Glasul Bucovinei, iulie 1924 (Anul 7, nr. 1581-1605)

1924-07-01 / nr. 1581

Ho. 1581 Aurel Mihalescu, prof. de muzică. De la început, ata­cul viguros al Introducerii din sim­fonia Ema de Mer­­cadante ne-a dat impresia sigură a nivelului nalt la care a isbutit să se menţină această excelentă orhes­tra în executarea tuturor pieselor din program. Tre­­bue să relevăm în deosebi execuţia minunată a uver­­turei din Wilhelm Tell, în care şi elevii şi militarii au dat dovadă de multă pricepere muzicală. In Serenada de G. Vasiliu, admirabiul bariton al d-lui prof. Dan Protopopescu s-a armonizat în chip desăvârşit cu a­­companiamentul nuanţat şi plin de fineţă al orhestrei. Cu aceiaşi preciziune a fost interpretată şi simfonia Coups de bandits a lui Fr. de Suppé şi Serenada pen­tru corn şi flaut. In aceste două piese s’a relevat clar­­­etistul Ştefan şi d. O. Vasiliu, subşeful muzicei mili­tare. Nu mai vorbim de viori cari au fost mânuite cu rară abilitate. Dar cea mai frumoasă surpriză a fost Potpourh­ul naţional d.­G. Dinicu Drhetra condusă de d. A. Mihalescu a tălmăcit cu avânt şi subtilă simţire. Pentru ceasurile frumoase de înălţare sufletească pe cari ni le-au prilejit aceste două serbări ale liceu­lui Nicu Gane, noi rămânem datori cu mulţumirile noastre vrednicului director al acestei şcoli, d. Stino, ca şi celorlalţi tovarăşi de muncă ce l-au însoţit la Rădăuţi, d-nii prof. Ciurea şi Draguşanu. Puţini vor fi ştiind de jertfele grele, de orice fel, pe cari le-a ce­rut această călătorie la Rădăuţi, şi când, cu toate a­cestea, te gândeşti la dragostea cu care ei au venit in mijlocul nostru, la producţiile de înalta valoare ar­tistică pe care ei ni le-au dat, atunci indiferenţa şi neînţelegerea unei părţi din publicul rădăuţean pen­tru rostul acestor serbări, rămân nespus de dureroase. Sou­r. SITUAŢIA EXTERNA Herriot a declarat în Cameră că la Che­quers şi Bruxelles nu s’au încheiat convenţii definitive, dar s’au stabilit înţelegeri cu privire la aplicarea planului experţilor. Convorbirile au atins chestia cooperării Angliei pentru menţine­rea păcii, precum şi o garanţie pentru Franţa in cazul unei agresiuni din partea Germaniei. In cel când Germania s’ar sustrage dela în­deplinirea planului Dawes sau ar refuza să admită noul control militar, atunci Anglia va sprijini, în mod datarit, pe aliaţi. Nu s’a luat încă o hotărîre cu privire la programul de lu­cru al conferinţei interaliate din Londra. E pro­babil că Hughes, care e ministru de externe, va reprezenta Statele­ Unite la conferinţa inter­aliată. Japonia va participa. * Guvernul german discută nota franco­­engleză privitoare la controlul militar. Se dă ca sigur că guvernul se va conforma cererilor aliaţilor. Joia viitoare se va ţine la Berlin un mare consiliu pentru a discuta asupra chestiei reparaţiunilor şi planului experţilor. * înaltul comisar francez din teritoriile ocupate a amnestiat 60 000 de persoane. In curând vor fi retrase şi celelalte decrete de expulzare. Măsuri analoage au fost luate și în zona belgiană. * Guvernul Mussolini a recunoscut noul guvern albanez format de Fanoli. OLASUL BUCOVINEI Fag. 3 iNPORHflŢIUNI CULTURALE A apărut „Junimea literară“ No. 3—4 în 7 coaie de tipar cu 5 clişee şi 1 trihromie. Se trimite numai celor ce şi-au achitat abonamentul-Sârbări şcolare. — Duminică 22 Iunie crt. s’au aranjat la trei şcoale primare din judeţul Siret săr­­bări şcolare, Bihrineşti, Cerepcăuţi şi­­Văşcăuţi p.