Glasul Bucovinei, august 1924 (Anul 7, nr. 1606-1629)

1924-08-01 / nr. 1606

Pag. 2 Ziarul austriac «Neues Wiener Journah publica, in unul din numerele sale un interview, pe care d. Dr. I. Nistor, ministrul Bucovinei, l-a acordat unui redactor de la acest ziar. D. mi­nistru Nistor a spus, între altele, următoarele : «Sunt fericit să pot constata, că negocierile cu Austria, terminate acum, au fost conduse da ambele părţi într’o formă foarte prevenitoare şi că numai câteva chestiuni cu totul secundare au trebuit să fie amânate pentru la toamnă. Nu pot să nu încep o convorbire cu un publicist austriac printr’um omagiu la adresa cancelarului Seipel, ale cărui aptitudini sunt admirate în toată Europa. Dacă tratativele dintre Ro­mânia şi Austria au putut fi conduse în modul cel mai amical, aceasta este în primul rând meritul can­celarului. Căci a făcut cea mai favorabilă impresie în România că d-rul Seipel, ca primul preşedinte de con­siliu al unui stat fost inamic, a vizitat România şi Capitala ei. Situaţia economică şi socială a ţarei Consolidarea se urmează în România cu paşi re­­pezi. Şi teama care a dominat într’un timp că recolta nu va fi favorabilă, s’a dovedit a fi fost cu totul ne­întemeiată. Ploile au căzut la vreme şi ne aşteptăm la o recoltă bună. Această chestiune este de­ cea mai mare însemnătate pentru starea generală economică a României. Reforma agrară s’a desăvârşit şi prin îm­proprietărirea ţăranilor s’a anihilat influenţa pe care situaţia din Rusia ar fi putut o avea. România este azi unica ţară din lume care nu cunoaşte şomajul. Dim­potrivă, în multe ramuri este silită să aducă muncitori străini. In ce priveşte politica faţă de Rusia, România este departe de orice politică agresivă. Străinătatea şi legea minelor Trecând la legea minelor, d. Nistor spune că drepturile câştigate vor fi respectate şi că e regre­tabil că s’a putut răspândi în streinâtate părerea că România ar duce o politică economică duşmănoasă faţă de streini. Părerea este cu atât mai greşită, cu cât România, ca ţară agrară, are nevoe de capital strein». «MEN­­­HI „Viitorul“ publică declaraţiunile date de doi muncitori, cari s’au refugiat din Rusia în România, ne mai putând trăi în haosul anarhic şi mizeria ce dom­neşte în ţara sovietelor. Unul, originar din Odessa, spune, că apolo alimentele sunt extrem de scumpe, iar îmbrăcăminte nu se găseşte aproape de loc. La toate muncile sunt preferaţi lucrători înscrişi în par­tidul comunist. Autorităţile poliţieneşti pradă neîntre­rupt ţăranii, rechiziţionându-le alimentele pe care le împart poliţiei şi armatei. Soldaţii însă sunt bine hră­niţi şi echipaţi. — Al doilea refugiat spune, că a trebuit să părăsească Rusia, întrucât autorităţile so­vietice l-au şicanat necontenit cu rechiziţionările luân­­du-i lui şi familiei până şi ultima cămaşă. Rechiziţiile se fac fără plată. Refugiatul povesteşte că pentru bo­tezul unui copil notarul comunei, care e evreu, i-a cerut o taxă de 200 miliarde de ruble. Taxele aceste sunt în mod succesiv majorate, spre a împiedica pe creştini să-şi facă datoria către biserică. Cei morţi din cauza foametei sunt îngrămădiţi prin cimitire fără a fi îngropaţi, unde intră în putref­aţie şi sunt mâncaţi apoi de câni. Unelte de muncă sunt foarte rare, scumpe şi de calitate inferioară. Bisericile au fost prădate de podoabe. Satele, cari voesc să aibă biserici, sunt o­­bligate să plătească taxe mari. Prăvălii sunt foarte puţine deschise, şi aceste numai în timpul zilei. Noap­tea mărfurile sunt ascunse din cauza hoților. ­ X JL / OLÁSUL BUCOVÍNEI