Gazeta Transilvaniei, 1922 (Anul 85, nr. 1-279)
1922-01-24 / nr. 15
ANUL al LXXXV-Iea n- 15 NUMĂRUL 1 Leu BRAŞOV Marţi 24 Ianuarie 1922 Redacţia şi Administraţia: PIAŢA LIBERTĂŢEI BRAŞOV Telefon 226 Abonament anual lei 200. Anunţuri, reclame, după tarif. Fondată la 1838 de George Bariţiu ------------Apare în fiecare zi de lucru ARDEALUL PRIMEŞTE LUPTA (Articol pentru poporul nostru dela sate) Se împlinesc In curând doi ani dela dizolvarea primului Parlament al României întregite. In toamna anului 1919 Ardealul cu o mare însufleţire îşi trimisese reprezentanţii săi în Sfatul dela Bucureşti. Aceştia aveau să înscrie în legile ţării hotărîrile pe care le luase marea Adunare de la Alba-Iulia. Ţara veche, Basarabia şi Bucovina îşi trimiseră şi ele reprezentanţii lor cari erau pătrunşi de aceiaş însufleţire şi dispuşi să aşeze noua ţară, împreună cu Ardelenii, pe temelii sănătoase şi trainice. Când însă acest Parlament se apucă cu tot dinadinsul să făuriască legile aşteptate şi dorite de popor, rămăşiţei vechilor partide începură a se nelinişti. Ele îşi vedeau primejduită existenţa. Legea agrară, care urmărea să dea pământul ţăranilor, căzu ca o lovitură de trăsnet asupra boierimii din Româniaveche. Aruncată de voinţa ţăranilor de la cârma ţării, această boierime începu a se plânge şi a răspândi vorbe de ocară asupra acelui parlament spunând că el este împotriva ţării.Această ciocotiie era reprezentată mai ales prin partidul liberal care în cursul celor cincizeci de ani cât stăpânise ţara veche se deprinsese s-o socotească ca pe o moşie proprie. Cuvântul de ocară al partidului liberal nu putea prinde între popor căci acesta era sătul până în gât de stăpânirea aceluia. El se îndreptă deci spre Palat, unde-şi vărsă întreg veninul şi după o diavolească stăruinţă reuşi să convingă Curtea regală că Parlamentul primejdueşte existenţa acesteia şi pe aceea a ţârii. Şi atunci se întâmplă minunea care umplu poporul de o adâncă amărăciune: Guvernul Vaida fu străpuns pe la spate, pe când şeful lui, dl Vaida, se găsea la Londra unde apăra cu pricepere şi cu succes interesele ţării şi înlocuit cu generalul Averescu, unealta nenorocită a partidului liberal iar Parlamentul, care avuse o chemare atâta de frumoasă, a fost împrăştiat. Liberalii s-au făcut că primesc guvernul generalului Averescu cu însufleire. Şi când acesta s a prezentat paramentului pentru a-l dizolva, deputaţii iberali îi aplaudau de stau să-şi rupă mâinile. Ei voiau să arate că moşneagul general este omul lor. * In alegerile făcute în vara anului 1920, Partidul Naţional Român şi toţi adevăraţii binevoitori ai Ardealului au vestit poporul de primejdia ce-l ameninţă din partea guvernului Averescu spunându-i că acesta este unealta ciocoimei liberale, vrăşmaşa neîmpăcată a celor mulţi şi săraci. Cei mai cuminţi au ascultat de sfatul Partidului Naţional şi nu şi a au dat votul lor pentru Averescu. Au fost însă şi de cei cari n’au ascultat de acest sfat. Şi astfel a putut să reuşească un număr oarecare de părtinitori ai guvernului Averescu, unealta liberalilor, care în cursul domniei lui, a fost cea mai mare pacoste asupra ţării şi mai ales asupra Ardealului. Nici tătarii să se fi abătut asupra nenorocitului nostru popor, nu i-ar fi putut aduce mai multă amărăciune şi jale. Lipsită de învăţătură ţărănimea din ţara veche, pe care liberalii o ţinuse anume în întunerec pentru a o putea esploata, şi-a dat voturile pentru generalul Averescu. Ea nu ştia sărmana că acesta vine ca să