Gazeta Transilvaniei, septembrie 1920 (Anul 83, nr. 188-206)

1920-09-05 / nr. 188

fb­. m­im lAllfA fKAKIIAYANIKI f «■ — Confirmare — Eu cred că o sentinţă mai hotărîtă decât aceasta nu se poate da şi opiniunea publică întreagă din Bucureşti şi din întreaga ţară, dacă va fi întrebată, vă va spune ceea ce spunem şi noi. întreaga’ opiniune, publică are aceleaşi sentimente în chestiunea ’aceasta pe cari le avem şi noi, minoritatea. (Aplause pe băncile minorităţii.) D. V. MADGEARU : Opiniunea publică aşteaptă sancţiuni. VOCI: Ce majoritate a avut d. Iorga, când a fost ales preşedintele Camerei d-voastre? D. M. POPOVICI: Erau doi membri ai majorităţii tot aşa de iubiţi unul ca şi celait. Lui d. Iorga noi i-am fost propus preşedinţia, dar nu a voit să o primească, pentru că dacă primea din capul locului, d. Iorga preşedinţia, era să fie ales cu unanimitate. O VOCE: Aici e discuţie la Mesaj. Dl M. POPOVICI: Dumnealui vrea să facă duh, şi face duhoare. D-lor deputaţi, guvernul acesta a venit în numele ideei de ordine şi voeşte ca să introducă ordinea în această ţară. S’a discutat mult no­ţiunea aceasta de ordine şi s’a dat fel de fel’de definiţii, s’a uitat insă totdeauna că ideia de ordine are două laturi, are o latură externă şi o latură internă. Are latura externă aceea când există la suprafaţă o or­dine în ţară, când face impresia că oamenii sunt mulţumiţi sau cel pu­ţin nu se dedau la fapte ilegale. Ordinea aceasta poate­­fi menţinută prin baionete, prin mitraliere, prin fel de fel de acte de violenţă, dar ordinea aceasta nu e ordinea adevărată. Ordinea trebue să se ’bazeze pe o lăture internă, ordinea trebue să fie bazată pe conştiinţa tuturor, că într’adevăr în ţară totul se face pentru binele obştesc, că prin­ tot ce se legiferează se face instituţii cari sunt menite să amplaneze toate con­flictele, să pună o bază de­­stabilitate pentru întreagă vieaţa noastră constituţională şi politică. Atunci numai când această ordine internă stă­pâneşte, atunci avem dea face cu ordinea adevărată. (Aplause pe băn­cile Federaţiei). Un filozof german spune că liber este omul atunci când se supune de bună voie autorităţilor. E o concepţie după mine cu totul greşită a noţiunii şi de libertate şi ordine. Nu în­­supunere contra ordi­­nei, ci libertatea adevărată şi ordine e numai atunci când liber poate să-şi manifeste oricare om credinţele sale politice, când liber poate să-şi manifeste tot ceea ce crede că este bine în Stat pentru întruparea ar­moniei sociale şi pentru progresul şi buna stare. Numai atunci când fiecare poate liber să-şi apere toate nevoile, toate principiile, numai a­­tunci putem să vorbim că e cu adevărat o ordine în Stat. Durere! A­­ceastă ordine la noi nu există, nu există ordine, nici în extern, nici în intern, pentru că în afară ordine nu există câtă vreme în toate părţile avem greve, greve la poştă, greve la telegraf, la tranvaie, la căile fe­rate şi când nu se dă nici un fel de silinţă să se aplaneze în mod echi­tabil şi just pentru toată lumea toate aceste conflicte. Şi nu e ordine internă pentrucă în toate sufletele s’a răscolit furtuna atât aici în ve­chiul regat, cât şi dincolo de Carpaţi, în Basarabia şi Bucovina şi dis­cuţiile cari s’au făcut aicea şi mărturisirile pe cari le-au făcut diferiţi membrii în diferite provincii nu sunt altceva decât dovada că în aceste suflete e furtună şi că nu se bazează Statul de astăzi pe ordinea aceea pe care a promis-o atât de mult d. General Averescu. (Aplause pe băn­ju­cile Federaţiei). ^ Dl ALEX. OTETELEŞANU: Dezordinea o provocaţi d-voastră şi sunteţi răspunzători de ea.’ Dl M. POPOVICI: Noi nu am provocat nici o dezordine nici o­­dată, vă rog să dovediţi aceasta. S’a provocat de altceva dezordinea, de faptul că nu s'a ştiut cum să se trateze­ această chestiune. Eu câtă vreme am fost la ministerul lucrărilor publice, vreo trei luni şi jumătate, n’a fost nici o singură zi de grevă. La început moştenisem o grevă, dar aceea nu era la căile ferate, ci la Constanţa, am aplanat-o în decurs de 24 de ceasuri. Şi ce urmăream ? Urmăream aceea ca cererile mun­citorilor să le satisfacem, să le judecăm după justa lor valoare. Şi acolo unde sunt îndreptăţite să nu stăm mult de vorbă şi să dăm tot ceea ce trebuia dat. (Aplause pe băncile opoziţiei). Nu voiam ca muncitorii să ajungă în­totdeauna la rezultate prin grevă. Grevele au avut de rezultat în­totdeauna că s’au făcut concesiuni, şi voiam să preîntâmpinăm gre­vele şi actele de violenţă ale muncitorimei prin aceea că le satisfăceam din timp, iar dacă noi am fi putut să ajungem ca în timp de o jumă­tate an sau un an să nu se producă nici o grevă prin simplul fapt că am fi ajutat muncitorimea în revendicările ei juste, atunci s’ar fi produs în ei convingerea că greva nu mai e necesară, că se poate ajunge la acelaş rezultat şi fără grevă, şi atunci apropierea lor de Stat ar fi fost mult mai mare şi am fi împiedicat: toate organizaţiunile cari tind să facă greve spre dauna Statului şi a obştei. (Aplause pe băncile opoziţiei). Şi pentru aceea am creat o societate de consum pentru a le da cu pre­ţuri reduse, alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte şi în felul acela, să paralizăm orice sporuri de lefuri, sunt convins, că prin sporirea lefuri­lor nu se face nici lor nici Statului bine, fiindcă prin creşterea lefurilor se scumpeşte pe piaţă şi n’am fi ieşit nici­odată din acest cerc viţios. (Aplause pe băncile opoziţiei). Trebuia urmată calea de a legifera în sensul muncitorimii şi a da tot ceea ce cerinţele moderne sociale cer, să se facă organizaţiuni, asi­­gurări de boală, de accidente, asigurări de lipsă de lucru, pensii de bătrâneţe, în sfârşit să se asigure o vieaţă ticnită pentru toţi muncitori, şi să se pună pe o bază de siguranţa, fără ca existenţa lor şi a familiilor lor să fie periclitată. Dacă s'ar fi făcut acestea, cu siguranţă trei sferturi din nemulţumiri ar fi dispărut şi apropierea lor faţă de societatea noastră de azi,ar fi fost mai strânsă, am fi făcut un pas spre apropiere, nu spre despărţire! (Aplause pe băncile opoziţiei.) D-lor deputaţi, să-mi­ daţi voie să vin la o chestiune tot atât de importantă, ca şi chestiunea muncitorească, anume chestiunea finanţelor Statului. Toată lumea ştie în ce stare sunt finanţele noastre, aproape nu­­ cunoaştem datoriile, cât de mari sunt. D-l DR. I. N. ANGELESCU : Le cunoaştem­­ d-voastră nu le cunoaşteţi. D.­ M. POPOVICI : Nici d-voastră nu le cunoaşteţi, pentru­ că nu ştiţi încă până acum câte bonuri de rechiziţiune s-au dat. E aşa, ori nu? D-l DR. I. N. ANGELESCU: Nu e exact. D=1 M. POPOVICI: Este exact, şi te rog să te informezi. Nu cu­noaştem mai departe circulaţiunea coroanelor, rublelor, nu cunoaştem datoriile pe cari vom trebui­­ să le plătim din desmembrarea Austro- Ungariei şi din alipirea Basarabiei. Este exact, d-le Angelescu? In sfârşit, situaţiunea noastră financiară este absolut confuză, nu avem claritate şi astăzi nu putem face altceva, dacă voim să preîntâm­pinăm un