Gazeta Transilvaniei, 1942 (Anul 105, nr. 1-100)
1942-06-11 / nr. 44
Taxa poştală plătită in numerar cont. aprobării Nr. 36474/1941 IPROPRIETARAAStRIATIIWAJVSTRA’BRAŞOV] Apare de două ori pe săptămâna prin îngrijirea unui comitet de redacţie. Atelierele tipografiei, Astra" Tf 1102. Pagini 4-6- 8 Lei 3 -STEAG RIDICAT LA REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA BRAŞOV. B-dul HECKLE FERDINAND nr. 12 Tf. 1513 fir P ATÎTTU SFINŢIT DE LUPTELE PURTATE SIH) CUTELE LUI MTTpr'Cr'Vnl Abonamentul anual lei 300 Autoritari si Societăţi lei 600 lurLoAnuliU DE ATATIA URMASI, IN FRUNTE CU * lUrllLoL.mlg Anunțuri si reclame (lupa tarif ' Anul 105 1838 Nr. 44 Inreg. Trib. Brașov S. II No. 6. I. 71/942 _______1 IllRig 1942 Sfârşit de an şcolar de V. Branisce Iarăşi s’au zăvorit porţile grele ale şcolilor din ţară şi un nou an şcolar a luat sfârşit. Un an greu de muncă, sacrificii şi privaţiuni. Multe şcoli au fost împiedecate luni de zile să-şi înceapă cursurile, căci în clase în locul băncilor de odinioară stăteau înşirate paturi albe de spital. Catedra dispăruse iar povestea neamului se închega vie din trupurile istovite ale flăcăilor noştri ce şi-au amestecat sângele cu glia desrobită. Nu mai târziu în iarnă a putut fi redată şcoala adevăratelor ei rosturi. In aceste condiţii, au început anul copii de toate vârstele, mai slăbiţi ca alte dăţi, mulţi dintre ei pribegi în propria ţară. Şi aceşti copii şi-au făcut datoria, aşa cum au putut şi cum programele supra-încărcate şi împrejurările grele le-au îngăduit-o. Dar nu s’a terminat bine şcoala şi ca la un consemn, s’au năpustit şi unii şi alţii să defăimeze acest tineret. Pentru a se ilustra ignoranţa şi proasta pregătire a elevilor ni s’au citat grosolane aberaţii scrise sau spuse la diferite examene. Din aceste răspunsuri, într’adevăr impresionante, s’a căutat să se tragă concluzia că întregul tineret nu ştie nimic temeinic şi este prost pregătit. Concluzie pripită şi inexactă. Pentru că cei care defăimează şcoala uită să menţioneze marele număr de elevi şi candidaţi bine pregătiţi, cu dragoste de carte şi învăţătură, pentru care şcoala nu este un „chiul, ci un prilej de a-şi afirma personalitatea. Şi anul acesta, mai mult poate ca în alţi ani am văzut aceste rezultate. Am văzut lucrări şcolare din diferite domenii, pline de originalitate, dovedind serioase cunoştinţe şi aprofundate cercetări personale. Că printre ele s’au strecurat lucrări mediocre sau absurde ? Exemplul unei fetiţe din cl. I care voind să caracterizeze pe I. Creangă scrie cu mult calm : „Creangă urmă şcoala normală şi-apoi îşi luă titlul de imperator" ne dovedeşte doar că unii copii sunt incapabili să asimileze chiar un număr redus de cunoştinţe, săşi formeze anumite noţiuni, ba chiar să memoreze un termen abstract. Ei formează o adevărată plagă pentru colegi, pentru profesori şi-şi câştigă nemurirea prin prostiile debitate la examene. Dar nu ei sunt şcoala, înfăţişarea adevărată a şcolii o dau elevii inteligenţi, capabili şi muncitori. Iar rodul muncii lor este sistematic învăluit de tăcere. In schimb, în jurul proştilor se face prea multă zarvă. Noii Academicieni de I. Bozdog Academia Română, cel mai înalt for de gândire şi cel mai autentic şi incontestabil reprezentant al unităţii de simţire şi al aspiraţiilor juste ale neamului, a completat două vacanţe. Doi uriaşi ai gândirii şi luptelor româneşti din ultimii 40 de ani au fost doborîţi de soarta vitregă, căreia prin mintea lor luminată, prin focul inimii lor învăpăiate, prin