Glasul Bucovinei, august 1926 (Anul 9, nr. 2166-2190)

1926-08-01 / nr. 2166

Pag. 4 GLASUL BUCOVINEI“ de la administraţia financiară Cernăuţi.­­ Toţi contribuabilii, cari voesc a plăti o sumă fixă lunară la echivalent al impozitului­­de 1% cifra afacerilori şi 3% cheltueli somptoare pe anul în curs, adică şi acei contribuabili, cari sunt impuşi deja la impozitul fix pe baza vechilor dispoziţiuni sunt obligaţi a face până la 17­­­8 a. c. inclusiv declaraţiuni pe baza de­­ciziunei Ministerului Finanţelor Nr. 167.839 din 23­­­6 a. c. la Percepţiile de cari ei ţin. Dacă contribuabilii impuşi deja la impozitul fix nu vor face acum noui, declaraţiuni, nu se vor ma bucura de avantajiile panşalării şi vor trebui să ţină registrele speciale. Cererile vor cuprinde declaraţia contribuabilului că voeşte să i se stabilească un impozit echivalent indicând şi cifra de afaceri, ocupaţiunea şi domiciliul (strada şi numărul casei). ECONOMICE Târgul de Mostre din Lemberg. — Camera de Comerţ şi de Industrie ne comunica că în timp dela 5—15 Septemvrie a. c. va avea loc al VI-Iea târg de mostre internaţional în Lemberg. Târgul de Mostre din Lipsea. — Camera de Comerţ şi de Industrie ne comunică că in timpul dela 29 August 4 Septemvrie va avea loc târgul de mostre din Lipsea. INTERNE Situaţia, asupra ofertelor şi cererilor de lucru în curs pe ziua de 28 Iulie 1926. Oferte. — (Patroni cari cer lucrători), 1 bucătar zilnic, 3 cismari, 2 tâmplăr mobile, 1 tâmplar construcţie, 5 dogari, 2 circula­­rişti, 2 gaterişti, 1 şlefuitor cherestea, 6 tinichigii, lăcătuşi, 1 ucenic coşar, 1 ucenic vopsitor, 1 ucenic tapiţer, 1 ucenic pielărie, 3 ucenici grădinari, 3 uce­nici ţesători, 1 ucenic cârnăţar, 2 ucenici lăcătuşi, servitori tineri (14—16), 1 vier pentru Ploeşti, 20 sa­lahori la fabrică cu 85 lei ziua şi locuinţă, 2 bucătă­rese pentru restaurant, 50 bucătărese la toate pentru Cernăuţi şi alte localităţi, 3 croitorese pentru Cer­năuţi, 1 croitoreasă începătoare pentru Cernăuţi, 1 dactilografă (română şi franceză cu praxă), 1 bonă la Constanţa 1000 lei lunar, 10 îngrijitoare la copii, 15 servitoare restaurant, 150 servitoare casnice (parte cu fiert, parte fără fiert pentru Cernăuţi şi alte localităţi. Cereri. — Lucrători cari cer lucru, 1 brutar, croitori, 5 zidari, 1 rotar mecanic, 3 şoferi, 1 focar, -3 funcţionari, 5 servitori birou, 2 supraveghetori, 2 gu­vernante, 10 bone la copii dela 3 ani in sus, 10 ut°are zilnice, 6 îngrijitoare de casă, 4 menajere, 6 muncitoare fabrică. Oficiul fiind de Stat nu se percepe taxe nici pentru informaţiun­i nici pentru plasamente, aceste se fac in mod cu totul gratuit atât pentru patroni cât şi pentru lucrători. — Informaţiuni dă Oficiul de plasare al Ministerului Muncii, Cernăuţi, strada Mickiewicz No. 2 (Muzeul Industrial). Dela societatea pentru protecţia vânatului. — Societatea pentru protecţia şi ocrotirea Vânatului in­vită membrii săi la şedinţa generală ordinară care va avea loc în ziua de Sâmbătă, 28 August 1926, la ora 5 d. a. in sala de prelegeri a Institutului Zoologic, (Palatul Universităţii) in Cernăuţi cu următoarea ordi­ne de zi: 1. dare de seamă a comitetulu asupra acti­vităţii sale, 2. aprobarea bilanţului, 3. propuneri li­bere; 4. alegerea noului comitet. Regulamentul pentru executarea definitivă a deciziu­­nilor de expropriere din Bucovina. — Monitorul Oficial din 28 Iulie a- c. No. 166 publică decretul