Gazeta Transilvaniei, 1923 (Anul 86, nr. 1-157)
1923-06-10 / nr. 121
Mahii LXXXVI-lea n-I 121 NUMĂRUL 1 Leu Braşov, Duminecă 10 Iunie 1923 Redacţia şi Administraţia PIAŢA LIBERTATEI BRAŞOV Telefon 226 Abonament anual 200 lei Pentru streinătate 500 lei Anunţări, reclame, după tarif Fondată la 1833 de George Bariţiu Apare în fiecare zi de lucru \ iâYX \ \ Brătianu şi-a închis porţile, după \ X ^ .eanc de legi, în ultimele zile. Și taa ^ mii de exenplare. Să ^ mai întrebi, de ce este scumpă hârtia?!... O nouă scumpire a traiului- Trăim greu, în mijlocul unei crize greve care ameninţă producţia şi, astfel, mergem către viaţă tot mai scumpă. După toate semnele, mergem către o şi mai nenorocită stare. Scumpetea creşte şi nu se va opri curând. Toată lumea o constată şi se vaită — afară poate de îmbogăţiţii de rezboiu şi de favoriţii speculatori ocrotiţi de guvernul liberal. Puterea de cumpărare a leului, în interiorul ţarei, scade virtigios şi, cel dintâiu, statul îi imprimă această scădere. Tarifele urcate la Poştă, la căile ferate, la impozite, la monopoluri — toate ne arată cît statul are nevoie de bani mulţi şi că valoarea banului nostru nu mai poate împlini nevoile lui decât cu o majorare a tuturor taxelor ce percepe. In afară de aceasta, sânt şi alte semne că viaţa se va scumpi, în curând şi mai mult. Noul regim al grâului, cu fixarea preţului de vegon cu 45 000 Iei , în loc de 30.000 lei, va da loc la o imediată majorare a preţului pâinei. Consiliul economic superior, întrunit sub preşidenţia ministrului domeniilor, a b oferit această majorare a preţului grâului, fiindcă cultura grâului ar fi ameninţată pe viitor. De ce, însă, n’a găsit până astăzi „guvernul ieftinirei traiului* — cum promiteau în opoziţie liberalii — mijlocul de-a nu recurge la cel mai comod mijloc de încurajare a culturei grâului, dar cel mai primejdios, prin ridicarea preţului la 45 000 lei vagonul ? ! ... Că, s’au luat deciziuni ca morarii să macine 50 la sută făină calitatea II-a şi că preţul să nu se urce peste 450 lei la kgr. de pâine — toate acestea sânt pe hârtie. Am asistat şi anul acesta la majorarea preţului pâinei şi vom avea sigur o alta in curând. Apoi, se lasă liberă tranzacţia făiniei de calitatea l-iu, aşa ca se va găsi mijlocul pentru a nu avea destulă pâine de calitatea Iiia, cum s’a întâmplat şi până astăzi — ca să plătim cât cer brutarii. Prin mărirea preţului grâului se dă o nouă lovitura valutei noastre, demonstrându-se scăderea puterei de cumpărare şi în interior a leului . . . Apoi, de ce a venit numai acum aceasta majorare, oare nu tocmai ca să favorizeze pe anumiţi agricultori cari au semănat grâu şi cari ştiau ce va urma? Dacă era vorba de încurajarea culturei grâului, se putea pune în vedere încă din toamna trecută un regim de favoare şi rezultatul era mai fericit. Trecem, însă, peste aceste obiecţiuni. Revenind la tema noastră, găsim îm hotărârile consiliului economic superior, măsura de a se lăsa liber la esoport vitele, cu o taxă de export de 6000 lei de cap de vită. Din aceste taxe, guvernul şi-ar face o resursă financiară pentru îmbunătăţirea situaţiei materiale a funcţionarilor şi pensionarilor. Aşa zice hotărîrea. Prin exportul vitelor, carnea se scumpeşte. Toată lumea face chiar de azi această constatare. Nu e vorba de nici o contingentare, aşa că , prin insuficienţa mijloacelor de transport, care nu permite să se trasporte cu uşurinţă dela un oraş la altul ceea ce este prisos — vom asista la o concurenţă distrugătoare între agenţii exportului de vite şi măcelari şi, consecinţa, vom plăti carnea cu 50—60 lei, dacă nu mai mult-Bine, cel puţin, că s’a opinat pentru oprirea exportului de porci. In schimb, pentru exportul de ouă se dă libertate cu 2 lei de bucată, taxă de export. Statul îşi asigură taxe grele pe spinarea cetăţenilor, căci tot ei vor plăti şi taxele exportatorilor. Dacă trecem în domeniul combustibilului, vedem că se anunţă o şi mai urcată scumpete. Căile ferate nu pot satisface transporturile de lemne şi oricât se va fixa la 3500 vagonul loco, prin hotărîrile de comisii numite de guvern , realitatea ne arată că astăzi nu se pot cumpăra la gările de încărcare lemne decât cu preţ de la 5200 vagonul în sus. La Bucureşti au ajuns lemnele la 11 000 lei vagonul, în mijlocul verei. Ce să mai vorbim de cealaltă scumpire a vieţei? De haine, ghete, pânzărie? Toate se vor scumpi în proporţie de sută la sută, după indicaţiile de-acum. Şi guvernul ce face? Se duc miniştrii să instaleze episcopii aleşi de mamelucii guvernului, petrec, dau banchete şi serbări. Nimic, dar nimic pentru stăvilirea valului de scumpete şi de rezolvirea crizei ce ne va reduce la cea mai cruntă mizerie. Soartea Românilor din Iugoslavia In interpelarea sa făcută Îîn şedinţa de alaltieri a Camerei în chestia Românilor rămaşi sub stăpânirea iugoslavă, dl dep. Sever Bocu a înstrat următoarele fapte: 1. Preotul capelei române din Vârşeţ, Cornelia Popovici a fost pălmuit la stradă de soldaţi sârbi. Cu toate plângerile, nimeni n’a fost pedepsit. 