Gazeta Transilvaniei, 1934 (Anul 97, nr. 1-100)

1934-07-22 / nr. 58

Anul al XCVII-lea Nr. 58 NUMĂRUL 2 Lei Braşov Duminecă 22 Iulie 1934 «RDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA IItAŞOV, 8TRADA LUNGA Nr. 5. (OiBoraatograful „Astra“) l'KLî FON 228 Abosuudent anual 203 I«î S­'esSriî etïataàtat® 500 1»! Anunjpurl, «iapă, tari! , FONDATĂ Li 1838 DE GHEORGHE BAR1Î1D Apare de trei ori pe săptămână elismului în spatele guver­„ Viitorul" arunca vino­nării naţional-ţărăniste. Ca şi cum tiparul ar fi fost inventat numai după venirea­­la putere a Partidului Naţional-Ţărănesc. Mâne Duminecă se desvăleşte în fruntaşa comună Salişte din judeţul Sibiiului un bust ridicat de prietini şi rudenii neuitatului prim-notar al comunei , Nicolae Henriu. Se vor rosti cuvântări din partea protoereului judeţu­lui, a şefilor administraţiei, se vor înălţa imnuri şi cântece pa­triotice de cătră vestita reuniune de cântări a Saliştenilor şi se vor rosti cuvântări de recunoş­tinţă şi preamărire arătându se : cine a fost acela căruia, după 10 ani de la moartea sa, îi se ridică un bust. Fericitul prim notar a! comu­nei Sălişte Nicolae Henţiu a fost un om vestit. Era cunoscut pe vremuri în tot cuprinsul Ar­dealului prin sufletul său româ­nesc. Român din creştet până ’n tălpi, om de societate cum nu-i găseşti pereche, om de inimă, inteligent şi spiritual — nu era acţiune naţională, culturală şi socială, din fruntea căreia sa lipseasa prima­rul Henţiu. Şi era greu pe vremuri să fii primar şi în acelaşi timp „Român verde ca stejarul". Avea însă curajul convingerilor sale, pe cari le spunea pe şleau şi mai avea ceva : la spatele lui stătea toată Săliştea cu nuc cu mare şi tot Sibiul... dovadă şi bustul, care ni s’a aşezat în parcul Săliştei de cătră rude, prietini şi admira­­tori. Am fost zilele trecute în ci­mitirul Bisericei Sf. Nicolae din Scheiu. C­mitirile tăcute sunt adeseori locuri de reculegere şi mai cu seamă de meditare pentru cei vii. Am găsit aci un mormânt pă­răsit... este al neuitatului protopop şi episcop militar Dr. Vasilie Saftu. Mai anul îmi spunea fiul său, preotul militar Eugeniu V. Saftu din Piteşti, că a depus o sumă de lei 2000 la Epitropia paro­hială a Bisericei Sf. Nicolae cu rugarea să se iniţieze de cei in drept un fond pentru ridicarea unei cruci la mormântul părin­telui său. O dorinţă firească por­nită din sufletul unui fiu recu­noscător. Deşi au trecut luni şi ani, nu s’a făcut nimic, cu toate promi­siunile date. De vină va fi, de­sigur, şi criza materială şi mai cu seamă cea i morală care ne-a încercat. Eri am primit din Ploeşti o scrisoare. Citez din ea câteva rânduri : ...Sunt foarte amărât, întristat şi altu. Nu ştiu ce să mai fac. Ori de câte ori vin la Braşov la mormântul tatălui meu, cade pământul pe mine de supărare... Mormântul tatălui meu e părăsit de toată lumea. Eu nu pot să depun o coroană pe mormântul lui. Cruce nu are, nu pot aprinde o can­delă la mormântul lui. Vă implor, scăpaţi-mă de această durere, din a cărei cauză am plecat din Braşov, unde venisem să stau câtva timp. Nu am mai putut să suport... Am rămas foarte impresionat de cele scrise. Durerea fiului e îndreptăţită şi o înţeleg pe deplin. Fericitul Dr. V. Saftu, fiul Bra­şovului, cât a trăit a fost sufle­tul tuturor acţiunilor naţionale, culturale şi sociale din acest colţ de ţară. In ziua mare a în­­trării în acţiune a României, pe care o aşteptase cu o nerăbdare fără pereche (16 Aug. 1916) a fost ridicat împreună cu întreaga familie de zbirii guvernului şi internat în Ungaria împreună cu preotul Prişcu şi alţi braşoveni timp de 2 ani. In timpul revolu­ţiei din 1918 a stat în fruntea gărzilor naţionale, şi mai târziu a fost numit episcop militar spre mândria Braşovenilor. Prin „legea deplinelor puteri" guvernul şi-a luat libertatea de a pătrunde în corpul funcţionă­resc al statului, ca într’un co­dru, în care tai şi răstorni după bunul plac. In felul acesta va decurge operaţiunea de simpli­ficare a aparatului­­de stat. Li­beralii, cari au politicianizat funcţionărimea ţării şi au împo­vărat bugetul cu lefurile atâtor protejaţi, plătiţi de stat, pentru ca să infecteze viaţa ţării cu microbii calculelor liberale, —­­s-au angajat aşadară, prin sim­plificarea aparatului de stat, toc­mai la dărâmarea operei