Glasul Bucovinei, iulie 1936 (Anul 19, nr. 4845-4867)
1936-07-01 / nr. 4845
Ziarul: Telefon Nr. 286 ORGIONAL ROMANESC APARE ZILNIC Tipografia: Telefon Nr. 286 dacţia şi Administraţia uzi, Strada Iancu Fiondor Nr. 33 Str. Petrino Nr. 1 Se primesc numai articole iscălite, se înapoiază. Manuscrisele in ABONIMENTUL: pe un an 500 lei, pe V2 an 300 lei, pe trei luni 150 lei, p O ttrani zilnic: pe un an 300 lei, pe 7, an 160 lei, pe trei luni 11 lei. Numai numărul de Duminică: pe un an 120 lei, pe un an 70 lei, pe trei luni 35 lei. Pentru Cernăuţi ziarul trimis acasă prin curier, lei 65 lunar. Pentru străinătate pe un an 1200 lei, pe 12 an 700 lei. Plăţile se fac la sediul ziarului. ANUNŢURI ŞI RECLAME se calculează după tarif şi se primesc la admftnistraţie. Strada Iancu Fiondor No. 33 Pentru inserare in interiorul ziarului se urd taxa ca cOţfe Forul de Judecată in Cernăuţi. După adunarea eparhială a Bucovinei Suntem după cele două zile de sesiune a adunării eparhiale a Bucovinei. Cunoaştem deci tot ceea ce s’a spus şi hotărit în această creştinească adunare, alcătuită din clericii şi mirenii deputaţi eparhiali ai eparhiei noastre, având în fruntea lor pe noul mitropolit al Bucovinei. Arhiepiscopul şi mitropolitul Visarion a deschis sesiunea, rostind o cuvântare, în care de la început făcea enunţarea că desbaterile adunării eparhiale întrunite, sunt menite să stabilească răspunderile de vechea gestiune a averilor fondului bisericesc al Bucovinei. Cuvântul Chiriarhului nu s’a oprit însă aci. Aspru, chiar violent — şi de multe ori foart#» nedrept — acest cuvânt arhieresc a imprimat din capul locului desbaterilor ultimei sesiuni eparhiale o notă de neobişnuit şi straniu. Ce a putut să urmeze apoi în discuţiunile unei adunări ca aceasta — destul de bântuită şi frământată şi de altfel de atâtea pasiuni—e lesne de înţeles ; căci ceea ce i se comunica ex catedra de cătră capul bisericii ortodoxe a Bucovinei erau —nu chiar fapte, date, nume sau alte stabiliri certe în sarcina cuiva—dar în orice caz enunciaţiuni şi aprecieri generalizatoare menite să agite şi să nemulţumească profund. Arhiereasca predoslovie a izbit fără preget şi fără cruţare, aplicând un sistem util poate numai atunci când ai posibilitatea precizării sigure şi a sancţionării imediate. Nimeni şi nimic din întreaga organizaţiune a acestei eparhii şi a acestui fond bisericesc al Bucovinei nu a rămas neatins. Spicuim din arhipăstorescul cuvânt: In funcţionarea serviciilor fondului bisericesc şi a celor administrative eparhiale Chiriarhul Bucovinei a constatat: lipsă de conducere, lipsă de control, amestecul ilicit al câtorva persoane profitoare, năzuinţe de indisciplină faţă de chiriarh şi excrescenţa a doi factori cu întecere de independenţă unul în felul de conducere al fondului, altul în felul de a lucra al secţiei economice a consiliului eparhial. Un soi de republică stânjenind buna gospodărie eparhială şi avănd drept rezultat starea rea de astăzi, simptome de anarhie... Funcţionarii fondului fără supunerea datorită cătră chiriarh, cancelariile eparhiale cu acelaş balast de funcţionari de prisos şi cu sisteme de lucru intolerabile.. . Conducătorii fondului în insubordonare şi permanentă întârziere... Cu aceste aprecieri încheie constatările relative la serviciile eparhiale şi ale fondului. Pentru oamenii în slujba bisericii, a eparhiei şi fondului bisericesc al Bucovinei, acelaş cuvânt de îndrumare a discuţiunilor adunării eparhiale are altă serie de graţiede nivelul acestor vorbe răscolitoare de patimi. De altfel acuzaţiunile n’au rămas fără cuvenitul răspuns... Iar atâţia din vrednicii slujitori cu credinţă ai bisericii şi fondului ort. rom. al Bucovinei se întrebau nedumeriţi : E cu putinţă ca însuşi chiriarhul nostru să fie atât de nedrept? Şi oare acesta este sistemul de a încuraja şi a îndemna pe oameni la muncă cinstită şi devotată?.. Intr’adevăr ce oameni, cari oameni, ce fel de oameni ar putea să urmeze calea sistemului lipsit de orice sistem, a goanei precipitate după inovaţiuni şi răsturnări, şi deci a riscului de a fi trataţi mâne — la orice răspântie mai grea sau orice insucces posibil — aşa cum sunt trataţi global şi fără nici o cruţare toţi câţi au muncit în slujba acestei biserici şi a instituţiunilor sale ! ?... Comemorarea Reginei Elisabeta Discursul d-lui Minstru Io 11. Nistor rostit la 27 Iunie 1936 în Sala Ateneului Acum două decenii, în 1936, numai la doi ani după stingerea augustului sau soț, Regina Elisabeta închidea ochii pentru totdeauna. In preziua războiului