Gazeta Transilvaniei, 1922 (Anul 85, nr. 1-279)
1922-05-14 / nr. 103
Atât populaţia oraşului şi judeţului Braşov cât şi cea din întreagă Ţara Bârsei este foarte nemulţumită de scumpirea continuă a cărnii. Această scumpire a fost surprinzătoare pentru publicul braşovean. Făcând o anchetă pe la diferiţii comercianţide carne, am aflat că şi comerţul suferă din cauza scumpirii tot atât de mult ca şi publicul consumator. Ni s-a declarat din partea măcelarilor din Brşov că situaţia aceasta nesigură este privită şi de el cu multă îngrijorare. Comercianţii ne declari că au prea puţină speranţă că autorităţile cele mai indicate, cari au chiar datoria să intervină, vor aduce prin măsuri şi o conducere inteligentă, normalizarea. Ba ceva mai mult, ei asistă la scumpire, operă a conducerii actualului guvern care are grija să-şi mulţumească protejaţia prin mijlocirea diferitelor autorităţi subalterne, aducând prin aceasta publicului mare, care aşteaptă să i se facă dreptate, încă un prilej de suferinţă, pe lângă celelalte de tot solul. Primăria oraşului nostru a depus toate silinţele să remedieze starea în care ne găsim, dar nu ca succes tot din cauza rezistenţelor interesate. Continuând declaraţia, unul dintre comercianţii cu cari am vorbit, ne spune: „Scumpirea cărnii este provocată de măsura de a lăsa expertului de carne toată libertatea. Dacă nu printr’o impunere a valorii noastre economice în faţa străinătăţii cel puţin cu unele măsuri restrictive pentru cei cari veneau să ne sfideze să se fi luat măsuri cari să-i fi pus pe aceştia în imposibilitate să-şi bată joc de noi, mai mult decât de avutul nostru pe care au ştiut să-l preţuiască. S‘a lăsat toată libertatea exportului de vite care s’a făcut pe-o scară întinsă. ‘ Moneta noastră fiind depreciată, exportul de vie fiind cu totul liber, s-a întâmplat ce era de prevăzut, că străinii au alergat atât cât mai era vreme să se aprovizioneze, de data aceasta şi cu carne ieftină, dela noi. Veniţi din toate părţile, străinii aruncau sume mari de cei depreciaţi, oferind la târgurile de vite preţuri cari întreceau cu mult pe cele ale cursului târgului. Dela început încă s’au plătit vitele netăiate pe preţul de 16 lei kgr. din partea exportatorilor. Măcelarii s’au văzut atunci într’o situaţiune foarte delicată. Sau cumpărau pe preţ ridicat şi în acest caz erau siliţi să nu respecte preţurile maximale, sau trebuiau să renunţe la comerţul de carne, ceea ce nu se putea, acesta fiind mijlocul de trai pentru măcelari. Carnea s’a scumpit atunci şi preţul ei se urca mereu, căci vânzătorii de vite căutau să profite de marea cerere de vite ce era şi de preţul mare ce 11 se oferia din partea exportatorilor. In modul acesta am ajuns la actuala scumpire a cărnii, care acum determinată de alţi factori, nu încetează. In săptămâna trecută vitele cernute s’au vândut în târgul de vite din Sf. Gheorghe dela 24-30 mii lei perechea şi s’a ajuns până a se plăti kilogramul de vită vie până la 20 lei. Cu aceste preţuri mari străinii au dus din ţară toate vitele grase şi bune. Nu mai avem deloc acum în ţară vite cu cari să ne putem mândri. Ne-au rămas numai cele slabe, ce se vând pentru consumul nostru intern pe acelaş preţ cu care cumpărau exportatorii. Cu toată această scumpire, preţurile maximale tot se mai impun din partea autorităţilor. Bineînţeles, că ele nu se respectă şi este şi foarte natural. Aceste preţuri maximale care nu-şi mai au rostul