mântuie pe liberali. Setoasă de dreptate şi dornică să ajungă cu un ceas mai devreme în stăpânirea pământului, pe care ea îl apărase, ea îl muncise şi în care îşi pusese chezăşie sângele, sudorile, lacrimile şi oasele saie, ţărănimea din vechiul regat îşi pusese toată nădejdea în generalul Averescu, pe care într’un ceas de dureroasă uitare de sine îl numise „taică*. Ce amăgire ! Acest om s’a dovedit a fi un taică vitreg. Şi cum ar fi fost altfel, când el venia în numele liberalilor ! Ţăranii din vechiul regat socotind însă cu inima lor bună că generalul Averescu e de-ai lor, au ales numai deputaţi averescani. Mânia lor se îndreptă întreagă în contra liberalilor, pe care voiau săi alunge pentru totdeauna dela cârma ţării. Aşa se esplică că liberalii au obţinut în alegerile trecute numai şapte — zi şeapte — mandate de deputat şi unul — zi unul — de senator, pe care î-au ales câţiva negustori îmbogăţiţi, ori câţiva cârciumari sătui, câţiva bogătaşi de la bănci ori niscai ghiaburi la oraşe. La noi în Ardeal se ştie ce ni-a adus cârmuirea generalului Averescu înfăptuirea legii agrare s’a amânat mereu, ori s’a căutat ca să se apere interesele conţilor şi ale baronilor, trecându-se peste dreptatea ţăranilor. Slujbaşi pe care Averescu ni i-a trimis ca să cârmuiască Ardealul, să îndrumeze treburile judeţelor, să facă dreptate la tribunale, să conducă afacerile băneşti dela noi şi să îndrumeze pe calea cea bună drumurile de fer, au făcut numai nemulţămiri şi amărăciune prin nepriceperea lor, prin neînţelegerea lucrurilor dela noi şi prin necunoaşterea sufletului poporului nostru. Ajunsesem să credem că Ardealul e socotit ca un fel de colonie din Africa sau mai ştie Dumnezeu din care parte a lumii. In Sfatul ţării, deputaţii Partidului na-ţional au dus în bună înţelegere cu de-putaţii ţărănişti din România veche şi din Basarabia, adevăraţii tălmăcitori ai , păsurilor ţărănimii de acolo, luptă aprigă pentru drepturile poporului. Ei au stăruit ca să se facă cât mai de- , grabă legea agrara şi şi au ridicat cu , asprime cuvântul împotriva nelegiuirilor cârmuirii. In vreme ce însă aceşti deputaţi duceau lupta pentru binele poporului, cei deputaţi liberali tăceau şi , încuviinţau toate ticăloşiile guvernului. In ascuns însă liberalii ocărau şi ei cârmuirea averescană şi ca nişte adevăraţi farisei căutau prin vorbe şirete să răspândească vestea că numai ei ar fi în stare să îndrepteze ţara şi să lecuiască durerile poporului. Nu degeaba li se zice liberalilor şobolani (cloţani). Ei s’au deprins să lucreze pe dedesupt, la fel cu aceste animale stricăcioase. Văzând răul crescând şi amărăciunea ţării, Partidul naţional român alături de fraţii săi de luptă a cerut de mult ca sa fie dată la o parte cârmuirea averescană s’a stăruit să fie aduşi la guvern aceia cari reprezintă în adevăr năcazurile poporului. Dar liberalii stăruiau la Palat pentru rămânerea guvernului averescan. Ei socoteau că cu cât averescanii vor rămânea mai mult la putere, cu atâta va fi mai nemulţămită ţara şi că din această nemulţămire ei vor trage cele mai multe foloase. „Căci poporul,— îşi ziceau ei, în urma propagandei noastre se va lăsa înşelat şi va crede că numai noi îi putem ajuta". De Dr. VOICU NIŢESCU Spre nefericirea ţării ei şi-au făcut bună socoteală. Când ţara ajunsese la culmea desnădejdii în urma nelegiuirilor averescane şi când blestemul ei se ridica amenin- ţător în contra generalului Averescu, iată că se întâmplă cea mai revoltătoare minune: in preseara