In legătură cu aceste declaraţii, cari se potrivesc cu inforrmaţiunile pe cari Ie are guvernul asupra Ru­siei, „Viitorul” scrie, că regimul comunist, fiind acuma in agonie, mai face o ultimă sforţare pentru a pro­voca o revoluţie mondială, ca mijloc de salvare. Cu toate aceste informaţiuni precise, se mai găsesc agi­tatori sau agitatoare, cari proslăvesc fericirea raiului sovietic. Văzând organizaţiile comuniste din ţară că sforţările lor de­ a converti massele româneşti sunt fără succes, au început să asvârlă în aer linii de cale ferată sau depozite de muniţii, incendiază fabrici sau asasinează pe cei însărcinaţi cu menţinerea ordinei. Guvernul are numeroase dovezi despre legăturile din­tre comuniştii din Rusia şi cei din România. Toate a­­tentatele, incendierile şi distrugerile sunt ordonate de federala comunistă balcanică. La caz de nevoie insă Guvernul va lua măsuri şi mai severe, fiind ferm hotărît să reacţioneze cu toată energia contra tuturor uneltirilor. România nu se va lăsa asasinată de criminalii din afară cu ajutorul complicilor lor din ţara noastră. ......... — fi • • • ..........——— Ziarul „îndreptarea“ din 30 Iulie a. c„ neavând ceva mai bun de făcut, se face ecoul inepţiilor post­­ministeriale ale foasteî excelenţe de la Cernăuţi Dr. Dori Popovici. O serie de invenţii cari ilustrează atât de plastic intimitatea preocupărilor politice ale ave­­rescanilor bucovineni ajunşi in­complectă derută, sunt înşiruite cu ridicola pretenţie de a vrea să desfiin­ţeze realităţile vii ale vieţii politice din Bucovina prin fanteziile exminater laiului autor. „îndreptarea“ pretinde că organizaţiunea noastră politică ar fi în descompu­nere. O fi pătruns, se vede, în redacţia „îndreptării“ mirosul de cadavru al organizaţiunii politice care şi-a dat duhul încă in iarna anului 1921—22, când guvernul Averescu şi întreaga înjghebare efemeră ce-i ridicase, s’a prăbuşit prăpăstios sub povara incapacităţii şi imoralităţii sale. * Ultima şedinţă a comitetul­i executiv averescan ţinută la Bucureşti sub preşidenţia d-lui Averescu, le-a luat puţinilor aderenţi averescani ce-au mai ră­mas şi ultima speranţă, înconjuraţi de tot mai penetran­tul miros de cadavru, complect descurajaţi de prea lunga opoziţie şi puţinele perspective de a veni cândva la putere, resturile averescane de la Cernăuţi,, ajutate de beneficiarii de la Bucureşti ai cunoscutelor matra­pazlâcuri Tăslăuiene săvârşite pe vremuri cu distri­buirea hârtiei pentru a asigura apariţia „îndreptării“, inventează in contul nostru şi al d-lui ministru Nistor inexactităţile cele mai eronate. Adevărul în chestiunile vizate cu atâta rea cre­dinţă de corespondentul „Îndreptării“ e, pentru cine cunoaşte împrejurările din Bucovina, atât de evident, încât ar părea de prisos a mai repeta că şi astăzi ca şi în tot timpul de la Unire încoace locul de frunte în viaţa culturală şi politică din Bucovina îl ocupă de ministru Nistor. Ajutat în opera sa de organizaţie politică con­solidată, de încrederea obştească a turaei serioase de la sate şi oraşe, răspândind fără preget­it de zi prin acest organ doctrina sănătoasă a unităţii noastre culturale şi politice, d. ministru Nistor împreună cu cei ce fac alături de domnia-sa de ani în şir cultură românească şi politică de solidaritate românească ne­precupeţită, şi-a asigurat în mod definitiv un loc de onoare în istoria contimporană a Românilor. Că pen­tru această situaţiune de vrednicie la care copilul de sătean modest din satul Vicov de Sus a putut să se ridice, îi invidiază atâţia degeneraţi ai unei civilizaţiuni de cafenele, aceasta nu poate să ne mire. Departe peste hotarele Bucovinei şi chiar ale­­ Ţării Româneşti a pătruns faima bărbatului de ştiinţă şi de stat care este d. ministru I. Nistor. Hg. :606 Mai era necesar ca „îndreptarea* făcând act de solidaritate cu nenorociţii inspiratori de la Cernăuţi ai articolului citat, să dea probă de faptul că a reuşit să se coboare până la acest grad de neseriozitate ? —— ■ —— • • • • ^ — ............