Gazeta Transilvaniei, 1922 (Anul 85, nr. 1-279)
1922-01-01 / nr. 1
ANUL al LXXXV-lea n-lâmamu BRAȘOV Duminecă 1 Ianuarie 1922 G AZETATRANS^VANIEIU A|JIJ «"SL JL ÆMJt%.l^hJ0^x. 4VJ^L^JIlJJi laliaifetl i®lS *a fmp Viat» UturSJŞU 31 ÜaffRfMlU, fâagiaa Matin SexjBf, Piața MoartijU 11 8 aaăwAl, T*atr«l Rugina Sfurfe Biblioteca Metearn ASTM *P1383* tel E4l»sar«SvJ poftim pep«r «ilaiDsnttU si etigM&U mai SA aa\ A si seat ut Blare et nuc$.&ft tiagarl statei Saiwrte rYsasMvBaieJ). &b^J0 (III im fimam sas «a lestn assagi* a» R«ijsai «farcis?. ■ lORAKiSfi^ r* fE*© tac? O* s» WM HLbd sa b® las Poatm sfreuthets abmafluntal ladeit Taitîs* BRAȘOV, 213 Adadaistiați* Ksdsițfa Un mare erudit şi un suflet ales Vorbim zilnic de oamenii răi, şi ne ostenim a li arăta toată răutatea. Unde n’ajunge, mai punem şi de la noi, că este de unde. Tar adesea m’am întrebat: cu cei voi însă ce facem? Şi trebuie să facem şi cu dânşii ceva, mai ales că ei, din partea lor, nu se îmbulzesc cât ceilalţi şi astfel lumea, a noastră şi ceaaltă, neştiindu-i, ajunge a-şi închipui că numai răi prăseşte poporul românesc. Pe toţi răii Vechiului Regat îi ştie Ardealul, dar câţi vor fi ştiind ce a dat acelaşi Vechiu Regat ca profesori, ca profesor-model noii Universităţi din Cluj. Iar, dintre aceştia, câţi ştiu ce preţuieşte profesorul Vasile Bogrea? Un om de o erudiţie fără părechie, nu numai în filologie, dar în istoria literară. Cantitatea de informaţie de care dispune e uimitoare, aproape fantastică. O inteligenţă adânc străbătătoare dă acestor materiale de o bogăţie unică cea mai bună utilizare pentru a se ajunge la rezultate ştiinţifice nouă. Eruditul e însă în acelaşi timp un orator care uneşte frumuseţa poetică a expunerii cu duioşia. Şi spiritul scânteietor al satiricului adauge la vioiciunea şi culoarea lecţiilor, conferinţelor sau discursurilor, pe care le poate face nu în singură limba noastră, ci în mai multe. Câte îndemnuri spre a fi ceia ce sunt adesea marile talente! Acei cari cunosc viaţa modestului câlugâr laic, trăind în belşugul unei biblioteci la care a mers şi ultimul ban şi luptându-se adesea cu suferinţa fizică, pe care ştie s’o înfrunte eroic, ştiu că profesorul de la Cluj e şi unul din caracterele care pot creşte un tineret muncitor şi virtuos, N. Iorga. Partidele politice şi unificarea Bisericei Dsbaterile din urmă ale Coad Cuantei bisericeşti au pus în fenţă atitudinea diferitelor parade politce în chestiunea unificarea bisericei ortodoxe române. Ne vom ocupa pe larg în intaerii viitori de discuţia nea urmată şi vom reciza părerile în special ale parelor liberal şi avereşean în această chestiune, pentru ca sâ se vadă cine şi cum înelege să apere iteresele bisericei ardelene. Deocamdată vom remarca atitudinea Partidului naţional. Atunci câad s’a pus chestiunea unificării bisericeşti, Partidul naţional a precizat prin fruntaşii lui ceea ce crede câ trebuie să se facă, fără ca prin reforme cu orice preţ să se năruie zidirea clădită şi obc-creată de experienţa câtorva decenii. In primul rând, Partidul naţional a ridicat chestiunea păstrareispoziţiunilor statutului organic dela 1868 — convins că numai pe baza acestui statut sa poate da întregei biserici ortodoxe rolul însemnat pe care sâ-l aibă în noul Stat român. Partidul naţional nu putea admite ca* sâ se experimenteze cu sisteme noui, inventate indiferent cu ce Intenţiuni, dar în detrimentul unor instituţiuni religioase cari au dat roade palpabile şi au făcut de biserica ortodoxă din Ardeal, Banat şi Maramureş un factor de progres şi cultură naţională. Partidul naţional, hotărât pentru enţinerea tuturor dispoziţiunilor aliate ale acestui statut organic, i -a pregetat a-şi afirma netedunctul său de vedere şi în constanţă cu congresele naţionale • Aceşti el a făcut din apărarea tod cei ardelene nu o chestiune de provincialism şi da confesionalism regional, ci una de Interes genral pentru a se putea infiuinţa 'ua organizaţie a bisericei ortoixe de principiile salutara ale stariicului organic. Fruntaşii Partidul naţional în