Gazeta Transilvaniei, decembrie 1916 (Anul 79, nr. 222-231)
1916-12-03 / nr. 222
Inseratele se primesc la administraţie. Preţul leii tarif şi Mali Manşele cu serpiazi ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Proprietar : Tip. A. Mureşianu , Brauisce & Comp. Redactor responsabil: Ioan Făgărişan. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Să ne altoim? Oaspele neplăcut, bubatul, ale cărui singuratice cazuri s’au ivit, pentru ultima oară la noi în anul 1899, a venit iarăş în această lună şi anume până în 27 Novembre în 7 cazuri, la care se mai adăugau două molipsiri întâmplate aici. Prin urmare erau aici un număr de 9 bolnavi, dela cari se putea lăţi boala. La fiecare caz arătat de curând, numaidecât va fi altoită toată împrejurimea bolnavului, şi bolnavul însuş va fi condus în spitalul epidemic de pe Şprenghiu, pentru ca primejdia molipsirii să fie mărginită asupra unui cerc cât mai restrâns. Până ce se poate face aceasta, cu câte persoane vor fi venit în contact cei îmbolnăviţi ţi le pot împărtăşi boala? Eu am asistat în deceniile trecute de două ori în oraşul meu natal, la o groaznică epidemie de bubat, una în anul 1873/74, care a costat 610 vieţi omeneşti, la care numărul îmbolnăviţilor totuşi n’a putut fi descoperit, apoi a doua în anii 1880/81 cu 470 de cazuri de moarte, dintre 1965 cazuri de îmbolnăviri. Altoirea înainte de timpul acesta se făcea în mod foarte negligent. Altoirea cu limfa bubatului de vacă a fost întrodusă şi în Braşov şi anume în anul 1801 şi în anumite intervale de timp şi executată în mod energic,însă atunci când multă vreme bubatul, sau nu se ivise de loc, sau se ivise în cazuri singuratice, publicul era indiferent şi neglijă această măsură de apărare binefăcătoare. Dacă Napoleon, cel mare prin pofta sa nesfârşită de cucerire şi prin tendinţa de a domni peste atâtea milioane, a jertfit atâtea vieţi omeneşti, până ce în sfârşit fu înfrânt de Blütcher şi Wellington, astfel a mântuit, pe de altă parte, încă şi mai multe vieţi omeneşti de la moartea cauzată de bubat în decursul ultimului secol, marele binefăcător al omenirii Ed.lenner prin descoperirea binecuvântată a altoirii în anul 1796. Medicul Jinker anun- Iase anume că cifra jertfelor omeneşti în urma bubatului din anul acela era de 400.000, cu tot numărul mult mai mic al populaţiunii din timpul acela. Lesne ne putem face dlar idee, cât de mare ar fi fost numărul jertfelor cauzate de bubat în veacul trecut, fără descoperirea lui lenner. Şi bubatul nu se oprea nici în faţa celor mai înalte familii. Intre alţii au murit, în urma bubatului, şase prinţi şi prinţese austriace şi chiar împărăteasa Maria Terezia ajunsese, în vârstă înnaintată, în urma bubatului, cu vieaţa în pericol. încă un exemplu voesc a aduce, care ne arată, ce deosebire e în felul cum se răspândeşte şi cum străbate bubatul la o armată bine altoită şi la o trupă altoită în mod negligent. In războiul germano-francez din anii 1870/71 muriră dintre soldaţii Franţei în număr de 24.400, iar dintre cei ai Germaniei numai 297. S’ar putea aduce sute de exemple, cari toate ne-ar arăta, ce binecuvântare este pentru un popor altoirea lui sigură şi exactă. Şi nu numai multele cazuri de moarte formează singura nenorocire, pe care o cauzează această boală, de multe ori aduce în urma ei orbirea sau alte asemenea defecte grele. Şi genul omenesc de astăzi, care e încunoştiinţat şi în reviste şi ziare an de an asupra binefacerii altoirii ca singurul mijloc mai corect în contra acestei boli groaznice, trebue să facă uz de folosul