Glasul Bucovinei, mai 1923 (Anul 6, nr. 1252-1272)

1923-05-01 / nr. 1252

Pag. 2 Un eveniment artistic Cunoscutul caricaturist d-l Miron sosit de curând in Cernăuţi va deschide o interesantă expoziţie de caricaturi cu care D-sa a avut multe succese în ţară şi străinătate. Neîndoios că această veste va aduna pub­licul amator de artă, spre a-i admira lucrările sale care au o deosebită valoare prin maniera originală cu care distinsul artist şi-a creiat o fru­moasă personalitate. Expoziţia va avea loc în Salonul Fraţii Drach de la 5 Maiu până la 1 Iunie. .. Românii din Maidan Am arătat, la diferite ocazii, că Românii din cătunul Maidan, comuna Soloneţul-Nou (judeţul Gura Humorului) au dus, în timpul din urmă, o luptă grea pentru trecerea la credinţa lor strămoşească, adecă la cea ortodoxă, şi pentru câştigarea unei şcoli ro­mâneşti. După multe greutăţi şi neajunsuri i-a succes unei părţi destul de mari dintre dânşii să treacă la religia ortodoxă, iar cererile unei alte părţi încă nu-s rezolvate, dar cred că cu toate piedicele ce li se pun de câtre cei interesaţi, toate cererile se vor rezolva în mod favorabil. Deoarece copiii acestor Români erau siliţi să frequenteze şcoala primară ucraineană, au înaintat părinţii copiilor o cerere la autorităţile competente pentru înfiinţarea unei şcoli româneşti. După ce s’au făcut cercetările necesare şi după ce s’au convins autorităţile că cererea e justă, a luat fiinţă, spre marea bucurie a petiţiona­rilor, o şcoală românească, sub conducerea d-lui în­văţător Luca Tabrea. S’a început învăţământul, copiii învăţau cu deo­sebită plăcere carte românească şi spuneau cu mân­drie tuturor că ei au acuma »şcoala lor*, învăţământul religios însă urma să fie şi mai departe cel greco-catolic, deoarece, în baza dispo­­ziţiunilor legii, copiii până la 14 ani nu-şi pot schimba religiunea. Era deci necesar ca Românii din şcoala românească să fie educaţi în religiunea catolică. Contra acestei necesităţi n’ar avea nime ce obiecta. Tragicul începe insă de aicea înainte. După concepţiunea profesorului de religie, religiunea greco­­catolicâ e identică cu limba ucraineană şi cu lupta contra limbii româneşti. Profesorul acesta se consi­deră ca un paralizator al limbii româneşti din şcoală. De data aceasta nu arăt modul cum purcede numitul profesor, deoarece tocmai acuma e in curs o cercetare, care probabil va lămuri situaţia şi al cărei rezultat va contribui la uşurarea luptei grele ce o duce conducătorul şcolii pentru cauza naţională. Românii din Maidan au toată speranţa că auto­rităţile în drept le vor apăra drepturile lor, pentru cari au luptat aşa de mult. Dr. Ilie Tabrea. 1 in­ „Etel Bucovinei“ "OLASUL BUCOVINEI » Dar® de seamă In faţa unui public numeros, preşedintele socie­tăţii culturale «Academia populară«, dl. avocat Dr. Scalat a ţinut Dumineca trecută în sala VII. a Uni­versităţii o foarte interesantă conferinţă, arătând calea ce trebue de urmat pentru atingerea scopului către care tinde societatea. Conferinţa aceasta a fost menită din capul locului pentru membrii mai tineri ai societăţii; au luat parte însă şi membri mai în vârstă şi alte persoane în afară de societate. Conferenţiarul a declarat la început că »Acade­mia populară« nu are pretenţia de a-şi atribui meri­tul primei societăţi culturale de felul acesta în Buco­vina, ci