Glasul Bucovinei, decembrie 1918 (Anul 1, nr. 23-39)

1918-12-11 / nr. 23

Anul I. Cernăuți, Miercuri, 11 Decemvrie 1918 Glasul Bucovinei a­pare zilnic. Organ de propagandă pentru unirea politică a Românilor de pretutindeni, siI Director: Sexfiu­ pușcariu. Abonamentul: Pe un an 60 Lei, pe un an 30 Lei, pe trei luni 15 Lei. Un număr costă 40 Bani. Redacția și administrația: Cernăuți, Piața Unirii nr. 3 (Palatul național). Se primesc numai articole iscălite. Anunțuri și reclame: se calculă în Petit, coloana în două, pe pag. a­­ 4-a: un șir 30 b., de două ori 50 b., de trei ori 60 b. Pentru inserare în inte­riorul ziarului se urcă taxa cu 50%­ Homo bucovinensis. Specia aceasta de bipezi s’a desvoltat în pepi­niera politică a fostului regim austriac. E tipul re­negatului lipsit de convingeri naționale. Trăiam în credința că răsboiul mondial va stîrpi pentru totdeauna această specie, dară ne-am înșelat. Se vede că în Bucovina specia aceasta s’a bucurat de o îngrijire mai bună ca în cele­lalte provincii ale fostei împărății Habsburgice, căci ea a suportat toate grozăveniile răsboiului și menținîndu­se, îndrăsnește să iasă din nou la iveală din bîrlogul netrebniciei sale. Bucovina a fost și a rămas o țară româ­nească atît prin tradițiile ei istorice cit și prin caracterul ei etnografic, faptul acesta îndiscu­­abil a fost totdeauna un gaz în ochii foștilor noștri guvernanți și pentru aceea ei au căutat chip și fel de a șterge urmele trecutului și a înăbuși conștiința națională la populația băști­nașă. In năzuința aceasta fostul regim a găsit di Ia couceLâțeui, nősul de altă limba și lege, care venind din alte părți la noi aveau un vădit interes de a sprijini o doctrină, care tindea să șteargă deosebirea între străini și băștinași. Cum unii dintre aceștia nu aveau pa­trie, iar alții o aveau în altă parte, ei începură să propovăduiască doctrina „Bucovinismului“ (Bukowinaerthum) așa de favorită guvernului din Viena și celui din Cernăuți. Conform prin­cipiilor acestei doctrine, toate ne­amurile din Bucovina și în special Românii, trebuiau să se desfacă de convingerile lor naționale, să rupă orici legătură cu connaționalii lor de peste hotare, să-și abandoneze limba și să uite de datinele și obiceiurile lor strămoșești pentru a se contopi cu celelalte neamuri și într’o specie exo­tică bucovineană, cu limba de conversație germană. Și era sprijinită această doctrină de întreg apa­ratul administrativ și de școală, de la Universi­tate până la școala primară. Ademumirilor ei nu s’au putut sustrage nici unii dintre Români că răpăosatul Mustață, care devenise unul dintre cei mai fervenți propovăduitori ai acestei doctrine. Astăzi, când principiul național sărbăto­­rește marele său triumf, când statele vechi se prăbușesc și pe ruinele lor se ridică în tinerite state naționale țn hotarele etnice ale națiunilor, »Bucovinismul« trebue să dispară, iar cei, cari mai au interes la păstrarea lui, trebue să-și dea seama că toate străduințele lor stau în con­trazicere cu învățăminte culese din războiul mondial și că trebue să fie pus cu lumea. în urma actului de unire, 15/28 Noemvrie, Bucovina s’a realipit la România, în hotarele cărora nu este loc pentru homo bucovinensis, ci numai pentru civil Romaniae. î. Nistor. Nr. 23. Intrarea trupelor române in Alba-Iulia. Duminică trupele Române au intrat în Alba-Iulia,—au fost aștep­tate cu mare entuziasm cu flori și sunete de clopote. — Populația de toate naționalitățile este foarte mulțumită de venirea lor, scapân­­du-o de bandele ce jefuiau satele și orașele. ! Emil Forgaci Mâne vom petrece la locul de vecinicu od­ lïTl­ il|P- profesorul­ Emil Forgaci. Sufletul acestui fiu al Bucovinei a pornit spre locuri mai bune după ce si'a înfiorat de fericirea cea mai mare a țărișoarei Sale, mulțăm­it p­oate că dacă trebuie să în­deplinească prea de­vreme o fatală datorie­, a putut trăi cel m­ai mare ceas­ din istoria neamului să­u din acest colț de pământ. Mult a așteptat acest suflet ceasul Mântuirii și n'a vrut să-și părăsească învelișul șubred, până nu s'a con­vins câ­ în adevăr acest ceas a sosit. A așteptat așa de mult­­ încât în urmă nu voia să creadă că a sosit. „Trebuie să-i văd, dacă au venit" și săria din pat la fereastră, dar strada liniștită avea acelaș aspect străin și neîncrezător bolnavul își căuta patul suferință, căci nimic nu-­i arăta Sosirea acelora pe cari îi aștepta. Prie­tenii i-au adus în casă câțiva ofițeri români pentru a-1i convinge, căi da, oastea României a venit și aceasta a fost una cea mai fericită în viața profesorului Forgaci. A murit