Glasul Bucovinei, iulie 1924 (Anul 7, nr. 1581-1605)
1924-07-01 / nr. 1581
ntru Bufi, Marţi 1 Iulie 1924 Paul Vii Nr. 1581 Numărul 2 lei Redacţia şi Administraţia Cernăuţi, Strada Domnească Nr. 33 AS .. CONTUL : pe un an 360 lei, pe 12 an 200 lei, pe trei luni 100 lei, pentru ţărani zilnic: pe un an 200 lei, pe 1/2 an 120 lei, pe trei luni 60 lei. Numai numărul de Duminică: pe un an 80 lei, pe 1 an 50 lei, pe trei luni 30 lei. Pentru străinătate pe un an 800 lei, pe u/z an 400 lei. Plăţile se fac la sediul ziarului. Se primesc numai articole iscălite. Manucrisele nu se înapoiază. ANUNŢURI ŞI RECLIME se calculează după tarif şi se primesc la administraţie . Strada domnească No. 33 Pentru inserare în interiorul ziarului se urcă taxa cu 5 ha/*. Forul de judecată la Cernăuți. învăţământul agricol România neîntregită era, indiscutabil, o ţară prin excelenţă agricolă ; cultura cerealelor, a viţei de vie, creşterea vitelor, exploatarea întinselor păduri seculare au fost ramurile principale de activitate economică, iar, desigur, 90 la sută din populaţia ţării era compusă din ţărani agricultori. Prin realipirea provinciilor noui la regatul vechiu, România a câştigat pe deo parte mari teritorii dotate cu o industrie destul de desvoltată, pe de altă parte însă şi provincii pur agricole, fără urmă de o industrie desvoltată, cum ar fi de pildă Basarabia sau Cadrilaterul. Chiar dacă tendinţa guvernelor ce s’au perindat dela 1918 încoace merge evident înspre o favorizare a industriei, înspre o prefacere a României agricole în o ţară industrial-agricolă, totuşi, pentru moment, câtă vreme industria noastră nu este în stare a satisface pe departe consumul intern, ne cum sa producă pentru export, România Mare rămâne, deocamdată cum a fost şi Romănia Mică, în primul rând o ţară eminamente agricolă. Am zis, deocamdată, pentru că sunt convins, că într’un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, vom deveni şi noi o ţară industrială, mulţumită excelentelor condiţii ale solului, care cuprinde generatori de energie capabili de a alimenta cea mai gigantică industrie. Deşi mergem spre industrializare, suntem încă astăzi şi vom fi încă câteva lustre, o ţară agricolă. De aceea, trebue să îndreptăm toată atenţia şi toată solicitudinea către această ramură de producţie care este agricultura, şi care trece, în urma prefacerilor întâmplate de la terminarea războiului mondial încoace, prin o permanentă criză, destul de păgubitoare economiei ţării noastre. În urma înfăptuire a reformei agrare, regimul agricol latifundiar, care permitea o exploatare unitară extensivă, a făcut loc unei repartiţii fărâmiţate a proprietăţii, şi dacă până la reforma agrară, trei sferturi din producţia agricolă era datorită marilor proprietăţi, astăzi raportul este invers şi mica proprietate agricolă predomină. Aceasta schimbare de repartiţie a proprietăţii agricole, trebuia să producă, necesarmente, cel puţin o schimbare a felului de producţie, dacă nu şi o scădere a ei. Dacă marele agricultor preferă să cultive grâul, principalul nostru articol de export, micul agricultor samănă mai bucuros porumbul, hrana sa de predilecţie; pe când marele agricultor era şi un bun comerciant, care căuta să scoată cât mai mult din pământul său şi este deci silit sa cultive cât mai bine, micul agricultor, modest, cu trebuinţe puţine, fără dor de câştig, este mulţumit, când pământul îl hrăneşte pe el şi pe copiii săi, şi astfel, de regulă, micul agricultor, nu stoarce pământului totul, cât îi poate el da. Aceste momente explică pricina pentru care producţia