Glasul Bucovinei, ianuarie 1933 (Anul 16, nr. 3961-3980)

1933-01-01 / nr. 3961

Pag. 2 Guvernul răspunde campaniei d-lui Gr. Iunian In urma unei consfătuiri ministeriale, din cercurile speciale s’a transmis presei, următoa­rea nota, cu privire la unele declaraţii ale d-lui Gr. Iunian: „Intr’o conferinţă ţinută la’Braşov, dl de­putat Grigore Iunian, continuând campania sa pentru ceea ce el denumeşte restabilizarea leului, a făcut unele aserţiuni care nu corespund ade­vărului. Astfel d-sa afirmă ca Banca Naţionala a României nu mai schimbă astăzi Teîî în de­vize la cerere, ci numai în anumită mâsurâ, de­ducând de aci câ stabilizarea leului n’ar mai e­­xista. Dacă Banca Naţionaă nu mai schimba leii la cerere, aceasta nu o face din proprie ini­ţiativă, ci ca o urmare a unei măsuri de poi­­tică financiara de Stat dictată de nevoia de a împiedica epuizarea stocului de aur şi de de­vize a Băncii Naţionale. O măsura analoagă a fost luată aproape în toate ţările cu excepţia numai a unui nuraor restrâns şi nicâeri nu s’au găsit oameni psihici cu răspundere care să de­ducă din acest fapt că stabilizarea monede! na­ţionale din ţara lor n’ar mai exista. In sprijinul acestei teze d-1 lunian indică faptul că Italia ar fi refuzat să admită în con­venea de Clearing leul la cursul legal. Suntem informaţi că guvernul italian a recunoscut jus­teţea punctului de vedere românesc şi a accep­tat ca în convenţia de Clearing să admită leul la cursul legal. Di­lunian mai aminteşte şi ordinul dat de Banca Naţională de a se face cumpărături ma­sive de lei în străinătate. Banca Naţională n’a dat un astfel de ordin dar în faţa speculaţiuni­­lor la care se dedau unele persoane care ex­portau lei efectivi, şi­­ vindeau în străinătate. Banca Naţională a dat dispoziţiuni băncilor de emisiune din principalele capitale să cumpere orice cantităţi de bilete s’ar oferi şi rezultatul a fost că nu foarte puţină vreme speculaţia a încetat. Relevăm aceste lucruri, pentru a arăta opt­publice ţăul serviciu pe care îl face Inte­­eseior generale ale ţării­­noastre campania pe ire o duce di­lum­an, fără să-şi dea seama de consecinţele neîncredere­ ce o sădeşte în spiritul public._______________ Dl Dr. Ml a terminat studiile de uro­­rologie şi operaţiuni uro­­log, la spitalul jubior din Viena. (secţia prof. Kroiss) şi înapoindu-se la Cernăuţi, s-a mutat în str. Brâncoveanu (fostă engasse) Nr. 2 b. Telefon 99 (vezi înse-Ul. 11939 GLASUL­UCOVINEI Dr. Malitchi Farmacist*proprietar în Cernăuți Str. Romană 75 urează clienților și binevoitorilor săi La mulți ani! fl­­. : 961 învârtelile şi căftănirea Cuziştilor Cine nu-şi mai aduce aminte astăzi de vremea nu prea îndepăr­ta când mântuitorul norodului, Robu, hămes­­ şi cu mâinele banda­jate, sau morarul Coroamă, amărât şi rebegit, erau aproape în fiecare zi nelipsiţi din mjocul satelor, în cari pe fiecare uliţă se bateau cu pum­nul în piept şi strigau cât îi lua gura, că nu­mai ei vor aduce dreptate şi belşug în casa ţăranului, numai ei vor scoate jidanii din ţară şi Ie vor împărţi averile şi că numai ei vei face rânduială la pădurile fondului dând lemne cu îndestulare f­ecărui om care se închină la cârligul lor cuzist ? Şi iarăşi câţi dintre oamenii noştri nu şi-ar fi pus carnea în saramură pentru biruinţa în alegeri a acestor noul archangel!, câţi nu le ţi­neau chipul aşezat între icoanele sfinte şi câţi alţii nu ar fl aruncat cu barda şi în D zeu când s’ar fl întâmplat să îndrăznească cineva să su­fle numai un cuvinte! de rău împotriva lui Ni­, chifor