Gazeta Transilvaniei, 1945 (Anul 108, nr. 1)

1945-01-01 / nr. 1

■va pogiaia planta In ncatfar nri. aprobării Nr. 36474/1041 ware de douâ ori pe săptămână prin îngrijirea ep4 comitet de redacție. Atelierele tipografiei. Astra* I£ 1102. Pagini 4-6-8 Le» 3-GRBARITIU STEAG RIDICAT LA 1838 Nr. 1 long, Trib. Bravo* «. «1 tfs. 8, il. 71/949 Luni i Ianuarie 1945 ÆaraBBi’iwwii-wwiBiri ' rea iiiiiiw—unii..■■——an 15 Lei Ulja c 'S&U REDACŢIA SI ADML*CSTÎÎNC BRASOV. B dul REGELE FERDINAND Nr.12 Tf.1513 şi SFINŢIT BE LUPTELE PURTATE SUB CUTELE LUI DE ATATIA URMAŞ IN FRUNTE CU MUREŞENI! Abonamentul anual lei „Autorităţi şi Societăţi lei Anunţuri si reclame dupa tarif Anul 108 alful la rând: 1945 de Ion Colan Pe cei aruncaţi peste bord, i-am văzut : plini de sânge, mân­jiţi de asasinate, grei de neomenit. Cân­ turbaţi cu cerul gurii negru. Noi? Păi da, noi, dintre munţii ce se bat în capete, trebuia să i°şim fecioară imaculată. Aşa pretind munţii, uitând fiecare că fecioria noastră ar fi rămas intactă dacă România ar fi fost plasată de Dumnezeu în altă parte a pămân­tului decât unde este azi şi va rămânea mereu. La începutul celui de al 6-lea an războinic, când am gustat din toate prieteniile şi toate duşmă­niile deopotrivă, parcă îţi vine să pui o în­veluare- recapitulativa for­­mulată cam aşa : Prietenilor şi neprietenilor, spuneţi-ne : unde ni-i ţara? Că de-o văd de sus, is flendure poalele toate. Iar de jos de-o văd, până unde ochii cuprind, oamenii au uitături speriate ca sălbătăciunile încolţite de dulăi. Unde ni-i ţara, că până mai deunăzi, vezi Doamne, ca „aliaţi" ai Ungurilor, aceştia ne-au îmbucat o parte din Ardeal, iar azi, ca duşmani ai lor, în loc să le stea bucătura în gât, tot ei o consumă, şezând în capul mesei, în timp ce noi, proprietarii, suntem duduiţi şi din bătătura noastră. Să mai înţeleagă cine poate! * Din 1939 anii îi tot numă­răm: unu, doi, trei, patru, cinci. Iată-l şi pe*al şaselea, încruntat cum nu se mai poate. Furtuna e ajunsă în toiu. Mai negru de-aşa cerul n’are cum se întuneca. Un­deva şi cândva mâinile adunate de pretutindeni o să plesnească. Lumea nu le mai încape. Până acum a durduit şi a trăznit ba în dreapta, ba în stânga. In 1945 înaltele ţării îşi v­or descărca toată povara de trăznete. Omenire, ţin’te bine! O să-ţi crape temeliile, zidu­rile ţi se vor surpa, căpriorii vor fi smulşi din încheieturile lor. Până acum s’a făcut strategie. Cu 1945 începe furia finalului, un final lung cât o tragedie clasică. Aceasta-i zodia în care intră în lume al şaselea an de războiu. Ne va aduce el şi înseninarea dorită? Aşa de cuminţi nu suntem ca s’o prorocim. Vom mai avea de îndurat? Sigur ! Crâncen de sigur ! Şi vom îndura cu atât mai mult, cu cât nu vom fi toţi fana­tic de uniţi. In această unire stă tot secretul viitoarei noastre iz­bânzi. Guvernele şi regimurile se pot schimba. Noi trebue să fim conştienţi, ca popor, de un singur lucru: un guvern legal constituit e bun ; îşi duce fiecare crucea lui. Continuare în pagina 6-a încurajări de Anul Nou sau Vi­lma veghează de v. Branisce In țara noastră este prea multă lume pesimistă. Prea se sperie şi se în­grijorează fără pricină. Ba vezi pe unul neliniştit de soarta fraţilor din Tran­silvania de Nord, rămaşi pradă unor uneltiri milenare. Ba vezi pe altul în­grijorat de campaniile de calomnii şi ură, ce se ţes cu măiestria pânzei de păianjen, doar-doar vor prinde victime în mreje. Un al treilea se îngrozeşte de valul de scumpete, ce se abate ca o grindină în miez de vară. Un altul tre­sare ca muşcat de şarpe când vede acte anarhice, revărsăndu-se ca puhoaiele de primăvară. Iar alţii, mulţi, se întreabă ce viitor ne aşteaptă. Pentru ce atâta îngrijorare ? Pentru ce temeri şi îndoieli ? Pe semne, mai susnumiţii nu sunt la curent cu ce se petrece în lume. Nu ştiu că neamul nostru nu este chiar aşa de părăsit de Dumnezeu, lăsat la cheremul nimănui. Nu ştiu că la căpă­tâiul nostru veghează suflete miloase. Dacă mai zilele trecute ar fi citit cu băgare de seamă aceşti alarmişti fără motiv presa noastră şi ar fi descoperit nişte rânduri sincere şi calde scrise din prilejul unei sărbătoriri, şi-ar fi recâş­tigat cu toţii calmul pierdut şi şi-ar fi putut vedea