Gazeta Transilvaniei, 1926 (Anul 89, nr. 1-136)

1926-06-11 / nr. 59

**is frust 2. O iiială lifta ifffi Cun b­ine privită dla punct de vedere lattanal if­ultar rămăsese mișcarea pornită de căttre gnpirea politică separatistă dela Arad Inioguată și condusă la eptea de dupăfteemoraad de către arh­i­­mandritu de tristă memorie faille llangra? — Fine — Ne mărginim deocamdată de va încheia aceste rânduri cu un document viu el acelor vre­muri, cu articolul de fond al „Gaze­­tei Transilvaniei­ din 6 August 1899, ieşit din peana măiastră a marelui ei director de atunci Dr. Aurel Mureşianu. Soarele „Frăţietăţii* Oare aşa să fie, cum vestesc de câtte­va zile foile ungureşti, că soarele „frăţietăţii d­intre Ro­mâni şi Meghieri a răsărit la Arad ? Muli se vor minuna Românii noştri, când vor auzi vestea a­­ceasta neaşteptată. Tocmai acum, când a­cum zi­ce poporul, cuţitul a ajuns la os, încât nu mai ştie bietul ro­mân ce e de capul lui şi cum să se mai apere in­potriva ne­­sfârşitelor volnicii, asupriri şi nedreptăţiri, tocmai acum să fi sosit vremea de a ne îmbrăţişa cu contrarii noştri, cărora avem să le mulţămim tristele stări pop­litice de azi? E un adevăr lucru de necre­zut şi totuşi sa întâmplat, ca un bărboi politic den frunte din sânul acelei familii maghiare, care de aproape 25 de ani a stat mereu în fruntea trebilor ungureşti, şi-şi ridise glasul la masa, ce a dat-o episcopul Gol­­diş cu ocaziunea instalării sate, să şi­­ ridice pentru înfrăţirea dintre Români şi Maghiari. A­­cesta a fost groful Ştefan Tisza, fiul acelui Coloman Tisza, a căruia guvernare de 15 ani a fost atât de fatală şi plină de amărăciuni pentru poporul ro­mân. Invitat find dimpreună cu mulţi egji deputaţi, fispani etc. maghiari, la masa festivi epis­­copească, groful numai o pri­vire a aruncat asupra prietinu­lui său sei­bHorit Goldiş, pentru ca să se aprindă de dorul de a se îmbrăţişa cu ei şi cu toţi Românii de ponura lui şi de a se însufleţi pentru «alianţa cu rassa română*, care, după ei, e destinată să ajute naţiune! maghiare, de a -şi împlini „che­marea istorică în mijlocul po­poarelor din Europa răsăritea­nă­. Şi care să fie această che­mare? Groful Stefm Tieza zice, că acea misiune a naţiunei ma­ghiare este „de-a fi cea mai înaltă păzitoare şi apărătoare a desvoltării popoarelor locuitoare în această parte a Europei*. Stăm pe loc şi ne întrebăm cu ce faţă poate să susţină aşa ceva fiiul acelui Coloman Tisza, care 15 ani de-a răndul nu s’a gândit şi n-a insuit la alt­ceva, decât la „sdrobirea naţionalită­ţilor*, prin călcarea drepturilor lor, prin violenţe şi corupţiuni. Mai muit ne minunăm insă, ba stăm Înmărmuriţi, când vedem, că după pilda, ce a dat’o tatii său şi faimosul lui şcolar, Boşii?­tinicul grof tot mai are obrazul de-a susţine ca un fariseu in­carnat, că „Maghiarii nici­oda­­tă n au asuprit pe concetăţenii de limbă străina­, că „nicioda­tă n’au privit la ei, ca la nişte duşmani, ci i-au cinstit şi i au preţuit ca amici". Dar oare cine a născocit toa­te proiectele mizerabile, ce li­ se dau Românilor, înfăţişându-i ca duşmanii statului şi ai naţiunei maghiare, dacă nu sistemul de guvernare tiszaist, care ca să poată „sfărma“ pe Români, Slavi etc., i-a Învinovăţit mai întâi, că sunt cei mai aprigi inamici ai patriei? Şi ce a făcut Banffy, cu care tânărul Tisza a mers mână in mâni, dându-i tot spri­­­jinul pentru» ca să se poată zice, «fi a privit pe consetăţenii de altă li­mb­ă «p «rieteni şi î-a cinstit ş! preţuit? A mat zis St. Ti»ze o vorbă grea, care poate i-a eşit din gu­ră num­ai «sa, ca să hntărească, cele spuse mai insiste. A zis «d«*a: „Şi dacă naţiunea ma­ghiară vrea să esiste mai de­parte, atunci nici în viitor nu­ i - e permis să se facă asupritoa­­rea concetăţenilor de limbă stre­ină". Pentru noi cuvintele acestea eu au­ sunet, decât pentru ure­chile fiului răsfăţat al bărbatu­lui de stat, care a pricinuit cea mai mare parte din relele, „ce băntue astăzi popoarele nema­ghiare din această ţară. Auziji ! El se jura adineaori, ci Ma­ghiarii nici-odată n’au asuprit pe Nemaghieri. Ce putea ai fie dar pentru ei mai uşor, decât a zice, isă nici în viitor ei n­­u si-i asuprească? Ștefan Tisza are o părere eiu­dată despre asupriri. El crede, că pe câtă vreme se vor afla Români, cari, ca la Arad, se poată bea șampanie la banche­­turi, nu poate fi vorba de asu­prire.