nici scrise, menţin ridicat preţul cărnii. Crescătorul de vite care nu vrea să ştie mai multe, văzând că preţurile maximale se menţin şi că totuşi carnea se vinde cu toate că este cumpărată cu preţ foarte ridicat, continuă să vândă vitele pe acelaş preţ urcat. Autorităţile, când ar sta să se cugete asupra scumpirii vitelor şi-ar spune fără îndoială că preţurile maximale trebuesc urcate. Şi de data aceasta, ca întotdeauna, s’ar cugeta prost. Crescătorul de vite văzând că preţurile maximale se ridică, s’ar crede îndreptăţit să vândă şi el pe preţ mai ridicat, lată că şi în acest caz problema tot nu este rezolvată satisfăcător. Să se pună preţuri la cumpăratul vitelor? Dar cine-l obligă pe crescător să-şi vândă vita? Singurul mijloc eficace este restrângerea exportului — dacă nu se poate chiar oprirea lui — şi desfiinţarea preţurilor maximale. Desfiinţându-se preţurile maximale, nicidecum nu vom avea o nouă scumpire. Comercianţii vor fi liberi să vândă cum vor putea. Oricine înţelege că nu se va vinde în nici un caz pe un pre mai mare ca cel actual, bineînţeles, afară de cazul când nu se va restrânge exportul. Comercianţii aprovizionându-se cu cantităţi mai mari de carne şi riscând, să nu li se vândă o vor da pe un preţ mai scăzut. Apoi, la o nouă cumpărare de vite vor oferi şi ei un preţ mai scăzut şi astfel mai departe, se va iefteni pe fiece zi preţul cărnii*. Continuând declaraţia tot pe această atare, unul dintre marii comercianţi de carne din Braşov, ni-a dat verbal asigurarea că dacă li se vor satisface cererile, preţul cârnii se va iefteni in două luni cu 5—6 lei la kgr. Primăria, — spun măcelarii — convinsă ca şi noi, că preţurile maximale nu mai pot fi aplicate în actualele împrejurări, a ţinut zilele acestea şedinţe pentru a hotărî cu privire la preţurile maximale. Acum câteva zile am şi făcut demersuri ca negoţul să fie lăsat liber şi să nu se mai permită exportul vitelor în cantităţi mari. La scumpirea cărnii mai contribue un factor care nemulţumeşte mult pe măcelari. Acesta este modul în care se dau permisele pentru ieşirea vitelor dintr’un judeţ. Abuzuri ce trebuiesc reprimate. Un ordin venit de la Ministerul de industrie şi comerţ pune în vedere comisiunilor de aprovizionare ca să nu-şi dea avizul pentru permiselede exportul din judeţ al vitelor, decât în cazul când numărul lor întrece pe cel necesar nevoilor judeţului. Comisia de aprovizionare a judeţului nostru depăşeşte însă acest ordin, dând permise protejaţilor politici şi acelora din partea cărora obţin oarecari foloase uneori chiar băneşti, nu numai pentru vite dar şi pentru grăsime şi diferite unsori cari lipsesc din judeţ. In ce priveşte numărul de vite care se mai află în judeţul nostru, în urma exportului întins ce s’a făcut, se constată o lipsă foarte mare. Cu toate acestea, s’au dat zilele trecute, contrar dispoziţiunilor luate de minister, autorizaţiuni pentru mai multe vagoane de vite cornute pentru gara Bod, iar acum se intenţionează aprobarea de transport a aproape zece vagoane de porci. Pentruacestea trebueasă permisul de exportare din judeţ, pe care cei interesaţi îl vor obţine cu sguranţă. Aceasta este situaţia actuală — ne declară măcelarii — şi orice învinuire s’ar aduce măcelarilor, este nedreaptă. Măcelarii nu văd o îmbunătăţire a situaţiei decât în modul descris mai sus. Anchetele noastre. De ce s‘a scumpit carnea? Nu mai sânt vite grase. — Abuzuri cu permisele de export din