Glasul Bucovinei, octombrie 1926 (Anul 9, nr. 2215-2239)
1926-10-01 / nr. 2215
Pag. 2 9 CWSE-5 S 5S- Fuziunea ce va să fie Semnificativ este că la şedinţapartidului naţional ţinută în ziua de Duminecă 26 Septembrie a. c. au luat parte foarte puţini ardeleni. Se ştie că partea cea mai numeroasă din partidul naţional tot ardelenii o reprezintă. Or, din 41 de membri cari au fost prezenţi, numai 8 au fost ardeleni, inclusive Maniu. Dintre ardeleni n’a luat parte la discuţie decât unul singur, d. Vali Moldovan. Entuziasmul pentru fuziunea d-lui Maniu se vede că n’a fost chiar prea mare între ardeleni, unde mai pui că naţionalii, ramura tachistă, văzându-se sacrificaţi în favoarea ţărăniştilor, sunt şi mai puţin încântaţi de această fuziune. De altfel ziarul „Universul“, cunoscut prin regâturile sale cu tachiştii, caraterizeazâ in numărul său din 30 Septemtembrie a. c. fuziunea în felul următor: „Noul partid (dacă fuziunea de azi va fi ratificată de congres) se prezintă ca un conglomerat de persoane, cu temperamente, cu ideologii, cu tendinţe, cu tradiţii cari se ciocnesc cap î n cap! De unde până azi partidul ţărănesc, de bine de râu, avea cel puţin ca şef, simbolica toaletă a d-lui Mihalache, mâine îl va avea pe d. Maniu. Ţăranii din vechiul Regat se vor întreba de ce ? De unde până azi, în conducerea partidului ţărănesc figurau luptătorii de stânga, fără latifundii şi fără trecut de reacţionari, acum vedem în conducerea ţărănistă pe d. Vaida Voevod şi pe... d. C. Argetoianu, cel care a vorbit şi votat contra exproprierii ! De unde până acum partidul ţărănesc era unitar şi plin de avânt, chiar în periculoasele sale utopii, el îşi pierde azi caracterul şi ideologia sa, în compania d-lor Mişu Cantacuzino, Gr. Filipescu, Lucasievici, P. Brătăşanu, N. Anănău, bărbaţi foarte onorabili, dar cari n’au nici în clin, nici în mânecă cu C. Stere, dr. Lupu, Mhalache, Bujor şi alţii! Pe de altă parte, dacă luăm trecutul şi prezentul partidului naţional ardelean, vedem aceiaşi nepotrivire de oameni, de temperamente, de idei. Iată de ce d. profesor N. Iorga, în scrisorile interesante pe care le publicăm, se pronunţa contra fuziunii, ca şi d. dr. N. Lupu. D. Iorga spune: 1. că din această fuziune nu iese „un adevărat partid“, iar şefia d-lui Maniu este „umbră de şefie“; 2. că programul noului partid (improvizat in grabă de un comitet în şedinţa de ori, cum arată dările de seamă e insuficient, şi... echivoc in ceea ce priveşte afirmarea principiului naţional; 3. că fuziunea se face cu sacrificarea completă a cadrelor neţărăniste din Vechiul Regat. Dacă chiar d. prof. N. Iorga e nevoit să spună aceste crude adevăruri, e prea puţin loc spre a privi cu optimism seriozitatea fuziunii anunţate. In politică, una şi cu una nu fac totdeauna două. Fac uneori mai puţin. D. I. Maniu pare a nu fi tocmai norocos. A început cu fuziunea partidului marelui Take Ionescu. A venit apoi d Argetoianu cu prietenii săi. A urmat d. prof. N. Iorga cu partidul d-sale. Azi însă, când vroia să-şi încoroneze virtuozitatea îmbrăţişărilor politice prin fuziunea ţărănistă, vede pe takişti plecaţi, vede pe amicii d-lui Argetoianu risipiţi, vede pe d. Iorga retrăgându-se cu ai săi. Vede până și pe d. dr. Lupu dându-se la o parte. E politica anteriului lui Arvinte...