Glasul Minorităţilor, 1923 (Anul 1, nr. 4-7)
1923-09-01 / nr. 4
Dacă astfel cugetă minţile cele mai de seamă ale României, ce judecată temeinică putem aştepta de la politiciani şi ziariştii „de duzină“. Cu mentalitatea d-lui Iorga se poate considera identică mentalitate publicului mare, care priveşte cu cea mai mare bănuială orişice mişcare a naţionalităţilor şi nu dă nici un semn, că ar pune ponde pe câştigarea minorităţilor şi efectuarea consolidaţiunei. Ori, e neîndoios, că România prin tratatele de pace sporindu-se cu câteva milioane minorităţi dintr’o situaţie foarte favorabilă ar fi putut începe munca pacificării naţionalităţilor. Germanii au declarat aderarea, ungurii s-au aşezat pe punctul de vedere al aşteptării, conducătorii lor au declarat la toate ocaziunile, că nu stau pe bazele irredentizmului şi vor să fie cetăţeni fideli ai României. Faţă de aceasta se poate constata, că ungurii la timpul său până cândexista în întregime imperiul Sfântului Ştefan, n’au găsit situaţia aceasta favorabilă. Românii şi slovacii duceau cea mai aprigă luptă politică şi socială faţă de unguri, declaraţie de fidelitate cel mult câte unul dintre subşefi făcea, pe când conducătorii : Maniu, Vaida şi la slovaci , Hlinka nu au făcut nicicând declaraţie de fidelitate. Că politica oficială a României nu încearcă a exploata situaţia aceasta favorabilă şi a dezarma ungurimea rănită la suflet prin o politică minoritară marinimoasă pătrunsă de idea libertăţii şi a o lega de soartea statului român, dovedeşte o miopie politică care se apropie de orbie. La punctul aceasta din partea românească ne întâlnim cu următoarea obiecţiune: ungurii nu vor ierta nicicând ruperea Ardealului şi Banatului şi se vor folosi de prima ocaziune istorică pentru efectuarea realipirei. Faţă de tendinţa aceasta toate declaraţiunile de fidelitate sunt vorbe goale, neserioase şi nesincere, în cari nu e permis a se încrede. Ungurii fiind irredentişti în urma situaţiei lor, este zadarnică orice încercare de împăcare şi mai bine să se aplice pe toate terenurile vieţei de stat o politică nemiloasă şi în cei 20—30 ani de pace ce stau la dispoziţie, naţionalităţile se vor putea constrânge la capitularea completă. Cam aceasta e mentalitatea politicei oficiale. Acest raţionament însă, oricât de plausibil se prezintă, sufere de mai multe feluri de greșeli fundamentale, pe care trebue să le arătăm la acest punct.