Glasul Bucovinei, iunie 1922 (Anul 5, nr. 1000-1020)
1922-06-25 / nr. 1016
Anul V. A I PARE ZILNIC Numărul 1 te» Cernăuţi, Duminică 25 Iunie 1922 abonamkin.gi4 . P* an an 160 iei, pe *is an 80 lei, pe trei luni 40 lei, pentru tirani zilnic: pe un an 80 lei, pe z js 40 iei, pe trei luni 20 lei. Numai numărul de Duminică : pe un an 32 lei, pe ’i, an 16 lei, pe trei luni 8 iei. Pentru străinătate pe un an 400 lei, pe Va de an 200 iei. Se primesc numai articole iscălite Manuscrisele nu se înapoiază RiîSfcivj ^Mdministraţia Cernăuţi Str.țjUr‘Domnească Mo. 33 Fondator: SEXUL PUŞCARIU. A.SJU»rFU**I ŞI HROLAMB5, se calculează după tarif şi se primesc la administraţia Strada Domnească No. 33 Pentru inserare îninteriorul ziarului se urcă taxa cu 68Y. A murit Take ionescu O telegramă a agenţiei «Ştefani» a adus ştirea, că Mercuri dimineaţa la 21 Iunie c. a încetat din viaţă în Roma, în clinica din via Toscana, Take ionescu. D-sa se îmbolnăvise mai astă iarnă la Neapole, şi acum îşi făcea convalescenţa în Roma la clinica amintită şi buletinele sănătăţii lui din ultimele zile erau cât se poate de îmbucurătoare, când deodată ne izbeşte aceasta ştire. Oricare ar fi fost atitudinea politică a contimporanilor faţă de acest bărbat de stat şi om politic al ţării româneşti, azi în faţa coşciugului său ne apropiem cu durere şi simţim, că rândurile celor, cari formau generaţia intermediară între cei dela 48 şi cea a zilelor noastre, se răresc, şi că prin dispariţia lui Take Ionescu reprezintantul ei cel mai desăvârşit s’a dus. Ori cari au fost neajunsurile vieţii publice şi ale bărbaţilor politici din vechea Românie în perioada după dobândirea independenţei şi proclamarea regalităţii până în zilele mari ale întregirii noastre naţionale, nimeni nu le poate contesta meritul, că au ştiut să consolideze mica Românie de ori pentru zilele mari de azi. Şi o mare parte de contribuţie la această operă o are Take Ionescu, intrat în viaţa publică la 1884 ales fiind deputat, el, deşi liberal, s’a raliat dela început grupărilor din opoziţie, şi s’a distins deodată prin vervă şi talent, şi a atras asupra sa atenţiunea tuturor. La 1888 după căderea guvernului Ion Brătianu, fapt, la care contribuise şi el în oarecare măsură, guvernul şi parlamentul cari i-au urmat sub impulziunile sgomotoase ale grupului George Vernescu, voia să deie în judecată guvernul lui Ion Brătianu. Unu! dintre cei dintăi, cari s’au opus şi cu succes la acest pas nesocotit a fost Take Ionescu. Peripeţiile politice de atunci îl împingeau tot mai puternic pe acest tânăr în rândurile prime, şi la 1891 îl vedem în ministerul Lascar Catarg»—Petre Carp deţinând resortul cultelor şi instruucţiunii publice. De la această dată rolul lui devine aproape covârşitor în rândurile partidului conservator şi se menţine până la 1908, când concentrându-se toate nuanţele conservatoare din nou sub şefia lui Petre Carp, el se retrage cu grupul său din partid şi înfiinţează partidul conservator democrat. Primele Succese electorale de atunci nu i-au îndeplinit însă speranţele cari le nutria, căci la începutul anului 1911, odată cu schimbarea guvernului, n’a fost chemat el, ci abia mai târziu în Noembrie 1912 a format guvernul de colaborare Titu Maiorescu—Take Ionescu, care a dus la bun sfârşit răsboiul balcanic din 1913. Când după acest război şeful partidului liberal dl. I. I. C. Brătianu a abordat programul nou al vremurilor de azi, sufragiul universal şi exproprierea, Take Ionescu l-a secondat