“ —Abonați „Glasul Bucovinei“— GLASUL BUCOVINEI * No. 2215 Prima expoziţie şi târg volant al României O vizită cât de sumară a încăperilor acestei expoziţii te încredinţează repede de înalta valoare a acestei iniţiative, pornită de la: „Uniunea camerelor de comerţ şi industrie“, sub raportul utilităţii practice cât şi sub cel al educaţiei naţionale. Sunt adevărate revelaţii, nu numai pentru publicul laic, dar probabil şi pentru comercianţi; eşti surprins de a afla că atâtea articole, de cari erai convins că te primim din străinătate, se produc la noi în ţara şi rezultatul e într’adevâr un sentiment de adâncă satisfacţie şi de mândri® naţională. Târgul volant, care se trece din oraş in oraş şi se va continua, din ce în ce mai bogat, an de an, da comercianţilor posibilitatea să vadă şi să examineze produsele industriei noastre, iar pe industriaşi îi scuteşte de sacrificiile mari cari se reclamă expoziţiile obişnuite de până acum prin construirea de pavilioane etc., îndeplinind rolul comisuluivoiajor, cum zice d. dr. Ştefan Cerchez, Preşedintele Uniunii Camerelor de comerţ şi de industrie în discursul său de la deschiderea expoziţiei. Dar expoziţia volantă a României nu va cutreera numai România, ci „va vizita şi pieţele străine, în special Orientul, pentru a scoate in evidenţă puterea de producţie naţională, varietatea produselor fabricate în România şi superioritatea lor, stimulând prin aceasta intensificarea exportului nostru şi deci îmbunătăţirea valutei“. Expoziţia se desface în patru grupe, subîmpărţite în 15 secţii: grupa 1 cuprinde industria casnică şi industria ceramică, grupa 11 industria alimentară, industria lemnului, industria textilă şi fabricatele ei, industria pielăriei, a săpunurilor şi cosmeticelor, a sticlăriei, vaselor de men şi oglizilor, industria chimică (îngrăşăminte chimice, droguri, creme, uleiuri etc.), industria artelor grafice (papetarie, jucării, rechizite de birou, articole de reclamă, zincografie, litografie şi fotografie), industria petrolului şi derivatelor, industria electrotehnică, metalurgie, siderurgie. In grupa III aflăm industria minieră, iar în a IV-a produse agricole, silvice, regie şi material de propagandă şi date statistice. Spicuim din bogatul ratal, care e la îndemâna publicului cu preţul de 10 lei (tot atât costă şi intrarea), alegând alte produsele pe care suntem obişnuiţi a le crede că nu pot fi decât de provenienţă străină: ciocolate Stolwarck (Braşov), Vermouth Torino, Vermouth frarsais Mont Blanc (Francesco Gvizano, Bucureşti), Heinr Frank (cicoria „Enrico“ etc., Bucureşti), ciocolate Suchard (Bucureşti), distolarea lemnului (Reşiţa), tricotaje (Dr. Şt. Cerchez, Bucureşti), — la articolul acesta figurează şi Cernâuţul cu firmele „Postăvăria Română“, „Tricot“ şi „Tricolonia“—lingerie („Venus“, Bacău) postav (Braşov), parfumuri şi cosmetice (Legrain, Bucureşti), oglinzi, sticlărie (Zwölfer şi „Onixul“, ambele la Bucureşti), Schmollpasia (Braşov), lacuri („Coroana“, Bucureşti, Fleming, Galaţi), pastă de dinţi („Leo“, Braşov, unde găsim chiar şi „Raiodont“). Industria artelor grafice o reprezintă splendid firmele „Astra Mill“ (Braşov), „Cultura Naţională“, „F. Gööl fn“, Rob. Fessler, (jucării mecanice, Chişinău), „Letea“, „Luceafărul“ Bucureşti, Ed Marvan (zincografie). Vagoane şi motoare : „Astra" (Arad), aparate de stins incediu („Minimax“ Bucureşti), radio-tehnie (Braşov), unelte agricole („Sâmânătoarea“, Craiova), acumulatori electrici („Tudor“, Bucureşti) etc., etc.. Admirabilele produse de industrie casnică (ţesătorie, cusătorie etc.) ale d-nei Virginia Arghir (Bucureşti) sunt de vânzare. Expoziţia e departe de a cuprinde toate industriile româneşti; a fost prea scurt timpul de 2 luni, în care s-a organizat expoziţia. Organizatorii îşi exprimă însă convingerea „că efectele folositoare pe cari le va exercita în viaţa economică a ţării vor determina intreaga industrie să ia parte la acest gen de manifestaţie.