prorocul vremurilor, sau a lui Gavriluţă cel fără noroc la deputaţ­e! ? Dar ce ie-a fost dat oamenilor să vadă după toate acestea. Nici nu s’au împlinit do! ani de zile de atuncea şi astăzi apostolul Robu cu mult de tot s’a mai schimbat la faţă. La înfâ­ţişare este de trei ori mai gros de cum era pe timpuri; ceafa lui, pe care se răzima odată toata nădejdea poporului, este mult mai în pu­tere de cât însăşi capul; iar bărbia sa de iz­băvitor al neamului se ,revarsă din belşug la vale. Cât despre suman petecit, sau mâini ban­dajate, acestea au fost un vis urât din alte vremuri. In acelaş fel iarăşi schimbatu-s’a mult ş’ Gavriluţă, morarul. Cojocul lui lustruit de câ­teva mii grele, cuşma de astrahan de trei mii rotunde, mantaua de blană scumpa a doamnei morarese de nu mai puţin de alte şisesprezece mii, ghetele sclipitoare de lac, pijamalele de mătase şi alte asemenea podoabe boiereşti i-au prefăcut din temelii forma de om necăjit ce era odată.­­ Robu însă îşi mai durează şi palate min­dre de râmai cu gura căscată la ele, a dires’o şi pe nevastă-sa, Rob’ţ», că deabia o mai ză­reşti de sub fireturi şi mătăsuri, mai are apoi şi moşii întinse prin cele părţi de pe aiurea, iar la scară îi mai aşteaptă şi’ maşina luxoasă de câteva sute de mii zdravene. Scurt zis cât belşug şi huzur boieresc n’a descălecat la Ni­­chifor cel bandajat şi hămesit de odinioară, de când voinicul de eî s’a căfrânît ajungând depu­­tăţel în parlamentul ţării şi mare gheşeftar în secţia economică a Consiliului Eparchial ?!... Câte lemne au avut să se taie din pădu­rile fondului în anul acesta, toate au trecut prin mâinile mântuitorului, ca apoi să ajungă în mâinile samsarilor evrei. Şi pe unde altă dată se mai putea alipi şi un biet căruţaş de cei de prin Horoadnice, Vicove sau Marginea ca să-şi facă şi el rost de câteva scânduri, pe cari să le râsducâ apoi prin cele funduri ale Moldovei, sau ale Basarabiei şi să le schmbe pe un pumn de făină pentru copii, astăzi numai gheşeftarii lui Robu şi a morarului Coroama înghit totul ce este. Nici un surces nu poate primi cineva din Întinsele păduri ale bisericei, de când s'au în­stăpânit peste ele aceşti mincinoşi proroci ai cuzismului. Preoţii, slujitorii altarelor, văduvele şi or­fanii pensionari ai fondului, au rămas pe de alta parte de zeci de luni neplătiţi şi muritori de foame. Oamenii săraci, care altă dată îşi câştigau pâinea din negoţul şi cărăuşia ce-o făteau cu lemnele ce le mai primeau din când în când cu câte o cerere de la administraţia fon­dului, aşişderea au ajuns de nu mai ştiu de ce st­ se mai apuce ... Cât va mai dura această nenorocita stare de lucruri, nimeni nu ştie. Poporul dela sate însă cel puţin acum să mai deschidă ochii spre aş i cunoaşte mai bine prietenii şi să nu se mai lise pe viitor înşelat de fiecare vânturâtor de vorbe goale. Până atunci însă astăzi e dup® cim am­ mai spus’o şi altă dată : Robu se’ngroaşe la ceafă Are gheşefturi şi leafă Gavrîlaş cântă’n hotele Şi se joacă cu mii grele, Iar cei ce-au fost scoşi de minte Sânt mai flămânzi ca'nainte. [Revelionul­­ numai la „Pajura Neagră“! Schlager dublu ALEX SPLEWINSKI, maestrul de vioară al Varşoviei, cu exce­lenta sa capelă şi Lee Wigg, admirabilul ani­mator american în prestaţiile sale neîntrecute. Avis: Rezervaţi-vă mese­le cu vreme. 