altoirii şi încă în măsură cât se poate de mare. Nu trebue ca fiecare să dorească a contribui, ca să împiedece întru cât e posibil pericolul ameninţător al bubatului? Şi fiecare este în stare să se altoiască pe sine şi pe ai săi, dacă boala se iveşte, căci prin aceasta nu se apără numai pe sine şi pe ai săi de molipaire, ci îi răpeşte boalei şi terenul de extindere. Este îmbucurător să vezi, cum tineri crescuţi de-ai noştri se altoiau până acum, mai ales în timpul din urmă, arătând aşadar o deplină înţelegere şi pricepere faţă de această mică operaţiune importantă; aceasta însă trebue să o facă un număr tot mai mare, să se uizuiască ca prin altoire să pună capăt extinderei bubatului; cu deosebire o spunem asta pentru familiile, în cari mai sunt copii sau chiar persoane crescute nealtoite, căci, durere, mai sunt şi de acestea. Noi am avut în mijlocul nostru anume un medic renumit, care era un duşman pronunţat al altoirii şi în familiile, unde eră medic de casă, împiedeca chiar altoirea. Urmările se arătară fără întârziere, în epidemia din 1880/81, când se prăpădiră mulţi copilaşi în floare şi chiar şi azi există astfel de oameni crescuţi, care au rămas nealtoiţi prin medicul de atunci. Pentru ei este acum o chestiune deosebită, de a îndeplini aceea, ce odată adecă atuncia au întrelăsat. Insă şi în ceea ce priveşte altoirea sunt necesare unele observări, pentru ca lăţirea ei să se facă după o cât mai corectă judecată. Dacă cineva are înclinare spre bubat sau cum se zice e „predispus" la aceasta şi se iveşte pericolul molipsirii, atunci întră veninul în corpul său. Insă despre aceasta nu observi nimic 10-14 zile, neobicinuit la corp, căci atâta vreme e necesară pentru sălăşluirea veninului. După timpul acesta abia se începe stadiul iniţial al boalei, se ivesc frigurile, dureri de cap, de şare ş. a. Aceste apariţiuni durează 3-4 zile, când apoi se iveşte bubatul, luându-şi durata sa pustiitoare. Despre aceasta nu voesc să dau nici un fel de comunicări, deoarece aici e vorba, pentru toţi, de altoire. Din aceste premise de mai sus iese la iveală, că un om poate fi cuprins de veninul bubatului mai multe zile, fără ca să se arate vreun simptom de boală şi dacă în timpul acesta va fi altoit, nu va avea nici un efect altoirea şi el se va îmbolnăvi în acelaş grad, ca şi când n’ar fi fost altoit. Astfel de cazuri aduc altoirea la cel mai mare discredit, deşi pe nedrept. De aceea fiecăruia, pe care îl altoiesc, ar trebui să i se spună înainte: „Dacă în timp de 10-14 zile rămâi neatins de bubat, atunci eşti scăpat de el; de te vei îmbolnăvi însă în timpul acesta, atunci aceasta e o dovadă, că tu erai deja infidat cu veninul bubatului, aşa că altoirea nu-ţi mai putea ajuta. Aici trebue amintit, că e datoria fiecăruia, ca deja la ivirea primelor cazuri de bubat, să se ducă fără întârziere la un medic spre a-l altoi, dacă de la ultima lui altoire au trecut 5 ani sau mai mulţi, înainte de a-i cuprinde buzatul. Poate obveni însă din întâmplare, că cineva deja în prima zi a infecţiunii sale să fie altoit, în ziua când de pildă a fost în contact cu un îmbolnăvit de bubat, atunci îl putem salva încă de primejdia bubatului, căci altoirea îşi ajunge efectul deja la 8-9 zile după executare şi întrece dar cu o zi activitatea venimului de bubat. Din anul 1881 pot aduce personal o dovadă aici: Eu fui atunci chemat la un mic funcţionar, care avea trei copii nealtoiţi şi dintre cari unul eră în primele simptoame ale boalei. Pe timpul acela bolnavii erau trataţi la locuinţele lor. Eu sfătuii pe părinţi, ca