Gazeta Transilvaniei, 1922 (Anul 85, nr. 1-279)

1922-05-14 / nr. 103

Atât populaţia oraşului şi judeţului Braşov cât şi cea din întreagă Ţara Bârsei este foarte nemulţumită de scum­­pirea continuă a cărnii. Această scum­pire a fost surprinzătoare pentru publi­cul braşovean. Făcând o anchetă pe la diferiţii comercianţi­­de carne, am aflat că şi comerţul suferă din cauza scum­pirii tot atât de mult ca şi publicul con­sumator. Ni s-a declarat din partea mă­celarilor din Brşov că situaţia aceasta nesigură este privită şi de el cu multă îngrijorare. Comercianţii ne declari că au prea puţină speranţă că autorităţile cele mai indicate, cari au chiar datoria să inter­vină, vor aduce prin măsuri şi o con­ducere inteligentă, normalizarea. Ba ceva mai mult, ei asistă la scumpire, operă a conducerii actualului guvern care are grija să-şi mulţumească protejaţia prin mijlocirea diferitelor autorităţi subalterne, aducând prin aceasta publicului mare, care aşteaptă să i­ se facă dreptate, încă un prilej de suferinţă, pe lângă celelalte de tot solul. Primăria oraşului nostru a depus toate silinţele să remedieze starea în care ne găsim, dar nu ca succes tot din cauza rezistenţelor interesate. Continuând declaraţia, unul dintre comercianţii cu cari am vorbit, ne spune: „Scumpirea cărnii este provocată de măsura de a lăsa expertului de carne toată libertatea. Dacă nu printr’o impunere a valorii noastre economice în faţa străinătăţii cel puţin cu unele măsuri restrictive pentru cei cari veneau să ne sfideze să se fi luat măsuri cari să-i fi pus pe aceştia în imposibilitate să-şi bată joc de noi, mai mult decât de avutul nostru pe care au ştiut să-l preţuiască. S‘a lăsat toată libertatea exportului de vite care s’a făcut pe-o scară în­tinsă. ‘ Moneta noastră fiind depreciată, ex­portul de v­ie fiind cu totul liber, s-a întâmplat ce era de prevăzut, că străinii au alergat atât cât mai era vreme să se aprovizioneze, de data aceasta şi cu carne ieftină, dela noi. Veniţi din toate părţile, străinii arun­cau s­ume mari de cei depreciaţi, oferind la târgurile de vite preţuri cari între­ceau cu mult pe cele ale cursului târ­gului. Dela început încă s’au plătit vitele netăiate pe preţul de 16 lei kgr. din­ partea exportatorilor. Măcelarii­­ s’au văzut atunci într’o situaţiune foarte de­licată. Sau cumpărau pe preţ ridicat şi în acest caz erau siliţi să nu respecte preţurile maximale, sau trebuiau să re­nunţe la comerţul de carne, ceea ce nu se putea, acesta fiind mijlocul de trai pentru măcelari. Carnea s’a scumpit atunci şi preţul ei se urca mereu, căci vânzătorii de vite căutau să profite de marea cerere de vite ce era şi de preţul mare ce 11 se oferia din partea exportatorilor. In modul acesta am ajuns la actuala scumpire a cărnii, care acum determi­nată de alţi factori, nu încetează. In săptămâna trecută vitele cernute s’au vândut în târgul de vite din Sf. Gheorghe dela 24-30 mii lei perechea şi s’a ajuns până a se plăti kilogramul de vită vie până la 20 lei. Cu aceste preţuri mari străinii au dus din ţară toate vitele grase şi bune. Nu mai avem deloc acum în ţară vite cu cari să ne putem mândri. Ne-au rămas numai cele slabe, ce se vând pentru consumul nostru intern pe acelaş preţ cu care cumpărau exportatorii. Cu toată această scumpire, preţurile maximale tot se mai impun din partea autorităţilor. Bineînţeles, că ele nu se respectă şi este şi foarte natural. Aceste preţuri maximale care nu­-şi mai au rostul nici scrise, menţin