judeţ. — Preţurile maximale. — .'S BWH GAZETA TRANSILVANIEI Ziarele din Triest publici ştiri cu privire la gravele triburări separatiste is obucnite In Croaţia. Partidul revoluţionar ar fi proclamat independenţa Croaţiei, constituind un guvern provizoriu. In jurul lookout-ului în întreprinderile industriale din Braşov. — Comunicatul patronilor de fabrici — „Fiindcă zilele acestea unele ziare din localitate şi din altă parte au publicat rapoarte părtinitoare şi desfigurând adevărata stare a lucrurilor din mai multe puncte de vedere, cu privire la încetarea lucrului în fabricele de aici, trebuesc constatate următoarele spre desluşirea opiniei publice. .Tratativele ce au avut loc în luna Aprilie între Asociaţia patronilor din Ţara Bârsei şi muncitorii angajaţi la întreprinderile Asociaţiei, pentru încheierea unui nou contract colectiv, n’au ajuns la înţelegere din următoarele cauze .Lucrătorii au formulat astfel de pretenţiuni principiare, a căror realizare ar fi însemnat un amestec atât de greu din partea sindicatelor muncitore şi în conducerea internă a fiecărei intreprinderi, încât continuarea neîmpiedecată a producţiei ar fi fost periclitată. De aceea aceste pretenţiuni n’au putut fi acceptate din partea patronilor. ,La începutul tratativelor lucrătorii cereau o majorare cu 150 până 200% a salariilor plătite până acum,adecă de două ori şi jumătate până de trei ori salariile actuale, iar numai după tratative îndelungate şi-au redus pretenţiunile până la o sporire de 60 mo. Din partea patronilor li s’a oferit muncitorilor din toate categoriile, o majorare generală de 15% a salariilor, potrivit cu creşterea scumpete stabilită în bazacalculelor făcute, în afară de aceasta lucrătorilor căsătoriţi sporuri de familie crescând cu numărul membrilor de familie, aşa încât la o familie de 4 membri majorarea ar fi făcutîncă 10% în plus, deci în total o urcare de 25 mp a plăţilor de până acum. .Sporurile pentru familie au fost respinse în modul cel mai categoric de către delegaţii muncitorimei, în contra intereselor lucrătorilor căsătoriţi, cari sunt în majoritate, insistându se asupra urcare de 60% peste tot a salariilor. .O altă cauză a eşecului tratativelor a fost procedarea reprezentanţilor lucrători mei, delegaţi la tratative, cari au informat pe muncitori în mod incorect şi insultător pentru patroni, asupra mersului tratativelor. „După ce tratativele nu ajunsese la rezultat, Asociaţia patronilor hotărîse majorarea cu 20% a plăţilor tuturor categoriilor cu începere dela 1 Mai. Prin urmare salariile maximale sunt astăzi in Braşov pentru turnători de Lei 9 60 pentru ceilalţi lucrători specialişti de Lei 970 pe oră de lucru, ţesătoarelor clasa 1 li se asigură o plată pe zi de Lei 3420, pe când de ex., în Sibiu s’a stabilit zilele acestea prin arbitraj pentru turnători o plată maximală pe oră de Lei 8'90, pentru ceilalţi lucrători specialişti Lei 8’25, iar plata pe zi asigurată în liberă înţelegere ţesătoarelor cl. I. este azi în Sibiu de Lei 31-35. .Cauza directă a declarărei lookoutului la 8 Maiu în fabricile Braşovului, a fost ieşirea colectivă din serviciu a tuturor tâmplarilor firmei M. Zacharias, care aparţine la Asociaţia patronilor, precum şi intenţia devenită cunoscută a turnătorilor, modelatorilor şi strungarilor angajaţi la firmele Fraţii Schiel şi J. Teutsch, ca să nu mai vină la lucru Luni, la 8 Maiu, ceeace s’a şi dovedit prin faptul, că în acea zi nici