regal, prin care s'a aprobat, in baza art. 51 din legea pentru reforma agrară din Bucovina şi cu avizul conform al consiliului legislativ „regulamentul pentru executarea definitivă şi aplicarea pe teren a deciziunilor comisiu­­nilor de expropriere din Bucovina“. EXTERNE Dejun în onoarea M. S. Regelui României. — Dia­­mandi, ministrul României la Paris, a oferit un dejun în onoarea M. S. Regelui Ferdinand. Au participat cele mai de seamă personalităţi ministeriale franceze şi diplomatice străine. Regele însoţit de d. Diamandi a plecat apoi la Vichy să-şi facă cura. Prelungirea stărei excepţionale în Anglia. — Mi­nistrul de interne a prezentat Camerei Comunelor mesajul regal, declarând continuarea, pa timp de o lună, a stărei excepţionale. Noul"ministru al Germaniei la Bucureşti. — Mi­nistrul german la Bucureşti in locul d-lui Freytag va fi numit von Mutius, ministrul de până acum la Kö­per­haga. D. Freytag va primi conducerea departamentu­lui consular la ministerul de externe din Berlin. Reducerea efectivului militar în Belgia. — „Echo de Paris“ primeşte confirmarea din Bruxelles, că Se­natul şi Camera au votat, reducerea la 44.060, a ci­frei contingentului militar anual. Criza minoră din Anglia. — Federaţia executivă a minierilor a studiat raportul,care se va supune con­ferinţei naţionale a delegaţilor mineri. Altă telegramă ne aduce ştirea că delegaţia federaţiei minerilor bri­tanici pleacă Sâmbătă, 31 August spre America, pen­tru a strânge fonduri in scopul continuărei grevei. DIVERSE Campionatul lumei cicliste. — Francezul Doyen a câștigat şampionatul lumei cicliste, pe drumul re­zervat amatorilor. Taxa asupra valutelor—forte. — Din­­ Bruxelles primim știrea câ consiliul de miniștri a hotărât să impună o taxă asupra persoanelor cari vin în Belgia din ţări cu valută forte. Schimbarea rutei trenului Simplon. — Din cauza indundaţiilor din Iugo-slavia trenul Simplon Orient Express şi-a schimbat ruta pe la Sobotka. Noua rută va ţine cinci, până la şase luni. --------------------»«9«--------------------­ Redactor responsabil Dimitris Sidoriuc Mulţumită publici Atotputernicu, a rechemat la cele eterne sufletul fiinţii resp. fratelui nostru iubit şi drag D-nul Dr. Nicolai Bory, Simowycz în ziua de 16 Iulie 1926 după o boală grea şi îndelungată. In timpul boalei sale pline de suferinţi cu ocazia înmormântării şi în timpul durerii noastre celei mai mari, amicii lui şi ai noştri, cunoscuţi ba chiar şi per­soane necunoscute ne-au arătat atâta simpatie, încât noi nu suntem în stare de mulţumi tuturora. Din acest motiv dorim să ne îndeplinim datoria noastră, exprimând în pri­mul rând mulţumirea noastră sinceră Înalt Prea Sfinţiei Sale D-lui Administrator Apostolic Clemens Zlepko, care a contribuit mult la înmormântare prin conduce­rea ceremoniei funebre şi prin discursul său plin de sentiment rostit în biserică. Mulţumim cucernicului cler gr. cat., preotului Jaroslaw Zlepko şi Vasile Oszczepko, canonicului Lukasiewicz, preoţilor rom. cat. Luczko şi Kukla, cari au luat parte la înmormântare. Mulţumim şi corului studenţesc şi corului societăţii „Misceanschi cor“ şi di­­riginţilor lor pentru frumoasa executare a corurilor. Exprimăm mulţumirile noastre Prezidiului Administraţiei Primăriei şi stima­ţilor membri ai Consiliului permanent a municipiului Cernăuţi, mai ales locţiitoru­lui Primarului D-loi Würfel pentru cuvintele frumoase şi calde, rostite la