ridicat preţul cărnii. Crescătorul de vite care nu vrea să ştie mai multe, văzând că preţurile maximale se menţin şi că totuşi carnea se vinde cu toate că este cumpărată cu preţ foarte ridicat, conti­nuă să vândă vitele pe acelaş preţ urcat. Autorităţile, când ar sta să se cu­gete asupra scumpirii vitelor şi-ar spune fără îndoială că preţurile maximale trebuesc urcate. Şi de data aceasta, ca întotdeauna, s’ar cugeta prost. Crescătorul de vite văzând că preţurile maximale se ridică, s’ar crede îndreptăţit să vândă şi el pe preţ mai ridicat, lată că şi în acest caz pro­blema tot nu­­ este rezolvată satisfă­cător. Să se pună preţuri la cumpăratul vitelor? Dar cine-l obligă pe crescător să-şi vândă vita? Singurul mijloc eficace este re­­strângerea exportului — dacă nu se poate chiar oprirea lui — şi desfiinţa­rea preţurilor maximale. Desfiinţându-se preţurile maximale, nicidecum nu vom avea o nouă­ scumpire. Comercianţii vor fi liberi să vândă cum vor putea. Oricine înţelege că nu se va vinde în nici un caz pe un pre mai mare ca cel actual, bineînţeles, afa­ră de cazul când nu se va restrânge exportul. Comercianţii aprovizionându-se cu cantităţi mai mari de carne şi riscând, să nu li­ se vândă o vor da pe un preţ mai scăzut. Apoi, la o nouă cumpărare de vite vor oferi şi ei un preţ mai scă­zut şi astfel mai departe, se va iefteni pe fiece zi preţul cărnii*. Continuând declaraţia tot pe această atare, unul dintre marii comercianţi de carne din Braşov, ni-a dat verbal asigu­rarea că dacă li se vor satisface cere­rile, preţul cârnii se va iefteni in două l­uni cu 5—6 lei la kgr. Primăria, — spun măcelarii — con­vinsă ca şi noi, că preţurile maximale nu mai pot fi aplicate în actualele împreju­rări, a ţinut zilele acestea şedinţe pentru a hotărî cu privire la preţurile maximale. Acum câteva zile am şi făcut demersuri ca negoţul să fie lăsat liber şi să nu se mai permită exportul vitelor în can­tităţi mari. La scumpirea cărnii mai contribue un factor care nemulţumeşte mult pe mă­celari. Acesta este modul în care se dau permisele pentru ieşirea vitelor dintr’un j­udeţ. Abuzuri ce trebuiesc reprimate. Un ordin venit de la Ministerul de in­dustrie şi comerţ pune în vedere comi­­siunilor de aprovizionare ca să nu-şi dea avizul pentru permisele­­de exportul din judeţ al vitelor, decât în cazul când numărul lor întrece pe cel necesar nevoilor judeţului. Comisia de a­­provizionare a judeţului nostru depă­şeşte însă acest ordin, dând permise protejaţilor politici şi acelora din par­tea cărora obţin oarecari foloase une­ori chiar băneşti, nu numai pentru vite dar şi pentru grăsime şi diferite un­sori cari lipsesc din judeţ. In ce priveşte numărul de vite care se mai află în judeţul nostru, în urma exportului întins ce s’a făcut, se con­stată o lipsă foarte mare. Cu toate acestea, s’au dat zilele tre­cute, contrar dispoziţiunilor luate de mi­nister, autorizaţiuni pentru mai multe vagoane de vite cornute pentru gara Bod, iar acum se intenţionează apro­barea de transport a aproape zece va­goane de porci. Pentru­­acestea trebue­asă permisul de exportare din judeţ, pe care cei interesaţi îl vor obţine cu s­guranţă. Aceasta este situaţia actuală — ne declară măcelarii — şi orice învinuire s’ar aduce măcelarilor, este nedreaptă. Măcelarii nu văd o îmbunătăţire a si­tuaţiei decât în modul descris mai sus. Anchetele noastre. De ce s‘a scumpit carnea?