dezastru financiar care ne-ar ameninţa, decât să luăm măsuri cât se poate de grabnice prin legiferări financiare serioase şi catego­rice. Ar trebui să se facă un plan financiar, aşa cum s-a făcut şi în alte State, unde pentru un timp de 10—15 ani se stabileşte acea politică financiară, pe care trebuie să o urmeze Statul, şi politica de impozite. Să se facă un plan anumit, şi planul acesta ce nu se poate realiza imediat, să se realizeze treptat, în decurs de câţiva ani. Bugetele să nu fie altceva decât realizarea treptată a acestui plan financiar. Cred, că ar fi bine şi cred că şi d. Angelescu este de această pă­rere, ca să, se facă acest plan financiar şi să urmăm o cale hotărîtă clară, să ne trasăm linia dreaptă ce va trebui să urmăm în toate pro­blemele noastre financiare. Noi voiam să aducem câteva legi menite să salveze situaţia noa­stră financiară, legi pe care d-voastră nu le-aţi depus şi îmi pare rău că vom fi noi nevoiţi să venim cu acele proiecte, şi în scurt timp să Ie depunem pe biroul Camerei. D-l A. C. CUZA : Când veţi veni la putere. D-l M. POPOVICI : Nu, înainte şi dacă d-voastră le veţi crede că sunt bune, le veţi accepta, dacă nu, nu. Dar cum ştim, că tot ceea ce vine de la minoritate, din capul locului le credeţi rele, credem că nu le veţi primi.... Dl GENERAL AL. AVERESCU, preşedintele consiliului: Dacă sun­teţi atât de interesaţi la binele ţării, de ce nu voiţi să participaţi la lu­crările noastre şi în’ chestiunile financiare ? Aţi refuzat să participaţi la lucrările noastre’ în toate ramurile. (Aplauze). D-l M. POPOVICI: Nu participăm la lucrările D-voastră, fiindcă considerăm regulamentul pe care se bazează această Cameră că este ilegal şi dl General Averescu ştie foarte bine, că suntem de acord să aranjăm această chestiune, ca să luăm parte la toate lucrările Parla­mentului. D-l GENERAL AL. AVERESCU, preşedintele consiliului: Va­ să-zîcă din cauza regulamentului refuzaţi concursul d-voastre. Este bine să se ştie acest lucru. D-l M. POPOVICI : Nu din cauza regulamentului, ci din cauza ile­galităţii. Aceste proiecte ale noastre, sunt mai întâi un impozit pe spo­rul de avere şi anume se stabileşte averea de la 1914 şi după aceea cea din 1920, data se va fixa ulterior, şi se va impune pe baza unei scări progresive duble. Pe de-o parte In proporţie cu cât s’a înmulţit averea în raport cu averea care a avut-o, pe de’ altă parte cu creşte­rea efectivă a averii. Cred că bine aplicată această legea va putea să­ a­­ducă un venit frumuşel pentru Stat. O a doua lege mai importantă decât aceasta, este impozitul unic pe avere, care trebuie făcut, findcă altfel nu putem să scăpăm de starea în care ne aflăm. Ori câte combinaţiuni, ori cât de inteligente, ori cât de rafinate şi ştiinţifice şi bine motivate din punctul de vedere al doc­trinei, nu vor putea să ne facă să trecem peste greutăţile acestea finan­ciare. Numai faptul că ne vom procura bani, şi mai ales nu în interio­rul ţării, pentru­ că orice împrumut strein, cred că este bun şi folositor, dar incă nu va aranja definitiv chestiunea noastră financiară. Salvarea adevărată este impozitul acesta unic pe avere, care s-a făcut şi în alte ţări. După cum citesc tocmai acuma, a fost primit şi în Parlamentul de la Roma, primit aproape unanim şi de socialişti. După aceia, trebuie creiat impozitul progresiv pe venit. Un impozit progresiv pe venit există în provinciile alipite, dar trebuie modificat în toate privinţele. Este un impozit şi solid şi bun, care după doctrina