că ea va colabora cu celelalte societăţi pentru ridicarea poporului de la sate. Un lucrător mai mult în atelierul unde se pregăteşte luminarea naţiei noastre,­­nu poate de cât s£ folosească şi nici când să păgu­bească ceva. »Academia populară« va evita politica de partid, care în cele mai multe cazuri e dăunătoare intereselor generale româneşti; aceasta va fi partea negativă din programul societăţii. Cea pozitivă va fi îndrumarea ţărănimii prin cultură. Ce e cultura ? Ea este, după D-Sa, armonizarea unor calităţi: inteligenţa şi caracterul. Ce ne poate folosi, zice D-Sa, inteli­genţa cuiva, dacă cu ajutorul ei se săvârşesc fapte rele? Inteligenţa se poate asemăna cu un cuţit ascuţit care poate aduce mari foloase, dar şi mare stricăciu­ne; el va tăia mai lesne o bucată de pâne, dar şi mai lesne va intra în pieptul unui om. Caracterul cuiva derivă din concepţiunea ce o are el despre bine şi râu. Aci conferenţiarul aduce mai multe exemple de la diferite popoare, arătând diferitele con­­cepţiuni ale acestora despre bine şi râu. Un negru, zice D-Sa, fiind întrebat odată de un misionar, ce crede că e bine, a răspuns că atunci e bine,­ când reuşeşte să fure o vacă din satul învecinat. Pentru acest negru, se înţelege că rău este atunci, când un om din satul învecinat reuşeşte sâ-i fure lui vaca. Conferenţiarul ajunge la concluziunea că numai o putere supranaturala poate sa arate oamenii , care este binele şi acea putere supranaturală este Dumnezeu. Prin proroci şi Isus Christos, Dumnezeu a arătat calea binelui; oamenii conştienţi de menirea lor pe pământ, vor urma această cale. Dintre toate religiunile, cea creştinească propovădueşte iub­rea aproapelui; ea deci trebue îmbrăţişată de toată omenirea, pentru a ajunge la desăvârşire. Om cult va sâ zică, va fi acela care va şti sâ întrebuinţeze facultăţile sale spi­rituale spre binele şi fericirea sa şi a aproapelui. Aceasta o va face numai acela, care va avea credinţă în Dumnezeu şi va asculta de poruncile lui. Conclu­ziunea: un om cult trebue sâ fie şi un bun creştin; în această direcţie va trebui îndrumată ţărănimea noastră. Pentru a o scăpa de vicii, va trebui să trezim in ea dragostea pentru tot ce e bine şi frumos; astfel vom stârpi şi mulţimea sectelor religioase ce se încui­bară în ultimul timp la sate. Aceasta va aduce un mare folos ţărănimii, căci ea va arunca la pământ cătuşele în cari o ţin cămătarii şi toţi acei ce se îmbogăţesc pe spinarea ei. Membrii „Academiei populare“ vor trebui să-şi întocmească cursurile în aşa fel, ca sâ nu plictisească pe ţăran; ei vor trebui să se adapteze felului de a se exprima şi a gândi al ţăranului nostru. Vorba păsă­rească trebue evitată din capul locului La sfârşitul conferinţei, d-l Scalat a expus programul primelor săptămâni după Paşti, arătând necesitatea de a se ţine mai intâiu cursuri populare în suburbiile Cernăuţilor, pentru ca mai târziu, ţinând cont de experienţele făcute aci, să se întreprindă o acţiune asemănătoare şi în provincie. Toţi cei ce am luat parte la această con­ferinţă, am plecat acasă cu nădejdea unor vremuri mai bune. Gh. Iftinchi. No. 1252 SITUAŢIA EXTERNA La Lausanne Ismed-Paşa a ridicat pretenţii asupra insulei Ada Kaleh, care, pierdută de Turcia încă din Maiu 1913 prin anexare admi­nistraţiei ungureşti, a fost cedată prin tratatul de pace