• Dacă românul se duse cu jetris la deregătorie, dacă are să-şi apere un drept la ju­decătorie, dacă este acuzat pen­tru vreuia delict sau crimă, dacă în fine are vre-o durere sau tre­buinţă, fie ea de ori­ce soia, el întâlneşte aproape pretutindeni urechi surde, cari nu-i înţeleg limba, şi oameni, pe cari puţin ii doare de drepturile lui, ba chiar se despreţuesc. Acest ro­mân după Ştefan Tisza nu e a­­suprit, căci „din punctul de ve­dere al interesului patriei* e tot atâta pentru el, dacă f­ortsţio­­narii din ţara aceasta ştiu nu­mai ungureşte ori ci mai rup şi câte-o vorbi românească, ce eu învăţat-o dela servitorii de pe la oficii şi tribunale. Ajunge pentru fericirea acestui mbădă­­ran* de Român, dacă fruntaşii lui cu carte, în frunte cu vlădi­cii, pot bea şampanie la masa albă cu domnii maghiari şi se pot îmbrăţişa cu ei. E uşor grofului Tieza să vor­bească de iubire frăţească, e­­ra soiţie şi frateroisare, dar ia-n poftească puţin nu la masa via­­dicului din Arad, ci la mesa unui ţăran român, care îşi mă­nâncă cu destui amar mimări­guţa lui şi fără sai­sptie, ce domn şi deputat mare e, să-l asculte odată părerea despre cura sunt trataţi cetăţenii de liribi streină şi despre frăţie­tatea cu domnii de la stăpânire. Atunci fie sigur, va căpăta alt răspuns, decât cum­­ai primit la banchetul din Arad, şi a­­tunci va vedea şi va cunoaşte ce trebue să facă naţiunea ma­ghiară, ca să-şi poată asigura şi mai departe esistenţa ei. A­­tunci poate se va convinge şi de aceea, ci era mai bine şi mai cu sfat a nu zice, că isto­ria şi geografia ne învaţă „vă russa română se poate ferici numai in frăţietate cu Usgurile, ci nu întoarse vorbi şi a zise din contră, că aceşti U­sg­uri, puţini şi ameninţaţi cum sunt ei din toate părţile, ameninţaţi mai cu seamă înliuntrul ior de ve­ninul şovinismului şi al Jidovi «« muluî, ce roade la tulpina vieţii maghiare, eu pot să scape de peirea sigură ce-i aşteaptă, de­­cât numai împăcându-se sincer şi pe dreptate cu rassa română muit mai numeroasă şî mai trai­nică decât a lor. Nu era aşa­dară de lipsă să vină chiar o foaie tiszaistâ, si ne spună ci contele Ştefan Tisza în tot discursul său n-a spus nimica alts, decât că a a­­pelat la Români, ca să se în­cheie pace cu Ungurii, să uite tot şi si se împace cu toate, ca de aci încolo si fie cu U­n­­gurii fraţi de cruce. Cei cari la banchet covârşiţi de cinstea cea mare, ce le-n fl aut’e trufaşul grof unguresc, «ipeaind paharul cu ei, au as­cultat cu gurile căscate vorbi­rea lui, au înghiţit fie­care cu­vânt al lui, şi au crezut peste că ele vestesc începutul unui timp fericit de bună înţelegere pentru popoarele ţării, de dra­goste şi frăţietate neprefăturii, au trecut cu vederea sub im­­presiunea momentului sărbăto­resc şi neobicinuit, că alianţele nu se încheie la mese întinse, că împăciuirea între doua po­poare, cari de veacuri trăesc în continuă luptă, nu se poate fa­ce, decât pe câmpul activităţii şi al luptelor publice naţionale, pe temeiul recunoaştere! reci­­proce a Intereselor şi a dreptu­rilor fie­căruia. Nu ! Ceea­ ce e’a petrecut la masa episcopească din Arad şi’a fost şi n-a putut să fie ni­mic serios, ce poţi să vezi cu ochii şi să prinzi cu mâna ! Vorbe umflate, fală goală, şi viclenie ungurească, atâta a fost totul şi efectul na avut mai multă