lăsând elevilor săi cea din urmă lecție: credința că ceea de dorești drept și ideia pentru care cheltuiești fără precupeție ceea ce ai mai scumpi în tine, trebuie să i se realiseze, chiar când Plume îi stă îm­potrivă. Și profesorul Forgaci nu și-a precupețit munca, pentru binele neamului Său, și-ia jertfit cu prisos tot ce Sufletul lui avea mai bun, având credința Că­ci piatra așezată de el­, via sprijini solid un edificiu pe care-l ridică un neam în cursul veacurilor. A murit fără gă­lăgie și a crezut. Credința i s-a îndeplinit atunci când munca i-a grăbit sfârșitul. Aceeași eternă tragedie a fiilor unui neam cari se ridică prin muncă și cad istoviți atunci când se cred ajunși lra ținută, vâslașul care moare cu vâslele sdrobite, cu ochii la limanul plin de doare, pentru ajungerea Căruia și-au cheltuit toate forțele. Nu e an care Să ne s­­cruțe astfel de jertfe tinere, care se sting atunci când energia lor s­ufletească­ ar fi mai de folos neamului. Acești eroi muți au au stat și ei l­a făurirea acestor­ vremuri noutăi, iar Sudoarea muncii lor se va înfrăți cu Sângele celor căzuți în câmp­ și vor da trăinicia dreptății operei, făurite. E. Forgaci a fost pentru elevii lui mai mult decât un profesor . Acel de Va observa viața românească din Bucovina până în zilele de astăzi, oprindu-se cu deosebire la viața școlară va putea prinde duhul vremurilor noua care începuse î­n ultimul deceniu a desmorți sufletul românesc Și a-l întări cu puterea unei credințe nouă. Profesorii au fost purtătorii de drapel­ ai acestei­ cre­dințe și și-au plus toată puterea lor de muncă în apărarea de înstrăinare a tineretului și în educarea lui nu așa cum spuneau regulamentele, dări urmăriau uciderea su­fletelor tinere, ci așa cum era potrivit cu firea acestor Suflete. E. Forgaci făcea parte din rândul acestor luptători, iar moartea lui e astăzi o lovitură grea pentru Ro­FVÜNESCU“ I­ânțâpii bucovineni, pentru cari fiecare forță intelectuală H fâ'f frujÎÉ­ ii­ ï de apărare într’o luptă grea. Zîla grea ce a dus-o în această țară elementul românesc cu vitregia împrejurărilor, l-a făcut să se în­armeze instinctiv cât s’a putut de bine, scoțând Cele mai viguroase elemente la luptă. Dar până a ajunge în rândul luptătorilor, mulți cădeau în lupta cu nevoile Vieții, iar alții ajungeau slăbiți dar mai îndârjiți la su­flete. Vreme de odihnă nu era. Peste trupurile celor că­zuți treceau luptătorii închinându-se și oțelindu-se în fața cellor morți. Profesorul E. Forgaci este ultimul luptător căzut p­e ogorul de glorie a Irim­eei intelectual o­­ boal­ă care nu cruță îi rodea firul vieții, dar cu graba omului care simte sfârșitul, căuta să dea tot ca­pitalul de muncă du care se simția dator. Mai ales în anii războiului, când țara era lipsită de multe forțe, el idel răm­­as acasă se credea dator să dea tot ce poate. A muncit, a suferit cele mai amare chinuri morale, a nădăjduit. Au fiost clipe când și credința cea mai oțerită trebuia­u să­ se clatine și E. Forgaci nu și-a pierdut în adândul sufletului nădejdea, dar­­ ziua cea mai neagră din istoria neamului Său, care a fost Marția Paștilor 1918, zi­ua tratatului de București a fost cea mai grea lovitură pentru această nădejde. De atunci prietenii nu l-au mai Văzut du fața Senină, nu l-au mai auzit Vorbind. A dărd­ut la pat și după o lungă suferință su­fletească și fizică a sfârșit cu toate în dimineața zilei de 16 Noemvre ,d­upă de și-a văzut credința împlinită. Du-te, Suflete bun, în lumea nemuririi, acolo îți vei găsi prietenii de luptă pentru neam și ei te vor primi în rânduirile lor, iar Românii bucovineni îți vor­ plâ&ixa amintirea vedinică! Gr. N. Să ne cunoaștem ! Am fost obicinuiți sa vedem în poporul german expresia unei deosibit de înalte culturi. Toate cunoștințele le luam prin intermediul limbii germane din comoara științei germane. Sentimentul german era un ideal pentru noi. Nu știu dacă Germanii erau conștinți de marea influență ce-o aveau asupra noastră, dar acuma când conștiința omenirii se conturează precis în grupe separate, avîndu-și fiecare rădăcina în forțele sufletești ale poporului respectiv, acuma noi ne dăm seama că între noi și Germani se sfarmă ceva: se sfarmă legăturile de admirație nemărginită pentru calități false. De a lungul vremii aceste legături au smuls aplauze sgomotoase și au îndrumat imitarea din parte­ne. Nu exista om mai fericit de­cât acela, care se adăpase la izvorul culturii germane. N­u au venit însă momente de încercare pen­sufletul românesc. Acum înseamnă să ți-1 degajezi de tot ce ți-s-ar fi părut povară pentru

Next