Gazeta Transilvaniei, 1922 (Anul 85, nr. 1-279)

1922-01-24 / nr. 15

ANUL al LXXXV-Iea n-­ 15 NUMĂRUL 1 Leu BRAŞOV Marţi 24 Ianuarie 1922 Redacţia şi Administraţia: PIAŢA LIBERTĂŢEI BRAŞOV Telefon 226 Abonament anual lei 200. Anunţuri, reclame, după tarif. Fondată la 1838 de George Bar­iţi­u ------------­Apare în fie­care zi de lucru ARDEALUL PRIMEŞTE LUPTA (Articol pentru poporul nostru dela sate) Se împlinesc In curând doi ani dela dizolvarea primului Parlament al Româ­niei întregite. In toamna anului 1919 Ardealul cu o mare însufleţire îşi trimisese reprezen­tanţii săi în Sfatul dela Bucureşti. A­­ceştia aveau să înscrie în legile ţării hotărîrile pe care le luase marea Adu­nare de la Alba-Iulia. Ţara veche, Basarabia şi Bucovina îşi trimiseră şi ele reprezentanţii lor cari erau pătrunşi de aceiaş însufleţire şi dispuşi să aşeze noua ţară, împreună cu Ardelenii, pe temelii sănătoase şi trainice. Când însă acest Parlament se apucă cu tot dinadinsul să făuriască legile aş­teptate şi dorite de popor, rămăşiţe­i vechilor partide începură a se nelinişti. Ele îşi vedeau primejduită existenţa. Legea agrară, care urmărea să dea pă­mântul ţăranilor, căzu ca o lovitură de trăsnet asupra boierimii din România­­veche. Aruncată de voinţa ţăranilor de la cârma ţării, această boierime începu a se plânge şi a răspândi vorbe de ocară asupra acelui parlament spunând că el este împ­otriva ţării.Această ciocotiie era reprezentată mai ales prin partidul liberal care în cursul celor cincizeci de ani cât stăpânise ţara veche se deprinsese s-o socotească ca pe o moşie proprie. Cuvântul de ocară al partidului liberal nu putea prinde între popor căci acesta era sătul până în gât de stăpânirea aceluia. El se îndreptă deci spre Palat, unde-şi vărsă întreg veninul şi după o diavolească stăruinţă reuşi să convingă Curtea regală că Parlamentul primejdu­­eşte existenţa acesteia şi pe aceea a ţârii. Şi atunci se întâmplă minunea care umplu poporul de o adâncă amărăciune: Guvernul Vaida fu străpuns pe la spate, pe când şeful lui, d­l Vaida, se găsea la Londra unde apăra cu pricepere şi cu succes interesele ţării şi înlocuit cu generalul Averescu, unealta nenorocită a partidului liberal iar Parlamentul, care avuse o chemare atâta de frumoasă, a fost împrăştiat. Liberalii s-au făcut că primesc gu­vernul generalului Averescu cu însufle­­ire. Şi când acesta s a prezentat par­­amentului pentru a-l dizolva, deputaţii iberali îi aplaudau de stau să-şi rupă mâinile. Ei voiau să arate că moşnea­gul general este omul lor. * In alegerile făcute în vara anului 1920, Partidul Naţional Român şi toţi adevă­raţii binevoitori ai Ardealului au vestit poporul de primejdia ce-l ameninţă din partea guvernului Averescu spunându-i că acesta este unealta ciocoimei libe­rale, vrăşmaşa neîmpăcată a celor mulţi şi săraci. Cei mai cuminţi au ascultat de sfatul Partidului Naţional şi nu şi a au dat votul lor pentru Averescu. Au fost însă şi de cei cari n’au ascultat de acest sfat. Şi astfel a putut să reuşească un număr oarecare de părtinitori ai guvernului Ave­­rescu, unealta liberalilor, care în cursul domniei lui, a fost cea mai mare pacoste asupra ţării şi mai ales asupra Ardea­lului. Nici tătarii să se fi abătut asupra nenorocitului nostru popor, nu i-ar fi putut aduce mai multă amărăciune şi jale. Lipsită de învăţătură ţărănimea din ţara veche, pe care liberalii o ţinuse a­­nume în întunerec pentru a o putea esploata, şi-a dat voturile pentru gene­ralul Averescu. Ea nu ştia sărmana că acesta vine ca să mântuie