Glasul Bucovinei, iulie 1924 (Anul 7, nr. 1581-1605)

1924-07-01 / nr. 1581

ntru Bufi, Marţi 1 Iulie­ 1924 Paul Vii Nr. 1581 Numărul 2 lei Redacţia şi Administraţia Cernăuţi, Strada Domnească Nr. 33 AS .. CONTUL : pe un an 360 lei, pe 12 an 200 lei, pe trei luni 100 lei, pentru ţărani zilnic: pe un an 200 lei, pe 1/2 an 120 lei, pe trei luni 60 lei. Numai numărul de Duminică: pe un an 80 lei, pe 1 an 50 lei, pe trei luni 30 lei. Pentru străinătate pe un an 800 lei, pe u/z an 400 lei. Plăţile se fac la sediul ziarului. Se primesc numai articole iscălite. Manucrisele nu se înapoiază. ANUNŢURI ŞI RECLIM­E se calculează după tarif şi se primesc la admi­nistraţie . Strada domnească No. 33 Pentru inserare în interiorul ziarului se urcă taxa cu 5 ha/*. Forul de judecată la Cernăuți. învăţământul agricol România neîntregită era, indiscutabil, o ţară prin excelenţă agricolă ; cultura cereale­lor, a viţei de vie, creşterea vitelor, exploa­tarea întinselor păduri seculare au fost ra­murile principale de activitate economică, iar, de­sigur, 90 la sută din populaţia ţării era compusă din ţărani agricultori. Prin realipirea provinciilor noui la regatul vechiu, România a câştigat pe deo parte mari teritorii dotate cu o industrie destul de desvoltată, pe de altă parte însă şi provincii pur agricole, fără urmă de o industrie desvoltată, cum ar fi de pildă Basarabia sau Cadrilaterul. Chiar dacă tendinţa guvernelor ce s’au perindat dela 1918 încoace merge evident înspre o favorizare a industriei, înspre o prefacere a României agricole în o ţară industrial-agricolă, totuşi, pentru moment, câtă vreme industria noastră nu este în stare a satisface pe departe consumul intern, ne cum sa producă pentru export, România­ Mare rămâne, deocamdată cum a fost şi Ro­mănia Mică, în primul rând o ţară emina­mente agricolă. Am zis, deocamdată, pentru că sunt convins, că într’un viitor mai mult sau mai­ puţin îndepărtat, vom deveni şi noi o ţară industrială, mulţumită excelentelor condiţii ale solului, care cuprinde generatori de energie capabili de a alimenta cea mai gigantică industrie. Deşi mergem spre indus­trializare, suntem încă astăzi şi vom fi încă câteva lustre, o ţară agricolă. De aceea, trebue să îndreptăm toată aten­ţia şi toată solicitudinea către această ramură de producţie care este agricultura, şi care trece, în urma prefacerilor întâmplate de la terminarea războiului mondial încoace, prin o permanentă criză, destul de păgubitoare economiei ţării noastre. În urma înfăptuire a reformei agrare, regi­mul agricol latifundiar, care permitea o ex­ploatare unitară extensivă, a făcut loc unei repartiţii fărâmiţate a proprietăţii, şi dacă până la reforma agrară, trei sferturi din producţia agricolă era datorită marilor proprietăţi, astăzi raportul este invers şi mica proprietate agri­colă predomină. Aceasta schimbare de re­partiţie a proprietăţii agricole, trebuia să pro­ducă, necesarmente, cel puţin o schimbare a felului de producţie, dacă nu şi o scădere a ei. Dacă marele agricultor preferă să cul­tive grâul, principalul nostru articol de ex­port, micul agricultor samănă mai bucuros porumbul, hrana sa de predilecţie; pe când marele agricultor era şi un bun comerciant, care căuta să scoată cât mai mult din pă­mântul său şi este deci silit sa­­ cultive cât mai bine, micul agricultor, modest, cu tre­buinţe puţine, fără dor de câştig, este mul­ţumit, când pământul îl hrăneşte pe el şi pe copiii săi, şi astfel, de regulă, micul agri­cultor, nu stoarce pământului totul, cât îi poate el da. Aceste momente explică pricina pentru care producţia