“ împreună cu d. Cerchez, atragem atenţia publicului larg şi îndeosebi a şcoalelor asupra acestui minunat prilej de instrucţiune intuitivă asupra industriei româneşti. V. M. -----------------------«»•--------------------- De la Camera de Comerţ Şedinţa de Marţi, 28 Septembrie a. c. Neputându-se desbate întreaga ordine de zi în şedinţa d Sâmbătă, 25 Septembrie, ea a continuat Marţi 28 Septembrie. Construirea legăturilor c. f. r. între Bucovina şi Ardeal D. director general Roll dă cetire referatului Său asupra „Construirii legăturilor c. f. r. între Bucovina şi Vechiul Regat şi intre Bucovina şi Ardeal“. In bine documentul său referat, dl Roni insistă asupra liniilor Iacobeni-Cârlibaba-Borşa şi Vatra Dornei-Bistriţa, arâtând că proectele acestor construcţiuni sunt gata de mult, încă din timpul domniei austriace, precum şi foloasele mari economice cari ar rezulta de pe urma construirii acestor linii; d-sa relevă cu satisfaţie că d. Vintilă I. C. Brătianu, într’un articol în „Viitorul“ se ocupă de această chestiune şi a lansat ideea acestor construcţii. Legături ca c. f. r. ale Bucovinei cu Vechiul Regat Şi în această chestiune sunt gata proectele încă dinainte de razboiu. D. Roll face istoricul proiectului unei linii Dorohoi-Molniţa- Valea Prutului-Cernăuţi, arătând că încă în anul 1894 marele fiu al Bucovinei Iancu Zotta s’a ocupat da acest proiect, iar in anul 1914 d. Roll însuşi a făcut o interpelare în „Delegaţia austriacă". însuşi guvernul român în anul 1913 cuprinse in marele proiect de construcţii c. f. r. pentru care se prevăzuse 403 milioane Iei aur şi construcţia acestei linii. El este de mare însemnătate şi din punct de vedere strategic, nu numai economic. D. V. Marca complecteazâ referatul d-lui Ron, amintind şi de proiectul liniei Gura-Humorului — Roman — Galaţi, care ar aduce mult folos industriei bucovinene şi ar datongestiona linia Adjud — Marăşeşti, supraîncărcată. D. Marcu arată apoi că în urma nouei împărţeli administrative a Bucovinei se mai impune imperios şi construirea unei Unii Berhomet — Vijniţa, pentru a face legătura regiunii Vijniţa cu capitala judeţului Storojineţ. Consiliul Camerei ia cunoştinţă de referatul d-lui Roll cu amendamentele propuse de d. V. Marat şi cere biroului să facă toţi paşii necesari pentru a atrage atenţia forururilor competente asupra acestor proiecte de cea mai mare însemnătate pentru unificarea complectă a teritoriilor României Mari. Note de călătorie — In drum spre Roma — Plictiseala la Milano e aproape de nesuferit. Cursurile s’au sfârşit. Suntem in vacanţă şi nici un student nu-i în oraş. Toţi au plecat care’ncotro. La Scala nimic nou. A început ciclul operelor Wagneriene, iar eu drept să vă spun prefer pe clasicii italieni sau chiar pe Gounod, Bizet şi Debussy, muzicei germane. Pe urmă şi Toscanini lipseşte. E plecat pentru o serie de concerte la Berna. In ţară nu plec din cauze foarte uşor de înţeles. (Criză de numerar). Aşa că nu-mi rămâne altceva, decât să profit de reducerea ce mi-o oferă „la primavera siciliana“, şi să plec In Sicilia. Am dreptul să iau orice drum imi place. Pornesc pe linia Bologna-Firenze-Roma-Napoli, de acolo cu vaporul până la oraşul unde odihneşte Nicolae Bălcescu şi mă întorc peste Messina-S. Giovanni, din nou Napoli şi Roma, ating Pisa-Livorno-Rapallo-Genova şi după 2 săptămâni sper să fiu iarăşi la Milano. Odată cu răsăritul soarelui isprăvesccu făcutul bagajelor de călătorie şi-o iau la drum. Pe la 7 dimineaţa sosesc la staziona centrale. Mă urc într’un compartiment de clasa a treia. Trenul personal cu un lanţ lung de vagoane după dânsul, ticsit de lume se opinteşte din greu şi în sfârşit o urneşte din foc. După câteva gări mărunte sosim la Pavia, străvechiul oraş medieval şi mare centru studenţesc care-şi serbează anul acesta al unsprezecelea centenar de la înfiinţarea universităţii. Înainte de a intra în oraş, pe dreapta zăresc ridicându-se plină de evlavie „la certosa di Pavia“, o mândrie a renaşterei şi a artei arhitectonice italiene. In goana trenului trecem peste Ticino, scurt înainte de a se revărsa in Po. Nu după multa vreme suntem pe podul care leagă aci malurile celui mai mare fluviu