pe liberali. Setoasă de dreptate şi dornică să ajungă cu un ceas mai de­vreme în stăpânirea pământului, pe care ea îl apărase, ea îl muncise şi în care îşi pusese chezăşie sângele, sudorile, lacrimile şi oasele saie, ţărănimea din vechiul regat îşi pusese toată nădejdea în generalul Averescu, pe care într’un ceas de dureroasă uitare de sine îl numise „taică*. Ce amăgire ! Acest om s’a dovedit a fi un taică vi­treg. Şi cum ar fi fost altfel, când el venia în numele liberalilor ! Ţăranii din vechiul regat socotind însă cu inima lor bună că generalul Averescu e de-ai lor, au ales numai deputaţi ave­­rescani. Mânia lor se îndreptă întreagă în contra liberalilor, pe care voiau săi alunge pentru totdeauna dela cârma ţării. Aşa se esplică că liberalii au obţinut în alegerile trecute numai şapte — zi şeapte — mandate de deputat şi unul — zi unul — de senator, pe care î-au ales câţiva negustori îmbogăţiţi, ori câţiva cârciumari sătui, câţiva bogătaşi de la bănci ori niscai ghiaburi la oraşe. La noi în Ardeal se ştie ce ni-a adus cârmuirea generalului Averescu înfăp­tuirea legii agrare s’a amânat mereu, ori s’a căutat ca să se apere interesele conţilor şi ale baronilor, trecându-se peste dreptatea ţăranilor. Slujbaşi pe care Averescu ni i-a trimis ca să câr­muiască Ardealul, să îndrumeze treburile judeţelor, să facă dreptate la tribunale, să conducă afacerile băneşti dela noi şi să îndrumeze pe calea cea bună dru­murile de fer, au făcut numai nemulţă­­miri şi amărăciune prin nepriceperea lor, prin neînţelegerea lucrurilor dela noi şi prin necunoaşterea sufletului poporului nostru. Ajunsesem să credem că Ardealul e socotit ca un fel de colonie din Africa sau mai ştie Dumnezeu din care parte a lumii. In Sfatul ţării, deputaţii Partidului na-­­­ţional au dus în bună înţelegere cu de-­­­putaţii ţărănişti din România veche şi­­ din Basarabia, adevăraţii tălmăcitori ai , păsurilor ţărănimii de acolo, luptă aprigă pentru drepturile poporului. Ei au stăruit ca să se facă cât mai de- , grabă legea agrara şi şi au ridicat cu , asprime cuvântul împotriva nelegiuirilor cârmuirii. In vreme ce însă aceşti de­putaţi duceau lupta pentru binele popo­rului, cei deputaţi liberali tăceau şi , încuviinţau toate ticăloşiile guvernului. In ascuns însă liberalii ocărau şi ei cârmuirea averescană şi ca nişte ade­văraţi farisei căutau prin vorbe şirete să răspândească vestea că numai ei ar fi în stare să îndrepteze ţara şi să lecuiască durerile poporului. Nu de­geaba li­ se zice liberalilor şobolani (clo­­ţani). Ei s’au deprins să lucreze pe dede­­supt, la fel cu aceste animale stricăcioase. Văzând răul crescând şi amărăciunea ţării, Partidul naţional român alături de­­ fraţii săi de luptă a cerut de mult ca­­ sa fie dată la o parte cârmuirea averes­cană s’a stăruit să fie aduşi la guvern aceia cari reprezintă în adevăr năcazu­rile poporului. Dar liberalii stăruiau la Palat pentru rămânerea guvernului ave­­rescan. Ei socoteau că cu cât averes­­canii vor rămânea mai mult la putere, cu atâta va fi mai nemulţămită ţara şi că din această nemulţămire ei vor trage cele mai multe foloase. „Căci poporul,­— îşi ziceau ei,­ în urma propagandei noas­tre se va lăsa înşelat şi va crede că numai noi îi putem ajuta". De Dr. VOICU NIŢESCU Spre nefericirea ţării ei şi-au făcut bună socoteală. Când ţara ajunsese la culmea desnă­­dejdii în urma nelegiuirilor averescane­­ şi când blestemul ei se ridica amenin-­­ ţător în contra generalului Averescu,­­ iată că se întâmplă cea mai revoltătoare­­ minune: in preseara