unul din lucrătorii acestor categorii nu s’a prezentat la lucru. .Nu corăspunde deci de loc cu faptele, că patronii prin închiderea atelierelor ar căuta să obţină mărirea timpului de lucru şi scăderea salariilor, după cum aceasta s-a pretins în mai multe ziare. De asemenea este o presupunere greşită, că patronii ar voi să zădărnicească încheierea unui contract colectiv, şi că lookout-ul din fabricele Braşovului ar fi începutul unui lookout general în întreg Ardealul. .Patronii din Ţara Bârsei au fost întotdeauna dispuşi, după cum au declarat-o şi la începutul tratativelor, să ţină seamă de unele pretenţiuni juste şi realizabile ale muncitorimei, care să se întemeieze pe o bază reală şi să permită continuarea economică a întreprinderilor. Dovada este că tocmai are în Braşov, s’a încheiat acum trei an unul din primele contracte colective în România Mare, iar de atunci s’au regulat în mod îndestulător prin alte contracte colective, relaţiunile între patroni şi lucrători. Pe când în aceste timpuri grele, în altă parte au isbucnit adeseori greve și lookout-uri, aci în Brașov nu s’a întâmplat până acum nici o încetare generală a lucrului. Adunarea generală aSocietăţii comercianţilor români din Braşov". Această adunare s’a ţinut Dumineca trecută (7 sie lunei crt.) fiind de faţă acei membri în piepturile cărora licăreşte iubirea şi focul sacru de a sprijini această Societate, înfiinţată la 1879, contopinduse în ea .Gremiul levantin*, care a luat fiinţă încă în timpul absolutismuluişi care a fost creat de zeloşii comercianţi români de pe acele vremuri. Menirea acestei Societăţi merită toată lauda, căci aceea, conform statutului, este: „promovarea comerţului românesc*, apoi a îndemna poporul nostru ca să îmbrăţoşeze şi el această ramură rentabilă, de care el este încâtva chiar şi astăzi înstăpânit de prejudeţele părinţilor noştri. Mai departe îngrijeşte Societatea deprocurarea mijloacelor de apsă pentru învăţăceii români spre a se cultiva în comerţ"*, cu alte cuvinte starueşte ca să se creeze o sucreştenţă de comercianţi români. Numai puţin ,îngrijeşte de ajutorarea membrilor şi a celor ce se ţin de ei în caz de boală sau altă neputinţă, la care au ajuns fără vina lor". Iată în câteva cuvinte scopul măreţ pe care îl urmăreşte Societatea zisă. Având deci aceste în vedere, e timpul suprem, ca să ne emancipăm odată de nepăsarea dominantă faţă de această Societate şi să o îmbrăţoşăm aşa precum ne impune datorinţa morală. Prin urmare, să ne grupăm în jurul steagului ei toate forţele româneşti comerciale. Solidari să fim toţi în urmărirea scopului Societăţii, apoi călăuziţi de aceste gânduri şi plini de încredere să ne apucăm de o muncă nouă, ce ne aşteaptă. Societatea numără 54 membri. Iar averea ei este: lei 83325’13 o avere de tot modestă spre a putea realiza întru toate scopul indicat în statut. Drept aceea apelăm la inimile bune, ca să se anunţe de membrii ai Societăţii la preşedinte, cu atât mai vârtos, căci taxa anuală de membru este foarte bagatelă adecă: Iei 20. In rezolvirea agendelor adunărei generale, s’au ceti raportul comitetului despre gestiunea anului trecut, raportul casierului despre socoteli şi raportul comisiunei pentru cenzurarea acestora, cari după esplicările cerute, s’a primit şi aprobat de către adunarea generală, dându-se atât comitetului cât şi casierului absolutorul cuvenit. In fine ţinem să amintim, că mandatul comitetului societăţii expirând cu ziua