­­ S. Revizoratul şcolar a fost la câteşi trele sârbări rep­e­­zentat prin delegaţii sau şi anume: la Bahti­eşti prin d. Rev. şcol. Gedeon Buzneanu, la Cerepcăuţi prin d. institutor Vâs­le Sorocaniuc, referent la Revizorat, şi la Văşcâuţi prin d. institutor Vasile­ Popovici, refe­rent la Revizorat. La toate şcoale, acestea programele au fost foarte bine compuse. Oaspeţii, dar mai cu seamă părinţii copiilor au rămas pe deplin mulţumiţi. La şcoala din Bahrineşti domnul Rev. şcol. jud. Gedeon Buzneanu a ţinut la finea sărbării o cu­vântat în prezenţa parohului local Mihaiu Corduş şi a d-nilor învăţători Anton Petriceanu, Ioan Cijevschî, Domnica Cijevschi şi Ilarion Siretean, arătând popo­rului ce însemnătate are şcoala şi cât rău aduce alco­­olu!; la şcoala din Cerepcăuţi d. Vasile Sorocaniuc a vorbit poporului despre însemnătatea şcoalei şi ur­marea la şcoală, de faţă fiind părintele paroh Lazar Nastasi şi d-nii învăţători Tarapont Samuşco, Maftei Topală, Fevronia Struj; în Văşcâuţi a vorbit de insti­tutor Vasile Popovi­c în prezenţa învăţătorilor Ioan Trun­uc, Maria Babiuc şi Veronica Nastasi. Direcţiunea Generală a Serviciul Sanitar,­in Di­recţiunea Generală a serviciului sanitar se află vacant postul de medic secundar la secţia medicală de la spi­talul din T. Severin. D-nii Medici cari întrunesc con­­diţiunile art. 26 din legea sanitară şi doresc să se transfere în acest post, vor adresa cererile Direcţiu­­nei Generale a serviciului sanitar în termen de 20 zile dela data apariţiunii acestei publicaţiuni in Monitorul Oficial No. 131 din 20 Iunie 1924. DIVERSE Pentru terminarea construcţiei liceului „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Rădăuţi. „ De la Inspectoratul şcolar al Regiunii XIV şcolare din Cernăuţi primim urmă­toarele spre publicare: Se aduce la cunoştinţa generală că în ziua de 10 iulie a. c., ora 11 a m, se va ţine licitaţie publică, cu termen scurt, în localul acestei Administraţii din Bucureşti, str. General Berthelot No. 26 în cabinetul d-lui Administrator, cum şi la Inspectoratul Regiunei a XIV-a şcolară din Cernăuţi, pentru darea în între­prindere a lucrărilor de terminare a construcţiei prin­cipale a liceului «Eudoxiu Hormuzach­» din Rădăuţi. Valoarea lucrărilor pentru care se licitează se ridică după devizul întocmit la suma de lei 387.245,44. Licitaţia se va ţine în conformitate cu legea Contabi­lităţii Publice (art. 72—83) şi cu condiţiunile generale pentru întreprinderi de lucrări publice. D-nii concu­renţi vor depune odată cu oferta şi o garanţie de 6 la sută la valoarea lucrărilor în numerar sau în efecte garantate de Stat. Se atrage atenţiunea d-lor concu­renţi că garanţia fie în numerar fie in efecte trebue să se consemneze la Casa de Depuneri sau la vre-o Administraţie Financiară şi numai recipisa ce li se va libera o vor depune în ziua licitaţiei. In caz contrar oferta nu le va fi luată în considerare şi d-lor vor fi respinşi de la licitaţie. Devizul, contractul tip cum şi orice alte infor­­maţiuni relative la aceste lucrări se pot obţine în orice zi de lucru de la Serviciul Tehnic al Administraţiei şi de la Inspectoratul Reg. a XlV-a şcolară din Cernăuţi, între orele l1 —13 a. m. Inspectorul-şef, Em­iliuţ Parastas — In ziua de 6 Iulie c. la orele 10­­dim. se va oficia în biserica parohială din Ho­odnicu­­l de jos un parastas în memoria repăusaţiior paroh şi lexarh Epaminonda şi Victoria Prelici. Cu ocazia a­­­­ceasta familia defuncţilor va preda în administrarea­­ epitropiei bisericeşti din Horodnicul de Jos fundaţiu-­­­nea creată de copiii defuncţilor pentru susţinerea unui­­ cor bisericesc permanent Toate rudele, prietenii şi cunoscuţii sunt invitaţi a lua parte. Mulţumire . Din partea dirigintei şcolare Suliţa­­ Nouă, se aduc, în numele elevilor sărmani de la aceasta­­ şcoală, cele mai vii mulţumiri pentru suprasolvire cu ocazia serbării şcolare din 14 iunie a. c. Au supra­­­­solvit d. primar din Lehăcenii­ Târtului Vtedislav IHruşchevici 500 lei şi d-nul comersant Kuperstein 1 100 lei. O escadrilă cehoslovacă va ateriza pe teritoriul nostru.