fără rezerve în această întreprindere. Dacă toate acţiunile politice ale lui Tache Ionescu de până acum, aveau la baza lor, pe lângă interesul obştesc, pe care nici un bm politic nu-l poate trece cu vederea, şi o tilature de calcul personal, care izbea mai ales veleităţile tradiţionale ale unor cercuri, pe cari n’a voit să l le servească cu preţul demnităţii sale până la sfârşit, din ajunul vremurilor noi, de la începutul marelui războiu, această lăture a dispărut la ei. Puterea elementară, cu care se punea la ordinea zilei problema românească după iz- I bucnirea marelui războiu, l-a rupt pe el cel dintâi din angrenajul puterilor centrale. De unde în trecut el avea argumentele cele mai convingătoare pentru politica României alături de puterile centrale, şi trecea ca cel mai desăvârşit teoretician al acestei politici, mamele războiu l-a desbărat de aceste prejudecăţi şi i-a dat toată vigoarea tinereţii pentru I «politica instinctului naţional cum numia el noua orientare politică a României. Când se va scrie istoria zilelor de astăzi, se va ştie, cât de mare a fost contribuţia lui. Generaţia de azi însă ,da*, că el fost pe lângă Nicu Filipescu propagandistul ce! mai hotărît şi consecvent, şi a rămas la acest punct de vedere, chiar şi atunci, când ţara era în imposibilitate de a-1 urma. Sfârşitul fericit al marelui războiu i-a dat lui precum şi tuturor toată satisfacţia sufletească, cărei în curând i-a urmat şi cea politică. In guvernarea trecută fiind ministrul afacerilor străine a pus la cale Mica Înţelegere, care la conferinţa din Genova şi a dovedit importanţa ei, iar după guvernul d-lui general Averescu a format un guvern de tranziţie sub preşidenţia sa, împrejurările noui politice cu impetuozitatea lor din viaţa noastră publică de azi l-au lăsat în urmă ca factor de politică internă pe d-nul Take Ionescu, şi astfel rolul său în zilele noastre nu era cel al unei forţe politice, ci doar rolul, la care îi ridica opera trecutului şi prestigiul său personal. De aceea, oricare ar fi fost forma şi condiţiunile colaborării lui cu generalul Averescu, acesta nu i-a îngăduit nici o ingerinţă în politica internă pe vremea guvernării sale. Cum erau perspectivele lui viitoare, cine ştie!? Desigur personalitatea lui în resorturile ei intime ascundea încă multă voinţă şi dor de muncă pentru popor şi stat, căruia prin un decurs de 38 de ani s’a dat întreg, dar moartea a pus acestor perspective un prematur sfârşit. Precum nu ni putem da seama azi de rolul şi opera lui întreagă, tot astfel nu ştim cât de mare este perderea prin moartea lui, dar desigur cu toţi simţim, că ţara pierde pe unul din fiii ei mari, probaţi şi deplin devotaţi propăşirea acesteia. Cu aceste sentimente ne apropiem şi noi de sicriul, în care sunt cuprinse rămăşiţele pământeşti ale celui, care a fost Take Ionescu şi cu durere în suflet zicem: Popor şi ţară îţi va păstra o amintire recunoscătoare. • A. Burac, Cilil.,Glai Ckelli,‘ Nr. 1016 Un răspuns cum se cuvine D. ministru preşedinte Ioan I. C. Brătianu a făcut în şedinţa Adunării Deputaţilor, ţinută Marţi 20 Maitie, un clasic expozeu asupra rolului pe care l-a jucat România la conferinţa de la Genova. Cu acest prilej, deputatul socialist din Cernăuţi d. Pistiner ţinând să repete cu orice preţ după pilda reprezentanţilor bolşevici de la Genova aceleaşi învinuiri neadevărate şi banale de tendinţe războinice împotriva României şi să ceară după pilda vorbitorilor din adunarea minoritară de Dumineca trecută din