financiară ar trebui să sa­tisfacă toate nevoile Statului, ca fiind singurul impozit justificat din toate punctele de vedere­­, dar practica ne arată că teoria nu concordă tot­deauna cu realitatea, şi să rămân la un sistem de impozite. Totuşi a­­cest impozit pe care s’a pus atâta temeiu în alte State, trebuie creiat şi la noi. Este şi un impozit de dreptate socială şi va asana mult sta­rea noastră financiară. Poate că ar­ fi bine, dacă ne-am gândi şi la mo­nopolul petrolului şi la monopolul­ spirtului, cam­ toate ar aduce mari venituri Statului, şi am scăpa din toate încurcăturile noastre financiare de astăzi. Daţi-mi voie, d-lor, să trec la o altă ordine de idei. Să vorbesc câteva cuvinte despre felul cum s-a făcut organizarea în timpurile grele dincolo de Carpaţi. In anul 1918 am fost la Iaşi, şi la Iaşi cunoaştem toţi câţi am fost acolo în pe stare şi în ce situaţiune are ţara românească. Cu du­rerea noastră în suflet stăm acolo şi de la noi, nu mai speram pentru un moment, nici un fel de salvare, aşteptam totul să vie din afară, pentru că noi dădusem din belşug tot sângele, toate lacrimile, toată a­verea, pentru cauza comună a noastră şi a aliaţilor noştri, pentru des­­robirea ţinuturilor de dincolo de Carpaţi. Şi acum venise momentul a­­cela, când şi ei la rândul lor trebuia să-şi facă datoria. După pacea de la Bucureşti, nu ştiam, nu eram siguri ce vor face aliaţii, ne vor mai con­sidera ca aliaţi, sau nu­ am ieşit din alianţă, sau nu,tratatul nostru se va respecta, sau nu. Şi în frigurarea aceasta, aşteptam să ne vie o veste de la fraţii noştri de dincolo de Carpaţi, după ce începuse deja de­zastrul de la Salonic, după ce trupele germane erau sfărâmate încetul cu încetul pe frontul de Vest. Aşteptam această solie să ne vie de peste munţi, că­ci soarta ţării era să depindă de felul cum vor spune ei voinţa lor, aşteptam cu în­frigurare, pentru­ că credeam, că de hotărîrea lor depinde dacă Statul austro-ungar trebuie să se menţie sau nu, căci marile puteri se vor o­­rienta, şi de dorinţa populaţiei din acele teritorii. Şi în înfrigurarea a­­ceasta deşi în sufletele noastre aveam toată nădejdea, că-şi vor spune cuvântul fericitor pentru noi, atunci vă aduceţi aminte, când a venit prima veste de dincolo de Carpaţi, adică decla­raţiunea partidului naţio­nal făc­tă prin d-l Alexandru Vaida. (Aplause). VOCI: Să trăiască. D. M. POPOVICI : In Parlamentul din Budapesta, ce elan de fericire a fost în sufletele noastre, cum ne închinam momentului aceluia mare care ne-a făcut să se izbândească încrederea pe care o aveam în fraţii noştri rămaşi dincolo, când au declarat sus şi tare că nu mai voesc menţinerea statului ungar, şi că de soarta lor voiesc să şi-o hotărască ei singuri. Era prima solie a românilor ardeleni, și nu putea să fie alta hotărârea lor, decât unirea în veci cu ţara mumă. D. Dr. N. LUPU : Onoare lor. D. M. POPOVICI: Astăzi când se discută fel de fel de lucruri prin gazete, ţin să vă reamintesc cum numele d-lui Vaida devenise cel mai popular nume. D. M. VLĂDESCU: Era să fie dat afară din partidul naţional. D. M. POPOVICI: Nu e adevărat. D. M. VLĂDESCU: Mi-a spus-o d. Sever Bocu. D. M. POPOVICI: Are informaţiuni greşite, dacă v’a spus-o. D. A. VAIDa-VOEVOD: D-le’ Vlădescu, pune-te sub patrafir! (Ilaritate.) D. M. POPOVICI : Era o fericire şi ne îmbrăţişam cu toţi ardelenii cu cei din vechiul regat cu cari am dus războiul împreună, ne­ îm­brăţişam când am văzut că în această Românie Mare sentimentele noastre