Gazeta Transilvaniei, 1945 (Anul 108, nr. 1)
1945-01-01 / nr. 1
■va pogiaia planta In ncatfar nri. aprobării Nr. 36474/1041 ware de douâ ori pe săptămână prin îngrijirea ep4 comitet de redacție. Atelierele tipografiei. Astra* I£ 1102. Pagini 4-6-8 Le» 3-GRBARITIU STEAG RIDICAT LA 1838 Nr. 1 long, Trib. Bravo* «. «1 tfs. 8, il. 71/949 Luni i Ianuarie 1945 ÆaraBBi’iwwii-wwiBiri ' rea iiiiiiw—unii..■■——an 15 Lei Ulja c 'S&U REDACŢIA SI ADML*CSTÎÎNC BRASOV. B dul REGELE FERDINAND Nr.12 Tf.1513 şi SFINŢIT BE LUPTELE PURTATE SUB CUTELE LUI DE ATATIA URMAŞ IN FRUNTE CU MUREŞENI! Abonamentul anual lei „Autorităţi şi Societăţi lei Anunţuri si reclame dupa tarif Anul 108 alful la rând: 1945 de Ion Colan Pe cei aruncaţi peste bord, i-am văzut : plini de sânge, mânjiţi de asasinate, grei de neomenit. Cân turbaţi cu cerul gurii negru. Noi? Păi da, noi, dintre munţii ce se bat în capete, trebuia să i°şim fecioară imaculată. Aşa pretind munţii, uitând fiecare că fecioria noastră ar fi rămas intactă dacă România ar fi fost plasată de Dumnezeu în altă parte a pământului decât unde este azi şi va rămânea mereu. La începutul celui de al 6-lea an războinic, când am gustat din toate prieteniile şi toate duşmăniile deopotrivă, parcă îţi vine să pui o înveluare- recapitulativa formulată cam aşa : Prietenilor şi neprietenilor, spuneţi-ne : unde ni-i ţara? Că de-o văd de sus, is flendure poalele toate. Iar de jos de-o văd, până unde ochii cuprind, oamenii au uitături speriate ca sălbătăciunile încolţite de dulăi. Unde ni-i ţara, că până mai deunăzi, vezi Doamne, ca „aliaţi" ai Ungurilor, aceştia ne-au îmbucat o parte din Ardeal, iar azi, ca duşmani ai lor, în loc să le stea bucătura în gât, tot ei o consumă, şezând în capul mesei, în timp ce noi, proprietarii, suntem duduiţi şi din bătătura noastră. Să mai înţeleagă cine poate! * Din 1939 anii îi tot numărăm: unu, doi, trei, patru, cinci. Iată-l şi pe*al şaselea, încruntat cum nu se mai poate. Furtuna e ajunsă în toiu. Mai negru de-aşa cerul n’are cum se întuneca. Undeva şi cândva mâinile adunate de pretutindeni o să plesnească. Lumea nu le mai încape. Până acum a durduit şi a trăznit ba în dreapta, ba în stânga. In 1945 înaltele ţării îşi vor descărca toată povara de trăznete. Omenire, ţin’te bine! O să-ţi crape temeliile, zidurile ţi se vor surpa, căpriorii vor fi smulşi din încheieturile lor. Până acum s’a făcut strategie. Cu 1945 începe furia finalului, un final lung cât o tragedie clasică. Aceasta-i zodia în care intră în lume al şaselea an de războiu. Ne va aduce el şi înseninarea dorită? Aşa de cuminţi nu suntem ca s’o prorocim. Vom mai avea de îndurat? Sigur ! Crâncen de sigur ! Şi vom îndura cu atât mai mult, cu cât nu vom fi toţi fanatic de uniţi. In această unire stă tot secretul viitoarei noastre izbânzi. Guvernele şi regimurile se pot schimba. Noi trebue să fim conştienţi, ca popor, de un singur lucru: un guvern legal constituit e bun ; îşi duce fiecare crucea lui. Continuare în pagina 6-a încurajări de Anul Nou sau Vilma veghează de v. Branisce In țara noastră este prea multă lume pesimistă. Prea se sperie şi se îngrijorează fără pricină. Ba vezi pe unul neliniştit de soarta fraţilor din Transilvania de Nord, rămaşi pradă unor uneltiri milenare. Ba vezi pe altul îngrijorat de campaniile de calomnii şi ură, ce se ţes cu măiestria pânzei de păianjen, doar-doar vor prinde victime în mreje. Un al treilea se îngrozeşte de valul de scumpete, ce se abate ca o grindină în miez de vară. Un altul tresare ca muşcat de şarpe când vede acte anarhice, revărsăndu-se ca puhoaiele de primăvară. Iar alţii, mulţi, se întreabă ce viitor ne aşteaptă. Pentru ce atâta îngrijorare ? Pentru ce temeri şi îndoieli ? Pe semne, mai susnumiţii nu sunt la curent cu ce se petrece în lume. Nu ştiu că neamul nostru nu este chiar aşa de părăsit de Dumnezeu, lăsat la cheremul nimănui. Nu ştiu că la căpătâiul nostru veghează suflete miloase. Dacă mai zilele trecute ar fi citit cu băgare de seamă aceşti alarmişti fără motiv presa noastră şi ar fi descoperit nişte rânduri sincere şi calde scrise din prilejul unei sărbătoriri, şi-ar fi recâştigat cu toţii calmul pierdut şi şi-ar