Glasul Bucovinei, ianuarie 1925 (Anul 8, nr. 1725-1746)

1925-01-01 / nr. 1725

Pag 2 Declaraţiile de impunere De la 1 Ianuarie» se începe primirea declaraţiilor de impunere la toate per­cepţiile fiscale. Declaraţiile se vor primi pânâ la 30 Ianuarie 1925. OLASUL BUCOVINEI No 1725 Vizita d-lui Tzankoff D. Tzankoff, primul ministru bulgar, a venit la București cu scopul să discute cu guvernul nostru ches­tiuni cari stau în strânsă legătură cu raporturile de bună vecinătate dintre ambele state. Un personaj din antura­jul d-lui Tzankoff a spus următoarele asupra vizitei d-lui preşedinte al consiliului de miniştri bulgar: „Vizita d-lui Tzankoff în Capitala regatului român se impunea ca ceva cu totul firesc. Bulgaria nu putea şi nu va putea uita că singură România dintre vecinii ei a fost aceea care i-a dat concurs necondiţionat şi prie­tenesc spre a se putea consolida. Niciodată guvernul român n’a refuzat concursul său când a fost vorba ca Bulgaria să ţină piept campaniei şi imixtiunei bolşevici­lor în Bulgaria. D. preşedinte al consiliului ţine să arate recunoş­tinţa ţării sale şi pentru faptul că România n’a dat azil pe teritoriul ei nici agrarienilor extremişti şi nici comu­niştilor. Era clar de la sine înţeles că preşedintele guvernu­lui bulgar trebuia să vină în România să aducă salutul de recunoştinţă al Bulgariei pentru atitudinea reală a României. De altfel acum 6 luni d. Tzankoff a subliniat, în­­tr-o cuvântare ţinută la Rusciuk, sincera simpatie pe care tot ce e bulgar conştient trebue să o aibă pentru România“. D. I. G. Duca, ministrul nostru de externe, a de­clarat următoarele asupra acestei vizite: „D. Tzankoff, preşedintele consiliului de miniştri al Bulgariei, şi-a manifestat dorinţa de­ a veni în Ro­mânia să se pună în direct contact cu guvernul român. România nu doreşte altceva de­cât să aibă rapor­turile cele mai bune cu toate ţările. Suntem totdeauna gata să întindem o mână fră­ţească celor cari se apropie de noi cu aceleaşi senti­mente“. ---------------------------••••--------------------------­ Unul din rolurile cele mai importante în cultura noastră din colţul de nord al Moldovei, îndeplineşte dejoc romanizarea Universităţii, din Cernăuţi, şi Biblioteca U­­niversitară. Cererea imperioasă ca Biblioteca de înainte de războiu să-şi schimbe timbrul de instituţiune germană, s’a lovit de greutăţi considerabile, dintre cari principala e lipsa de fonduri, cu toate acestea însă schimbarea dorită se produce şi se evidenţiază mai ales din faptul că toate opurile cerute şi comandate de specialişti, sunt mai ales în limba română şi franceză, ceia ce denotă în mod îmbucurător, că am rupt-o cu tradiţia întrebuin­ţării exclusive a manualelor germane, completându-le cu cele române şi cele franceze. De altfel conducerea se­rioasă şi îngrijită de azi a bibliotecii, care acum numără ca 270.000 volume, tinde să întrunească în această bibliotecă tot scrisul românesc, lucru ce cu mult greu progresează, considerând dotaţia atât de mică, acordată Bibliotecii, pentru complectarea ei cu opere româneşti. Urmărim cu interes această prefacere şi desvoltare, care trebuie să bucure pe orice Român ce se interesează de ridicarea culturală a ţărişoarei noastre. Dintr’o fericită iniţiativă a direcţiunii s’au luat mă­suri, şi s’a început chiar, a se centraliza în această bi­bliotecă, toate bibliotecile din Bucovina, (cel puţin) în felul că se adună toate datele referitoare la cărţile ce se află la vre-o bibliotecă din Bucovina, astfel că cineva căutând cutare carte la Biblioteca Universităţii, va primi dacă nu chiar cartea, atunci cel puţin indicii, unde o poate afla. E numai un început, şi va dăinui încă mult timp până terminarea acestui început, mai ales din lip­sa unui număr suficient de funcţionari de specialitate şi din lipsă de fonduri, — dar e un început real şi di­recţiunea ne insuflă încrederea că la ridicarea pornită a instituţiei, se va lucra cu spornică seriozitate. Având înaintea