Glasul Bucovinei, iulie 1936 (Anul 19, nr. 4845-4867)

1936-07-01 / nr. 4845

Ziarul: Telefon Nr. 286 ORG­IONAL ROMANESC APARE ZILNIC Tipografia: Telefon Nr. 286 dacţia şi Administraţia uzi, Strada Iancu Fiondor Nr. 33 Str.­­ Petrino Nr. 1 Se primesc numai articole iscălite, se înapoiază. Manuscrisele in ABONIM­ENTUL: pe un an 500 lei, pe V2 an 300 lei, pe trei luni 150 lei, p O ttrani zilnic: pe un an 300 lei, pe 7, an 160 lei, pe trei luni 11­ lei. Numai numărul de Duminică: pe un an 120 lei, pe un an 70 lei, pe trei luni 35 lei. Pentru Cernăuţi ziarul trimis acasă prin curier, lei 65 lunar. Pentru străinătate pe un an 1200 lei, pe 12 an 700 lei. Plăţile se fac la sediul ziarului. ANUNŢURI ŞI RECLAME se calculează după tarif şi se primesc la admft­­nistraţie. Strada Iancu Fiondor No. 33 Pentru inserare in interiorul ziarului se urd­ taxa ca cOţfe Forul de Judecată in Cernăuţi. După adunarea eparhială a Bucovinei Suntem după cele două zile de sesi­une a adunării eparhiale a Bucovinei. Cu­­noaştem deci tot ceea ce s’a spus şi hotă­rit în această creştinească adunare, alcă­tuită din clericii şi mirenii deputaţi epar­hiali ai eparhiei noastre, având în fruntea lor pe noul mitropolit al Bucovinei. Arhiepiscopul şi mitropolitul Visarion a deschis sesiunea, rostind o cuvântare, în care de la început făcea enunţarea că des­­baterile adunării eparhiale întrunite, sunt menite să stabilească răspunderile de ve­chea gestiune a averilor fondului bisericesc al Bucovinei. Cuvântul Chiriarhului nu s’a oprit însă aci. Aspru, chiar violent — şi de multe ori foart#» nedrept — acest cuvânt arhieresc a imprimat din capul locului desbaterilor ul­timei sesiuni eparhiale o notă de neobiş­nuit şi straniu. Ce a putut să urmeze apoi în discuţiunile unei adunări ca aceasta — destul de bântuită şi frământată şi de altfel de atâtea pasiuni—e lesne de înţeles ; căci ceea ce i se comunica ex catedra de cătră capul bisericii ortodoxe a Bucovinei erau —nu chiar fapte, date, nume sau alte sta­biliri certe în sarcina cuiva—dar în orice caz enunciaţiuni şi aprecieri generalizatoare menite să agite şi să nemulţumească profund. Arhiereasca predoslovie a izbit fără preget şi fără cruţare, aplicând un sistem util poate numai atunci când ai posibili­tatea precizării sigure şi a sancţionării i­­mediate. Nimeni şi nimic din întreaga or­­ganizaţiune a acestei eparhii şi a acestui fond bisericesc al Bucovinei nu a rămas neatins. Spicuim din arhipăstorescul cuvânt: In funcţionarea serviciilor fondului bisericesc şi a celor administrative eparhiale Chiri­­arhul Bucovinei a constatat: lipsă de con­ducere, lipsă de control, amestecul ilicit al câtorva persoane profitoare, năzuinţe de indisciplină faţă de chiriarh şi excrescenţa a doi factori cu întecere de independenţă unul în felul de conducere al fondului, al­­tul în felul de a lucra al secţiei economice a consiliului eparhial. Un soi de republică stânjenind buna gospodărie eparhială şi a­­vănd drept rezultat starea rea de astăzi, simptome de anarhie... Funcţionarii fon­dului fără supunerea datorită cătră chiri­­arh, cancelariile eparhiale cu acelaş balast de funcţionari de prisos şi cu sisteme de lucru intolerabile.. . Conducătorii fondului în insubordonare şi permanentă întârziere... Cu aceste aprecieri încheie constatările re­lative la serviciile eparhiale şi ale fondului. Pentru oamenii în slujba bisericii, a e­­parhiei şi fondului bisericesc al Bucovinei, acelaş cuvânt de îndrumare a discuţiunilor adunării eparhiale are altă serie de graţie­de nivelul acestor vorbe răscolitoare de pa­timi. De altfel acuzaţiunile n’au rămas fără cuvenitul răspuns... Iar atâţia din vrednicii slujitori cu credinţă ai bisericii şi fondului ort. rom. al Bucovinei se întrebau nedume­riţi : E cu putinţă ca însuşi chiriarhul nos­tru să fie atât de nedrept? Şi oare acesta este sistemul de a încuraja şi a îndemna pe oameni la muncă cinstită şi devotată?.. Intr’adevăr ce oameni, cari oameni, ce fel de oameni ar putea să urmeze calea sistemului lipsit de orice sistem, a goanei precipitate după inovaţiuni şi răsturnări, şi deci a riscului de a fi trataţi mâne — la orice răspântie mai grea sau orice insuc­ces posibil — aşa cum sunt trataţi global şi fără nici o cruţare toţi câţi au muncit în slujba acestei biserici şi a instituţiu­­nilor sale ! ?... Comemorarea Reginei Elisabeta Discursul d-lui Minstru Io 11. Nistor rostit la 27 Iunie 1936 în Sala Ateneului Acum două decenii, în 1936, numai la doi ani după stingerea augustului sau soț, Regina Elisabeta închidea ochii pentru totdeauna. In preziua războiului