Bobotezii sunt aduşi la cârma farii liberalii. Ca nişte stafii desprinse din morminte ei se strecoară prin întunerec ca să ia în stăpânire ţara. Nimenea nu-i aştepta, nimenea nu credea în venirea lor. Căci toată lumea ştia că Averescu fusese unealta lor şi că ei, numai ei, sunt vinovaţi de ticăloasa lui cârmuire. Averescu na acut oameni cu care să guverneze, el i-a împrumutat de la liberali. In Ardeal sinbaşii aduşi de cârmuirea averescană erau în cea mai mare parte oamenii liberalilor. Ei erau deci cei care mâhnise şi revoltase Ardealul. Venirea lor la cârma ţârii este o ocară ce se face poporului. Cei şeapte deputaţi ai lor nu puteau pretinde că ei ar reprezintă voinţa norodului. Dimpotrivă numărul lor mic arăta că poporul nu i-a vrut şi nu vrea. Dar nevrednica faptă s’a întâmplat. Liberalii aduşi la cârma ţării prin linguşirile şi vorbele urâte făcute la Palat au decis a doua oară de soartea Sfatului Ţării. Prin scrisoare, Smulsă cu vorbe şirete de la Rege ei au orânduit alegeri noi pentru Parlament. Ardealul primeşte lupta. Urâta faptă a liberalilor ne îndeamnă s’o ducem cu bărbăţie, cu îndârjire, dar şi cu încredere. Alături de noi sunt toate partidele şi toţi oamenii iubiţi de popor. Şi avem cu noi şi spiritul luminat al popoarelor din Europa. Şi mai ales ne întemeiem pe tirănicia pe care ni-a hărăzit-o Dumnezeu în cursul luptelor de veacuri pe care le-am purtat pentru biruinţa dreptăţii şi a binelui norodului nostru. Steagul nepătat al Partidului Naţional, trecut în curs de şeaptezeci de ani prin cele mai grele încercări, flutură pe întreg cuprinsul Ardealului şi Banatului. Toţi Ardelenii şi Bănăţenii sunt datori să se grupeze în jurul lui şi să-l ducă cu orice jertfe la biruinţa finală. El m-a mântuit de domnia baronilor şi grofilor unguri şi tot el va înstăpâni peste această ţară pe adevăraţii conducători ai poporului. Din toate unghiurile ţării e privită şi aşteptată cu nerăbdare lupta Ardelenilor Şi nu ne vom face de ruşine. Strigarea noastră a tuturora e aceasta: Votaţi pe candidaţii partidului naţional român şi nu dați nici un vot liberalilor. Guvernarea liberala De o vreme încoace, guvernarea liberală ameninţă mereu, ca o stafie în umbră. Ca şi Macbeth, suntem de părere că, orice înfăţişare monstruoasă ar avea duşmanul, el e mai preferabil când se arată în carne şi oase, decât când apare sub forma unei umbre, veşnic neliniştitoare. In cazul dintâiu o răfuială e posibilă, indiferent de sorţii izbândei, pe când în cazul al doilea, pumnul izbeşte numai în sec. In opoziţie, generalul Averescu era o forţă formidabilă, care a împrăştiat un parlament şi a alungat un guvern constituţional. Era invulnerabil, căci nu i se cunoşteau încă slăbiciunile; lipsind da- t tele precise pentru a-i putea măsura puterea, aceasta apărea mărită, exagerată prin elementele iluziei. A fost suficientă o guvernare de un an şi jumătate, pentru ca din uriaşa forţă să se aleagă o tristă ruină. Noi ardelenii îi cunoşteam pe liberali numai în atitudinea lor de opozanţi, când criticau fără milă, cu fiere, actele altora. Să-i vedem acum la lucru : ce vor putea realiza din vastul program de muncă, la care se provocau mereu cu atâta îngâmfare ? Au dânşii într’adevăr monopolul competenţelor,singure în stare să vindece atâtea răni ? Dacă le au cu atât mai bine pentru ei şi pentru ţară ! Vom fi cei dintâi, cari să le apreciem meritele. Vor aduce însă vechile procedeuri, siluind cu baioneta voinţa ţării, acoperindu-şi afacerile cu creionul