noastră darea de seamă a acestei Biblioteci pentru a. 1923, extragem din ea unele date, de­sigur foarte interesante, întrucât se referă la o insti­tuţie culturală, de o importanţă atât de mare. După această dare de seamă vedem, că pentru înzestrarea cu cărţi, reviste, legatul lor, inel. materiale Biblioteca Univ. a primit în a. 1923, o dotaţiune de 222.032 lei 52 l. Considerând preţurile extraordinare pentru cărţi ştiinţifice înţelegem că această sumă nu a putut satisface nici trebuinţele sale mai urgente în cărţi ale domnilor profesori, neputându-se întrebuinţa deloc pentru complectarea dorită a bibliotecii cu cărţi româneşti. Ce e drept, în urma stăruinţelor fostului di­rector al Bibliotecii, I. P. S. Sa Mitropolitul Nectarie, aceasta primeşte gratuit începând cu a. 1923, exempla­rele legale, adecă totul ce apare în România, în 2 e­­xemplare. Astfel in a. bugetar 1923 (1/IV 1923—1/1 1924) a primit 3491 opuri (adecă în 2 exempl. 6982 vol.), dintre cari 2692 opuri în limba română. Aceste 3491 opuri sunt totul ce apare în România, nu însă și totul ce e trebuincios pentru studii şi cercetări la Uni­versitate, căci pe lângă acele 655 ziare, cari sunt cu­prinse în acest număr, mai socotim şi acele 1500—1700 fascicole ce trebue scăzute dela numărul total, căci con­ţin diferite statute, regulamente, broşurele şi opere mă­runte, ce sunt în general fără folos pentru Universitate, fiind neutilizate, sau numai foarte rar. Neobosita direcţiune a îndrumat actualmente o ac­ţiune pentru donarea de cărţi româneşti pentru biblio­tecă, ca să contribuie şi publicul românesc cu obolul său, însă ce poate rezulta din ea, cunoscând noi indi-­ ferenţa publicului de astăzi pentru instituţiunile culturale ?­­ In a. 1923 a fost recolta puţin însemnată, înbogăţindu-se­­ biblioteca prin donaţiuni, cu 1253 volume, dintre cari­­ în limba românească numai 297. Or ceia ce îi trebuie bibliotecii, sunt mai ales cărţi româneşti. Reasumând,­ constatăm că biblioteca a crescut în a. 1923 cu 9081 volume, dintre cari 5915 volume scrise în 1. românească, astfel că la 1/1 1924 biblioteca avea 258.140 volume, (cifra ce a ajuns în decursul anului 1924 la ca 270.000). Intre exemplarele legale se află 6.551uiare, 587 re­viste şi 11 altele, în total 1253 lucrări periodice, conti­­nuante, apărute în a. 1923 în ţară. Acestea s­unt în cea mai mare parte scrise în limba rom. (70 la­ sută) pe urmă în limba maghiară (14 ro­sjită), în limba ger­mană (8 la sutâ) şi în fine în limba franceză engleză, rusă, ruteană, polonă, bulgară, sârbă, elină, armeană, albaneză, turcă şi idiş (8 la sută). Cercetarea şi utilizarea bibliotecii se prezintă în a. 1923 astfel: Biblioteca a fost cercetată,­,cu 4978 ceti-­ tori și împrumutători, cari au consultat 15.654 tomuri, cetind dintre acestea în sălile bibliotecii 9209 opuri şi împrumutând acasă 6445 volume. împrumutul acasă se repartizează astfel: profesorii universitari: 974 vol., stu­denţii : 2663 vol. şi alţii (intelectuali externi): 2808 vo­lume. In gestiunea şi acţiunea sa, direcţiunea este spri­jinită de comisiunea bibliotecară, compusă din profesori universitari, care în şedinţe regulate împreună cu direc­ţiunea Bibliotecii, hotăreşte efectuarea sau respingerea comenzilor de cărţi, ce se fac în decursul anului, pre­cum şi asupra diferitelor chestiuni mai însemnate ce se referă la bibliotecă. Schimb reciproc de împrumuturi întreţine biblio­teca universitară mai ales cu biblioteca Academiei Ro­mâne din Bucureşti şi cu Biblioteca Universităţii din Cluj, iară prin intervenţia fostului lector pentru limba şi literatura franceză, d. Paul Henry, care a intervenit la Ministerul francez de externe din Paris ca să ni se facă reduceri de preţ la comenzi din Franţa, ni s’au acordat acestea, făcându-ni-se şi o donaţiune preţioasă la intervenţia aceluiaş domn, de cărţi ştiinţifice în limba franceză. După cum aflăm apoi din darea de seamă, direc­torul bibliotecii a întocmit o colecţie pedagogică, gân­­dindu-se de­sigur la folosul tinerimii studioase şi al profesorilor, şi considerând faptul că prin încurgerea exemplarelor legale, Biblioteca Universităţii dispune, în­cepând cu a. 1923, de toată literatura românească pen­tru învăţători, profesori secundari, copii şi tineret. Co­lecţia aceasta pedagogică, cuprindea la înfiinţarea ei, 494 cărţi, 37 reviste cu conţinut pedagogic şi 45 reviste de interes general, şi s’a pus la 1 i . 