mai sus indicată , adunarea generală a ales unanim pe timp de 3 ani noul comitet precum urmează: preşedinte Nicolae Duşoiu, comerciant, vice-preşedinte dr. Tifceriu Bredicean, director de bancă, secretar Petru Pop, care le întruneşte în sine şi postul de jurisconsult şi controlor live Savu, comerciant iar de membrii în comitet: Radu Ardelea, prim-contabil la filiala Albina, Emil Bologa, comerciant, loan Cipu, director financiar, loan Ciurcu, comerciant, loan Bidu, comerciant, şi Dumitru Orghidan asemenea comerciant. Ni se pare lucru firesc, ca soarele şi stelele să strălucească numai de dragul omului — perla creaţiunei. Izvoarele reci, limpezi, izbucnesc din creerii munţilor numai ca să astâmpere setea; holdele încărcate cu spice blonde, cu păduri de porumb, animalele, vitele şi păsările au distinsa şimăreaţa menire, ca să potolească foamea celei mai superioare fiinţe. — Ba suntem chiar supăraţi, că sticla străvezie, electricitatea fulgerătoare, ocheanele agere, spirtul arzător şi risipitor de gânduri nepoftite, petrolul, luminător, întreaga tehnică, uşurătoare de muncă, nu ni-au fost dăruite în cinste în epoca Creaţiunii. — Întreg universul, doar; trebuie să slujească poftele omului; iar oamenii mai slabi să se aştearnă la picioarele celor tari. — Lumea şi Cerul sunt averea privată a celor puţini. — Nu ne izbeşte nici cea mai falnică cucerire a geniului omenesc, nici cea mai grandioasă şi înfiorătoare minune a universului. — Savanţii au datorinţa, sub pedeapsa de moarte, să născocească maşini, procedeuri chimice, aparate sensibile, prin cari o mână de oameni — idoolatrii viţelului de aur — să strângă în sertarele lor aurul sclipitor, argintul lucitor, şi prin ele să prindă pe oamenii slabi în mrejile întinse cu gânduri rele de aservire. Mulţimea să le cânte osane in schimbul fărămăurilor, ce le împroaşcă dărnicia celor tari. — Aşa a fost, aşa este, şi nu ştiu cum va fi ? ! Concepţia aceasta nedemnă de scânteia dumnezeească a inteligenţei, ce arde şi luminează în om, gâneşte orice tendinţă a massei de a cunoaşte egile eterne, ce cârmuesc fenomenele naturei. Focul sfânt din Racu, ce arde de pe vremea lui Zoroastru, stâlpii de loc şi păcură ce ţâşnesc din inima Pământului, cartierele de dinamuri, unde se ţese şi aruncă peste oraşe, pânză de lumină, catargele de metale, prin cari se asvârle, în oceanul eterului, unde electrice, ce inundă întreg Pământul, mestecenii desfrunziţi ai coşurilor de fabrici — nu impresionează pe nimeni, căci aşa trebue să fie. Nici nu ne putem închipui altfel viaţa. Când ne gândim, că aceste ar putea dispare odată, în minte ne rămâne un gol infinit, în care nu putem aşeza societatea de azi în alte condiţii de traiu. In schimb zăbovim cu drag la tabloul vieii actuale şi colorăm cu prisosinţă,antastic, ca tabloul viitorului. Atâta doar’, fără să ne silim însă să pătrundem, să ’nţelegem legile naturei. Aceasta este sarcina inventatorilor — oamenii de afacen aeia ei aştespta aesundare a noilor izvoare de bogăţii, iar mulţimea dela mila acestor din urmă şi cere coşul cu fărâmături. Câţi Români sunt, cari s’au întrebat vreodată asupra bogăţiilor solului românesc, şi asupra felului de explorare a lor ? Se vorbeşte de sondele legate de petrol, de ocnele tixite cu bolovani de sare, de vânele sclipitoare ale metalelor, de pădurile nesfârşite are să se încerce a înţelege lămurit toate aceste bogăţii. Numai cunoaşterea precisă a faptelor impune