cenzurii şi prelungind arestul preventiv până la moartea inculpatului, guvernarea lor va fi de scurtă durată. Poporul va găsi destule mijloace ca să-i răstoarne şi lupta angajată nu se va putea isprăvi decât cu înfrângerea lor. In schimb ţara va scăpa de o forţă ocultă, care pândia până acum din întunerec. Aşteptăm deci calmi guvernarea liberală. In interesul Coroanei, care a dat puterea d-lui Brătianu, fără să aibă indicaţiile opiniei publice, dorim ca ea să fie bună. După ştiri sosite ori din Roma rezultă că condiţiunile de sănătate ale Papei s’au agravat Medicii au constatat o progresare a infecţiei pulmonare. Medicii au veghiat toată noaptea lângă pacient. Luciditatea spiritului scade succesiv. D-l Alexandru Mo despre stafie Revolta Ardealului Ziarul,, Adevărul" publică următorul interview cu d-1 Alexandru Vaida: — Ce părere aveţi despre schimbarea guvernului ? — Sunt mulţumit. — De ce? — Pentru consequenţa metodelor de a ni se da guvernele. — Dar în practică, cum veţi răspunde acestei consequenţe ? — Inelul închegat din sentimentul unanim de bucurie al tuturor partidelor, pentru partidul liberal, va da acest răspuns. — Cum va primi opinia publică ardeleană guvernul liberal ? — Cu aceiaşi bucurie, dragoste şi încredere cu care a fost primit guvernul Averescu şi ar fi primit orice guvern de concretizare a regionalizmului despotic al Vechiului regat. Elementul ardelean trebue să se bucure de faptul că se va încerca o nouă dezbinare în sânul poporului românesc de peste munţi, pe tema regionalizmului Vechiului regal şi pe tema confesională. Cari sunt şansele guvernului. — Cari credeţi că vor fi mijloacele de luptă ale guvernului în alegerile viitoare, pentru a-şi asigura reuşita ? — Mijloacele guvernului sunt: 10 la sută partizani, 20 la sută finanţele private şi publice aplicate în practică, 50 la sută baionetele, iar restul calomniarea adversarilor politici. Dar ale partidelor din opoziţie ? — 90 la suta sufletul alegatorilor şi ale poporului românesc cinstit, cari doresc întronarea unei vieţi politice vrednice de veacul XX. Restul de 10 la sută îl ţin secret. — Atunci care credeţi că va fi bilanţul alegerilor? — Guvernul va obţine 10 la sută din mandate. Tot ce va fi mai mult, va fi rodul teroarei, corupţiei şi calomniei organizate. Până aci d. Vaida vorbise pe un ton mai ironic. Se vedea că se stăpâneşte. Dar temperamentul său viu l-a făcut să schimbe nota convorbirei. Batjocura drepturilor constituţionale D. Vaida trece repede la nota serioasă şi, cu accente din ce în ce mai viguroase, spune: — Sunt convins că instinctul de conservare al alegătorilor votului universal, bunul lor simţ şi conştiinţa că toată lumea civilizată va privi lupta Intre absolutizm şi intre popor, ce se va da la noi, vor face ca poporul să nu se preteze la o astfel de batjocură a drepturilor constituţionale. In toate statele, mici şi mari, republice ori monarhii, vedem tendinţa şefilor de stat de a alia toate forţele bune ale naţiunii, unindu-le în muncă productivă pentru salvarea situaţiei economice, financiare, politice şi administrative în cari se zbat. Absolntlzm nevrednic. Numai la noi, continua d-sa, se poate repeta pentru a treia oară, în timp de doi ani de zile, încercarea nenorocită de a întrona un absolutism nevrednic de veacul al XX-lea, cu ajutorul unui guvern personal. Nădejdea de a reuşi se întemeiază pe afirmaţia câ poporul românesc e un popor de ordine, care a suferit prin veacuri orice batjocură, fără a încerca să-şi asigure