mormân­tul Decedatului în numele Municipiului Cernăuţi şi tuturor funcţionarilor Primăriei îndeosebi tovarăşului sincer al Decedatului D lui Dr. Osadetz. Dar nu găsim cuvinte, ca să exprimăm mulţumirea noastră adâncă şi sin­ceră D-lui Director General Dr. Ştefan Brăileanu pentru prietenia credincioasă, pentru vizitele sale la patul bolnavului, pentru tot ajutorul şi pentru discursul fu­nebru în care a descris şi a zugrăvit personalitatea scumpului nostru Decedat. In sfârşit mulţumim societăţilor ucrainene, reprezentanţilor intelectualilor şi ai burghezimei, D-lui Skrentowicz pentru cuvântarea lui şi tuturor participanţilor la înmormântare, cari au ridicat prin prezenta lor solemnitatea funebră In luna Iulie 1926. Pentru Familia: SIMOWYCZ Mihai Simowycz profesor de religiune gr. cat. i. r. Cronica Filmului Cinema „Casa Germană“. Ducesa nebunatecă După „Farmecul de vals“, una din cele mai im­punătoare creaţiuni văzute la Cernăuţi, conducerea ci­nematografului „Casa Germană“ a ţinut să continue seria marilor opere şi producţiuni ale artei filmului, aducându-ne marea dramă de aventuri „Ducesa nebu­natecă*. In cele cinci acte lungi privitorul are prilejul să admire pe lângă viaţa marelor oraşe apusene, dra­me pline de pasiune din sânul cercurilor în alta din ţările Occidentului. De la tripourile şi casinourile lu­xoase ale Orientului, până la secretele diplomaţiei in­ternaţionale, de la pasionantele drame amoroase până la deslegurile iscusite ale poliţiei internaţionale secrete, a dus privitorul mirat, căruia i se deschid porţi ne­cunoscute până în prezent. E aici mai mult decât în obişnuitele drame amoroase sau de aventuri, unde un autor fecund şi artişti desăvârşiţi au colaborat, în tovărăşia unui în­ţelegător regizor, la realizarea unei producţiuni cu adevărat impunătoare. Genul abordat de filmul „Du­cesa nebunatică“ e o noutate a ecranului, a cărui rea­lizare a făcut-o posibilă numai arta tehnică modernă. Subiectul din cele mai atrăgătoare: Un tânăr desco­pere la un tripou din Orient că la masa de joc a ruletei, crupierul întrebuinţează un mecanism particu­lar, prin care face aproape imposibil ca să câştige jucătorii. Tânărul îşi vinde descoperirea cu o sumă mare proprietarului, care văzând iscusinţa străinului îi dă o însărcinare, în jurul căreia se desvoltă apoi acţiunea celui mai frumos film. Regia, jocul, subiectul, interpretarea, toate aceste la înălţime, iată elementele filmului „Ducesa nebun-t­­recu“, căruia, credem, îi e asigurat un rulement din cele mai lungi şi reuşite. Se cai­e corectori pentru ziarul GLASUL BUCOVINEI. Pentru informațiuni a se adresa la redacție. No. 2166 CHEMA TEATRU8. VECHI începând de Miercuri 28 Iulie inel. Duminică 1 August tins EsiAig ii mm will în cel mai mare film Ufa Princesa Sonia Orloff Cea mai mare, cea mai frumoasă şi mai modernă dramă senzaţională în 8 acte cu A. Esterhazy şi Harry Siedke în rolurile principale — vor apare — Cinema «Grădina CASA GERMANA Cu începere da azi Celebrul film Ufa Capriciu de ducesă splendidă dramă de aventuri în 5 mari acte, cu cei renumiţi artişti Spectacolul în grădină începe la ora 8 şi jum. fix.­­ Muzică specială Motoare de titeiu ale renumitei firme Deutsche Krcmhautwerke Pietre de moară original franceze în depozit la: MECANO S.A. Cernăuţi, Piaţa Unirii No. 9 Condiţiuni avantajoase de plată Institutul de Arte Grafice şi Editură „GLASUL BUCOVINEI“ Cernăuţi

Next