Glasul Bucovinei, decembrie 1919 (Anul 2, nr. 302-323)

1919-12-02 / nr. 302

\ Cernăuți, Marți 2 Decembrie 1919. r ADUI O (Basul Ztu­ass 60 lei, pe ‘h an 90 lei, pe trei luni 15 lei, pentru i $&tatiL sani«­ pe un an 30 lei, pe ’/i an 15 lei» pe trei | ț»i î.60 ;­­mimuri »umirul de Duminici pe tm an 10 lei, pe 1|, an 5 lei, pe trei ltuni 2.50 lei Un număr costă 25 bani. Redacția și administrația ^OPi­ăsițiș Sti**de Florifior 11 Mm« 33 (FOSTĂ DOMNEASCĂ) Se primesc articole numai iscălite se «asenleizau după tarif și se primesc la administrație STRADA FLONDOR io. 33 F­entre inserat« in interiorul ssiartlui se erei­ tes» cu 50 “K­* 1 % cucovmei Organul partidului democrat al unirii ASTARE ZISUS fI. Telefon !«■. 61. Fondator: Sext II Psrssari ®. Mi­ss­­onamentuli $­i prelaniei Nr. 302 Constituirea definitivă a Corpurilor Legiuitoare 81»­ Sisim­­Bi © ¥ 101 vice-președinte al Camerei^ sl­ I 1« Vasileo vicepreședinte al Se­natului« Secretari­­­i-I dr. Aural Mor­ar­iu la Camarfi, d-I dr. Ü. Gotlarciuc la Senat. DEMISIA GUVERNĂRI­UII VAITOIANU Banchetul parlamen­tarilor bucovineni UNIREA ARDEALULUI Prin adunarea dela Alba-lula dela 1 Decembrie st. e. 1918 i s’a dat Ungariei șo­­viniste lovitura de moarte. Nu anexarea părților slovace prin Cehi, nici desfacerea Croaților nu a însemnat moar­tea Ungariei, ci unirea Ardealului cu cele­lalte provincii românești. In Ardeal își pu­sese Ungurii toată speranța, din Ardeal ca­­­­pătau Ungurii toate comorile, Ardealul era țara făgăduință pentru­ ei. Când se apropia de dezastrul cel mare cu pași gigantici de pu­­­terile cetrale, Ungaria ar fi fost gata să re­cunoască independența Slavilor, dar de­li­berarea Românilor nu voia să audă. După revoluție ministrul naționalităților Oskar Jászi (fost Iacubovici, fost Iacobsohn) credea că cu știința lui sociologică va putea convinge pe Românii din Ardeal că ei n’au aceleași drepturi la independență ca Slavii de Sud. Insă Românii noștri încăpățînați, mai ales minunata noastră țărănime cu atât de puțină cunoștințe sociologice, s’au unit cu ceilalți frați, și s’au unit în sufletul lor toți țăranii și generația tânără de intelectual, necondiționat cu patria-mamă ; numai unii bărbați politici, tulburați de nițică „socio­logie“, au ingrimat niște condiții, pe care se grăbesc chiar dânșii a le face acum ne­tăcute, după ce s'au liberat cu de sub influența dela Budapesta desăvârșire și Viena. Și e lucru curios că chiar la Ardeal țineau Ungurii mai mult. Cunoscând bogă­ția și importanța Ardealului și părților ma­­ramurășene și crișene, ca sa an mai vor­bim de Banat, unde conducătorii nu se ocupau cu sociologia, nu trebuie să ne mirăm de pofte­le Ungurilor, dar ei își in­­temeiau aceste pofte per istorie. Insă istoria, ca de capul ei, nu știe să întunece adevărul cum obișnuiau s’o facă Ungurii. Istoria aceasta ne spune că Ardeal Iul a avut totdeauna o situație deosebită de a Ungariei. Când au început Ungurii să cu­cerească Ardealul, acesta își avea organizația politică a sa cu un Voievod în frunte, cum a rămas până la înfrângerea Ungariei din 1526. Voievodul acesta, evident se sprijinea pe majoritatea populației care era româ­nească. După 1526 Ardealul stă sub principi proprii atârnatori de Turci, cari principi calvini și-au dat toată silința, în felul lor, de a-și apropia Românii. Lor le-au urmat în finea secolului al XVII-lea Habsburg, nu ca regi ai Ungariei, în stăpânirea Ardealului și și-au început și ei experimentele politice. Abia la 1848 și mai ales 1867 s’au ne­bunit Ungurii, cerând „Unirea (Ardealului) sau moartea“. Și numai cu ajutorul Austriei le-a succes Ungurilor de a anexa Ardealul. întreaga Austro-Ungarie modernă, dacă putem întrebuința numirea aceasta pentru un stat cu apucături feudale din evul mediu, a fost bazată pe un putci tacit, dar moral: egemonia unei minori­ți, în Austria a ger­manilor, in Üungaria’ h. Truguîîilor. Odată ce a început a se discuta în Eu­ropa dreptatea intre popoare și s’a încercat înfăptuirea ei, fie și prin Sibie, era lucru firesc că unui sfat ca Austro-Ungaria îi sosise sfârșitul Ardealul și­ a găsit și el locul său ade­­vărat, de la care nu l'ar fi putut îndepărta nici un fel de condiție neroada. Căci istoria își merge drumul ei firesc, și Ardealul în totalitatea lui a înțeles acest drum și — i’a urmat! R. Gândea ....................................................................