Constituanta bisericască dela Bucureşti au aparat cest punct de vedere şi s’au împotrivit tuturor tendinţelor centraliizatoare şi restrâns gândite, cari dacă urmăresc anumite, interese personale, nu pot să imprime un caracter dominant în noua reformă Deli Vaier Branisce şi V. Goldiş, fruntaşi ai Palidului naţional, au fost totdeauna în ajutorul acestei opere vaste de interes general, lângă înţeleaptă şi adânc pătrunsa de bine apărare pe care arhiereii din Ardeal au făcut o în jurul statutului organic, în deosebire de ardeleanul Oct. Goga din Mitropolitul Primat care a uitat la Bucureşti trecutul mare de luptă şi roadele binecuvântate pe care organizarea bisericei noastre ortodoxe a dtat-o pentru neamul românesc de pretutindeni. Sa poate oste afirma că în România Mare această organizare n’ar mai putea fi de acelaș folos? Oare extinderea principiilor sănătoasa democratice ale acestui statut, apuicându-se numai gradat cu modificările pe care Constituanta le va găsi necesare și pentru Ardeal, pot fi sacrificate de dragul ambiţiunilor anumitor feţe bisericeşti şi ale partidelor politice cari din centralizarea bisericească vor să făurească o arară de constrân- gere politică pentru întreg clerul românesc ? Nu este oare simptomatic faptul că lângă noi, rasrsa preoţimei din vechiul regat şi clerul din celelalte provincii urmăresc cu simpatie stă- j duinţele fruntaşilor bisericei noastre pentru democratizarea şi regenerarea bisericei ortodoxe? Nu există dar un exclusivism ardelenesc care ar fi refractat chiar unei reforme cumpănate şi studiată în deajuns. Nu, dar există acel spirit de ordine şi de răbdătoare judecată care cerne reformele noui şi le compară cu experienţele trecutului. Pe acest teren sănătos au pus chestiunea Partidul naţional şi arhiereii noştri, găsind împotrivire, în afară de unii arhierei, tocmai la acei oameni politici cari au afişat la programul lor (cum fau liberalii) reorganizarea bisericei ortodoxe pe temeiul statutului organic ca, apoi, în Constituantă, prin d-nii Diaescu şi G to cratică pe care acest statut o oferă astăzi prin fruntaşii Ardealului. Trebuia să fixăm acest lucru şi prom.. .n sâ o complectam cu toate amănuntele dezbaterilor din Constituantă, pentru ca să se sfârşească odată cu pretenţiunea unora de a face reforme cu orice preţ şi fără consideraţiune de interesele speciale ale bisericei noastre ortodoxe şi să fixăm şi atitudinea partidelor politice ca şi a fruntaşilor lor în această chestiune de ordi atât de superior. Ia această privinţă, atitudiea Partidului naţional a fost de la început clară şi mărturisită în întregime tocmai ca să se ştie că veghiază cu grija la înfăptuirea nu a unei reforme efemere, ci pentru o sănătoasă şi înțeleaptă unificare bisericească. Regionalism! nostru In câteva cuvinte o expirare : suntem şi vom fi apărători ai unui regionalism, ardelenesc atâta vreme cât se consideră Ardealul ci o colonie cucerită şi câtă vreme exstă un regionalism al vechiului regat. Atunci când din vechiul regat se ridică pretenţinea guvernărei unui singur partid /ărci colaborarea partidului nu oual indicată de întreg Ardealul-- șa această colaborare este condiionată de acceptarea programului, de la Aba-Iulia — există, un regionalism al vachiului regat. Excluderea sistematică a adevăraților conducători ai poporului român din Ardeii şi subjugarea noastră econom că este obiectul acestui regionalism. Răspundem, deci, acestui regionalism prin concentrarea tuturor ardelenilor de bine In rândurile partidului naţional şi vom duce lupta pentru obânda ţelurilor acestui purcid cuprinsa in programul de la Alba Iulia care — a fost recunoscut — aduce cel mai sănătos oport înc msoidirect noului Stat român. Regionalismul nostru nu urmăreşte scoieri de partid ci impunerea unei sănătoase îndrumări democratice în viaţa Statului — pe când regionalismul vechiului regat (reprezentat de partidul liberal și peluveresmn) urmăreste scopuri de pariul și anihilarea Influenței sanitare a Ardeliului. Evoluţia partidelor S’a spus adesea că, în viaţa politică