­­ Guvernul fiind solicitat de Marele Stat ma­jor Cehoslovac, a admis ca o escadrilă de 4 avioane, care face raidul prin statele Micei Înţelegeri, să ate­­riseze pe teritoriul nostru la Iaşi, Bucureşti şi Craiova Cocea condamnat. — Curtea de apel din Bucureşti, secţia 11 a judecat apelul d-lui Cocea împotriva sen­tinţei tribunalului Ilfov, care l a condamnat pe Cocea la 18 luni puşcărie şi 10.000 lei amendă pentru arti­colul «Răspunzătorul» publicat în «Fada» din Martie 1923, Curtea respingând apelul, d. Cocea a rămas condamnat. Un pronunciamento militar în Grecia. — Z­arele anunţă că mai mulţi ofiţeri din marina grecească au formulat învinuiri în contra ministrului de marină, Hagikiriakos, şi au semnat un proces-verbal prin care îşi dau în mod colectiv demisia. Guvernul a decis să accepte demisiuni­e şi să deschidă o acţiune în contra instigatorilor acestui act de nedisciplina. La toate serbările au luat parte şi d-nii primari­­ comunali cu consilierii precum şi un număr destul de I însemnat de oaspeţi de la şcoalele şi comunele vecine.­­ In judeţul acesta se înregistrează din zi în zi suc­cese tot mai frumoase. ŞCOLARE Sărbare jubilară — Corpul didactic din Crasna I invită pe calea aceasta, fără alte invitări speciale, la serbarea aniversării de o sută de ani de la existenţa I şcoalei din această comună, s­rbare care va avea loc I Sâmbătă 12 iulie a. c. cu următoarea programă : Di­­mineaţa : Te-Deum. Fanachida la mo­mintele învâţâ- t­­orilor cari au servit la această şcoală. Masă comună. I După masă. Discursuri, piesă teatrală, recitări şi­­ cântări executate de elevii şcoalei din localitate. I Seara : Dans pentru popor şi intelectuali în încâpe-­i rile şcoalei. Intrarea 20 lei pentru popor, iar pentru intelectuali 40 lei. Toţi cei ce doresc a lua parte la­­ masa comună, binevoiască a se anunţa la d-ra Eleo­­­­nora Dobjanschi înv. în Crasna până la 5 Iulie a. c. ca să se poată pregăti din vreme cele trebuincioase.­­ Taxa pentru masa comună va fi 60 Iei de persoană. Liceul de fete ortodox — Examenele de admi- I tere în clasa I-a de liceu se ţin în zilele de 2 şi 3 . Iulie, ora 9, înscrierile în aceleaşi zile între 8 şi 9.­­ Cererilor de înscriere li se anexează : certificatele de­­ botez, de absolvire a clasei a IV-a primară şi de­­ vaccin. SANITARE Societatea acad. „Junimea“ aranjează Sâmbătă 12 Iulie, de Sf. Petru o petrecere poporală cu teatru, re­citări şi dans precum şi o serată pentru intelectual în oraşul Zastavna. Ora plecării din Cernăuţi se va anunţa ulterior. Toţi binevoitorii şi prietenii societăţii sunt rugaţi să participe. Concert de grădină — Asociaţia muzicală «Tu­dor Flondor» aranjează Luni 30 c, un concert de grădină in Casa Germană. Corul Asociaţiei va fi în­tărit de corul soc. red­. «Academia Ortodoxă» având şi concursul muzicei militare a Reg. 3 Grăniceri. În­ceputul concertului la ora 21 (9) seara. Corurile mixte şi bărbăteşti vor delecta publicul cu felurite cântece naţionale româneşti. Avis publicului nostru român