de până acum a guvernărilor lor. Cum ai mai putea deci crede în „sinceritatea”, sub masca căreia guvernul a trecut prin parlament legea deplinelor pu­teri ? Dacă sub guvernarea naţio­nal- ţărănistă mersul agendelor ministeriale a avut atâtea pre­dici,­­ s-a dovedit faptul că a­­cestea le formau tocmai actele de sabotaj ale cozonacilor mi­nisteriali dospiţi şi rupţi din a­­luatul intereselor liberale, care îşi plasaseră oameni de poli­tică, — nu de serviciu ! — în toate serviciile statului. Cine se angajează acum să delăture din viaţa publică a ţării acest nenorocit balast? Liberalii! Vor purifica ei, prin revizuirea numirilor de funcţionari, atmosfera creată tocmai de creaturile lor ! Ar­­ însemna ca un părinte să-­şi omoare copii, de dragul familiei. .. Cât priveşte apoi povestea „economiilor bugetare la per­sonal" — s-o creadă raţele a­­demenite [de lingușirile vulpo­iului ! Faptele fac dovada. [Ele con­firmă mult vorbitorul adevăr, că guvernele liberale sunt acelea, care au făcut aglomerarea ser­viciilor publice. Din 1922 și până în anul 1928 inclusiv — adecă sub stă­­pânirile liberale și ale vasalilor lor averescani — numărul per­sonalului bugetar a crescut cu 41,302 numiri noui. Dela buge­tul pe 1928 până la bugetul pe 1933/34 inclusiv, — sub guver­nările partidului național-țără­­nesc — numărul posturilor bu­getare s’a redus cu 16,409. Se împlinesc 12 ani dela moartea lui deplânsă de toată lumea. Oare n-a sosit timpul, ca noi toţi, dar mai cu seamă cei în drept în mijlocul cărora a activat ca fruntaş între fruntaşi, să luăm iniţiativa ridicării unui modest monument? Nu cred să existe braşovean, care să nu contribuie cu oboiul său cât de mic la împlinirea unei datorii, pe care o avem cu toţii ? ! Să urmăm măcar în ceasul al 11-lea pilda de recunoştinţă a fraţilor Sălişteni. vb. Iar în bugetul pe 1934/1935, l­a buget moşit de liberali, — se prevăd încă 9.235 posturi noui bugetare. Numai un creer complect a­Hans Heinz Evers, marele scriitor german, ne prezintă, cu admirabila sa capacitate, curio­zităţile regiunilor exotice, în no­tele sale de drum apărute îna­inte de răsboi „Mit eugenen Au­­gen" (Cu ochii proprii)."O­cupân­­du-se în această operă de un trib puţin cunoscut din Africa, face următoarele constatări: „Numai la poporul maghiar am mai putut constata ficţiuni atât de naive în reconstruirea trecutului său istoric, ca la acest trib sălbatec din fundul Africei®. Aci scriitorul enumera câteva figuri istorice, cari deşi n’au fost unguri, numele lor împodo­besc istoria Ungariei, ca de pildă croatul Nicolae Zrinyi, care a apărat cetatea Szigetvar în contra turcilor, cu o vitejie fără de pereche. Aşa se vede că naiva amă­gire de sine a ungurimei e tra­diţională şi se manifestă nu nu­mai în descrierea trecutului, ci are şi un rol dominant în viaţa naţională de astăzi a Ungariei. Din grupul politicianilor şi magnaţilor unguri, cari de 15 ani se frământă cu restaurarea habsburgilor, a pornit presupu­nerea ce, restaurându se rega­litatea, după dorinţa ungurilor, fostele minorităţi din teritoriile deslipite, se vor întoarce la Ungaria. A fost nevoe de aproape 15 ani că „legitimiştii" unguri să înţeleagă că pe lângă realităţile din noua Europă, planul lor nu se va putea împlini, ci din con­tră restaurarea habsburgilor ar putea provoca primejdia des­compunerii Ungariei. Deşi în această chestiune a existat în 1921 un conflict armat între „trupele colonelului Osten­­burg şi ale guvernului, astăzi este în­deobşte cunoscut că massele largi ale societății maghiare nu simpatizează cu restaurarea habsburgilor şi mai trofiat mai poate suporta sbârnă­­iala frazelor umflate, cu care li­beralii vorbesc de „economiile bugetare" pe care le urmăresc prin simplificarea aparatului de stat.