agricolă, în urma reformei agrare, a arătat o tendinţă de scădere şi exportul nostru de cereale a trebuit să dea înapoi. Pe lângă motivele enumerate mai sus, mai trebue însă de relevat şi faptul, că micul agricultor, ţăranul, este lipsit cu totul de acele cunoştinţe agricole, de care dispunea marele agricultor, şi care îi puneau în măsură să-şi cultive pământul, să-şi crească vitele în mod raţional, făcând uz de maşini, unelte agricole perfecţionate şi cele mai noui descoperiri ştiinţifice. Micul agricultor, lipsit de orice învăţământ agricol, este în vădită inferioritate faţă de marele proprietar Din acest motiv, imediat după înfăptuirea reformei agrare, se impunea şi o mare reorganizare a învăţământului agricol, care să devină accesibil masselor largi ale ţârănimii noastre. De aceea, salutăm cu deosebită căldură, măsura ministerului nostru de agricultură, care, după ce a aranjat expoziţii agricole judeţene, foarte instructive pentru populaţia rurală, a păşit acum la organizarea de cursuri populare de agricultură. In acest chip, de acum, de cunoştinţele agronomice se vor împărtăşi şi acei cari duc mai mult lipsă de ele: ţăranii. Nu ştim cum vor fi alcătuite aceste cursuri . Mi se imaginez însă ca adevărate cuiburi de propagandă a unei noui şi sănătoase vieţi economice la sate. Cursurile populare agricole, alături de şcolile primare, reorganizate şi ridicate la nivelul occidental, vor avea nobila menire de a contribui la ridicarea satelor, din întunericul neştiinţei şi la sporirea puterei economice a României. I. Baltag. Discursul Domnului IOR8U N. TONA. Deputatei Câmpulungului-Moldovenesc şi Vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor, rostit în şedinţa Camerei din 30 Mai 1924 cu prilejul discuţiei generale asupra proiectului de lege pentru crearea de păduri comunale *) — Continuare — Dar nu s'a putut face nimic. Articolul 132 din Constituţie a devenit lege, iar legea aceasta, care este legea legilor, o spun spre cinstea mea, am votat-o şi eu cu mare entuziasm. Devenind lege, în faţa faptului îndeplinit eu îmi plec capul. Dispoziţiunea aceasta a trezit însă resentimente la toţi factorii mai interesaţi decât mine în chestiunea aceasta, cum sunt întreg Consistoriul arhiepiscopesc din Cernăuţi şi aproape tot clerul ortodox oriental din Bucovina, care, în adunări şi in meetinguri, a luat hotăriri şi a redactat memorii ce s’au adus la cunoştinţa atât a onoratului guvern, cât şi a d-voastră a tuturor. Eu recunosc însă că astăzi nu se poate face nimic în faţa unui fapt îndeplinit, şi atunci rămânem, fireşte, cu regretul, că nu s’a făcut altfel atunci, când se putea, şi evoluţiunea îşi merge drumul înainte. Dacă însă operaţiunea aceasta se va fi produs, ca ori şi ce altă operaţiune, ca ori şi ce operaţiune de expropriere, cu efecte dureroase pentru acela, în a cărui proprietate se produce, e cazul şi cred că trebuie să nu dăm seama, ori de foloasele şi efect) Vezi „Monitorul Oficial" — Desbaterile Adunării Naţionale Constituante a Deputaţilor Nr. 96 din 12 iulie 1924, cele dorite, sunt date şi ori de sunt ele în măsură ca să răscumpere resentimentele acelora cari vor fi expropriaţi. Eu trebuie să vă spun, şi aci mă văd pentru întâia oară în divergenţă cu proiectul care a fost adus la cunoştinţa noastră şi mă pun pentru întâiaoară în contradicţie cu acest proiect de lege, trebuie să vă spun, că dacă efectele acestea erau şi sunt evidente după art. 132 din Constituţie, ele, după proiectul de lege de față, îmi par foarte problematice. Și o să vă dovedesc aceasta. Art. 132 din Constituţie