pe cei doi copii sănătoşi imediat să-i trimită la vreun oarecare prietin al lor; dar deoarece dânşii erau numai de curând aşezaţi aici, nu aveau nici o familie cunoscută. Eu am altoit dară pe amândoi fraţii pacientului căci fiecare medic era prevăzut pe atunci cu substanţa necesară la altoit şi avui bucuria să văd altoirea desvoltându-se frumos şi să văd pe amândoi copii în deplină sănătate, cu toate că stăteau în legătură nemijlocită cu bolnavul. In deceniile anterioare se altoia în cele mai multe cazuri de la braţ la braţ; această împrejurare a fost exploatată temeinic de cătră duşmanii altoirii, a căror număr era pe atunci destul de mare. Ei ziceau, că se poate transmite cu toată precauţiunea, siphilis, scrofulosa dela copii bolnavi asupra celor sănătoşi, ceeace de fapt nu era eschis şi ici şi colo a şi putut fi. In ultimele decenii se face altoirea aproape exclusiv cu limfă de viţel. Şi cât de precaut s’a purces la producerea acestui venin de altoire. Se altoiesc numai viţei sănătoşi, pe cari după extragerea materiei de altoit, obţinute prin locurile altoite, îi taie, apoi sunt cercetaţi din nou şi dacă şi acum nu se află ceva nenormal în corpul lor, atunci este pusă în întrebuinţare materia de altoire. Acesta este şi motivul principal, pe care l-au adus contrarii, că le-a lipsit lor. Mai există şi următorul principiu al nealtoirii: Auzim anume pe unii oameni vorbind: „Eu nu mă tem de bubat şi de acea nici nu îl capăt şi nu mă altoiesc dar.“ Un sofism foarte stricăcios! Fie cineva cât de mare erou are aplicare spre bubat şi e expus la molipsire, se va îmbolnăvi cu toată siguranţa, n’are însă, fie chiar şoldan viteazul dispoziţie spre această boală, va rămânea neatins de ea, chiar mergând printre foarte mulţi bolnavi de bubat. Dar deoarece nimeni nu ştie înainte, la care din cele două clase aparţine, face foarte bine, dacă se altoieşte , atunci scapă de pericol la tot cazul. Deoarece experienţa ne învaţă, că puterea de apărare a unei altoiri durează cinci ani de obiciu, la mulţi oameni natural, şi mai mult, se recomandă, ca după acest interval de timp iarăş să se facă, respective să se repeteze altoirea. In propriul său interes e atrasă atenţiunea populaţiunii noastre, ca să nu neglige această da- Nâîsdii Odkisi. Instrumentele menite să aducă opera de sânge la îndeplinire, erau uşor de găsit. Odbrana număra doară acuma, printre Sârbii supuşi ai Austro-Ungariei destui afiliaţi aduşi la gradul trebuitor de fanatism. îndată ce se află despre călătoria arhiducelui în Bosnia, căpeteniile asociaţiei , funcţionari şi ofiţeri superiori de ai regatului, se grăbiră să desemneze pentru săvârşirea asasinatului pe minorele Gavrilo Princip, pe Nedelko Cabrinovici şi pe Trifko Grabez, tustrei Bosniaci, cari se aflau de mai multe luni în Sârbia, unde trăiau în strâns contact cu studenţimea şi cu povăţuitorii Odbtanei, la care fusese aliaţii îndată după sosirea lor. Aprovizionaţi cu pistoale Browning şi cu bombe luate din arsenalul regal dela Cragujepaţ, fură trecuţi peste graniţa bosniacă, pe ascuns de autorităţile bosniace ’, de citre ofiţerii şi grănicerii sârbeşti cătră care aveau scrisori dela superiorii acestora. Iar pentru săvârşirea atentatului fu fixată ziua de 15/28 iunie când urma ca arhiducele şi soţia lui să fie primiţi la Sarajevo în chip solemn şi care coincidă cu aniversarea de 525 ani a bătăliei de la Câmpul Mierlelor şi a asasinării sultanului Murad de cătră Miloş Obilici, a cărui amintire se păstra şi se sărbătoria în Serbia ca acea a unui sfânt şi a unui erou naţional. Nu