­ E prea transparent vălul cu care guvernul caută să-şi aco­pere adevăratele intenţii. Nu simplificare ci împovărare ! Nu purificare ci liberalizare— este ceea­ ce urmăreşte guvernul prin revizuirea numirilor de func­ţionari. Actele de abuz săvârşite până acum de actualul guvern în mu­tările şi destituirile funcţionăreşti desmint pe oricine ar susţine contrarul. Ele sunt începutul dru­mului, pe care guvernul liberal vrea să-l continue nestânjenit la adăpostul legii deplinelor pu­teri. Prin această lege, contrar cal­culelor lor, se va deslănţui fur­tuna, care va răsturna mai cu­rând decât se aşteaptă pe a­­ceia, cari au urnit-o, ales nu pot uita reformaţii un­guri, amara stăpânire şi perse­­cuţiunile de la Viens ale habs­burgilor. Cu toate acestea, se mai gă­sesc unguri înfierbântaţi la cap, ca conţii: George Pallavicini, Anton Sigray şi alţii, cari men­ţinând chestiunea la ordinea zilei, complică şi mai mult si­tuaţia dealtfel destul de turbure a Ungariei. La fel de haotică este situaţia în Ungaria şi în ceea ce pri­veşte revendicările teritoriale. Conducătorii Ungariei sau nu ştiu, sau nu vor să se acomo­deze situaţiei istorice creată prin terminarea răsboiului şi realităţilor nouei ordine din Eu­ropa. Ungaria, în loc să se fi încadrat în acţiunea pentru sal­varea Europei orientale din criza economică, ţine cu o hotărâre încăpăţânată la modificarea unor chestiuni teritoriale, cari — dacă ar fi aduse la ordinea zilei — ar însemna provocarea unui nou război mondial. In timp ce propaganda revi­zionistă era la început, acţiunea unor grupări mai mici, sau mai mari, în toamna anului 1926, gu­vernul maghiar a anunţat ofi­cial că preocuparea lui cea mai urgentă este pregătirea revizuirii tratatelor de pace. Cum vrea guvernul maghiar să ajungă la aceasta? Art. 19 din constituția Societății Națiunilor arată clar, că pentru revizuirea tratatelor e necesar consimţământul unanim al tuturor statelor interesate. Dacă cineva face bilanţul situa­ţiei politice internaţionale, e ne­voit să constate că lipseşte cu desăvârşire consimţământul u­­nanim al statelor competente pentru revizuirea tratatului de la Trianon. Ar rămâne soluţia pe calea armelor şi aci se pun două chestiuni: îşi asumă Ungaria răs­punderea provocării­­ unui nou măcel în Europa ? Are Ungaria garanţii serioase că războiul, pe care îl va provoca îi va aduce modificarea frontierelor dorită de ea ? Ungaria se amăgeşte pe sine din 1918, fără întrerupere, în toate chestiunile mai însem­nate şi cu amăgirea aceasta de sine dovedeşte o naivitate ex­traordinară. Căci este o naivi­tate ca Ungaria pe de o parte să accepte cele 14 puncte wilso­­niene, drept bază a tratativelor de pace, iar pe de altă parte să creadă că în baza acestor puncte va putea să şi menţină vechile frontiere ale ţării. Este o crimă îngrozitoare ca persoane cu răspundere, necu­­noscând situaţia de fapt şi fa­­­sificându-o mereu, provoacă o decădere morală şi economica, in urma căreia se vor ruina in Ungaria, în primul rând clase sociale întregi; meseriaşii se vor nimici, iar agricultura îşi va pierde toate debuşeele.­ Fiindcă în viaţa popoarelor, toate greşelile se răzbună. Răzbunarea poate să întârzie numai, dar ea va veni cu sigu­ranţă. Observator: Oameni şi oameni Despre recunoştinţă Simplificare ? Restaurarea Habsburgilor Ficţiuni istorice în propaganda revizionistă « Dascăli strângeţi-vâ rândurile ! In legătură cu insuccesul a­­ranjării concertului dat de co­rul Asociaţiunii învăţătorilor din judeţul Storojineţ, în ziua de 17 f. c. în sala festivă a liceului „Şaguna" din Braşov, revenim cu aceste rânduri, pentru a se cunoaşte unele adevăruri. Colegii oaspeţi din Storojineţ să cunoască, că dăscălimea din oraşul şi judeţul Braşov are mo­tive bine întemeiate, ca să nu acţioneze la anumite obligaţii impuse de conducătorii de azi şi dăscălimii de la noi. Şi cu destul regret trebue să­­consta­­tăm că acele motive au reflexul lor asupra acelora, cari, în a­­devăr, nu sunt vinovaţi de stă­rile scandaloase, ce s’au creat în corpul didactic braşovean. Mai suntem datori să spunem a­­ceste adevăruri, pentrucă tot aşa s’a întâmplat şi cu corul Aso­ciaţiei din Bucureşti, când, în primăvara acestui an, vizitând Braşovul, nu li s’a putut aranja concertul, invocându-se diferite motive false. Nici nu-i mirare, căci potentaţii corpului­­didactic primar de azi, ai regimului liberal, nici nu au capacitatea, dar nici legătura sufletească şi colegială ne­cesară cu învăţătorimea braşo­­veană. Din contră ei au început să izbească fără s­cruţare în toţi acei, cari mai­eri au căutat să construiască cu pricepere, cu imparţialitate şi cu dragoste co­legială. Altcum nici nu putea ajunge în fruntea revizoratului de Bra­şov un d-n M. Popovici, care după înscăunare imediat a mă­turat (?) de la revizorul tot ce

Next