Gazeta Transilvaniei, 1936 (Anul 99, nr. 1-101)

1936-01-01 / nr. 1

Anul a­ XCIX lea Nr. 1 NUMĂRUL Braşov Mercuri 1 Ianuarie 1936 » PSDACPA şi ADMINISTRAŢIA BrAŞOV, SCRJIDA. LUNGA Nr. 6. Telefon 226 Abonament anual 200 lei. Pentru străinătate 500 lei. Pentru autorităţi 500 lei. Anunțuri, reclame, după tarif. FONDATA LI 1838 [IGHEORGHE BARITID Apare de trei ori pe săptămână Tuturor prietenia,­joratorilor, abonaţilor şi cetitorilor­­, trim An nou fericit mmmm In lumina inim­i Non Spre norocul lui, omul e înzestrat de D-zeu cu un dram de optimism, cu o teacă de credinţă. El speră în mai bine şi crede în viaţă. Drumul calvarului duce la înviere, iar dincolo de moarte se înalţă frumuseţea unei lumi lipsite de suferinţă. Oricât de trist s’ar înfăţişa bilanţul anului în spu­nere, omul crede într’o îndreptare. Anul, ce vine, tre­buie să fie mai bun. Greutăţile vor fi mai puţine şi bucuriile mai multe. Pentru mai binele, în care crede, omul nu încon­joară nici o suferinţă- Odinioară el se lăsa ars pe rug, crucificat, frânt pe roată, zăvorit în temni­ță, convins fiind că prin suferinţa şi sacrificiul său dobândeşte su­premul bine pe seama sa şi a societăţii, din care fă­cea parte. In epistola sa către Corintieni apostolul Pavel spunea: „Fraţilor, D-zeu pe noi Apostolii ne-a arătat ca pe cei mai de apoi, ca pe nişte osândiţi la moarte, pentru că spectacol ne-a făcut lumei şi îngerilor şi oamenilor. Noi nebuni suntem pentru Cristos, iar voi înţelepţi pentru Cristos. Noi slabi, iar voi tari. Voi preamăriţi, iar noi necinstiţi. Până în clipa aceasta su­ferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, um­­blăiii din­­cc în lor­, no cA.n;... s.î !««&=-. o-o noastre- Când suntem ocărâţi, binecuvântăm. Când suntem prigoniţi, răbdăm. Când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm“.... Fiecare cuvânt sună ca o sfidare asupra greută­ţilor ce întâmpina în calea ostenelelor sale neostenitul apostol. Din fiecare frază se desprinde masiva cre­dinţă, care-l însufleţea. El ştia, simţia că drumul sufe­rinţelor sale duce spre biruinţă. Fără Pavel, creştinis­mul n’ar fi cucerit lumea. Nemuritorul scriitor polonez, H. Sienkiewicz în ce­lebra sa lucrare : „SĂ-L URMĂM !“—îşi dă toată oste­neala să desgroape din sufletul omenesc scânteia, cu care­­ a dăruit D-zeu, să-i animeze energia şi să-l con­vingă că are în sine şi însuşirile şi putinţa ca să-l ur­meze, dacă vrea, pe Cel ce constitue pilda abnega­­ţiunii şi a virtuţii supreme. Datoria celor cari ştiu să cuvânteze şi să scrie , să dea impuls cât mai puternic puţinului optimism, să­dit în fiinţa omenească, să-i intensifice credinţa şi să-i animeze dragostea de muncă şi hotărârea de a înfrânge greutăţile ce-i stau în cale. Noi, Românii, suntem un popor, dăruit de D-zeu cu suficiente virtuţi. Dar ne lipseşte voinţa de a le pune în valoare. Prea cedăm­­repede şi prea ne învoim să facă alţii ceea­ ce ar trebui să facem noi. Sunt în ţara noastră imense bogăţii, pe cari au pus mâna streinii şi pe cari le-am putea­ exploata noi şi pentru binele nostru, dacă am avea ceva mai multă încredere în puterea noastră. Natura ne-a dăruit cu un pământ rodnic, ca nicăiri, — şi totuşi suntem atât de săraci. In oraşele noaste, cari ar trebui să radieze lu­mină, energie şi cultură românească, nici măcar nu se întrezăreşte hotărârea de a creia o industrie, un co­merţ ş’o clasă solidă de intelectuali români. Englezul, Francezul, Italianul, Germanul, Suedezul, fiecare e în stare cu mijloace reduse şi numai cu ener­gia proprie să înalţe gospodării puternice în ţinuturile cele mai pustii şi mai depărtate şi’n climatul cel mai vitreg. Ţara noastră, dacă apucă să pătrundă întrânsa, e pentru ei un adevărat Eldorado. Noi să fim atât de neputincioşi? Ne tragem doar din neamuri,­­cari au stăpânit lumea