zice: „In scop de a se satisface trebuinţele normale de lemne de foc şi de construcţie ale populaţiunii rurale din Vechiul Regat, Basarabia şi Bucovina, Statul e dator“ vasăzică, „a satisface trebuinţele normale ale populaţiunii rurale", ceea ce trebuie reţinut. In continuare: Exproprierea se va face însă „numai în limita acestor trebuinţe“ normale ale populaţiunii rurale, încheind că pădurileexpropriate se vor exploata spre a satisface „în prima linie nevoile de mai sus“, ceea ce este foarte important. Aşa glăsueşte art. 132 din Constituţie, care sfârşeşte: „Modul de expropriere va fi regulat prin lege specială“. Va să zică Constituţia admite,exproprierea, dar „numai pentru satisfacerea, în prima linie, a trebuinţelor normale de lemn de foc şi de construcţie a populaţiunii furate“, pe când legea specială care s’a adus la cunoştinţa noastră astăzi, spune cu totul altceva, trecând, spre marea noastră surprindere, mult peste dispoziţiunile art. 132 din Constituţie, după care ea avea numai să reguleze modul de expropriere. Şi iată ce spune această lege specială: Cu o mică restricţiune îngăduind satisfacerea trebuinţelor normale ale populaţiunii rurale numai „în măsura posibilităţii“, de care art. 132 din Constituţie nu ştie şi nu vorbeşte nimic, art. 1 al proiectului de astăzi recunoaşte textul acestei legi fundamentale, recunoaşte textul art. 132 din Constituţie, pe când în art. 2, alin. 1, în art. 12, alin. 2 şi în expunerea de motive, legea specială se pune în directă contradicţie cu ceea ce spunea ea însăşi în art. 1 şi, ceea ce este mult mai grav, în contradicţie cu ceea ce zice art. 132 din Constituţia votată de noi în ziua de 29 Martie 1923. Căci iată ce se zice în aceste trei locuri, citate, de mine, din legea de faţă : Art. 2, alin. 1 : „Statul după determinarea din pădurile sale a suprafeţelor necesare interesului general şi a cerinţelor economiei naţionale, va destina suprafeţele ce ar avea disponibile, în scopul satisfacerii nevoilor populaţiei runde cu lemn de foc şi de lucru“.. Art. 12, alin. 2: „Din aceste păduri, precum şi din cele proprii ale Statului, după ce va rezerva suprafeţele necesare în scop de a satisface nevoile de interes general, din rest se va destina suprafeţele din cari să se poată asigura lemnul de foc şi de construcţie, în scopul arătat la art. 1“, iar expunerea de motive zice la pag. 1, alin. 6: „In acest scop, din pădurile Statului se vor determina anumite suprafeţe pentru satisfacerea trebuinţelor de interes general, instituţiuni de Stat, căi ferate, industrii, etc... iar restul ce va fi disponibil se va destina pentru satisfacerea trebuinţelor populaţiunii“. Vedeţi, aici este contradicţia care o găsesc eu, căci pe câtă vreme Constituţia zice că mai întâi şi în prima linie, şi numai pentru aceea se expropriază pădurile, ca să fie satisfăcute trebuinţele normale ale populaţiunii rurale, legea, a cărei votare ni se cere, zice: nu, mai întâi interesele generale ale Statului, cari pot să fie, eu recunosc, foarte mari, foarte fireşti şi foarte necesare, dar despre cari nu vorbeşte nimic textul articolului 132 din Constituţie, care este de altfel, precum văzurăm, foarte clar şi limpede. D. Grădişteanu : Pofta vine mâncând D. Iorgu G. Tonta: Proiectul acesta este, după cum mi se pare mie, în punctul relevat acum, atât anticonstituţional cât şi antidemocratic. El este anticonstituţional, pentru că stă în directă contradicţie cu stipulaţiunea articolului 132 din Constituţie, şi este antidemocratic, pentru că neglijează cu totul interesele populaţiei rurale. (Va urm.)