Glasul Bucovinei, martie 1923 (Anul 6, nr. 1203-1229)
1923-03-01 / nr. 1203
Pag. 2_____________________________ Dela fraţii Istro-Români Iarăşi veste bună dela fraţii noştri din Istria! Revista florentină «Marzocco» din 13 August 1922 relevează un articol al publicaţiei triestine «Era nuova» (de pe Aprilie 1922), articol din care se vede că Consiliul Provincial Istrian a decis să creeze un fel de republică autonomă a celor 3000 (trei mii!) de Români istrieni, pentru a le asigura şi antrena forța de rezistență naţională şi pentru a ne păstra cât se poate de mult acest prea interesant ultim fragment de popor român dela poalele Montelui Maggiore *). Sânt doară Români de origine aceşti cei din urmă Istro-Români, cuvintează «Marzocco», — Romani, cari «poartă încă în caracterul lor antropologic şi în obiceiurile lor o cât se poate de bine marcată dovadă a originii lor latine». Nobila iniţativă italină ne umple sufletele de bucurie, şi bucuria noastră se cristalizează în cele mai adânci sentimente de mulţumire pentru marele filolog de la Torino: Matteo Bartoli. Stăruinţei şi râvnei lui, şi tovarăşilor lui se datoreşte părinteasca purtare de grijă de care vor fi acu părtaşi Românii istrieni! Şi desigur, în cuvintele lui Bartoli cari constată că graiul istro-român «în descompunerea agoniei» astăzi, întrebuinţat numai în uzul domestic şi înlocuit de altfel de limba croato-slovenă în relaţîunile cu ceilalţi, e un graiu «prin forţa lucrurilor sibilin», — desigur în cuvintele acestea vibra mai mult decât numai interesul savantului! Iar vibraţia aceasta fu destul de puternică pentru a răzbate şi în inimile , celorlalţi chemaţi dintre conducătorii italeni... .Motive de ordin practic, de interes naţional şi de natură sentimentală ne îndeamnă pe noi Italienii să ne ocupăm de această populaţiune, să retrezim în ea sentimentul naţional românesc amorţit în inimi şi s’o facem a înţelege că şi ea aparţine marei familii latine!» — încheie revista «Marzocco». Vânt de primăvară bate pentru naţionalităţile pământului de astăzi, înviorător şi blând ca o mângâiere —, chiar dacă ar fi să mângâie numai ultimele clipe ale unei agonii!.... L. Bardes I.—.rw—■ i .in * « * • ■»■■■ i ■■■■■' mi .n ■■■!■■ Ill M Hill! nut miliare Problema valutară Marţi, 27 Februarie c., d. prof. Dr. Ch. Coroamă şi-a continuat la Universitate expunerile d-sale extrem de interesante despre problema valutară. Conferenţiarul arată cauzele cari au adus depreciarea valutei. Cauza principală este inflaţiunea monetară. Statele nu şi-au putut asigura prin impozite şi împrumuturi echilibrul economic şi financiar şi subt astfel de împrejurări au fost nevoite să pună în funcţiune maşina de tipărit bani. Cuvântul inflaţie este explicat de ziarul »Argus« în modul următor: Nişte fermieri din America, având să plătească unele datorii, au dus în scopul acesta vite la vânzare. Pe drum, auzind însă că preţul vitelor a scăzut şi că astfel nu vor putea acoperi în întregime datoriile lor, au dat vitelor să lingă sare, iar după aceea le-au dat apă, încât la cântar greutatea lor a tras în folosul vânzătorilor. Trucul acesta al fermierilor americani explică astfel inflaţia. Inflaţie înseamnă inundarea pieţei cu monedă, fără a se ţine seama de raportul ce trebuie să existe între bogăţia ţârii şi cantitatea monetară. Banca de emisiune nu poate emite noui bilete ’) Veii „Glasul Bucovinei“ No. 1186, din iniţiativă proprie, ci dacă este nevoie pe piaţă şi dacă este sesizată. Unei cantităţi anumite de marfă trebuie să-i corespundă o anume cantitate