Casa Germană, ca austriacismul privilegiat minoritar să se perpetue în Bucovina la nesfârşit, a primit de la d. preşedinte al consiliului de miniştri această replică bine meritată. Dl. M. G. ORLEANU, preşedintele Adunărei: Dl. Prim-ministru are cuvântul. Dl. I. I. C. BRÂTIANU, Preşedintele Consiliului: Sunt mulţumit, că onoratul orator şi-a ţinut cuvântarea. Sunt mulţumit pentru că aducând la tribună partea cea gravă a cuvântarei sale, aducând la tribună acuzaţiuni neîntemeiate, ne-a dat posibilitatea cu demnitate, fără a le căuta acolo, unde nu ne coborâm, să restabilim adevărul. D-lor, din rostul cuvântării sale, îmi permiteţi să spfcus3c vre**s- douăr4iservaţi w. • ■.tâ i .căAihen*lismul nostru şi dorinţa noastră de frăţietate pentru minorităţi este reală Şi complectă; aceasta nu implică că nu e* util ca minorităţile să cunoască limba rega-. iului şi chiar cuvântarea onoratului orator... (ilaritate, aplauze) ne sileşte să constatăm că este în folosul minorităţii, ca ea să vorbească limpede şi frumos limba în care este obligat să se rostească la tribună, (ilaritate, aplauze). D-lor, în cuvântarea pe care a ţinut-o, d-l orator, a vorbit de oligarhie şi de democraţie. „Oligarhie“, eu ştiu, după înţelesul cuvântului, că este domnia şi stăpânirea celor puţini, iar democraţie este stăpânirea poporului întreg. Mă întreb d-lor: cari sunt cei puţini cari vor să-şi impună voinţa şi cari sunt cei mulţi cari reprezintă, şi în fond şi"în lege voinţa poporului? (Aplauze). Democraţia, o reprezentăm noi majoritatea (aplauze prelungite) iar dv. reprezentaţi adevărata oligarhie, (aplauze prelungite)... oligarhie care vrea cu silnicie să impue experienţe primejdioase unei societăţi care are nevoe de sănătate pentru a se desvolta, (aplauze prelungite). Aţi expus aicea o politică care este tocmai contrariul politicei, pe care am făcut-o noi la Genova: noi, la Genova am căutat tot ceea ce putea uni statele mari cari reprezintă civilizaţia lumii, pentru ca, pe unirea lor, să se poată stabili pacea sănătoasă pe care să se desvolte Europa întreagă. Dvs. aţi încercat şi aici ca aiurea să puneţi în contrazicere Anglia şi Franţa. Am să citez aici, faţă de politica pe care o reprezintaţi cuvintele nu ale reprezintantului Franţei, care spunea reprezintanţilor Rusiei: „nu stau să discut teorii cu dvs., când aţi pus ţara dvs. în acea stare de mizerie şi de durere încât’ sunteţi siliţi să cereţi ajutorul lumii întregi (aplauze), nu pentrucă să vă desvoltaţi, ci pentru ca să puteţi pune capăt foamei, morţii şi a canibalismului“ (aplauze îndelung prelungite). Voiu cita însă, d-lor, cuvintele d-lui Lloyd George, adică ale primului ministru al Angliei, spuse aceloraşi reprezentanţi ai Rusiei când le zicea că nu pot veni totdeodată cu mâna întinsă ca să ceară ajutor şi cu pumnii ridicaţi ca să ameninţe (aplauze îndelung prelung). Iată de* ce d-lor, cuvintele care s’au spus de la această tribună nu numai că nu mă impresionează dar mă confirmă încă mai adânc în necesitatea luptei pe care trebue să o ducem ca prin libertate, dar prin ordine, prin democraţie sănătoasă voinţa luminată a celor mulţi să domnească iar nu stăpânirea celor violenţi, (aplauze prelungite). Reprezentăm adevăratele interese ale desvoltărei democraţiei româneşti şi ne numim partid istoric democratic," pentru că noi am contribuit mai mult decât oricine la deşteptarea şi la desvoltarea forţelor acestei democraţii, (aplauze îndelungite, adunarea în picioare ovaţionează prelung).