­ ­ Nu mai sânt vite grase. — Abuzuri cu permisele de export din judeţ. — Preţurile maximale. — .'S BWH GAZETA TRANSILVANIEI Ziarele din Triest publici ştiri cu pri­vire la gravele triburări separatiste is o­bucnite In Croaţia. Partidul revoluţionar ar fi proclamat independenţa Croaţiei, constituind un guvern provizoriu. In jurul lookout-ului în întreprinderile indus­triale din Braşov. — Comunicatul patronilor de fabrici — „Fiindcă zilele acestea unele ziare din localitate şi din altă parte au publicat rapoarte părtinitoare şi desfigurând ade­vărata stare a lucrurilor din mai multe puncte de vedere, cu privire la înceta­rea lucrului în fabricele de aici, trebuesc constatate următoarele spre desluşirea opiniei publice. .Tratativele ce au avut loc în luna Aprilie între Asociaţia patronilor din Ţa­ra Bârsei şi muncitorii angajaţi la între­prinderile Asociaţiei, pentru încheierea unui nou contract colectiv, n’au ajuns la înţelegere din următoarele cauze .Lucrătorii au formulat astfel de pre­tenţiuni principiare, a căror realizare ar fi însemnat un amestec atât de greu din partea sindicatelor muncitore şi în con­ducerea internă a fiecărei intreprinderi, încât continuarea neîmpiedecată a pro­ducţiei ar fi fost periclitată. De aceea aceste pretenţiuni n’au putut fi accep­­tate din partea patronilor. ,La începutul tratativelor lucrătorii cereau o majorare cu 150 până 200% a salariilor plătite până acum,­­adecă de două ori şi jumătate până de trei ori salariile actuale, iar numai după trata­tive îndelungate şi-au redus pretenţiunile până la o sporire de 60 mo. Din partea patronilor li s’a oferit muncitorilor din toate categoriile, o majorare generală de 15% a salariilor, potrivit cu creşterea scumpete­ stabilită în baza­­calculelor fă­cute, în afară de aceasta lucrătorilor că­sătoriţi sporuri de familie crescând cu numărul membrilor de familie, aşa în­cât la o familie de 4 membri majorarea ar fi făcut­­încă 10% în plus, deci în total o urcare de 25 mp a plăţilor de pâ­nă acum. .Sporurile pentru familie au fost res­pinse în modul cel mai categoric de către delegaţii muncitorimei, în contra intereselor lucrătorilor căsătoriţi, cari sunt în majoritate, insistându se asupra ur­care­ de 60% peste tot a salariilor. .O altă cauză a eşecului tratativelor a fost procedarea reprezentanţilor lucră­­tori mei, delegaţi la tratative, cari au in­format pe muncitori în mod incorect şi insultător pentru patroni, asupra mer­sului tratativelor. „După ce tratativele nu ajunsese la rezultat, Asociaţia patronilor hotărîse ma­jorarea cu 20% a plăţilor tuturor cate­­goriilor cu începere dela 1 Mai. Prin urmare salariile maximale sunt astăzi in Braşov pentru turnători de Lei 9 60 p­entru ceilalţi lucrători specialişti de Lei 970 pe oră de lucru, ţesătoarelor clasa 1 li se asigură o plată pe zi de Lei 34­20, pe când de ex., în Sibiu s’a sta­bilit zilele acestea prin arbitraj pentru turnători o plată maximală pe oră de Lei 8'90, pentru ceilalţi lucrători specia­lişti Lei 8’25, iar plata pe zi asigurată în liberă înţelegere ţesătoarelor cl. I. este azi în Sibiu de Lei 31-35. .Cauza directă a declarărei lookout­­ului la 8 Maiu în fabricile Braşovului, a fost ieşirea colectivă din serviciu a tuturor tâmplarilor firmei M. Zacharias, care aparţine la Asociaţia patronilor, precum şi intenţia devenită cunoscută a turnătorilor, modelatorilor şi strunga­rilor angajaţi la firmele Fraţii Schiel şi J. Teutsch, ca să nu mai vină la lucru Luni, la 8 Maiu, ceeace s’a şi dovedit prin faptul, că în acea zi nici unul din