agricolă, în urma re­formei agrare, a arătat o tendinţă de scă­dere şi exportul nostru de cereale a trebuit să dea înapoi. Pe lângă motivele enumerate mai sus, mai trebue însă de relevat şi fap­tul, că micul agricultor, ţăranul, este lipsit cu totul de acele cunoştinţe agricole, de care dispunea marele agricultor, şi care îi puneau în măsură să-şi cultive pământul, să-şi creas­că vitele în mod raţional, făcând uz de ma­şini, unelte agricole perfecţionate şi cele mai noui descoperiri ştiinţifice. Micul agricultor, lipsit de orice învăţământ agricol, este în vădită inferioritate faţă de marele proprietar Din acest motiv, imediat după înfăptui­rea reformei agrare, se impunea şi o mare reorganizare a învăţământului agricol, care să devină accesibil masselor largi ale ţâră­nimii noastre. De aceea, salutăm cu deosebită căldură, măsura ministerului nostru de agri­cultură, care, după ce a aranjat expoziţii agricole judeţene, foarte instructive pentru populaţia rurală, a păşit acum la organizarea de cursuri populare de agricultură. In acest chip, de acum, de cunoştinţele agronomice se vor împărtăşi şi acei cari duc mai mult lipsă de ele: ţăranii. Nu ştim cum vor fi alcătuite aceste cur­suri . Mi se imaginez însă ca adevărate cui­buri de propagandă a unei noui şi sănă­toase vieţi economice la sate. Cursurile po­pulare agricole, alături de şcolile primare, re­organizate şi ridicate la nivelul occidental, vor avea nobila menire de a contribui la ri­dicarea satelor, din întunericul neştiinţei şi la sporirea puterei economice a României. I. Baltag. D­iscursul Domnului IOR8U N. TONA. Deputatei Câmpu­­lungului-Moldovenesc şi Vicepreşedinte al Adu­nării Deputaţilor, rostit în şedinţa Camerei din 30 Mai 1924 cu prilejul discuţiei generale asu­pra proiectului de lege pentru crearea de pă­duri comunale *) — Continuare — Dar nu s'a putut face nimic. Articolul 132 din Constituţie a devenit lege, iar legea aceasta, care este legea legilor, o spun spre cinstea mea, am vo­­tat-o şi eu cu mare entuziasm. Devenind lege, în faţa faptului îndeplinit eu îmi plec capul. Dispoziţiunea aceasta a trezit însă resen­timente la toţi factorii mai interesaţi decât mine în chestiunea aceasta, cum sunt întreg Consistoriul ar­­hiepiscopesc din Cernăuţi şi aproape tot clerul ortodox oriental din Bucovina, care, în adunări şi in meetin­­guri, a luat hotăriri şi a redactat memorii ce s’au adus la cunoştinţa atât a onoratului guvern, cât şi a d-voastră a tuturor. Eu recunosc însă că astăzi nu se poate face nimic în faţa unui fapt îndeplinit, şi atunci rămânem, fireşte, cu regretul, că nu s’a făcut altfel atunci, când se putea, şi evoluţiunea îşi merge dru­mul înainte. Dacă însă operaţiunea aceasta se va fi produs, ca ori şi ce altă operaţiune, ca ori şi ce operaţiune de expropriere, cu efecte dureroase pentru acela, în a cărui proprietate se produce, e cazul şi cred că trebuie să nu dăm seama, ori de foloasele şi efec­t) Vezi „Monitorul Oficial" —­ Desbaterile Adu­nării Naţionale Constituante a Deputaţilor Nr. 96­­ din­ 12 iulie 1924, cele dorite, sunt date şi ori de sunt ele în măsură ca să răscumpere resentimentele acelora cari vor fi ex­propriaţi. Eu trebuie să vă spun, şi aci mă văd pen­tru întâia oară în divergenţă cu proiectul care a fost adus la cunoştinţa noastră şi mă pun pentru întâia­­oară în contradicţie cu acest proiect de lege, trebuie să vă spun, că dacă efectele acestea erau şi sunt evidente după art. 132 din Constituţie, ele, după proiectul de lege de față, îmi par foarte problema­tice. Și o să vă dovedesc aceasta. Art. 132 din Constituţie zice: „In scop de a se satisface trebuinţele normale de lemne de foc şi de construcţie ale populaţiunii rurale din Vechiul Regat, Basarabia şi Bucovina, Statul e dator“ vasăzică, „a satisface trebuinţele nor­male ale populaţiunii rurale"­, ceea ce trebuie reţinut. In continuare: Exproprierea se va face însă „numai în limita acestor trebuinţe“ normale ale po­pulaţiunii rurale, încheind că pădurile­­expropriate se vor exploata spre a satisface „în prima linie nevoile de mai sus“, ceea ce este foarte important. Aşa glăsueşte art. 132 din Constituţie, care sfâr­şeşte: „Modul de expropriere va fi regulat prin lege specială“. Va să zică Constituţia admite,exproprierea, dar „numai pentru satisfacerea, în prima linie, a trebuin­ţelor normale de lemn de foc şi de construcţie a po­pulaţiunii furate“, pe când legea specială care s’a adus la cunoştinţa noastră astăzi, spune cu totul alt­ceva, trecând, spre marea noastră surprindere, mult peste dispoziţiunile art. 132 din Constituţie, după care ea avea numai să reguleze modul de expro­priere. Şi iată ce spune această lege specială: Cu o mică restricţiune îngăduind satisfacerea trebuinţelor normale ale populaţiunii rurale numai „în măsura posibilităţii“, de care art. 132 din Con­stituţie nu ştie şi nu vorbeşte nimic, art. 1 al pro­iectului de astăzi recunoaşte textul acestei legi fun­damentale, recunoaşte textul art. 132 din Constituţie, pe când în art. 2, alin. 1, în art. 12, alin. 2 şi în expu­nerea de motive, legea specială se pune în directă con­tradicţie cu ceea ce spunea ea însăşi în art. 1 şi, ceea ce este mult mai grav, în contradicţie cu ceea ce zice art. 132 din Constituţia votată de noi în ziua de 29 Mar­tie 1923. Căci iată ce se zice în aceste trei locuri, citate, de mine, din legea de faţă : Art. 2, alin. 1 : „Statul după determinarea din pădurile sale a supra­feţelor necesare interesului general şi a cerinţelor eco­nomiei naţionale, va destina suprafeţele ce ar avea disponibile, în scopul satisfacerii nevoilor populaţiei runde cu lemn de foc şi de lucru“.. Art. 12, alin. 2: „Din aceste păduri, precum şi din cele proprii ale Statului, după ce va rezerva su­prafeţele necesare în scop de a satisface nevoile de in­teres general, din rest se va destina suprafeţele din cari să se poată asigura lemnul de foc şi de construcţie, în scopul arătat la art. 1“, iar expunerea de motive zice la pag. 1, alin. 6: „In acest scop, din pădurile Statului se­ vor determina anumite suprafeţe pentru sa­tisfacerea trebuinţelor de interes general, instituţiuni de Stat, căi ferate, industrii, etc... iar restul ce va fi disponibil se va destina pentru satisfacerea trebuinţelor populaţiunii“. Vedeţi, aici este contradicţia care o găsesc eu, căci pe câtă vreme Constituţia zice că mai întâi şi în prima linie, şi numai pentru aceea se expropriază pădurile, ca să fie satisfăcute trebuinţele normale ale populaţiunii rurale, legea, a cărei votare ni se cere, zice: nu, mai întâi interesele generale ale Statului, cari pot să fie, eu recunosc, foarte mari, foarte fireşti şi foarte necesare, dar despre cari nu vorbeşte nimic textul articolului 132 din Constituţie, care este de altfel, precum văzurăm, foarte clar şi limpede. D.­­ Grădişteanu : Pofta vine mâncând D. Iorgu G. Tonta: Proiectul acesta este, după cum mi se pare mie, în punctul relevat acum, atât anticonstituţional cât şi antidemocratic. El este anti­constituţional, pentru că stă în directă contradicţie cu stipulaţiunea articolului 132 din Constituţie, şi este antidemocratic, pentru că neglijează cu totul interesele populaţiei rurale. (Va urm.­)

Next