— Leul şi hiena (După o povestire rusească) Leul şi hiena, mergând la vânătoare, omorâră o gazelâ. Haide, să o fierbem ! — zise hiena. — S’o mâncăm aşa, proaspătă, răspunse leu!. — Nu, asta nu se poate. Şi ea îi arătă leului cum soarele se culca la apus în nisip şi-i spuse: — Uite, acolo arde un foc; aleargă şi adu un târş aprins ! Şi leu! fugi şi fugi şi într’aceasta soarele se făcea tot mai mic, până se ascunse un nisip. Şi foc nu mai era. In timpul acesta hiena mâncă gazeta, iar coada acesteia o înfipse în pământ. Când se întoarsa leul, îl întrebă: — Unde-i focul ? — Hehe­! Eu trebuii să fug mult și când ajun­sei, focul se băgase în pământ. N’am mai putut găsi foc. Dar unde-i gazela ? — Tu ai fugit multă vreme, și până ai fugit tu, gazeta s’a băgat și ea în pământ, lăsând numai coada afară. Apucă-o, câtă vreme mai este afară. Leul făcu, cum îi spuse hiena. Dar nu scoase decât coada din pământ. Atunci hiena strigă către el : Ce prost eşti! Ai tras prea grăbit şi prea tare şi i-aî rupt coada! Acum nu mai putem face nimic gazeta s’a ascuns prea adânc.. . SITUAŢIA EXTERNA Luni a avut loc o şedinţă plenară a con­ferinţe dela Londra. S’a hotărit că Germania trebue invitată, ca să se ia înţelegere cu dele­gaţii ei. Se crede că se va ajunge la deciziuni comune. Coolidge, preşedintele Americii, cu pri­lejul unei vizite a ziariştilor la Casa albă s’a­­ arătat optimist. Macdonald se pare că a în­cercat să obţină o mai grabnică evacuare mi­litară a Ruhr­ului, dar acţiunea sa n’a avut succes. De altfel evacuarea Ruhr-ului nu se va discuta la conferinţă. La banchetul coloniei franceze din Londra d. Herriot a declarat, în­tre altele, că Franţa doreşte o pace favorabilă pentru lumea întreagă. Apoi a mai spus că „o pace care n’ar satisface drepturile Franţei ar fi o pace nedreaptă şi imposibilă“. * In şedinţa plenară a conferinţei de la Londra d. Ti­tules­cu a cerut ca România să fie reprezintată in comitetul de transferări. * La Belgrad s-a descoperit un complot bolșevic îndreptat împotriva Regelui Alexandru și a fostului prim-ministru Pasid. * In Bulgaria teroarea comunistă este în plin avânt, iar guvernul nu dispune de energia necesară ca să reprime aceste agitații alimen­tate de la Moscova. * Miercuri s-a deschis parlamentul francez. Se vor discuta chestiunile cu caracter de ur­gență : prorogarea regimului alcoolului, legea chiriilor La senat se va depune proectul pentru­­ amnestie. FOIŢA Zece ani Zilele de enervare, ce au urmat după atentatul de la Sarajevo, au încetat în parte odată cu declararea războiului între monarhia Habsburgilor şi Serbia Ori­cât de grozave aveau să fie evenimentele ce se în­grămădeau la uşa marelui războiu, ne p­reau mai preferabile, mai simpatice decât starea cea mocnită de îndelungată şi istovitoare şovăială şi nesiguranţă. Pajura cu două capete, bâlcână şi jumulită cum era, începuse să tremure din tot corpul, deoarece îşi simţia aproape sfârşitul. Românii noştri dea ţară erau în toiul muncii de la câmp strângându-şi aurul spice­lor de pe ogoare, când îi surprinse goarna de mobi­lizare. In cele dintâiu zile ale lui August cu soare