Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1916 (Anul 79, nr. 210-221)

1916-11-01 / nr. 210

Nr. 210 Braşov (Brassoi), Marţi 1 Nov. (14 Sfov.) 1910 N-rul 10 fileri. Anul LXXIX. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul tin tarif şi îmiarî. Manscrisele ni se înapoiază. ZIAR POLITIC NAŢIONAL, Proprietar : Tip. A. Mureşianu , Branisce & Comp. Redactor responsabil: Ioan Făgărişan. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Două luni după declararea de războiu a României, s’a celebrat cu mare pompă sfinţirea şi instalarea noului mitropolit Vasile Mangra. Biserica din Oradeamare eră ticsită de lumea noastră distinsă, de autorităţile civile şi militare, cari ascultau cu drag acordurile dulci a corului sibian şi de mulţimea de refugiaţi români, pe cari atacul României i-a lăsat fără culcuş. Câte întâmplări nu ne-a fost dat să petrecem în acestea două luni! Nu de milioanele, ce sau prefăcut în cenuşe în comitatele mărginaşe ne doare. Nu, acestea le vom reface. Ne doare însă de sângele curs al eroilor noştri, de a căror morminte sunt pline malurile Oltului bătrân, al Murăşului cel cu apa lină, al Târnavelor şi Jiului. Valurile războiului au trecut şi peste trupul sărmanului Ardeal, spun au trecut, fiind convins, că braţele eroilor noştri şi mândri Carpaţi vor pune stavilă poftei de cucerire fraţilor noştri vitregi şi foşti aliaţi. Multe s’au schimbat în acestea două luni ! Cavalerismul fraţilor şi compatrioţilor noştri maghiari însă nu. Ei şi în momentele acestea de grea încercare au rămas tot cei vechi, îngăduitori şi blajini. Noi fii patriei maghiare, cari ne mândrim că suntem români, cari însă ştim că bunăstarea noastră nu numai în particular, ci şi a neamului nostru întreg e strins legată de patria aceasta, în a cărei apărare am contribuit atât în vechime, cât şi în războiul actual, cu atâtea jertfe de sânge, am primit înmărmuriţi ştirea atentatului României, spada îndreptată contra patriei noastre, care pe poporul maghiar la atins numai materialiceşte, pe noi ne-a atins şi moralminte. Care va fi soartea noastră ne întrebam ! Ce să va întâmpla cu noii? Căutam întâmplări analoage în istoria şi cercam să scoatem deducţii logice, că ce anume va face un stat cu cetăţeni săi de aceiaşi limbă cu duşmanul? Multe obraze tinere s’au încreţit şi multe plete negre s’au albit în primele săptămâni ale nedumerirei! Ce va fi cu bisericile noastre, cu instituţiile noastre culturale, ridicate din sudoarea muncii noastre, la cari ţinem mai mult, ca la viaţa noastră? Credeam că noi avem numai de pierdut pe urma acestui războiu. De vom învinge noi, guvernul maghiar ne va face responsabili de cele întâmplate, de vom fi învinşi, vom fi eutropiţi de ciocoi rusofili ai României, de ciocoii, cărora le trebue Ardealul — fără de ardeleni. Am învins!... Trupele noastre citeze nu numai că au curăţit Ardealul de duşmani, ci au pătruns adânc pe teritoriul României, căzute în ghiarele moscovite. Bucuria ne e şi mai mare văzând că cercurile guvernamentale maghiare fidele liberalismului milenar, nu ne fac responsabili de cele petrecute şi nu pretind, ca să ne negăm naţionalitatea. Noi şi în trecut, ca şi acum visam numai la o unitatea culturală cu România şi nicidecum la o unitate politică. De-o unitate politică tocmai noi românii ardeleni netemeam mai tare. Ţărănimea, talpa ţării noastre e în o situaţie cu mult mai favorabilă iobagilor ciocoieşti, dovadă e anul 1907, când iobagimea României cu arma în mână a trebuit să cerşească puţin pământ. România în