Glasul Bucovinei, iunie 1924 (Anul 7, nr. 1559-1580)
1924-06-25 / nr. 1576
Redacţia şi Administraţia * * » Cernăuţi, Strada Domnească Nr. 33 Se primesc numai articole iscălite, se înapoiază. Manucrisele nu ABC *Jvrf'n K pe un an 360 lei, pe \ an 20 Tr ki tie :nVJ*TM 100 lei, pentru ţărani zilnic, pe un an 200 lei, peWWflS lei, pe trei luni 60 lei. .Numai numărul de Duminică: pe un an 80 lei, pe */* an 50 lei, pe trei luni 30 lei. Pentru străinătate pe un an 800 lei, pe V2 an 400 lei. Plăţile se fac la sediul ziarului. ANUNŢURI ŞI RECLAME se calculează după tarif şi se primesc la administraţie . Strada domnească No. 33 Pentru inserare in interiorul ziarului se urcă taxa cu 50a/s Forul de judecată la Cernăuți. ............................................................ - • • • •------- ■■ ■ ■ ■■■!■■ Declaraţia d-lui Herriot In Franţa s’a întâmplat în zilele din urmă o destindere. După alegeread-lui Doumergue de preşedinte al Republice! şi după căderea şi la Senat a candidatului stângei elementele cele mai radicale, socialiştii, s’au mai potolit. D. Herriot însuş a făcut, în numele guvernului, o declaraţie foarte conciliantă. In politica internă ca şi în cea externă a accentuat mai presus de toate pacea. Pacea internă este lozinca d-lui Herriot; este tendinţa pe care doctrinarul partidului radical, Léon Bourgeois, a definit-o de mult ca „solidaritate“. O luptă de clasă acerbă, o pornire contra partidelor din dreapta va crede că în Franţa s-ar urmări aşa ceva este o absurditate. Dimpotrivă chiar guvernul actual francez, având neapărată nevoie de linişte, preconizează armonia socială în viaţa publică, detestând orice demagogie deşănţată. Francezii sunt prea buni patrioţi, sunt spirite prea clare decât să se inspire de la bolşevismul moscovit. In politica internă d. Herriot promite o reformă administrativă, o preocupare aceasta şi a guvernelor anterioare. Decretele legi ale guvernului Poincaré, care, orice s’ar zice, erau necesare pentru salvarea francului, vor fi abrogate, pentru a-și păstra actualul guvern o atmosferă prielnică de simpatie în publicul care nu salută nicăiri cu entuziasm urcarea impozitelor. Pentru a face concesiuni socialiștilor, de cari d. Herriot are nevoie, a promis menţinerea celor opt ore de lucru şi o amnestiere. De ce idei se conduce şi în această privinţă se vede din declaraţia foarte francă şi foarte doamnă că nu vor fi iertaţi trădătorii de patrie şi cei ce au păgubit prin atitudinea lor trupele franceze. Desfiinţarea comisariatului din Alsacia şi Lorena, pus în vedere, va fi însă echivalat prin introducerea integrală a legislaţiei republicane şi în aceste provincii liberate. . . • In fine în politica internă s’a promis şi desfiinţarea ambasadei pe lângă Vatican. Aceasta se pare însă a fi mai mult o concesie la adresa socialiştilor sau o simplă muzică a viitorului, căci un conflict cu Vaticanul ar produce oţărîre în cercuri largi în Franţa şi ar putea primejdui şi prestigiul Franţei în Orient. După cum vedem, politica internă a noului guvern francez este o continuare, orientată spre stânga, a tradiţionalei politici republicane care nu confundă nici când democraţia cu lipsa de demnitate sau cu abdicarea în faţa unor idealuri importate din alte ţări. Aceasta rezultă de altfel şi din partea declaraţiei care se referă la politica externă. Continuitatea în politică este chiar aici așa de evidentă, că numai omul pasionat sau orbit de urmărirea unor himere nu poate desluși că în fond politica externă a d-lui Herriot este cea a d-lui Poincaré. In formă numai d. Herriot este mai îngăduitor. Căci cum să ne explicăm altfel decât ca o continuare a politicei externe a guvernului anterior, declaraţia d-lui Herriot că va apăra drepturile ţării sale, că guvernul, condus de d-sa, va cere plata integrală a reparaţiilor! Problema reparaţiilor şi a siguranţei Franţei îl preocupă pe d. Herriot ca şi pe d. Poincaré. D. Herriot vrea să facă din problema reparaţiilor şi a siguranţei franceze o problemă a lumii, garantând Societatea Naţiunilor, în care ar intra şi o Germanie loială, îndeplinirea lor integrală. Şi actualul guvern francez urmăreşte încheierea unor «pacte de garanţie». In ce priveşte ocuparea Ruhrului, d. Doumergue a declarat că Franţa cere plata reparaţiilor şi nu poate renunţa la «garanţii efective», iar d. Herriot a spus foarte lămurit şi precis că Francezii ar voreşi din Ruhr, câtă vreme este temere de o«redeşteptare a pangermanismului naţionalist». Preşedintele consiliului s’a declarat — putea să facă altfel cu generalul Nollet la departamentul războiului? — pentru ult control efectiv şi foarte sever al înarmării Germaniei. Mai mult, d. Herriot în declaraţia sa le-a dat un avertisment aproape neobicinuit „acelor oameni din Germania, cari n’au renunţat încă de a rupe tratatele, şi propagă spiritul de revanşă şi ideia de restaurare a monarhiei». După aceste cuvinte la adresa Germaniei era numai firesc şi logic să declare d. Herriot că înainte de a recunoaşte Rusia sovietică va lua toate măsurile de precauţie, pentru a salvgarda drepturile