1924 la dispoziţia publicului interesat în chestiuni pedagogice, aplicându-se la întrebuinţarea ei un regulament special. Publicul însă (în nevinovăţia şi lipsa sa de inte­res) a lăsat-o în mare mare parte neutilizată până în prezent, cu toate anunţurile Direcţiunii Bibliotecii. Multe străduinţe s’a depus din partea direcţiunii în înţelegere cu Senatul şi Rectorul Universităţi, pentru a extinde regulamentul bibliotecii universitare din Cluj şi asupra bibliotecii Universităţii de la noi, pentru în­chegarea unor legături mai strânse între bibliotecile din ţară, pentru unificarea legilor şi regulamentelor şi pen­tru îndrumarea de relaţii permanente cu bibliotecile străine, făcându-se şi demersurile necesare. Darea de seamă relevează însă la urmă insufi­cienţa totală a ubicaţiunilor, în care este astăzi adăpos­tită această preţioasă colecţiune a Universităţii noastre. In lupta Bibliotecii pentru desvoltarea sa, îi trebue un sprijin mai eficace din partea statului, o donaţiune mai mare, căci pentru completarea ei cu cărţi româneşti nu ar ajunge nici donaţiunea de 1 600.000 lei anual, suma primită în relaţiune de valută în a. 1913, necum o do­taţiune de şapte ori mai mică decât acea din 1913. La­cunele cele mari se pot completa abia în decursul ani­lor şi este pentru aceasta nevoie şi de un interes mai mare din partea publicului larg, atât de indiferent astăzi. Vedem la biblioteca Universităţii noastre o muncă tăcută, intensă, în cooperarea direcţiunii cu funcţionarii bibliotecii, funcţionari cu o frumoasă cultură ştiinţifică şi de specialitate şi înainte de toate buni Români, o muncă stânjenită numai de lupta vecinică cu lipsa de fonduri, care muncă însă va reuşi să înalţe biblioteca noastră la o instituţie culturală de prima forţă în ţară. Repetăm: să punem şi noi mâna şi umărul, căci ridicându-ne instituţiile culturale, ridicăm nivelul cultu­ral al întregei ţări. Teatrul Naţional In 21 Decembrie a. c. s’a terminat stagiu­nea de toamnă, a teatrului naţional, în care s' au dat de ansamblurile primelor teatre româneşti din Bucureşti şi Iaşi, cu succes desăvârşit, 45 repre­zentaţii, având în repertoriul de tot bogat 25 piese­­­ premiere. Literatura originală românească a fost reprezentată prin 10 piese jucate în ip reprezen­taţii In. Ianuarie stagiunea va continua In condi­­ţiuni escelinte. Noua formaţiune a teatrului naţional din Chi­şinău de, sub direcţiunea reputatului scriitor Lu­dovic Dauş, sub con­duc­er­ea artistică a mult a­ Dred­atului artist V. Leonescu, va sosi la Cer­năuţi în 6 Ianuarie şi va da un ciclu de şapte reprezentări cu un repertoriu bine ales. Se vor reprezenta piesele «Femeia îndărătnică* de Sha­kespeare, e-Akim­» de V. Eftimiu, «Apus de soare» de B. Delavrancea, «Sarmală, amicul poporului* de N. Iorga, «O cerere în căsătorie» de Cohor, «O hello* de Shakespeare și «Craiu de ghindă* de V. Leonescu. O donaţiune de cărţi italiene Legăturile culturale politice intre Italia şi România, — legăturile de suflet — devin din ce în ce mai strânse, mai calde, aşa cum se cuvine. Este un impuls aproape irezistibil, de o parte şi de alta, ce ne mână dorul de a ne cunoaşte reciproc. Cum producţiunile noastre li­terare şi artistice nu pătrunseseră aproape de loc în Italia înainte de războiu, am continuat să nu fim cu­noscuţi altfel decât înfăşuraţi în vălul formulei romantice de „latini ai Orientului “ etc. Altă lume, din Italia, în urma legăturilor comerciale, ne cunoştea ca vânzători de cereale şi petrol. Cei ce ne-au luat drept negustori, astăzi nu sunt de partea noastră, ei stau la discuţie asupra Basara­biei, fiindcă primesc perspective de negoţ cu petrol mai avantajoase, în Caucazia sovietică, decât în România. Dar lumea intelectuală, idealistă, cea dezinteresată e de partea noastră şi caută să ne cunoască în mod real arta şi literatura. Celebrul scriitor italian din zilele noastre Giovanni Papini spune: „Cunosc pe Români cu ajutorul columnei lui Traian; columna e mare şi se vede bine, dar o piatră romană nu-mi poate spune nimic despre o inimă românească din acest veac“. 