aceşti doi ani ai răsboiului a putut să aleagă între apus şi răsărit, între cultură de oparte şi între cnut şi întuneric de artă. Cinstea şi omenia îi indica drumul spre noi, cari îi eram aliaţi, cari i-am ajutat atât de mult la câştigarea independenţei sale ca stat. N’a venit cu noi, ci s’a aliat duşmanului nostru secular, care e totodată şi al ei... Un lucru însă sâ-l ştie, drumurile noastre s’au despărţit pentru totdeauna! Odată o am scăpat din braţele sugrumătoare a moscovitismului, fii Ardealului nostru i-au învăţat acordurile dulci a limbei româneşti. Ardealul nostru i-a dat cărturarii cei mai distinşi. Ardealul nostru le-a dat politiciani, cari erau chemaţi de ai mântui şi politiceşte. Conducătorii îmbătaţi de puterea rublei ruseşti însă au trimis poporul acesta nenorocit împotriva noastră şi încă în aşa mod mişelesc, cum nu e exemplu în istorie. Nouă, românilor din Ungaria, numai o cale ne-a mai rămas, de a ne alătură Apusului, păstrându-ne limba, legea şi religia. Voim să păstrăm şi să desvoltâm cultura românească, a cărei depositari numai noi am rămas. Ştim, că regatul reîntors în braţele sugrumătoare a moscovitismului va ajunge soartea Basarabiei; cultura, ce le-a dat-o Ardealul nostru, să va stinge repede, energia culturei tibere române va rămânea însă la noi, înmulţindu-se şi desvoltându-se cu ideile culturei apusene. Serbările de la Oradea-Mare ne arată drumul, pe care trebue să mergem şi pe care v-om şi merge. Trebue să cercăm a cunoaşte mai deaproape poporul maghiar, cu care de atâţia secoli trăim în patria comună, alăturându-ne lor şi în bine şi în rău, şi, faţă de care popor până în ziua de azi am rămas străini. Foarte multe s’ar putea vorbi despre cauza acestei înstrăinări ! Ambele partide sunt de vină! Atât noi, cât şi maghiarii ! De vină suntem noi, primind dela moşii noştri romanticismul ca politică, care ne-a făcut iluzii deşarte, după cari iluzii s’au călăuzit aproape toţi politicianii noştri. Şi-au format un program, pe care cereau să-l primească toţi sub pedeapsa caterisirii. împrejurările, prin care trecem, şterg însă şi „tabu “- acesta. A venit timpul de-a fi sinceri şi ora de-a trage consecvenţele. Ni s’au deschis ochi , recunoaştem cam greşit. Recunoaştem că programul acesta nu e spre binele poporului nostru. Cu politica purtată pân’acum, am ajuns numai la îmbogăţirea câtorva politicieni fără suflet, de pe spatele poporului. Dar a greşit şi naţiunea maghiară şi în special, cercurile conducătoare, cari, în loc de a da adăpost contra uneltirilor politicianilor ultraişti, în loc de a se îngriji, ca tinerimea noastră să se poată ridică la niveul culturii maghiare, s’au mărginit a mulţumi pe cei câţiva sateliţi, cari pentru bani erau în stare a face orice li se cerea lăsând în felul acesta poporul de a vâsli în apele politicianilor, ce trăgeau cu ochiul cătră Bucureşti. A permis mai departe, ca scaunul mitropoliei să fie aşezat la marginea ţării, expus şi oarecumva oferit ingerinţei streine şi izolat de orice influenţă maghiară. Aceasta va trebui să se schimbe în primul rând, şi ne rugăm, ca guvernul să ia dispoziţiile atât din punctul de vedere al nostru, cât şi pentru viitorul ţării. Din cauza aceasta protestăm împotriva cuvintelor episcopului Ioan I. Papp, care spunea, că scaunul mitropolitan din Oradea-Mare, e numai un simbol, e numai transitor până când să va putea aşeză în Sibiiu. Credem, că locul scaunului mitropolitan e mai potrivit în Oradea-Mare! Sibiiul nu poate râmâneă scaunul mitropoliei noastre, fiind infidat de spiritul lui Partenie Cozma, Gloga, Tăslâuanu, Șchiopul, Enescu, Ghibu, Matei şi a atâtor alţi trădători de patrie. Nu poate rămâne în Sibiiu nici focarul culturei române, Asociaţiunea, ridicată din sudoarea muncii noastre. E prea aproape de hotar. Viitorii ei secretari uşor ar putea cădea pe povârnişul lui Goga şi Tăslâuanu. Şi din alt centru tot aşa de bine s'ar putea conduce cultura română. Cât de periculos e a locul la marginea ţării, ne arată şi oraşul nostru Braşov, unde cel mai vechiu gimnaziu gr.