naţionale de pretutindenea şi instinctele adevărate şi sănătoase ale neamului au găsit calea adevărată pentru întreg neamul: Statul unitar naţional român. (Aplause pe băncile minorităţii.) Pe vremea aceea venise şi o solie din Ardeal în frunte cu actualul Mitropolit Bălan, care trecuse prin tot felul de peripeţii, şi împreună făuream la Iaşi, în înţelegere cu guvernul, ce era bine să facă fraţii noştri rămaşi acasă, şi cum să se pregătească adunarea cea mare chemată la Alba-Iulia. Cu tren special am plecat din Iaşi, a fost primul tren care a trecut prin Bucureşti la Predeal. Armata germană se retrăsese, era ultima zi de Noemvrie. In Ro­mânia nu mai era picior de neamţ. Dezastru în toate păărţile. De la Pela Predeal am mers cu automobilul, şi târziu de abia am ajuns către sfârşitul zilei de 1 Decemvrie la Alba-Iulia cu instrucţiunile pe cari le aveam. Şi mare ne-a fost fericirea când am văzut că instrucţiunile pe cari le aveam cu noi erau superflue, pentru că se făcuse acolo aproape tot aşa cum concepusem noi şi guvernul. O VOCE : Trăiască Maniu şi Vaida-Voevod! (Aplause pe băncile minorităţii.) D. Dr. N. LUPU: (Adresându-se către majoritate): Aşa români sunteţi, nu aplaudaţi? O VOCE din majoritate: Nu numai prin aplauze se poate aproba ceva. Dl DR. N. LUPU: Asemenea momente istorice se aplaudă. (întreruperi). Dl M. POPOVICI: D.Iar, după isbucnirea revoluţiunii din Ungaria, aproape întreaga administraţiune se desfiinţase. Acolo nu mai exista nici un fel de organizaţie, se făcuseră sfaturile­ naţionale, se improvizase o mică organizaţie şi pericolul era mai mare, mai ales în sufletul nostru, cari ştiam ce poate să producă o armată în dezordine, o armată bă­tută, o armată în retragere, contaminată de tot felul de principii otră­vitoare. Trăisem în Moldova şi văzusem acolo pe ruşi cu toate princi­piile lor bolşevice, ce ruină lăsau în urma lor, ce demoralizare sufle­tească şi cum oamenii aceştia în retragerea lor nu mai voiau să ştie de nimic, o demoralizare grozavă îi surprinsese, era la discreţia oricui cu suflet cu tot într’o anarhie desăvârşită şi nu putea să aducă decât pră­­buşire şi dezastru. Şi atunci între învălmăşeala identică, după cum erau indiciile, după cum erau simptomele dincolo de Carpaţi, tremuram aş­teptând desfăşurarea evenimentelor dincolo de Carpaţi. Trebuia să vie cineva cu autoritate puternică să împiedice aceste valuri de dezordini, când totul se destramă, să vie cineva să-şi spună cuvântul puternic, să­ îndrume lumea la ordine, ca să-şi cunoască fiecare individ misiunea lui, să conlucre la organizare, la orânduială, iar nu la dezordine şi anarhie. (Aplause pe băncile Federaţiei). Părintele A. IMBROANE: Va să zică constaţi că e nevoie de ordine? Dl M. POPOVICI: Şi ţi-am explicat, d-le Imbroane, de ce ordine e nevoie, dacă ai înţeles.’ Şi cine a fost, d-lor, acela care a avut aceastăt superioritate morală,’această preponderenţă etică şi puterea aceea asupra masselor acelora ca să le conducă şi să­­ le stăvilească dezordinea, ai reintroducă ordinea, decât partidul naţional de dincolo de Carpaţi. (Aplause pe băncile Federaţiei). Nu e bine, d-lor, să uitaţi nici un moment lucrul acela şi acelor cari zâmbesc la cuvintele acestea, să-mi dea Voie să lă spun că sunt nişte inconştienţi. (Aplause, strigăte de foarte bine, între­ruperi). Nu, la d-ta fac aluzîei d­­e­­mbroane­ pentru că nu ai râs. Pentru că, d-lor, dacă nu ar fi fost această putere, unde am fi ajuns astăzi? Şi cine ştie dacă valurile acelea de dincolo