lucrătorii acestor categorii nu s’a pre­zentat la lucru. .Nu corăspunde deci de loc cu fap­tele, că patronii prin închiderea atelie­relor ar căuta să obţină mărirea tim­pului de lucru şi scăderea salariilor, după cum aceasta s-a pretins în mai multe ziare. De asemenea este o pre­supunere greşită, că patronii ar voi să zădărnicească încheierea unui contract colectiv, şi că lookout-ul din fabricele Braşovului ar fi începutul unui lookout general în întreg Ardealul. .Patronii din Ţara Bârsei au fost în­totdeauna dispuşi, după cum au decla­­rat-o şi la începutul tratativelor, să ţină seamă de unele pretenţiuni juste şi reali­zabile ale muncitorimei, care să se în­temeieze pe o bază reală şi să per­mită continuarea economică a între­prinderilor. Dovada este că tocmai are în Braşov, s’a încheiat acum trei an unul din primele contracte colective în România Mare, iar de atunci s’au regulat în mod îndestulător prin alte contracte colective, relaţiunile între pa­troni şi lucrători. Pe când în aceste timpuri grele, în altă parte au isbucnit adeseori greve și lookout-uri, aci în Brașov nu s’a întâmplat până acum nici o încetare generală a lucrului­. Adunarea generală a­­Societăţii comercianţilor români din Braşov". Această adunare s’a ţinut Dumineca trecută (7 sie lunei crt.) fiind de faţă acei membri în piepturile cărora licăreşte iu­birea şi focul sacru de a sprijini această Societate, înfiinţată la 1879, contopindu­­se în ea .Gremiul levantin*, care a luat fiinţă încă în timpul absolutismului­­şi care a fost creat de zeloşii comercianţi români de pe acele vremuri. Menirea acestei Societăţi merită toată lauda, căci aceea, conform statutului, este: „promovarea comerţului românesc*, apoi a îndemna poporul nostru ca să îmbrăţoşeze şi el această ramură ren­tabilă, de care el este încâtva chiar şi astăzi înstăpânit de prejudeţele părin­ţilor noştri. Mai departe îngrijeşte So­cietatea de­­procurarea mijloacelor de apsă pentru învăţăceii români spre a se cultiva în comerţ"*, cu alte cuvinte sta­­rueşte ca să se creeze o sucreştenţă de comercianţi români. Numai puţin ,îngri­jeşte de ajutorarea membrilor şi a celor ce se ţin de ei în caz de boală sau altă neputinţă, la care au ajuns fără vina lor". Iată în câteva cuvinte scopul măreţ pe care îl urmăreşte Societatea zisă.­­ Având deci aceste în vedere, e tim­pul suprem, ca să ne emancipăm odată de nepăsarea dominantă faţă de această Societate şi să o îmbrăţoşăm aşa pre­cum ne impune datorinţa morală. Prin urmare, să ne grupăm în jurul steagului ei toate forţele româneşti comerciale. Solidari să fim toţi în urmărirea sco­pului Societăţii, apoi călăuziţi de aceste gânduri şi plini de încredere să ne apu­căm de o muncă nouă, ce ne aşteaptă. Societatea numără 54 membri. Iar averea ei este: lei 83325’1­3 o avere de tot modestă spre a putea rea­liza întru toate scopul indicat în statut. Drept­ aceea apelăm la inimile bune, ca să se anunţe de membrii ai Societăţii la preşedinte, cu atât mai vârtos, căci taxa anuală de membru este foarte ba­gatelă adecă: Iei 20. In rezolvirea agendelor adunărei ge­nerale, s’au ceti raportul comitetului despre gestiunea anului trecut, raportul casierului despre socoteli şi raportul co­­misiunei pentru cenzurarea acestora, cari după esplicările cerute, s’a primit şi aprobat de către adunarea generală, dându-se atât comitetului cât şi casieru­lui absolutorul cuvenit. In fine ţinem să amintim, că manda­tul comitetului societăţii expirând cu ziua