de bani. Când cantitatea de monetă este mai mică decât cea de mărfuri, naşte criza de numerar. Comercianţii se vor adresa în asemenea cazuri băncilor, iar băncile găsindu-se şi ele în criză de numerar se vor adresa băncii de emisiune, care va bate noui monede. Inflaţia a început în războiul când statul nu şi-a putut îndestula greutăţile cu cari avea de luptat. Cum sporirea monedei unei ţări trebue să stea în raport cu creşterea bogăţiei acelei ţări, emisiunea ţării noastre de aproape 13 miliarde Lei făcută după războiu este inflaţie, pentru că pe de o parte întrece nevoia comerţului, iar pe de altă parte pentru că producţiunea ţării progresează foarte încet. Faptul acesta a produs depreciarea Leului. Valoarea lucrurilor stă în raport cu cantitatea lor, deci e lucru firesc ca Leul să-şi piarză din valoare pentru că cantitatea lui e peste măsură de mare. Altă cauză a deprecierei valutei noastre este desechilibarea balanţei comerciale a ţării. Vorbim despre balanţă comercială pasivă, când cifra imporitului întrece pe cea a exportului. Dacă exportul e mai mare decât importul, balanţa este activă. Desechilibrul acesta are de asemenea o rea influenţă asu- pra valutei noastre. Inflaţiunea monetară trebuie să stea în raport cu bogăţia ţării. Dacă circulaţiunea monetară se ţine numai în limi- t tele bogăţiei unei ţări, valuta e normală. Vara trecută a fost de-ajuns numai anunţarea unei recolte bogate, ca Leul nostru să câştige 6 puncte la Paris. Deprecierea valutei se mai datoreşte neîncrederii străinătăţii în politica financiară a unei ţări. De pildă marca germană a scăzut din cauza neîncrederii străinătăţii, pentru că emisiunea în Germania este mare, pe când bogăţia redusă, aşa dară lipseşte raportul dintre cantitatea de bogăţie şi cea monetară. Lăsăm la o parte faptul că Germania a pus în funcţţiune intenţionat maşina de tipărit bancnote, ca anume să-şi deprecieze valuta şi apoi să spue că nu-i ■ în stare să facă plata reparaţiunilor. Altă cauză care contribuie la deprecierea valutei noastre ar mai fi neachitarea la timp a datoriei flotante. D. Coroamă trece apoi la expunerea mijloacelor prin cari s’ar putea ridica valuta noastră. Mai întăiu iar fi stabilizarea Leului, politică valutară preconizată şi de d. Vintila Brătianu, ministru de finanţe. Acest remediu este recomandat de cei mai mari economişti. Trebuie să oprim orice nouă emisiune monetarâ de stat, ca să ajungem la stabilizarea Leului. Faptul că de aproape un an Leul nostru a rămas la 8 centime — cu mici oscilaţiuni — se explică prin împrejurarea că nu s’au făcut noui emisiuni de bancnote. Alt remediu ar fi oprirea procesului de inflaţiune. Banul să înceapă a fi căutat pe piaţă, să se nască cerinţa de nouă bancnote. Este o părere greşita că preţurile maximale impuse se vor menţine când piaţa este inundată de monede. O însănătoşare a valutei depreciate va isvorî din i deflaţia monetară, adecă retragerea biletelor emise fără I garanţie de stat, apoi din consolidarea datoriei flotante a Statului prin un împrumut intern forţat, prin I o emisiune nouă garantată şi prin retragerea biletelor vechi. Statul ar trebui să înceapă cu deflaţia mone- t tară, în mod lent, căci cea bruscă nu va avea efectul dorit, ci va duce la criză economică. Deflaţia consistă în retragerea biletelor cari constituie o datorie negarantatâ. Statul trebuie să-şi conducă astfel rosturile ca bugetul să dea în fiecare an un excedent, pe care sâ-l treacă băncii de emisiune, iar aceasta să nimicească cu încetul emisiunile. Străinătatea nu mai acordă