mărturisirea şi acţiunea lor curajoasă i-au adus atâtea corectări şi îndreptări în vieaţă : Nicolae Titulescu şi Nicolae Iorga. A stărui asupra acestor străluciţi ambasadori ai geniului românesc, asupra luptelor titanice pe care le-au dat exclusiv cu scopul de a ne asigura dreptul la o vieaţă naţională mai demnă şi corespunzătoare cu trecutul cinstit şi plin de sacrificii prin care ne-am impus dreptatea în faţa unei lumi — care nu ne-a cunoscut şi nu ne cunoaşte în de-ajuns nici astăzi, — ar fi o impietate să o facem în cadrele unui articol de ziar. A alege urmaşi vrednici în locul lor în sânul celui mai înalt areopag n’a fost un lucru de mică importanţă şi fără grele cumpene sufleteşti. Norocoasa alegere a umplut de sinceră bucurie pe toţi cei ce gândesc astăzi româneşte. Locul lui Nicolae Titulescu, care, după sdruncinările anului 1940 exprimase ca ultima sa dorinţă vrerea ca trupul lui să fie aşezat spre veşnică odihnă în inima ţării, în cimitirul bisericii Sf. Nicolae din Braşovul devenit aproape barieră trecătoare şi despărţitoare de fraţi, a fost completat cu I. P. S. Sa Nicolae Colan, episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Acest vrednic urmaş, prin munca şi strădania sa românească va rămâne ctitor întăritor de inimi greu încercate şi paznic dârz pe meleagurile strămoşeşti din inima Ardealului veşnic românesc. O îmbinare mai fericită a aceleaşi credinţe în scaunul mărturisirilor duhovniceşti din sânul Academiei între înaintaş şi urmaş, nici că s’ar fi putut face într’un chip mai grăitor şi cu mai mult temeiu de reazim pentru credinţa unui neam întreg. Credinţa în păstrarea biruinţii câştigate şi lupta pentru păstrarea ei până în ceasul morţii este lăsată testamentar spre pază şi desăvârşire urmaşului. Locul lui Nicolae Iorga, o biciul de foc al tuturor celor îndoielnici, al tuturor celor mici de inimă şi teroarea ştiinţific înarmată a duşmanului ce se încăpăţinează în contestarea drepturilor noastre istorice, etnice şi politice asupra întregului pământ românesc şi în dejosirea noastră, a fost completat cu tânăra, dârza şi productiva energie a lui George Brătianu. Fanatismul nobil, documentarea minuţioasă, temperamentul rece, judecata lucidă şi necruţătoare chiar în cele mai subtile argumente ştiinţifice, au indicat şi ridicat pe Gh. Brătianu la cea mai grea scară a demnităţilor publice. L-au aşezat de apărător şi luptător pentru drepturile vitale ale unui neam căruia i s’a făcut dar cele mai luminoase şi mai amănunţite dovezi, a căror descurcare şi punere în valoare îi vor lua tot timpul vieţii, atât de uriaşă este moştenirea ce o primeşte. Ambii noi academicieni sunt nu numai doi iluştri reprezentanţi ai spiritualităţii româneşti prin scrisul lor de publicişti fruntaşi ci şi creatorii şi depozitarii mai multor lucrări valoroase, de înaltă ţinută românească. Tineri de ani, maturi ca fire şi concepţie de vieaţă naţională, dârji şi neînduplecaţi ca luptători în stăruinţe pentru drepturile la onoare ale neamului, aceştia sunt cei doi noi nemuritori, prin alegerea cărora s’au cinstit pe sine înşişi ca şi neamul căruia i-au dat, alegătorii lor din ultima sesiune a Academiei. FOILETONUL „GAZETEI TRANSILVANIEI" CRONICA LITERARA de Aurel Marin HAR. MIHĂILESCU : Tâlcuirea lui. Poezii. Ed. „Petrodava". Piatra-Neamţ. Din cartea vieţii. Poezii. „Editura noastră". Bucureşti. Rareori am avut prilejul să ne cadă în mână o carte mai curios alcătuită şi tipărită ca această tâlcuire. De fapt, multe din versurile volumului nu