sfânt, când destinele României se întretăiau şi luau forma marilor hotărîri, ţara a fost văduvită de un admirabil exemplu de entuziasm şi jertfe, de o viaţă, care s’a împletit, dela începutul domniei, cu toate evenimentele de seamă ale poporului român căruia i a jertfit, cu dragoste şi înţelegere, darurile şi privilegiile ei de Regină înţeleaptă şi demnă. Căci biruinţele strălucite de pe câmpul de luptă ale Regelui Carol I, şi întreg cortegiul de reforme, ce au elaborat din temelii stuctura statului român modern, au putut să dea roadele de azi, numai secondate de munca neobosită a vrednicei sale tovarăşe de viaţă, pe teren social, artistic şi umanitar. Biruinţe categorice în atâtea domenii, pe urma unei activităţi fără preget. Biruinţe categorice într'o vreme, când expresivitatea sufletului românesc era încă ţinută sub obroc de patina veacurilor tulburi şi a obiceiurilor streine. Biruinţe categorice într’o vreme, când era necesară manifestarea şi încurajarea puterilor româneşti în toate ramurile de lucru. Privită sub acest aspect, real şi bine lămurit, activitatea muncii devotate şi spornice a celei dintâi Regine a României, apare surprinzător de prodigioasă şi bogată în rezultate. Căci dacă Regele Carol I, a realizat independenţa Regatului şi a delimitat, prin hotare fizice, fizionomia unei Românii concrete şi puternice, Regina Elisabeta a îndrăznit să delimiteze, din haosul atâtor influenţe şi curente contradictorii, imaginea unei Românii spirituale şi unitare, iar prin gesturile ei de amploare cu adevărat regală, să descătuşeze nebănuite energii româneşti. Ea însăşi cântăreaţă pasionată a naturii, poetă şi muzicantă, întrunind într’un mănunchi sublime daruri, menite să purifice şi să însenineze sufletul omenesc, a limpezit şi a purificat o întreagă epocă de cultură românească. Cităţi (cităm) : Aceeaşi lipsă de oameni, aceeaşi nesinceritate şi neîncredere, acelaş spionaj, aceeaşi nesupunere şi aceeaşi amorţire... Iar clerului din parohii i se acordă avansul. Am teamă că începând vizitările canonice, nu voi recolta constatări mai bune, căci acest cler din parohii nu prezintă lumii decât acel „funcţionarism bisericesc“ lipsit de misionarism, deci fără roadele aşteptate de la clerul creştin... Până astăzi — încheia cuvântul arhipăstorului din somptuosul palat de la Cernăuţi — nu am de comunicat schimbări în bine, pentru că nimeni nu mă ajută a le săvârşi... Daţi-mi oameni, sau vroiţi a continua să staţi în aceeaşi atitudine de expectativă?... apela perorarea finală a chiriarhului... Adunarea s’a resimţit în discuţiunile ei Ea ne-a învăţat să vedem frumuseţile ţării în lumina lor adevărată şi măreaţă. Ea ne-a învăţat să le preţuim şi să le iubim. Ochiul ei căuta mereu privelişti noi, şi talentul ei ştia să le descopere şi să le împodobească. Peleşul cu legendele lui, Vârful cu Dor, ne-au rămas zugrăvite în culori minunate, şi ţara întreagă a văzut măreţia sublimă a munţilor noştri aşa cum sufletul ei nobil i-a văzut şi i-a desluşit. Ea ne-a înălţat şi ne-a întărit pe toţi sufleteşte şi ne-a făcut să avem încredere şi dragoste în podoabele ţării noastre. Dar pe cei văduviţi de lumina ochilor, pe cei înecaţi în întuneric, pe sărmanii muritori, cărora li a rămas interzis până şi bunul suprem al săracilor şi bogaţilor acestei lumi, cum să-i facă pe toţi aceşti jinduitori după o rază de soare, dacă nu să vada, cel puţin să întrezărească frumuseţile strălucitoare ale pământului acestuia? Desigur câ sufletul gingaş al neuitatei noastre Regine va fi suferit mult la gândul că ea, care şi-ar fi sacrificat bogăţiile pentru ca aceşti nenorociţi să devină iarăşi oameni, ea care a ajutat şi a ridicat din întunericul neştiinţei pe atâţia, ea stătea neputincioasă, ca o biată fiinţă omenească, în faţa durerii acesteia mari şi îngrozitoare: durerea de a nu vedea. Dar ea nu s’a descurajat. Suflet înzestrat cu cele mai nobile simţăminte şi cu devotament fără seamăn, care pătrundea orice mâhnire şi simfla orice durere, a ştiut ca, pe lângă cununa regească, să-şi împletească şi una dumnezească din cele mai frumoase opere de binefacere, care au aşezat-o pentru vecie în panteonul amintirilor celor mai sfinte ale acestui neam. Ii datorâm recunoştinţa noastră pe care în mod desăvârşit a ştiut să o cucerească. Mama răniţilor şi a celor în suferinţă, care a înfiinţat şi patronat numeroase opere de binefacere în România, nu se putea să nu fie impresionată şi de soarta tristă a orbilor. Nu se (Citiţi continuarea pe pag. II*a) Ml li im ■llllllll IMII I IHIlfflMMBt—