mai sus indicată , adunarea ge­nerală a ales unanim pe timp de 3 ani noul comitet precum urmează: preşedinte Nicolae Duşoiu, comerciant, vice-pre­­şedinte dr. Tifceriu Bredicean, director de bancă, secretar Petru Pop, care le întruneşte în sine şi postul de juriscon­sult şi controlor live Savu, comerciant iar de membrii în comitet: Radu Ardelea, prim-contabil la filiala Albina, Emil Bologa, comerciant, loan Cipu, director financiar, loan Ciurcu, co­merciant, loan Bidu, comerciant, şi Du­mitru Orghidan asemenea comerciant­­. Ni­ se pare lucru firesc, ca soarele şi stelele să strălucească numai de dragul omului — perla creaţiunei. Izvoarele reci, limpezi, izbucnesc din creerii mun­ţilor numai ca să­­ astâmpere setea; holdele încărcate cu spice blonde, cu păduri de porumb, animalele, vitele şi păsările au distinsa şi­­măreaţa menire, ca să potolească foamea celei mai su­perioare fiinţe. — Ba suntem chiar su­păraţi, că sticla străvezie, electricitatea fulgerătoare, ocheanele agere, spirtul arzător şi risipitor de gânduri nepoftite, petrolul, luminător, întreaga tehnică, uşu­­rătoare de muncă, nu ni-au fost dăruite în cinste în epoca Creaţiunii. — Întreg universul, doar; trebuie să slujească poftele omului; iar oamenii mai slabi să se aştearnă la picioarele celor tari. — Lumea şi Cerul sunt averea privată a celor puţini. — Nu ne izbeşte nici cea mai falnică cucerire a geniului omenesc, nici cea mai grandioasă şi înfiorătoare minune a universului. — Savanţii au datorinţa, sub pedeapsa de moarte, să născo­cească maşini, procedeuri chimice, apa­rate sensibile, prin cari o mână de oa­meni — ido­olatrii viţelului de aur — să strângă în sertarele lor aurul scli­pitor, argintul lucitor, şi prin ele să prindă pe oamenii slabi în mrejile întinse cu gânduri rele de aservire. Mulţimea să le cânte osane in schimbul fărămă­­urilor, ce le împroaşcă dărnicia celor tari. — Aşa a fost, aşa este, şi nu ştiu cum va fi ? ! Concepţia aceasta nedemnă de scânteia dumnezeească a inteligenţei, ce arde şi luminează în om, gâ­neşte orice tendinţă a massei de a cunoaşte egile eterne, ce cârmuesc fenomenele naturei. Focul sfânt din Racu, ce arde de pe vremea lui Zoroastru, stâlpii de loc şi păcură ce ţâşnesc din inima Pă­mântului, cartierele de dinamuri, unde se ţese şi aruncă peste oraşe, pânză de lumină, catargele de metale, prin cari se asvârle, în oceanul eterului, unde electrice, ce inundă întreg Pă­mântul, mestecenii desfrunziţi ai coşu­rilor de fabrici — nu impresionează pe nimeni, căci aşa trebue să fie. Nici nu ne putem închipui altfel viaţa. Când ne gândim, că aceste ar putea dispare odată, în minte ne rămâne un gol inf­init, în care nu putem aşeza societatea de azi în alte condiţii de traiu. In schimb zăbovim cu drag la tabloul vie­­ii actuale şi­­ colorăm cu prisosinţă,­antastic, ca tabloul viitorului. Atâta doar’, fără să ne silim însă să pătrun­dem, să ’nţelegem legile naturei. Acea­sta este sarcina inventatorilor — oa­menii de afacen aeia ei aştespta aes­­un­dare a noilor izvoare de bogăţii, iar mulţimea dela mila acestor din urmă şi cere coşul cu fărâmături. Câţi Români sunt, cari s’au întrebat vre­odată asupra bogăţiilor solului ro­mânesc, şi asupra felului de explor­­are a lor ? Se vorbeşte de sondele legate de petrol, de ocnele tixite cu bolovani de sare, de vânele sclipitoare ale metalelor, de pădurile nesfârşite are să se încerce a înţelege lămurit toate aceste bogăţii. Numai cunoaşte­rea precisă a faptelor impune