ş’au dat nemuri­toare pilde de voinţă, de capacitate, de energie şi vi­tejie. Unui popor, ce se mândreşte cu o astfel de ori­gină, nu-i stă bine nici să se văicărească şi nici, mai ales, să se mulţumească cu o situaţie umilitoare în propria lui ţară. ^2.0h) /tr\~sr Mai multă credinţă, mai multă hotărâre, mai multă voinţă, mai mult optimism, mai multă încredere în vii­tor şi în destinele sale, — iată ce-i dorim noi poporului nostru acum în pragul anului nou ce se anunţă­ El e dator că printr-o supremă încordare să-şi a­­dune şi să-şi unească toate forţele şi fără a ţine seamă de greutăţi să înceapă marea bătălie pentru redobân­direa drepturilor sale asupra avuţiilor acestei tari şi pentru reintrarea în stăpânirea integrală a meleagu­rilor moştenite de la strămoşi iluştri. „N’am venit să aduc pacea, ci sabia. Foc am venit să arunc pe pământ!" — a spus Mântuitorul. Legea veche a fost înfrântă. Creştinismul a învins. Voi Români ascultaţi-L şi urmați-L! Numai astfel vă veţi mântui şi veţi face ca România să fie cu a­­devărat a voastră, V. NIŢESCU. In drum spre România de mâine de Constantin I. Odor. A mai trecut un an... Şi din şuvoiul timpului s’a mai des­­prins o pipă"v­ă "de vis şi rea­litate... Cu amintiri frumoase sau u­­râte, cu iluzii spulberate sau nu, cu sau fără necazuri, cu păreri de rău sau fără păreri de rău, a mai trecut un an . Un an de bucurii şi supărări, de dragoste şi ură, de adevăr şi minciună, de lux şi sărăcie, de criză, mizerie, haos şi iluzii. Un an, în care lipsa de ade­văr, de cinste, de modestie, de demnitate şi bunătate era tre­cută la foc de mari mă­riri. Un an în care inconştienţa a orbit atâţia trândavi, atâţia răi, atâţi ambiţioşi stupizi şi egoişti, a căror singură grije a fost se­tea nebună de aur, lux şi plă­ceri. Un an în care nenumărat tele impozite au apăsat, ma­­mult ca ori­când, pe umerii îm­­­ovăieţi de mizerie ai bietului contribuabil. Un an în care nu­meroasele misiuni şi călători în țară şi străinătate, atâtea sine­­curi, banchete şi alte asemenea dovedite inutilităţi costisitoare au apăsat din greu pe umerii istovitului budget... Un an în care amestecul po­liticei în afaceri şi al afacerilor în politică a devenit o nouă normă de guvernare, iar numă­rul afacerilor scandaloase—din care atâţia favoriţi ai mai mari­lor zilei s’au pomenit îmbogăţi „peste noapte" — a fost fără de sfârşit.... Un an în care guvernanţii de azi au făcut dovada unei accen­­tuate şi condamnabile neputinţe de a’şi îndeplini angajamentele luate şi programul în baza că­ruia li­ se încr­edinţase continua­rea guvernării pe anul ce expiră.. Un an în care atâţia dema­gogi, atâţia mişei şi păgâni au căutat să ne stropească cu no­­roiu altarele străbune.. Un an în care adevăraţii şi puţinii români de bine din a­­ceastă ţară, cuprinşi de o legi­timă îngrijorare faţă de ziua de mâine, au dat alarma arătând tuturora drumul ce trebue urmat pentru a scăpa din haosul şi mizeria în care ne zbatem... In sfârşit, un an în care am suferit, am luptat şi am sperat atât de mu!U m SUV 4.1*1 UI UulpUlUi uaic se scurge, în aceleş etern ritm, simţim cu toţii că am mai îm­bătrânit cu un an; dar totodată avem în schimb astăzi după miezul nopţii, mângăetoarea ilu­zie a veşnicului început... Am mai îmbătrânit cu un an.. Un an... ce simplă, cât de in­stinctivă şi admirabilă demon­strare şi aplicare a adevărului filozofiei idealiste, că timpul nu-i decât un tipar, turnat de mintea omenească, în care se orânduesc, în complexitatea lor, toate fenomenele lumei univer­sale...­­ A mai trecut un an... S’a dus,­­ pentru totdeauna dispărând cu­­ toate bucuriile şi necazurile lui­­ în adâncurile profunde şi întune­­­­coase ale implacabilului neant.. . ...