11991 I' mL Spiru C. Haret Cuvântare comemorativă România mică de ieri a avut oameni mari (Continuare) Dar la fel şi pe cei cari se excelau printr o activitate rodnică nu-i uita marele lor păstor. Pe timpul său, se poate spune, că învăţătorimea a trăit clipe ca şi grenadirii marelui Napoleon, când fiecare din ei purta în raniţă bastonul de mareşal şi nu aştepta decât prilejul ca să se distingă şi să-l scoată afară. Ca răsplată pentru zeloşii şi dragii săi colaboratori el a creiat le­gea înaintărilor pe loc şi medalia „Răsplata muncii pentru învăţământ“. Un asemenea caracter nici nu e mirare că şi-a făcut din întreaga viaţă o luptă grea şi plină de istovire. Ochiul său ager mereu a stat de strajă, iar pilda şi ajutorul său n’a lipsit nimărui niciodată. Cu toate că o boală ce nu iartă i se încuibase în trup, absorbit de idealul său, el nu-şi lasă vreme s’o combată, că­­ fiinţa lui se pierdea faţă de suferinţele înde­lungate ale mulţimei. In 1911, când se retrage din profesorat, este sărbătorit de toţi cei cari l-au înconjurat în timpul muncii şi care drept omagiu îi oferă un album, în care i se proslăveşte între­aga sa operă. Un an după aceea, 17 Dec. 1912, când vestea tristă se răspândeşte în toată ţara, că: Haret, omul şcoalei, părintele ţăranim­i nu mai era, cu adâncă durere este plâns de toţi co­legii, prietenii şi colaboratorii săi, cum şi de întreaga sa învăţătorime. L’a plâns toată ţara, căci simţea că se duse în lumea drepţilor, acel care în viaţa lui purtase în fundul inimii sale şcoala, biserica şi soarta ţărănimei. Meritele lui au fost recunoscute de toţi, chiar şi de adver­sarii săi, căci în viaţa lui a fost curat, cinstit în cariera politică şi a urmat cu încredere idealul format din nevoile unui popor cătră care a mers fanatic. Cei cari au simţit mai dureros plecarea din mijlocul lor au fost învăţătorii. Prin glasul d-lui I. Mihalache, actualul ministru de interne, pe atunci învăţător în Topoloveni, în accente pătrunzător de duioase, învăţătorimea română aduce strigătul de durere în faţa pânzelor cer­nite ce acopereau trupul neînsufleţit al aceluia ce o viaţă întreagă îi însufleţise : „Doamne al Tăriilor — zicea pe atunci dl Mihalache — dă tărie glasului meu să pot plânge durerea ce încearcă sufletul a şease mii de învăţători ai ţării, acum când părintele lor îi părăseşte şi să poată plânge durerea a milioane de ţărani în momentul în care, cel mai mare iubitor al­­ lor lor de la Cuza şi Kogălniceanu, îi lasă !“ Acesta a fost Haret, omul! Să zugrăvim acum însă măcar într’o fugară frescă şi opera, prealuminata operă şcolară pe care strădania vieţii sale şi mintea sa atotchib­­zuită a realizat-o. Până la venirea lui Haret în fruntea şcoa­­lelor, învăţământul românesc cu drept cuvânt se poate spune că era încă într’o stare de în­deajuns de pronunţată primitivitate. La ţară, şcoale erau doar prin comunele fruntaşe, iar la oraşe, deşi era un început mai serios de lupta îm­potriva întunericului, în ceea ce priveşte însă corpul didactic, programa analitică şi metodele de predare era încă foarte departe de ceea ce trebuia să fie­ învăţătorii, în marea lor majo­ritate fără nici o pregătire pedagogică, erau la discreţia prefectului de judeţ, adecă al politi­­cianilor; nu aveau nici un drept recunoscut şi nici o stabilitate în învăţământ. (Fiind numiţi numai cu anul, oricând puteau fi revocaţi sau mutaţi în alt loc). Dealtfel putea fi dascăl fie­care ins care putea dovedi printr’un examen că posedă cunoştinţele ce se predau în cursul primar. Programa analitică la fel era supraîn­cărcată fără nici o noimă, adese­au materii ce se contraziceau întreolaltă, materialul didactic prost sau inexistent, iar manualele şcolare la fel la voia întâm­plării. C. Bacalbaşa

Next