2) Singura eficace legătură sufletească o poate forma nu­mai literatura. In ea găsim sufletul omenesc frământat în dureri şi suferinţe, idealuri şi bucurii, picurat apoi strop cu strop în operile scriitorilor. 1 1 1) V. Un om sfârşit p. 8. Cu bucurie constatăm, că reviste italiene închină numere întregi chestiunilor româneşti. Scriitori însemnaţi Amedeo Gianini, Aurelia Palmieri şi linguistul Carlo Tagliavini, care ne cunoaşte bine limba şi care e au­torul unei antologii din scriitorii români, în italieneşte, caută să ne prezinte publicului italian cu aportul nos­tru intelectual la literatura universală. Acuma se tipă­reşte la Florenţa o traducere completă a poeziilor lui Eminescu, datorită binefăcătoarei activităţi în România, a d-lui Ramiro Ortiz, profesor la universitatea din Bu­cureşti. Gândindu-ne la provinciile liberate trebue să spu­nem că Sufletul nostru era închis între gratiile de fier ale educaţiei străine. Ni se întoredea pâinea intelectuală de la Viena sau Petrograd, fără a fim întrebaţi de ne prieşte sau nu această pâine. Am fost cu totul rupţi de la izvoarele culturii naţionale, franceze sau italiene. Războiul aducându-ne libertatea politică ne-a adus şi cea culturală. Scăpat de sub escorta culturală străină sufletul nostru aleargă însetat la izvorul culturii româ­neşti. Aici va da de vechile drumuri culturale bătăto­rite de generaţiile trecute, ce duc spre spiritul latin, plin de experienţă, francez şi italian, în locul influenţei germane, care scade pe zi ce merge, locul ei îl va ocupa la noi în ţară cultura şi limba italiană. Astăzi se manifestă o anumită rivalit­ate între limba engleză şi italiană pentru a-şi stabili un loc în România. In ori şi ce caz va învinge italiana, pentru care şi elevii se declară mai repede, din cauza marei apro­pieri a acesteia de limba noastră şi apoi şi din motivul practic că într’un timp relativ foarte scurt ajung să cu­noască cea mai frumoasă şi mai armonioasă limbă, pu­­tându-i ceti textele cele mai grele. Prin aceasta li se deschid porţile unei vaste şi bogate literaturi ca cea italiană. Dela Dante până la D’ Anunzio literatura italiană este îmbibată de un sănătos spirit naţional, de care a fost inspirată generaţia eroică italiană de la începutul sec. XIX din ale cărei lupte au ieşit Italia modernă. Cu un sentiment de pietate ne aducem aminte de măreţele figuri ale lui Cavour, Mazzini Silvio Pellico, de­oarece alături de aceşti bărbaţi îi vedem înfrăţiţi în lupta pentru acelaş ideal pe marii noştri luptători C. A. Rosetti, Ion Brătianu, Kogâlniceanu, V. Alexandri ş. a., care au pus bazele ţării noastre de astăzi. Pentru propagarea învăţământului italian la noi ne-a sosit zilele trecute o frumoasă donaţiune de cărţi din literatura clasică italiană, pentru liceele unde învaţă această limbă. Donaţiunea este foarte însemnată cuprinzând cărţi în valoare de una sută mii lei. La repartizarea căr­ţilor a fost luat în vedere şi liceul din Cernăuţi „Aron Pumnul“, trimiţindu-i-se 28 volume. Donaţiunea aceasta s’a înfăptuit mulţumită solicitudinii deosebite arătată de Legaţiunea italiană din Bucureşti şi în special d-lui Giro rdab'dz" directorul învăţământului italian din străinătate. D. Trabalza este un om de ştiinţă având cărţi de re­putaţie în critica literară italiană, este şi un mare prie­ten al Românilor, care se interesează de aproape de tot ce se petrece la noi în ţară. Zaharie Criţanu

Next