Bobotezii sunt aduşi la cârma farii liberalii. Ca nişte stafii desprinse din mor­minte ei se strecoară prin întunerec ca să ia în stăpânire ţara. Nimenea nu-i aştepta, nimenea nu­­ credea în venirea lor. Căci toată lumea­­ ştia că Averescu fusese unealta lor şi că ei, numai ei, sunt vinovaţi de tică­loasa lui cârmuire. Averescu na acut oameni cu care să guverneze, el i-a împrumutat de la liberali. In Ardeal sin­­­başii aduşi de cârmuirea averescană erau în cea mai mare parte oamenii liberalilor. Ei erau deci cei care mâh­nise şi revoltase Ardealul. Venirea lor la cârma ţârii este o ocară ce se face poporului. Cei şeapte depu­taţi ai lor nu puteau pretinde că ei ar reprezintă voinţa norodului. Dimpotrivă numărul lor mic arăta că poporul nu i-a vrut şi nu­­ vrea. Dar nevrednica faptă s’a întâmplat. Liberalii aduşi la cârma ţării prin lingu­şirile şi vorbele urâte făcute la Palat au decis a doua oară de soartea Sfatului Ţării. Prin scrisoare­, Smulsă cu vorbe şirete de la Rege ei au orânduit alegeri noi pentru Parlament. Ardealul primeşte lupta. Urâta faptă a liberalilor ne îndeamnă s’o ducem cu bărbăţie, cu îndârjire, dar şi cu încre­dere. Alături de noi sunt toate partidele şi toţi oamenii iubiţi de popor. Şi avem cu noi şi spiritul luminat al popoarelor din Europa. Şi mai ales ne întemeiem pe tirănicia pe care ni-a hărăzit-o Dum­nezeu în cursul luptelor de veacuri pe care le-am purtat pentru biruinţa drep­tăţii şi a binelui norodului nostru. Steagul nepătat al Partidului Naţional, trecut în curs de şeaptezeci de ani prin cele mai grele încercări, flutură pe întreg cuprinsul Ardealului şi Banatului. Toţi Ardelenii şi Bănăţenii sunt datori să se grupeze în jurul lui şi să-l ducă cu orice jertfe la biruinţa finală. El m­-a mântuit de domnia baronilor şi grofilor unguri şi tot el va înstăpâni peste această ţară pe adevăraţii conducători ai popo­rului. Din toate unghiurile ţării e privită şi aşteptată cu nerăbdare lupta Ardele­­nilor Şi nu ne vom face de ruşine. Strigarea noastră a tuturora e aceasta: Votaţi pe candidaţii partidului naţional român şi nu dați nici un vot liberalilor. Guvernar­ea liberala De o vreme încoace, guvernarea libe­rală ameninţă mereu, ca o stafie în umbră. Ca şi Macbeth, suntem de pă­rere că, ori­ce înfăţişare monstruoasă ar avea duşmanul, el e mai preferabil când se arată în carne şi oase, decât când­­ apare sub forma unei umbre, veşnic ne­­­­liniştitoare. In cazul dintâiu o răfuială e posibilă, indiferent de sorţii izbândei, pe când în cazul al doilea, pumnul izbeşte nu­mai în sec. In opoziţie, generalul Averescu era o­­ forţă formidabilă, care a împrăştiat un­­ parlament şi a alungat un guvern con­­­­stituţional. Era invulnerabil, căci nu i­ se­­ cunoşteau încă slăbiciunile; lipsind da- t tele precise pentru a-i putea măsura puterea, aceasta apărea mărită, exage­rată prin elementele iluziei. A fost suficientă o guvernare de un an şi jumătate, pentru ca din uriaşa forţă să se aleagă o tristă ruină. Noi ardelenii îi cunoşteam pe liberali numai în atitudinea lor de opozanţi, când criticau fără milă, cu fiere, actele altora. Să-i vedem acum la lucru : ce vor putea realiza din vastul program de muncă, la care se provocau mereu cu­­ atâta îngâmfare ? Au dânşii într’adevăr monopolul competenţelor,­­singure în stare să vindece atâtea răni ? Dacă le au­­ cu atât mai bine pen­tru ei şi pentru ţară ! Vom fi cei dintâi, cari să le apreciem meritele. Vor aduce însă vechile procedeuri, siluind cu ba­ioneta voinţa ţării, acoperindu-şi aface­rile cu