României, deoarece prin drept istoric şi geografic această insulă ţine de Orşova. Pretenţia turcă a fost respinsă de conferinţă. Conferinţa a trecut apoi la chestiuni mai serioase şi a terminat statutul Strâmtorilor. Delegaţia turcă a declarat că aprobă această convenţie şi doreşte ca şi Rusia să fie invitată să semneze convenţia Strâmtorilor. * Dificila problemă a reparaţiunilor a fost din nou pusă pe tapet prin discursul lordului Curzon din Camera Lorzilor. Curzon a declarat clar şi hotărit, că principiul fundamental al politicei engleze în Orient şi în Occident, în Ruhr ca şi la Lausanne e deplina înţelegere cu Franţa. Conform acestui principiu Anglia a observat o atitudine de neutralitate binevoitoare. Germania nu poate să eludeze obligaţiunile sale, ci trebuie să plătească în limita capacităţii sale. Dealtfel Franţa trebuie asigurată de un viitor atac din partea Germaniei şi garanţiile ar trebui să fie reciproce. E vorba ca guvernul german să facă propuneri şi să precizeze cifra reparaţiilor care le va plăti. * Autorităţile italiene au înştiinţat sindi­catele muncitoreşti că nu vor permite mani­festaţiile proiectate pentru întăi Mai * Pentru aplanarea conflictului de la graniţa ungaro-cehoslovacă s-a numit o comisiune mixtă pentru anchetarea incidentului la faţa locului. * Consiliul Ligei Naţiunilor a respins pro­testul Bulgariei privitor la expulzarea bulgarilor dela frontiera greco-bulgară. De asemenea con­siliul a respins cererea Bulgariei de a se ridica controlul militar al aliaților în Bulgaria. INFORnflŢÎUNS PERSONALE Luni 30 Aprilie c. cu acceleratul de seară d-nii deputaţi şi senatori au părăsit Cernăuţii, plecând la Bucureşti pentru a lua parte la deschiderea şedinţelor Parlamentului. CULTURALE Reprezentaţie şcolară. — Şcoala Normală, în­demnată de frumosul succes ce l-a avut cu reprezen­tarea operetei „Boba Hârca» (text de M. Milie, mu­zica de Fiechtenm­acher) aranjează în Teatrul Naţio­nal Duminică 6 Mai, a. c. o reprezentare a acestei operete cu aceeaş distribuţie de roluri ca şi în anul trecut. Căldura cu care publicul a primit în anul tre­cut aceste reprezentaţii ne îndreptăţeşte să sperăm că şi de data aceasta se va da acelaş interes manifestă­rilor noastre culturale, cu atât mai mult că venitul cu­rat al acestei reprezentaţii e dest­­at pentru crearea unui fond de ajutorare a elevilor sărmani de la Şcoala Normală. F­OIŢA Iarăşi obârşia Eminovicenilor In articolul A specie din Polonia contimporană din «Adevărul literar şi artistic» 1923 Nr. 121 d-l prof. Dr. Grigore Nandriş ne aduce, din chiar Polonia, prea interesante ştiri despre familia Eminowicz­enilor po­loni din cari, de­sigur, descind şi Eminovicenii mol­doveni împreună cu Eminescul nostru. Iată-te.­: «Familia Eminowicz este una singură în toată Polonia» — ne comunică d-l Nandriş, după infor­maţiile d-lui Wincenty Eminowicz, consilier comunal în Cracovia. Un fiu al acestui Wincenty Em., poet de oarecare faimă — căci afişe publicate în cuprinsul Universităţii din Cracovia anunţau, în timpul petre­cerii d-lui Nandriş la Cracovia, comemorarea morţii lui — a murit moarte de erou în războiul zilelor noaste. Un alt Eminowicz, scriitor şi el, trăieşte azi la Var­şovia. Familia Em. e nobilă şi, urmărindu-şi, ca orice şleahtă nobilă obârşia, s’a putut ridica în arborele ge­nealogic până la