fi putut vedea liniştiţi de treburi. Pentru el, pentru aceşti mizantropi, reproduc menţionatele rânduri. Este vorba de o telegramă adresată d-nei Ana Pauker d- Vilma şi reprodusă în presă. Iată textul : „iScumpă Ana — îmi aduc aminte cu bucurie de zilele de 13 Decemvrie pe care le-am sărbătorit împreună în condiţiunile grele ale închisorii. Iţi datorez multă recunoştinţă pentru ajutorul şi învăţătura pe care mi-ai dat-o, tovarăşă Ana, şi asigur partidul nostru, a cărui reprezentantă eşti, că voiu lupta fără nicio şovăire până la eliberarea completă a poporului român de subt jugul fascist Iţi doresc multă sănătate şi vieaţă lungă, pentru a putea să conduci mai departe lupta poporului român pentru o Românie liberă şi fericită. Să trăeşti ani mulţi, tovarăşă Ana. Vilma“ Cum, nu ştiţi cine e Vilma ? Credeţi, poate, că este vorba de un act particular, menit să schimbe cuvenitele urări de fericire din prilejul unui eveniment familiar ? Nu ! Vilma este o ambasadoare. Ea vorbeşte, nu în numele ei personal, ci în calitate oficială. Iar preocupările ei nu sunt de ordin particular. Ea angajează viitorul neamului românesc. Pentru acesta şi-a devotat scop şi strădanie în vieaţă. Pentru această izbândă stă chezaşă cu toată autoritatea ei morală. Stând lucrurile aşa, noi nu mai avem pentru ce să ne îndoim, pentru ce să ne tulburăm. Totul este de minune orânduit în cea mai minunată dintre lumi. Fiecare dintre noi putem să ne vedem mulţumiţi şi împăcaţi de treburi. Am scăpat şi de griji şi de necazuri. Are cine să ne ducă la liman. Neam român, culcă-te pe cea ureche ! Vilma veghează. Destinul îţi este asigurat. Dormi în pace ! — Continuare în pag. 6-a — Feciorul lui badea Bias e reacţionar de Dr. N. Căliman Aşa glăsueşte o hârtie scrisă către o autoritate românească: Având în vedere că.......... având in vedere. . . . considerând. . . . considerând. . . . erei păcate mari, toate acestea îl clasează pe feciorul lui badea Nicolae între elementele reacţionare, periculoase intereselor de stat. Până mai alaltăieri această secretare de „periculos intereselor de stat" se făcea în altă limbă, astăzi sunt făcute aceste consideriţii în limba românească. Acum, feciorul lui badea Nicolae nu se prea sperie de astfel de judecăţi strâmbe şi aspre. In copilăria lui,i umbla cu vitele noaptea, prin întunerec şi a învăţat să nu-i fie frică. Aşa l-a învâţat badea Nicolae. Şi el aşa a rămas. Nu tremură şi nu-i este frică nici de întunerecul iadului. Tremură şi se cutremură numai acei oameni, care nu prea au conştiinţa curată. Unii ca aceştia tremură şi de umbra lor. Şi se sperie de vorbe şi oameni numai aceia care au conştiinţa încărcată cu păcate omeneşti, sau cu păcate , naţionale şi sociale. Şi — har Domnului ! — nu o spune ca vameşul, o spune numai * pilit -'7,-* Te. *e 10S-a lui badea Nicolae este complet sănătos şi are conştiinţa de tot liniştită. Nu o are încărcată cu păcate omeneşti de neiertat, şi nu o are încărcată mai cu seamă cu păcate naţionale şi sociale. De aceea nu se teme şi nu tremură nici de oamenii care sunt cătrăniţi rău de tot şi nici de vorbele lor. Puţin îl cam doare şi-l supără răutatea şi reaua credinţă a lor. Mai cu seamă reaua credinţă. Această boală morală de care sufere aşa de mulţi Românaşi de ai noştri şi de care se face uz în zilele noastre aşa de mult. Aceasta îl supără mai mult. Şi apoi oamenii care vorbesc şi scriu azi au pentru scrisul şi vorbele lor o circumstanţă atenuantă. Vorbele şi părerile lor nu mai au valoarea lor adevărată. Sunt ca banul de azi, cu o valoare foarte scăzută. Azi prea mulţi oameni strigă tare de tot în pieţe şi gazete. Foarte mulţi însă nu au bine lămurite nici vorbele, nici noţiunile şi nici principiile pe care le strigă. Şi vorbele, şi noţiunile, şi principiile ies foarte deseori numai din gură, sau din pana prea uşoară la scris. Ele nu mai ies din adâncimile inimii şi ale sufletului. Nu te fereşti pe stradă sau în vieaţa publică din calea unui grăbit, sau a unui îndrăsneţ — şi sunt foarte mulţi de aceştia — îţi strigă pe loc în mijloc de stradă, sau în ziarul său, cât îl ţine gura şi pana: reacţionarule, fascistule, hitleristule, întocmai cum altădată