probleme nouă, şi numai această cunoştinţă poate răspunde multor nevoi sociale-econo­­mice. De aici îndrăzneala mea de a face cunoscute câteva capitole ale indus­triei chimice şi fizice, ilustrându-le cu exemple din Braşov şi adunate cu pri­lejul excursiunilor şcolare de la liceul „A. Şaguna". Sirenele fabricelor ne chiamă să vedem viaţa, forţa ce se desfăşoară acolo, să privim sublima luptă a omului, care intervine în laboratorul naturei, potrivind forţele astfel, că aceste să-i furnizeze produ­sele necesare pentru o viaţă mai bună, mai uşoară. Flamurile albe şi negre ale sulurilor de aburi şi fum, îndoite de vânt, ne vestesc această luptă gigan­tică. Să ne apropriem cu sfieală evla­vioasă de aceste clădiri sfinte, unde geniul omenesc ne inspiră încredere în noi vişi­ne în aceste zile de descura­jare şi adâncă amărăciune. Trebue să vedem dovadă vie, că mintea omenească lucrează şi în alte direcţiuni decât cele ale intrigirilor, politicianismului incon­ştient şi egoismului atotstăpânitor. Nu vom da statistică asupra produ­selor industriale ale Braşovului, ci fa­bricele de aici le vom alătura ca ilus­traţii la expunerea noastră calitativă a­­supra tehnologiei chimice. Ele pot fi văzute oricând; şefii ingineri vor da fiecărui explicările necesare. Vizitatorii vor părăsi aceşti acumulatori şi trans­formatori enormi de energie cu un sen­timent limpede de plăcere şi înălţare morală. Una din bogăţiile de nepreţuit ale României este petrolul sau ţiţeiul Petele unsuroase, plutitoare pe apă, cu colori de curcubeu, ce se schimbă mereu după cum le atinge razele soa­relui, — de mult a atras atenţiunea omului asupra acestui lichid. Barca lui Noe era unsă cu păcura, ca să nu străbată apa prin ea. Plinius scrie că petrolul se întrebuinţa şi ca leac îm­potriva viermilor şi insectelor ce sto­­cau viţa de vie. Despre petrolul din România aflăm însemnări la Bandinus (1644), care admira izvoarele bogate din Moldova. D. Cantemir (1715 amin­teşte de păcura de la Taslăul-Sărat (Moineşti), pe care o folosiau ţăranii la unsul osiilor. La 1855 Teodor Ciocan ia la concesiune exploatarea unor iz­voare. Cu un an mai târziu Mehedin­­ţeanu înfiinţează prima destraţie de pe­trol lângă Râfov (Ploeşti). In anul ur­mător deja Bucureşti, sunt luminaţi cu petrol rafinat. Izvoarele de petrol din America de nord, Texas, California, Caucaz dau a­­vânt industriei petrolifere. — Acest li­chid negricios, bătând uneori în galben eteric, unsuros, la început se culegea din puțuri, fântâni adânci până la 300 metri, în care se cobora puțorul încins cu o frânghie groasă de cânepă. In vremea scoaterii petrolului i­ se vărsa aerul nece­sar prin foiu. Drake, în America, inven­tează sondele, cari se vor aplica şi la noi. Hârleţe enorme — h­epanul — este periodic ridicat, izbit şi învârtit în sol d­ărâmându-l. Pământul se scoate prin unguri mari, ori prin curenţi de apă, ce-l ridică la suprafaţă. Adâncimea son­delor ajunge până la 1059 metri. Petro­­ul scos se adună în cisterne cu volum de 15000 kg. Pentru înlesnirea trans­portului se aşează sub pământ conducte de fontă cu diametru de 10—22 cm. De-a lungul conductelor, la staţiuni, pom­pele instalate ajută sugerea şi împin­gerea lichidului. In Statele­ Unite lungi­mea totală a conductelor este de 6403 mile englezeşti. (O milă englezească = 1608,64 m.) Conducta: Bacu-Batum e­ de 872 km. Noi avem conducte în lungi­mea totală de 1600 km. ■— Uriaşul tub, ce va lega Bălcoii cu Constanţa, va avea lungimea