amator de muzică! Farmaciile­ de serviciu. —­­n noaptea de 1 at., vor fi de serviciu următoarele farmacii: Deligdisch Siegfried str. Cuciurului Mare 28 ; Gregor George, Piața Unirii 3 ; Kutzmany Alex., str. Garei 18; Her­­schman Heinrich, str. Hurmuzachi 3. ---------------•••■*--------------— CĂRŢI 51 REVISTE A apărut: „Câmpul*, foaie pentru săteni, anu XVII, No. S, 1 Mai 1924, cu următorul cuprins: în­vierea ; Ce trebue să ştie cultivatorul de legume; C. Blassy : îngrijirea maşînelor agricole în timpul iernii; Prinderea lui Isus in grădina Gheisemane; Gr. Pâr­lea : Ungerea pomilor roditori cu var; Călătoria Re­gelui nostru în străinătate; Felurite. „Câmpul“ No. 10 cu următorul cuprins: Beţia; I Dimitrov: Cum iernează peştii; V. Ciobotaru: Cum stăm cu cartea; N. Brăduţenu : Cum ne putem pre­para intr’un mod ieftin un foarte bun gunoi pentru­­ grădinile noastre; Din străinătate; De la noi. — A­­dresa foii: «Câmpul», Căsuţa poştală 80, Bucureşti. Abonamentul a 24 numere pe an este 80 Iei. Plata 1 înainte.­­A apărut „Democraţia“, revistă lunară, anul XII, No. 5-6, Mai—Iunie 1924 cu următorul cuprins­: 1Tancred Constantinescu: Expunerea de motive la le­­­gea minelor; Teodosie Al. Ştirbu: loan Gh­­ibicescu;­­I. D. Barzan: Uneltiri contra ţarei; Nicolae Constan- I­­înescu: Sabotarea naţionalismului economic; C. G. Alexianu: Cronica externă; P. N.: Cronica militară; I B.: Cărţi şi reviste. Redacţia şi ediţia revistei „Democraţia“, Bu­­cureşti, strada R. Poincaré No. 17. — Abonamentul pe un an: pentru particulari Iei 200, pentru instituţii lei 300, în strâmtate lei 350. Un exemplar Iei 30. TELEG­Rim­e Prinţul Carol la Paris Paris 29 (Rador). — Prinţul Carol a par­ticipat la sărbătoarea anuală a aeroclubului francez Camera franceză a discutat bugetul Paris, 29 (Rador) — Camera a discutat bugetul. Comuniştii au declarat că vor vota contra articolului relativ la armata de ocupaţie. Blum anunţă că socia­liştii se vor abţine. Herriot precizează că creditul de 25 milioane reprezintă reducerea de 60 la sută din previziuni. Herriot declară că oricare ar fi opinia des­pre Ruhr, trebue acceptată propunerea guvernului. Aceasta o cer interesele Franţei, care nu poate eva­cua imediat Ruhr-ul. Soldaţii nu trebue să sufere de modificarea politicei externe, şi un guvern socialist ar proceda la fel. Un mare număr de socialişti vo­tează in mijlocul exclamaţiilor ironice din dreapta. Camera a adoptat creditul cu 456 voturi contra 26. Deasemenea se votează douăsprezecimea provizorie cu 550 voturi contra 26. Amnestierea din zona franceză Paris 29 (Rador). — Amnestierea din zona fran­ceză cuprinde o sută mii persoane. Reducerea tarifelor vamale şi de cale ferată in Polonia Varşovia 29 (Rador). — Se anunţă reducerea ta­rifelor vamale și pe căile ferate poloneze. frlN PUind Rn uÎRMmn Mărci poştaie dir.tr’o colecţie desfăcută, UC Vulturile de o raritate mare ca din : România, ve­chea Germanie, Vechea Austrie, Colonii etc. cu jumă­tate preţ. Adresa la adiţia ziarului. (Hilft jljsfi3 Staţiunea balneo-climatica VATRA­Ouille vutfu uullist DORNEI complet renovată şi-a ina­ugurat sezonul de vară în ziua de 1 Iunie a. c. sub conducerea medicală a directorului Dr. ILIE PI­­TICARIU, docent la facultatea de medicină din Bu­cureşti şi medic primar al serv. 1. de boale interne din Spitalul Central Cernăuţi. Serviciul administrativ al acestei staţiuni este deţinut de dl I­ie Stoleriu, prim-consilier de administraţie pe râ:î£â direcţia fon­dului bisericesc din Cernăuţi.

Next