voiu reveni asupra faptului uciderii arhiducelui şi a ducesei de Hohenberg; amăuntele lui sânt în mintea tuturor. Dar dacă acest asasinat stârni groază, indignare şi scârbă în întreaga lume civilizată, «l pricinui în întreaga Sârbie o adevărată explozie de bucurie neascunsă şi de entuziasm. Apoi dacă guvernul sârbesc, după ce primi vestea săvârşirii atentatului şi a morţii arhiducelui, întrerupse manifestările festive pregătite de oficialitate în acea seară pentru sărbătorirea amintirii lui Miloş Obilici, sărbătorirea de către public urmă, în modul cel mai scandalos, până noaptea târziu, iar nimeni nu ascundea, că acea sărbătorire nu se adresa amintirii lui Obilici, ci era dovada bucuriei simţită de mulţime în urma morţii acelui pe care Sârbii îl priveau ca cel mai aprig duşman al lor. Iar presa sârbească găsi prilejul prielnic a-şi umplea coloanele cu cuvinte de ocară şi de ameninţare împotriva Austro-Ungariei, unele organe nedându-se măcar în lături dinaintea glorificării făţişe a asasinatului. Şi, în adunările Odbranei, funcţionari ai statului sârbesc rostiau, în aplauzele adunării, cuvântări aprobând fără rezervă, justificând şi slăvind fapta de la Sarajevo. Ocârmuirea regelui Petru se mulţămi cu exprimarea obişnuită de regrete şi cu interzicerea unui articol de ziar sau două care prea depăşise hotarele oricărei binecuviinţi. Sa facă certări, să caute urme eventuale de complot pe teritoriul ei, nici prin gând nu-i trecu; avea prea bune temeiuri ca să să se ferească de asemenea măsuri. Cercetările justiţiei şi ale poliţiei austro-ungare nu întârziaseră să stabilească mai presus de orice îndoială: 1) Că asasinarea arhiducei Francisc Ferdinand fusese hotărâtă de mai de mult timp de cătră Narodna Odbrana din Belgrad care, încă din 1913, tocmise asasini însărcinaţi să-i curme zilele. 2) Că asasinii erau Sârbi din Bosnia cari trăise mai multe luni în Serbia, în contact strâns şi direct cu Odbrana căreia îi fusese afiliaţi. 3) Că fusese împinşi la săvârşirea asasinatului de cătră Odbrana şi plecase din Belgrad la Sarajevo, înadins spre a-l săvârşi în ultimele zile ale lui Maiu, îndată ce se aflase că arhiducele va face călătorie în Bosnia. 4) Că pistoalele Browning şi armele în posesiunea lor li fusese date de un ofiţer sârb în activitate, maiorul Voja Tancosici. Bombele proveniau din arsenalul regal de la Cragujevaţ, iar zisul maior ii instruise timp de mai multe zile în mânuirea lor şi a Browningurilor. 5) Atât ei cât şi armele lor fusese trecuţi în Bosnia de cătră ofiţerii şi organele păzii graniţii sârbeşti de la Şabat şi Lozniţa. Date fiind aceste constatări, ce putea oare să facă Monarhia Austro- Ungară ? Tăcând, dădea o dovadă de desăvârşită slăbiciune, încuraja fapte de aceiaşi natură pe viitor, dezarma cu desăvârşire dinaintea lucrării făţişe de împingere la răscoală a Sârbilor şi de deslipire a provinciilor sârbeşti cuprinse în hotarele ei. Apoi tăcerea şi inacţiunea faţă de o asemenea crimă mai însemna încurajarea şi aţâţarea mişcărilor separatiste şi în alte părţi ale împărăţiei, însemna să lese joc liber tuturor intrigilor ruseşti. La rezumat, stabilirea răspunderilor în asasinatul de la Sarajevo nu lasă Austro-Ungariei decât două căi deschise: sau resemnarea la desagregarea ei, sau luarea de măsuri energice pentru pedepsirea acelora cari pusese la cale, înlesnise şi înfăptise fapta cumplită. Bineînţeles că guvernul din Viena alese pe acea din urmă. (Va urma.) 1) Li se dăduse de prefectura sârbească, a Crainei paşapoarte în care erau trecuţi că Sârbi din regat.