şi interesele franceze, atât de mult nesocotite de actualii guvernanţi ruşi. Cine a aşteptat de la democraţia d-lui Herriot o lupta de clasă, o abdicare faţă de Germania şi Rusia, o orientare a politicei franceze după interese străine, a incercat amare decepţii. D. Heriot, un sincer amic al României, s’a arătat prin declaraţia sa tot atât de mare patriot ca şi antecesorii săi în preşedinţia consiliului. Nici nu se putea altfel. Radicalii şi radicalii socialişti sunt partidul ţăranilor şi micei burghezii, deci în fond un partid conservator al tradiţiei naţionale. Socialiştii unificaţi îşi au forţele lor in nordul ţării; socialiştii au îndurat patru ani de zile Ocupaţia duşmană, au asistat patru, ani de zile la distrugerea sistematică a muncii îndeplinită de generaţii întregi de muncitori, la distrugerea fabricelor şi a oraşelor înfloritoare. Şi sufletul lor vibrează de durerile Franţei; şi dacă sunt astăzi mulţi Francezi cari consideră cifra reparaţiilor de mică, nu se va afla nici unul care să admită o scădere a ei. In faţa damoarei turbulente a celor câţiva comunişti fără patrie, socialiştii merg spre dreapta, apropiindu-se de radicali. Iar d. Herriot, aşezat în faţa unui control parlamentar viu şi activ al blocului naţional, condus de bărbaţi politici cu reputaţie mondială, va căuta o apropiere de elementele mai înrudite sufleteşte din acest bloc, înfăptuind astfel o solidaritate republicană, socială şi naţională. Căci lipsa de patriotism şi demnitate naţională este o plantă ce nu creşte pe câmpiile Franţei. R. Cândea, DeElifitiile i lul iiiri I. D. Duca cu privire la plia României aia du Rusia sovietica Acuzaţiunile d-lui dr. N. Lupu, care în faimoasa sa interpelaţiune din Cameră a încercat să creeze actualului guvern în ţară şi în străinătate o atmosferă ostilă, ce ar rezulta din politica externă a guvernului şi mai cu seamă din incapacitatea acestuia de a stabili relaţiuni normale cu Rusia sovietică, i s-a spulberat d. ministru I. G. Duca prin magistralul său discurs ţinut in Cameră obţinând pentru guvernul d-lui I. I. C. Brătianu un mare succes moral şi politic. Din acest discurs se desprinde cum nu se poate mai clar ! felul cum guvernul actual, sprijinit de partidul naţional-liberal a înţeles să păstreze faţă de tentaţiunileruseşti demnitatea noastră naţională şi să mărească prestigiul României in străinătate. In primul rând d. I. G. Duca s’a ocupat în discursul său de campania de ponegrire, ce se duce în străinătate împotriva României. D. I. G. Duca a spus că în străinătate şi — ceeace este mai dureros — la noi in Ţară există anume cercuri, cari au interes să prezinte situaţia dela noi ca fiind catastrofală. S’a răspândit intra alteia şi ştirea ridicolă că generalul Averescu in fruntea a 150 mii ţărani ar fi invadat Bucureştii, pentru a pune un sfârşit guvernării d-lui I.I. C. Brătianu, făcându-se astfel expresia voinţei majoritatea poporului românesc. Fireşte că faţă de ştiri atât de fantastice a căror lansare era imposibil de prevăzut, guvernul n’a putut lua măsuri pentru restabilirea adevărului. Dar de îndată ce s’a constatat din rapoartele legaţiuniior noastre din Europa şi America, că într’adevăr ştiri de felul acesta au fost puse în circulaţie, guvernul a dat fără întârziere desminţiri complete folosindu-se de toate mijloacele. Astăzi lumea cunoaşte care este adevărata situaţie la noi şi a înţeles şi rostul campaniei de presă atât de... patriotice a d-lui general Averescu. Apoi tot faţă de ofensivele politice ale d-lui general Averescu prin ziarul „New Statesman“ din Londra, care a afirmat dăunăzi că d. ministru Duca ar cerut Angliei un împrumut pentru armament — acelaş ziar vorbise şi de invadarea Bucureştilor cu 50.000 ţărani — d. Duca face declaraţia categorică, cum că nici la Londra, nici la Paris, nici la Bruxelles, nici la Berna, şi nici în altă parte a Europei d-sa n’a cerutîmprumuturi. D-Sale i s’au făcut sugestiuni în privinţa unui împrumut extern al României sub diferite forme, dar D-Sa a răspuns întotdeauna că in momentul de faţă guvernul nostru nu cere împrumuturi. Ce priveşte afirmaţiunea d-lui Dr. Lupu că în Anglia România este considerată ca o ţară războinică, ca un focar de conflicte armate în Estul Europei, d. ministru I. G. Duca a atras atenţiunea Camerei asupra unui discurs oficial al Regelui Angliei rostit atunci când acest suveran constituţional avea ca prim-ministru pe d. Ramsay Macdonald, şeful partidului muncitoresc din Anglia. Regele Marei Britanii a spus: .Politica constantă a acestei ţări - adică a Marei Britanii, zice regele Angliei - - este pacea. Şi este o mare încurajare pentru noi de a simţi că într’una din părţile cele mai tulbure ale Europei, putem oricând să ne sprijinim pe moderaţiunea şi pe sfaturile prudente ale unui popor de veche civilizaţii vie, de încercată prietenie şi de vie inteligenţă“. In orice caz cuvintelor şefului statului englez, care are un minister Ramsay Macdonald, trebue de dat preferinţă faţă de informaţiunile d-lui Dr. Lupu cari sunt culese din „New Statesman“ şi din izvoare similare.