în dezordinea mare care era şi în vechiul regat, căci nu aveam armată, nu aveam nimica, căci Mun­tenia era fără apărări, nu ar fi pătruns şi aici şi alunei ce ar fi fost de neamul acesta? Sunt chestiuni mult prea grele şi de mare importanţă, era momentul hotărâtor al naşterii Statului român şi al consolidării nea­­mului nostru. O VOCE: Recunoaşteţi că şi noi am luat parte la acele momente. Dl M. POPOVICI: Sigur, fără îndoială. (întreruperi). Dl AL. VAIDA-VOEVOD: Taci, ascultă şi învaţă. Dl DR. N. LUPU: Mulţi dintre d-voastre eraţi ’atunci cu Mangra» (întreruperi). Dl M. POPOVICI : D-lor­ poate că nu e bine ca tocmai când vorbise de lucrurile acestea atât de mari pentru neamul nostru, când voies® sft luminez o pagină a istoriei noastre, care a fost hotărîtoare pentru a«it să facem observaţii, fie bune, fie rele. Dl AL. OTETELEŞEANU: D-voastră nu luminaţi, vă lăudaţi. Cre de­ t că singuri d-voastre aţi* făcut totul în ţara aceasta! Dl M. POPOVICI: Dacă d-ta crezi, d-le Oteteleşeanu, că faptele sunt laude, eu le iau ca laude, dar cred că nu am adus nici un cuvânt de laudă. Dl General AL. AVERESCU, preşedintele consiliului: Tot la Adresă ai să vorbeşti şi de celelalte. Dl M. POPOVICI : D-lor, dacă nu mă intrerupeaţi, de mult ter­minam. La Alba-Iulia s-a ţinut adunarea care a decretat unirea şi atunci trebuia să se facă o organizaţie oarecare, trebuia să se Institue ceva, care să conducă toate destinele poporului de acolo până la desăvârşita organizare a Statului. Asta spuneam, d-le Oteteleşeanu, că atunci când nici vechiul regat nu era reocupat, nu era posibil să se ia administraţia asupra ţărilor de dincolo de Carpaţi, de aci de la centru. Eram în momentul cel mai critic, şi atunci s’a format acolo maraie sfat, pe vremea aceasta singura­ organizaţiune parlamentară a României Mari. Şi atunci s’a ales de acest mare sfat consiliul dirigent. Misiunea consiliului dirigent care a fost? Misiunea consiliului dirigent nu a fost alta, decât ca să conducă destinele ţării de dincolo de Carpaţi, prin timpurile acestea grele dela dominaţiunea ungurească, prin revo luţiun*« prin care trecem, prin dezorganizarea în care eram, până la instruira* puterii de Stat a României Mari­ până când, In fine, vom avta Parla­meotul întregit al României Mari, până când se va face organizaţiuna* definitivă a României Mari. (Aplause pe băncile Federaţiei). Aceasta era misiunea consiliului dirigent, şi nu a fost niciodată oe alt gând şi nu a fost niciodată o altă tendinţa, pentru că ne dăduaam perfect de bine seamă, în împrejurările prin cari trecem, că numai pria o consolidare perfectă şi o întocmire comună şi raţională o organizaţiună noastre de Stat, fi* printr’o administraţie descentralizatoare, fie printr’o administraţie regională, orcum am numi-o, dar numai printr’o unire completă să poată ajunge a stabili Statul pe baze trainice. (Aplaus* p* băncile Federaţiei). Niciodată nu au fost acolo idei autonomiste sau cine ştie ce fel de alte tendinţe. Doamne păzeşte ! Şi acei cari au venit şi au născocit astfel de lucruri, nu au ştiut ce vorbesc. VOCI pe băncile Federaţiei: Rea credinţă. Dl M. POPOVICI: Aşa de departe, d-lor, s’a mers în această di­recţiune, încât unul dintre tovarăşii de azi ai d-voastră, membru al par­tidului poporului, a făcut agitaţiuni în contra noastră, spunând că suntem autonomiste că vrem să ne rupem de vechiul regat, că vrem să facem alianţă cu Fiorty. » ’A avut neruşinarea să spună aceste lucruri. Nu au existat astfel de tendinţe, nu