durată, decât până ce au spumegat paharele de şampa­nie. Dacă e vorba să răsară vre­odată soarele adevăratei frăţie­tăţi şi ea să nu se arate numai la ospeţe şi la banchete, ci să se dovedească prin fapte şi în viaţa publică de stat, atunci trebue să domnească cu totul alt spirit, să se manisfesteze cu totul altă pricepere, alt taxi şi iubire de­­dreptate, iar mai în­tâi de toate o putere cu totul alta de cbnegare, decât or fi în stere s’o dovedeee ei prietenii şi ortacii din dietă ai episcopului Goldiş. Din îmbrăţişările de la masa acestuia nu se va naşte nici­odată frăţietatea între Maghisir şi Români. •Gazeta Transilvaniei­. OB­ETA TRANSILVA WEB FOILETONUL „GAZETE! TRANSILVANIEI* Scrisori din Franţa. — l­a milsais de frantiîn­ curtea noei ieri Când privim aglomeraţia de vehicule de pe străzi, sim­tem departe de»e bănui bogăţiile imense ce se etalează înaintea ochilor noştri. O simplă sta­tistici ne poate duce la «oac­u­­ziuni, pe cari suntem departe de-a ni te închipui. Mi se întâmplă adesea, pe la apusul soarelui, când mă întorc spre casă, să mă opresc în câte-o răspântie, din cele ce, din pricina afluenţei de tot fe­lul de mijloace de locomoţiune, şi pericolului ce prezintă pen­tru pietoni, sânt desemnate sub numele de „carrefours des c­arasés*. Spectacolul este în­cântător şi viaţa incomparabilă a neîntrecutului Paris apare în toată splendoarea ei. Agitată fără a fi asurzitoare, autoare­­ră a fi deplasată. Inteligentă şi ve­selă, spirituală chiar, îţi dă impresie şi te găseşti în faţa unul celei de scop monstru, de care cu greu te desparţi. Cită simpatie se degajă din acest mediu special sere este apanajul Parisului ! Nisteri mişcările mulţime! nu cu natu­­raleţa şi voioşia îaleeute a mul­ţime! din Paris. De aceea, pen­tru trecătorul observator, pri­virea cu atenţie a oamenilor «sus se perindă pe dinaintea lui şi se strecoară cu dibăcie printre automobilele, trăsurile cu cai, tran-.wyeie şi bicicletele cari se încâlcesc, la anumiţi ore, in unele părţi ale marei Capitale, prezintă un câmp de experi­mentare din cele mai fericite. Intr’una din diminețele tre­cute, m'am dus la G­a-ra de Ly­on, unde trebuia să întâlnesc un prietin care venia din provincie. In așteptarea trenului, înainte de-a pâtrunde pe peronul de sosire, ra'ara oprit câteva minute în «turtea giiei, înspre bule­vardul Diderot Cei cari au fost In Paris, cunosc grandiosul aspect al t­irlreL Ei cunosc de aseme­nea şi mai eu seamS, monu­mentala pendulă din turla din dreapta a clidirei gliei. Ca­dranul acestei pendule este de 6 metri diametru, netfel ei, dupl afirmaţie unui gazetar de pe vremuri, pe eeeet cadrsn ar taefipea, ilrfi greutate, şase mari automobile. Dar «eea ce,m’a Impresionat, a fost marele număr de auto­mobile ce etaţionau In curtea gărel, la aşteptarea trenurilor. Le-am numărat şi am ajuns la frumoasa cifră de 65. Ştse­­zeei şi cinci ! Frumos ea număr, dar şi mai impresionant, daci ne gândim, ca valoare pecu­niare, ţări fiecare din aceste automobila reprezinţi o mică a­­vere. Socotind, unul peste altul, ea valorând treizeci de mii de franci, automobilele cari, în di­­mineaţa acelei zile, staţionau In curtea gărei de Lyon, repre­­zintau o sumă globali de 1 mi­i Hon opt sute treizeci de mii de­­ franci. Am evaluat-o la două­­ milioane, fiind să printre auto­mobilele acestea, multe purtau mărcile unor uzine de lax­­ele altor preţuri sfiet cu mult su­perioare su­mei de treizeci de mii de franci Nu am socotit ■ist automobilele luxoase ale bogătaşilor cari veniau la gară. Ori, aceste automobile sânt, mai toate, Rollsuri, Hiapano- Luiza, Buickuri, sau cel puţin Cadillac. Fiii ei ne dim seama, ne plimbara fa­pte-pe moment prin­tre avuţii considerabile, pe cari activitatea vieţei moderne ne o­­bligai ci le risipim, de ele atâr­nând izbânda la Întreprinderile noastre. Vechile