creionul cenzurii şi prelungind arestul preventiv până la moartea in­culpatului, guvernarea lor va fi de scurtă durată. Poporul va găsi destule mijloace ca să-i răstoarne şi lupta angajată nu se va putea isprăvi decât cu înfrângerea lor. In schimb ţara va scăpa de o forţă ocultă, care pândia până acum din în­tunerec. Aşteptăm deci calmi guvernarea libe­rală. In interesul Coroanei, care a dat puterea d-lui Brătianu, fără să aibă in­dicaţiile opiniei publice, dorim ca ea să fie bună. După ştiri sosite ori din Roma rezultă că condiţiunile de sănătate ale Papei s’au agravat Medicii au constatat o progresare a infecţiei pulmonare. Medicii au veghiat toată noaptea lângă pacient. Luciditatea spiritului scade succesiv. D-l Alexandru Mo despre stafie Revolta Ardealului Ziarul,, Adevărul" publică următorul interview cu d-1 Alexandru Vaida: —­ Ce părere aveţi despre schimbarea guvernului ? — Sunt mulţumit. — De ce? — Pentru consequenţa metodelor de a ni se da guvernele. — Dar în practică, cum veţi răspunde acestei consequenţe ? — Inelul închegat din sentimentul unanim de bucurie al tuturor partidelor, pentru partidul liberal, va da acest răspuns. — Cum va primi opinia publică ar­deleană guvernul liberal ? — Cu aceiaşi bucurie, dragoste şi încredere cu care a fost primit guver­nul Averescu şi ar fi primit orice guvern de concretizare a regionalizmului des­potic al Vechiului regat. Elementul ardelean trebue să se bu­cure de faptul că se va încerca o nouă dezbinare în sânul poporului românesc de peste munţi, pe tema regionalizmului Vechiului regal şi pe tema confesională. Cari sunt şansele guvernului. — Cari credeţi că vor fi mijloacele de luptă ale guvernului în alegerile viitoare, pentru a-şi asigura reuşita ? — Mijloacele guvernului sunt: 10 la sută partizani, 20 la sută finanţele private şi publice aplicate în practică, 50 la sută baionetele, iar restul calom­­niarea adversarilor politici. Dar ale partidelor din opoziţie ? — 90 la suta sufletul alegatorilor şi ale poporului românesc cinstit,­­ cari doresc întronarea unei vieţi politice vrednice de veacul XX. Restul de 10 la sută îl ţin secret. — Atunci care credeţi că va fi bi­lanţul alegerilor? — Guvernul va obţine 10 la sută din mandate. Tot ce va fi mai mult, va fi rodul teroarei, corupţiei şi calomniei organizate. Până aci d. Vaida vorbise pe un ton mai ironic. Se vedea că se stăpâneşte. Dar temperamentul său viu l-a făcut să schimbe nota convorbirei. Batjocura drepturilor constituţionale D. Vaida trece repede la nota se­rioasă şi, cu accente din ce în ce mai viguroase, spune: — Sunt convins că instinctul de con­servare al alegătorilor votului universal, bunul lor simţ şi conştiinţa că toată lu­mea civilizată va privi lupta Intre abso­­lutizm şi intre popor, ce se va da la noi, vor face ca poporul să nu se preteze la o astfel de batjocură a drepturilor con­stituţionale. In toate statele, mici şi mari, repu­blice ori monarhii, vedem tendinţa şefilor de stat de a alia toate forţele bune ale naţiunii, unindu-le în muncă productivă pentru salvarea situaţiei economice, fi­nanciare, politice şi administrative în cari se zbat. Absolntlzm nevrednic. Numai la noi, continua d-sa, se poate repeta pentru a treia oară, în timp de doi ani de zile, încercarea nenorocită de a întrona un absolutism nevrednic de vea­cul al XX-lea, cu ajutorul unui guvern­ personal. Nădejdea de a reuşi se înte­meiază pe afirmaţia câ poporul românesc e un popor de ordine, care a suferit prin veacuri ori­ce batjocură, fără a încerca să-şi asi­gure