de 300 km. Prin con­ductele aceste se varsă zi şi noapte enorme cantităţi de petrol. La f­itum bunăoară curge în timp de 24 ore o cantitate de patru milioane kg. Ţiţeiul adunat în rezervoare, e transportat în vapoare speciale, şi descărca­ la rafi­nării, unde se scot din el cele mai va­riate materii. Petrolul este un amestec de mai mulţi compuşi chimici­ numiţi hidro­­carbure, care conţin hidrogen şi carbon în proporţii diferite. De proporţiunea aceasta depinde şi proprietăţile fizice ale petrolului Ţiţeiul e mai uşor decât apa ; greutatea lui specifică (raportată a aceeaşi cantitate de apă) variază după locul exploatării. Petrolul din Câmpeni—Bacău are greutatea de 11,773 gr, ţiţeiul din­­Sărata—Monteoru : 0,875 gr, iar cel din Ocniţa—Dâmboviţa: 0,944 gr., de litru. Afară de hidrocarburi se mai amestecă încă în petrol oxigen, sulf şi azot (nitrogen) , ori alţi compuşi de-ai carbonului, numiţi hidrocarbure aromatice. Rafinăria de„ petrol dîn (H*­irează îparte bine separarea ţiţeiului in părţile sale alcătuitoare. Pe terenul întins al curţii sunt aşezate drepte, ori îndoite, urieşe vâne şi arterii de fier. Aceste s’adună şi se’noadă în enormi cilindri găunoşi, cari constituesc ampele instalaţiunei. Camera de pompe ancţionează ca o inimă gigantică, care soarbe dintr’o parte lichidul negricios şi-l varsă în altă parte în cazanele rafinării. Te impresionează lungile şiroaie de lichid, ce curg ascunse în tuburi de aer, se adună şi se resfiră indrumate de puternicele pumpe. Cisternele se descarcă prin pumpe în rezervoare înalte, groase, cilindrice. De aici ţiţeiul îşi face cursa croită de pumpă , trece prin cilindrul pumpei la cazanele mari. Aceste sunt ţevi uriaşe, lungi de nouă metri, învăluite cu cilin­dri de fier. Ţevile se încălzesc cu lemne ; căldura năvăleşte la fundul ţevei, se resfiră în curenţi calzi, cari se întorc prin locul gol dintre ţeavă şi cilindri. Ţiţeiul din cazane, încălzit, prinde să evaporeze. Şi cum petrolul este amestec de materii cu diferite temperaturi de evaporare, în cursul în­călzirii aceste vor evapora la tempera­turi diferite, caracteristice pentru ele. Trebue deci să culegem în răcitoare aburii desvoltaţi la anumită temperatură, pentru ca să separăm din ţiţeiu materia cu această temperatură de evaporare. Astfel aburii petrolului încălzit între 40­—70°C se condensează într’un lichid cu greutatea specifică de 0 670 gr. de litru — numit eter de petrol sau gazo­lină. Eterul acesta e foarte volatil, di­­solvă răşina, cauciucul, grăsimile ; se întrebuinţează ca anestezic, şi la lumi­nat în lămpi speciale. Vaporii desvoltaţi între 70an90°C şi lichefiaţi în răcitoare ne dau benzina. Aceasta este lichid incolor, volatil, amestecat cu aerul se aprinde lesne producând explozie. Se întrebuinţează ca disolvant la curăţirea petelor de gră­sime de pe haine , la curăţirea maşine­­lor, pentru subţierea lacurilor, dar­ mai cu seamă ca combustibil la motoarele cu explozie. Bura fină de benzină amestecată cu 16 părţi de aer se aprin­de cu explozie. Gazurile desvoltate, foarte expansive, apasă brusc asupra pistonului, punându-l în mişcare. Ben­zinei i­ se datoreze tehnica desăvârşită a motoarelor cu explozie, şi acestor din urmă perfecţionarea automobilelor şi aeroplanelor. T. Neş. Industria Braşovului — Rafinăria de petrol — No. 108-1922 Doctor L. L. RUSS - BOLI INTERNE — Consultaţiuni speciale pentru Boli de piept, stomac, intestine dela 3—6. Bucureşti, Str. Buzeşti 85 Tel. 25­65 9-100

Next