probleme nouă, şi numai această cunoştinţă poate răspunde multor nevoi sociale-economice. De aici îndrăzneala mea de a face cunoscute câteva capitole ale industriei chimice şi fizice, ilustrându-le cu exemple din Braşov şi adunate cu prilejul excursiunilor şcolare de la liceul „A. Şaguna". Sirenele fabricelor ne chiamă să vedem viaţa, forţa ce se desfăşoară acolo, să privim sublima luptă a omului, care intervine în laboratorul naturei, potrivind forţele astfel, că aceste să-i furnizeze produsele necesare pentru o viaţă mai bună, mai uşoară. Flamurile albe şi negre ale sulurilor de aburi şi fum, îndoite de vânt, ne vestesc această luptă gigantică. Să ne apropriem cu sfieală evlavioasă de aceste clădiri sfinte, unde geniul omenesc ne inspiră încredere în noi vişine în aceste zile de descurajare şi adâncă amărăciune. Trebue să vedem dovadă vie, că mintea omenească lucrează şi în alte direcţiuni decât cele ale intrigirilor, politicianismului inconştient şi egoismului atotstăpânitor. Nu vom da statistică asupra produselor industriale ale Braşovului, ci fabricele de aici le vom alătura ca ilustraţii la expunerea noastră calitativă asupra tehnologiei chimice. Ele pot fi văzute oricând; şefii ingineri vor da fiecărui explicările necesare. Vizitatorii vor părăsi aceşti acumulatori şi transformatori enormi de energie cu un sentiment limpede de plăcere şi înălţare morală. Una din bogăţiile de nepreţuit ale României este petrolul sau ţiţeiul Petele unsuroase, plutitoare pe apă, cu colori de curcubeu, ce se schimbă mereu după cum le atinge razele soarelui, — de mult a atras atenţiunea omului asupra acestui lichid. Barca lui Noe era unsă cu păcura, ca să nu străbată apa prin ea. Plinius scrie că petrolul se întrebuinţa şi ca leac împotriva viermilor şi insectelor ce stocau viţa de vie. Despre petrolul din România aflăm însemnări la Bandinus (1644), care admira izvoarele bogate din Moldova. D. Cantemir (1715 aminteşte de păcura de la Taslăul-Sărat (Moineşti), pe care o folosiau ţăranii la unsul osiilor. La 1855 Teodor Ciocan ia la concesiune exploatarea unor izvoare. Cu un an mai târziu Mehedinţeanu înfiinţează prima destraţie de petrol lângă Râfov (Ploeşti). In anul următor deja Bucureşti, sunt luminaţi cu petrol rafinat. Izvoarele de petrol din America de nord, Texas, California, Caucaz dau avânt industriei petrolifere. — Acest lichid negricios, bătând uneori în galben eteric, unsuros, la început se culegea din puțuri, fântâni adânci până la 300 metri, în care se cobora puțorul încins cu o frânghie groasă de cânepă. In vremea scoaterii petrolului i se vărsa aerul necesar prin foiu. Drake, în America, inventează sondele, cari se vor aplica şi la noi. Hârleţe enorme — hepanul — este periodic ridicat, izbit şi învârtit în sol dărâmându-l. Pământul se scoate prin unguri mari, ori prin curenţi de apă, ce-l ridică la suprafaţă. Adâncimea sondelor ajunge până la 1059 metri. Petroul scos se adună în cisterne cu volum de 15000 kg. Pentru înlesnirea transportului se aşează sub pământ conducte de fontă cu diametru de 10—22 cm. De-a lungul conductelor, la staţiuni, pompele instalate ajută sugerea şi împingerea lichidului. In Statele Unite lungimea totală a conductelor este de 6403 mile englezeşti. (O milă englezească = 1608,64 m.) Conducta: Bacu-Batum e de 872 km. Noi avem conducte în lungimea totală de 1600 km. ■— Uriaşul tub, ce va lega Bălcoii cu Constanţa, va avea lungimea de 300 