sunt tâlcuiri ci simple tablouri din natură sau notaţii cu caracter confesional. Felul, original dar nerecomandabil, de a tipări fiecare poezie cu tot altfel de caractere tipografice dă impresia, la tot pasul, de album, chiar de album cu versuri vechi. Până şi dispoziţia strofelor nu este cea firească; capriciosul editor a căutat, se vede treaba, cât mai variate efecte. S’o spunem dela început că încercarea este temerară; de ceea ce s’a convins, credem, autorul însuşi atunci când pentru a doua sa carte, adoptă modul normal de tipărire. Nemţean get-beget, d-l Haralambie Mihăilescu utilizează un limbaj plin de sevă, apropiat de folclor sau poate, mai mult de poetul povestitor Ion Creangă. In bună tovărăşie deci se află, în atâtea din stihurile sale, şugubeţe chiar şi atunci când destule motive s’ar afla de amărăciune. Alături de cuvintele cu iz cronicăresc şi cele dialectale, neologismele abundă, poate şi spre a explica un fel de filosofie dedusă din propriile căutări de sensuri. Poetul se pare că nu găseşte noţiunea filosofică bine accentuată în frază şi nu pregetă să o sublinieze, desigur în dauna poeziei. Ca în Oraşul: Oraşul depărtărilor irumpe cu plopi subţiri în cer de pietre scumpe... I-a încolţit întrecerea de sine Umplându-i vechea linişte smerită şi-acum fiinţa lui abia-şi mai ţine năvalnica ieşire din ursită. Alteori cuvântul vechiu alternează cu neologismul, fără putere de sudare : Ochii de diavol — sămânţă căzută ’n iuţeală de veste — hojma cu voia răscoalei se mistuie cât o adoră !... O poezie mai generoasă nu întârzie însă a se arăta şi, dacă nu putem cita Zile lungi de ocnă sau Negura, ne vom mulţumi a transcrie măcar Nu tulbur nimănui . Nu tulbur nimănui nici suflu ciorba; vorbesc atâta de puţin : mă tem Gladstone şi Transilvania de A. A. Mureşianu După interzicerea în 1894 a funcţionării mai departe a Partidului naţional al Românilor din Transilvania şi Ungaria şi a ţinerii oricărei întruniri sau adunări cu caracter politic, conducătorii poporului român ajunseră într’o mare strâmtoare. Intr’o convenire ce au avut-o la Sibiu cu Ion Raţiu, graţiat în 1895, după un an şi mai bine de închisoare, în urma vizitei pe care Regele Carol I al României o făcuse împăratului şi regelui Francisc Iosif I la Ishle, Aurel Mureşianu făcu propunerea întocmirii unei „declaraţii protest la inteligenţii româneşti împotriva măsurilor de mai sus ale guvernului Hieronymi. Vorbind despre aceasta Ion Raţiu scrie în Octomvrie 1896 lui Aurel Mureşianu între altele : „Dacă părtăşeşti şi acum acest plan, pune-te şi fă această declaraţie, apăsat şi îndesat, cum ştii d-ta, pentru ca cu drag să o citească Flourens şi Gladstone şi toţi amicii cauzei noastre din străinătate. Nu voim să vorbim aici de energicul „Protest" care a şi fost compus şi tipărit în 1896, ci voim să remarcăm faptul amintirii în scrisoarea de mai sus, alături de marele prieten şi sprijinitor al Românilor din monarhia habsburgică, care a fost valorosul ministru de externe al Franţei, Emil Flourens, şi a fostului, în mai multe rânduri, ministru-preşedinte al Angliei, William Gladstone (1809—1898). Gladstone care este considerat drept unul din cei mai mari bărbaţi de stat ce i-a avut vreodată Anglia, a fost, am putea zice, singurul bărbat politic al Angliei din veacul trecut, de o adevărată concepţie liberală, care a luat în apărare şi cauza naţiunilor asuprite ale Europei. Lui îi revine şi meritul principal nu numai al încheierii tratatului de alianţă cu Franţa din Continuare în pagina 3-a