libertăţile cetăţeneşti prin revoluţie. Da, poporul românesc nu are înclinări pentru organizaţii secrete revoluţionare. De când e lumea însă revoluţiile n’au fost rezultatul unor pregătiri clandestine, ci spazmurile desnădejdei de cari era saturat sufletul colectiv al naţiunii. Sufletul românesc obişnuit cu suferinţa; suportă, e cert, o doză mai mare de neîndreptăţire decât suculeţul popoarelor apusene,i de rasă germană. Această calitate se datoreşte sângelui slav. Nici acest sânge însă nu suportă la infinit toate batjocurile de sus. Este absurd de a ameninţa cu revoluţia şi Dumnezeu să ne ferească neamul de o asemenea catastrofă. Ce va trebui să se întâmple. Ceia ce însă cred că urmează cu logică fatală, ceia ce cred că în interesul viitorului acestui neam trebue să se întâmple, este revoluţia în suflete, hotărirea tot mai mult crescândă de a respinge conştient, prin mijloace constituţionale, experimentele nesocotite de perpetuare a stărilor medievale obişnuite pe vremuri în Vechiul regat şi de întronare a acestui guvernământ absolutist dincolo de munţi. Acolo populaţia, din punct de vedere naţional, a avut să sufere în trecut persecuţii, dar în privinţa libertăţilor cetăţeneşti, s’a bucurat de drepturi constituţionale, incomparabil superioare şi de metode de guvernare imcomparabil mai apropiate de cele apusene, de cum erau acelea din Vechiul regat. Mijloace balcano-asiatice. — Or fi fost ele ungureşti, austriace, nemţeşti, or fi ele timbrate de ungureşti, austriace ori nemţeşti, nici la un caz însă nu pot fi calificate de balcanoasiatice, cum merită să fie calificate metodele prin cari partidul liberal a acaparat puterea şi vrea să încerce a-şi stoarce o majoritate în alegeri. Se cunosc aceste metode: violarea dispoziţiilor pozitive ale legilor, prin abuzul de forţă armată, menită să apere hotarele ţării şi aplicată contra cetăţenilor paşnici, prin intimidarea celor slabi de înger, abuzul cu bugetul Statului spre a cumpăra conştiinţe. Acestea, pentru veacul al XX-lea sunt mijloace balcano-asiatice, pardon, numai asiatice, pentru că în ţările Balanice ele de mult au încetat. Ţara aceasta, continuă d. Vaida, nu este un domeniu particular, pe care factorul constituţional să poată pune la dispoziţia unuia ori altui oligarh din regatul vechiu, dând pradă şi locuitorii noilor provincii, acestea nu sunt colonii cucerite, ci popoare libere cari uzând de a lor proprie, liberă voinţă şi-au decretat ataşarea către fostul regat în virtutea principiului autodeterminismului wilsonian. Conferinţa de pace a ratificat nu cucerirea acestor teritorii, care este o ficţiune născocită de creerii grandomani ai oligarhiei regionaliste bucureştene, ci a ratificat hotărîrile dele Alba-Iulia, Cernăuţi şi Chişinău, în conştiinţa că astfel dă naştere unui nou stat liber şi democratic, iar nu unei monarhii absolutiste, oligarhice, nevrednică să stea alături, la masa verde, a democraţiei luminate a celorlalte state. Să seştie, ţinuturile de dincolo de munţi nu au decretat unirea naţională pentru a schimba persecutările oligarhiei maghiare îndreptate în contra intereselor lor naţionale, cu o neoiobăgie politică a unei oligarhii drapate cu tricolorul naţional român. Nu se va putea admite de această populaţie ca politicianismul de partid, care a dus Vechiul regat la Turtucaia, să ducă România Mare, fie la Bastilia, fie la Waterloo, încheie d. Vaida-Voevod. Abonamente la Gazeta Transilvaniei se pot face ori și când pe timp mai îndelungat sau lunare.