km. Prin conductele aceste se varsă zi şi noapte enorme cantităţi de petrol. La fitum bunăoară curge în timp de 24 ore o cantitate de patru milioane kg. Ţiţeiul adunat în rezervoare, e transportat în vapoare speciale, şi descărca la rafinării, unde se scot din el cele mai variate materii. Petrolul este un amestec de mai mulţi compuşi chimici numiţi hidrocarbure, care conţin hidrogen şi carbon în proporţii diferite. De proporţiunea aceasta depinde şi proprietăţile fizice ale petrolului Ţiţeiul e mai uşor decât apa ; greutatea lui specifică (raportată a aceeaşi cantitate de apă) variază după locul exploatării. Petrolul din Câmpeni—Bacău are greutatea de 11,773 gr, ţiţeiul dinSărata—Monteoru : 0,875 gr, iar cel din Ocniţa—Dâmboviţa: 0,944 gr., de litru. Afară de hidrocarburi se mai amestecă încă în petrol oxigen, sulf şi azot (nitrogen) , ori alţi compuşi de-ai carbonului, numiţi hidrocarbure aromatice. Rafinăria de„ petrol dîn (H*irează îparte bine separarea ţiţeiului in părţile sale alcătuitoare. Pe terenul întins al curţii sunt aşezate drepte, ori îndoite, urieşe vâne şi arterii de fier. Aceste s’adună şi se’noadă în enormi cilindri găunoşi, cari constituesc ampele instalaţiunei. Camera de pompe ancţionează ca o inimă gigantică, care soarbe dintr’o parte lichidul negricios şi-l varsă în altă parte în cazanele rafinării. Te impresionează lungile şiroaie de lichid, ce curg ascunse în tuburi de aer, se adună şi se resfiră indrumate de puternicele pumpe. Cisternele se descarcă prin pumpe în rezervoare înalte, groase, cilindrice. De aici ţiţeiul îşi face cursa croită de pumpă , trece prin cilindrul pumpei la cazanele mari. Aceste sunt ţevi uriaşe, lungi de nouă metri, învăluite cu cilindri de fier. Ţevile se încălzesc cu lemne ; căldura năvăleşte la fundul ţevei, se resfiră în curenţi calzi, cari se întorc prin locul gol dintre ţeavă şi cilindri. Ţiţeiul din cazane, încălzit, prinde să evaporeze. Şi cum petrolul este amestec de materii cu diferite temperaturi de evaporare, în cursul încălzirii aceste vor evapora la temperaturi diferite, caracteristice pentru ele. Trebue deci să culegem în răcitoare aburii desvoltaţi la anumită temperatură, pentru ca să separăm din ţiţeiu materia cu această temperatură de evaporare. Astfel aburii petrolului încălzit între 40—70°C se condensează într’un lichid cu greutatea specifică de 0 670 gr. de litru — numit eter de petrol sau gazolină. Eterul acesta e foarte volatil, disolvă răşina, cauciucul, grăsimile ; se întrebuinţează ca anestezic, şi la luminat în lămpi speciale. Vaporii desvoltaţi între 70an90°C şi lichefiaţi în răcitoare ne dau benzina. Aceasta este lichid incolor, volatil, amestecat cu aerul se aprinde lesne producând explozie. Se întrebuinţează ca disolvant la curăţirea petelor de grăsime de pe haine , la curăţirea maşinelor, pentru subţierea lacurilor, dar mai cu seamă ca combustibil la motoarele cu explozie. Bura fină de benzină amestecată cu 16 părţi de aer se aprinde cu explozie. Gazurile desvoltate, foarte expansive, apasă brusc asupra pistonului, punându-l în mişcare. Benzinei i se datoreze tehnica desăvârşită a motoarelor cu explozie, şi acestor din urmă perfecţionarea automobilelor şi aeroplanelor. T. Neş. Industria Braşovului — Rafinăria de petrol — No. 108-1922 Doctor L. L. RUSS - BOLI INTERNE — Consultaţiuni speciale pentru Boli de piept, stomac, intestine dela 3—6. Bucureşti, Str. Buzeşti 85 Tel. 2565 9-100