libertăţile cetăţeneşti prin revoluţie. Da, poporul românesc nu are înclinări pentru organizaţii secrete revoluţionare. De când e lumea însă revoluţiile n’au fost rezulta­tul unor pregătiri clandestine, ci spazmurile desnădejdei de cari era saturat sufletul colectiv al na­ţiunii. Sufletul românesc obişnuit cu suferinţa; suportă, e cert, o doză mai mare de neîndreptăţire de­cât suculeţul popoarelor apusene,­­­i de rasă germană. Această calitate se datoreşte sângelui slav. Nici acest sânge însă nu suportă la infinit toate batjocurile de sus. Este absurd de a ameninţa cu revoluţia şi Dumnezeu să ne ferească neamul de o asemenea catastrofă. Ce va trebui să se întâmple. Ceia ce însă cred că urmează cu lo­gică fatală, ceia ce cred că în interesul viitorului acestui neam trebue să se în­tâmple, este revoluţia în suflete, hotă­­rirea tot mai mult crescândă de a res­pinge conştient, prin mijloace constitu­ţionale, experimentele nesocotite de perpetuare a stărilor medievale obişnuite pe vremuri în Vechiul regat şi de în­tronare a acestui guvernământ absolu­tist dincolo de munţi. Acolo populaţia, din punct de vedere naţional, a avut să sufere în trecut persecuţii, dar în pri­vinţa libertăţilor cetăţeneşti, s’a bucurat de drepturi constituţionale, incomparabil superioare şi de metode de guvernare imcomparabil mai apropiate de cele a­­pusene, de cum erau acelea din Ve­chiul regat. Mijloace balcano-asiatice. — Or fi fost ele ungureşti, austriace, nemţeşti, or fi ele timbrate de ungureşti, austriace ori nemţeşti, nici la un caz însă nu pot fi calificate de balcano­­asiatice, cum merită să fie calificate metodele prin cari partidul liberal a a­­caparat puterea şi vrea să încerce a-şi stoarce o majoritate în alegeri. Se cu­nosc aceste metode: violarea dispozi­ţiilor pozitive ale legilor, prin abuzul de forţă armată, menită să apere hotarele ţării şi aplicată contra cetăţenilor paşnici, prin intimidarea celor slabi de înger, abuzul cu bugetul Statului spre a cum­păra conştiinţe. Acestea, pentru veacul al XX-lea sunt mijloace balcano-asiatice, pardon, numai asiatice, pentru că în ţă­rile Ba­lan­ice ele de mult au încetat. Ţara aceasta, continuă d. Vaida, nu este un domeniu particular, pe care factorul constituţional să­­ poată pune la dispoziţia unuia ori altui oligarh din regatul vechiu, dând pradă şi locuitorii noilor provincii, acestea nu sunt colonii cucerite, ci popoare libere cari uzând de a lor proprie, liberă voinţă şi-au de­cretat ataşarea către fostul regat în vir­tutea principiului autodeterminismului wilsonian. Conferinţa de pace a ratificat nu cu­cerirea acestor teritorii, care este o ficţiune născocită de creerii grandomani ai oligarhiei regionaliste bucureştene, ci a ratificat hotărîrile dele Alba-Iulia, Cernăuţi şi Chişinău, în conştiinţa că astfel dă naştere unui nou stat liber şi democratic, iar nu unei monarhii absolu­tiste, oligarhice, nevrednică să stea ală­turi, la masa verde, a democraţiei lu­minate a celorlalte state. Să se­­ştie, ţinuturile de dincolo de munţi nu au decretat unirea naţională pentru a schimba persecutările oligar­hiei maghiare îndreptate în contra inte­reselor lor naţionale, cu o neoiobăgie politică a unei oligarhii drapate cu tri­colorul naţional român. Nu se va putea admite de această populaţie ca politicianismul de partid, care a dus Vechiul regat la Turtucaia, să ducă România­ Mare, fie la Bastilia, fie la Waterloo, încheie d. Vaida-Voevod. Abonamente la Gazeta Tran­silvaniei se pot face ori și când pe timp mai îndelungat sau lunare.

Next