Şi din adâncurile nepătrunse­­ ele aceluiaşi veşnic şi misterios neant apare un an nou, purta-­­ tor de iluzii mari pentru o viaţă­­ nouă. II aşteptăm cu toţii plini­­ de iluzii. Acesta trebue să fie­­ anul de scăpare, de mântuire, de adevăr şi lumină!... An nou I, an de bucurii pure­­ şi fericiri depline !.. . ...Dar, pentru că speranţele de­­ bine ale tuturora să se poată realiza, se cere în mod impe­rios lăpădarea de vechile obi­ceiuri. Trebue să înţeleagă fie­care că o refacere morală şi materială, că o stere mai bună, nu se poate realiza decât alun­gând şi înlocuind, cu ştirea şi prin voința noastră, minciuna prin adevăr, trândăvia prin muncă harnică, cinstită, sistematică şi rodnică, răutatea prin bunătate, orgoliul prin modestie, laşitatea prin curajul acţiunei şi al răs­punderilor, materialismul vulgar şi feroce prin idealism, îngâm­farea în uşurinţă, prin judecată şi sfatul prin exemplu !... Când largul şi adâncul gol, care există între valoarea so­cială şi morală a multora, va dispărea, când se va renunţa la atâtea meschine ambiţii şi deşertăciuni ale lumei acesteia şi se va duce o vieţă sănătoasă, serioasă şi demnă; când răii nu vor mai fi învingători, iar inte­resele particularilor sau ale vre­unui partid nu se vor mai con­funda cu interesele generale ale ţarii şi neamului; când pa­triotismul verbal şi ipocrit nu va mai fi la modă, iar minci­noasele promisiuni ale demago­gilor vor înceta de a mai a­­meţi norodul, când grija pentru binele obştesc şi dragostea faţă de ţara şi neamul nostru vor pătrunde adânc în sufletul fie­căruia, iar întreg prinosul dra­gostei noastre îl vom aduce pe altarul sacru al adevăratului pa­triotism, când, în sfârşit, în toate domeniile vieţii social-econo­­mice vom avea o conducere românească, formată din ele­mente de baştină, vrednice şi cu răspundere faţă de locul care i-a fost încredinţat,­atunci... Ş­e atunci putem fi siguri că spe­ranţele de bine cu care întâm­pinăm noul an, se vor trans­forma, fără întârziere, nu în du­reroase decepţii ca până acum, ci în realizări îmbucurătoare... Cu câtă înfrigurare şi na­dejde te­ aşteptăm... An nou ! Adevaraţii conducători, aceia a căror inimă şi suflet simt cu a­­devărat româneşte, cunoscători adânci ai durerilor şi năzuinţe­lor întregei firi valache, în do­rul lor de mai bine faţă de ţara şi neantul nostru, ne-a­u arătat adevărata şi singura cale lumi­noasă a mântuirii şi fericirii noastre: România Românilor. ...Şi plini de bucurie mărturi­sim cu mândrie că, grăuntele sămănat de marele român, d­e dr. Vaida-Voevod, a răsărit, a crescut şi a prins rădăcini pu­ternice în ogorul neprihănit al sunetelor româneşti. ...Dar, pentru ca izbânda să fie a noastră, tuturor adevăraţilor Români, dornici de a vedea, după atâta timp de suferinţe, lupte şi speranţe, o Românie într’adevăr românească, li se cere, mai întâi, de toate şi mai presus de ori­ce, sacrificii. Căci, nimic trainic şi puternic nu se poate construi în domeniul înalt şi frumos al naţionalismului, fără sacrificii mari şi continui. ...Şi, când fiecare va înţelege chemarea mesianică a celui ce propagă prioritatea elementului românesc pe plaiurile României întregite, şi va fi pătruns de rostul şi necesitatea sacrificiilor ce trebuesc aduse pe altarul sacru al patriotismului sincer, atunci refacerea morală şi ma­terială, a Ţării noastre, despre care se vorbeşte de atâta timp, nu va mai constitui un dezide­rat al viitorului. Atunci, perspectiva aşteptată de toţi, la începutul anului ce vine,­­va deveni o adevărată si­guranţă, despovărând sufletele de povara dusă până acum şi risipind nourii ce s’au strâns la orizont întunecând cerul. Atunci vom putea afirma, şi cu drept cuvânt, că anul în care vom scăpa de neghină, a sosit ! An nou ! An al înfăptuirii visului nos­tru de demult, de e zi și de tot­deauna: România Românilor!! • ...Și când, după ultima bătae •

Next