«•-------------------------------------------------------- « Ziua de 28 Noemb­rie la București (Banchetul parlamentarilor bucovineni) Vineri seara, după constituirea noilor birouri ale corpurilor legiuitoare, parlamentarii bucovineni s’au întrunit în restaurantu­ lordache, spre a sărbători ad­­­resarea zilei de 28 Noembrie 1918, când Congresul general al Bucovinei a proclamat adul Unirii noastre. Au luat parte la banchet pe lângă d. I. Nistor, șeful partidului democrat al Unirii, deputații și senatorii bucovineni în frunte cu I. P. S. S. mitropolitul Vladimir și un număr mare de oaspeți distinși, membri ai no­ului­ bloc parlamentar, delegați ai ziariștilor, ai studen­­țimei bucovinene e­tc. etc. Dăm după „Dacia“ raportul asupra acestui banchet: D. profesor I. Nistor a d­esc­his seria cuvântărilor in aplauzele și uralele însuflețite ale comesenilor. Amintind de cel mai mare eveniment al istoriei , unirea Bucovinei, spune că ziua aceasta de sărbătoare capătă o strălucire deosebită, fiindcă in aceiași zi săr­bătorim ți al doilea eveniment: constituirea primului parlament al României mari. ’ In decursul acestui an s’a pus temelia stăpănirei de vecie pe pământul desrobit al Bucovinei, /stor­a va judeca acțiunea noastră. Dacă dintr’o fostă provincie austriacă am reușit să facem o parte vie din România întregită, reușita încercărilor și străduințelor noastre am datorit-o con­cursului material și moral al vechiului regat cât și al celorlalte noi provincii. Dorobanțul român a consfințit prin intrarea lui în Bucovina desrobirea noastră. Și dacă noi avem me­ritul de a fi ținet aprinsă lumina conștiinței naționale, armata R­omână are un merit mult mai mare , prin sabie ne-a făcut dreptate, liberându-ne. Se cuvine clar, să ridicăm gândri și inmese noastre pentru conducă­torul ei viteaz și al familiei lui auguste. Să trăiască M. S. Regele Ferdinand.­­ Aplauze și mari urale au acoperit urarea cuvân­tătorului. A luat cuvântul apoi d. Șt.­­ Pop, care, descriind luptele seculare purtate pentru păstrarea naționalității române și sufletului românesc în Ardeal, declară că n’a venit în regat decât ca să întărească unirea între fiii aceieași patrie, iar nu să hrănească urile și desbi­­nările dintre frați. Din unirea celor buni din noile ți­nuturi cu cei bani din vechiul regat, nu poate ieși decât cea m­ai minunată roadă pentru­­ întărirea și prosperitatea scumpei patrii românești. Au mai vorbit d-nii Nistor Andronicescu, senator țăran din Câmpulung, frumos, inimos și răspicat, a­­rătând bucuria țărănimei bucovinene, care după 140 de ani de robie, deschide azi ochii în România liberă și rnire. D. V. Lițu, deputat al Dornei. Închină pentru luptătorii desrobirii naționale cu sabia în mână și pen­tru luptătorii creatori și propovăduitori românești.'Ri­­dică paharul în cinstea d-lor Iorga, Cuza, și a tu­­t­teror călăuzitorilor prin graiul și scrisul ier al gân­dului românesc unitar și birbilor. D. D. Zelea-Codreanu vorbește ca bucovinean, re­capitulând toate momentele mari ale redeșteptării ro­mânești în Bucovina. „Am jurat, spene d sa, că nu mă voia întoarce iu țara mea, decât cu sabia în mână și Dumnezeu, care a ocrotit neamul acesta, mă ajutat în gândul și speranțele mele“. D-sa vorbește și în numele parti­dului naționalist-democrat, în care s’a înscris ca lup­tător, pentru că acolo i’a condus datoria de a primeni sufletul și viața românească din vechiul regat. Mai vorbesc d-nii : dr. Reuț care a închinat pen­tru Ardeleni; Liviu Marian, basarabean, care a adus laude țărănimei românești, pentru a cărei desrobire, declară că au venit în țara mumă. D. Vasile G­o­ldiș exp­rimân­du-și bucuria, că nu mai e ministru și deci poate vorbi liber, spune că parlamentul s’a constituit ca să fundamenteze trăinicia statulei. Pentru aceasta datoria­ tinerilor generații este să stea cu ochii țintă la viitor, ca astfel să se deter­mine rostul statului și ai neamului. Zilee­le de azi ne îndeamnă pe toți ca conduce­rea să fie a tuturor, fără particularitate de clase și în virtutea interesului general să fie îndreptate toate in­teresele prezentului. Asupra raporturilor cu străinătatea, pe care țara este chemată să le încheie, d. Goldiș spune că pre­feră să fie fiul unui popor, care moare, apărându-și libertatea de­cât al unuia, care trâește im slugărnicie. D. G. Botică a vor­bit despre datoria cărturarilor de a trezi sufletul românesc din toate regiunile desrobite. I. P. S. S. Mitropolitul de Repta, arată în cu­vinte senine, rolul bisericii în pregătirea unirii tuturor Românilor. D. Filaret Doboș aduce elogii și mulțumiri presei, căruia îi răspunde confratele Durand, urând pentru trainica României mari înfăptuită. Studentul Nandriș salută în numele tinerimei căr­turari evenimentul sărbătorit. D. V. Ungureanu deputat din Flondoreni arată jertfele studențimei aduse pe altarul unității și idea­lului național. D. Căpitan Chițulescu rostește o însuflețită cu­vântare ostășească, glorificând eroismul soldatului ro­mân. Descrie înduioșător moartea eroică a primului ostaș român mort în Bucovina. ----------------------------------------------- —----------------------------------

Next