a României, programul şi conduita politică a unui partid, o fixează şefii, conducătorii şi nicidecum voinţa aderenţilor. Lucru a putut fi posibil in mica Românie, dar ei nu se mai poate astăzi. Atunci programul conservatorilor nu diferea de cel al liberalilor şi alegătorul — care era numai moşier sau capitalist în oricare din aceste două partide s’ar fi înscris, îşi ştia ocrotite interesele sale de clasă. Prin votul universal, au intrat în viaţa politică massele adânci ale poporului, pe cari fiind prea numeroase nu le mai poţi mulţămi prin sistemul favoritismului. Ele vrând nevrând trebue să se orienteze după interesele mai generale, pe cari le creiază condiţiile de trai, iar partidul e nevoit să ţină seamă de aceste interese. Mai deunăzi dl V. Sassu, liberal generos, îşi exprima dorinţa că partidul liberal, în spaţiul politic, să se aşeze de-a dreapta socialiştilor, cam în locul pe care îl ocupă astăzi ţărăniştii. Să presupunem —prin imposibil — că într’o bună zi, de fapt liberalii şi-ar însuşi programul dlui Stere. Şi atunci întrebăm : finnre oamenii de astăzi ai partidului, căii l-ar urma oare pe dl Brătianiu în senzaţionala-i întreprindere ? Nu, partidul liberal trebuie să rămână ceea ce în realitate este: citadela capitalismului. Oligarhia, îngrozită de forţa elementară a partidelor democratice, şi-a strâns rândurile, organizându-se în jurul finanței liberale, Cu o armată care, bătută în câmp deschis, se refugiază intre -un’rhirilfian/).’ Ziarele oficioase ale unui partid, care aşteaptă sa ia în mâna conducerea ţării, au pus în discuţie legea electoral din vechiul regat pe care o găsesc cu mult prea largă pentru reprezentarea minorităţilor şi de aceia predică restrângerea acestui drept care ar fi o piedică pentru guvernarea rodnică, cu rezultate pozitive, a acestei ţări. Nu ne-am mirat, fireşte. Când reminiscenţele guvernărei cu majorităţi compacte sunt aşa de înrădăcinate şi de puternice şi când dorui de a vedea vremurile de altădată reînviate este aşa de impulsiv, nu e de mirare să întâlneşti aceiaşi concepţie pe care unele partide se deprinsaserâ s’o practice. Recunoaştem că dintr’un anumit punct de vedere, pentru partidul de la guvern, e mai comod şi rbă în Parlament o opoziţie cât mai redusă, ca să întâmpine, şi în guvernare şi în legiferare, cât mai mică rezistenţă, căci idealul unei guvernări comode, într’un stat cu regim parlamentar, este ca opoziţia să nu fie, dacă este cu putinţă, de loc reprezentată. Iar aceasta numai din punct de vedere al partidului guvernamental, fiindcă din punct de vedere al nevoilor generale reprazentenrea curentelor co-, ioc mai VâriatO cale năuiuAita ju&s ■ cele cetăţeneşti este o necesitate imperioasă. Curentele politice care adită opinia publică, într-o ţară costituţională şi cu regim parlamentar, trebuiesc canalizate spre regulatorul comun şi unic al vieţii unui stat . Parlamentul. Aici trebuie să răsune ecourile îndepărtate ale nevoilor şi dorinţelor, pe care le are nu numai majoritatea dinn cuprinsul unei ţări, ci şi grupările mai mici, cici nu trebuiesc ignorate. In aceasta privinţă fagea electorală a vechiului regat, pe care vor s’o pună în discuţie unele partide, satisface aşteptările cele mai justificate, mai fireşti şi mai democratice şi ea ar putea fi numită în nnrtide conservatoare sunt, în mod irevocabil, condamnate petrei. Dictatura d-lui Brătianu este o iluzie optică numai. D-sa ia hotărîrile întotdeauna cu o condiţie : să apere interesele capitalismului. In România votului universal, partidele personale nu mai pot trăi încă doi-trei ani şi vom avea numai partide, cari reprezintă programe şi tendinţi sociale bine precizate, incă doi-trei ani de desorientare şi elementele se vor aduna la matca lor, adevar, fără nici o exagerare, o lege ideală. Căci ea îngăduie reprezentarea în parlament a tuturor curentelor politice şi sociale care frământa ţara şi este în acela? timp suportul temeinic pe care so poace bizui, fără teamă da primejdie, democraţia noastră tânără. Dând putinţa de a fi reprezentate