trăsuri cu cai nu au astăzi, decât meritul de-a ne aminti timpurile trecute; ne mai aduc, iată, aminte ci, ne­­evoluând, în raport cu cerinţele vieţei, pierdem trenul, cum s’ar zice, şi rămânem în urma pro­gresului. Cele două milioane de franci din curtea gărei de Lyon sânt emblema desvoltirei vieței pariziene. Paris, Main 1926. Nick­y. Moartea talmu­l­ acii? Cornelia Iliea. Colegi, prieteni şi cunoscuţi vor afle ca nespusă durere dis­pariţie prea de timpurie a iu­bitului nostru locat, C. Iliescu. Din frageda copilărie a fost crescut cu mari greutăţi mate­riale de o mamă văduvă — co­tie energica lui preot Eremia Ilescu din comuna Strămţiu — şi a frecventat gimnaziul catolic şi şcoala sap. română de comerţ din Braşov.­­Colegul nostru prea isbit po­seda calităţi sufleteşti sobrie, in­teligenţă mare şi pricepere a­­cuacă. Studiile la-a terminat cu de­­plin succes, iar die lecţiile par­ticulare date împreună cu emi­nentul său frate Ionel. Întreţi­neau o familie numeroasă. In timpul neutralităţei a trecut in Vechiul regat, lascrlieda-se ca voluntar în Regimentul de Infanterie din R.Vâlcea, devenind un bun ofiţer. Ia ofensiva dala Mirăşefti a luat pai­ta activă şi a Îmbărbătat prin statul înţelept şi vorba cum­pătată camarazi, in majoritate refugiaţi din Ardeal. Sosit acasă la Ardeel intr’o bună zi a plecat dela Cluj în satul său natal, Stremţla, spre a se tachina ca evlavie la mor­­taratul părintelui-preot mulţu­mind proaiei divise că a ajuns ziua să poată săruta pământul satului natal. Dormi un pace micit şi sincer amic. Datoria naţională ţi-ai inpli­­nit-o cu absegaţie. Noi colegii ne vom reaminti sufletul tău nobil, adevăraţii caracter­iatogia şi inteligenţa ta scăpărătoare. Baciu, la 1 lanie 1926., Vasile Ghiriase, fost coleg de şcoală. ______________Nr. 59 1976 Cătră alegătorii din jur Târnava-mare Frafilor Târnăveni Adisc mişcat da increderea şi dragostea nemărginită pe care aţi srătat-o partidului naţional şi persoanei mele cei ocazianea tuturor alegerilor. Vâ trimit de­­osamdată pe acsasti cale mul­­ţumirile partidului naţional şi ala­rele şl Vă asigur, că noi întotdeauna vom fi alătur! da D-vosstră, alături de durerile şl răiezariie D-voastră, pe cari vom încerca din toate puterile noas­tre să Vf'l« alinăm şi să luptăm pe de-o parte pentru înlăturarea tuturor fărădelegilor şl nedrep­tăţilor şi pe de altă pine pen­tru ratrasarea dreptăţii, legalită­ţii, libertăţii, cinstei şi bună­starea poporului român din scumpa şi mult iubire noastră Rotaâala-mare. Mediaş, 3 iuaie 1926. Dr. Dionisie Romai, preşedin­tale organizaţiei P. N. din jude­­ţul Târnava-mare. Deputat. Turneul maestrului Nottara la Braşov Reprezentaţia plesit: lata mu­­zicantunil. Mai zilele trecute afişe şi In­­formaţiual de ,ziare au înviorat sufletele cetitorilor, anunţlnl evenimentul artistic, că marstral Nottara va juca la Braşov. Cura era de prevârst­aaeară s’a­u adusat o lume (manşă, ticsind faia teatralul „Apollo“, pentru ca să-l asculte, să-l admire şi să-l acopere cu aplauzele recu­­noşttaţei şi dragostei. Prettaţiu­­stea mae­straiul, la rolul lui Ja­ques,bătrânul muzicant, a fost o­­reaţiune perfectă, covârşitoare, ca efect real şi artistic, ce plu­teşte deasupra oricărui criteriu obişnuit de artă. D­l T. Protopopescu este un actor talentat, de salon, posede vervă şi nu foarte bun şi Inte­ligent joc scenic. D-na M. Niculescu a crăpit de asemenea prin inteligenţa şi căldure­a sufletească cu care a conceput şi redat rolul Ameliei. D-l Zâb­an în rolul poetului a fost discret, naiv, cald şi timid, aşa precum i-o cerea rolul. D-l Barcaroiu (\ataa\o) a complectet seccasul serii. La sfârşitul reprezentaţiei, maestrul Nottara, ne-a mai delectat cu două poezii, admirabil declamate. Drapi reprezentaţie distinşii artişti au fost sărbătoriţi la res­taurantul „Maioral Mara­.” l.

Next