2. Elevii seminarului sârb au spart geamurile capelei române din Vârşeţ; toate reclamaţiile au rămas fără rezultat. 3. Biserica din Vârşeţ, făcută din colecte româneşti, a fost spartă şi odâjdiile şi hainele protopopului Oprea tarate, profanatorii au rămas nedescoperiţi. 4. In toate comunele româneşti au fost aduşi şi încuartiruiţi cu forţa „dobro volţi* (voluntari) sârbi, aduşi din Bosnia, din Albania şi din Macedonia, elemente primejdioase cari fură averea locuitorilor şi te necinstesc căminele. 5. Toate averile şcolilor şi bisericilor româneşti au fost sechestrate de statul sârbesc. 6. Veniturile fundaţiiunilor „Trandafir“, averile de la Marghita, averile de la Deilblata au fost sechestrate şi confiscate de statul sârbesc. 7. Opera de sârbizare se continuă in mod violent: islazurile comunale au fost împărţite la sârbi aduşi de prin Balcani, venituriie moşiei dela Petrovoseie cari servea de mai bine de 100 de ani la furnizarea apei acelei comune, au fost sechestrate, aşa încât comuna, care t’are isvoare, sufere cumplit de lipsă de apă. 8. Răul tratament, injuriile, neplata de salariu au forţat aproape 100 de învăţători şi preoţi să-şi părăsească căminurile, in cât azi şcolile şi bisericile sunt lipsite de preoţi şi învăţători, sârbizarea intregei regiuni făcându se in mod frivol. 9. Cărţile româneşti pentru învăţământ sânt interzise, aşa încât şcolarii români nu pot învăţa decât după cărţi sârbeşti. Toate aceste plângeri au fost aduse la cunoştinţa guvernului românesc în diferite rânduri şi spre marea noastră mirare guvernul nostru, aliat şi amic cu al Serbiei, n’a putut obţine până acum decât înăsprirea din ce în ce mai mult a persecuţiilor îndreptate contra poporului românesc din Benatul robit. Dilema mişcării feministe — Licăririle unei noui orientări a feminismului — de DR. IOAN BRAMEMENT — Fine — Peste această barieră a naturii, care separă într’un mod atât de admirabil rolul femeii de al bărbatului în viaţă, avizaţi totuşi unul la altul şi meniţi să se întregească cu forţa cu frumosul, sau mintea ca inima, femeile în general şi feministele în special, au început deja să simtă — cu toate că multe nu vor sau nu pot să înţeleagă — că nu vor putea trece. Abia acum 10—15 ani exista încă un puternic curent feminist, care cerea ca şi scriitorul Novicov, „dragostea liberă* şi creşterea copiilor de către Stat. Acest punct de vedere pare azi abandonat, cu toate că în mintea multor feministe mai mijeşte această idee. Dar e incontestabil, că mişcarea feministă se afla azi în faţa unei mari dileme, care trebuie să devină din ce in ce mai mai conştientă. % Această dilemă porneşte din 3 consideratione: 1. Este emanciparea femeii realizabilă pentru majoritatea femeilor? 2. Aduce mişcarea feministă fericirea femeii? 3. Are societatea vre-un folos sau pagubă pe urma emancipării femeilor? După cele expuse până acum putem răspunde mai pe scurt. Emanciparea femeii nu este realizabilă, pentru că în domeniul ştiinţei, artei, în domeniul, unde se cere iniţiativă, spirit de concepţie, de organizare, obiectivitate, discernământ şi tenacitate, cum este justiţia, ramurile superioare ale administraţiei, finanţelor, comerţului, industriei etc. femeia an poate concura cu bărbatul, afară de anele puţine dintre ele şi acestea numai cu mari sforţări, fiind reţinute şi împiedecate de la îndeplinirea muncii şi de procesele fiziologice, cărora sânt săpase, la diferite ocazii periodice sau accidentale. Devenind deci un factor de mâna a doua, aşa-zicând o cantitate neglijabilă din punctul de vedere al concurenţei reale, superioare cu bărbatul, femeia işi va subscrie astfel ea însăşi certificatul de „inferioritate* faţă de " bărbat şi deci nu îşi va putea ajunge scopul. Insă