în Parlament toate tendinţele şi d ie a-şi afirma aici drepturile râvnite de ele, se înlătură astfel agitaţiile extraparlamentare şi sa exercita în afară de asta un control nm serios asupra guvernului şi asupra operei lui legislative. A pune în discuţie legea electorală, aşa cum o are vechiul regat şi care, aşa cum este ea alcătuită, constitue ţinta supremă pe care urmăreşte s’o cucerească democraţia în celelalte ţări care n’o au, înseamnă cea mai gravă lovitură dată unea din victoriile cele mai strălucite câştigate de democraţia românească. Un sacrificiu aşa de mare cum e acela pe care vor să-l impue anumite partide prin reducerea reprezentării minorităţior, de dragul unui interes aşa de mic cum e guvernarea comodă a unui singur partid, nu poate fi făcut fără a da mai întâi o grea luptă. 1. Convingerile democratice nu pot reînintă, fără luptă, luptă rrămă şi neobosită, la nişte principii care, în domeniul democraţiei, sânt singur de complect câştigate în ţara noastră. Tentativa trebuie energie parată din vreme. Pentru aceasta nu e nevoe de discuţii şi de înţelegeri, căci între grupările democratice înţelegerea există. Ele nu pot da, în această privinţă, un pas îndărat. Guvernarea liniştită şi comodă o fi ea bună, dar pentru ea nu putem sacrifica curentele sociale care sunt reale, fiindcă există şi care trebuesc reprezentate. Căci un lucru nu trebuie să se uite: vremea majorităţilor compacte ale unui singur partid a trecut şi trăim în spiritul care impune colaborări de partide la guvern. Iar colaborările vor fi cu putinţă când partidele vor arăta sincer ce vor şi se vor sili să-şi realizeze programele în spiritul şi în litera lor, conduse în activitatea lor de binele comun pa care sunt datoare să-l aducă ţării. Condiţia supremă însă pentru guvernele de colaborare este binele general şi când el este în adevăr urmărit de partide, nu se poate ca acordurile să nu fie cu putinţă. Şi aceasta-i piatra de încercare a sincerităţii fiecărui partid. SZ. Legea electorală Situaţia actuală politică sau Ca la noi—la nimenea Putem respira mai uşor ! Din CRIZA, în care a fost lăfăită ţara prin conducerea cazonă a guvernului trecut, ne-a scăpat CRIZA politică, care a urmat deodată cu căderea acestui guvern-Iar acestei crize i-a pus capăt venirea la cârmă a d-lui Take Ionescu, care prin guvernul său, însuşi suferind de criză de partizani, a prelungit criza cu încă o lună de zile. Vorba Românului: cui cu cui se scoate! Pentru ce n’am accepta atunci formula politică : criza prin criză se rezolvă ? ! Nu suntem profeţi■ Nu ştim careva f sfârşitul provizoratului de azi al d lui Take Ionescu. Se pare insă că-l munceşte un gând : dacă dânsul se va simţi prea slab ca să rămână şi pe mai departe la putere, împotriva voinţei ţării, va lăsa pe liberali să zdroforţă, care e numai o ţară ca CONSTITUŢIE JIONALA. asuprei palatului Hotărît, organismul social creşte, ce desvoltă, viaţa se complică din ţesetuiile ei.. Noui trebuinţi, noui funcţii şi deci noui organe. Oricine a urmărit felul cum se nasc la noi guvernele şi mai ales combinaţiile de guvern — pentru fiecare zi două ! — va fi dezacord cu mine, că ne trebue o nouă tagmă socială. Ne trebue nişte auguri, nişte magi sau aşa ceva, cari să pătrundă voinţa şi capriciile sferelor din jurul palatului. Strămoşii noştri erau mai bine organizaţi Orduri preoţeşti Întregi n’aveau altă ocupaţie decât să scruteze voinţa zeilor, contemplând ceriul, sborul păsărilor şi măruntaiele victimelor. Acum puterile, cari hotărăsc de soarta popoarelor, s’au deplasat, s’au mutat pe pământ din corturi. Augurii noştri se vor deosebi de sigur de cei vechi, prin metode, mijloace şi pregătiri. Folosul unei atari instituţii e la mintea fiecăruia. Dacă s’ar fi ştiut, cu două luni mai înainte numai că, după Averescu vine Take, câţi oameni nu şi-ar fi atadjat altfel lucrurile. Averescanii ardeleni bunăoară — să cităm un caz numai — aveau timp suficient să găsească platforma de trecere, de strecurare spre alte ape... Ne trebuesc auguri și cât mai grabnic ! MEPHISTO.