cald şi cer senin a izbucnit cea mai grozavă furtună in sufletul lor. N’au apucat să se răcorească la vreo pom­ăjde rămas buni şi au plecat repede, năuciţi de spaimă, sub drapelul vitreg, ce-i chema la luptă. Erau desorientaţi de atâta larmă şi dureros de amărîţi de lacrimile familiilor din sânul cărora fură rupţi. Şi apoi gigantice trenuri uluitoare îi duceau prin locuri ne­cunoscute, cu graiuri şi oameni străini. Prin gări lume multă cu războinici de paradă, care prin sălbatice strigăte de »Heil* şi »hoch der Krieg* ne făceau mai mult silă decât curaj. Mocneam sub vălul nostalgic al suferinţii de a merge la o luptă, ce nu era a noastră. Şi de aceea ne sileam să zăvorim par’ea mai bine durerea în su­flet. Ne durea pentru că nu era vorba de o luptă, în care sufletul nostru sâ fie încălzit de entuziasmul naţional, al unui popor ce se duce la războiu cu tot elanul de care e capabil. Noi Românii din fosta mo­narhie austriacă şi celelalte naţiuni la un loc n’am­ fost doar decât unelte de luptă şi carne de tun ale unei cete de guvernanţi medievali, care se sforţau până la desperare a ţine încătuşate popoarele din îm­părăţia lor. Toată lumea ştia că a sos­i ceasul de răfuială, îi bănuia sfârşitul fatal, dar nu se ştia că procesul acesta de discompunere va dura atât de lung. Şi cei mai încrezători generali trebue să se fi cutremurat în faţa momentului, când au iscălit de­clararea unui războiu cu aşa de puţini sorţi de iz­bândă. Războiul a durat ani dearândul şi cde mai trâm­biţate victorii „­decisive» nu-i arătau sfârşitul. De patru ori frunzele îngălbenite s’au cernut ca nişte ofrande ale naturii încercând să acoperă durerea omenească şi mormintele milioanelor de soldaţi morţi in războiu, şi profeţia fostului Kaiser Wilhelm nu se împlinia. O mână de oameni cu principii învechite, crescuţi la umbra absolutismului se cramponau să păstreze cu orice preţ hârbul ce începuse a se dărâma cu desă­vârşire, şi care nu mai era vrednic de atâtea jertfe umane. Momentele trecătoare de scepticism pentru noi românii din Transilvania şi Bucovina n’au putut sâ nimicească încrederea în izbânda dreptei noastre cauze naţionale, cu tot calvarul de eroism şi suferinţă al Ro­mânilor din vechiul Regat. Odata­ cu prăbuşirea puterilor centrale a întărit în noi conştiinţa drepturilor ce ni se cuveniau în pro­pria noastră ţară, şi voinţa de a ne libera de ceata parasitară a «Kulturtragerrilor dela noi, ce se credeau în nişte colonii africane. Soarta ar fi fost prea crudă cu noi dacă după atâtea încercări grele ar fi fost să ne reluăm viaţa politică sub aceleaşi condiţiuni, unde ne-a oprit răz­boiul. Piedicile ce ne-au fost puse cu intenţie în calea dezvoltării noastre politice au fost luate şi duse de valurile râului de sânge vărsat de către Românii de pretutindeni în războiul mondial Acuma se împlinesc zece ani de la izbucnirea războiului şi multe sate vă­duvite de mândria lor de odinioară îşi vor aduce cu durere aminte de morţii lor. Sunt multe mame şi soţii în-' gândurate, ce-şi vor plânge feciorii şi bărbaţii morţi departe pe câmpurile de luptă ale diferitelor fronturi. Şirurile intelectualilor noştri din Transilvania şi Bucovina au fost şi ele de ajuns de rănite. De aceea ne facem o pioasă datorie aducându-ne aminte de aceşti nefericiţi eroi, morţi pe câmpurile de luptă aus­­triace, nefericiţi, pentru câ n’au avut satisfacţia de a lupta şi muri pentru un ideal măreţ şi sfânt, ca fraţii lor din Regatul liber, ce prin sângele lor au format România de astăzi. Zaharie Criţanu .................... I ' t « • • ' ■

Next