italian. L-am trecut. Ne apropiem de Piacenza. Peste Parma şi Modena ajungem la Bologna. Aci ne oprim ceva mai lung timp. In gară-i lume multă. Toţi se îmbulzesc. Toţi vreau să plece. Toţi se tem să nu piardă trenul. In fund o locomotivă înhămată la un şir de Vagoane învechite stă gata de plecare. E trenul local pentru Ravenna, încărcat cu turişti. Pleacă probabil la serbările pentru a nu ştiu câta aniversare de la moartea lui Dante Alighieri. Câteva minute înainte de a porni mai departe, soseşte „Il direttissimo di Pargi“ pentru coasta Adriaticei, Rimini, Ancona, Foggia, Bari, Brindisi. Din ţinutul Emiliei Înainte de Pistoia intrăm in regiunea toscană, înaintez plimbându-mî privirea peste vine Fiorentine, sămănate des de duzii anume sădiţi pentru cultura fluturelui de mătase. La 12 şi ceva sosim la Firenze. Am posibilitatea să rămân câteva ore, pentru a da o raită prin oraş. Masa o iau la o „tratoria toscana“ de lângă gară. Poate-i cea mai veritabilă din toate tratoriile toscane din întreaga Italie. „Un risotto milanese“, o friptură toscană, un „bichierino di chianti“ şi gata collazione. In loc da formaggio cer să-mi dea vr’un ciorchine de poamă din strugurii toscani, dar n’are. Îmi oferă portocale și mandarine. Nu primesc. Plec doar spre pădurile de portocali, despre cari auzii atât de mult vorbindu-se, și să mănânc aci ? Nu vreau. Comando „gorgonzola“. Timpul nu-mi permite sâ vizitez mai cu deamănuntul palatele fostei capitale republicane. II Duomo Santa Maria del Fiore, Palazzo şi galeriile Pitti, casa lui Dante Alighieri, locuinţele lui Giotto, toate le admir numai în grabă. După ce fusesem până la grădinile dulci di Boboli, mă întorceam încet şi dus pe gânduri spre uură, mulţumit şi ridicat sufleteşte de cele văzute când doi meridionali sprinteni trec repede pe lângă mine în aceeaşi direcţie. „E gia tardi signore bosogna far’presto“. O iau şi eu la picior, însă-mi este imposibil să mă ţin de ei. Totuşi n’am întârziat. Am sosit tocmai la ţanc. Orele trei. Partenza pentru Roma. De la Cortona nu mai avem mult şi suntem pe malurile istoricului „Trasimenum“. Lacul e liniştit ca şi cerul senin al Italiei. Doar din când în când câte-o grame gioară de peştişori iuţi, jucându-se de-a prinsul s tae suprafaţa apei. Şi noi înaintăm. Din fuga trenului citesc pe suprafaţa încreţită a apei, adăpate cu lacrimale şi săîngele eroilor lui Gaius Flaminius, suferinţa celor 15 000 de Romani, morţi vitejeşte apărând latinitatea de puhoiul punic. Aş sta mult de vorbă cu lacul, dacă ar binevoi trenul sâ se oprească câtuşi de puţin. Dar nici prin gând nu-i trece. Pufâe mereu şi înaintează. Are ordin ca de îndată ce se va sfârşi ziua să ajungă In veşnicul oraş a! lumii. La Perugia, ne oprim scurt. Tot mai departe şi mai departe. In u mă rămâne liniştit piticul oraş umbric, iar în faţa noastră se deschide şerpuind străbunul „Tibru“. Ne ţinem tot dă malul drept al râului sacru, până când la Todi îl trecem, înaintăm mereu prin Umbria. La dreapta şi la stânga dealuri şi munţi goi. Regiuni triste şî urâta. Par a fi pustii. Doar sutele de sate sărăcăcioase pusa unele lângă altele, mai sunt de văzut. Frumuseţile naturii nu-s, şi hărnicia italianului, ca să infrumuseţeza barem cu puţin ceea ce n’a putut oferi natura, lipseşte cu desăvârşire. Te miră cum pot trăi oamenii aceştia într’un paradis de ţară ca a lor, în mizeria aceasta- Prin Lazio acelaş aspect. Timpul trece însă şi noi ne apropiem din ce în ce mai mult de capitala lui Benito Mussolini. Traversăm încă de câteva ori bătrânul râu şi’n aproprierea lacului de „Vico“ atingem munţii Sabini. Iar de la poalele acestora, mereu pe malul stâng, călăuziţi de apa limpede a Tibrului, după o jumătate de oră batem sfioşi la porţile Romei. Eusebie Vico! -----------------------»8*3------------------------