acum, dar niciodată, mai puţin atunci când se aştept* să se călească sufletul neamului românesc într’o unire frăţească român­escă, într’o perfectă iubire a tuturor românilor din toate colţurile românismului. Sub astfel de împrejurări a fost creiat consiliul dirigent, pe care d-voastră îl urgisiţi atât de mult şi ironizaţi atât de mult. Aceasta voiam să o spun şi să vă arăt ce importanţă a avut con­siliul dirigent şi ce a făcut consiliul dirigent. Şi, d-lor, daci d-l Otete­leşeanu crede că faptele sunt laudă, voiu cita unele din faptele consi­liului dirigent. Şi dacă faptele, cum am zis, sunt laudă, atunci ne vom lăuda cu faptele acestea. O VOCE pe băncile Federaţiei: Foarte bine. (Aplause pe băn­cile Federaţiei). DI M. POPOVICI: Consiliul dirigent a fost aprobat de Guvernul central şi prin decretul-rege Nr. 3.631 din 13 Decemvrie 1918, M. S. Regele a încredinţat consiliului dirigent administraţiunea serviciilor pu­blice de dincolo de Carpaţi, până la definitiva organizare a României. Dl M. POPOVICI: După aceea, d-lor, prin decretul-rege cu Nr. 1.4­78 din 2 Aprilie 1820, pe o cale absolut ilegală, acest consiliu dirigent a fost desfiinţat, noi contra acestei ilegalităţi am protestat. Dl A. C. CUZA: Înfiinţat prin decret-rege, a fost desfiinţat tot prin decret lege. Dl M. POPOViCI: A fost făcut de acea primă instituţiune romââ­nească a marelui Sfat, d-le Cuza. Să nu uitaţi de acest lucru. Dl T. IOANID: Lista membrilor marelui Sfat s’a făcut la Alba- Iulia, şi marele Sfat era expresiunea consiliului dirigent. Dl M. POPOViCI: Dacă nu cunoaşteţi chestia, de ce vorbiţi? Dl T. IOANID: Eram acolo şi o cunosc. Lista membrilor a fost făcută de d. Vaida la Alba-Iulia şî poftea pe toţi cari făceau opoziţiunea le promitea că-i bagă în consiliul dirigent. (Sgomote). Dl M. POPOVICI: Prima zi la Alba-Iulia, s’a ales marele Sfat. A doua zi, marele Sfat a ales consiliul dirigent. Dl T. IOANID: Cine a ales marele Sfat? Dl M. POPOVICI: Alba-Iulia. Dl T. IOANID: Cum, poporul afară? Dl M. POPOVICI: Așa cum s’a putut face. (Exclamări). Dl T. IOANID: In Cameră, de trei oameni, d-l Vaida, d-l Mania şi d-l Goldiş. Dl M. POPOVICI: Da, conducătorii neamului nostru, cari au condus destinele neamului dincolo de Carpaţi şi au fost aprobaţi de adunarea dela Alba-Iulia. Dl T. IOANID: Care adunare dela Alba-Iulia? Dl M. POPOVICI: Pozitiv că nu se putea face votur** de 120.000 oameni. D. T. IOANID: Toată lumea cerea unirea fără condiţiuni, pe care d. Vaida n’a voit-o. D. Goldiş n’a putut ceti actul autonomiei fiindcă sal* striga: vrem unirea fără condiţiuni, pe cari d-voastre n’aţi voit-o, au dumneata ci d. Vaida. (Sgomote). Dl DUlLIU ZAMFIRESCU, preşedinte: D-le Ioanid, vă rog să vă înscrieţi la răspunsul la Mesaj şî să ’răspundeţi. (Protestări). Dl M. POPOVICI: Toată lumea a voit-o, aşa cum s’a făcut. Dl general AL. AVERESCU, preşedintele consiliului : D-le Popovici d-ta şti că prin actul de unire trebuia să înceteze consiliul dirigent în ziua când se va face unirea prin Parlament. Dl M. POPOVICI: Nu în ziua când se va face unirea prin Par­lament, ci când se va face organizarea definitivă a ţării. O VOCE: Adică peste 20 ani. Dl M. POPOVICI: Se putea face foarte repede. Afară de aceasta noi propusesem deja desfiinţarea consiliului dirigent. Dl General AL. AVERESCU, preşedintele consiliului: Şi protestaţi (Va urma) —x—Xw*— Discuţia la Mesagip Discursul d-lui mihai Popopic rostit in şedinţa Camerei dela 28 iulie 1920 — După „Monitorul Oficial" —

Next