din această meninţâ a ei, din truda de a se menţine totuşi, din sforţările supranaturale pe cari trebuie să ie facă, mai ales fiind căsătorită, ea va eşi slăbită, anemiată, nervoasă, într’un cuvânt nemulţumită cu ea însăşi şi cu soartea. Deci ea va fi nefericită şi va căuta liniştea, casa, iubirea şi căsnicia. In Finlanda d. p. tendinţele mişcării feministe radicale au fost abandonate de mult. S’a făcut acolo constatarea — feministei, aduc adesea şi bucuros exempul Finlandei — că, după ce fetele au îndeplinit un serviciu de câţiva ani, 5—6 —70 ani ca funcţionare etc. şi au ajuns vârsta de 25, 26 ani, se simt epuizate, plictisite şi se întreabă nedumerit: acesta să fie scopul vieţii ? In consecinţă ele îşi părăsesc posturile cele mai bune şi se fac îngrijitoare la copii, la bolnavi etc., sau caută să se mărite. E neîndoelnic, că cel mai puternic instinct al omului este instinctul sexual. Femeia, dar şi bărbatul simte absoluta nevoe sufletească de a iubi, de a aparţine întreagă cuiva, de a fi iubita şi înţeleasă. Şi este cât se poate de clar, că slujbă, carieră şi maternitate, slujbă şi fericire complectă deci se esclud pentru femeie. Este o imposibilitate a îndeplini ambele aceste obligaţiuni în mod conştiincios şi după cerinţele vremii. Din toate acestea se poate deduce uşor şi în mod logic, cât de mult suferă societatea pe urma mişcării de emancipare a femeii. Atâtea energii pierdute aproape în zadar, atâta frumuseţe veştejită, atâtea suflete ofilite, copii neîngrijiţi, rău crescuţi, omorîţi de incura mamelor, băieţi şi fete aruncaţi în braţele corupţiei; o, sunt nenumărate şi multiple victimele acestui „feminism“, care cu atâta emfiză şi ifos îşi etalează şi lansează revendicările, aducătoare de atâtea nenorociri . Fără îndoială, că mişcarea feministă se află în faţa unei mari dileme: femeie sau caricatură, progres adevărat sau anarchie, fericire sau degenerare şi suferinţă. Ce este deci de făcut ? Căci cu toţii recunoaştem neajunsurile existente, precum şi atâtea juste revendicări ale feministelor. I. I. Rousseau, marele dascăl al omenimii ne lămureşte: „să ne întoarcem înapoi la natură* , nu în senzul abandonării civilizaţiei, ci ca fiecare să se desvolte în direcţia aptitudinilor şi menirii sale naturale. Aceasta însemnează pentru femeie înapoi spre familie şi în primul rând pentru familie, iar prin familie la adevărata situaţie demna, mulţămitoare şi dorită de toţi. Când fiecare fată, fie care femeie se va îngriji de familia sa, de rudele sale cele mai apropiate, abia de ar mai fi nevoe de asistenţa socială a femeii. Şurubul activităţii publice a femeii trebue strâns, succesiv tot mai mult. Lupta trebue dusă contra luxului, modei şi imoralităţii. Gospodăria şi sportul trebue să ajungă pe primul plan. Educaţia se va face în special în direcţia artelor frumoase, a ştiinţelor pedagogiei, fiziologiei, psschologiei şi igienei. Astfel numai vom putea creşte viitoarea generaţie, care ne trebue. In primul rând se va lucra din răsputeri pentru înlăturarea tuturor obstacolelor, cari împiedecă femela de a se mărita. La luarea acestor măsuri se va ţine seamă de toate laturile chestiunii. Am putea împărţi măsurile acestea in 4 categorii: măsuri generale, fundamentale, de încurajare şi coercitive. 1. Măsuri generale: lupta contra prostituţiei şi a concubinajului; a ungarea din ţară a tuturor cocotelor străine; internarea în stabilimente a celor maigeni, sau timbrarea lor cu un semn distinctiv, vizibil. Oprirea concubinajului, urmărindu-se în special fetele de la Ministere, Universităţi şi celelalte autorităţi şi timbrarea celor culpabile cu alt semn distinctiv, vizibil, precum şi escluderea lor de posturi, societăţi şi cercuri sociale. Internarea bejlilior în case de abstinenţă. Obligarea la muncă forţată a puşlamalelor. Ridicarea majoratului ambelor sexe la 24 de ani. Obligarea militarilor, ca in afară de serviciu să umble in haine civile şi s. m. d. 2. Măsuri fundamentale: acestea trebue să creeze conditioane de bază ale căsătoriei, pentru ambele sexe. Ele se vor lua in special în trei direcţiuni: în direcţiunea fizică, morală şi materiala. Astfel tinerii de la oraşe să nu se poată însura înainte de vârsta de 25 ani împliniţi, iar fetele la 18 ani şi ambi numai cu certificate de aptitudine fizică, eliberate de medici, la educape, atât în şcoală, cât şi în familie, să se dea o a