liniştiţi de treburi. Pentru el, pentru aceşti mizantropi, reproduc menţionatele rânduri. Este vorba de o telegramă adresată d-nei Ana Pauker d- Vilma şi reprodusă în presă. Iată textul : „iScumpă Ana — îmi aduc aminte cu bucurie de zilele de 13 De­cemvrie pe care le-am sărbătorit îm­preună în condiţiunile grele ale închi­sorii. Iţi datorez multă recunoştinţă pentru ajutorul şi învăţătura pe care mi-ai dat-o, tovarăşă Ana, şi asigur partidul nostru, a cărui reprezentantă eşti, că voiu lupta fără nicio şovăire până la eliberarea completă a poporului român de subt jugul fascist Iţi doresc multă sănătate şi vieaţă lungă, pentru a putea să conduci mai departe lupta poporului român pen­tru o Românie liberă şi fericită. Să trăeşti ani mulţi, tovarăşă Ana. Vilma“ Cum, nu ştiţi cine e Vilma ? Cre­deţi, poate, că este vorba de un act particular, menit să schimbe cuvenitele urări de fericire din prilejul unui eve­niment familiar ? Nu ! Vilma este o ambasadoare. Ea vorbeşte, nu în numele ei personal, ci în calitate oficială. Iar preocupările ei nu sunt de ordin particular. Ea an­gajează viitorul neamului românesc. Pentru acesta şi-a devotat scop şi stră­danie în vieaţă. Pentru această izbândă stă chezaşă cu toată autoritatea ei morală. Stând lucrurile aşa, noi nu mai avem pentru ce să ne îndoim, pentru ce să ne tulburăm. Totul este de minune orânduit în cea mai minunată dintre lumi. Fiecare dintre noi putem să ne vedem mulţumiţi şi împăcaţi de treburi. Am scăpat şi de griji şi de necazuri. Are cine să ne ducă la liman. Neam român, culcă-te pe cea ureche ! Vilma veghează. Destinul îţi este asigurat. Dormi în pace ! — Continuare în pag. 6-a — Feciorul lui badea Bias e reacţionar de Dr. N. Căliman Aşa glăsueşte o hârtie scrisă către o autoritate românească: Având în vedere că.......... având in vedere. . . . considerând. . . . con­siderând. . . . er­ei păcate mari, toate acestea îl clasează pe fecio­rul lui badea Nicolae între ele­mentele reacţionare, periculoase intereselor de stat. Până mai alaltăieri această secretare de „periculos intereselor de stat" se făcea în altă limbă, astăzi sunt făcute aceste conside­­r­iţii în limba românească. Acum, feciorul lui badea Ni­colae nu se prea sperie de astfel­­ de judecăţi strâmbe şi aspre. In­­ copilăria lui,­i umbla cu vitele­­ noaptea, prin întunerec şi a învă­­­­ţat să nu-i fie frică. Aşa l-a în­­­­vâţat badea Nicolae. Şi el aşa a­­ rămas. Nu tremură şi nu-i este­­ frică nici de întunerecul iadului. Tremură şi se cutremură nu­mai acei oameni, care nu prea au conştiinţa curată. Unii ca aceştia tremură şi de umbra lor. Şi se sperie de vorbe şi oameni numai aceia care au conştiinţa încărcată­­ cu păcate omeneşti, sau cu păcate , naţionale şi sociale. Şi — har Domnului ! — nu o spune ca vameşul, o spune numai * pilit -'7,-* Te. *e 10S-a lui badea Nicolae este co­mplet sănătos şi are conştiinţa de tot liniştită. Nu o are încărcată cu păcate omeneşti de neiertat, şi nu o are încărcată mai cu seamă cu păcate naţionale şi sociale. De aceea nu se teme şi nu tremură nici de oamenii care sunt cătrăniţi rău de tot şi nici de vor­bele lor. Puţin îl cam doare şi-l supără răutatea şi reaua credinţă a lor. Mai cu seamă reaua credinţă. Această boală morală de care su­­fere aşa de mulţi Românaşi de ai noştri şi de care se face uz în zi­lele noastre aşa de mult. Aceasta îl supără mai mult. Şi apoi oamenii care vorbesc şi scriu azi au pentru scrisul şi vorbele lor o circumstanţă ate­nuantă. Vorbele şi părerile lor nu mai au valoarea lor adevărată. Sunt ca banul de azi, cu o valoare foarte scăzută. Azi prea mulţi oameni strigă tare de tot în pieţe şi gazete. Foarte mulţi însă nu au bine lă­murite nici vorbele, nici noţiunile şi nici principiile pe care le strigă. Şi vorbele, şi noţiunile, şi princi­piile ies foarte deseori numai din gură, sau din pana prea uşoară la scris. Ele nu mai ies din adânci­mile inimii şi ale sufletului. Nu te fereşti pe stradă sau în vieaţa publică din calea unui grăbit, sau a unui îndrăsneţ — şi sunt foarte mulţi de aceştia — îţi strigă pe loc în mijloc de stradă, sau în ziarul său, cât îl ţine gura şi pana: reacţionarule, fascistule, hitleristule, întocmai cum altădată

Next