sfânt, când destinele Româ­niei se întretăiau şi luau forma marilor hotărîri, ţara a fost văduvită de un admirabil exemplu de entuziasm şi jertfe, de o viaţă, care s’a îm­pletit, dela începutul domniei, cu toate eveni­mentele de seamă ale poporului român căruia i a jertfit, cu dragoste şi înţelegere, darurile şi privilegiile ei de Regină înţeleaptă şi demnă. Căci biruinţele strălucite de pe câmpul de luptă ale Regelui Carol I, şi întreg cortegiul de re­­forme, ce au elaborat din temelii stuctura sta­tului român modern, au putut să dea roadele de azi, numai secondate de munca neobosită a vrednicei sale tovarăşe de viaţă, pe teren social, artistic şi umanitar. Biruinţe categorice în atâtea domenii, pe urma unei activităţi fără preget. Biruinţe cate­gorice într'o vreme, când expresivitatea sufle­tului românesc era încă ţinută sub obroc de patina veacurilor tulburi şi a obiceiurilor streine. Biruinţe categorice într’o vreme, când era ne­cesară manifestarea şi încurajarea puterilor ro­mâneşti în toate ramurile de lucru. Privită sub acest aspect, real şi bine lămurit, activitatea muncii devotate şi spornice a celei dintâi Re­gine a României, apare surprinzător de prodi­gioasă şi bogată în rezultate. Căci dacă Regele Carol I, a realizat independenţa Regatului şi a delimitat, prin hotare fizice, fizionomia unei Ro­mânii concrete şi puternice, Regina Elisabeta a îndrăznit să delimiteze, din haosul atâtor in­fluenţe şi curente contradictorii, imaginea unei Românii spirituale şi unitare, iar prin gesturile ei de amploare cu adevărat regală, să descă­tuşeze nebănuite energii româneşti. Ea însăşi cântăreaţă pasionată a naturii, poetă şi muzicantă, întrunind într’un mănunchi sublime daruri, menite să purifice şi să înse­nineze sufletul omenesc, a limpezit şi a puri­­ficat o întreagă epocă de cultură românească. Cităţi (cităm) : Aceeaşi lipsă de oameni, a­­ceeaşi nesinceritate şi neîncredere, acelaş spionaj, aceeaşi nesupunere şi aceeaşi a­­morţire... Iar clerului din­ parohii i se acordă avansul. Am teamă că începând vizitările canonice, nu voi recolta constatări mai bune, căci acest cler din parohii nu prezintă lumii decât acel „funcţionarism bisericesc“ lipsit de misionarism, deci fără roadele aş­teptate de la clerul creştin... Până astăzi — încheia cuvântul arhi­­păstorului din somptuosul palat de la Cer­năuţi — nu am de comunicat schimbări în bine, pentru că nimeni nu mă ajută a le săvârşi... Daţi-mi oameni, sau vroiţi a continua să staţi în aceeaşi atitudine de expectativă?... apela perorarea finală a chiriarhului... Adunarea s’a resimţit în discuţiunile ei Ea ne-a învăţat să vedem frumuseţile ţării în lumina lor adevărată şi măreaţă. Ea ne-a în­văţat să le preţuim şi să le iubim. Ochiul ei căuta mereu privelişti noi, şi talentul ei ştia să le descopere şi să le împodobească. Peleşul cu legendele lui, Vârful cu Dor, ne-au rămas zu­grăvite în culori minunate, şi ţara întreagă a văzut măreţia sublimă a munţilor noştri aşa cum sufletul ei nobil i-a văzut şi i-a desluşit. Ea ne-a înălţat şi ne-a întărit pe toţi sufleteşte şi ne-a făcut să avem încredere şi dragoste în podoabele ţării noastre. Dar pe cei văduviţi de lumina ochilor, pe cei înecaţi în întuneric, pe sărmanii muritori, cărora li a rămas interzis până şi bunul suprem al săracilor şi bogaţilor acestei lumi, cum să-i facă pe toţi aceşti jin­­duitori după o rază de soare, dacă nu să va­da, cel puţin să întrezărească frumuseţile străluci­toare ale pământului acestuia? Desigur câ sufletul gingaş al neuitatei noas­tre Regine va fi suferit mult la gândul că ea, care şi-ar fi sacrificat bogăţiile pentru ca a­­ceşti nenorociţi să devină iarăşi oameni, ea care a ajutat şi a ridicat din întunericul neştiin­­ţei pe atâţia, ea stătea neputincioasă, ca o biată fiinţă omenească, în faţa durerii acesteia mari şi îngrozitoare: durerea de a nu vedea. Dar ea nu s’a descurajat. Suflet înzestrat cu cele mai nobile simţăminte şi cu devotament fără sea­măn, care pătrundea orice mâhnire şi simfla orice durere, a ştiut ca, pe lângă cununa re­gească, să-şi împletească şi una dumnezească din cele mai frumoase opere de binefacere, care au aşezat-o pentru vecie în panteonul amintiri­lor celor mai sfinte ale acestui neam. Ii dato­­râm recunoştinţa noastră pe care în mod de­săvârşit a ştiut să o cucerească. Mama răniţilor şi a celor în suferinţă, care a înfiinţat şi patronat numeroase opere de bine­facere în România, nu se putea să nu fie im­presionată şi de soarta tristă a orbilor. Nu se (Citiţi continuarea pe pag. II*a) Ml li im ■llllllll IMII I IHIlfflMMBt—

Next