anul 1650, la un oarecare Murad E­­minowicz trăitor în Leovul Galiţiei. Un Eminowicz e­­migrat pe vremuri la Podolia (Kameniec Podolski) a dat naştere unei linii laterale a Eminovicenilor poloni. Un descendent din această linie rodolică, pre­tinde apoi autorul pomenitului arbore genealogic (de data aceasta fără certitudine documentară), — emigră pe vremuri la Basarabia. Și acest Eminowicz a trecut de mult în Basarabia“, crede Wincenty Eminowicz, ni l-a dat apoi pe Mihai Eminescu!.. Dar în lipsa câtorva verigi din lanţul continui­tăţii genealogice a familiei Eminovici ajunse din Po­lonia (Leov), poate peste Basarabia, pânâ’n Moldova noastră (Bucovina), — în lipsa acestor verigi, zic, d. Nandriş ne comunică preţioasele d-sale ştiri numai sub marca de „legendă“, nepregetând totuşi — şi cu tot dreptul — de a pune temeinic preţ pe noua d-sale legendă asupra obârşiei familiei Eminescu, căci zice d-sa : «Legenda noastră este însă mai întemeiată de­cât toate basmele ce s’au spus până acum despre originea lui Eminescu». E locul binevenit aici să precizăm că „basmele“ acestea pot fi numai următoarele: 1) „Basmul“ că familia Eminovici ar fi de obârșie turcească.. II aflăm, pentru prima dată în articolul de denigrare a lui Eminescu, apărut în „Curierul (Th. (Balasan), foaia intereselor generale" An. V 1877 Nr. 5. (vezi Eminescu, Scrieri politice și literare 1905, 385, sub­sol). E vorba aice de „Bunul d-lui Eminescu“ care «fiind copil, a fost adus în România...» şi «se numia Emin (nume turcesc»).— Versiunea cu Turcul o adoptă şi N. Petraşcu în monografia sa Mihail E­­minescu (vezi «Convorbiri literare» An. XXV 1891 — 92 pag. 104L: «După unii el (Eminescu) s’ar fi tră­gând dintr’un strămoş oriental, Emin Effendi, negus­tor turc, râsleţit prin Moldova..») şi o menţionează şi Iacob Negruzzi în Amintiri din Junimea, edit. „Viaţa Rom.* (carte nedatată) pag. 273. 2. «Basmul» că familia Eminescu s’ar cobori dintr’un ofiţer suedez al aprigului craiu Carol al Xll-lea (cel înfrânt la Podava de Petru cel Mare, şi apoi oaspe al pământului românesc). Versiunea aceasta fu pusă în circulaţie de căpitanul Matei Eminescu, fratele poe­tului nostru (vezi Omagiu lui Eminescu 1909, 31). O menţionează şi Iacob Negruzzi op. cit. 274 zicând: «După alta (altă versiune)... ce m-a comunicat Slavici, familia lui Eminescu s’ar trage din unul din războinicii, cu care Regele Carol IX (sic) al Suediei a scăpat în ţările române după bătălia dela Pultava....» 3. «Basmul» de sigur mai puţin «basm» al d-lui N. Zaharia (Mihail Eminescu, viaţa şi Opera sa, 1912, 9), care vorbeşte de «originea străină» a tatălui lui Emi­nescu, origine care «nu s’a putut stabili încă pe deplin». 4. «Basmul» subsemnatului care în articolul Gheorghe Eminovici, tatăl lui Eminescu din «Glasul Bucovinei» An. V 1922, Nr. 1157 ziceam: «Avem o nouă indicaţie *) că în urmărirea familiei Eminovici trebue să ne îndreptăm spre vecinii noştri dinspre miaza-noapte, mai ales înspre Poloni». * .jc îiî Concluziile ? — fiindcă avem curajul de a trage şi concluzii ! E prea interesant înainte de toate faptul că ace! răs-strămoş Eminovicean, trăitor pe la 1650 în Leo­vul Galiţiei, purta numele oriental-turcesc de Murad ! *) Era vorba de faptul că la 1819 funcţiona pe lângă tribunalul din iijnița Bucovinei un oarecare Michal von Emi­nowicz.

Next