azi împrumuturi fără gaj, iar masele din ţară aşişderea nu înţeleg nevoile , nu se pedepseşte, căci destul a răbdat în tinereţe, fiind părinţii săi nişte bieţi ţărani săraci. Se mândreşte mult cu satul şi cu păstoriţii săi, cam înainte de venirea lui, acum 20 de ani, deşi bisericoşi, însă erau îndărătnici şi vânzoşi din cale afară. Acuma s’au mai muiat. La sfatul şi îndemnul lui au zidit primăria, şcoală şi biserică noauă, ba ce-i mai mult, au şi o prăvălie sătească. Ceea ce-i irită mai mult sunt vecinicile desbinuri intre cei căsătoriţi, de nimica toată voiesc să se despărţească şi numai cu mare greu reuşeşte să-i împace, întrebuinţând — măcar că-i foarte bun de inimă — nu numai vorba, dar şi biciul Eu, ca viitor preot şi urmaş al tatei în satul acesta, ascult cu interes povestirile lui, deşi nu pot sa-i aprob toate măsurile întrebuinţate de dânsul El însă cu un zâmbet care voieşte să-mi arete toată experienţa lui superioară, clatină uşor din cap, murmurând ceva despre tinerii prea încrezuţi. In vremea asta soarele se lăsase spre asfinţit şi de pe dealurile înpădurite se coborau încet la vale umbrele înserării. La biserică palamărul trăgea clopotele şi bătea toaca de vecernie. Roman sosise de mult cu bagajul meu şi ajuta acuma celorlalte slugi la descărcatul unei trăsuri cu trifoi verde, cosit pentru a doua zi. Din bucătărie iese Marioara cu doniţa ca să mulgă cele trei vaci legate de gard. Straşnic îi place să mulgă vacile, şi deşi mama ţine foarte mult ca fiica ei adoptivă să se poarte întocmai ca şi celelalte dom- I nişoare din »elită«, totuşi n’a putut-o desbăra de »capriciul« ei, cum zicea dânsa adeseori. Trecând pe financiare, astfel că nu răspund la împrumuturile interne. Rămâne deci ca tot cetăţeanul contribuabil să resolve şi chestia valutară. Expunerile interesante şi de actualitate ale conferenţiarului au fost răsplătite din partea auditorului cu lungi ropote de aplauze. Oct. 0. Foiţa Din hârtiile lui I. Grămadă ) (Urmare şi sfârşit) Eu nu prea fumez, bătrânului însă îi place să facă mult fum, în altar cu tămâie, iar acasă cu tabac. Şi de aceea cerdacul se umplu îndată de fum «Începe!» Eu începui să povestesc, cum în ăşti doi ani, după ce am dat definitiv examenul din teologie la Cernăuţi, am petrecut în Austria de jos în vacanţe făcând călătorii, iar ceealaltă vreme urmând în Viena cursurile la medicină. Şi acuma, sfârşindu-se timpul hoinaritului, am venit acasă să mă preoţesc la toamnă după dorinţa mea şi a părinţilor. Tata îmi spuse că a ridicat în vremea asta grajdiuri nouă, a cumpărat vite şi a mai luat pământ în arândă, aşa că pe lângă sesia de 30 fălci, cari le dă satul, are acuma la vreo 50 fălci de loc bun, de frunte. Despre asta ştiam de mult, că tata pe lângă grijile parohiei are destulă vreme să se ocupe şi cu gospodăria, aşa că acuma e aproape cel mai bogat preot din decanatul său. Ii place să muncească mult şi trăieşte bine. *) Vezi «Glasul Bucovinei» I-le 1185, 1188, 1190,1191, 1192 şi 1194. Deoarece d. Const. Loghin pregăteşte pentru tipar opera liter, a lui I. Grămadă, acele persoane cari posedă scrisori, fotografii etc. de ale scriitorului, sunt rugate să le aducă la cunoştința d-lui C Loghin, Școala reală sup.ort. Cernăuți. ■ GLASUL BUCOVINEI No. 1203 Halucinaţii E lucru numai prea firesc, ca »Dreptatea«, organul averescan local, suferind de o îngrozitoare anemie politică şi intelectuală, să aibă halucinaţii din cele mai deşănţate. Lipsită de orice trecere politică, se mângâie, repetând necontenit »ieşirea d-ior Marcu, Reuţ şi I