-or., şcoala reală şi comercială au rămas orfane de profesori, trecând aproape toţi în România, dupâ ce au înveninat sufletele plăpânde ale elevilor de a aduce servicii armatei române ; fapt, ce nu s’ar fi putut întâmplă, dac’ar fi fost mai înlăuntrul ţârii. Trebue să ne depărtăm de vecinătatea cu România, de unde de decenii ne momesc braţele fermecătoare, cari braţe se mişcă la comanda duşmanului nostru secular — moscovită. Patriotismul păstorilor noştri sufleteşti au recunoscut pericolul. Mitropolitul Mihalyi şi Blajul l-a crezut prea aproape de duşman, mutându-şi scaunul la Oradea-Mare, unde şi-a adus şi noul mitropolit V. Mangra, consistoriul din Sibiiu. Guvernul maghiar s’a pus cu plăcere la dispoziţia mitropoliţilor, trimiţându-le tronuri speciale. Dacă atunci guvernul a fost cavaler, acum să fie înţelept! Să ajute pe mitropolitul nostru, de-aş puteă aşeză scaunul mitropolitan undeva înlăuntrul ţării, dândui în felul acesta posibilitatea de a-şi creşte preoţime şi învăţătorime departe de moscovitismul, ce tinde prin mijlocirea României la sugrumarea noastră, cari să explice şi să arete poporului român, că, poporul maghiar nu tinde la suprimarea lui, nu vrea să-l lipsească de biserică şi limbă. Mai apropiaţi unul de altul, să va convinge şi poporul maghiar, că românii să întrec cu ei în iubirea de patrie şi alipirea cătră dinastie. Cătră apus! Cătră apus! Un politician român. * învăţăminte din instalarea de la Oradea-mare. Agonia României ne-o arată următoarele ştiri oficioase, pe cari Ie reproducem fără nici un comentar. Foile oficioase a regatului român comunică: în urma pătrunderii inimicului în Dobrogea a devenit mai mare pericolul trecerii Dunării, din care cauză marele cartier general a hotărît spargerea zăgazurilor Dunării, pentru a îngreuna trecerea inimicului. Totodată au ordonat asentarea contingentului din 1919 şi asentări noi pentru cei neapţi sub 46 ani. — Generalul N. Zaiucescu, fostul comandant suprem al armatei dobrogene, e pus sub acuză de curtea marţială. (După ploaie căpeneag ! Redactorul). — Ministrul de război a ordonat punerea sub acuză a lor mai mulţi oficeri, din cauză, că s’au purtat laşi în faţa inimicului. (!) Din cauza aceasta au fost şterşi din lista oficerilor generalii Dimitriev şi Dragotescu şi maiorii Ehebach şi Bălşanescu. — Ministrul de interne împreună cu cel de răsboi au dispus, ca populaţia civilă să evacueze Dobrogea nordică până la linia Babadag. Consulatele amantei din Dobrogea au fost mutate la Brăila, întrucât situaţia ar deveni critică, să vor mută la Iaşi, care de altfel e plin de spitale, fiind numărul răniţilor foarte mare. De altfel şi populaţia Tulcei şi Galaţului fuge la Odesa. Starea lor e de nesuferit. Puterile centrale au cucerit până în 20 octomvrie a. c.st. n. 20.000 km. pătraţi. Marele cartier general în săptămâna trecută a recercat din nou şi în mod foarte serios ajutorul promis de aliaţi, şi anume delà Rusia trupe, delà Franţa muniţii. Moartea însă s-a legat-o de puterile antantei, subscriind