşti, în decursul anului 1916/17. In sensul ordinului guvernial Nr. 2117 916 M. E. se aduc la cunoştinţa publicului următoarele : Fiecare om, care a sămânat el însuş bucate, dar trebuinţele casnice nu şi le poate acoperi cu făină din recolta sa, are să-şi anunţe prin umplerea unei forţe de anunţare sau şi verbal cuantitatea neacoperită de care are trebuinţă; asemenea fiecare alt individ, care n’a avut nici un feliu de recoltă, spre a-şi asigura îngrijirea cu cele de lipsă din partea autorităţii, are a-şi anunţa întreaga cuantitate de care are trebuinţă in acelaş mod, şi unul şi altul, în timpul dela 16. August — 15 Septemvrie 1916. —x— Necrolog. Subscrişii cu inima înfrântă de durere anunţăm tuturor rudeniilor, prietinilor şi cunoscuţilor, că mult iubitul nostru soţ, tată, frate, unchiu şi cumnat Constantin Juga paroh gr. cat. român în Negrileşti, după o boală scurtă, împărtăşit fiind cu ss. Taine şi-a dat nobilul său suflet în mânile Creatorului la 11 August 1916 în al 64-lea an al vieţii, în al 36-lea an al fericitei sale căsătorii şi preoţii. Rămăşiţele pământeşti ale mult regretatului şi neuitatului defunct se vor aşeza spre vecinica odihnă în grădina bisericii gr. cat. din Negrileşti lângă fiul său. Sâmbătă în 12 August st. n. 1916 la orele 12 p. m. Fie-i ţărina uşoară şi memoria binecuvântată ! Negrileşti, la 11 August st. n. 1916. Domnica Juga n. Cupşa ca soţie, Mărioara Juga ca fică, Elie Juga, Anica Juga m. Vlad ca frate şi soră. Ana Cupşa ca soacră. Octavian şi Veronica Cupşa, Aurel şi Măriţi Juga ca nepoţi. Victor şi Măriţi Cupşa, Maria Juga ca cumnat şi cumnate. —x— Scumpirea telegramelor. Din 15 August începând vor întră în vigoare următoarele taxe pentru telegrame: De fiecare cuvânt 8 bani, pentru o telegramă cât de scurtă taxa va fi de o coroană. Telegramele pentru pressă: de cuvânt 4 bani, iar taxa pentru o telegramă cât de mică : 1 coroană. Telegrame generale: pentru cele dintâi 500 cuvinte 15 coroane, pentru fiecare altă sută începută de cuvinte: 3 coroane. —X— Proprietar : Tip. A. Mureșanu: Branisce & Comp Redactor responsabil: Ioan Lacea.