Simionovici din partidul glasist, etc«. Nouă cari am fi în măsură să ştim cei dintâi această ieşire, nu ne este cunoscută şi am fi de tot curioşi să ştim de unde o scoate »Dreptatea«, dacă nu din halucinaţiile patronilor ei, deoarece zvonul adus de vreo câteva săptămâni de un ziar din Bucureşti despre desolidararea acelor domni deputaţi, n’a fost confirmat doară prin nici o declaraţie cât de vagă a lor. Cea mai deochiatâ halucinaţie a acelor patroni e însă ştirea că la Bucureşti s’a pus chestiunea înlocuirii d-lui Nistor prin d. Nicu Flondor ca ministru al Bucovinei«. Suntem autorizaţi a preciza că această ştire nu e decât o curată născocire. Cât despre forma lipsită de orice urbanitate şi stilizarea pe care o întrebuinţează »Dreptatea«, răspândind această născocire, numai stăruim asupra lor, deoarece sunt cele caracteristice »Dreptății«. I *) Nu a continuat. Situaţia externă Franţa a desăvârşit încercuirea teritoriului ce, a avut să-l ocupe în Renania, fără vreun incident deosebit. încercuirea s' a oprit, asupra teritoriului strict necesar pentru oferirea unor garanţii suficiente, ocuparea de localităţi nouă fiind dezminţită de francezi. Ei dau astfel încă odată dovadă că nu urmăresc decât obţinerea despăgubirilor ce li se cuvin, gata fiind la conciliaţiuni cât de îngăduitoare. Germania pare că s’a convins pe deplin că politica ei de eschivare şi tergiversare a dat greş şi că e condamnată de lumea întreagă. In interesul lumei întregi ar fi de dorit ca o înţelegere definitivă să intervie între Franţa şi Germania. Dar aceasta nu se va putea înfâptui decât când Germania va da vădita dovadă debuna sa credinţă că voeşte să-şi îndeplinească în- I datoririle ce le are. * La Angora, adunarea naţională a Turcilor discută rezultatele obţinute de Izmet Paşa la Lausanne arătându-se nu tocmai mulţumită de ele. Turcia ar vrea să mai trateze. Nu se ştie însă dacă din dorul de pace sau spre a câştiga timp pentru pregătiri de războiu. Că Turcia s' ar gândi la un nou războiu nu ne vine a crede, având în vedere halul în care se găseşte Turcia. Dar nici că ar mai puta obţine concesiuni nouă, nu, ne vine a crede, având în vedere că concesiunile obţinute de turci îi dau o situaţie superioară chiar celei dinaintea marelui războiu. O vorbă mai da lângă mine, Marioara îmi făcu din cap să mă duc după dânsa, ca să văd cum mulge vacile. Dar n’avui prilej, căci tata mă luă de subsuoară şi mă duse în grădină, începând vorba despre religie, despre progresele ştiinţei şi despre oamenii cei rătăciţi în credinţă. Tata e foarte religios şi pentru dânsul cel mai stricăcios şi mai nepotrivit om pentru societate e acela, care şovăieşte în credinţa lui către Dumnezeu. Vedeam eu unde bătea el cu vorba: voia să mă ispitească, ori de nu mi-am pierdut cumva prin străini podoaba sufletului, credinţa un Dumnezeu. Pe mine mă înduioşa aşa de tare râvna lui de preot şi de părinte încât mi se umeziră ochii. Mulţumit de rezultatul cercetărilor lui, mi se uită drept în ochi, unde desigur recunoscu, iarăşi toată curăţenia mea sufletească, şi apoi încurcat oarecum din pricina bănuielei lui, mă bătu încet pe umăr. In mijlocul discuţiei noastre auzirăm clopoţelul sunând neîntrerupt: era Marioara, care neaflându-ne prin casă, ne chiamă la cină »Haide mai repede, c’apoi trebuie să te culci, deoarece vei fi trudit. Tu încă vii mâne la biserică?« »De bună seamă! Mi-i dor acuma să văd o liturghie într’o biserică de-a noastră și apoi ca viitor preot, trebuie să mă dau în vorbă cu parohieni: D-Taie să-i cunosc mai de aproape.*]