rcordul dela Londra, de-a nu încheia pace separată. — Pe bătrânul Carp, care înc’odată a advertisat factorii responsabili şi pe regele, l’au deţinut. — Sapienţi sat. Autonomia Raliţiei. Viena 6 Noemvrie 1916. Oficiosul Wiener Zeitung de ieri a publicat următorul autograf al Majestăţii Sale : Iubite dr. Korber ! Ia înţelegerea cu Majestatea Sa împăratul Germaniei am înfiinţat, din teritoriile cucerite de vitezele noastre armate de la Ruşi, un stat polon independent, constituţional şi cu monarhie ereditară, prilejul acesta me gândesc cu multă afecţiune la multele dovezi de alipire şi devotament, ale Galiţiei pe care le-am esperiat în decursul domniei Mele, precum şi la jertfele mari şi grele, aduse de provincia aceasta, espusă celor mai mari atacuri duşmane, pentru apărarea graniţelor răsăritene ale monarchiei în decursul actualului răsboiu şi care îl asigură cel mai cald interes al inimei mele părinteşti. Vreau deci, ca în momentul când se formează noul stat (polon), provinciei noastre Galiţia îi dau dreptul ca afacerile sale publice să şi le conducă independent, în măsura îngăduită de ideia aparţinerii la monarchie şi de interesele comune ale acesteia, voind astfel să asigur putinţa de desvoltare naţională şi economică a locuitorilor ei. Aducându-ţi aceasta la cunoştinţă, te încredinţez cu pregătirea şi prezentarea proiectului privitor la realizarea legală a scopului meu. Viena la 4 Noemvrie 1916. Francisc Iosif m. p. Dr. Kerber m. p.p . . Instalarea mitropolitului Vasie Mangra. Serbările de la Oradea Mare. Din cauza comunicaţiei încete a trenurilor în zona internă de războiu, abia acum putem servi cu amănunte, asupra serbărilor decurse în Oradea Mare în 29 Oct. a. c. — la cari serbăm, — şi noi, ca şi celelalte ziare româneşti din patrie Drapelul, Foaia Poporului Român şi Deşteptarea — am trimis corespondentul nostru special. Alegerea de mitropolit a Excelenţei Sale Vasile Mangra întâmplată în 9 August a. c. a fost confirmată de Majestatea Sa acordându-i şi titlul de consilier intim. Instalarea, cu toate greutăţile războiului, s-a făcut cu pompă mare în cadrul unor serbări grandioase. Congresul întrunit sub prezidenţia episcopului arădan, I. I. Papp a luat la cunoştinţa decretul Prea înalt de întărire şi a delegat pentru sfinţire şi instalare pe episcopii I. I. Papp şi E. M. Cristea. Serbările au luat începutul Duminecă în 29 Oct. la orele 9 a. m. în biserica gr.-or. română din Oradea- Mare. Liturgia a fost celebrată de 6 protopopi cu concursul alor 2 diaconi, cântările le-a executat corul din Sibiiu, sub conducerea măiestrului Popoviciu. Serviciul divin s’a sfârșit la orele 11, când s’a început instalarea la care au fost prezenţi în mare număr autorităţile civile şi militare din loc. Prima vorbire i-a adresat-o noului mitropolit episcopului I. I. Papp, a început: „Atât de mare e bucuria noastră acum, ca a regelui David, când a învins pe Saul, atotputernicul Dumnezeu ne-a ajutat de ne-am trezit din amorţeala, în care ne-a aruncat atacul furiş a noului duşman, căci la orice ne-am fi putut gândi, la atacul josnic al României, însă nu“. Aminteşte în urmă pe larg despre decursul şi faşele alegerii Excelenţei Sale de mitropolit. Urmează apoi episcopul Cristea, care citeşte comunicatul ministrului de culte şi instrucţiune publică, Jankovich, despre decretut Prea înalt de întărire, în limba maghiară, iar diaconul Costea, în limba română. Tot de cătră episcopul Cristea să citeşte raportul Consistorului despre examenul canonic, depus de noul mitra-